temelia si adevarul

 

                   APOCALIPSA LUI ISUS HRISTOS - EXPUNERE

                                                                     - XII -

     Walter Scott                                                                                                      STEM Publishing

     SCRISOAREA DUHULUI CĂTRE LAODICEEA - Apoc. 3:14-22

     CARACTERISTICI GENERALE

     În primele patru adunări, Hristos Se prezintă într-o anumită parte a caracterului în care este văzut de văzător în Apoc. 1:12-16, dar în fiecare din ultimele trei El oferă revelații noi despre Sine. Împrejurările din acestea din urmă sunt complet diferite față de cele din adunările timpurii și, prin urmare, prezentarea lui Hristos este în perfectă concordanță cu diversele stări finale ale Bisericii descrise aici.

     Oricare ar fi starea generală a Bisericii în orice perioadă, Hristos nu o părăsește niciodată. Când ea încetează să mai fie un vas al mărturiei pentru Dumnezeu, un purtător de lumină în întuneric, atunci sentința de respingere (Apoc. 3:16) este în cele din urmă executată, dar acea zi, deși se apropie, nu a sosit încă. Biserica, în mărturia ei exterioară pentru Dumnezeu, este recunoscută și poate fi abordată în poziția sa de Biserică. Dumnezeu nu a respins încă Biserica mărturisitoare și nici noi nu ar trebui. Deplângem relele ei și respingem complicitatea la nelegiuirea practică sub umbrela ei, dar ea este încă martorul lui Dumnezeu pe pământ, stâlpul și temelia adevărului (1 Tim. 3:15) și măslinul mărturiei (Rom. 11). Amenințarea necondiționată și executarea ei sunt lucruri foarte diferite. Prima a fost anunțată; cea de-a doua este încă viitoare. Laodiceea, reprezentând ultima fază a Bisericii mărturisitoare, nu a fost încă dezaprobată public (v. 16). Poziția sa de Biserică este un fapt la fel de pozitiv ca cel al oricăreia dintre bisericile anterioare. Poate că Laodiceea a decăzut în viață și practică mai mult decât oricare alta, dar poziția sa înaintea lui Dumnezeu este incontestabilă, și pe acest temei este ea abordată.

     În aceste două capitole, Biserica este abordată în caracterul ei public, mărturisind că este casa lui Dumnezeu, în care se bucură de cele mai înalte privilegii; de aceea, ea este scena celei mai mari responsabilități și primul subiect al judecății divine (1 Pet. 4:17). Biserica, atunci când este privită ca Trupul spiritual al lui Hristos, fiind totalul tuturor credincioșilor adevărați de pe pământ, ea este în mod necesar scutită de judecată. Conducerea umană se manifestă în mare măsură în prima (Biserică, n.t.), în timp ce în a doua (Trupul) este doar rodul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Adevărul și falsul pot pătrunde împreună în "casă" ("casa mare" - 2 Tim. 2:20). Dar în "Trup" nu poate pătrunde decât adevărul. Niciun credincios adevărat nu trebuie să se teamă că va fi implicat în amenințarea exprimată în mod categoric  cu judecata, transmisă în v. 16. "Răpiți" și "vărsați" sugerează destinul celui adevărat și al celui fals, al credincioșilor și al simplilor mărturisitori. Destinul acestora din urmă fiind atât de dezgustător pentru Hristos, încât respingerea completă de către El este singura modalitate prin care sfințenia Lui poate justificată public.

     În scrisoarea către Filadelfia nu există nicio mustrare. Aici nu există nicio laudă.

     TITLURILE VORBITORULUI DIVIN

     Apoc. 3:14 - "Și îngerului adunării din Laodiceea scrie-i: Acestea le spune Cel care este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul creației lui Dumnezeu".

     Citirea marginală din Bibliile noastre în limba engleză, expresia "din Laodiceea" este corectă, și nu cea din text, "adunarea laodiceenilor". Titlurile sunt deosebit de potrivite Bisericii din zilele din urmă; ele se potrivesc exact stării actuale a lucrurilor din Laodiceea. Ca de obicei, adresarea este către înger. Prin aceasta, este recunoscut statutul adunării. Starea spirituală a acestei adunări chiar și în zilele lui Pavel, cu treizeci de ani mai înainte, i-a provocat apostolului o mare luptă interioară (Col. 2:1). Diverse cauze au contribuit la ruina acestei adunări; principale fiind mândria, bogăția materială și mulțumirea de sine. Cu acestea se lăuda ea. Cât de potrivite sunt, așadar, aceste titluri!

     3.14.1     "Acestea le spune Cel care este Amin"

     "Amin" este un cuvânt ebraic care semnifică  "ceea ce este fixat, stabilit, adevărat, neschimbat". Forța cuvântului poate fi găsită în Isaia 7:9 și 65:16, unde cuvintele "cred" și "adevăr" sunt literalmente Amin. Echivalentul său în greacă este bine-cunoscutul nostru "adevărat", duplicat (în sensul de "adevărat adevărat", folosit de Domnul, n.t.) în Evanghelia după Ioan, și nu doar acolo, apărând de aproximativ douăzeci și cinci de ori. Implică certitudine divină. Aici, însă, nu este folosit ca în alte părți ale volumului sacru ca adverb, ci utilizarea sa cu articolul hotărât "Amin-ul" indică o altă glorie, un titlu descriptiv al binecuvântatului nostru Domn. Biserica a eșuat complet în a împlini promisiunile și adevărul lui Dumnezeu. Ambele sunt asigurate în Hristos. În Persoana Lui avem garanția că fiecare promisiune și fiecare adevăr vor fi împlinite ( textual Aminate ; sau : pentru că în El este Amin-ul ; vezi 2 Cor. 1:20).

     3.14.2     "Martorul credincios și adevărat"

     Drumul veacurilor este presărat cu epave. Fiecare martor al lui Dumnezeu, individual și colectiv, a eșuat, cu excepția Unuia singur. Biserica, atât de bogat înzestrată cu adevăr și privilegii, este cea mai vinovată dintre toți cei care au mărturisit, de la Adam în jos. A fost ea o păstrătoare credincioasă a comorilor harului divin? Este ea o martoră adevărată a caracterului lui Dumnezeu? Este ea pe pământ o expresie vie a lui Isus Hristos, a ceea ce a fost și este El? Din nefericire, nu! Biserica L-a exclus. Ascultați-i sunetul triumfător: "Sunt bogat și m-am îmbogățit și n-am nevoie de nimic", nici măcar de Hristos, viața și gloria Bisericii. El, astfel alungat, totuși zăbovește la ușă, stând afară. "Iată", această minune a minunilor, "Eu stau la ușă și bat", și aceasta este atitudinea Lui astăzi. Biserica este cel mai responsabil martor care a apărut vreodată, iar acum este o epavă uriașă. Este ruinată moral, nu de vrăjmași pe față, ci de pretinși prieteni. Lăudăroși, mândri, plini de bogăție și mulțumire, în timp ce Hristos este afară! Așa era Laodiceea, așa este Biserica de astăzi. Nu a fost nici martoră credincioasă, nici adevărată. Dar Hristos este, și astfel, încă odată, inima este ușurată pe măsură ce se întoarce de la epavă și ruină către El. Ce odihnă pentru suflet! Aici este un teren solid pentru credință în mijlocul tulburărilor ecleziastice de pretutindeni. Hristos este Martorul lui Dumnezeu.

     3.14.3     "Începutul creației lui Dumnezeu"

      Creația așezată sub conducerea lui Adam, fie ea ecleziastică, socială sau guvernamentală, a mers din rău în mai rău. "Corupția celui mai bun lucru", adică a Bisericii, "este cea mai rea dintre toate corupțiile". Lumea pare să se arunce pentru ultima oară în vârtejul nelegiuirii. Ritualismul conduce spre papism, iar raționalismul spre infidelitate. Primul sistem va fi condus nu de Papă, ci de Antihrist; cel de-al doilea va fi reprezentat pe deplin într-un om pe care Cuvântul divin nu-l menționează, dar numit "fiara", caracterizat de forța brută, un personaj blasfemiator, persecutor, ucigaș, inspirat de Satan. Acești doi oameni ar putea fi în viață acum, și așa cum iudeii și națiunile s-au unit în răstignirea Domnului nostru, nu este oare potrivit ca forțele Ritualismului și ale Raționalismului, care ruinează Biserica, să fie conduse de un iudeu și de unul dintre națiuni, odată ce influențele restrictive vor fi eliminate și lucrurile vor fi pe deplin dezvoltate? Laodiceea este un cuvânt compus din două cuvinte grecești care înseamnă popor și drept, și sugerează cu adevărat lupta care se dă acum cu înverșunare în fiecare țară de către popoare pentru a-și obține drepturile, reale sau presupuse. Forțele anarhiei și cele ale ordinii se confruntă între ele, și în curând Europa, dacă nu chiar într-o zonă mai extinsă, va prezenta spectacolul sumbru al subminării oricărei autorități constituite, cu anarhia și popoarele triumfând pentru o scurtă perioadă, transformând pământul într-un haos (Apoc. 6:12-17), când din haosul moral, social și politic, o mână severă va prelua cârma - o tiranie schimbată cu alta - și în final creația va fi din nou așezată sub Hristos, începutul creației lui Dumnezeu (Ps. 8 ; Efes. 1:10-22, etc.). "Prin urmare, chiar acest titlu sugerează ruina creației vechi de acum 6000 de ani, al cărei ultim martor este Biserica. Sistemul imens și magnific al lucrurilor, cerești și pământești, animate și neanimate, despre care Hristos ca Om este numit aici "Începutul", este creația despre care se vorbește în textul nostru. Se face referire la Împărăția milenară. Dacă, prin urmare, în titlurile anterioare ale Vorbitorului divin suntem îndreptați de la Biserică la Hristos, de la mărturia ei ruinată despre El ca Asigurator al Adevărului și al Promisiunii și Martor credincios și adevărat, aici inimile noastre se odihnesc cu adorare asupra unei scene de binecuvântare de nespus, asupra unei alte creații în care Hristos este "Începutul" (*).

     (*)  Există cel puțin patru conduceri atribuite lui Hristos:

          1 - Conducerea trupului (Col. 2:19).

          2 - Conducerea rasei umane (1 Cor. 15:22, 45-49 ; adică, cei în Hristos, Gal. 3:28 ; 2 Cor. 5:17).

          3 - Conducerea creației (Col. 1:15-17 ; 2:10).

          4 - Conducerea fiecărui om (1 Cor. 11:3).

     Unirea "cu El" face referire la prima; "În El" este implicată a doua; vrednicia este văzută în a treia; iar domnia în a patra. "Începutul creației lui Dumnezeu" este un titlu care implică conducerea Sa.

     STAREA GREȚOASĂ A BISERICII

     Apoc. 3:15-16 - "Știu lucrările tale, că nu ești nici rece, nici în clocot; aș vrea să fi fost rece sau în clocot. Astfel, fiindcă ești căldicel - și nici rece, nici în clocot - te voi vărsa din gura Mea".

     "Știu lucrările tale" este repetat de șapte ori în aceste scrisori conform versiunii noastre în limba engleză, dar în cea Revizuită și în alte ediții critice ale Scripturii formularea este omisă în scrisoarea către Smirna și în cea către Pergam. Îngerului din Efes și Tiatira i se adaugă alte elemente la lucrările despre care Domnul spune: "Știu"; în timp ce în cazul Sardesului, Filadelfiei și Laodiceei, "Știu lucrările tale" se referă la starea și condiția generală a acestor adunări. Omniștiența, un atribut divin, este astfel afirmată de șapte ori despre Domnul nostru. Pentru slăbiciunea filadelfiană, această afirmație a cunoașterii absolute a Domnului despre ceea ce este necunoscut omului, dar totuși cunoscut de El, este un adevăr plin de putere. Pentru Laodiceea, în starea ei căldicică, cu etalarea, lauda și bogăția ei, ochiul atotvăzător al Domnului care cercetează adâncurile inimii trebuie să fie un gând insuportabil. Ceea ce Domnul remarcă aici în mod special este starea căldicică a îngerului. Această ultimă fază a Bisericii este cea mai rea. Oamenii ar găsi un rău mai profund în Tiatira. Domnul declară că cea mai grețoasă stare este cea în care a fost cufundată Laodiceea, mai mult, o stare în care îngerul chiar se lăuda. Termenii folosiți sunt "rece" și "în clocot", nu "mort" și "viu". Dacă ar fi fost folosiți aceștia din urmă, adevărul despre a fi mântuiți sau pierduți ar fi putut să fie pus la îndoială, dar, "nici rece, nici în clocot" este predicat în legătură cu starea lor față de El. Indiferența totală față de Hristos, nu ura, este implicată în termenul "căldicel" (*).

     (*)  "Domnul vorbește aici doar despre starea celor care se află în relație cu El Însuși", Hengstenberg (vezi lista autorilor din prima postare, n.t.). Nu este deloc vorba despre faptul dacă îngerul era viu sau mort spiritual, convertit sau neconvertit, ci despre starea morală a cuiva care se află într-o anumită relație recunoscută cu Domnul. 

     Nu susținem, ca unii, că starea căldicică din Laodiceea izvorăște din starea adunării din Filadelfia. O astfel de interpretare se confruntă cu dificultăți insurmontabile, dar,  fără îndoială, răceala și moartea Sardesului, împreună cu slăbiciunea, dar și căldura Filadelfiei, au lăsat doar o impresie slabă a stării generale a Laodiceei. Presupunem că legalismul din Tiatira, insensibilitatea morală a Sardesului și respingerea adevărului și poziției Filadelfiei, împreună cu, desigur, alte cauze, contribuie la producerea stării laodicieene a acelei adunări, adică indiferență absolută față de Hristos. Ce poate face Domnul cu ea? Dacă ar fi fost rece - adoptarea unei poziție active - sau caldă - ca manifestare a unei măsuri de activitate spirituală - atunci s-ar fi putut face ceva. Dar o poziție nehotărâtă, neutră față de Hristos și adevăr este una atât de respingătoare încât trebuie înlăturată fără întârziere. Ultima fază a Bisericii este una cea mai rea. Filadelfia este încurajată cu promisiunea: "Eu vin curând". Laodiceea este amenințată cu judecata: "Te voi vărsa din gura Mea". Atât promisiunea, cât și amenințarea sunt prezentate ca fiind imediate. S-a remarcat de mai multe ori că ultimele faze ale Bisericii se desfășoară concomitent (merg împreună, n.t.) până la sfârșit. Marea majoritate a celor din Tiatira și Sardes vor avea parte de condamnarea rostită asupra Laodiceei, în timp ce rămășița din aceste adunări împărtășesc în mod egal binecuvântarea deosebită a Filadelfiei - "răpită". În scrisoarea către Laodiceea nu este menționată venirea Domnului. Respingerea ei publică ca martor al lui Dumnezeu va fi realizată prin răpirea sfinților cerești. Cu alte cuvinte, răpirea Filadelfiei și respingerea Laodiceei sunt evenimente care coincid, cel din urmă fiind dependent de primul. Creștinătatea, care și-a început istoria prin cea mai strălucitoare lumină, va sfârși sub cel mai întunecat nor care a stat vreodată deasupra parcursului responsabilității umane. 

     LAUDĂ MÂNDRĂ ȘI CONDAMNAREA DOMNULUI

     Apoc. 3:17 - "Pentru că spui: Sunt bogat și m-am îmbogățit și n-am nevoie de nimic! și nu știi că tu ești cel(*) nenorocit și de plâns și sărac și orb și gol".

     Filadelfia nu are niciun cuvânt de spus în apărarea sa. Laodiceea da. De fapt, în aproape fiecare aspect, aceste două adunări ies în evidență printr-un contrast puternic. "Pentru că spui". Nu există doar o stare de mulțumire de sine în adunare, dar și mândria ei este consemnată aici: "Pentru că spui: Sunt bogat". Cetatea se putea lăuda cu bogățiile sale materiale, adunarea se lăuda, de asemenea, cu bogățiile ei. Mai mult, ea a adăugat la bogăția sa: "M-am îmbogățit". Fără îndoială, adunarea din Laodiceea avea influență, număr, daruri, realizări ostentative, dobândiri intelectuale și alte calități atractive și se mândrea cu acestea. Vai! aceste lucruri în detrimentul spiritualității, al unei iubiri adevărate și fierbinți față de Hristos, nu pot fi considerate decât un blestem și, mai devreme sau mai târziu, dacă nu se pocăiește de ele, trebuie să sfârșească în judecată. În propria lor părere, "nu aveau nevoie de nimic". Nu aveau nici inimă pentru Hristos, nici dorință după prezența Lui. Ei se puteau lăuda în timp ce judecata imediată era anunțată (v. 16), iar Hristos, viața și gloria adunării, stătea afară (v. 20). Starea din Laodiceea este pericolul special din aceste zile.

     (*)   Articolul hotărât este introdus de Darby, Kelly, Plumptre și alții.

     Care este estimarea Domnului cu privire la starea ei? Care este suma și caracterul bogăției laodiceene în ochii Lui? "Tu ești cel nenorocit și de plâns", pe lângă faptul ca ești "sărac și orb și gol". Articolul hotărât (omis în Versiunea Autorizată) adaugă în mod considerabil la scopul și forța judecății Domnului asupra Laodiceei. "Cel nenorocit" și "Cel de plâns" sau "vrednic de milă" reprezintă concentrarea nefericirii extreme și subiectul, dincolo de toate celelalte, al milei. Erau săraci, fiind lipsiți de adevăratele bogății; orbi față de starea lor și față de gloria Domnului; și goi, fiind lipsiți de dreptatea divină (ca haină, n.t.). Mai este o altă caracteristică care completează imaginea îngrozitoare prezentată de această adunare fără Hristos: "ȘI NU ȘTII". Starea ei reală înaintea Domnului îi era complet necunoscută. Dacă ar fi existat cea mai mică recunoaștere a nevoii ei, ar fi exista speranță. Totul era o insensibilitate deplină. Prin urmare, nu a mai rămas nimic altceva decât o respingere dezgustătoare. 

     TRIPLA STARE A LAODICEEI ȘI TRIPLA OFERTĂ DE HAR A DOMNULUI

     Apoc. 3:18 - "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să fii bogat, și haine albe, ca să fii îmbrăcat și să nu se vadă rușinea goliciunii tale, și alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi".

     Cele trei trăsături principale ale Laodiceei erau sărăcia, goliciunea și orbirea lor; și acestea sunt ceea ce Domnul, mereu plin de har, oferă aici pentru a satisface. Ar fi putut porunci, dar nu, El sfătuiește: "cumpără de la Mine aur curățit prin foc". Cuvântul "cumpără" nu trebuie să prezinte nicio dificultate. Hristos are la dispoziție comorile harului, bogățiile cerului. El stabilește condițiile în care vinde: "Voi, toți cei însetați, veniți la ape, și cei care nu aveți bani, veniți, cumpărați și mâncați. Da, veniți, cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată!" (Isaia 55:1). Dreptul vostru de a veni, de a cumpăra, este nevoia și sărăcia voastră. "Aurul" curățit sau rafinat prin foc indică dreptatea divină, testată și încercată; fără el, oh, ce sărăcie! cu el, ce bogăție! "Hainele albe" sunt arătate ca fiind dreptatea sfinților, adică faptele lor drepte Apoc. 19:8), care le-ar acoperi goliciunea morală și rușinea acesteia. "Alifie pentru ochi" este pentru discernământul spiritual.

     ULTIMUL APEL AL DOMNULUI

     Apoc. 3:19 - "Eu îi mustru și îi disciplinez pe toți câți îi iubesc; fii plin de râvnă deci și pocăiește-te!" 

     Domnul nu vorbește, așa cum presupun unii, în prima parte a pasajului nostru despre sfinții din Laodiceea. El afirmă un adevăr comun ambelor Testamente (Prov. 3:11-12 și Evrei 12:5-6). Pasajul nu își afirmă aplicarea la vreun grup special de sfinți. Domnul tocmai vorbise pe un ton de o severitate neobișnuită. Circumstanțele o cereau. Mustrările severe adresate îngerului aveau să fie urmate de un act de judecată iremediabilă - "vărsat (vomitat)". Dar creștinii, de atunci și de acum, trebuiau să știe că mustrările Domnului, și mai severe pedepsele Lui, au fost rodul iubirii, nu al unui comportament arbitrar, cum s-ar putea întâmpla, din partea unui părinte pământesc. "Fii plin de râvnă deci și pocăiește-te". Domnul voia să-i trezească din toropeala și insensibilitatea în care se afundaseră. El voia să le reaprindă interesul. A ajuns acest îndemn de a fi "plini de râvnă și pocăință" la conștiința adunării laodiceene? Acesta este primul pas spre recuperare. A fost făcut el? De către marea masă nu. Mulțumiri fie aduse Domnului, persoane în mod individual au luat aminte și au auzit chemarea la pocăință. Dar masa generală se îndepărtează, iar Laodiceea este acum pe deplin dezvoltată ca stare caracteristică a Bisericii de astăzi. Judecata creștinilor mărturisitori (care nu au și realitatea, viața, n.t.), așa cum este anunțată în v. 16, este inevitabilă și imediată.

     HRISTOS STĂ, BATE ȘI VORBEȘTE

     Apoc. 3:20 - "Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine".

     Această chemare mișcătoare și tandră a fost timp de secole temelia cântărilor și predicilor creștine. Ultimul apel adresat adunării în mod colectiv este conținut în versetul 19; acesta (v. 20) este adresat persoanelor în mod individual. Între amenințarea respingerii (v. 16) și executarea acesteia, Domnul ia un loc în afară: "Iată, Eu stau la ușă", renegând astfel, din punct de vedere moral, creștinătatea mărturisitoare (doar mărturisitoare, neavând și realitatea, n.t.). Domnul bate și vorbește. Ce bogată demonstrație de har în cele mai grele circumstanțe! Domnul nici nu poruncește să cumpere (v. 18), nici nu forțează să intre. El sfătuiește într-un caz (v. 18), și bate în celălalt (v. 20). "Eu stau... și bat". Este o acțiune prezentă și continuă. 

     Continuitatea ambelor acțiuni este afirmată: El stă, El bate. Domnul nu-Și va forța prezența unde și când nu este dorită. Călătorilor întristați spre Emaus "S-a făcut că merge mai departe" (Luca 24:28). Ei L-au silit să intre, zicând: "Rămâi cu noi, fiindcă este spre seară și ziua aproape a trecut" (v. 29). În prezența lui Isus înviat, totul se schimbă, El devine gazda, iar ei oaspeții Săi (v. 30). "Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine". Este ultimul timp de comuniune înaintea de a veni noaptea judecății. Această promisiune este în esență în mod individual. Dacă ți se refuză comuniunea cu Biserica, cât de dulce este această promisiune! Glasul de aici nu este cel al lui Hristos în puterea dătătoare de viață, nici nu este bătaia mântuirii în inima unui păcătos. Cuvântul către păcătoși este : "Eu sunt ușa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit" (Ioan 10:9). Nu trebuie să bată, căci este o ușă mereu deschisă și trebuie pur și simplu să intre. Pentru credincioși, cuvântul este: "Bateți, și vi se va deschide" (Luca 11:9). Dar în pasajul nostru, El continuă să stea și să bată. El Își dorește locul în inimile alor Săi. El va pregăti o sărbătoare pentru noi chiar de acum; împreună cu El ne bucurăm și ne veselim, dar El este cel care împarte bucuria.

     PROMISIUNEA CELUI CARE ÎNVINGE

     Apoc. 3:21 - "Învingătorului îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am învins și M-am așezat cu Tatăl Meu pe tronul Său".

     "Tronul" este semnul și simbolul autorității și al stăpânirii imperiale. Cum a ajuns Isus pe tronul Tatălui Său și cum S-a așezat împreună cu El pe acest scaun înalt? Nu doar prin dreptul Său intrinsec! Ci prin viața Sa plină de răbdare și moarte pentru gloria Tatălui Său. Calea învingătorului ne este deschisă. Exemplul Său este bucuria noastră. Urmele pașilor Săi sunt semnele noastre călăuzitoare. Răsplata pentru biruitor este, fără îndoială, una glorioasă, dar în niciun caz nu le depășește pe cele adresate biruitorilor din Filadelfia. Asocierea cu Hristos ca Fiu al Omului în Împărăția Sa este aici binecuvântarea promisă. Împărăția va fi universală ca întindere (Ps. 72:8 ; Zah. 14:9 ; Ps. 8); dreaptă în administrare (Ps. 72:1-7 ; Ps. 45:7 ; Isaia 32:1); și eternă în durată (Daniel 7:27 ; 2 Pet. 1:11 ; Daniel 4:34). Ierusalimul de sus va fi sediul central al guvernării cerești a Împărăției (Apoc. 21). Ierusalimul de pe pământ formează cetatea metropolitană a Împărăției de aici (Ier. 3:17). Învingătorului laodiceean i se promite asocierea cu Hristos în Împărăția și gloria Sa. Cu siguranță, aceasta este o răsplată bogată și deplină pentru lupta scurtă, chiar dacă a fost grea, pentru a depăși elementul laodiceean care ne înconjoară din toate părțile. Dar lupta trebuie dusă până la sfârșit.

     Apoi urmează chemarea obișnuită de a asculta, care încheie în mod potrivit aceste scrisori către adunări.