APOCALIPSA LUI ISUS HRISTOS - EXPUNERE
- XXX -
Walter Scott STEM Publishing
APOCALIPSA 13
CELE DOUĂ FIARE
BALAURUL ȘI CELE DOUĂ FIARE
Biruința lui Mihail asupra balaurului a dus la înlăturarea completă a puterii și influenței lui Satan în ceruri. Balaurul și oștirea lui au fost aruncați pe pământ, un eveniment de o importanță neobișnuită și de o semnificație gravă. Pământul va deveni acum scena operațiunii satanice, iar iudeii și cei dintre națiuni care se tem de Dumnezeu, obiectele speciale ale urii ucigașe a lui Satan. De asemenea, el orbește și întunecă popoarele și țările în care strălucea odinioară atât de puternic lumina creștinismului. Deși Satan este un duh și, prin urmare, nevăzut de ochii muritori, el este totuși prezent în persoană pe pământ în timpul ultimei jumătăți de săptămână profetică din Daniel, trei ani și jumătate. Cei doi slujitori principali ai săi sunt prezentați în acest capitol, doi oameni. Aceste instrumente sunt, de asemenea, descrise ca fiind fiare, fiare sălbatice, feroce (*). Ca oameni, ei sunt, cu siguranță, responsabili față de Dumnezeu, dar aici sunt văzuți ca instrumente și unelte ale lui Satan, care le dă putere și o mânuiește. Satan este mintea inteligentă care acționează în și prin acești doi apostați. Prima Fiară este dintre națiuni, caracterizată prin forța brută (v. 1-10); a doua Fiară este un iudeu, caracterizat printr-o influență subtilă (v. 11-18). Aceștia sunt, deci, cei doi slujitori principali ai lui Satan pe pământ, în care și prin care el lucrează pentru a realiza distrugerea lui Israel și, în caz contrar, a "rămășiței seminței ei" (Apoc. 12:17). Într-o perioadă ulterioară, el îi îndeamnă pe cei care i-a amăgit, orbiți de el, să se ridice și să lupte împotriva lui Hristos Însuși și a oștirii Sale cerești. (Apoc. 19:11 ; 20:3). Cât de mare este înfrângerea! Cât de mare este căderea!
(*) Fiarele sunt puteri sau împărății, dar expresia este folosită adesea pentru capul personal al împărăției, deoarece conducătorul îi dă propriul său caracter. Astfel, chiar în acest capitol, pronumele masculine și personale sunt aplicate Fiarei, indicând, desigur, conducătorul personal și real (vezi Apoc. 20:10 ca confirmare). Prin urmare, termenul Fiară poate fi folosit atât pentru împărăție, cât și pentru capul său personal și puternic. Fiarele din capitolele 4-6 sunt făpturi vii.
PRIMA FIARĂ
RENAȘTEREA ISTORICĂ A IMPERIULUI ROMAN
Apoc. 13:1-10 - "Și am stat pe nisipul mării; și am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne și șapte capete; și pe coarne, zece diademe, și pe capete, nume de hulă. Și fiara pe care am văzut-o era asemenea unui leopard, și picioarele ei, ca ale unui urs, și gura ei, ca gura unui leu; și balaurul i-a dat puterea lui și tronul lui și autoritate mare; și unul din capetele ei era ca înjunghiat de moarte și rana ei de moarte fusese vindecată: și tot pământul se minuna de fiară. Și s-au închinat balaurului, pentru că i-a dat fiarei autoritatea; și s-au închinat fiarei, spunând: Cine este asemenea fiarei și cine poate face război împotriva ei? Și i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari și hule; și i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci și două de luni. Și și-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui și cortul Lui și pe cei care locuiesc în cer. Și i s-a dat să lupte împotriva sfinților și să-i învingă; și i s-a dat autoritate peste orice seminție și popor și limbă și națiune; și i se vor închina toți aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului înjunghiat. Dacă are cineva urechi, să audă! Dacă cineva duce în robie, în robie va merge. Dacă cineva ucide cu sabia, cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea și credința sfinților".
13.1.1 -"Și am stat..." (*).
(*) În Biblia rom. (2001) acest verset: "Și am stat pe nisipul mării" apare la sfârșitul cap. 12 v. 18, însă, în mod corect, el se află la începutul cap. 13 v.1, n.tr.
Unii citesc : "el a stat". Dacă se acceptă prima interpretare ("am stat"), atunci referința se aplică la văzător, dar dacă este cea de-a doua, atunci este vorba despre balaur. Hengstenberg remarcă: "Nu se poate decide pe motive externe între cele două interpretări". Autoritățile sunt împărțite. Dar un studiu atent al contextului arată în mod concludent că văzătorul și nu balaurul a "stat pe nisipul mării" (*). Profetul apocaliptic își ocupă întotdeauna locul sau poziția ca punct de observație în conformitate cu subiectul în cauză. Astfel, cerul (Apoc. 4:1), nisipul mării (Apoc. 13:1), pustiul (Apoc. 17:3) și un munte înalt Apoc. 21:10) sunt puncte de vedere respective din care el poate contempla diferitele viziuni panoramice, pe măsură ce trec prin fața privirii sale.
(*) Versiunea Revizuită spune că balaurul "s-a dus să facă război". Cât de nepotrivită ar fi următoare menționare despre el : "a stat pe nisipul mării!" Așa cum profetul iudeu aflat lângă râul Ulai a văzut ascensiunea imperiilor persan și grec, conflictele și istoria lor (Daniel 8), tot așa văzătorul creștin de pe nisipul mării a văzut reapariția celei de-a patra Fiare - Roma în splendoarea imperială ieșind din forțele sălbatice și tumultoase ale unei crize revoluționare.
13.1.2 - "Nisipul mării"
Nisipul mării pe care stătea văzătorul simbolizează o imensă mulțime de oameni (Apoc. 20:8). Simbolul este destul de comun, așa cum este folosit în toată literatura. Nisipul îndreaptă atenția spre numeroasele mase ale omenirii, în timp ce marea, ca simbol, vorbește despre forțele și principiile sălbatice și a revoltelor care acționează în mijlocul lor. Cu alte cuvinte, masa rasei umane este indicată aici ca fiind într-o stare de neliniște și tulburare.
13.1.3 - "O fiară care se ridică din mare"
În această stare de lucruri, văzătorul se oprește și "a văzut o fiară ridicându-se din mare". Această Fiară este, fără îndoială, vechiul imperiu roman care reapare pe scena profetică. A apărut într-un mod similar cu cele trei imperii precedente. "Patru fiare mari... s-au ridicat din mare" (Daniel 7:3); adică, din masele frământate și neliniștite ale omenirii. Cele patru imperii universale, Babilonul, Persia, Grecia și Roma sunt reprezentate atât ca metale (Daniel 2), cât și ca fiare (Daniel 7), și nu doar în ascensiunea și etapele inițiale ale istoriei lor, ci la sfârșit, ele sunt acolo când vine Domnul (*). Primele trei puteri (**), lipsite de puterea lor, la sfârșit doar există, dar a patra (cea romană) va fi, ca în trecut, puterea dominantă pe pământ. Roma a apărut inițial din chinurile revoltei și ale anarhiei. Cetatea a fost construită cu puțin timp înainte ca cele zece seminții să fie duse captive în Asiria. Multe semne prevestitoare și legende legate de întemeierea Romei arată toate măreția ei viitoare. Însă, în timp ce Daniel 7:3, 7 se referă la ascensiunea istorică a imperiului, în anul 753 î.Hr., văzătorul din Apocalipsa 13:1 prezintă reapariția sa viitoare. Timp de peste o mie patru sute de ani (***), imperiul roman de apus a încetat să existe (****), dar renașterea sa viitoare este incontestabilă, iar la aceasta se referă primul verset al capitolului nostru. Nu avem nicio modalitate de a stabili dacă imperiul există sau se formează doar în timpul judecăților aduse prin deschiderea peceților. Este posibil ca din prăbușirea generală a oricărei autorități guvernamentale din timpul celei de-a șasea pecete (Apoc. 6:12-17) să apară Fiara. Martirii care au murit mai înainte (Apoc. 6:9-11) nu sunt uciși sub persecuția Fiarei, ci trebuie ca ei să aștepte până când li se vor alătura cei uciși ulterior, ceea ce arată că Fiara nu este prezentă, sau cel puțin nu este activă, în timpul deschiderii peceților.
(*) Profetul nu ia în considerare destrămarea și inexistența puterii romane timp de mai multe secole. Ioan arată renașterea acesteia.
(**) Prima nu va exista teritorial, ci se va regăsi, contopită în caracteristicile sale, în cea de-a patra. Babilonul este sortit să nu se mai ridice niciodată ca putere temporală (Ier. 51:63-64).
(***) Cred că autorul se referă la timpul când scrie această "Expunere"; aprox.1400 + 476 (căderea imperiului) = 1876(aprox.), n.tr.
(****) Roma a căzut în anul 476 d. Hr. Ultimul care a purtat coroana imperială a fost Romulus Augustus, un conducător tânăr și slab. Primul nume amintea de fondatorul imperiului, în timp ce al doilea de primul din linia imperială.
FIARA CARE SE RIDICĂ DIN MARE ȘI CEA CARE SE RIDICĂ DIN ADÂNC
13.1.4 -"Fiara din mare și Fiara din Adânc"
Fiara este văzută aici pentru prima dată în renașterea ei istorică ca "ridicându-se din mare". Dar se spune și că "se va ridica din Adânc" (Apoc. 17:8). Ambele sunt viitoare. Imperiul urmează să existe timp de șapte ani, dar când va apare la început, o va face dintr-un haos politic și social, în timp ce în ultima sa etapă finală sunt sugerate originea și caracterul său diabolic. Marea se referă la ascensiunea sa istorică viitoare, Adâncul la starea sa sub puterea satanică. Acest ultim aspect al imperiului datează de la aruncarea lui Satan din cer, care va avea loc la "jumătatea săptămânii". Caracterul și acțiunile satanice îl caracterizează în ultima perioadă a existenței sale, trei ani și jumătate.
COARNELE ȘI CAPETELE FIAREI
13.1.5 - "Având zece coarne și șapte capete"
Fiara este descrisă apoi ca având zece coarne și șapte capete, iar pe coarnele ei zece diademe. Coarnele sunt menționate înaintea capetelor (Versiunea Revizuită). În Versiunea Autorizată, acestea sunt numite în ordine inversă. În Apocalipsa 12:3 și 17:3 vedem mai întâi capetele și apoi coarnele. Probabil motivul pentru care, în textul nostru, coarnele sunt menționate înaintea capetelor este acela că, la reapariției sa istorică, Fiara se prezintă sub forma a zece împărății. Prin urmare, atenția este îndreptată acum asupra acestei trăsături noi și până acum necunoscute a imperiului. Diademele sunt văzute pe capetele balaurului (Apoc. 12:3); aici ele sunt văzute pe coarnele Fiarei. În primul caz vedem șapte diademe; la ultimul zece. Ar trebui să citim diademe, nu coroane. Primele indică puterea despotică, cele din urmă monarhie constituțională. Acum, aceste zece coarne încoronate sunt zece împărați (Apoc. 17:12). În curând vor fi văzute zece împărății distincte în Europa de vest. Ar fi o simplă presupunere să le enumerăm sau să le stabilim exact limitele teritoriale, dar identificarea lor va fi destul de simplă atunci când Dumnezeu, în planurile Sale providențiale, le va face vizibile. În istoria sa, imperiul nu a avut niciodată acest caracter. Când a încetat să mai existe, s-au format numeroase împărății și mici state, fragmente ale acestui imens și colosal imperiu, cu un singur conducător despotic. Dar când va fi reînviat, se vor forma zece împărății în limitele sale teritoriale. Acești zece împărați, epuizați, presupunem, de neîncetate gelozii și certuri internaționale, "sunt într-un gând și îi dau puterea și autoritatea lor fiarei" (Apoc. 17:13). Atunci va fi un singur conducător peste imperiu, "cornul cel mic" din Daniel 7, prințul roman care face un legământ cu națiunea apostată (iudeii) pentru șapte ani (Daniel 9:27), dar pe care îl va rupe la jumătatea perioadei și, în cele din urmă, piere la venirea Domnului în judecată (Apoc. 19:20).
NUME DE HULĂ
13.1.6 - "Pe capete nume de hulă"
Este adăugată o altă trăsătură și mai îngrozitoare : "pe capete nume de hulă". Pentru un observator superficial, imperiul, în imensa lui putere și întindere teritorială, ar părea extrem de impresionant, dar pentru o minte gânditoare, caracterul său hulitor, așa cum este arătat prin capetele sale, prin autoritatea sa de guvernare, prezintă o priveliște îngrozitoare. Cele șapte capete ale Fiarei reprezintă, nu forme succesive de guvernare, ca în Apocalipsa 17:10, ci plinătatea și guvernarea completă cu care este investită Fiara în zile din urmă ale istoriei sale. Nu este vorba pur și simplu de concentrarea puterii semnificată de "șapte coarne" (Apoc. 5:6), ci de "șapte capete", plinătatea guvernării inteligente (Apoc. 12:3).
"Pe capete nume de hulă" (*). După ce a fost abandonată mărturisirea creștinismului (2 Tes. 2:3), blasfemia publică, fățișă, la adresa lui Dumnezeu este tristul rezultat. Fiara Îl va sfida pe Dumnezeu în mod deschis și se va opune hotărât tuturor celor ce sunt ai Lui (v. 6). Aceasta este o trăsătură complet nouă a imperiului și una care caracterizează ultima etapă a existenței sale. Roma antică avea un caracter păgân. Ne-am fi așteptat în mod normal ca acele nume să fie pe capetele balaurului, dar nu, ele sunt pe Fiară, căci ea este cea care trebuie să fie martorul public al împotrivirii directe și flagrante față de Dumnezeu și de Unsul Său, precum și față de tot cerul. Orice formă și caracter în care Dumnezeu ar putea fi dezonorat în ochii oamenilor, este menționat în aceste "nume de hulă".
(*) Ca aplicație istorică, aceste "nume de hulă" ar fi cele purtate în mod nelegiuit de împărați, dintre care mulți au insistat să li se aducă onoruri și închinare divină. Nero era salutat ca "cel etern". Caligula a poruncit ca imaginea sa să fie plasată în templu pentru a fi venerat alături de Iehova. De fapt, divinizarea împăraților era o lege permanentă în viața romană. Această caracteristică îngrozitoare a fost introdusă odată cu preluarea stăpânirii imperiale de către Cezari.
CARACTERISTICILE IMPERIULUI
13.2.1 - "Era asemenea unui leopard, și picioarele ei, ca ale unui urs, și gura ei, ca gura unui leu".
Adică, Fiara, sau Roma imperială, pe lângă faptul că este marcată de trăsături proprii, combină și concentrează principalele trăsături ale celor trei imperii precedente, "le absoarbe", după cum a spus cineva (*). Ne întoarcem la profetul iudeu pentru explicațiile necesare cu privire la aceste imperii. Capitolul conține o singură profeție care a fost dată lui Daniel prin viziune (Daniel 7), care se întinde de la venirea cuceritorului lui Iuda până la tronul suveranității universale, de-a lungul veacurilor, până când steaua lui Iuda va fi din nou înălțată; cu alte cuvinte, de la domnia lui Nebucadnețar până la cea a lui Hristos ca Fiu al Omului. Acum, primele trei imperii sunt descrise pe scurt (Daniel 7); babilonian în versetul patru, medo-persan în versetul cinci și grec în versetul șase. Restul capitolului este dedicat în principal analizei celei de-a patra Fiare, caracterizată, dar nenumită (v. 7). Se va observa că văzătorul menționează animalele sălbatice în ordinea inversă față de cea a profetului. În Daniel, succesiunea istorică a imperiilor necesită menționarea mai întâi a leului, simbolul ales al măreției babiloniene. În Apocalipsa 13:2 este menționat mai întâi leopardul sau al treilea imperiu. Rapiditatea mișcărilor și salturile bruște, atât de caracteristice puternicului grec, Alexandru, sunt simbolizate prin leopard; tirania lacomă și zdrobitoare a perșilor asupra provinciilor pe care le-au cucerit (poate cu excepția lui Iuda), este asemănată cu picioarele unui urs; în timp ce groaza produsă de răgetul leului, precum și ferocitatea sa în sfâșierea prăzii, sunt menționate în continuare. Aceste trăsături de natură bestială sunt văzute aici combinate și întruchipate în a patra Fiară din Daniel 7, stăpânirea romană reînviată.
(*) Toate fiarele feroce și puternice pe care Daniel (Daniel 7:3 și urm.) le-a adus succesiv pe scena acțiunii ca reprezentanți ai diferitelor imperii, Ioan le-a combinat aici într-un singur monstru. Este multă semnificație în aceasta. Imperiul roman a combinat în sine toate elementele de cruzime și opresiune care existaseră, luate laolaltă, în celelalte mari imperii care au fost înainte de el; extinderea sa era egală cu a tuturor unite la un loc. De aici și însemnătatea simbolului combinat care unește simbolurile celorlalte imperii în cel al Romei și, astfel, face din unitatea complexă a acestuia din urmă un exponent extrem de semnificativ al puterii, cruzimii și extinderii stăpânirii imperiale". - Stuart, "Apocalipsa", pag. 638.
BALAURUL ȘI FIARA
13.2.2 - "Și balaurul i-a dat puterea lui și tronul lui și autoritate mare"
Fiara, în care sunt combinate trăsăturile și caracteristicile distinctive ale predecesorilor ei, precum și suveranitatea lor, este acum un instrument potrivit prin care balaurul poate lucra. Astfel, Fiara nu este doar moștenitoarea stăpânirii mondiale acordate în mod direct lui Nebucadnețar, ci ea îl reprezintă și pe balaur în cruzime și forță brută în lume. Subtilitatea șarpelui este exprimată în a doua Fiară (v. 11). Puterea satanică din Adânc, propriul tron al lui Satan în mijlocul unei scene care sfidează pe Dumnezeu, și autoritatea nelimitată pe pământ, alcătuiesc imaginea îngrozitoare prezentată aici. Hristos a refuzat suveranitatea asupra lumii oferită de Satan (Luca 4:5, 8); iată aici pe cineva care o acceptă. Rămâne doar să adăugăm că perioada la care se face referire, când balaurul își dă tronul și autoritatea Fiarei, este momentul și ocazia când Fiara se ridică din Adânc (Apoc. 17:8), ca urmare a expulzării lui Satan din cer.
Caracterul satanic și istoria imperiului acoperă cea mai interesantă și solemnă criză din viitorul lumii - cei trei ani și jumătate care preced venirea Domnului în glorie. La sfârșitul acestei perioade, a șaptezecea săptămână a lui Daniel, Fiara și aliatul ei în rău merg "la pierzare", adică, în iazul de foc. Cele două Fiare din capitolul nostru sunt văzute în cele din urmă ca doi oameni inspirați de diavol. Acești conducători ai apostaziilor din zilele de la sfârșit sunt aruncați de vii în pierzarea lor eternă (Apoc. 19:20).
MOARTEA ȘI ÎNVIEREA FIAREI, O MINUNE UNIVERSALĂ
Apoc.13:3 - "Și unul din capetele ei era înjunghiat de moarte și rana ei de moarte fusese vindecată: și tot pământul se minuna de (lit. "după") fiară".
Aici avem moartea politică și învierea Fiarei. Capul rănit și Fiara sunt în mod evident identificate. Fiara în capul ei imperial a fost cea care a fost ucisă. Imperiul a încetat să mai existe în anul 476 d.Hr. Stăpânirea mondială a Cezarilor a zăcut în strânsoarea de fier a morții politice, de la acea dată până acum. Dar Dumnezeu, în providența Sa, va chema imperiul din nou la existență, dintr-o scenă de tulburări revoluționare și conflicte - asemenea celei din care a apărut imperiul lui Napoleon - din mare (v. 1). "Rana ei de moarte fusese vindecată". Văzătorul o consideră un fapt împlinit, referindu-se, credem, la afirmația din versetul 1. Dar învierea ei, precum și prezentarea ei înaintea lumii, este legată de renașterea ei satanică la jumătatea săptămânii (Daniel 9:27). Renașterea (Apoc. 13:2 ; 17:8) are loc în a doua jumătate a acelei săptămâni profetice de șapte ani. "Tot pământul se minuna de (sau după) fiară". Fiara va prezenta o imagine necunoscută și nemaiîntâlnită până acum, una fără precedent în istoria rasei umane. O putere umană înzestrată cu energie satanică, sfidând deschis pe Dumnezeu și investită cu puterea imperială și autoritatea mondială a lui Satan, va atrage privirile captivate ale întregului pământ. Acesta se va minuna de această priveliște. Nu vedem niciun motiv pentru a limita sintagma "tot pământul". Renașterea imperiului trebuie să fie o chestiune de interes pentru toți cei cuprinși în raza și influența sa. Autoritatea balaurului și influența sa extinsă depășesc limitele geografice ale celor zece împărății. Fiara, căreia Satan îi deleagă autoritatea sa, exercită o influență impunătoare pe tot pământul, ajungând chiar și la granițele păgânismului.
ÎNCHINAREA ADUSĂ BALAURULUI ȘI FIAREI
Apoc. 13:4 - "Și s-au închinat balaurului, pentru că i-a dat fiarei autoritatea; și s-au închinat fiarei, spunând: Cine este asemenea fiarei și cine poate lupta împotriva ei?".
Aici, Dumnezeu este dat la o parte, iar balaurul Îi uzurpă locul. Nu Creatorul, ci Satan devine obiectul închinării universale. Simpla mărturisire (a lui Dumnezeu, n.tr.) este lipsită de valoare în acea zi cumplită. Doar realitatea (mărturisirea reală a cunoașterii lui Dumnezeu, n.tr.) poate folosi într-o scenă încredințată în întregime lui Satan. Doar cei ale căror nume au fost scrise în cartea Mielului, sau, cu alte cuvinte, cei aleși (v. 8), îl pot înfrunta pe Satan în ceasul aparentului său triumf. În ochii oamenilor, balaurul tocmai a făcut ceea ce se credea că numai Dumnezeu poate face, dând Fiarei autoritatea supremă; din acest motiv i se aduc onoruri divine. Dar și Fiara este venerată. Uimirea, pe care o provoacă reapariția ei în scena istoriei, adăugată cu trăsături supraomenești, este urmată de închinare. Atât uimirea, cât și închinarea sunt universale, aceasta din urmă depășind ca și caracter și amploare tot ceea ce s-a văzut vreodată la Roma. Spiritismul, care a făcut pași gigantici în ultimii ani, lucrează pentru un singur obiectiv bine definit, închinarea la diavol. În Europa și America, închinarea la diavol este practicată pe scară largă! În 2 Tesaloniceni 2 aflăm că omul păcatului, care este identic cu a doua Fiară din capitolul nostru, pretinde și, de asemenea, i se aduce închinare. Ce blasfemie oribilă! Ce batjocură și parodie a creștinismului! Nu Dumnezeirea: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ci închinarea triunitară la diavol: balaurul, fiara și omul păcatului. Și la aceasta ajunge Anglia creștină? Adepții "criticii înalte" (*) fac tot posibilul, sub influența lui Satan, să predea creștinătatea diavolului, și fac progrese rapide în această direcție. "Cine este asemenea fiarei și cine poate lupta împotriva ei?" (**); această afirmație sugerează că puterea și priceperea sa în arta războiului sunt calitățile strălucitoare care îi atrag admirația lumii și, prin urmare, omagiul cuvenit poziției sale înalte, dar nu închinarea este punctul special aici. Credem, totuși, că sensul este mult mai profund, și că onorurile divine vor fi aduse în mod personal conducătorului imperiului restaurat; realizarea acestui aspect este lucrarea celei de-a doua Fiare.
(*) Acești reprezentanți ai "Criticii înalte" spuneau atunci, și o spun și acum, că ei se pot pronunța, prin inteligență omenească, asupra veridicității textelor biblice, și a le da interpretarea dorită de ei, n.tr.
(**) În această mândră și sfidătoare provocare este avansată pretenția de omnipotență. Dincolo de orice putere care a apărut vreodată pe pământ, Fiara se manifestă acționând direct prin puterea balaurului - o putere care nu cruță și nu cunoaște milă.
HULA, PERSECUȚIA ȘI AUTORITATEA MONDIALĂ A FIAREI
Apoc. 13:5-7 - "Și i s-a dat o gură... i s-a dat putere... i s-a dat să facă război..."
Împletită în însăși țesătura sumbrei relatări oferite aici despre răutatea satanică și aroganța umană, este o rază de mângâiere pentru sfinții lui Dumnezeu (din toate timpurile), care reiese din repetarea expresiei "i s-a dat". În spatele Fiarei se află puterea ascunsă, dar atotputernică, a lui Iehova. Satan nu are putere în sine însuși. Toată puterea este de la Dumnezeu. Exercitarea ei, la nivel individual și guvernamental, este o altă chestiune, iar pentru aceasta toți sunt responsabili, chiar și diavolul însuși. Puterea care a lovit Marea Galileii cu furie și furtună pentru a scufunda vasul care conținea cea mai prețioasă încărcătură care a navigat vreodată, Hristos și ucenicii Săi, și-a avut sursa în Adormitul divin care Se odihnea în partea din spate a corabiei. Lui Satan i s-a acordat, pentru moment, autoritate asupra elementelor naturii pentru a ne demonstra că puterea sa, precum și continuitatea ei, este controlată și verificată de Dumnezeu, după voia și plăcerea Sa (Matei 8:23-27). În mândria inimii sale, Fiara se laudă și hulește. Cine este ea și ce a făcut constituie, fără îndoială, suma "lucrurilor mari" rostite, iar la acestea se adaugă cuvintele semnificative "și hule". Dumnezeu, și toți ai Săi de pe pământ și din cer, sunt batjocoriți în mod deschis, și a vorbit împotrivă cu cuvinte care nu au fost consemnate, dar, cu siguranță, destul de amare, ca expresie a unei inimi apostate, inspirată de Satan.
Încă odată ne întâlnim cu durata manifestării puterii satanice întrupate pe pământ. "Și i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci și două de luni" (v. 5). De remarcat că textul nostru nu afirmă pur și simplu existența Fiarei - sau a imperiului - ca atare, ci face referire la acea criză majoră din istoria sa, momentul în care Satan pune stăpânire pe ea pentru patruzeci și două de luni, adică trei ani și jumătate, înainte de distrugerea ei definitivă. În această perioadă, Fiara își continuă lucrarea de batjocură și violență sub influența directă a balaurului. Continuitatea imperiului de la ascensiunea sa (v. 1) până la distrugerea lui definitivă de către Domnul în Persoană, la venirea Sa în glorie (Apoc. 19:19-21), acoperă cel puțin întreaga perioadă a ultimei săptămâni profetice (Daniel 9). Renașterea sa din Adânc are loc la jumătatea săptămânii, și de atunci putem să socotim parcursul satanic de patruzeci și două de luni.
Atunci, Dumnezeu, cortul Său și cei care locuiesc în cer sunt subiectele hulei satanice (v. 6). Sunt rostite cuvinte îndrăznețe și rele. Nu știm ce se spune, dar putem fi siguri că cea mai mare ură neobosită față de Dumnezeu, pe care răutatea balaurului o poate inspira, este exprimată public și cu glas tare. De asemenea, este probabil ca hula să îmbrace o formă suplimentară de dispreț și batjocură în imaginea și reprezentarea subiectelor divine. Apoi, sfinții de pe pământ, care susțin drepturile lui Dumnezeu împotriva balaurului și a sateliților săi, sunt predați în puterea Fiarei. Sfinții din acele vremuri nu vor fi asemenea celor șapte mii de martori ascunși din vremea profetului. Toți vor fi potrivit caracterului lui Ilie, îndrăzneți și neînduplecați în mărturia lor. Fiarei îi este permis să se răzbune asupra sfinților "și să-i învingă" (v. 7). Vezi și Apocalipsa 11:7-8, care, însă, este limitat la Ierusalim. Indiferent de întinderea teritorială a imperiului în viitor, autoritatea Fiarei pare nelimitată în raza și în extinderea sa, deoarece cuprinde "orice seminție și popor și limbă și națiune" - cele patru diviziuni ale rasei umane. Astfel, observăm o reuniune la Ierusalim a unor oameni din toate colțurile pământului, care, în asociere cu Fiara, iau parte la uciderea sfinților iudei (Apoc. 11:9). Țări și popoare din afara imperiului roman se vor afla atunci sub puternica sa influență și autoritate. Fiara și femeia (Babilonul) sunt în strânsă legătură, dar, în plus, vor exista și alte națiuni în relație exterioară cu Fiara, asupra cărora ea își va exercita autoritatea (Apocalipsa 17).
ÎNCHINĂTORII FIAREI
Apoc. 13:8 - "Și i se vor închina toți cei care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului celui înjunghiat".
Am remarcat de mai multe ori semnificația morală a expresiei "cei care locuiesc pe pământ" (*), ca semnificând o clasă de persoane care au respins în mod voit chemarea cerească, care, de fapt, au apostaziat de la creștinism. Aceștia sunt diferiți de națiuni, popoare, limbi și seminții (Apoc. 11:10). Aici, însă, "cei care locuiesc pe pământ" nu pot avea o semnificație morală specială, deoarece se face referire la toți, în afară de cei aleși. Toți cei care locuiesc atunci pe pământul profetic sunt puși în contrast cu cei aleși, ale căror nume sunt în cartea vieții Mielului, prin urmare, sensul spiritual al expresiei "cei care locuiesc pe pământ" nu se poate aplica în acest caz. În pasajul dinaintea noastră, toți se închină Fiarei, în afară de cei aleși. Mielul înjunghiat, care i-a răscumpărat prin sângele Său, ia seama în mod special la aceștia care se află în suferință. Cartea vieții, în care sunt înregistrate numele lor, Îi aparține. Pe paginile sale, numele lor au fost scrise de la întemeierea lumii, prin urmare, nu poate exista nicio ștergere, așa cum, fără îndoială, va fi din cartea sau registrul mărturisirii (Apoc. 3:5). Nume, adevărate și false, se găsesc în această ultimă carte (Apoc. 3:5), deoarece Dumnezeu ține cont de întreaga mărturisire creștină. Dar cartea vieții Mielului poate conține doar numele celor răscumpărați, deoarece acestea au fost scrise de la întemeierea lumii, adică de la începutul timpului. Este aceeași carte și aceeași clasă la care se face referire în Apocalipsa 17:8, doar că acolo Numele Mielului este omis. Fiara învinge și ucide, dar viața eternă este partea acelor martiri. Mielul, prin moartea Sa, i-a răscumpărat, și astfel, au realizat în timp - dezvăluit la momentul potrivit - faptul întăritor și mângâietor că numele lor fuseseră scrise în cartea vieții Sale. Binecuvântarea noastră ca și creștini merge mult mai departe decât cea a celor aleși de aici și a celor din Matei 25:34. Suntem cunoscuți dinainte, aleși și predestinați înainte de întemeierea lumii, înainte de începutul timpului, prin urmare, din eternitate (Efes. 1:4-5 ; Rom. 8:29). Putem remarca faptul că aleșii din Matei 24:22 alcătuiesc o categorie de iudei temători de Dumnezeu, în timp ce aceștia din capitolul nostru și oile din Matei 25:34 sunt aleși din lumea întreagă.
(*) Vezi observațiile de la Apocalipsa 2:13 și de la Apocalipsa 11:8-10.
O CHEMARE ȘI UN AVERTISMENT
Apoc. 13:9-10 - "Dacă are cineva urechi, să audă! Dacă cineva duce în robie, în robie va merge. Dacă cineva ucide cu sabia, cu sabia va fi ucis. Aici este răbdarea și credința sfinților".
Expresia "Dacă are cineva urechi, să audă" este folosită frecvent în lucrarea Domnului nostru (Matei 11:15 ; Matei 13:9, 43 ; Luca 8:8). Este, în esență, aceeași, dar prescurtată față de cea întâlnită în fiecare dintre adresările către cele șapte biserici (Apocalipsa 2-3). Propoziția adăugată "ceea ce Duhul spune adunărilor" nu ar putea avea nicio aplicație aici, deoarece adunările nu mai există în timpul judecăților apocaliptice. Chemarea de a auzi presupune exercițiul înțelegerii spirituale, spre deosebire de auzul natural, comun tuturor oamenilor.
Apoi este enunțat un principiu, aplicabil atât Fiarei, cât și sfinților lui Dumnezeu din toate timpurile - deopotrivă dușmanilor și prietenilor. Oricât de mult ar lucra harul și puterea Duhului în sfinți și ar modifica aplicarea principiului, totuși acesta rămâne. Dar care este adevărul atât de puternic inoculat aici? Este certitudinea dreptei răsplătiri sau, în cuvintele Scripturii, "cu ce măsură măsurați, vi se va măsura" (Matei 7:2). Oricine duce în robie trebuie să intre el însuși în ea. Oricine ucide trebuie, la rândul său, să fie ucis. Ce cuvânt de atenționare și cât de potrivit pentru sfinții zdrobiți atunci sub stăpânirea de fier Fiarei! Nu trebuie să opună rezistență. Armele lor nu sunt carnale, ci spirituale. "Aici este răbdarea (stăruința) și credința sfinților". Numai în acest fel pot triumfa. Biruințele lor sunt morale și spirituale, nu fizice. Neajutorați și fără speranță, resursa lor este în Dumnezeu Însuși. Fiarei nu i se va închina, dar, pe de altă parte, nu trebuie să se opună, prin urmare, robia și moartea ar fi soarta lor tristă. Ei bine, fie așa; Ei aveau o viață dincolo de puterea absolută a vrăjmașului. Numele lor au fost scrise în cartea vieții Mielului și nicio putere din iad sau de pe pământ nu ar putea șterge scrierea sau să-i jefuiască de partea lor eternă, întemeiată pe moartea Mielului lui Dumnezeu.
Putem observa că atât în Apocalipsa 13, cât și în Daniel 7, imperiul renăscut este subiectul cel mai important. Dar în primul, caracterul general al puterii mondiale este trăsătura predominantă, în timp ce în al doilea, se are în vedere, în mod special, conducătorul personal al acestui imperiu. Hula și persecuția Fiarei (Apocalipsa 13:5-7) sunt în termeni aproape identici cu cei folosiți în legătură cu cornul mic (Daniel 7:8). Atât profetul iudeu, cât și văzătorul creștin leagă în mod vital imperiul de conducătorul său personal, ultimul împărat. Caracterul imperiului este întruchipat în ultimul său mare conducător. Există și alte trăsături ale celei de-a patra Fiară și ale relației sale cu curva, care sunt abordate în Apocalipsa 17, a căror analiză trebuie rezervată până vom ajunge la acest capitol. "Fiara", adică imperiul, are un caracter apocaliptic, fiind marea putere civilă din zilele din urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu