Translate

sâmbătă, 14 noiembrie 2026

 


                  APOCALIPSA LUI ISUS HRISTOS - EXPUNERE

                                                                   - XXXII -


     Walter Scott                                                                                                         STEM Publishing


     APOCALIPSA 14

     INTERVENȚIA ÎNȘEPTITĂ A LUI DUMNEZEU ÎN HAR ȘI JUDECATĂ

     Punctul în care am ajuns în aceste viziuni apocaliptice este unul extrem de trist. Adevărul a căzut pe străzi (Isaia 59:14);  sângele sfinților lui Dumnezeu este vărsat ca apa; sfidarea pe față a lui Dumnezeu și lauda plină de mândrie sunt văzute și auzite; binele este aproape alungat de pe pământ (Ps. 4:6), iar credința în Dumnezeu aproape a dispărut (Luca 18:8). "Omul din țărână" (Ps. 10:18), sau Antihristul, face ravagii printre sfinți în Palestina, se glorifică și se divinizează pe sine însuși în Ierusalim și în templu, înșeală lumea și transformă întreaga scenă profetică într-un teren de joacă pentru Satan. Prima Fiară, la rândul ei, prin mândrie, persecuție și hulă, este la fel de activă în calitatea ei de puternic reprezentant al lui Satan, în sfera mai largă ce i-a fost atribuită. Acum se aude strigătul repetat de multe ori către Iehova al rămășiței iudaice, care suferă mai mult decât toți ceilalți sub o mare povară de suferință : "Până când?" Acest apel emoționant atinge o coardă sensibilă în inimile noastre, în timp ce, în duh, ne luăm partea noastră la aceste împrejurări: "De ce, Doamne, stai departe, Te ascunzi în timpuri de necaz?" (Ps. 10:1). Capitolul 14 din Apocalipsa este răspunsul la strigătul rămășiței. Acesta consemnează intervenția lui Dumnezeu în har și judecată. Am avut parte de activitatea uimitoare a lui Satan și de aparentul său triumf - căci nu sunt creștinătatea și iudaismul sferele operațiunii sale speciale? - așa că s-ar putea presupune că Dumnezeu este indiferent și că și-a abandonat poporul la mila crudă a vrăjmașului. Dar nu este așa, după cum arată în mod concludent conținutul acestui capitol.

     Am remarcat deja că aceste capitole, 12-13-14, alcătuiesc o singură profeție interdependentă. Sursa ascunsă a răului este arătată a fi balaurul; Omul după gândul lui Dumnezeu este manifestat prin copil; Israel, mama copilului de parte bărbătească, fuge de răzbunarea balaurului; acestea sunt cele trei subiecte principale ale capitolului 12 din Apocalipsa, însă nu prezentate ca istorie, ci așa cum sunt văzute în cer. Apoi, în ceea ce privește subiectele din Apocalipsa 13, avem caracterul, istoria și faptele celor două fiare prin care Satan își pune la cale planurile sale malefice pe pământ. În continuare, ni se arată, printr-o serie de evenimente, mâna lui Dumnezeu (Apocalipsa 14). Există șapte subiecte distincte în acest capitol:

     1 - rămășița cruțată a lui Iuda de pe Muntele Sion (Apoc. 14:1-5); 
     2 - mărturia finală a lui Dumnezeu, sau Evanghelia eternă (Apoc. 14:6-7);
     3 - anunțul căderii Babilonului (Apoc. 14:8);
     4 - soarta cumplită a celor care se închină Fiarei (Apoc. 14:9-11);
     5 - binecuvântarea imediată a celor care mor în Domnul (Apoc. 14:13);
     6 - secerișul pământului, judecata diferențiată (Apoc. 14:14-16);
     7 - culesul mâniei, răzbunarea necruțătoare (Apoc. 14:17-20).

     Astfel, aceste trei capitole alcătuiesc un episod de mare interes. Locul lor între trâmbițe și potire explică multe. Se a arată cine este adevăratul autor al oribilei nelegiuiri a pământului, instrumentele umane prin care este practicată aceasta și, în cele din urmă, intervenția lui Dumnezeu în această scenă. Mai mult, deoarece am avut parte de răutatea Fiarei, acum ne este prezentată judecata ei îngrozitoare prin potire. Și aceste capitole servesc ca o introducere necesară la pedepsele și mai severe aplicate  într-o succesiune rapidă și bruscă, care rezumă judecățile providențiale ale lui Dumnezeu, și sunt urmate de răzbunarea Mielului în Persoană.


     1 - RĂMĂȘIȚA LUI IUDA CRUȚATĂ (Apoc. 14:1-5)

     MUNTELE SION, MIELUL ȘI RĂMĂȘIȚA IUDAICĂ

     Apoc. 14:1 - "Și am văzut: și iată Mielul stând pe muntele Sion și cu El o sută patruzeci și patru de mii având Numele Său și Numele Tatălui Său scris pe frunțile lor".

     Sionul este numit o singură dată în Apocalipsa. "Din aproximativ 110 ori când este menționat Sionul, nouăzeci sunt în termeni de mare dragoste și afecțiune a Domnului pentru el, așa că locul are o mare, foarte mare semnificație, și cerul știe și el acest lucru" (*). Prima menționare a Sionului când a fost cucerit de la iebusiți de către David (2 Sam. 5:7) este plină de interes, căci, adaugă scriitorul sfânt, "aceasta este cetatea lui David". Saul, care a fost pe tron înaintea lui David, a fost omul ales de popor și a reprezentat pe "împăratul" care va domni în Ierusalim înainte de venirea Domnului. David, adevăratul împărat al lui Israel, a fost alesul lui Iehova, iar Sionul sediul guvernării sale. El este astfel prototipul Domnului nostru, care va domni în Sion "și înaintea bătrânilor Săi în glorie" (Isaia 24:23). Pentru iudeu Sionul este bogat în amintiri sfinte. Acesta este ținta speranței lui. Este, de asemenea, cetatea aleasă de Dumnezeu. "Căci Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui" (Ps. 132:13-14). "Frumos în înălțimea sa, bucuria întregului pământ este muntele Sionului, în părțile de nord, cetatea Marelui Împărat" (Ps. 48:2). Este sediul guvernării universale pentru pământ și centrul de interes al lumii milenare (Isaia 2). Este locul unde Iehova L-a așezat, potrivit hotărârii Sale, pe Împăratul Său (Ps. 2:6). Există trei gânduri distincte legate de muntele Sion:

     1 - Este sediul puterii imperiale;
     2 - Locul intervenției lui Dumnezeu în har;
     3 - Locul suveranității lui Iehova. Dar toate acestea în legătură cu Israelul.

     (*)  "Revelația lui Isus Hristos", de WR Hartridge, pag. 54.

     Viziunea este una luminoasă și îmbucurătoare, o liniște după furtună. Hristos nu domnește încă în Sion, dar timpul este aproape și, între timp, El stă ca Mielul alături de aleșii Săi. Viziunea este una anticipativă. Atât mulțimea de națiuni mântuite (Apoc. 7:9), cât și Împărăția milenară (Apoc. 11:15 ; Apoc. 12:10) sunt viziuni anticipative care se împlinesc efectiv la venirea Domnului în putere. Aici, Mielul stă pe muntele Sionului, dar potirele încă nu au fost vărsate. Cei 144.000 de oameni la care se face referire aici sunt din Iuda; o ceată cu un număr asemănător din tot Israelul (Apoc. 7:4) formează o viziune separată. Această ceată are Numele Mielului și Numele Tatălui Său (nu al lor) scrise pe frunțile lor. Semnul Fiarei este pe fiecare dintre închinătorii ei. Numele Mielului și Numele Tatălui Său sunt, de asemenea, pe fruntea fiecărui mărturisitor al lui Hristos. Acești martori sunt văzuți ca ieșind din încercarea de foc din timpul Fiarei. Sunt iudei care au susținut cu tărie drepturile lui Dumnezeu și ale Mielului; acum sunt recunoscuți în mod public de către El. Mulți dintre frații lor au suferit până la moarte, pecetluind mărturia lor cu sângele lor. Cei de aici au fost cruțați în timpul ororilor din perioada Necazului. Presupunem că mulțimea nenumărată dintre națiuni (Apoc. 7:9) este identică cu oile care merg în viața eternă (Matei 25:34, 46); mai mult, "a treia parte", curățită ca argintul și încercată ca aurul (Zah. 13:8-9), sunt aceiași cu cei despre care se vorbește aici ca fiind cei 144.000 de sfinți iudei care ocupă locul central în Împărăția milenară pământească. Ei stau alături de Miel pe scaunul imperial. Ce schimbare! De la tirania Fiarei la părtășia cu Mielul! De la locul suferinței la scaunul puterii glorioase!


     CÂNTĂREȚI CU HARFA ȘI CU GURA

     Apoc. 14:2-3 - "Și am auzit un glas din cer ca un glas de ape multe și ca un glas de tunet mare. Și glasul pe care l-am auzit era ca al cântăreților cu harfa care cântă la harfele lor; și cântau o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru făpturi vii și a bătrânilor. Și nimeni nu putea să învețe cântarea, decât cei o sută patruzeci și patru de mii, cei răscumpărați (lit. "cumpărați") de pe pământ".

     Cerul se mișcă și izbucnește în cântece. Am avut odinioară sunetele babilonice ale pământului (Daniel 3:5), strigătul învingătorului amestecat cu vaietul celui învins. Am văzut Fiara călcând în picioare pământul și zdrobindu-l în bucăți (Daniel 7:23) - o demonstrație de forță brută fără simțăminte - și a tovarășului ei de crimă, Antihristul, întunecând moral și înșelând lumea. Dar acum alte priveliști încântă ochiul  și alte sunete și cântece întâmpină urechea. Întâlnim în cer o nouă ceată, deosebită de făpturile vii și de bătrâni, căci ei cântă la harfă și cântă "înaintea celor patru făpturi vii și a bătrânilor". Harfele sunt menționate de trei ori în Apocalipsa, și de fiecare dată asociate cu cântatul (Apoc. 5:8 ; 14:2 ; 15:2). Astfel este înfățișată lauda corală a celor răscumpărați și a oștirii cerești. Bătrânii, reprezentanți ai celor răscumpărați din epocile trecute și prezente, celebrează fiecare, prin cântare și harfă, intervenția lui Dumnezeu printr-un puternic har mântuitor (Apoc. 5:8-10). Apoi, din nou, ceata martirizată din Iuda își exprimă bucuria și triumful, în mod asemănător cu cel al bătrânilor (Apoc. 14:2-3 ; Apoc. 15:2-3). Înțelegem că cei care cântă la harfă din capitolul nostru și cei de pe marea de sticlă (Apoc. 15:2) sunt una și aceeași ceată. Cântarea și harfa sunt atât de îmbinate încât sunt descrise ca fiind "un glas" maiestuos ca "ape multe" și puternic ca un "tunet mare". Apoi, această ceată de cântăreți cu harfa cântă o "cântare nouă" în contrast cu vechea cântare. Prima, are ca temă răscumpărarea; cea de-a doua, are ca subiect creația" (Iov 38:7). Mielul și noua cântare sunt într-o strânsă legătură (Apoc. 5:8 ; Apoc. 14:2). Dumnezeu și cântarea veche sunt uniți. "Cântarea lui Moise" și "cântarea Mielului" (Apoc. 15:3) face legătura cu căile puterii lui Dumnezeu din trecut față de Israel cu harul Său prezent față de ei și față de noi. Mulțimea de națiuni mântuite care alcătuiesc nucleul locuitorilor milenari ai pământului se spune că stă "înaintea tronului" (Apoc. 7:9). Așadar, aici, ceata cântă "înaintea tronului". Dar, întrucât primii sunt pe pământ, în timp ce cei din urmă se află în cer, poziția diferă în consecință. Națiunile mântuite au o poziție morală înaintea tronului, în timp ce grupul iudeilor martirizați are un loc real în legătură cu tronul (ei fiind în cer).


     Apoc. 14:3 - "Și nimeni nu putea să învețe cântarea, decât cei o sută patruzeci și patru de mii, cei răscumpărați (lit. "cumpărați") de pe pământ".

     Cei care cântă în cer și cei care se află împreună cu Mielul pe muntele Sion sunt în mod evident în strânsă legătură. Pe pământ cele două grupuri alcătuiau o singură ceată. La nivel național, erau iudei, sfinți spiritual. Fuseseră tovarăși în muncă, mărturie și în suferință sub opresiunea Fiarei și a Antihristului. Mulți și-au pecetluit mărturia cu sângele lor, alții au trecut prin Necaz, păstrându-se liberi de stricăciunile scenei rele. Prima categorie este ceata celor care cântă la harfă în cer; cea de-a doua sunt cei cruțați din Iuda pe muntele Sion; de aici reiese legătura intimă dintre cele două cete. Cât de potrivit este, prin urmare, ca iudeii salvați și izbăviți de pe Sion să fie cei care, singurii de pe pământ, își însușesc și învață cântarea fraților lor "dinaintea tronului" din cer. Pe pământ ei învață; în cer ei cunosc (1 Cor. 13:12).

     Ca o ilustrare a temeiului binecuvântării, deși sunt biruitori asupra Fiarei și ocupă poziția imperială pe Sion, sunt adăugate cuvintele "cei cumpărați de pe pământ", nu "răscumpărați" ca în Versiunea Autorizată, ci "cumpărați" sau achiziționați, ca aici și în versetul patru. Toți sfinții din cer și de pe pământ sunt atât cumpărați, cât și răscumpărați. Primul termen se aplică tuturor oamenilor și tuturor lucrurilor de pe pământ, cel din urmă numai credincioșilor și lucrurilor de pe pământ la venirea Domnului (*). 

     (*)  Pentru o lămurire mai completă a adevărurilor referitoare la cumpărare și răscumpărare, consultați secțiunea referitoare la Apocalipsa 5:9. Cititorul este trimis, de asemenea, la lucrarea noastră "Rezumate doctrinale; sau, Expuneri ale unor adevăruri scripturale importante". Ediția a cincea.


     CEI O SUTĂ PATRUZECI ȘI PATRU DE MII DE PE MUNTELE SION

     Apoc. 14:4-5 - "Aceștia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, pentru că sunt feciori; aceștia sunt cei care urmează pe Miel oriunde ar merge El. Aceștia au fost răscumpărați (lit. "cumpărați") dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel: și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină".

     În această primă viziune avem trei cete de oameni mântuiți:

     1 - Bătrânii, sfinții din veacurile trecute și prezente;
     2 - Ceata martirilor din Iuda care cântă laudă în cer;
     3 - Ceata victorioasă din Iuda care a ieșit din "Marele Necaz".

     Ultima ceată este asociată cu Mielul în triumful Său, stând pe muntele Sion, sediul Împărăției și al harului suveran. În mijlocul celor mai grosolane stricăciuni, idolatriei fățișe, laudei mândre, blasfemiei îndrăznețe și a răutății fățișe, acești sfinți nu s-au întinat. Ei au umblat în mijlocul unei scene abandonate lui Satan fără să se întineze. Ei au trăit și umblat într-o puritate virginală* (2 Cor. 11:2). Ei "s-au păstrat neîntinați de lume". Dar nu există numai o puritate virginală a vieții, ci există și o iubire virginală, o afecțiune neîmpărțită a inimii pentru Miel. Am avut puritatea lor atestată, acum suntem martori la ascultarea lor, care este deplină și necondiționată; ei "Îl urmează pe Miel oriunde merge El", ucenicia lor este incontestabilă.

     (*)  "Aceștia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, pentru că sunt feciori". A interpreta acest lucru ca referindu-se la necurăția literală (în sensul real al cuvântului, n.tr.), așa cum fac unii, manifestă o lipsă lamentabilă de discernământ spiritual; mai mult, absurditatea unei astfel de interpretări ar limita în mod categoric ceata de pe muntele Sion doar la bărbați.


     14.4.1 - "Cumpărați dintre oameni" și "cumpărați de pe pământ" (v. 3). 

     Semnifică rasa și, respectiv, locul din care Dumnezeu, în harul Său, i-a luat. Cumpărarea lor este considerată un act special al harului suveran.

     14.4.2 - "Cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel".

     Acesta este o arvună a binecuvântării viitoare a pământului. Dumnezeu și Mielul trebuie să strângă o recoltă bogată și îmbelșugată, iar aceștia sunt un exemplu. Prioritatea în timp (cel dintâi rod, sau "pârga", n.tr.) și binecuvântarea unui caracter similar sunt indicate prin termenul "cel dintâi rod (sau "pârga")" (vezi Rom. 8:23 ; 1 Cor. 15:20-23 ; Iac. 1:18, etc.).


     14.5.1 - "În gura lor nu s-a găsit minciună".

     I-a caracterizat adevărul în cuvânt. Mărturisirea lor despre Hristos ca adevăratul Mesia era una adevărată (1 Ioan 2:21-27), spre deosebire de mulțimea care ajunge să creadă o minciună, primindu-l și recunoscându-l pe falsul Mesia, Antihristul (2 Tes. 2:11 ; 1 Ioan 2:22).


     14.5.2 - "Sunt fără vină". 

     Așa se încheie frumosul caracter care îi descrie pe cei 144.000 de pe muntele Sion. Versiunea Autorizată înlocuiește termenul "minciună" cu "viclenie" și adaugă "fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu". Aceasta este o intercalarea serioasă. Semnificația și forța primei afirmații, "sunt fără vină", este că ei erau așa în mod practic și în conduită, în general. Au refuzat să se conformeze edictelor persecutoare și hulitoare ale Fiarei, nici nu au mers după Fiară, nici nu i s-au închinat. De asemenea, seducțiile Antihristului, prin care mulțimea a fost înșelată, au fost evitate cu un dezgust sfânt. În această privință "sunt fără vină". Dacă sfințenia absolută a lui Dumnezeu, pretențiile tronului și a naturii Sale  sunt în discuție, nimeni de pe pământ nu ar putea spune : "Sunt fără vină în mine însumi". Pasajul nu afirmă acest lucru, ci este pur și simplu aprecierea lui Dumnezeu asupra conduitei lor practice din timpul Fiarei.


     REZUMAT

     Viziunea care deschide acest capitol este cea a Mielului stând pe muntele Sion, gata pregătit pentru asumarea puterii Sale imperiale ca Împărat al lui Israel. Cu El este asociat un număr bine definit dintre iudei care au ieșit din marele Necaz. Ei poartă în mod public Numele Mielului și Numele Tatălui Său și, astfel, în lumina strălucirii depline a gloriei milenare, sunt recunoscuți în mod deschis de Dumnezeu. Apoi se aude un glas "din" cer, sau care vine din cer, de o măreție grandioasă, puternic și răsunător. Este "un singur" glas în care sunt exprimate cântecul la harfă și cântecul multora. Cei care cântau la harfă și cântăreții sunt în cer. Cine sunt ei? Ei sunt o ceată diferită de bătrâni, cei înviați și schimbați, menționați în 1 Tes. 4:15-17. Corul celor care cântă la harfă este alcătuit din frații celor de pe muntele Sion. Ei și-au dat viața mai degrabă decât să cedeze Fiarei și asociatului ei (Antihristul) care domina conștiința mulțimilor. Ei sunt văzuți aici doar ca fiind înălțați în viziune; de fapt, întreaga scenă de aici este una care anticipează mileniul. Numai frații lor de pe pământ, odinioară tovarăși în mărturisire și suferință, pot învăța cântarea cerului. Cât de aproape este cerul de pământ în acele zile! Cât de interesantă și cât de reală este părtășia sfinților din cer cu cei de pe pământ! Este ziua din Osea 2:21-22 și ziua din Ioan 1:51.
     Apoi avem temeiul (menționat de două ori) pe care acești mântuiți stăteau în comuniune sfântă și imperială cu Mielul. Ei fuseseră cumpărați - cu ce preț! - chiar cu sângele Mielului. Apoi avem conduita lor practică (nu starea interioară), care este la fel de adevărată, în principiu, pentru fiecare copil al lui Dumnezeu:

     1 - Separare, completă și necondiționată, de răutatea și idolatria din jurul lor. Ei au păstrat puritatea virgină față de rău (fiind feciori, n.tr.) și afecțiunea virgină pentru Hristos. 

     2 - Ascultare și Ucenicie, sunt trăsături care i-au marcat. Ei L-au urmat pe Miel oriunde a mers, într-un timp și într-o criză când toți, cu excepția celor aleși, au rătăcit după Fiară. A-L urma pe Miel este un adevăr caracteristic. El L-au urmat în respingerea Lui; ei Îl urmează în egală măsură în glorie. Verbul "a urma" este la timpul prezent. 

     3 - Adevărul, în cuvânt și în mărturisire, este o altă trăsătură a caracterului practic al acestor sfinți. Când creștinătatea, în ansamblu, a fost lăsată să creadă minciuna diavolului (2 Tes. 2:11), acești sfinți iudei s-au agățat de adevărul Sfintei Scripturi și de învățăturile ei cu privire la adevăratul Mesia și Profet.

     4 - Fără vină, în conduita lor exterioară și în umblarea lor înaintea oamenilor, nu "înaintea tronului lui Dumnezeu" (intercalarea din Versiunea Autorizată) este un simbol potrivit și concentrat al caracterului lor practic și al vieții lor. Ei au fost cel dintâi rod al recoltei strânse din Israel, o bucurie pentru Dumnezeu și pentru Miel.

      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze