Comuniunea
                                                                               - II -


     Georges André


     3     Comuniunea cu Domnul

     3.1     Partea noastra impreuna cu El

               "Comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3).
               " ... ca bucuria voastra sa fie deplina" (v. 4).

     Comuniunea cu Domnul este partea cea mai inalta a vietii crestine. Nu poate fi, in special, inchinare fara ea. Dorinta fiecarui credincios care Il iubeste pe Domnul este, cu siguranta, s-o cunoasca, dupa cum a spus apostolul, pentru ca "bucuria voastra sa fie deplina".

     Dar aceasta este, de asemenea, dorinta lui Dumnezeu care, din toate timpurile, a cautat comuniunea creaturii Sale. El a creat omul "dupa chipul Sau" (Gen. 1:27); a impartit cu el stapanirea pamantului; a suflat in el suflare de viata si astfel ca omul a devenit un "suflet viu"; vorbea cu el... pana in acea zi fatala cand glasul lui Dumnezeu a provocat teama asupra omului (Gen. 3:10) : prin pacat, comuniunea a fost rupta. Dupa potop, Dumnezeu a facut un legamant cu Noe; dar mandria omului a dus la imprastierea sa dupa Babel. Intreaga comuniune este nimicita. Dumnezeul Atotputernic l-a chemat atunci pe Avraam afara din tara si din familia sa si a facut cu el un legamant al promisiunilor. Avraam se bucura de comuniunea cu Dumnezeul sau. El i-a devenit "prieten". Promisiunile s-au implinit in Israel; dar legamantul de pe Sinai, bilateral (care privea doua parti; pe Dumnezeu si pe popor, n.t.), (Ex. 19:7-8) a fost rupt foarte repede de catre popor. Cu toate acestea, expresiile din Ieremia arata bucuria care, nu dupa mult timp, Domnul avea s-o guste cu poporul Sau : "Mi-aduc aminte de tine, de prietenia tineretii tale, de dragostea ta cand erai logodita, cand Ma urmai in pustie, intr-un pamant nesemanat" (Ier. 2:2).

     Deoarece comuniunea poate fi restabilita cu adevarat, era nevoie de un "nou legamant" pentru Israel, legamant intemeiat pe sangele lui Hristos, "sangele noului legamant, cel care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor" (Mt. 26:28).

     Fiul Tatalui, care a coborat din cer, a devenit painea cea vie "care da viata lumii" (Ioan 6:33). Este important sa fie "mancata" pentru a avea comuniune cu El. Dar "painea pe care Eu o voi da este carnea Mea, pe care Eu o voi da pentru viata lumii" (v. 51). Si Isus adauga : "Cine mananca deci carnea Mea si bea sangele Meu are viata eterna" (v. 54). Carnea Sa muritoare si sangele Sau varsat sunt baza eterna si sigura a intregii comuniuni; pentru a ne bucura de acest privilegiu pretios, trebuie, in mod spiritual, sa "mancam" carnea si sa "bem" sangele lui Hristos : a ne hrani in sufletele noastre cu un Mantuitor mort, care ne-a dat viata, si ne-a facut "partasi naturii divine" (2 Pet. 1:4).

     Moartea impreuna cu Hristos este "usa de intrare" a comuniunii : a fi "identificati" cu El, literar a fi aceeasi planta cu El (sau, a creste impreuna cu El) (Rom. 6:5). Morti impreuna cu El, am fost adusi la viata si inviati impreuna cu El, si asezati in El in locurile ceresti (Efes. 2 ; Col. 2 si 3). Epistolele ne dau descoperirea deplina a pozitiei minunate pe care Domnul Isus a vestit-o ucenicilor Sai : "Pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai... voi in Mine si Eu in voi" (Ioan 14:19, 20).

     De asemenea, prin moartea Sa a "adunat intr-unul pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:52). Moartea si invierea Lui sunt temelia comuniunii individuale; de asemenea, ele sunt baza intregii comuni colective in sanul familiei lui Dumnezeu : "Si ei sa fie una in Noi" (Ioan 17:21).

     Rezulta ca, la fel ca si El, noi nu suntem din lume, in timp ce suntem, ca si El, trimisi in lume, de a carei ura avem si noi parte (Ioan 17:14, 16 ; 15:19-20).

     Aceasta este temelia comuniunii pentru fiecare rascumparat, parte binecuvantata care implica unirea sa cu un Hristos mort si inviat. Aceasta comuniune de "pozitie", inteleasa prin credinta, trebuie nu doar cunoscuta, ci si traita.

     3.2     Aceleasi ganduri, simtaminte, scopuri

     Un credincios poate sa se bucure cu recunostinta de grija si de providenta lui Dumnezeu; Lui Ii prezinta diferitele nevoi in rugaciune; Il asculta si citeste cu atentie Cuvantul Sau. Aceasta nu este inca comuniunea. Aceasta este legata de prezenta lui Dumnezeu, sentimentul actual al acestei prezente. Mai multe expresii din Cuvant o confirma.

     3.2.1     A umbla cu El

     In Geneza 5, gasim un om despre care ne este spus ca timp de trei sute de ani "a umblat cu Dumnezeu" ; fericita comuniune a unui Enoh, care a primit marturia ca I-a placut lui Dumnezeu. Urmandu-L pe Hristos implica dependenta; a umbla cu El ne duce in intimitatea Sa, in toate zilele, prin diversele imprejurari ale vietii. De asemenea, inseamna a vorbi cu El, dupa cum facea Moise care, intrand in cortul intalnirii, auzea mai intai glasul care-i vorbea de pe scaunul indurarii (fr. propitiatoar, n.t.) si apoi, vorbea cu El (Num. 7:89). Cu alta ocazie, fata lui "stralucea pentru ca vorbise cu El" (Ex. 34:29).

     In Evrei 3:14, am devenit "tovarasi ai lui Hristos", "participanti" (acelasi cuvant in gr.) ai chemarii ceresti, participanti, de asemenea, ai disciplinei parintesti (12:8). In Ioan 15:14, 15, Domnul le-a spus alor Sai : "Voi sunteti prietenii Mei... pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut"; intimitate cu El in gandurile Sale si in cele ale Tatalui.

     El vrea sa imparta cu prietenii Lui pacea Sa : "Va las pacea Mea; va dau pacea Mea" (Ioan 14:27); - bucuria Sa : "V-am spus acestea pentru ca bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina" (15:11).

     A umbla cu El, inseamna legaturi intime cu Domnul nostru, ca un fiu cu tatal sau; inseamna, de asemenea, a lua jugul Sau asupra noastra : a merge in acelasi pas cu El, nu mai repede, dar nici de a ramane in urma. Si sa raspundem la indemnul din Mica 6:8 : "Si ce altceva cere Domnul de la tine, decat sa faci ce este drept si sa iubesti bunatatea si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau?"

     3.2.2     A ramane in El (Ioan 15:4-8)

     Uniunea vitala a vitei si a mladitei care nu poate trai separata de ea. Prin aceasta imagine, Domnul vrea sa se inteleaga ceea ce El a exprimat putin mai inainte : "Voi in Mine, si Eu in voi". Apostolul, la randul sau, a putut sa spuna : "Am fost rastignit impreuna cu Hristos si nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine; si ceea ce traiesc acum in carne, traiesc prin credinta, aceea in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).

     Din aceasta uniune esentiala provine intregul rod, "caci despartiti de Mine nu puteti face nimic". De aici rezulta, de asemenea, aceasta parte minunata : "Ramaneti in dragostea Mea" (v. 9). Care este masura acestei dragoste ? "Cum M-a iubit pe Mine Tatal, v-am iubit si Eu pe voi".

     Daca in viata cuiva nu se vede niciun rod, se poate intreba daca el a ramas in Hristos : "Cine zice ca ramane in El este dator si el insusi sa umble asa cum a umblat El" (1 Ioan 2:6). Astfel "Daca ramaneti in Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti orice vreti si vi se va face" (Ioan 15:7) : rezulta siguranta unei rugaciuni ascultate, facuta in comuniune cu Domnul si in conformitate cu Cuvantul Sau.

     3.2.3     A ne bucura impreuna cu El

     "El care, intr-adevar, nu L-a crutat pe propriul Sau Fiu, ne spune Romani 8:32, cum nu ne va darui, de asemenea, toate impreuna cu El?" - "Dumnezeu care ne da toate din belsug , ca sa ne bucuram de ele" (1 Tim. 6:17), sa ne bucuram impreuna cu Hristos.

     Aceste "toate" sunt, in primul rand, lucrurile de sus, la care suntem indemnati sa ne gandim si in care sa ne punem afectiunea noastra (Col. 3:1-3); de asemenea, acestea sunt multele binecuvantari pe care Dumnezeu le-a semanat pe drumul nostru, primite cu recunostinta, si in care bucuria pe care ele o produc este cu atat mai reala  cu cat ea este impartasita cu Domnul.

     Ce fericire de a ne bucura impreuna cu pastorul care a adus inapoi oaia pierduta, impreuna cu femeia care a gasit drahma, impreuna cu tatal care si-a recuperat fiul (Luca 15); comuniunea dragostei impreuna cu Cel care cauta si gaseste.

     Impreuna cu El, credinciosul va fi fericit sa vegheze si sa-L astepte. El Insusi asteapta cu rabdare momentul cand va veni sa-Si ia biserica (2 Tes. 3:5). El "este indelung-rabdator... nevrand ca vreunii sa piara" (2 Pet. 3:9). De asemenea, apreciaza ca in comuniune cu El "pazim cuvantul rabdarii Sale" (Apoc. 3:10), in speranta zilei cand vom fi primiti in curtile ceresti prin "dragostea unui Prieten cunoscut de mult" (J. N. D.).

     3.2.4     A suferi impreuna cu El

     A fi unit cu un Hristos lepadat si dispretuit de lume nu poate sa aduca decat suferinta. Impotrivirea exterioara, persecutiile pe care le-au indurat credinciosii, de-a lungul vecurilor si chiar si astazi, cat de grele ! (Rom. 8:17 ; 2 Tim. 2:12). Impotrivirea interioara, cat de paradoxala este ea, asa cum a fost cunoscuta de un Pavel la Corint sau in Galatia ("Am devenit vrajmasul vostru, vorbindu-va adevarul?" Gal. 4:16). Asa cum Domnul nu a fost inteles de ucenicii Sai, si credinciosul care-L iubeste va avea parte uneori, la fel ca El, de neintelegere din partea fratilor sai. Asemeni Invatatorului sau, va suferi si el intr-un mediu ostil, intr-o lume de pacat cu toate consecintele ei dureroase. Pentru a nu ne clatina, sa ne amintim de indemnul apostolului : "Ganditi-va bine dar la Cel care a rabdat de la pacatosi asa mare impotrivire fata de Sine, ca sa nu obositi, descurajandu-va in sufletele voastre" (Ev. 12:3).

     Nu orice suferinta poate sa decurga din impotrivire, ea poate veni, printre altele, din boala. Ce mesaj I-au transmis surorile din Betania lui Isus, chemandu-L in ajutorul lui Lazar ? - "Acela pe care-l iubesti este bolnav" (Ioan 11). In boala lui si in suferinta pe care ea o aducea, Lazar era constient de dragostea Domnului sau. Ce ajutor primim cand Il intoducem pe Hristos in suferinta noastra !

     In Psalmul 23:4, oaia trebuie sa treaca prin valea umbrei mortii, loc intunecat unde nu se mai vede clar; dar o Prezenta o umple : "Tu esti cu mine". Un toiag, o nuia, poate sa atinga oaia si s-o linisteasca. Si iata ca dupa ce iese din vale, ea intalneste o masa intinsa, cu hrana de care se va bucura in comuniunea Pastorului ei.

     In jale (doliu, n.t.), ce comuniune profunda poate trai credinciosul, cu Cel care a avut parte de tot ceea ce ii atinge pe ai Sai. Maria nu se duce la mormant ca sa planga acolo. Ea merge "la picioarele lui Isus"; si ce a facut El Insusi ? - "Isus plangea".

     3.2.5     A fi glorificati impreuna cu El

     De la suferinta impreuna cu Hristos decurge gloria impreuna cu El : "Dupa cum aveti parte de suferintele lui Hristos, bucurati-va, ca si la descoperirea gloriei Sale sa va bucurati cu mare bucurie" (1 Pet. 4:13 ; 5:1). "Necazul nostru usor de o clipa lucreaza pentru noi, mai presus de orice masura, o greutate eterna de glorie" (2 Cor. 4:17).

     3.3     Este posibila aceasta comuniune ?

     Ea este vitala, esesntiala, dar ea poate fi necunoscuta, intrerupta, sau realizata gresit.

     3.3.1     Care sunt mijloacele ?

     Inainte de toate lucrarea Duhului Sfant. El este "un alt Mangaietor". Domnul fiind plecat, Duhul a fost trimis pentru a aminti toate lucrurile pe care le-a spus Isus (Ioan 14:26, si a ne face sa-L vedem, sa-L contemplam in viata Sa, in umblarea Sa, prin paginile Evangheliilor. - El (Duhul, n.t.) "marturiseste despre El" (Ioan 15:26) : Faptele apostolilor ne arata aceasta marturie despre Domnul Isus, prin ucenicii pe care Duhul Sfant i-a pregatit pentru aceasta. - Apoi, El invata, conduce in tot adevarul. El va lua din ceea ce este al lui Hristos pentru a ne face cunoscut (Ioan 16) : Duhul Sfant a inspirat  (scrierea, n.t.) epistolele pentru a ne face sa intram in toate rezultatele lucrarii lui Hristos, si ne face sa realizam impreuna cu El o comuniune profunda dupa gandurile Sale.

     De asemenea, Duhul Sfant marturiseste "impreuna cu duhul nostru" ca suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom. 8:16). El este un Duh de infiere prin care strigam : Ava, Tata !

     Mai presus de toate, El pune in valoare Cuvantul lui Dumnezeu si il face viu, lucrator si pretios. Citind un capitol, asa cum a fost scris, sa ne intrebam daca in acest capitol exista :

          - un exemplu de urmat,

          - o porunca de respectat,

          - o greseala de evitat,

          - un pacat de judecat sau de parasit,

          - o promisiune de primit,

          - un gand nou cu privire la Domnul Isus sau la Tatal.

     Putem astfel "sa-L cunoastem pe El", sa intram in gandurile Sale; cunoastere reciproca, dupa Ioan 10:14 : Eu "le cunosc pe ale Mele si sunt cunoscut de ale Mele, cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si Eu Il cunosc pe Tatal". Cuvantul ne invata sa "incercam ce este placut Domnului" (Efes. 5:10) si ne si "straduim" sa fim (2 Cor. 5:9).

     Psalmistul se ruga : "Inima mea spune din partea Ta: cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta, Domne!" (Ps. 27:8). David l-a invatat pe Solomon : "Daca-L vei cauta, El va fi gasit de tine" (1 Cr. 28:9). Trebuie timp si energie necesara pentru a lasa deoparte ceea ce impiedica aceasta cautare a fetei Sale. "Eu una stiu", a zis orbul; "dar una fac", scria apostolul; "un singur lucru este necesar", a spus Isus.

     3.3.2     Piedici

     Comuniunea intalneste piedici. Vrajmasul stie prea bine sa le ridice. Dumnezeul nostru este dragoste; El este, de asemenea, lumina, si cere de la ai Sai sfintenie.

     Una din cele mai mari piedici este vointa proprie care se impotriveste voiei lui Dumnezeu. Nu ca ar trebui sa denigram capacitatile naturale pe care Dumnezeu ni le-ar putea incredinta, ci sa le punem la dispozitia Domnului. Cine stapaneste in mine ? - Apostolul o rezuma in patru cuvinte : "Nu eu, ci Hristos" (Gal. 2:20).

     Aceasta vointa proprie poate face in mod constient ceea ce nu este dupa gandul lui Dumnezeu; de asemenea, ea poate decurge dintr-o ignoranta de care este responsabila; sau de influenta altuia, prin care cineva este atat de usor antrenat. Prea adesea prevaleaza indiferenta si nepasarea, in care mireasa din Cantarea cantarilor (5:2-3) ne este un exemplu : i s-a parut prea greu sa se scoale si sa-si imbrace haina atunci cand preaiubitul ei batea la usa. Cand in sfarsit, ea se hotaraste sa deschida, el a plecat mai departe !

     Cum sa impiedicam ca vointa noastra proprie sa intrerupa comuniune dorita de Domnul ? - "El trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan 3:30).

     Greselile nejudecate si nemarturisite sunt deseori o piedica in calea lucrarii Duhului Sfant pentru a realiza comuniunea cu Dumnezeu, greseli pe care poate nu le-am bagat in seama, dar care Il "intristeaza" pe Divinul Mangaietor (Efes. 4:30). Esecurile carora nu le-am dat importanta sau - ceea ce este mai grav - ca mult timp nu am vrut sa recunoastem, nici fata de Domnul, si mai ales, nici fata de cei care am gresit. Rugaciunea poate fi impiedicata : "Cand stati in rugaciune, sa iertati, daca aveti ceva impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre" (Mc. 11:25). Si Isaia 59 :1-2 spune astfel : "Iata, mana Domnului nu s-a scurtat, incat sa nu poata salva, nici urechea Lui nu s-a ingreunat, incat sa nu poata auzi; ci nelegiuirile voastre au facut o despartire intre voi si Dumnezeul vostru si pacatele voastre v-au ascuns fata Lui, ca sa nu auda".

     Tovarasii care-L exclud, prietenii pe care le cautam, si care tind sa ne puna sub un jug nepotrivit, sunt, de asemenea, piedici in calea comuniunii (1 Cor. 6:14); la fel, dragostea fata de lume este incompatibila cu dragostea Tatalui (1 Ioan 2:15). Noi suntem in lume, chiar "trimisi in lume" (Ioan 17:18); contactele noastre sunt frecvente; dar este cu totul altceva, cand inima este legata si "ne place" (lumea, n.t.).

     Si cum este cu "poftele carnale care se razboiesc impotriva sufletului" (1 Pet. 2:11), de care apostolul ne indeamna sa ne ferim ? Efeseni 5:11 subliniaza : "Nu aveti comuniune cu lucrarile neroditoare ale intunericului".

     In final, lipsa timpului ne impiedica deseori sa ne bucuram de comuniune cu Domnul, de a o cultiva, si de a-I da posibilitatea s-o restaureze. Prea multe lucruri invadeaza viata, pe langa munca zilnica; chiar si in lucrarea Domnului, putem fi absorbiti de activitate; o culcare tarzie, un somn insuficient, restrang la minim minutele matinale la picioarele Sale. Si invers "putin somn, putina atipire, putina incrucisare a mainilor pentru odihna (somn, n.t.) si saracia ta va veni ca un hot, iar lipsurile tale, ca un om inarmat" (Prov. 24:33-34).

     3.3.3     Restaurarea

     Comuniunea a fost intrerupta. Ar trebui sa ne resemnam si sa ramanem in aceasta stare ? Cuvantul este foarte clar si simplu : "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Putem fi siguri de iertare si de curatire, dar trebuie realizat ceva in prealabil : Daca ne marturisim. Este experienta Psalmului 32 si 51; David nu a putut sa se roage decat dupa ce a facut cunoscut pacatul sau inaintea Domnului (Ps. 32:5-6). In doua randuri a cerut lui Dumnezeu : "Sterge...spala...curateste", apoi adauga : "Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale"; si apoi el incheie psalmul cu o nota de lauda (Ps. 51).

     Nu suntem lasati la dispozitia noastra pentru o astfel de restaurare. "Daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept; si El este ispasire (*) pentru pacatele noastre" (1 Ioan 2:1-2) Domnul ilustreaza aceasta curatire prin spalarea picioarelor din Ioan 13, unde El ii spune lui Petru care se impotrivea : "Daca nu te spal Eu, nu ai parte cu Mine" (Ioan 13:8). Picioarele intinate trebuiau sa fie spalate de Domnul Insusi, inainte ca El sa-i poata introduce in locul sfant din capitolele 14 la 16, si in locul prea sfant din capitolul 17, unde era doar El cu Tatal Sau.

     (*) In Biblia franceza este "propitiere", adica apropiere, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezeu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substiuire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Acest lucru a mai fost explicat pe blog. (n.t.)

     Pentru a restaura comuniunea Dumnezeu Se foloseste, de asemenea, de incercare. David a probat-o la Ticlag. El a hotarat, "in inima lui", sa fuga la filisteni. El a trait experiente nefericite. In final, el gaseste incendiata cetatea pe care imparatul Achis i-a dat-o; vrajmasii sai au luat captive pe sotiile sale si pe copiii sai, si pe cele ale tovarasilor sai. "Si David si poporul care era cu el si-au inaltat glasul si au plans pana nu mai era putere in ei sa planga... Si David era foarte stramtorat... Si David s-a intarit in Domnul Dumnezeul sau" (1 Sam. 30:4, 6). In necazul sau, gandurile sale s-au indreptat spre Dumnezeul sau, si comuniunea este restabilita. El se intareste, consultandu-L pe Domnul, si castiga biruinta.

     Fratii lui Iosif au cunoscut acelasi exercitiu. Mai mult de douazeci de ani au trecut de cand ei l-au vandut pe fratele lor. Iosif, imaginea lui Hristos, i-a facut sa treaca prin diverse incercari care au lucrat in constiinta lor, pana sa se descopere lor. Ce restabilire minunata a comuniunii, atunci cand, in sfarsit, ei isi recunosc greseala lor : "Si a sarutat pe toti fratii sai si a plans cu ei. Si, dupa aceasta, fratii lui au vorbit cu el" (Gen. 45:15).Mai inainte, a fost intre ei un traducator : nu era nicio intimitate intre ei; dupa marturisire, si intristarea care o insotea, au avut parte de toata dragostea fratelui lor mai mic, si intr-o comuniune fericita au putut sa vorbeasca cu el direct (fara traducator, n.t.).

     Si in Psalmul 84, sufletul "doreste si tanjeste" (v. 2); atunci cand se indreapta spre "altarele" Domnului, comuniunea este restabilita pe baza jertfei lui Hristos (altarul de arama) si a mijlocirii Sale (altarul de aur); este regasita intrarea in locasul sfant : "Ferice de cei care locuiesc in casa Ta; ei Te vor lauda fara incetare" (v. 4).

   

                                                                 Comuniunea
                                                                               - I -


     Georges André


          "Credincios este Dumnezeu, prin care ati fost chemati la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru" (1 Cor. 1:9).

          "Si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3).

          "Dar, daca umblam in lumina... avem comuniune unii cu altii" (1 Ioan 1:7).


     1    Introducere - Ce este comuniunea ?

     Comuniunea crestina are un dublu aspect :


     1.1     Ea este inainte de toate "o parte comuna cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos, ca rod al asocierii noastre cu Ei". (H. R.)

     a)  Hristos ni L-a revelat pe Tatal si ne-a dat o parte comuna impreuna cu El in dragostea Tatalui. Avem astfel comuniune cu Fiul despre Tatal. "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu" spune Ioan 1:18 ; dar, lucru extraordinar, "singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut". Acelasi gand se regaseste in Matei 11:27 : "nici pe Tatal nu-L cunoaste (deplin) cineva, in afara de Fiul si de acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere".

     b)  Dar, de asemenea, Tatal ni L-a dat pe Fiul Sau pentru ca sa avem parte cu El (cu Tatal, n.t.) despre Obiectul placerilor Sale : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc placerea; de El sa ascultati" (Mt. 17:5). Multe persoane L-au vazut pe Domnul Isus pe pamant; pentru unii El era un profet, pentru altii tamplarul, pentru altii Nazarineanul; dar cativa carora le-au fost luminati ochii inimii prin harul lui Dumnezeu si prin credinta, au putut spune : "Noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" (Ioan 1:14).

     Astfel, putem sa avem comuniune cu Tatal despre Fiul. Acest privilegiu a umplut atat de mult inima apostolului Ioan, incat la sfarsitul vietii sale a scris : "Ce am vazut si am auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti comuniune cu noi; si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. Si va scriem aceste lucruri, ca bucuria voastra sa fie deplina" (1 Ioan 1:3-4).

     1.2     Comuniunea este, de asemenea, "o comunitate de ganduri, de simtaminte, aceeasi inima pentru aceleasi obiecte". Este bucuria in comun despre aceeasi persoana, despre aceeasi lucrare, despre aceeasi dragoste.

     Aceasta comunitate de ganduri este, pentru credincios, in primul rand "verticala", cu Domnul Insusi, individuala sau colectiva; de asemenea, ea este "orizontala", adica intre copiii lui Dumnezeu : in relatiile fratesti, in slujba Domnului, si mai ales colectiva, cu privire la Hristos si la lucrarea Sa.

     2     Comuniunea Tatalui si a Fiului

     Subiect de nepatruns ! Nu putem sa-l abordam decat cu un duh de reverenta si adorare. Totusi, in mai multe randuri, Cuvantul, intr-o anumita masura, ni-l descopera, astfel ca inimile noastre sa fie umplute.

     Geneza 22 ne da o ilustratie. Urcand pe Moria, Tatal si Fiul "mergeau amandoi impreuna". Mielul devine obiectul discutiei lor. Cel care urma sa vina nu fusese inca manifestat, dar credinta intrevede, si in aceasta scena, imagine a realitatii viitoare, o concluzie se impune din nou : "Si mergeau amandoi impreuna". Comuniunea Tatalui si a Fiului cu privire la lucrarea care se va implini intr-o zi.

     In patru ocazii Cuvantul ne spune ca "Tatal iubeste pe Fiul", relatie de dragoste, comuniune intima in sanul divinitatii.

     2.1     In eternitate

     De trei ori se deschide in Cuvant ca "o fereastra", despre ceea ce a avut loc "inainte de intemeierea lumii".

     In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a spus : "Tata... M-ai iubit inainte de intemeierea lumii" (v. 24). Dinainte de timp, inainte ca noi sa existam, din eternitate, "Tatal L-a iubit pe Fiul".

     In sanul acestei preafericite comuniuni, conceptia rascumparairi devine clara. Mielul este "cunoscut inainte de intemeierea lumii" (1 Pet. 1:20).

     Rascumparatii, care sunt obiectele acestei mantuiri minunate, sunt "alesi inainte de intemeierea lumii" (Efes. 1:4).

     In aceasta glorie pe care Fiul o avea "la Tatal inainte de a fi lumea" (Ioan 17:5), a fost prevazuta "intelepciunea lui Dumnezeu care este in taina, ascunsa... mai inainte de veacuri spre gloria noastra" (1 Cor. 2:7). Harul pe care Fiul trebuia sa ni-l descopere intr-o zi "ne-a fost dat in Hristos Isus mai inainte de timpurile veacurilor" (2 Tim. 1:9) ; in El a fost descoperita "viata eterna pe care Dumnezeu... a promis-o mai inainte de timpurile veacurilor" (Tit 1:2).

     Psalmul 40 exprima profetic hotararea Fiului, de a implini ceea ce a fost scris despre El "in sulul cartii", planurile eterne ale lui Dumnezeu : "Iata, vin". Ce cuvinte foloseste pentru a indica aceasta venire ? - "Mi-ai strapuns (in fr. "sapat", n.t.) urechile" (v. 6) ! Ascultare perfecta din partea Celui a carui ureche, cand va parcurge drumurile pamantului, va fi "deschisa in fiecare dimineata pentru a asculta ca un ucenic" (Is. 50:4). Ureche care, mai tarziu, va fi "strapunsa", ca in Exod 21(*), cea a robului care, din dragoste pentru stapanul sau, pentru sotia si copiii sai, vrea sa ramana pentru totdeauna (rob, n.t.).

     (*) In v. 6 din Ps. 40 este folosita (in fr.) expresia "sapat" care se refera la format, alcatuit, si aceasta, dupa cum am vazut, pentru ascultare. In Exod 21 este folosita expresia "strapuns" care se refera la dependenta, loialitate si dragoste fata de stapanul sau si fata de familia sa, pentru care vrea sa ramana rob pentru totdeauna. Imagine frumoasa pentru Robul Domnului ! (n.t.).

     In aceasta preafericita eternitate, - unde Fiul era inaintea Tatalui, dupa Proverbe 8 ca "copilasul dragostei Sale" (Prov. 8:30, vezi note sub.), - se precizeaza, de asemenea, comuniunea care I-a unit in creatie. El era in acelasi timp "mesterul" Sau : "Caci din El si prin El si pentru El sunt toate lucrurile" (Rom. 11:36). "Toate au fost create prin El si pentru El" (Col. 1:16). In aceasta bucurie a comuniuni care-I unea pe Tatal si pe Fiul, "partea locuita a pamantului Sau" (Prov. 8:31) ocupa un loc mare.

     2.2     Iesit - Trimis - Venit

     Dar a sosit momentul cand singurul Fiu care este in sanul Tatalui (expresie de relatie), L-a facut cunoscut. Isus a spus despre Sine : "Eu de la Dumnezeu am iesit si am venit; caci n-am venit de la Mine Insumi, ci El M-a trimis" (Ioan 8:42). A trebuit ca El sa Se intrupeze pentru ca comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul Sau sa devina posibila.

     In taina divinitatii, Fiul "a iesit de la Tatal, si a venit in lume" (Ioan 16:28). Dar la fel de mult a fost voia Tatalui ca El sa vina : Tatal L-a trimis. "Tu esti Fiul Meu", a zis glasul divin, care adauga : "Eu astazi Te-am nascut" (Ev. 5:5).

                    Dragoste curata, de nepatruns, Fiinta Dumnezeului suprem, 

                    Care pentru a Se revela L-a dat pe Fiul Insusi, 

                    In aceasta lume invaluita de noaptea pacatului.

                    Ochii nostri au putut sa Te vada, si mainile noastre sa Te atinga.

                    H. R.

     2.3     In viata Lui pe pamant

     In timpul vietii Domnului pe pamant intalnim expresia "Tatal iubeste pe Fiul" (Ioan 3:35 ; 5:20). El nu era o Fiinta independenta de Tatal, un alt dumnezeu care actiona dupa propria Sa vointa (J.N.D.). Exista o unitate perfecta intre Ei : "Eu si Tatal una suntem" (Ioan 10:30); dar, de asemenea, dependenta perfecta, in pozitia de umanitate pe care Fiul a luat-o : "Fiul nu poate face nimic de la Sine Insusi, decat ceea ce-L vede pe Tatal facand" (Ioan 5:19).

     Isus putea sa spuna : "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis" (Ioan 4:34). Intreaga Sa bucurie era sa implineasca aceasta voie : "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Aceasta dependenta este exprimata in rugaciune, dupa cum vedem in Evanghelia dupa Luca in sapte situatii speciale. Comuniune preafecita cu Tatal, exprimata prin fiecare fapta, fiecare cuvant, fiecare atitudine a Fiului pe pamant. El a demonstrat prin ascultarea Sa dragostea Lui pentru Tatal (Ioan 14:31). La doisprezece ani deja, El voia sa fie in "cele ale Tatalui Sau" (Luca 2:49). El a scos vanzatorii din templu, deoarece facusera din "casa Tatalui Sau" o casa de negustorie. In aceasta ascultare, El se bucura de comuniunea permanenta a Tatalui Sau, care nu L-a "lasat singur", expresie pe care o intalnim de mai multe ori in Evanghelia lui Ioan.

     Intre Tatal si Fiul pe pamant, a existat o comuniune de ganduri. Astfel, in Ioan 12:27-28, atunci cand sufletul Mantuitorului era tulburat si cand cere Tatalui sa-L elibereze din acel ceas, dar sa fie glorificat Numele Sau, glasul din cer Ii raspunde : "L-am si glorificat si din nou Il voi glorifica".

     2.4     In moartea Sa

      Drumul Mielului trebuia sa sfarseasca la cruce : "Pentru aceasta Ma iubeste Tatal, pentru ca Eu Imi dau viata" (Ioan 10:17).

     La Ghetsimani, Isus nu putea sa nu simta grozavia care-L astepta, El perfect sfant : sa fie facut pacat in locul nostru; cu toate acestea, a putut sa spuna si sa repete, in acelasi gand cu Tatal Sau : "Tatal Meu, daca nu se poate sa treaca paharul acesta fara sa-l beau, faca-se voia Ta" (Mt. 26:42).

     In moartea Sa, L-a glorificat pe Tatal, implinind voia Lui; si totusi, ce taina! El a trebuit sa strige : "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit ?" Sabia s-a trezit impotriva Aceluia pe care Domnul L-a numit "pastorul Meu", Fiul care avea acelasi gand cu Tatal fata de turma, "impotriva omului care este tovarasul Meu", Acela care S-a bucurat intotdeauna de aceasta comuniune preafericita cu Tatal Sau. El a fost facut blestem pentru noi (Zah. 13:7 ; Gal. 3:13).

     In timpul acelor ceasuri de intuneric, micul grup de femei care au ramas aproape de El, "priveau de departe". Nu vrem sa facem si noi la fel, fara a cauta sa ridicam voalul pe care Duhul lui Dumnezeu la intins peste adancul acestor ceasuri de nepatruns ?

     2.5     In invierea Sa

     In invierea Sa si in glorificarea Sa, Fiul ramane Obiectul neschimbat al dragostei Tatalui : "Tatal iubeste pe Fiul si a dat toate in mana Lui" (Ioan 3:35); El a fost "inviat" prin gloria Tatalui (Rom. 6:4); dupa ce a "sfarsit lucrarea pe care Tatal I-a dat-o s-o faca", a fost glorificat "la El , cu gloria pe care o avea mai inainte de a fi lumea" (Ioan 17:5). "Dumnezeu I-a dat glorie", confirma 1 Petru 1:21. In timp ce murea, Fiul Si-a inaltat plangerea Sa : "Dumnezeul Meu, nu ma lua la jumatatea zilelor Mele" Si Tatal I-a raspuns : "Anii Tai sunt din generatie in generatie!.. Tu estei Acelasi si anii Tai nu se vor sfarsi" (Ps. 102:24, 27).

     Asociati invierii Sale, noi am fost "stramutati" in Imparatia Fiului dragostei Sale (Col. 1:13). Noi putem inca de acum, sa-I multumim Tatalui, anticipand, in aceasta sfera preafericita, comuniunea care va fi partea noastra in toata eternitatea.

     - Astfel, mai presus de noi, inainte de timp, inaintea noastra, "Tatal L-a iubit pe Fiul".

     Aceasta dragoste a coborat la noi : "Tu i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine". Si : "Cum M-a iubit pe Mine Tatal, v-am iubit si Eu pe voi". Din locul prea sfant unde Fiul Si-a revarsat inima Sa in inima Tatalui, ne parvine ecoul rugaciunii Sale : "Le-am facut cunoscut Numele Tau si Il voi face cunoscut, ca dragostea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (Ioan 17:26).

     Obiecte unei astfel de iubiri, nu vrem noi ca aici jos sa ne bucuram si sa reflectam ceva din aceasta : "Ramaneti in dragostea Mea" ? "Cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii" (Ioan 15:9 ; 13:34).

      

                               Masa cu painile pentru punerea inainte
                                                                             - II -


     Arend Remmers


     4     Pervazul si bordurile din aur

     4.1     Solidaritate sau unitate, chiar si in timpul transportului

     "Si sa-i faci un pervaz lat de o palma de jur-imprejur si sa-i faci o bordura de aur pentru pervazul ei, de jur-imprejur" (Ex. 25:25). Cuvantul "pervaz" (in ebr. misgeret) este tradus in alte locuri prin "tablii" (1 Imp. 7:28 ; 2 Imp. 16:17) sau "locuri ascunse" (2 Sam. 22:46 ; Mica 7:17). Pervazul era de latimea unei maini (aprox. 7,5 cm) si servea probabil sa impiedice painile sa alunece de pe masa si sa cada. In mod special era cazul in timpul transportului prin pustie. Este specificat in mod clar ca la plecarea din tabara painile si vasele necesare trebuiau sa ramana pe masa (Num. 4:7). Prin acest pervaz, care era probabil tot din aur, Dumnezeu avea grija ca imaginea frumoasa a solidaritatii si comuniunii poporului Sau pamantesc sa nu fie deranjata. Chiar daca unitatea care caracterizeaza pe rascumparatii de astazi in ochii lui Dumnezeu nu a putut fi inca reprezentata, cu toate acestea, cele douasprezece paini erau mentinute impreuna in unitate prin acest pervaz, si ele erau in acelasi timp delimitate si separate de exterior. "Ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume. Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul", a spus Domnul cu privire la ai Sai in ultima Lui mare rugaciune (Ioan 17:16-17)

    4.2    Bordurile : o frumuseste si o valoare speciala

     Pervazul era depasit de o bordura de aur (Ex. 25:25), in timp ce o alta bordura incadra toata masa (Ex. 25:24). Ambele borduri serveau pentru a impodobi si a decora. Cuvantul "bordura" (ebr. : ser) nu apare in Vechiul Testament decat in legatura cu chivotul legamantului (Ex. 25:11), cu altarul de aur pentru tamaie (Ex. 30:3) si cu masa pentru punerea inainte a painilor. Era deci ceva deosebit care nu putea fi vazut decat in Locasul sfant al lui Dumnezeu. Prin urmare, aceste borduri sunt probabil semnele unei frumuseti care nu poate fi vazuta decat in Hristos, dar care, de asemenea, subliniaza si inalta valoarea poporului Sau. Moise spune in ultima lui cuvantare : "Si Domnul te-a primit astazi ca sa fii poporul stapanirii Lui, cum ti-a spus, si ca sa tii toate poruncile Lui, astfel incat sa poata sa te inalte mai presus de toate natiunile pe care le-a facut El, in lauda, faima si onoare; si ca tu sa fii un popor sfant pentru Domnul Dumnezeul tau, cum a spus" (Deut. 26:18, 19). Si aceasta, in ciuda tuturor esecurilor acestui popor de la inceputul existentei sale !

     4.3     O frumuseste si o valoare rezervata pentru cei care se afla in Locasul sfant

     La fel este si cu Adunarea care, in multe privinte, este prefigurata de Israel. Ea este comparata in parabola cu o "perla de mare pret" pentru care negustorul a vandut tot ceea ce avea pentru a o cumpara (Mt. 13:45, 46). Cand Adunarea va aparea impreuna cu Hristos din gloria cereasca ca noul Ierusalim, ea va fi "ca o mireasa impodobita pentru sotul ei" (Apoc. 21:2). In practica, ea este departe de aceasta imagine minunata, dar in ochii lui Dumnezeu, ea este deja astazi ceea ce va manifesta inaintea tuturor in gloria viitoare. Aceasta maniera de a vedea era rezervata atunci doar preotilor care intrau in Locasul sfant, si la fel este si acum. Numai in prezenta lui Dumnezeu putem vedea si intelege Adunarea in unitatea si in valoarea sa pretioasa pentru Dumnezeu. Fie ca toti cei rascumparati sa cunoastem acest privilegiu !

     5     Vasele de aur

     5.1     Slujba in Locasul sfant pentru momentul de plecare si de sosire

     Masa avea farfurii, cesti, urcioare si castroane (in fr. "vase") (Ex. 25:29). Farfuriile serveau probabil la transportul painilor, iar cestile pentru tamaia care se punea peste paini. Mai departe vedem urcioarele si castroanele (sau, vasele) pentru libatii (jertfe de bautura, n.t.). Aceste recipiente pretioase din aur din Locasul sfant nu ne amintesc ele de un fel de "vase de onoare" din 2 Timotei 2:21 ? Ele servesc in "casa mare" pentru onoarea Domnului lor, nu pentru ca sunt facute din aur sau argint, ci pentru ca sunt sfintite si curatite, adica, separate de vasele de dezonoare. Este singurul mod de a fi "pregatit pentru orice lucrare buna". Farfuriile (sau, platouri, n.t.), cestile, urcioarele si vasele (castroanele, n.t.) din Locasul sfant erau asezate pe "masa curata" (Lev. 24:6 ; 2 Cr. 13:11). De aici, preotii le luau pentru a sluji fie in cort, fie afara in curte. Si ele erau aduse intotdeauna la locul lor , in Locasul sfant, dupa ce ei sfarseau lucrarea lor. Aceasta imagine nu contine ea o invatatura serioasa pentru orice credincios care ar dori sa fie folosit de Domnul Isus pentru a sluji in casa Lui ? Slujba avea ca punct de plecare Locasul sfant, iar dupa terminarea lucrarii instrumentul (unealta, n.t.) era adus inapoi in Locas, in afara de faptul cand slujba avea loc la "masa curata" din Locasul sfant.

     5.2     Comuniunea se manifesta prin ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu

     Daca masa cu painile pentru punere inainte simbolizeaza comuniunea (si unitatea) divina a credinciosilor realizata de Hristos prin lucrarea Sa ispasitoare, vasele atasate acesteia corespund slujirii ei. Aceste vase erau din "aur curat" (Ex. 25:29). Si aici totul este de origine divina. Dumnezeu vegheaza la slujirea alor Sai. Masurile omenesti nu au ce cauta in acest loc. Si totusi, cate eforturi si activitati omenesti vedem in crestinatate, in special in legatura cu unitatea crestinilor. Ne gandim numai la Ecumenism si la Alianta evanghelica. Cu toate acestea, unitatea tuturor credinciosilor, unitatea Trupului lui Hristos, exista de mult timp : "Este un singur trup" (Efes. 4:4). Nu este decat un singur mod de a arata aceasta unitate : ascultarea neconditionata de Cuvantul lui Dumnezeu in toate detaliile calatoriei noastre de credinta, personale si colective; aceasta ascultare fiind dublata de dragostea fata de toti sfintii. Si este tocmai ceea ce lipseste. Aceasta stare trista poate fi o consecinta a faptului ca stam prea putin in Locasul sfant al lui Dumnezeu unde, in lumina Sa, putem vedea pe poporul Sau asa cum il vede El ?

     5.3     Amestecul este daunator

     Nu se poate realiza nimic prin actiuni comune. Dintotdeauna amestecul a fost unul din cele mai mari pericole pentru unitatea copiilor lui Dumnezeu. Acesta poate acoperi pentru un timp diferentele existente, adesea grave, in doctrina si in practica, dar nu le elimina. O adaptare exterioara nu are niciun efect pozitiv, ci mai degraba contrariu. Caci regula stabilita in Cuvantul lui Dumnezeu este ca unirea a ceea ce este curat cu ce este necurat sfarseste in necuratie. Deja in perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a spus profetului Hagai : "Asa zice Domnul ostirilor: Intreaba acum pe preoti despre lege, zicand: Daca cineva poarta carne sfanta in poala hainei lui si atinge cu poala sa paine, sau mancare gatita, sau vin, sau untdelemn, sau orice alta hrana, va deveni aceasta sfanta? Si preotii au raspuns si au zis: Nu. Si Hagai a zis: Daca cineva care este necurat printr-un trup mort atinge vreuna din acestea, va deveni aceasta necurata? Si preotii au raspuns si au zis: Va fi necurata" (Hagai 2:11-13). Si Pavel scria credinciosilor din Corint : "Nu va amagiti: Tovarasiile rele strica obiceiurile bune!" (1 Cor. 15:33). Aceste doua exemple arata clar ca asocierea ascultarii cu neascultarea, a sfinteniei cu mondenitatea (lume, usuratate, n.t.), a curatiei cu necuratia, este imposibil dupa gandul lui Dumnezeu. Intotdeauna binele este stricat  (corupt, n.t.) de rau sau de "mai putin bine". Orice amestec spiritual sfarseste inevitabil in decadenta.

     Slujba pentru masa cu painile de punere inainte se facea cu ajutorul uneltelor din aur. Conform acestui lucru, unitatea si comuniunea tuturor credinciosilor in Hristos si prin Hristos nu pot fi pastrate si realizate decat in acord cu Dumnezeu si cu gandurile Sale. In acest context, intelegem mai bine de ce masa era numita "masa curata" (Lev. 24:6). In rest, numai sfesnicul de aur mai poarta acest caracter. Cata grija a aratat Dumnezeu fata de Locasul Sau pamantesc, acolo unde El a locuit in mijlocul poporului Sau Israel ! Astazi poate sa fie altfel ? Absolut nu. Principiile stabilite in Vechiul Testament sunt inca valabile si astazi.

     6     Vasele pentru libatii (jertfe de bautura, n.t.)

     6.1 Urcioarele si castroanele pastrate in cort, dar folosite in curte

     Pe langa cestile si farfuriile folosite pentru paine si tamaie, sunt mentionate, de asemenea, urcioarele si vasele (castroanele, n.t.) pentru vinul libatiilor (Num. 4:7). Nu se foloseau in interiorul cortului. Este spus in mod expres cu privire la altarul de aur pentru tamaie : "Sa nu varsatii dar de bautura pe el" (Ex. 30:9). Urcioarele si castroanele erau utilizate in exterior, in curte, la altarul pentru ardere de tot (conf. cu Ex. 29:40). Cu toate acestea, ele erau tinute in Locasul sfant pe masa pentru painile de punere inainte. Ca si celelalte, ele sunt numite "urcioarele ei si castroanele ei (Ex. 25:29). Ele apartineau deci acestui obiect sfant (masa curata) din interiorul cortului adunarii (lui Israel, n.t.).

     6.2     Darul de bautura, imaginea bucuriri in Domnul care provine din Locasul sfant

     Darul de bautura, care consta din vin, si era varsat, la sfarsitul unei jertfe aduse prin foc, peste tot. In Sfanta Scriptura, vinul este adesea o imagine a bucuriei pamantesti (Ps. 104:15). Vinul darului de bautura este, totusi, o imagine a bucuriei in Domnul, despre care este vorba in special in epistola catre Filipeni : "Incolo, fratii mei, bucurati-va in Domnul... Bucurati-va intotdeauna in Domnul" (Filip. 3:1 ; 4:4). Multi crestini se intreaba cum este posibil sa ai "intotdeauna" aceasta bucurie in inima, chiar atunci cand in afara este rau. Aici, ne este aratata sursa si calea pentru aceasta : Bucuria in Domnul vine din Locasul sfant ! Un singur vas (in rom. este trad. "castron", n.t.) adica un slujitor, care vine din Locasul sfant si care are acolo un loc bine stabilit, poate sa se bucure de aceasta bucurie in Domnul si s-o raspandeasca.

     6.3     Apostolul Pavel slujea ca jertfa de bautura

     Apostolul Pavel era un astfel de "vas" sau "urcior" de aur. La putin timp dupa convertirea sa, Domnul Isus a spus cu privire la el : "Acesta Imi este un vas ales" (Fapte 9:15). Pavel nu se vedea doar ca un vas ales in mana Domnului sau, dar si ca o jertfa de bautura, astfel, identificandu-se in mod complet cu slujba lui. La sfarsitul vietii sale, el a scris : "Si chiar daca sunt turnat ca jertfa de bautura peste jertfa si slujba credintei voastre, ma bucur si ma voi bucura cu voi toti" (Filip. 2:17). "Pentru ca eu sunt deja turnat ca o jertfa de bautura si timpul plecarii mele a venit" (2 Tim. 4:6). Bucuria in Domnul sau Preaiubit a umplut pe acest slujitor pana la sfarsitul (in exterior a fost amara) slujbei sale. El considera moartea sa iminenta de martir ca o jertfa de bautura in onoarea lui Hristos.

     7     Drugii pentru trasportul mesei

     "Si sa-i faci patru verigi de aur. Si sa pui verigile la cele patru colturi care sunt cele patru picioare ale ei. Verigile sa fie langa pervaz, ca suporturi pentru drugii, ca sa poarte masa. Si sa faci drugii din lemn de salcam si sa-i imbraci cu aur; si masa sa fie purtata cu ei" (Ex. 25:26-28).

     7:1     Levitii care purtau masa sunt imagini ai slujitorilor Domnului

     Dumnezeu a incredintat poporului Sau nu doar constructia locuintei Sale de pe pamant, dar si transportul ei prin pustie. Aceasta responsabilitate facea parte din slujba levitilor. Ei erau slujitorii cortului intalnirii, in timp ce preotii erau slujitorii Locasului sfant (Ez. 45:4). Dumnezeu a zis despre leveti : "Si, iata, am luat pe fratii vostri, pe leviti, dintre fiii lui Israel si vi i-am daruit ca dar pentru Domnul, ca sa faca slujba cortului intalnirii" (Num. 18:6). Levitii sunt o imagine a slujitorilor Domnului care se ocupa in special de casa lui Dumnezeu, de adunare. Astazi, toti credinciosii sunt prin pozitie preoti si slujitori ai Locasului sfant (1 Pet. 2:5 ; Apoc. 1:6); ei sunt toti, de asemenea, leviti.

     7:2     Drugii reflectau caracterul elementului omenesc

     Atunci cand norul gloriei lui Dumnezeu se ridica deasupra cortului intalniri pentru a conduce poporul pe drumul prin pustie, cortul si uneltele lui trebuiau sa fie mai intai demontate. Aceasta era sarcina levitilor sub supravegherea lui Aaron, marele preot (Num. 4:4-33). Cu excepria sfesnicului de aur si a ligheanului de arama, toate uneltele cortului erau inzestrate cu verigi din aur in care erau introdusi drugi lungi. Ca si masa, acesti drugi erau din lemn de acacia, dar ei nu erau acoperiti cu "aur curat" ca masa, ci doar "aur" (fara calificativul "curat"). Lucrul acesta reflecta elementul omenesc caracterizat prin acesti drugi. "Aurul curat", din cortul intalnirii, este o imagine a gloriei lui Dumnezeu in Hristos (de pe chivotul legamantului, de pe sfesnic si de pe altarul de aur). "Aur" fara calificativul "curat" vorbeste de pozitia credinciosilor (de ex. farfuriile sau scandurile cortului). Datorita slabiciunii lor, ei nu pot arata curatia perfecta a lui Hristos.

     7:3     Pentru lucrurile foarte sfinte, fiii lui Chehat nu aveau ajutor

Toate uneltele Locasului sfant erau purtate de catre membrii familiei lui Chehat. Dupa dedicarea cortului intalnirii, capeteniile poporului Israel au adus ca daruri levitilor sase care, repartizate de Moise dupa porunca lui Dumnezeu (Num. 7:1-10). Familia lui Ghersom, care trebuia sa poarte covoarele, panzele si perdelele cortului si ale curtii, a primit doua care; familia lui Merari, care era responsabila de scandurile cortului si de stalpii curtii, a primit patru care. Referitor la cea de-a treia familie de leviti, care era insarcinata cu transportul uneltelor sfinte, este zis : "Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat, pentru ca slujba sfantului locas era asupra lor; il purtau pe umar" (Num. 7:9). Pentru lucrurile prea sfinte, nu era usurare, niciun ajutor in timpul traversarii pustiei. Ele trebuiau sa fie purtate pe umerii chehatitilor in imprejurari adesea dificile.

     7. 4     "A purta" adevarul Adunarii

     Nu este si astazi la fel din punct de vedere spiritual ? Dumnezeu a incredintat celor ai Sai diferite parti ale adevarului referitor la Adunare, ca un bun pretios. Noi le gasim in Noul Testament, dar si ca imagini in Vechiul Testament. Adevarul despre legatura Adunarii cu Hristos ca si Cap, si unitatea ei ca Trupul Sau, ramane independent de comportamentul nostru; el este un fapt divin care exista pentru totdeauna. Domnul Isus Isi prezinta "Lui Insusi Adunarea glorioasa, neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acesta, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" (Efes. 5:27). Noul Ierusalim, "cortul lui Dumnezeu cu oamenii" va radia gloria lui Dumnezeu in toata eternitatea (Apoc. 21:3, 11). Cu toate acestea, inca de acum toti credinciosii sunt chemati sa realizeze practic pe pamant invataturile date in Noul Testament, si sa le tina si sa dea marturie. Ca imagine, ei poarta astfel masa cu painile pentru punere inainte prin pustie.

     Cat de important este ca si copii ai lui Dumnezeu, nu doar sa cunoastem acest adevar, dar ca sa-l purtam "prin pustie"  spre onoarea Domnului, pentru propria noastra binecuvantare si ca marturie pentru altii, - ceea ce inseamna ca trebuie sa pastram acest adevar in inima noastra in viata noastra de fiecare zi ! Exista inca in noi constienta caracterului inalt al acestui adevar, al gloriei si al sfinteniei sale, sau el este adesea o povara pe care am dori s-o evitam ? Unii leviti puteau gasi ca uneltele sunt grele si apasatoare atunci cand soarele ardea si ca drumul prin pustie era pietros si dificil. Dar acestea erau lucrurile prea sfinte ale Dumnezeului lor care i-a salvat din Egipt, si care voia sa-i conduca in tara promisa ! Lucrul acesta le dadea curaj si energie. Nu ar trebui sa vedem si noi in acelasi fel astazi ?

     Apostolul Pavel i-a poruncit lui Timotei : "Sa ai un model de cuvinte sanatoase, cele pe care le-ai auzit de la mine, in credinta si dragostea care sunt in Isus Hristos. Lucrul bun incredintat tie pastreaza-l prin Duhul Sfant care locuieste in noi" (2 Tim. 1:13, 14). Si noi avem nevoie astazi de aceasta incurajare in slujba de leviti.

     7:5     Totul trebuia pastrat, tratat cu grija

     Inaintea transportului, o panza albastra era intinsa peste masa. Pe ea erau asezate farfuriile, cestile, urcioarele si castroanele pentru darurile de bautura. Cele douasprezece paini, de asemenea, trebuiau sa fie puse pe masa. Deasupra era intinsa o panza stacojie, si ei acopereau totul cu o invelitoare din piele de lamantin (vaca de mare, n.t.) (Num. 4:7 si urm.). Obiectele de valoare erau deci ambalate cu foarte mare precautie pentru transport, si in primul rand in tesaturi pretioase. Albastrul vorbeste de gloria cereasca a lui Hristos; stacojiul vorbeste de gloria Sa mesianica. Nu trebuia sa se piarda nimic pe parcursul lungii si dificilei calatorii prin pustie. Toate lucrurile care mergeau impreuna nu puteau fi separate, ci trebuiau supravegheate cu multa grija pana la locul indicat de Dumnezeu. Totul trebuia pastrat la locul sau si in acelasi timp totul trebuia tratat cu cel mai mare respect. Acest lucru ne aminteste de o alta porunca pe care Timotei a primit-o de la Pavel : "Aminteste-ti de Isus Hristos inviat din morti, din samanta lui David, dupa Evanghelia mea" (2 Tim. 2:8).

     7.6     Cortul si uneltele sale : Un interior glorios, un exterior neaspectos

     Inainte ca drugii pentru transport sa fie introdusi in verigi, totul era acoperit cu o invelitoare din piele de lamantin. Pielea de lamantin este rigida, dar discreta. Lamantinul este un mamifer marin care, pentru a respira, trebuie sa se ridice la suprafata apei unde el traieste. Asa si Domnul nostru a fost un strain pe pamant, la fel si ai Sai. Adevarata noastra "casa" este sus, nu pe pamant. Acest "caracter strain" era singurul lucru pe care oamenii il vedeau la masa si la celelalte obiecte ale cortului. Cortul in intregime era acoperit permanent cu o invelitoare din piele de lamantin. Toti cei care nu aveau dreptul sa intre in Locasul sfant ca preotii, nu puteau sa vada altceva decat acest exterior neaspectos. Gloria interioara raspundea la un exterior discret. Sa nu pierdem niciodata aceste doua parti din ochi si din inima !

                                          ................................................................................      

                                  Masa cu painile pentru punere inainte
                                                                                 - I -


     Arend Remmers


     1     Despre cort si semnificatia lui

     Dupa Coloseni 2:16-17, poruncile religioase ale legii din Sinai sunt "o umbra a lucrurilor ce aveau sa vina; dar trupul (adica realitatea dupa Noul Testament) este al lui Hristos". Cortul intalnirii, a carui constructie si ridicare sunt descrise in ultima parte a cartii Exod (cap. 25 la 40), trebuie, de asemenea, vazut in acelasi fel. El este o imagine a adevaratului Locas din cer (Ev. 9:24), dar in acelasi timp o imagine a Adunarii lui Dumnezeu (Ev. 3:6). Pe de alta parte, obiectele cortului fac trimitere la Domnul Isus. Ocupandu-ne cu ele, putem sa primim deci o invatatura spirituala valoroasa, mai ales in ce priveste viata practica a adunarii. "Caci toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise spre invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin incurajarea Scripturilor, sa avem speranta" (Rom. 15:4).

     Cortul intalnirii era locuinta lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau Israel, salvat din Egipt. Cortul in sine era alcatuit din doua incaperi : "locul sfant" si "locul prea sfant". In locul prea sfant nu se gasea decat chivotul legamantului cu scaunul indurarii (in fr. "propitiatoarul", n.t.) si cei doi heruvimi. Acolo se gasea tronul, locuinta propriu-zisa a lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau (Ex. 25:8 ; 1 Sam. 4:4). In prima incapere, din fata, erau trei obiecte : sfesnicul de aur cu cele sapte brate, masa pentru painile de punere inainte si altarul de aur pentru arderea tamaiei. Sa ne ocupam putin de masa si sa vedem ce invataturi spirituale are ea pentru noi.

     2     Masa

     2.1     Din lemn de acacia (sittim)

     Indicatiile pentru confectionarea mesei pentru painile de punere inainte sunt date in Exod 25:23-30. In Exod 37:10-16 confectionarea ei este descrisa dupa modelul aratat mai inainte. Ea era facuta din lemn de acacia. Acacia (in ebr. "sittim") mentionat in Biblie nu trebuie confundat cu arborele cu acelasi nume cunoscut in latitudinile noastre. Acesta din urma este un salcam; el a fost adus din America in Europa de cateva secole. Acacia din Biblie creste in regiuni uscate. Lemnul sau este mai dur decat stejarul si foarte rezistent. Ca toti arborii care cresc pe pamant, acacia este o imagine pamanteasca a naturii umane (conf. cu Luca 23:31).

     2.2     Acoperita cu aur

     Masa facuta din lemn era in intregime acoperita cu aur curat. Aurul curat este o imagine a gloriei lui Dumnezeu revelata in Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit Om : "Si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" (Ioan 1:14). Combinatia de lemn si aur semnifica pentru noi umanitatea Domnului Isus. El era Om si Dumnezeu in aceeasi Persoana : Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Acest adevar este exprimat nu doar prin masa pentru punerea inainte a painilor, dar si prin altarul de arderea tamaiei si prin chiuvot. Toate trei erau facute din lemn de acacia acoperit cu aur curat. In schimb, sfesnicul cu cele sapte brate era in intregime din aur curat batut.

     2.3     Dimensiunea redata prin fractie : o cunoastere partiala

     Masa avea doi coti lungime, un cot latime si un cot si jumatate inaltime. De ce inaltimea continea o fractie ? Nu este acest lucru un indiciu ca maretia Domnului nostru nu poate fi reprezentata in imagine decat intr-o maniera imperfecta, si ca noi acum, de asemenea, nu o putem intelege decat in parte ? "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal" (Mt. 11:27). Urmatorul cuvant ne arata acelasi lucru : "Caci cunoastem in parte... dar, cand va veni ce este desavarsit, ceea ce este in parte va fi desfiintat". Dar nu va fi mereu asa. Putem sa spunem si noi impreuna cu Pavel, gandind la gloria viitoare din cer, unde vom fi pentru eternitate impreuna cu Domnul nostru : "Dar atunci voi cunoaste deplin dupa cum si eu am fost cunoscut" (1 Cor. 13:9, 10, 12). Si Sfanta Scriptura merge chiar mai departe : "Il vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). Ce bucurie, ce binecuvantare este legata de aceasta contemplare eterna a Rascumparatorului nostru si faptul ca Il vom recunoaste !

     2.4     Comuniune cu Tatal si cu Fiul

     Pe masa trebuia sa fie permanent douasprezece paini, in care putem sa recunoastem cu usurinta un simbol al celor douasprezece semintii ale lui Israel. Despre asta vom vorbi mai tarziu. Masa avea aceeasi inaltime ca si chivotul legamantului (fara propitiatoar, scaunul indurarii). O masa, in Biblie, este adesea imaginea comuniunii si a binecuvantarii care este legata de ea. Comuniunea inseamna a avea o parte comuna, un scop comun si interese comune. In consecinta, egalitatea inaltimii mesei si a chivotului subliniaza caracterul inalt al comuniunii noastre : "Credincios este Dumnezeu, prin care ati fost chemati la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru" (1 Cor. 1:9). "Si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3). Nu este acesta un privilegiu nemarginit sa avem o parte comuna impreuna cu Rascumparatorul nostru, Fiul lui Dumnezeu ? Fie ca sa ne bucuram mai mult ! Este cel mai mare lucru pe care il poate avea o fiinta umana pe pamant. Cu toate acestea, lucrarea divina de ispasire a pacatului depaseste orice : este ceea ce vedem in propitiatoar (scaunul indurarii, n.t.) care acoperea chivotul legamantului. El depasea toate celelate obiecte ale cortului.

     2.5     Alte aplicatii ale numelui de "Masa Domnului"

     Masa Domnului  in Noul Testament este, de asemenea, expresia vizibila a comuniunii noastre cu Domnul Isus pe baza lucrarii Sale de rascumparare ( 1 Cor. 10:21). Cu toate acestea, masa pentru painile de punere inainte nu trebuie sa fie asimilata mesei Domnului din Noul Testament. Cuvantul lui Dumnezeu ne invata, de asemenea, referitor la acest subiect. In Maleahi 1 v. 7 si 12, altarul de arama, sau altarul de ardere de tot din curtea templului, este numit "Masa Domnului (in fr. "L'Eternel)" (Yahweh) si "Masa Domnului" (Adonai). Acest altar era locul unde israelitii puteau sa aiba comuniune cu Dumnezeul lor. Aceasta se vedea in special in jertfele de prosperitate (sau, multumire, n.t.) care erau nu doar pentru Dumnezeu, dar si pentru preoti; mai mult, cel care aducea jertfa, ca si orice israelit care era curat, avea dreptul sa manance din jertfele de prosperitate. Pavel se refera la acest lucru atunci cand vorbeste despre masa Domnului din timpul actual (comp. Lev. 7:15-21 cu 1 Cor. 10:18).

     Pe de alta parte, in descrierea viitorului templu din Imparatia milenara (Ez. 40 la 48), cand vorbeste despre altarul de arderea tamaiei din templu, profetul Ezechia il numeste "masa dinaintea Domnului" (Ez. 41:22), fara sa mai fie mentionata o alta masa pentru painile de punere inainte. Aceasta "echivalenta" a altarului pentru tamaie cu masa este remarcabila. In perioada domniei milenare a lui Hristos, poporul Israel, adica ramasita credincioasa, va fi reprezentat pentru prima data in mod complet in tara (Ez. 37:21-22). Numai atunci unitatea lui Israel va deveni o realitate. O reprezentare prin cele douasprezece paini nu va mai fi necesara atunci. Altarul de adorare (pentru tamaiere, n.t.) nu va fi atunci, ca sa zicem asa, mai mult decat o masa de unitate si de comuniune.

     3     Cele douasprezece paini

     3.1     Doua zecimi de floare de faina fiecare

     "Si sa asezi pe masa painea pentru punerea inainte, inaintea Mea, neincetat" (Ex. 25:30). Pregatirea painilor si dispunerea lor pe masa sunt descrise in Lev. 24:5-9. Douasprezece turte (in ebr. : challa "paine circulara") trebuia sa fie coapte din doua zecimi de efa din floare de faina fiecare. De obicei, insa, termenul "efa" este omis. Cele doua zecimi de floare de faina serveau, de asemenea, pentru a face cele doua paini leganate care trebuiau aduse la sarbatoarea saptamanilor, "Cincizecime"; aceste doua paini sunt o imagine a adunarii care a aparut tocmai in aceasta zi a sarbatorii Cincizecimii (Lev. 23:17 ; Fapte 2). Cel mai adesea, este mentionat un dar de mancare din doua zecimi in legatura cu berbecul adus ca ardere de tot (Num. 15:6 ; 28:12, 20, 28 ; 29:9:14). Acest fapt este, de asemenea, semnificativ. Berbecul era jertfa adusa la consacrarea preotilor. El este deci o imagine a consacrarii si a devotamentului. Si asa l-a considerat Dumnezeu pe Israel : ca un popor rascumparat, separat si consacrat pentru El.

     3.2     Tamaia deasupra painilor

     Cele douasprezece paini erau dispuse pe masa in doua straturi sau doua randuri de sase paini fiecare. Noi nu stim daca ele erau dispuse in doua randuri de sase unul langa celalalt, sau unul peste altul, sau chiar in doua stive de sase paini. Peste fiecare strat sau rand era pusa tamaie curata, care servea de "amintire", "o jertfa prin foc pentru Domnul" (Lev. 24:7). Tamaia curata era unul din elementele folosite care se aducea pe altarul de aur  din locul sfant, si care vorbea in imagine de caracterul unic al Domnului Isus si despre gloria Sa (Ex. 30:34). Trebuia sa se puna tamaie pe fiecare dar de mancare (imagine a perfectiunii si curatiei lui Hristos ca Om), apoi era ars pe altar ca amintire (Lev. 2:1-2 ; exceptie facand Lev. 5:11 si Num. 5:15). Tamaia curata a fost unul din darurile magilor veniti sa se inchine inaintea Imparatului nou-nascut al iudeilor (Mt. 2:1-2). De aceea tamaia trebuie sa fie considerata ca o imagine a gloriei deosebite a Domnului Isus, care este un parfum de bun miros pentru Tatal. Tamaia curata peste paini vorbeste de parfumul Persoanei si lucrarii lui Hristos, in care cei credinciosi sunt vazuti inaintea lui Dumnezeu. Toti sunt facuti, fara nicio exceptie, "placuti in Cel Preaiubit" (Efes. 1:6). Painile in sine, ca dar de mancare, marturiseau despre curatia si perfectiunea lui Hristos; ele erau aduse - ca sa zic asa, expuse la vedere - prin masa, care este o imagine a gloriei Fiului lui Dumnezeu devenit Om; ele erau acoperite cu tamaie curata care ilustra caracterul si parfumul Sau placut inaintea lui Dumnezeu. Ce imagine minunata a unirii noastre spirituale cu Domnul nostru si a acceptarii noastre desavarsite inaintea lui Dumnezeu Tatal !

     3.3     Painea ca dar de mancare, mancata de catre preoti

     In fiecare sabat, painile trebuiau sa fie reinnoite. Painile care erau luate de pe masa serveau ca hrana pentru preoti; ele trebuiau sa fie mancate intr-un loc sfant, "caci este preasfanta pentru el din jertfele prin foc ale Domnului" (Lev. 24:9). Aceasta expresie ne aminteste de darul de mancare, despre care se spune de trei ori aproape acelasi lucru : "Si ramasita darului de mancare va fi a lui Aaron si a fiilor sai: este ceva preasfant intre jertfele prin foc ale Domnului" (Lev. 2:3, 10 ; 10:12). Lev. 10:12 arata, de asemenea, "locul sfant" unde trebuiau mancate painile : el era langa altarul de ardere de tot, in curte. Painile pentru punerea inainte sunt deci considerate ca un fel de dar de mancare. O parte, socotita ca "amintire", era luata si adusa lui Dumnezeu pe altarul de ardere de tot, in timp ce restul, care era "ceva preasfant intre jertfe prin foc ale Domnului", era mancata de catre preoti. In mod asemanator, painile pentru punerea inainte luate de pe masa in sabat, serveau ca hrana preotilor, dar nu in fiecare zi, ci numai o data pe saptamana, in ziua sabatului.

     3.4     Douasprezece paini, imaginea intregului popor

     3.4.1     Numarul doisprezece ca simbol

     Numarul painilor (12) este numarul totalitatii poporului Israel vazut in ansamblu, dar, in acelasi timp, si numarul administrarii sau guvernarii perfecte a lui Dumnezeu. Sa ne gandim la cei doisprezece apostoli, si mai ales la noul Ierusalim cu cele douasprezece porti ale sale si cu cele douasprezece temelii ale zidului sau. Cele trei laturi ale cetatii in forma de cub au fiecare o lungime de 12000 de stadii, si inaltimea zidului sau este de 144 (12 x 12) coti (Apoc. 21:10-21). Cele douasprezece paini reprezentau deci cele douasprezece semnitii ale lui Israel in perfectiunea si in frumusetea lor de neschimbat in ochii lui Dumnezeu, dar in acelasi timp si guvernarea Lui perfecta.

     3.4.2     Perfecta acceptare a credinciosilor inaintea lui Dumnezeu - Continuitatea painilor

     Aplicata la ziua de astazi, aceasta imagine arata acceptarea perfecta a tuturor credinciosilor inaintea lui Dumnezeu. Hristos este "masa" pe care painile sunt asezate inaintea Dumnezeului nostru si Tata, ca reprezentare simbolica a intregului popor al lui Dumnezeu in curatie si in perfectiune. Cand ne gandim la vesmintele marelui preot care purta, inaintea lui Dumnezeu in Locasul sfant, numele celor douasprezece semintii ale lui Israel pe cele doua pietre de onix de pe umerii sai si pe cele douasprezece pietre pretioase de pe pieptul sau, vedem in Locasul sfant pe poporul lui Dumnezeu "reprezentat" inaintea Lui in trei moduri :

     -   in valoarea sa, ca pietre pretioase, pe umerii puternici ai marelui preot,

     -   in valoarea sa, ca pietre pretioase, pe inima (pieptul, n.t.) marelui preot,

     -   ca paini puse inainte, in accetarea si consacrarea sa inaintea lui Dumnezeu, pe masa (conf. cu Ex. 28:12, 29).

     Nu doar Dumnezeu vedea aceasta reprezentare perfecta a poporului; de asemenea, marele preot care statea in Locasul sfant o vedea si el. El vedea o perfectiune si o frumusete neschimbatoare, din nefericire cu mult peste realitatea trista din tabara lui Israel in pustie si in Cannan mai tarziu. "Painea neincetata" (Num. 4:7) era si ramanea neincetat inaintea fetei lui Dumnezeu si inaintea ochilor acelora care puteau sa intre in Locasul sfant. Preotii nu puteau s-o vada decat in lumina sfesnicului de aur.

     3.4.3     Cele douasprezece pietre dupa trecerea Iordanului

     Sa ne amintim in primul rand ca in Vechiul Testament, nu exista nici imagine, nici tip al unitatii Adunarii lui Dumnezeu, unicul Trup al lui Hristos. Cu siguranta, oamenii spirituali au fost intotdeauna constienti de unitatea poporului Israel, dar nu a existat nicio expresie a acestei unitati, si cu atat mai putin a viitoarei unitati a Adunarii. Dupa ce Iosua a trecut Iordanul impreuna cu poporul Israel, el a ridicat douasprezece pietre pe malul raului, la porunca lui Dumnezeu. Fiecare din ele reprezenta una din cele douasprezece semintii, desi numai noua semintii si jumatate s-au stabilit efectiv in tara, in timp ce celelalte doua semintii si jumatate au ramas dincolo de Iordan (Ios. 4:1-8). Astfel, cele douasprezece pietre aminteau de "totalitatea" lui Israel, dar ele nu vorbeau de "unitate".

     3.4.4     Altarul lui Ilie de pe Carmel

     In timpul profetului Ilie, poporul Israel nu mai exista ca unitate. Dupa moartea lui Solomon, imparatia celor zece semintii din nord, sub conducerea lui Ieroboam, s-a separat de imparatia celor doua semintii din sud, Iuda si Beniamin. Idolatria a fost introdusa imediat in imparatia din nord, si doi vitei de aur erau atractia lor. Pentru a contracara idolatria, profetul Ilie a fost insarcinat mai tarziu de Dumnezeu sa stranga pe reprezentantii poporului pe muntele Carmel. El a reparat altarul Domnului care a fost daramat, folosind douasprezece pietre "dupa numarul semintiilor fiilor lui Iacov" (1 Imp. 18:31). Oricat de impresionanta si placuta lui Dumnezeu a fost, in acesata situatie, aceasta licarire de speranta pentru adunare, totusi, nu se poate vedea aici o expresia a unitatii. Gasim acelasi gand la crestinii evrei Pavel si Iacov, care aveau totdeauna inaintea ochilor cele douasprezece semintii, desi dupa robia asiriana, numai cele doua semintii au ramas cunoscute (Fapte 26:7); Iac. 1:1). Cu siguranta, Israel este o imagine a poporului lui Dumnezeu din Noul Testament, dar nu gasim nicaieri vreo indicatie despre existenta unitatii. Doar profetul Ezechiel a putut sa prezinte odata unitatea viitoare a celor doua imparatii prin cele doua toiege pe care le-a unit in mana lui (Ez. 37:16-22).

     3.4.5     Unitatea Adunarii lui Dumnezeu revelata doar in Noul Testament

     Unitatea Adunarii lui Dumnezeu, credinciosii din timpul prezent, uniti in singurul Trup al lui Hristos, era o taina, un secret, care nu a fost nici revelat, nici prezentat in imagine in Vechiul Testament. Chiar la sarbatoarea saptamanilor care este o imagine a nasterii Adunarii, cele doua paini care se aduceau, reprezentau nu unitatea, ci mai degraba cele doua "elemente" care alcatuiesc acum Adunarea : iudeii si natiunile (Lev. 23:17 ; Efes. 2:11-17).

     Unitatea Trupului lui Hristos nu a fost revelata decat in Noul Testament. Ea a fost doar mentionata inainte de lucrarea de rascumparare a lui Hristos de la cruce : Dumnezeu l-a folosit pe marele preot Caiafa pentru a rosti acele cuvinte memorabile referitoare la Domnul Isus : "Fiind mare preot in anul acela, a profetit ca Isus urma sa moara pentru natiune; si nu numai pentru natiune, ci si ca sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:51-, 52).

     Ultima noapte inainte de moartea Sa ca jertfa pe cruce, Domnul Isus S-a rugat pentru unitatea tuturor celor care cred in El (Ioan 17:21, 23). dar existenta efectiva "a unui singur trup" nu a fost realizata in toata maretia si insemnatatea sa decat dupa moartea si invierea Domnului Isus si a coborarii Duhului Sfant, si numai dupa aceea a fost revelat ca doctrina (Fapte 2 ; 1 Cor. 12:13 ; Efes. 2 la 4). Acesta este motivul pentru care nu se putea pune pe masa de punere inainte a painilor o singura paine, ci trebuiau douasprezece paini.