Comuniunea
- II -
Georges André
3 Comuniunea cu Domnul
3.1 Partea noastra impreuna cu El
"Comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3).
" ... ca bucuria voastra sa fie deplina" (v. 4).
Comuniunea cu Domnul este partea cea mai inalta a vietii crestine. Nu poate fi, in special, inchinare fara ea. Dorinta fiecarui credincios care Il iubeste pe Domnul este, cu siguranta, s-o cunoasca, dupa cum a spus apostolul, pentru ca "bucuria voastra sa fie deplina".
Dar aceasta este, de asemenea, dorinta lui Dumnezeu care, din toate timpurile, a cautat comuniunea creaturii Sale. El a creat omul "dupa chipul Sau" (Gen. 1:27); a impartit cu el stapanirea pamantului; a suflat in el suflare de viata si astfel ca omul a devenit un "suflet viu"; vorbea cu el... pana in acea zi fatala cand glasul lui Dumnezeu a provocat teama asupra omului (Gen. 3:10) : prin pacat, comuniunea a fost rupta. Dupa potop, Dumnezeu a facut un legamant cu Noe; dar mandria omului a dus la imprastierea sa dupa Babel. Intreaga comuniune este nimicita. Dumnezeul Atotputernic l-a chemat atunci pe Avraam afara din tara si din familia sa si a facut cu el un legamant al promisiunilor. Avraam se bucura de comuniunea cu Dumnezeul sau. El i-a devenit "prieten". Promisiunile s-au implinit in Israel; dar legamantul de pe Sinai, bilateral (care privea doua parti; pe Dumnezeu si pe popor, n.t.), (Ex. 19:7-8) a fost rupt foarte repede de catre popor. Cu toate acestea, expresiile din Ieremia arata bucuria care, nu dupa mult timp, Domnul avea s-o guste cu poporul Sau : "Mi-aduc aminte de tine, de prietenia tineretii tale, de dragostea ta cand erai logodita, cand Ma urmai in pustie, intr-un pamant nesemanat" (Ier. 2:2).
Deoarece comuniunea poate fi restabilita cu adevarat, era nevoie de un "nou legamant" pentru Israel, legamant intemeiat pe sangele lui Hristos, "sangele noului legamant, cel care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor" (Mt. 26:28).
Fiul Tatalui, care a coborat din cer, a devenit painea cea vie "care da viata lumii" (Ioan 6:33). Este important sa fie "mancata" pentru a avea comuniune cu El. Dar "painea pe care Eu o voi da este carnea Mea, pe care Eu o voi da pentru viata lumii" (v. 51). Si Isus adauga : "Cine mananca deci carnea Mea si bea sangele Meu are viata eterna" (v. 54). Carnea Sa muritoare si sangele Sau varsat sunt baza eterna si sigura a intregii comuniuni; pentru a ne bucura de acest privilegiu pretios, trebuie, in mod spiritual, sa "mancam" carnea si sa "bem" sangele lui Hristos : a ne hrani in sufletele noastre cu un Mantuitor mort, care ne-a dat viata, si ne-a facut "partasi naturii divine" (2 Pet. 1:4).
Moartea impreuna cu Hristos este "usa de intrare" a comuniunii : a fi "identificati" cu El, literar a fi aceeasi planta cu El (sau, a creste impreuna cu El) (Rom. 6:5). Morti impreuna cu El, am fost adusi la viata si inviati impreuna cu El, si asezati in El in locurile ceresti (Efes. 2 ; Col. 2 si 3). Epistolele ne dau descoperirea deplina a pozitiei minunate pe care Domnul Isus a vestit-o ucenicilor Sai : "Pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai... voi in Mine si Eu in voi" (Ioan 14:19, 20).
De asemenea, prin moartea Sa a "adunat intr-unul pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:52). Moartea si invierea Lui sunt temelia comuniunii individuale; de asemenea, ele sunt baza intregii comuni colective in sanul familiei lui Dumnezeu : "Si ei sa fie una in Noi" (Ioan 17:21).
Rezulta ca, la fel ca si El, noi nu suntem din lume, in timp ce suntem, ca si El, trimisi in lume, de a carei ura avem si noi parte (Ioan 17:14, 16 ; 15:19-20).
Aceasta este temelia comuniunii pentru fiecare rascumparat, parte binecuvantata care implica unirea sa cu un Hristos mort si inviat. Aceasta comuniune de "pozitie", inteleasa prin credinta, trebuie nu doar cunoscuta, ci si traita.
3.2 Aceleasi ganduri, simtaminte, scopuri
Un credincios poate sa se bucure cu recunostinta de grija si de providenta lui Dumnezeu; Lui Ii prezinta diferitele nevoi in rugaciune; Il asculta si citeste cu atentie Cuvantul Sau. Aceasta nu este inca comuniunea. Aceasta este legata de prezenta lui Dumnezeu, sentimentul actual al acestei prezente. Mai multe expresii din Cuvant o confirma.
3.2.1 A umbla cu El
In Geneza 5, gasim un om despre care ne este spus ca timp de trei sute de ani "a umblat cu Dumnezeu" ; fericita comuniune a unui Enoh, care a primit marturia ca I-a placut lui Dumnezeu. Urmandu-L pe Hristos implica dependenta; a umbla cu El ne duce in intimitatea Sa, in toate zilele, prin diversele imprejurari ale vietii. De asemenea, inseamna a vorbi cu El, dupa cum facea Moise care, intrand in cortul intalnirii, auzea mai intai glasul care-i vorbea de pe scaunul indurarii (fr. propitiatoar, n.t.) si apoi, vorbea cu El (Num. 7:89). Cu alta ocazie, fata lui "stralucea pentru ca vorbise cu El" (Ex. 34:29).
In Evrei 3:14, am devenit "tovarasi ai lui Hristos", "participanti" (acelasi cuvant in gr.) ai chemarii ceresti, participanti, de asemenea, ai disciplinei parintesti (12:8). In Ioan 15:14, 15, Domnul le-a spus alor Sai : "Voi sunteti prietenii Mei... pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut"; intimitate cu El in gandurile Sale si in cele ale Tatalui.
El vrea sa imparta cu prietenii Lui pacea Sa : "Va las pacea Mea; va dau pacea Mea" (Ioan 14:27); - bucuria Sa : "V-am spus acestea pentru ca bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina" (15:11).
A umbla cu El, inseamna legaturi intime cu Domnul nostru, ca un fiu cu tatal sau; inseamna, de asemenea, a lua jugul Sau asupra noastra : a merge in acelasi pas cu El, nu mai repede, dar nici de a ramane in urma. Si sa raspundem la indemnul din Mica 6:8 : "Si ce altceva cere Domnul de la tine, decat sa faci ce este drept si sa iubesti bunatatea si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau?"
3.2.2 A ramane in El (Ioan 15:4-8)
Uniunea vitala a vitei si a mladitei care nu poate trai separata de ea. Prin aceasta imagine, Domnul vrea sa se inteleaga ceea ce El a exprimat putin mai inainte : "Voi in Mine, si Eu in voi". Apostolul, la randul sau, a putut sa spuna : "Am fost rastignit impreuna cu Hristos si nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine; si ceea ce traiesc acum in carne, traiesc prin credinta, aceea in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).
Din aceasta uniune esentiala provine intregul rod, "caci despartiti de Mine nu puteti face nimic". De aici rezulta, de asemenea, aceasta parte minunata : "Ramaneti in dragostea Mea" (v. 9). Care este masura acestei dragoste ? "Cum M-a iubit pe Mine Tatal, v-am iubit si Eu pe voi".
Daca in viata cuiva nu se vede niciun rod, se poate intreba daca el a ramas in Hristos : "Cine zice ca ramane in El este dator si el insusi sa umble asa cum a umblat El" (1 Ioan 2:6). Astfel "Daca ramaneti in Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti orice vreti si vi se va face" (Ioan 15:7) : rezulta siguranta unei rugaciuni ascultate, facuta in comuniune cu Domnul si in conformitate cu Cuvantul Sau.
3.2.3 A ne bucura impreuna cu El
"El care, intr-adevar, nu L-a crutat pe propriul Sau Fiu, ne spune Romani 8:32, cum nu ne va darui, de asemenea, toate impreuna cu El?" - "Dumnezeu care ne da toate din belsug , ca sa ne bucuram de ele" (1 Tim. 6:17), sa ne bucuram impreuna cu Hristos.
Aceste "toate" sunt, in primul rand, lucrurile de sus, la care suntem indemnati sa ne gandim si in care sa ne punem afectiunea noastra (Col. 3:1-3); de asemenea, acestea sunt multele binecuvantari pe care Dumnezeu le-a semanat pe drumul nostru, primite cu recunostinta, si in care bucuria pe care ele o produc este cu atat mai reala cu cat ea este impartasita cu Domnul.
Ce fericire de a ne bucura impreuna cu pastorul care a adus inapoi oaia pierduta, impreuna cu femeia care a gasit drahma, impreuna cu tatal care si-a recuperat fiul (Luca 15); comuniunea dragostei impreuna cu Cel care cauta si gaseste.
Impreuna cu El, credinciosul va fi fericit sa vegheze si sa-L astepte. El Insusi asteapta cu rabdare momentul cand va veni sa-Si ia biserica (2 Tes. 3:5). El "este indelung-rabdator... nevrand ca vreunii sa piara" (2 Pet. 3:9). De asemenea, apreciaza ca in comuniune cu El "pazim cuvantul rabdarii Sale" (Apoc. 3:10), in speranta zilei cand vom fi primiti in curtile ceresti prin "dragostea unui Prieten cunoscut de mult" (J. N. D.).
3.2.4 A suferi impreuna cu El
A fi unit cu un Hristos lepadat si dispretuit de lume nu poate sa aduca decat suferinta. Impotrivirea exterioara, persecutiile pe care le-au indurat credinciosii, de-a lungul vecurilor si chiar si astazi, cat de grele ! (Rom. 8:17 ; 2 Tim. 2:12). Impotrivirea interioara, cat de paradoxala este ea, asa cum a fost cunoscuta de un Pavel la Corint sau in Galatia ("Am devenit vrajmasul vostru, vorbindu-va adevarul?" Gal. 4:16). Asa cum Domnul nu a fost inteles de ucenicii Sai, si credinciosul care-L iubeste va avea parte uneori, la fel ca El, de neintelegere din partea fratilor sai. Asemeni Invatatorului sau, va suferi si el intr-un mediu ostil, intr-o lume de pacat cu toate consecintele ei dureroase. Pentru a nu ne clatina, sa ne amintim de indemnul apostolului : "Ganditi-va bine dar la Cel care a rabdat de la pacatosi asa mare impotrivire fata de Sine, ca sa nu obositi, descurajandu-va in sufletele voastre" (Ev. 12:3).
Nu orice suferinta poate sa decurga din impotrivire, ea poate veni, printre altele, din boala. Ce mesaj I-au transmis surorile din Betania lui Isus, chemandu-L in ajutorul lui Lazar ? - "Acela pe care-l iubesti este bolnav" (Ioan 11). In boala lui si in suferinta pe care ea o aducea, Lazar era constient de dragostea Domnului sau. Ce ajutor primim cand Il intoducem pe Hristos in suferinta noastra !
In Psalmul 23:4, oaia trebuie sa treaca prin valea umbrei mortii, loc intunecat unde nu se mai vede clar; dar o Prezenta o umple : "Tu esti cu mine". Un toiag, o nuia, poate sa atinga oaia si s-o linisteasca. Si iata ca dupa ce iese din vale, ea intalneste o masa intinsa, cu hrana de care se va bucura in comuniunea Pastorului ei.
In jale (doliu, n.t.), ce comuniune profunda poate trai credinciosul, cu Cel care a avut parte de tot ceea ce ii atinge pe ai Sai. Maria nu se duce la mormant ca sa planga acolo. Ea merge "la picioarele lui Isus"; si ce a facut El Insusi ? - "Isus plangea".
3.2.5 A fi glorificati impreuna cu El
De la suferinta impreuna cu Hristos decurge gloria impreuna cu El : "Dupa cum aveti parte de suferintele lui Hristos, bucurati-va, ca si la descoperirea gloriei Sale sa va bucurati cu mare bucurie" (1 Pet. 4:13 ; 5:1). "Necazul nostru usor de o clipa lucreaza pentru noi, mai presus de orice masura, o greutate eterna de glorie" (2 Cor. 4:17).
3.3 Este posibila aceasta comuniune ?
Ea este vitala, esesntiala, dar ea poate fi necunoscuta, intrerupta, sau realizata gresit.
3.3.1 Care sunt mijloacele ?
Inainte de toate lucrarea Duhului Sfant. El este "un alt Mangaietor". Domnul fiind plecat, Duhul a fost trimis pentru a aminti toate lucrurile pe care le-a spus Isus (Ioan 14:26, si a ne face sa-L vedem, sa-L contemplam in viata Sa, in umblarea Sa, prin paginile Evangheliilor. - El (Duhul, n.t.) "marturiseste despre El" (Ioan 15:26) : Faptele apostolilor ne arata aceasta marturie despre Domnul Isus, prin ucenicii pe care Duhul Sfant i-a pregatit pentru aceasta. - Apoi, El invata, conduce in tot adevarul. El va lua din ceea ce este al lui Hristos pentru a ne face cunoscut (Ioan 16) : Duhul Sfant a inspirat (scrierea, n.t.) epistolele pentru a ne face sa intram in toate rezultatele lucrarii lui Hristos, si ne face sa realizam impreuna cu El o comuniune profunda dupa gandurile Sale.
De asemenea, Duhul Sfant marturiseste "impreuna cu duhul nostru" ca suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom. 8:16). El este un Duh de infiere prin care strigam : Ava, Tata !
Mai presus de toate, El pune in valoare Cuvantul lui Dumnezeu si il face viu, lucrator si pretios. Citind un capitol, asa cum a fost scris, sa ne intrebam daca in acest capitol exista :
- un exemplu de urmat,
- o porunca de respectat,
- o greseala de evitat,
- un pacat de judecat sau de parasit,
- o promisiune de primit,
- un gand nou cu privire la Domnul Isus sau la Tatal.
Putem astfel "sa-L cunoastem pe El", sa intram in gandurile Sale; cunoastere reciproca, dupa Ioan 10:14 : Eu "le cunosc pe ale Mele si sunt cunoscut de ale Mele, cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si Eu Il cunosc pe Tatal". Cuvantul ne invata sa "incercam ce este placut Domnului" (Efes. 5:10) si ne si "straduim" sa fim (2 Cor. 5:9).
Psalmistul se ruga : "Inima mea spune din partea Ta: cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta, Domne!" (Ps. 27:8). David l-a invatat pe Solomon : "Daca-L vei cauta, El va fi gasit de tine" (1 Cr. 28:9). Trebuie timp si energie necesara pentru a lasa deoparte ceea ce impiedica aceasta cautare a fetei Sale. "Eu una stiu", a zis orbul; "dar una fac", scria apostolul; "un singur lucru este necesar", a spus Isus.
3.3.2 Piedici
Comuniunea intalneste piedici. Vrajmasul stie prea bine sa le ridice. Dumnezeul nostru este dragoste; El este, de asemenea, lumina, si cere de la ai Sai sfintenie.
Una din cele mai mari piedici este vointa proprie care se impotriveste voiei lui Dumnezeu. Nu ca ar trebui sa denigram capacitatile naturale pe care Dumnezeu ni le-ar putea incredinta, ci sa le punem la dispozitia Domnului. Cine stapaneste in mine ? - Apostolul o rezuma in patru cuvinte : "Nu eu, ci Hristos" (Gal. 2:20).
Aceasta vointa proprie poate face in mod constient ceea ce nu este dupa gandul lui Dumnezeu; de asemenea, ea poate decurge dintr-o ignoranta de care este responsabila; sau de influenta altuia, prin care cineva este atat de usor antrenat. Prea adesea prevaleaza indiferenta si nepasarea, in care mireasa din Cantarea cantarilor (5:2-3) ne este un exemplu : i s-a parut prea greu sa se scoale si sa-si imbrace haina atunci cand preaiubitul ei batea la usa. Cand in sfarsit, ea se hotaraste sa deschida, el a plecat mai departe !
Cum sa impiedicam ca vointa noastra proprie sa intrerupa comuniune dorita de Domnul ? - "El trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan 3:30).
Greselile nejudecate si nemarturisite sunt deseori o piedica in calea lucrarii Duhului Sfant pentru a realiza comuniunea cu Dumnezeu, greseli pe care poate nu le-am bagat in seama, dar care Il "intristeaza" pe Divinul Mangaietor (Efes. 4:30). Esecurile carora nu le-am dat importanta sau - ceea ce este mai grav - ca mult timp nu am vrut sa recunoastem, nici fata de Domnul, si mai ales, nici fata de cei care am gresit. Rugaciunea poate fi impiedicata : "Cand stati in rugaciune, sa iertati, daca aveti ceva impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre" (Mc. 11:25). Si Isaia 59 :1-2 spune astfel : "Iata, mana Domnului nu s-a scurtat, incat sa nu poata salva, nici urechea Lui nu s-a ingreunat, incat sa nu poata auzi; ci nelegiuirile voastre au facut o despartire intre voi si Dumnezeul vostru si pacatele voastre v-au ascuns fata Lui, ca sa nu auda".
Tovarasii care-L exclud, prietenii pe care le cautam, si care tind sa ne puna sub un jug nepotrivit, sunt, de asemenea, piedici in calea comuniunii (1 Cor. 6:14); la fel, dragostea fata de lume este incompatibila cu dragostea Tatalui (1 Ioan 2:15). Noi suntem in lume, chiar "trimisi in lume" (Ioan 17:18); contactele noastre sunt frecvente; dar este cu totul altceva, cand inima este legata si "ne place" (lumea, n.t.).
Si cum este cu "poftele carnale care se razboiesc impotriva sufletului" (1 Pet. 2:11), de care apostolul ne indeamna sa ne ferim ? Efeseni 5:11 subliniaza : "Nu aveti comuniune cu lucrarile neroditoare ale intunericului".
In final, lipsa timpului ne impiedica deseori sa ne bucuram de comuniune cu Domnul, de a o cultiva, si de a-I da posibilitatea s-o restaureze. Prea multe lucruri invadeaza viata, pe langa munca zilnica; chiar si in lucrarea Domnului, putem fi absorbiti de activitate; o culcare tarzie, un somn insuficient, restrang la minim minutele matinale la picioarele Sale. Si invers "putin somn, putina atipire, putina incrucisare a mainilor pentru odihna (somn, n.t.) si saracia ta va veni ca un hot, iar lipsurile tale, ca un om inarmat" (Prov. 24:33-34).
3.3.3 Restaurarea
Comuniunea a fost intrerupta. Ar trebui sa ne resemnam si sa ramanem in aceasta stare ? Cuvantul este foarte clar si simplu : "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Putem fi siguri de iertare si de curatire, dar trebuie realizat ceva in prealabil : Daca ne marturisim. Este experienta Psalmului 32 si 51; David nu a putut sa se roage decat dupa ce a facut cunoscut pacatul sau inaintea Domnului (Ps. 32:5-6). In doua randuri a cerut lui Dumnezeu : "Sterge...spala...curateste", apoi adauga : "Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale"; si apoi el incheie psalmul cu o nota de lauda (Ps. 51).
Nu suntem lasati la dispozitia noastra pentru o astfel de restaurare. "Daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept; si El este ispasire (*) pentru pacatele noastre" (1 Ioan 2:1-2) Domnul ilustreaza aceasta curatire prin spalarea picioarelor din Ioan 13, unde El ii spune lui Petru care se impotrivea : "Daca nu te spal Eu, nu ai parte cu Mine" (Ioan 13:8). Picioarele intinate trebuiau sa fie spalate de Domnul Insusi, inainte ca El sa-i poata introduce in locul sfant din capitolele 14 la 16, si in locul prea sfant din capitolul 17, unde era doar El cu Tatal Sau.
(*) In Biblia franceza este "propitiere", adica apropiere, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezeu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substiuire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Acest lucru a mai fost explicat pe blog. (n.t.)
Pentru a restaura comuniunea Dumnezeu Se foloseste, de asemenea, de incercare. David a probat-o la Ticlag. El a hotarat, "in inima lui", sa fuga la filisteni. El a trait experiente nefericite. In final, el gaseste incendiata cetatea pe care imparatul Achis i-a dat-o; vrajmasii sai au luat captive pe sotiile sale si pe copiii sai, si pe cele ale tovarasilor sai. "Si David si poporul care era cu el si-au inaltat glasul si au plans pana nu mai era putere in ei sa planga... Si David era foarte stramtorat... Si David s-a intarit in Domnul Dumnezeul sau" (1 Sam. 30:4, 6). In necazul sau, gandurile sale s-au indreptat spre Dumnezeul sau, si comuniunea este restabilita. El se intareste, consultandu-L pe Domnul, si castiga biruinta.
Fratii lui Iosif au cunoscut acelasi exercitiu. Mai mult de douazeci de ani au trecut de cand ei l-au vandut pe fratele lor. Iosif, imaginea lui Hristos, i-a facut sa treaca prin diverse incercari care au lucrat in constiinta lor, pana sa se descopere lor. Ce restabilire minunata a comuniunii, atunci cand, in sfarsit, ei isi recunosc greseala lor : "Si a sarutat pe toti fratii sai si a plans cu ei. Si, dupa aceasta, fratii lui au vorbit cu el" (Gen. 45:15).Mai inainte, a fost intre ei un traducator : nu era nicio intimitate intre ei; dupa marturisire, si intristarea care o insotea, au avut parte de toata dragostea fratelui lor mai mic, si intr-o comuniune fericita au putut sa vorbeasca cu el direct (fara traducator, n.t.).
Si in Psalmul 84, sufletul "doreste si tanjeste" (v. 2); atunci cand se indreapta spre "altarele" Domnului, comuniunea este restabilita pe baza jertfei lui Hristos (altarul de arama) si a mijlocirii Sale (altarul de aur); este regasita intrarea in locasul sfant : "Ferice de cei care locuiesc in casa Ta; ei Te vor lauda fara incetare" (v. 4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu