Ganduri asupra chivotului legamantului
- I -
Arend Remmers
1 Introducere
1.1 Dumnezeu locuieste in mijlocul poporului Sau
Obiectul cel mai sfant din cortul intalnirii si mai tarziu in templul din Ierusalim, era chivotul legamantului cu cele doua table ale legii si capacul lui sau scaunul indurarii (in fr. "propitiatoire" = "propitiatoar", n.t.) (*). El se gasea in locul prea sfant, locul unde a vrut Dumnezeu sa locuiasca in mijlocul poporului Sau pe pamant. Ce gand : Dumnezeu nu a locuit numai in lumina cereasca inaccesibila, ci a locuit, de asemenea, pe pamant in mijlocul poporului Sau rascumparat ! Locuirea in cortul intalnirii si in templu cu poporul Israel a fost o imagine a realitatii spirituale de astazi in adunare. Suntem noi constienti de acest adevar, de acest fapt, mai ales cand ne adunam in Numele Domnului Isus ?
(*) Biblia franceza foloseste pentru ispasire cele doua expresii "propitiere" (propitiation), adica apropiere, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care, prin pocainta si credinta, se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substiuire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Din nefericire aceste expresii : propitiere si propitiatoar (redat in rom. prin "scaunul indurarii") nu se regasesc in dictionarul limbii romane. Acest lucru a mai fost explicat pe blog. (n.t.)
1.2 Chivotul - imagine a gloriei lui Dumnezeu vazuta in Hristos si lucrarea Sa
Chivotul legamantului este , prin anticipatie, cea mai perfecta reprezentare (modelare) tipica a Persoanei si a lucrarii lui Hristos in Vechiul Testament. Niciun alt model nu este atat de vast si care sa cuprinda multiple fatete ca chivotul legamantului cu propitiatoarul (scaunul indurarii, n.t). Imaginile omenesti (din V.T., n.t.) ale Domnului Isus au toate defecte si slabiciuni; nu este asa cu chivotul. Cu siguranta, el nu ne da imaginea sentimentelor divine ca dragostea, harul si indurarea, dar el ne da o imagine perfecta a Rascumparatorului nostru, precum si sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu care au fost revelate in El si in lucrarea Sa de la cruce. Chivotul este imaginea gloriei lui Dumnezeu, care si-a gasit expresia perfecta in Hristos si lucrarea Lui ispasitoare din aceasta lume. Numai pe aceasta baza poate El acum sa locuiasca in mijlocul rascumparatilor Sai.
1.3 Chivotul legamantului si Noul Testament
Cu toate acestea, chivotul nu este mentionat nicaieri in Noul Testament in relatie cu cei care cred Domnul Isus din timpul prezent. El este mentionat, desigur, de doua ori, dar ambele fara referire la crestini (Ev. 9:4 ; Apoc. 11:19). Propitiatoarul (scaunul indurarii, n.t.) chivotului nu este mentionat decat o singura data, asupra careia vom reveni (Rom. 3:25). Motivul acestei absente in mentionarea chivotului este probabil ca el era, inainte de toate, un simbol al legamantului Domnului cu poporul Sau pamantesc Israel. Acest legamant va fi reinnoit in viitor, dar nu cu crestinii. O mare parte a crestinatatii se considera ca fiind astazi "poporul legamantului" lui Dumnezeu, cu toate ca, ideea ca Dumnezeu ar fi incheiat un nou legamant cu Biserica nu se gaseste nicaieri in Sfanta Scriptura.
1.4 Denumirile de chivotului (sau arca, n.t.)
Pozitia deosebita a chivotului este exprimata deja in denumirile sale. Din toate obiectele din cortul intalnirii, niciunul nu poarta atatea nume ca chivotul legamantului; in total sunt 21 de nume diferite. Lucrul acesta ne face sa intelegem relatia dintre Dumnezeu si poporul Sau pamantesc Israel, dar care are, de asemenea, instructiuni si pentru noi astazi.
1.5 In eternitate nu va mai fi nevoie de chivot
In eternitate, nu vom mai avea nevoie de imagini, nici de umbre. Cuvintele din 1 Corinteni 13:10-12 se vor implini atunci : "Dar, cand va veni ce este desavarsit, ceea ce este in parte va fi desfiintat. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil; cand am devenit barbat, le-am inlaturat pe cele ale copilului. Pentru ca acum vedem neclar, ca prin geam intunecat, dar atunci fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste deplin dupa cum si eu am fost cunoscut deplin". Dupa cum vom vedea examinand chivotul ca imagine perfecta a lui Hristos si a lucrarii Sale, aceste cuvinte ale apostolului se raporteaza in primul rand la Persoana binecuvantata a Domnului si Rascumparatorului nostru, Fiul lui Dumnezeu. Fie ca contemplarea Persoane Sale sa ne conduca tot mai mult la lauda si la adorare.
2 Confectionarea chivotului legamantului
2.1 Aducerea materialelor necesare la cort
Inainte de constructia chivotului legamantului, poporul a adus, la porunca lui Dumnezeu, un "dar ridicat" (Ex. 35:5, 24) constand in daruri de bunavoie in natura; era vorba de materialele necesare pentru constructia Locasului sfant al lui Dumnezeu, din care unele erau foarte pretioase (Ex. 25:1-9). Puteau fi aduse doar cele care raspundeau cerintelor lui Dumnezeu. Ideile oamenilor au avut la fel de putina importanta pentru aceasta ca mai tarziu in constructia propriu-zisa a cortului. Dar dupa cap. 35, generozitatea si devotamentul israelitilor au fost puse destul de bine la proba. Apoi Dumnezeu le-a incredintat misiunea de a-I construi un Locas pentru ca El sa poata locui in mijlocul lor (Ex. 25:8). Pentru aceasta El i-a aratat lui Moise un "model" (Ex. 25:9).
2.2 Superioritatea chivotului in cort. Dumnezeu incepe cu cel mai important.
Chivotul legamantului este primul obiect al cortului care trebuia sa fie construit (Ex. 25:10-22). Acest fapt contine o invatatura importanta. Instructiunile lui Dumnezeu pentru locuinta Sa nu au inceput nici prin curtea care inconjura cortul si in care se intra mai intai, nici prin cortul unde chivotul avea sa fie asezat, ci ele au inceput prin chivotul in sine.
De ce a fost asa ? Fiindca Dumnezeu incepe prin ceea ce este cel mai aproape de El. Chivotul legamantului era obiectul cel mai sfant din locuinta Sa, tronul Sau (1 Sam. 4:4 ; Isaia 6:1). La fel, Dumnezeu incepe prescrierea jertfelor prin cea mai inalta, arderea de tot de bunavoie, care era in intregime pentru placerea Sa. Ea este descrisa inaintea tuturor celorlalte jertfe (Lev. 1). La fel se intampla si cu clasificarea spirituala a parintilor in credinta, pe care apostolul Ioan ii numeste mai intai, si numai dupa aceea vin tinerii si copilasii (1 Ioan 2:13 si urm.). Poate ca noi am fi ales mai degraba ordinea inversa, care corespunde sentimentelor noastre si cerintelor practice, de la cel mai de jos la cel mai inalt. Dar Dumnezeu incepe cu cel mai inalt, scopul. Dar El coboara, de asemenea, in har, pentru a descrie nivelurile inferioare, care prea adesea reflecta starea noastra sau remediaza slabiciunile noastre.
2.3 Responsabilitatea intregului popor referitoare la materialele chivotului si ale efodului
Aici, Dumnezeu spune mai intai : "Si sa faca un chivot de lemn de salcam" (Ex. 25:10). Toti israelitii trebuiau sa fie preocupati cu aceasta prima indicatie referitoare la constructie. Acest fel de adresare la plural este totusi o exceptie care nu se mai regaseste decat o singura data in cap. 28 (v. 5) pentru confectionarea efodului. Efodul era vesmantul din exterior al marelui preot, obiectul specific al preotiei. Dar si altii au purtat, de asemenea, un efod, de exemplu David cand a adus chivotul legamantului din casa lui Obed-Edom la Ierusalim. Efodul vorbeste deci despre devotamentul fata de Dumnezeu in bucurie. Chivotul, pe de alta parte, era obiectul cel mai sfant din cort. El era centrul. Acesta este probabil si motivul pentru care chemarea la confectionarea lui este adresata aici tuturor, ca si pentru efodul marelui preot. Aceasta ne vorbeste aici, in imagine, despre responsabilitatea noastra cu privire la marturia lui Dumnezeu pe pamant. In celelalte indicatii de constructie a cortului, Dumnezeu Se adreseaza intotdeauna direct lui Moise zicand : "Si sa faci" (25:11, 13, 23, 31, etc.). Moise avea responsabilitatea principala de a se asigura ca totul sa fie facut dupa modelul pe care Dumnezeu i l-a aratat.
Cu greu putem admite ca toti israelitii au lucrat efectiv la confectionarea acestor doua obiecte (conf. Ex. 28:3). Este adevarat ca toti cei care au aratat un duh de bunavointa au fost chemati sa aduca daruri ridicate, dar pentru confectionarea elementelor individuale de la cort, Dumnezeu i-a alaturat lui Moise pe cei doi mesteri Betaleel si Oholiab. Ei sunt descrisi ca oameni intelepti pe care Dumnezeu i-a umplut cu Duhul Sau. In plus, Dumnezeu a dat intelepciune fiecarui om cu inima inteleapta, ... pentru ca ei sa faca tot ceea ce Domnul a poruncit lui Moise (Ex. 31:1-6). Dar in cele doua cazuri mentionate, unde era vorba de ceva foarte sfant, si de consacrarea si devotamentul preotilor, fiecare din poporul lui Dumnezeu trebuia sa fie preocupat. Nu ne vorbeste si noua acest lucru foarte mult ? Dumnezeu ar vrea sa vada la toti rascumparatii Sai o responsabilitate si un devotament care-L onoreaza si onoreaza casa Lui si care sa fie in acelasi timp o binecuvantare bogata pentru toti.
2.4 Chivotul din lemn de sittim = acacia, imagine a umanitatii Domnului Isus
Chivotul era un fel de cutie, dreptunghiulara, din lemn de acacia. Acacia mentionat in Biblie (ebr. sittim) nu trebui confundat cu arborele cu acelasi nume cunoscut in zonele noastre (este vorba despre salcam, n.t.). Acesta este de fapt un salcam de origine americana, adus in Europa doar de cateva secole. Acacia din Biblie creste in regiuni calde si uscate. Se spune ca este singurul arbore din pustie care poate oferi lemn. Ca toti arborii din Biblie, acesta este, de asemenea, o imagine a naturii umane, a fiintei umane (conf. Luca 23:31). Cand Hristos a venit in lume, "a crescut inaintea Lui ca o odrasla frageda si ca o radacina dintr-un pamant uscat" (Is. 53:2). Lemnul de acacia este mai tare decat lemnul de stejar, si mai greu de prelucrat. In aceasta, vedem natura umana a Domnului Isus in smerenia Lui, in timp ce aurul marturiseste in acelasi timp despre sfintenia Lui divina si despre dreptatea Sa. Cutia din lemn de acacia, luata in sine insasi, simpla si destul de mica, este deci in toate privintele o imagine corespunzatoare a Omului Hristos Isus, venit in aceasta lume intr-o profunda smerenie si totusi intr-o perfectiune divina.
2.5 Aur, imaginea gloriei divine. Aur peste tot
In urmatoarele reguli cu privire la constructia chivotului, indicatiile nu mai sunt adresate poporului, ci numai lui Moise : "Si sa-l faci cu aur curat: sa-l imbraci pe dinauntru si pe dinafara" (Ex. 25:11). In Scriptura, aurul este deseori o imagine a gloriei lui Dumnezeu. Aceasta include toate caracteristicile si calitatile Sale : dragostea Sa, harul si indurarea Sa, precum si sfintenia Lui, adevarul si dreptatea Sa. Cand Dumnezeu Se reveleaza, El este glorificat pentru ca tot ceea ce se raporteaza la El este glorie. A fost asa in special cand Fiul Sau a deveni Om : "Si Cuvantul S-a facut carne si a locuit printre noi (si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal), plin de har si de adevar" (Ioan 1:14). Semnificatia aurului ca tip poate fi inteleasa din mai multe pasaje. In Ps. 29:9 este spus : "In templul Sau totul spune: Glorie!". Heruvimii de aur de pe capacul chivotului sunt numiti "heruvimii gloriei" in Evrei 9 v. 5. Explicatia este simpla : in locul prea sfant din cort si din templu se vede aur peste tot. Numai, perdeaua, covoarele care acopereau cortul, si solul, nu erau facute din acest material nobil.
2.6 Aur curat diferit de aur simplu. Aur si acacia : divinitatea si umanitatea Domnului Isus
Cand este vorba despre obiectele din cort care vorbesc in imagine despre Domnul nostru, intotdeauna este chestiunea de "aur curat". Scandurile cortului, pe de alta parte, care sunt o imagine a credinciosilor, erau acoperite in mod simplu cu "aur". Nu era calificativul "curat". Unul singur este perfect curat !
Combinatia si, in acelasi timp, distinctia clara a lemnului si a aurului curat ne arata caracterul unic al Domnului Isus. Chivotul din lemn de acacia avea o forma si o maretie care corespundea "chipului de rob" din Filipeni 2:7. Pe de alta parte, aurul care acoperea intregul chivot, caracteriza venirea lui Hristos, manifestarea lui Dumnezeu in carne (conf. Rom. 9:5 ; 1 Tim. 3:16). Hristos este atat Om cat si Dumnezeu intr-o singura Persoana : Om adevarat si Dumnezeu adevarat. Titlul frecvent de "Fiul Omului" (conf. Mt. 20:28 si in multe alte pasaje) arata ca El era cu adevarat om. Ca El este Dumnezeu, gasim aceasta la inceputul Evangheliei lui Ioan care-L prezinta intr-o maniera minunata, si la sfarsitul aceleiasi Evanghelii, apostolul "necredincios" Toma, cu totul surprins, confirma prin cuvintele : "Domnul meu si Dumnezeul meu!" (Ioan 1:1-18 ; 20:28). Divinitatea si umanitatea lui Hristos sunt exprimate, de asemenea, in masa cu painile de punere inainte si in altarul pentru tamaie. Toate trei erau facute din lemn de acacia si acoperit cu aur. Sfesnicul cu cele sapte brate, dimpotriva, era in intregime din aur batut.
2.7 Dimensiunile chivotului
Chivotul avea doi coti si jumatate lungime si un cot si jumatate latime si inaltime (2,5 x 1,5 x 1,5). El nu masura deci decat 135 x 81 x 81 cm, aproximativ. Aceste detalii in aparenta nesemnificative au, de asemenea, o semnificatie spirituala. Referitor la cot ca unitate de masura, este spus in Apoc. 21:17 : "Si i-a masurat zidul, o suta patruzeci si patru de coti, masura a unui om, care este (sau, "adica", n.t.) a ingerului". Oamenii ca si ingerii sunt creaturi a caror masura este limitata in toate privintele si deci restransa. Cu toate acestea, Dumnezeu, Fiul, S-a coborat mai prejos decat ingerii si a luat un chip de rob omenesc. In aceasta, S-a supus de bunavoie si din dragoste pentru constrangerile la care au fost supuse creaturile Sale cazute (Filip. 2:7 si urm. ; Ev. 2:9). Ce smerenie de nepatruns ca cea a Fiului lui Dumnezeu, care ne-a iubit si s-a dat pe Sine Insusi pentru noi ! "De aceea, trebuia in toate sa fie facut asemenea fratilor Sai, ca sa fie un mare preot milos si credincios in cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispasire (in fr. "propitiere", vezi nota de mai sus, n.t.) pentru pacatele poporului" (Ev. 2:17).
2.8 Masuri fragmentate = cunoastem in parte
Este izbitor ca dimensiunile chivotului constau in numere cu fractii (2,5 x 1,5 x 1,5 coti). Aceasta este, evident, o indicatie a ceva fragmentar. Totusi, nu este vorba despre maretia si perfectiunea Domnului nostru Insusi, ci numai a reprezentarii Sale in imagine si a imperfectiunii intelegerii noastre. "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal" (Mt. 11:27). Cuvantul urmator se aplica, de asemenea, in acest sens : "Caci cunoastem in parte... dar, cand va veni ce este desavarsit, ceea ce este in parte va fi desfiintat". Fragmentarul, imperfectul nu va ramane pentru totdeauna. Impreuna cu Pavel, putem adauga si noi, referitor la gloria viitoare a cerului unde vom fi totdeauna impreuna cu Domnul nostru : "Dar atunci voi cunoaste deplin dupa cum si eu am fost cunoscut deplin" (1 Cor. 13:10-12). Da, Sfanta Scriptura merge chiar mai departe : "Il vom vedea cum este" (1 Ioan 3:2). Ce bucurie, ce binecuvantare va fi legata de aceasta contemplare eterna si perfecta si de faptul ca Il vom recunoaste pe Rascumparatorul nostru !
2.9 Din nou masuri fragmentare : responsabilitate si trinitate
Numerele fractionare ale dimensiunilor contin o invatatura suplimentara. Cifra 2,5 corespunde la cinci jumatati, si 1, 5 la trei jumatati. Cinci este numarul responsabilitatii care a fost aratata de-o maniera perfecta in Omul Hristos Isus. El nu a facut decat ceea ce Tatal Sau I-a dat sa faca. "Caci am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" ( Ioan 6:38 ; conf. Ioan 4:34). - Trei este numarul lui Dumnezeu trinitar (sau tri-unul), numarul invierii ( a treia zi) si cel al unei marturii perfecte (Deut. 17:6 ; Mt. 18:16). Cele trei puncte au fost confirmate de Domnul Isus in misiunea si in lucrarea Sa.
2.10 Bordura de aur
Moise trebuia sa faca o bordura de aur de jur-imprejurul chivotului. Era la fel pentru altarul de aur pentru tamaie si pentru masa cu painile de punere inainte care a avut chiar doua (Ex. 25:24-25 ; 30:3). Cuvantul "bordura" (ebr. "ser") nu apare in Vechiul Testament decat in legatura cu aceste trei obiecte ale cortului intalniri. Este vorba deci de ceva extraordinar care nu putea fi vazut decat in Locasul lui Dumnezeu. Bordura de aur este semnul unei frumuseti care nu poate fi vazuta decat in Hristos glorificat si care, pe de alta parte, este rezervata contemplarii de catre preoti in Locasul sfant. Hristos este acum "incununat cu glorie si onoare" in cer la dreapta lui Dumnezeu (Ev. 2:7-9).
2.11 Verigile
"Si sa torni patru verigi de aur pentru el si sa le pui la cele patru picioare ale lui: si doua verigi vor fi pe o latura si doua verigi pe cealalta latura a lui. Si sa faci drugi din lemn de salcam (acacia, n.t.) si sa-i imbraci cu aur. Si sa introduci drugii in verigile de pe laturile chivotului, ca sa poata fi purtat chivotul cu ei. Drugii vor fi in verigile chivotului; nu se vor scoate din el" (Ex. 25:12-15).
Cu exceptia sfesnicului de aur si a ligheanului de arama, toate obiectele care apartineau de cortul intalnirii aveau verigi unde stateau drugii pentru transport. Verigile chivotului, ale altarului pentru tamaie si ale mesei cu painile de punere inainte erau facute din aur, dar nu din aur curat dupa cum era acoperit chivotul . Aceasta ne vorbeste de elementul uman, dupa cum am vazut deja. Verigile trebuiau sa fie fixate la cele patru picioare ale cutiei. Se pare ca ele nu erau fixate in partea de sus a chivotului, ci in partea de jos, astfel ca, in timpul transportului, chivotul se ridica deasupra capetelor celor care il transportau. Hristos are primul loc in toate pentru Dumnezeu, si trebuie, de asemenea, sa-l aiba si pentru noi (Col. 1:18). Fie ca sa nu uitam niciodata !
2.12 Drugii
Drugii erau din lemn de acacia, ca si chivotul. Ei erau la fel acoperiti cu aur (fara calificativul "curat"). Lucrul acesta este o indicatie ca cei doi drugi, ca deja cele patru verigi, sunt o imagine a elementului uman. Ei servesc pentru a purta chivotul prin pustie. Aceasta era sarcina levitilor, dupa cum vom vedea. Este suficinet sa spunem aici ca faptul de a purta obiectele si cortul in intregime vorbeste de marturia pe care Dumnezeu a incredintat-o celor ai Sai in aceasta lume. In acelasi timp, drugii in verigile lor aminteste de faptul ca Israel in pustie era pe drum, in calatorie. Ei nu si- atinsesera inca scopul, la fel ca noi, credinciosii, nu l-am atins astazi.
Drugii trebuia sa ramana permanent in verigi si sa nu fie scosi. Acest lucru confirma gandul marturiei noastre cu privire la care Petru a scris : "...sfintiti-L in inimile voastre pe Hristos ca Domn si fiti intotdeauna gata pentru a da raspuns oricui va cere socoteala cu privire la speranta care este in voi" (1 Pet. 3:15). Atat timp cat vom fi pe pamant, nu va fi "pauza", nici "timpi morti", cand sa nu mai fim preocupati cu sarcina glorioasa si solemna, de a mentine sus marturia lui Hristos ca Rascumparator si centrul Adunarii Sale, - cu ajutorul "drugilor" ca sa zic asa. Chiar in templul lui Solomon, drugii ramaneau la locul lor : "Si drugii erau asa de lungi, incat capetele drugilor se vedeau din Locul sfant, dinaintea partii din spate, dar nu se vedeau de afara. Si sunt acolo pana in ziua aceasta" (1 Imp. 8:8). Ei erau atat de lungi incat capetele lor impingeau perdeau dinaintea locului prea sfant ("oracolului"), dar nu se vedeau. Asa ca amintirea calatoriei prin pustie s-a pastrat chiar si in tara Canaan, unde chivotul si-a gasit locul sau de odihna finala la Ierusalim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu