Translate

vineri, 20 iulie 2018




                                                                  Domnul este aproape
                                                                     Vineri     20     Iulie 

          "Simon Petru deci, auzind că este Domnul, și-a încins haina (pentru că era dezbrăcat) și s-a aruncat în mare". Ioan 21.7

     În Ioan 21 vedem trei feluri de restabilire: a conștiinței, a inimii și a căii. Prima dintre ele, cea a conștiinței, este foarte importantă. Creștinul nu poate înainta dacă există vreo pată pe conștiința lui. În această scenă de la marea Tiberiadei este clar că Petru avea deja o conștiință restabilită. O singură privire a lui Isus îl zdrobise și îl făcuse să verse lacrimi amare. Însă nu lacrimile lui, ci dragostea care l-a făcut să le verse a fost cea care a format temelia restabilirii depline a conștiinței sale. Acum, când a auzit că este Domnul, Petru s-a aruncat în mare – atât de dornic era să stea la picioarele Domnului său înviat. Conștiința lui era în lumina strălucitoare a dragostei care nu se schimbă niciodată. Încrederea lui Petru era neumbrită, iar acest lucru era plăcut inimii Domnului. Să nu uităm niciodată că dragostei îi place să ne încredem în ea. Nimeni să nu-și închipuie că Îl onorează pe Domnul stând departe de El, pe motivul nevredniciei sale. Este trist când greșim și când cădem, însă este și mai trist ca, după ce am greșit și am căzut, să nu ne încredem în dragostea lui Isus sau în faptul că El este mereu gata să ne primească la pieptul Său.

     Inima trebuie de asemenea să fie restabilită. Conștiința poate fi perfect curățită de greșeala pe care am comis-o, însă rădăcina din care a izvorât ea se poate să nu fi fost atinsă. Această rădăcină este adânc ascunsă în inimă, necunoscută nouă și altora, însă pe deplin descoperită ochilor Domnului. Mândria, lăcomia, mânia și ambiția sunt doar câteva din aceste rădăcini. Ele trebuie judecate complet. Domnul l-a luat pe Petru deoparte, pentru a turna în sufletul său lumina adevărului, ca astfel el să poată discerne rădăcina încrederii în sine din care izvorâse căderea sa.

     Apoi, printr-o chemare scurtă, însă atotcuprinzătoare, Domnul îi restabilește calea lui Petru: „Urmează-Mă!“. Să luăm aminte la urmele Lui și să călcăm pe ele!

                                                                                                                                        C H Mackintosh

joi, 19 iulie 2018


                                 Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 21:11

                                                                 - XVII -


      Christian Briem


     8.1.3     Caracteristicile principale ale cetatii ceresti

     Ingerul i-a spus lui Ioan "vino aici: iti voi arata mireasa, sotia Mielului". Dar odata ce la condus in Duh pe un munte mare si inalt, el ii arata "cetatea cea sfanta, Ierusalimul, coborand din cer, de la Dumnezeu". El i-a vorbit despre o mireasa si acum ii arata o cetate. De ce aceasta schimbare brusca de simboluri? Le-am intalnit deja in v. 2 din capitolul nostru, si falsa biserica a fost, de asemenea, comparata odata cu o sotie (curva) si cu o cetate (Babilonul) (*). Aceasta ne ajuta sa intelegem ca mireasa nu locuieste undeva in cetate, ci ca mireasa este in acelasi timp cetatea. Imaginea miresei, sotia Mielului, exprima de-o maniera glorioasa ceea ce este Adunarea  pentru inima lui Hristos si ceea ce constituie relatiile intime intre Hristos si Adunare in eternitate. Cu toate acestea, pentru a arata relatiile dintre Adunare, care se afla in cer, si Israel si natiunile de pe pamant din timpul domniei de o mie de ani, Duhul Sfant foloseste imaginea unei cetati care este mult mai potrivita pentru acest scop.

     (*) Gasim un foarte pretios pasaj cu schimbari de simbol in legatura cu Persoana Domnului nostru in capitolul 5 din Apocalipsa. Dupa ce unul din batrani vorbeste cu Ioan despre un leu care a biruit, vazatorul vede un miel care statea in mijlocul tronului, ca injunghiat. Daca Domnul Isus nu ar fi luat caracterul de Miel al lui Dumnezeu (Ioan 1:29 ; 1 Petru 1:18-20) si nu Si-ar fi dat viata Sa ca rascumparare pentru multi (Marcu 10:45), ca Leul din semintia lui Iuda, El ar fi ramas pentru totdeauna singur (Ioan 12:24).

     Acest fel de relatii poate fi descris pe scurt intr-un cuvant: guvernare. Adunarea glorificata va fi adevarata metropola a Imparatiei lui Hristos pe pamant; puterea de guvernare va emana din acest Ierusalim ceresc, dupa cum vom vedea in curand. Mai intai, sa ne amintim totusi, ca planul lui Dumnezeu din toate timpurile era de a supune intreaga creatie Domnului Isus ca Om glorificat, si de a fi Cap peste toate lucrurile Adunarii, astfel, ca Trupul si plinatatea Sa, ea are parte de stapanirea care I-a fost incredintata (Efes. 1:10, 11, 22, 23). In Imparatia de o mie de ani a lui Hristos, acest plan isi va gasi implinirea sa deplina (*). Guvernarea de catre Adunare impreuna cu Hristos va fi raspunsul lui Dumnezeu fata de intregul dispret de care ea a avut parte pe pamant datorita Fiului Sau. "Vrednic de incredere este cuvantul ... daca rabdam, vom si imparati impreuna" (2 Tim. 2:11-12 ; comp. Rom:17 ; 2 Tes. 1:4-5).

     (*) Aici nu este vorba decat de o prima implinire, caci chiar la sfarsitul Imparatiei de o mie de ani va fi o Imparatie eterna: "si vor imparati in vecii vecilor" (22:5). Vom vedea mai mult cu privire la acest subiect cand vom ajunge la acest ultim verset al sectiunii noastre.

     Nu este nevoie sa ne ocupam mai mult de simbolul folosit la v. 10, caci limbajul versetului nostru se bazeaza foarte tare pe v. 2, si cu ocazia capitolului precedent pe starea eterna, despre care am vorbit deja in detaliu. In toate cazurile, dintre cele trei trasaturi de caracter ale cetatii sfinte din v. 10, doua sunt mentionate mai intai: este cereasca in natura sa si divina in originea ei. Dumnezeu ar fi putut sa-i confere Adunarii un caracter ceresc si s-o faca asemenea ingerilor. Si chiar daca El Insusi este originea ei, ar fi putut sa-i dea doar un statut pamantesc. Dar nici una nici alta nu corespundea planului lui Dumnezeu cu privire la Fiul Sau si la Adunare. Caci Domnul Isus a implinit intr-un mod desavarsit lucrarea de rascumparare de la cruce si L-a glorificat pe Dumnezeu, incat acum pentru Dumnezeu nu este nicio binecuvantare prea mare pentru a o da celor care au crezut in Fiul Sau in timpul lepadarii Sale.
     Cu siguranta, astazi Adunarea nu este inca in gloria cerului, dar - ganditi-va! - ea este deja de astazi de origine divina si de natura cereasca, asa cum va fi atunci si cum va fi totdeauna. Intelegerea acestui fapt este deosebit de importanta pentru umblarea noastra in timpul actual. Numai atunci cand pastram constienta adevaratului caracter al Bisericii, Duhul Sfant ne poate tine departe de eforturile pamantesti ale crestinatatii si de a fi martori adevarati pentru adevarul lui Dumnezeu.
     Acum noi vedem aici Adunarea glorificata ca o cetate sfanta care coboara din cer de la Dumnezeu. Ea este vasul prin care Dumnezeu Se va putea glorifica de-o maniera speciala in timpul Imparatiei de o mie de ani. Aceasta coborare din cer a cetatii sfinte din v.10 are loc cu o mie de ani mai inainte de coborarea asemanatoare din v. 2. Dar aceasta nu inseamna ca cetatea va ajunge direct pe pamant. Ea vine din cer spre pamant, si se opreste deasupra pamantului, asemenea unui corp ceresc pe bolta cereasca. Versetul urmator pare sa confirme acest gand. Desi sunt folosite aceleasi expresii la v. 2, contextul arata clar ca in starea eterna cetatea sfanta va veni efectiv pe pamantul cel nou, caci cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii. Cu toate acestea, in timpul Imparatiei de o mie de ani, cetatea va fi deasupra pamantului si va alcatui sfera cereasca a Imparatiei - pentru binecuvantarea de nedescris a celor care vor locui pe pamant.


     8.1.4     Gloria cetatii - 21:11

     Versetele urmatoare arata a treia trasatura de caracter a cetatii sfinte: gloria sa

         "Avand gloria lui Dumnezeu. Stralucirea (sau, "Luminatorul") ei era asemenea unei pietre foarte pretioase, ca o piatra de iaspis cristalin" (Apoc. 21:11).

     Adevar de nepatruns! "avand gloria lui Dumnezeu". Ceea ce astazi este obiectul sperantei noastre (Rom. 5:2 "ne laudam in speranta gloriei lui Dumnezeu") va fi atunci realitate. Asa cum ne arata epistola catre Romani, noi putem spera la gloria lui Dumnezeu deoarece suntem indreptatiti prin sangele lui Isus si prin credinta. Fara aceasta am fi inca in pacatele noastre si nu am ajunge la gloria lui Dumnezeu (Rom. 3:23). Aceasta speranta vie este deci un rezultat al indreptatirii, si pentru viata noastra practica de acum, ea este "motorul" care ne impinge inainte pentru atingerea acestui scop, in ciuda tuturor greutatilor. Daca pierdem din vedere aceasta speranta, pierdem toata puterea. Ca sa nu se intample aceasta, Duhul Sfant ne indreapta totdeauna privirile, inca de acum, spre implinirea acestei sperante, o speranta "care nu insala".
     In acea zi, ziua gloriei, Adunarea va fi vasul gloriei lui Dumnezeu. Aceasta glorie va locui in ea, si va fi reflectata inaintea lumii. Ne aducem aminte de cuvintele Domnului nostru catre Tatal Sau, care isi vor gasi atunci implinirea: "Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, ... ca ei sa fie facuti desavarsiti spre a fi una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17:22, 23). Datorita gloriei copiilor lui Dumnezeu si datorita unitatii lor in glorie, lumea va cunoaste ca Domnul Isus a fost trimis de Tatal si ca Tatal i-a iubit pe ai Sai cum L-a iubit pe Fiul. Ce insemnatate imensa pentru lume sa beneficieze de consecintele acestei cunoasteri!
     Intr-un sens mai restrans, Israel va reflecta de asemenea, in timpul Imparatiei, gloria Domnului inaintea popoarelor de pe pamant, caci citim in Isaia 60: "Ridica-te, straluceste, pentru ca lumina ta a venit si gloria Domnului a rasarit peste tine!" (Is. 60:1). Dar ce scena de neimaginat cand Adunarea va raspandi gloria lui Dumnezeu peste pamant, si, in plus, aceasta va dura o mie de ani! In frumusetea ei data de Dumnezeu, ea va face cunoscut lumii, care sunt trasaturile glorioase ale naturii lui Dumnezeu.
     Descoperirea trasaturilor naturii lui Dumnezeu inseamna propriu zis "gloria". Asa cum Fiul lui Dumnezeu pe pamant, L-a glorificat in mod perfect pe Dumnezeu, dezvaluind cine si ce era Dumnezeu. El L-a facut cunoscut (Ioan 1:18). Aceasta glorificare a lui Dumnezeu de catre Fiul si-a atins punctul sau culminant la crucea de pe Golgota (Ioan 12:28) ; 13:31 ; 17:4). Acolo El a aratat in mod deplin ca Dumnezeu este lumina si ca El este dragoste. Acolo a fost pusa in lumina fiecare trasatura a lui Dumnezeu - intr-un Mantuitor care sufera si moare. Cand, totusi, va veni timpul stapanirii lui Hristos, Dumnezeu va folosi Adunarea ca instrument special pentru a-L glorifica pe Fiul Sau. Atunci si in toata eternitatea, ea va fi martorul luminos al gloriei Persoanei Sale. "Lumina cunostintei gloriei lui Dumnezeu" va fi vazuta totdeauna "pe fata lui Isus Hristos" (2 Cor. 4:6), pe care Dumnezeu, de asemenea, doreste s-o foloseseasca totdeauna ca instrument.
     Lumina care va emana din cetatea sfanta este comparata cu o piatra foarte pretioasa, o piatra de iaspis cristalin. In natura ei, pietra de iaspis nu este in totul limpede si ca nu este decat o piatra semipretioasa (*). Aceasta arata clar ca avem aici un limbaj pur simbolic, la fel cum aurul curat este asemenea sticlei curate (v. 18), care nu exista in natura si care trebuie inteles in sens simbolic.

     (*) Iaspisul este o varietate de cuart colorat in rosu, maro sau galben. 

     Piatra de iaspis (probabil ca trebuie sa te gandesti la cea mai scumpa dintre toate pietrele pretioase, diamantul) are un loc deosebit in Apocalipsa. La capitolul 4, impreuna cu sardiu, ea foloseste de simbol pentru gloria lui Dumnezeu Insusi, atat cat omul, creatura, poate sa vada sau cat ii este permis sa vada. Dar, pentru a fi completa, trebuie mentionat, de asemenea, ca Dumnezeu locuieste intr-o lumina de nepatruns, si ca in sens absolut, niciun om nu L-a vazut si nici nu-L poate vedea (1 Tim. 6:16). Piatra de iaspis vorbeste, de asemenea, de gloria pe care Dumnezeu poate si vrea s-o reveleze creaturii. Si dupa cum o prisma sau un vas de cristal slefuit disperseaza lumina alba care ajunge pe el, in diferitele sale componente colorate, la fel si Adunarea (ca si noi insine) poate primi lumina divina care cade pe ea si s-o imparta in diferitele sale componente. In acest fel, oamenii nascuti din nou care vor fi pe pamant vor avea posibilitatea sa profite prin puterea Duhului Sfant de trasaturile speciale ale gloriei lui Dumnezeu.
     Dupa capitolul 4, iaspisul este mentionat inca de trei ori in capitolul 21. Mai intai la v. 11 iaspisul este folosit la descrierea stralucirii luminii (*) cetatii, apoi la v. 18 a zidurilor sale si la v. 19 a temeliilor sale. Deci, putem stabili cu o profunda fericire ca lumina, siguranta si temelia Adunarii glorificate nu va fi cu nimic mai prejos ca gloria lui Dumnezeu Insusi.

     (*) Autorul traduce, in germana, ceea ce J.N. Darby traduce prin 'luminator" la v. 11, adaugand prin nota "sau : "lumina". A se vedea, de asemenea, v. 23: "lumina ei este Mielul" (fr. : "lampa ei este Mielul").

     Sa ne oprim putin asupra acestei expresii "stralucirea luminii" din v. 11. In Filip. 2:15 gasim acelasi cuvant la plural, si el este tradus prin "luminatori". Cuvantul grec "phoster" este folosit in general pentru a desemna stelele si alte corpuri luminoase de pe bolta cereasca. Aceasta confirma ceea ce am spus mai inainte: Misiunea pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o inca de astazi, aceea de a fi luminatori in lume, cetatea cereasca o va implini in mod deplin in veacul viitor.
     In lumea de intuneric moral de astazi, noi putem sa raspandim lumina, marturisind adevarul lui Dumnezeu inaintea oamenilor. Aceasta este o lumina morala, o lumina care se adreseaza inimii si constiintei oamenilor si ii judeca. Cu siguranta, sursa acestei lumini nu se afla in noi, ci numai in Dumnezeu. La fel, si cetatea cereasca isi va primi in intregime lumina sa de la Dumnezeu, caci este scris: "avand gloria lui Dumnezeu" (v. 11).
     Dar, in timp ce astazi necredinciosia noastra intuneca puternic razele luminii divine, in timpul acela razele gloriei divine, transparente si clare ca cristalul, vor lumina pamantul fara nicio piedica. Chiar ochiul natural o poate percepe, asa cum oamenii care erau impreuna cu Saul au vazut lumina, dar nu au auzit glasul care i-a vorbit (Fapte 22:9). Pentru a putea primi lumina gloriei, va fi nevoie atunci ca Dumnezeu sa deschida ochii inimii (Efes. 1:17, 18), va fi nevoie de o nastere din nou (Ioan 3:3, 5) ; caracterul inalt al marturiei din acel veac final si binecuvantat nu va face nicio schimbare in aceasta privinta.




                                                                Domnul este aproape
                                                                       Joi     19     Iulie 

          "El le-a zis: „Voi nu trebuie să cunoașteți timpurile sau vremurile pe care Tatăl le-a așezat sub propria Sa autoritate; ci veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, și veți fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât și în toată Iudeea și Samaria și până la marginea pământului“. Și, spunând acestea, pe când priveau ei, a fost înălțat și un nor L-a luat dinaintea ochilor lor". Fapte 1.7-9

     Apostolii tocmai Îl întrebaseră pe Domnul dacă în acest timp avea să restabilească împărăția lui Israel. Interesul lor era normal, ei fiind iudei, însă Domnul urma să Se înalțe la dreapta lui Dumnezeu și Duhul Sfânt avea să vină pe pământ, pentru a locui cu cei credincioși și în cei credincioși. Avea să urmeze o paranteză în lucrările lui Dumnezeu cu Israel, în timpul căreia Adunarea avea să fie formată și să constituie obiectul special al interesului lui Dumnezeu pe pământ.

     Duhul Sfânt avea să dea putere acestor apostoli care, cu câteva săptămâni mai devreme, stăteau cu ușile încuiate, de frica iudeilor. Începând de la Ierusalim, unde împotrivirea iudeilor culminase cu răstignirea Domnului, acești ucenici aveau să-I fie martori, vestind celor de aproape și celor de departe că Isus înviase cu adevărat dintre cei morți și era viu în glorie.

     Pe când Domnul le spunea aceste lucruri, ei L-au văzut înălțându-Se la Dumnezeu. Apoi un nor L-a ascuns de privirile lor – norul gloriei din care Dumnezeu a vorbit în repetate rânduri poporului Său, după ce l-a scos din Egipt. Ce priveliște! Domnul lor era luat și înălțat în acel nor care semnifica prezența lui Dumnezeu! Ce mesaj pentru ei (și pentru noi azi), menit să fie proclamat în puterea Duhului începând din Ierusalim, apoi în Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului! „Să știe deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut și Domn și Hristos pe acest Isus, pe care voi L-ați răstignit“ (Fapte 2.36).

                                                                                                                                         E P Vedder, Jr

miercuri, 18 iulie 2018




                                                                 Domnul este aproape
                                                                 Miercuri     18     Iulie 

          "Numai în Dumnezeu rămâne liniștit sufletul meu; de la El vine mântuirea mea. Numai El este stânca mea și mântuirea mea, turnul meu înalt; nu mă voi clătina mult". Psalmul 62.1,2

     Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru noi este să așteptăm liniștiți ca Dumnezeu să lucreze. De multe ori gândim că a aștepta înseamnă a sta pasiv până când ceva se întâmplă. Totuși, în mijlocul unor împrejurări furtunoase, nu ne place inactivitatea, ci instinctul nostru este să reacționăm repede și să forțăm schimbarea lucrurilor.

     În acest psalm însă, cuvântul „așteptare“ are o semnificație diferită, aceea de a sta pe loc până la noi ordine. În loc să optăm pentru pasivitate, ar trebui mai degrabă să ne oprim din acțiunile noaste și să ascultăm instrucțiunile lui Dumnezeu. Câteodată Domnul tace, însă întotdeauna El are un scop. El știe momentul perfect când noi trebuie să acționăm și, până la acel moment, trebuie să așteptăm. Este nevoie de mai multă tărie să stai liniștit în mijlocul împrejurărilor furtunoase, decât să te agiți căutând cu înfrigurare o soluție.

     Dar trebuie să mărturisesc că și eu acționez de multe ori cu nerăbdare. Când se întâmplă acest lucru, devin nervos, mă plâng și Îl pun pe Dumnezeu la îndoială. Aceste reacții nu sunt însă potrivite pentru un creștin. Pavel ne spune clar să nu ne îngrijorăm pentru nimic (Filipeni 4.6) și ne învață ca mai degrabă să ne rugăm Domnului, care ne oferă pace. Trebuie să așteptăm în liniște, fără să ne plângem, ceea ce înseamnă că trebuie să avem răbdare. Ca lucrurile să stea așa, trebuie să ne încredem în înțelepciunea, în dragostea și în puterea lui Dumnezeu. Nu greșim niciodată atunci când ne sprijinim pe El.

     Cheia pentru a găsi pace în furtună este de a ne sprijini doar pe Dumnezeu. Când refuzăm să facem așa suntem în pericol de a lua decizii greșite. El ascultă toate rugăciunile noastre, însă noi trebuie să stăm liniștiți și să ascultăm răspunsul Său.

                                                                                                                                        T Hadley, Sr

marți, 17 iulie 2018




                                                                  Domnul este aproape
                                                                      Marţi     17     Iulie 

          "Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit". Apocalipsa 19.7

     Încă de la începutul istoriei omului, Dumnezeu a așezat înaintea noastră adevăruri atât de dragi inimii Sale, cu privire la Miel și la Mireasă. Jertfa lui Abel este începutul istoriei Mielului. Avraam o continuă, atunci când ne spune că Dumnezeu Însuși va purta de grijă pentru Miel. Apoi Moise, în noaptea de Paște, poruncește israeliților să ia un miel fără pată. Isaia, la rândul lui, profețește că Hristos va fi dus ca un miel la tăiere. Ioan Botezătorul, privind la Hristos pe pământ, a putut spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“. Petru ne reamintește că suntem răscumpărați cu sângele scump al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. Iar apostolul Ioan ni-L prezintă pe Miel ca fiind înjunghiat, aflat în mijlocul scaunului de domnie, și ne conduce către gloriosul răspuns pentru toate suferințele Lui: ziua cea mare a nunții Mielului.

     Mai mult, Dumnezeu a avut întotdeauna în gând Adunarea, Mireasa, care avea să-I fie prezentată lui Hristos, spre satisfacția inimii Sale. Chiar înainte de căderea din Geneza, vedem în Eva, care i-a fost prezentată lui Adam, marea taină, descoperită acum, cu privire la faptul că Hristos avea să aibă o mare mulțime de sfinți, făcuți asemenea Lui și care, în mod corporativ, aveau să-I fie prezentați Lui. Rebeca, cea în care Isaac a găsit mângâiere și iubire, continuă istoria Miresei. Apoi știm cum Asnat, Rut, Abigail și mireasa din Cântarea Cântărilor prezintă toate diferite imagini ale Adunării ca Mireasă a Mielului. De-a lungul veacurilor și dispensațiilor, Dumnezeu a continuat să-Și ducă spre îndeplinire marele Său scop și toate evenimentele conlucrează către acea zi măreață, a nunții Mielului.

                                                                                                                                                H Smith

luni, 16 iulie 2018




                                                                   Domnul este aproape
                                                                      Luni     16     Iulie 

                                "Și tu cauți pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!" Ieremia 45.5

     Ieremia i-a spus aceste cuvinte lui Baruc, omul care se dovedise credincios Domnului prin faptul că îl sprijinise pe Ieremia în fața vrăjmășiei iudeilor. Baruc scrisese cuvintele lui Ieremia într-o carte, care însă nu a fost apreciată de împărat și de popor. Baruc a simțit profund această respingere, spunând: „Vai de mine! pentru că Domnul a adăugat întristare la durerea mea; sunt obosit de suspinul meu și nu găsesc odihnă!“ (versetul 3).

     Suntem și noi descurajați? De ce? Poate pentru că ne-am așteptat la lucruri mai bune, mai mari. Mai mari însă pentru cine? Pentru Dumnezeu, sau pentru noi înșine? Dacă am dori cu sinceritate lucruri mari pentru Dumnezeu, n-ar trebui să fim vreodată descurajați. Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru gloria Sa, într-un fel în care nu ne-am fi așteptat niciodată. El L-a trimis pe Fiul Său preaiubit să sufere și să moară la Golgota pentru a salva nenumărate suflete, L-a înviat dintre cei morți și L-a înălțat la dreapta Sa.

     Un credincios poate nu dorește lucruri mari pentru sine din această lume nelegiuită, însă poate cădea în capcana de a dori lucruri mari pentru Dumnezeu, cu scopul de a-și face un nume. Ucenicii au căzut în această capcană, atunci când se certau cu privire la cine avea să fie cel mai mare dintre ei. Pentru a le corecta această gândire, Domnul a folosit un copilaș ca exemplu și le-a spus ucenicilor: „Cine este mai mic între voi toți acela este mare“ (Luca 22.24). El Însuși a venit ca să le slujească altora. Noi, ca urmași ai Lui, ar trebui să facem la fel.

                                                                                                                                            L M Grant

duminică, 15 iulie 2018




                                                                  Domnul este aproape
                                                                  Duminică     15     Iulie 

          "Știind că nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți, ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată". 1 Petru 1.18,19

     Apostolul Petru accentuează prețul mare al răscumpărării noastre. El compară sângele lui Hristos cu lucrurile pe care această lume le consideră nespus de prețioase, precum argintul și aurul, și le numește lucruri „pieritoare“. Psalmul 49 confirmă faptul că „ei se încred în averea lor și se mândresc în belșugul bogăției lor. Un om nu va putea nicidecum să-l răscumpere pe fratele său, nici să-I dea lui Dumnezeu un preț de răscumpărare pentru el“ (versetele 6 și 7). Răscumpărarea sufletelor noastre este mult prea scumpă. Doar Dumnezeu poate plăti prețul, iar El a făcut aceasta dându-L pe singurul Său Fiu, pe Cel Preaiubit al Său. Aceste comparații ne ajută să înțelegem și să apreciem mai bine infinita valoare a ceea ce Hristos a împlinit prin vărsarea sângelui Său pe cruce. În Evrei citim: „Fără vărsare de sânge nu este iertare“. Nu există nimic care să poată plăti datoria noastră, decât sângele Domnului nostru Isus Hristos.

     Ce L-a făcut să meargă înainte, știind ce avea să vină asupra Lui? Domnul Însuși dă răspunsul: „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule“ (Evrei 10.9). Era plăcerea Lui să facă voia Tatălui și să sfârșească lucrarea. „Printr-o singură jertfă, El i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți“ (Evrei 10.14). El a suferit crucea datorită dragostei pentru Tatăl și pentru toți cei care și-au pus încrederea în El. „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“ (Efeseni 5.2).

     Dumnezeu L-a înălțat pe Omul smerit din Nazaret și L-a făcut Domn și Hristos. Acum El este așezat la dreapta Măreției în cer, iar toți cei care au fost răscumpărați prin sângele Său scump sunt primiți în Cel Preaiubit, potrivit planului etern al lui Dumnezeu.

                                                                                                                                             J Redekop
aze