Translate

joi, 21 mai 2020




                     INGERUL DOMNULUI S-A SUIT DE LA GHILGAL LA BOCHIM
                                                           
                                                                            Judecatori 2:1


     Philippe Laügt


     Poporul Israel a inteles, la Paste, ca sangele mielului il punea la adapost de judecata divina (Ex. 12:13). La Marea Rosie, Dumnezeu l-a eliberat de toti vrajmasii sai (Ex. 14:31). Acestea sunt, dupa cum stim, cele doua mari aspecte ale lucrarii lui Hristos pentru noi. Dar la Ghilgal, dupa trecerea Iordanului, este o a treia consecinta a lucrarii de la cruce care ne este prezentata in imagine, o a treia eliberare : moartea noastra impreuna cu Hristos si consecintele sale practice.
     Dumnezeu uraste intotdeauna carnea. Incercarea omului in carne (firea veche mostenita de la Adam dupa cadere, n.t.) a aratat evidenta ca el nu poate sa se supuna legii divine, si aceasta lege l-a condamnat (Rom. 7:12-15). Dar pentru credincios, sentinta legii a fost executata la cruce, impotriva lui Hristos, Inlocuitorul nostru desavarsit. Morti si inviati in El, ajunsi pe tarmul invierii, avem responsabilitatea de a tine carnea noastra, acest tiranic vrajmas interior, la locul sau, in moarte, si Duhul Sfant ne da puterea s-o putem face. Numai asa vom putea sa luptam luptele Domnlui, sa-l biruim pe Vrajmas si sa cucerim tara.
     La Ghilgal, Dumnezeu i-a zis lui Iosua : "Fa-ti cutite de cremene si circumcide din nou pe fiii lui Israel, a doua oara" (Ios. 5:2). Aceste cutite trebuiau sa fie foarte ascutite. Ghilgal ne invata sa facem o judecata completa, fara ingaduinta, asupra fiecarei aparitii a carnii noastre (Col. 3:5). Nu sunt aratate lucrarile ei ? Galateni 5 mentioneaza necuratia, idolatria, dar si vrajmasii, certuri, gelozii, manii, neintelegeri ... (Gal. 5:19). Daca suntem "ai lui Hristos", Duhul lui Dumnezeu care locuieste in noi se opune acestei manifestari a carnii si ne ajuta sa umblam potrivit lui Dumnezeu (Gal. 5:16).
     Circumcis, Israel putea sarbatori Pastele, memorial al lucrarii implinite in favoarea sa. El corespunde pentru noi cu Cina. Noi ne vom aminti etern de moartea Domnului.
     Graul vechi al tarii, imaginea unui Hristos glorificat, este de acum inainte hrana credinciosului. Azimile, boabele de grau prajite sunt totdeauna la dispozitie pentru a-i sustine puterea. Toate resursele noastre reale vin de la o singura Persoana : Hristos.
     Apoi Ingerul Domnului, avand in mana sabia care decide luptele, Se prezinta. Totul este oferit din belsug prin harul minunat al lui Dumnezeu pentru ca poporul Sau sa poata lua tara care se afla inca in stapanirea vrajmasului. O singura conditie, dar cat de importanta : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3).
     Urcand de la Ghilgal pentru batalie (Ios. 10:7-9), intoarcerea la Ghilgal dupa lupta (Ios. 10:15-43) si a ramane acolo (Ios. 14:6) este secretul binecuvantarii si al puterii. Aceasta trebuie sa fie o atitudine de inima, niciodata o simpla forma religioasa. Purtarea ulterioara a lui Israel fata de acest loc trebuie sa ne serveasca de avertisment (Osea 9:15 ; Amos 4:4).
     Israel a obtinut mai intai biruinte mari : impotriva Ierihonului (Ios. 6), impotriva anachimilor (Ios. 11:21-23) si impotriva celor treizeci si unu de imparati (Ios. 12:7-24). Inaintasii nostri, din timpul Trezirii, au castigat, de asemenea, victorii importante. Mai intai in secret, impotriva lor insisi, au purtat intotdeauna in mod practic si peste tot in trup omorarea lui Isus (2 Cor. 4:10). Ei au putut astfel, spre gloria lui Dumnezeu si prin dragostea Lui, sa se separe de lume chiar si sub aspectul ei religios. Lucrul acesta nu a fost fara suferinte, ci ei le-au acceptat bucurosi pentru Hristos.
     Aici, in cartea Iosua, Dumnezeu va trebui cat de curand sa-i spuna slujitorului Sau : "Mai ramane foarte mult pamant de luat in stapanire" (Ios. 13:1). Si Iosua, la randul sau, se adreseaza poporului, mustrandu-i : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor nostri?" (Ios. 18:3). Nu va fi necesar sa asteptam cartea Judecatori pentru a vedea cum se accentueaza declinul. Alaturi de fapte ale credintei, intotdeauna posibile in mijlocul ruinei pentru cei care se bazeaza deplin pe Dumnezeul lor (Ios. 14:8, 9 ; 15:13-19), Cuvantul lui Dumnezeu s-a implinit : "Mana lenesa va da tribut" (Prov. 12:24). Esecurile, infrangerile umilitoare se inmultesc.
     Fara aceasta energie a credintei care, de asemenea, ne este intotdeauna necesara, fiii lui Iuda nu au fost in stare sa-i alunge pe iebusitii care locuiau in Ierusalim. Ei vor locui acolo impreuna ! (Ios. 15:63) in contradictie totala cu gandul lui Dumnezeu (cititi de exemplu Ex. 34:11-16). La fel va fi cu Efraim (Ios. 16:10) si cu Manase. Si chiar, pentru acestia din urma, locuitorii din Meghido sunt cei care isi impun vointa lor (Ios. 17:12). Fiii lui Iosif, plini de pretentii, motivand numarul lor, cer o parte de mostenire mai mare. In realitate ei erau ingroziti de carele de fier ale vrajmasului (Ios. 17:14-18). Puterea pe care marele Vrajmas se straduie intotdeauna s-o desfasoare nu are ea acelasi efect asupra inimilor noastre slabe care uita promisiunile divine ? Nu exista aceasta stare de lenevie si indiferenta in mijlocul nostru astazi ? Aceleasi rele care au pustiit poporul pamantesc au atins, de asemenea, si Biserica, care este mult mai responsabila. Obiceiurile acestei lumi, idolii sai, purtarea sa condamnabila fata de institutia divina a casatoriei, au invadat putin cate putin pe cei peste care este chemat Numele Domnului. Este timpul sa ne trezim din somnul spiritual !
     La inceputul cartii Judecatori, Ingerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, locul lacrimilor (sau, "bocet", n.t.), care caracterizeaza, de asemenea, perioada actuala a Bisericii. Poporul se plangea, aducea chiar jertfe, atunci cand Il aude pe Dumnezeu rostind judecata Sa impotriva neascultarii lor : El nu va mai alunga dinaintea lor pe locuitorii tarii. Vor locui alaturi de ei si dumnezeii lor le vor fi o cursa (Jud. 2:1-5). Dar Israel nu a parasit alianta cu lumea, ci si-a aratat viclenia (Ier. 3:8). Indepartarea sa va continua sa aduca roade rele (Jud. 2:11-13).
     Trebuie sa asteptam Mitpa, pentru a-l vedea pe Israel ascultand in final de indemnul lui Samuel de a se alipi cu tarie de Domnul si de a produce roade care se potrivesc pocaintei. Este adevarat ca timp de douazeci de ani gloria era plecata. "I-Cabod" a fost rostit in momentul cand chivotul a cazut in mainile filistenilor (1 Sam. 4:21). Orice pretentie, orice parere falsa este abandonata. Acum nu s-au limitat sa verse lacrimi care se uscau repede, ci de aceasta data au indepartat baalii si astarteele si i-au slujit doar Domnului (1 Sam. 7:2-4).
     Scumpi frati si surori, franghiile au cazut pentru noi in locuri placute (Ps. 16:6). O mostenire frumoasa in Hristos ne este asigurata pentru eternitate. Ce pret are ea pentru inimile noastre ? Poate Domnul cu adevarat sa-Si exercite toate drepturile Sale peste cei pe care i-a rascumparat cu un pret asa de mare ?
     Un nou an incepe, care poate va fi cel al venirii Domnului. In ce stare va gasi El pe scumpa Sa Adunare si pe cei pe care i-a chemat prin har curat sa faca parte din ea ? Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi. Va fi acoperit de rusine sau va primi pecetea aprobarii Sale, cand va auzi glasul Sau iubit invitandu-l sa ia parte la bucuria Sa (1 Ioan 2:28 ; Mt. 25:21) ? Poate ca trebuie sa recunoastem o anumita stare caldicica ?  Atunci sa fim gata, cu ajutorul Sau, sa cedam in vietile noastre la ceea ce am putea numi "forta expulsiva" a unei noi afectiuni pentru El, adica in stare de a alunga tot ceea ce este in concurenta cu aceasta (Osea 14:8).


                    Ca fecioarele din parabola,
                    Doamne Isuse, am adormit !
                    Multi din ai Tai, au uitat Cuvantul Tau,
                    Au devenit prietenii lumii.
                    Dar toate mustrarile din constiinta noastra,
                    La Tine Isuse strigam in genunchi !
                    Din inima noastra alunga indiferenta,
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                    Preocupati cu lucruri pamantesti,
                    Cu totii am uitat de atatea ori
                    Lucrul, o Dumnezeule, care singur este necesar,
                    De a fi la picioarele Tale si de a asculta glasul Tau !
                    Dar in inimile noastre, Duhul Tau face sa se auda
                    Ca de sus din cer vine deja Mirele !
                    Cu ardoare, dorim sa-L asteptam :
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                    Vai ! ascuns intr-un pamant uscat,
                    Mai mult decat un talant, Doamne, nimic n-a produs !
                    In jurul nostru, slaba noastra lumina
                    N-a stralucit ca sa lumineze noaptea.
                    Dar vrem, in ceasul din urma,
                    Sa aducem rod pentru Tine, lucrand,
                    Pana la intrarea in locuinta Ta.
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                     
                    
                        
        

duminică, 17 mai 2020




                                        Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 16:6-25
                                                                              - III -


     *    Mesager Evanghelic 1907


     Daca ne-am preocupa doar cu bucuria a ceea ce este Dumnezeu, nu ar mai fi necesar sa ramanem aici jos; dar noi avem in adancul inimilor noastre ceva care nu este descoperit, si Dumnezeu vrea ca sa-l descoperim. El vrea sa incerce credinta noastra pentru a face sa ne cunoastem mai bine, si de a face astfel ca incercarea sa se intoarca spre onoarea Lui. Exista un secret in comuniunea noastra cu Dumnezeu; acesta este sfintenia, o separare adevarata a sufletelor noastre pentru El, si aceasta separare presupune omorarea (sau, mortificarea) carnii. In plus, daca dorim sa dam marturie despre puterea lui Dumnezeu in mijlocul raului, trebuie neaparat sa fim intr-o relatie stransa cu acest Dumnezeu despre care dam marturie. Cel care este in noi este mai tare decat cel care este in lume. Trebuie sa aratam, nu inocenta carnii, ci puterea Duhului Sfant care stapaneste carnea.
     Samson a trait pe vremea jugului filistenilor, in timpul puterii vrajmasului, Samson era nazireu, separat pentru Dumnezeu; el nu a baut vin si a lasat sa-i creasca parul, aratand astfel ca el nu avea comuniune cu bucuriile acestei lumi. Puterea sa era permanenta; totusi, din cand in cand, Duhul a actionat in mod special prin el impotriva vrajmasilor. Viata lui nu a fost o viata de pace, ci de lupta.
     Si noi, de asemenea, trebuie sa imbracam armura lui Dumnezeu pentru a birui in ziua cea rea. Sunt momente cand crestinul merge in pace ca avand stapanire asupra vrajmasului; exista altele in care lupta este arpriga si unde, separat pentru Dumnezeu, el este chemat sa castige biruinta.
     Atat timp cat Samson a pastrat semnul separari sale, puterea lui, puterea lui Dumnezeu, nu l-a parasit. Avea aceeasi puetere. La fel este si pentru noi : sufletul cu adevarat separat are o putere care pare sa-i apartina si care se manifesta intotdeauna de aceeasi maniera. Prin puterea Duhului Sfant, Isus este dus in pustie pentru a fi incercat prin ascultare; mai tarziu, prin aceeasi putere, El a facut multe lucrari miraculoase.
     Nazireatul constant dadea putere, si cand se ivea ocazia, lucrurile care cereau aceasta putere se realizau fara greutate in viata lui Samson. Ele nu se realizau printr-un efort extraordinar de moment, ci printr-o putere obisnuita care, atunci cand se ivea ocazia, se manifesta fara dificultate.
     Vointa lui Samson nu era zdrobita; se poate vedea in toata viata lui. In primul moment, aceasta nu a facut sa-si piarda puterea; in ce-l priveste, secretul comuniunii nu era complet pierdut, si Dumnezeu putea sa-i dea inca putere si biruinta. Dar el a inceput sa intre in relatie cu o sursa de pacat. Dalila a pus stapanire peste inima lui; un timp i s-a impotrivit, si a mintit pentru a scapa; el evita astfel consecintele prezente ale pacatului, in loc sa stea complet departe de rau. Puterea lui nu a fost inca pierduta, dar el era deja in relatie cu pacatul, si a pierdut putin cate putin secretul comuniunii cu Dumnezeu. Cand Dalila a descoperit secretul, ea s-a indreptat impotriva lui Samson. Daca Satan reuseste sa ne separe de comuniunea cu Dumnezeu, intreaga noastra putere este pierduta.
     Samson avea obiceiul sa-si vada puterea (sau, sa-si etaleze, n.t.); el gandea ca  o va avea totdeauna si nu banuia ca Dumnezeu S-a retras de la el. Atunci cand era in comuniune cu Dumnezeu, el nu avea aceasta falsa siguranta; nu se gandea la sine si actiona dupa nevoi. Totul este pierdut, daca pierdem dependenta obisnuita de Dumnezeu. Samson a pierdut tot pentru ca avea iluzia ca puterea sa ii apartine. Consecinta a fost ca el a cazut in robia filistenilor.
     Raul a inaintat progresiv; afectiunea lui s-a indreptat catre altceva decat Dumnezeu, apoi comuniunea cu Dumnezeu este pierduta; dependenta stransa de El este rupta, si puterea lipseste chiar atunci cand ea este necesara. O practica indelungata de binecuvantare devine chiar o ocazie de a ne face sa pierdem aceasta dependenta, si de a ne alimenta cu iluzia ca este o anumita putere in noi. Samson isi pierduse deja parul, dar se credea inca puternic. Se ajunge sa se uite chiar nevoia de comuniune si, tocmai atunci cand puterea lipseste, nu simtim ca ea ne-a parasit.
     Aceasta este o atentionare solemna de a ne feri de orice ar putea sa ne indeparteze catusi de putin de Dumnezeu. Satan nu va ezita sa se laude cu decaderea unui crestin : "Dagon a dat pe vrajmasul nostru in mainile noastre !" Era o minciuna, dar lucrul acesta avea o aparenta de adevar. Faptul era ca Dumnezeu l-a parasit pe Samson. El a ramas orb.
     Sa pastram sentimentul dependentei noastre. Dumnezeu lucreaza prin om; El pregateste vasul pentru a pune acolo darul, dar daca gandim ca omul are importanta, nu Dumnezeu care a lucrat, totul este pierdut. In teorie, lucrul acesta este usor de inteles, dar trebuie sa-l simtim tot timpul. Daca ar fi printre noi mai multa dependenta adevarata de Dumnezeu, Dumnezeu S-ar manifesta de zece ori mai mult si ar raspunde mai des la credinta.
     Inca un cuvant, cele doua lucruri care ne dau putere sunt o separare in intregime pentru Dumnezeu si dependenta stransa de puterea si de credinciosia Sa.

                                              ..........................................................................      







        

joi, 14 mai 2020




              Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 2-3:1-4 - Lupta in mijlocul ruinei
                                                                                    - II -


     *   Geneva 1850


     Acest capitol ne ofera un exemplu de modul in care omul este lipsit, prin necredinciosia sa, de binecuvantarea in care a fost asezat, si vedem aici, de asemenea, cum Dumnezeu scoate binele din rau.
     Dumnezeu a implinit prin Iosua tot ceea ce i-a promis lui Israel (Ios. 24), dar poporul s-a stricat prin dumnezei straini si nu a nimicit in totalitate raul pe care l-a gasit in tara Canaan. Atunci Dumnezeu a ingaduit sa ramana o anumita putere vrajmasa, cativa cananiti, pentru a incerca pe poporul Sau. Lucrul acesta este adevarat si pentru noi; daca, dupa convertirea noastra, intalnim anumite dificultati in viata noastra crestina, este ca am pastrat lucruri interzise, poate un obicei pe care Satan il poate folosi, si chiar prin aceasta suntem incercati.
     Dumnezeu l-a condus pe Israel prin pustie pentru ca sa-l smereasca, sa-l incerce (Deut. 8) si pentru a vedea daca tine sau nu poruncile Sale. Dar aici Dumnezeu foloseste un alt mijloc. El a lasat sa locuiasca inaintea poporului natiunile vrajmase. A existat in Israel o necredinciosie pozitiva; si noi suntem necredinciosi cand nu rupem legaturile cu lumea; iar Cuvantul lui Dumnezeu este gata sa ne arate, cand constiinta noastra este luminata prin Duhul Sfant. O inima credincioasa va discerne intre ceea ce este din Canaan si ceea ce este de la Dumnezeu. "Pentru ca tot ce este in lume... nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (1 Ioan 2:16).
     Nu este decat un singur drum drept, si daca inima mea este ocupata cu el nu mai am nevoie sa cunosc altele. Daca cineva este credincios, va vedea cat de curand toate lucrurile pe care trebuie sa le paraseasca, si daca ochiul este simplu, tot trupul este plin de lumina. Este necredinciosie in alianta cu ceea ce este din lume. Daca ne crutam pe noi insine intr-un anumit lucru, Dumnezeu foloseste ca pedeapsa tocmai ceea ce am cautat ca placere. De multe ori suntem destul de nebuni si nechibzuiti pentru a rupe totul ceea ce nu este dupa voia lui Dumnezeu si a lui Hristos. Chiar daca Israel a facut alianta cu cananiti pe care i-a supus, a avut parte de pedeapsa. Iosua murise; Israel era singur si slab. El are pace, dar fiind mai putin experimentat in lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile rele revin in prim plan si fac razboi cu sufletul. Israel a preferat aceste lucruri in defavoarea Domnului. Or, a prefera ceva mic, nesemnificativ, poate un fruct interzis, in locul lui Dumnezeu, este un rau foarte mare. Dumnezeu ne da la dispozitia (sau "in mana, puterea", n.t.) acestui obiect, si ne face sa simtim chinul de a avea un alt stapan decat El (Jud. 2:14, 15).
     Este foarte usor pentru noi sa rupem legaturile rele, daca suntem drepti in inima inaintea Domnului; dar daca vrem sa ne crutam, Dumnezeu ne da la dispozitia influentei interzise, si nu putem sta inaintea vrajmasului (v. 15). Dumnezeu a ridicat judecatori, dar printre ei erau unii care nu voiau sa asculte de judecator; nu toti au fost credinciosi. Credinta nu poate sa se adreseze lui Dumnezeu fara sa primeasca raspuns, caci urechea lui Dumnezeu este intotdeauna deschisa : "El iti va face dupa credinta ta".
     Dar necredinciosia lui Israel a facut ca Dumnezeu sa nu mai alunge vrajmasii dinaintea lor, dimpotriva, ei au servit pentru a-l incerca pe Israel. Astfel, Dumnezeu ne arata ca vrea ca ai Sai sa fie incercati. Aceasta nu este acelasi lucru de a suferi impreuna cu Hristos sau a fi persecutat, ceea ce este o glorie. Dar Dumnezeu vrea ca noi sa stim ce inseamna sa fim credinciosi; El vrea sa ne incerce, sa ne faca sa intelegem maretia puterii Sale, punandu-ne in situatia de a lupta si de a intalni vrajmasi. El vrea ca noi sa stim ce inseamna a fi credincios in mijlocul dificultatilor. Daca umblam intr-un fel lumesc, nu putem fi un popor ceresc; acesta a fost pacatul Bisericii si Dumnezeu a lasat-o asa. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ramanem asa. Dumnezeu poate scoate bine din rau; caci din cauza necredinciosiei Biserici se afla ea intr-o stare lumeasca. Nu Dumnezeu a vrut aceasta, ci El a lasat-o in aceasta stare pentru a ne incerca, si pentru ca sa putem manifesta credinciosia Sa prin abtinerea de la tot ceea ce Dumnezeu a ingaduit totusi sa ramana (starea lumeasca a Bisericii, n.t.).
     Daca Domnul a ingaduit ca dumnezeii straini sa ramana in Israel, nu era nicidecum ca poporul sa le slujeasca, ci pentru a incerca credinciosia poporului Sau prin a-i nimici (dumnezeii straini, n.t.). Or, credinta noastra se bazeaza pe puterea lui Dumnezeu, pentru a nu fi inselati de influenta idolilor.
     Poporul nu se lupta numai cu atractiile raului, dar si cu puterea vrajmasului. Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa luptam. Fiti siguri ca Satan prezinta inaintea voastra munti care in aparenta sunt de netrecut; dar credinta recunoaste ca Dumnezeu este mult mai puternic decat acestea. A face pace cu Satan este un lucru ingrozitor ! Deci nu este bucurie ceea ce gasim in aceste imprejurari, ci lupta in care El ne sustine. Acest lucru ne poate surprinde uneori, si binecuvantarea ni se pare a fi mai degraba de cealalta parte a muntelui. Dar daca ne impotrivim lui Satan, el va fugi departe de noi. Din momentul cand suntem credinciosi si luptam impotriva vrajmasului, increzandu-ne in puterea lui Dumnezeu, acest vrajmas va disparea. Satan nu este doar infrant, ci el fuge. Asa vedem ca trebuie sa inceapa cariera noastra crestina, trebuie sa ne asteptam la lupta. Dumnezeu da mai intai bucurie sufletului, pentru a-l intari, dar el trebuie sa se astepte la lupta.
     Apoi, daca am lasat sa patrunda vreun obicei, daca am permis in viata noastra vreo legatura care nu este dupa voia lui Dumnezeu, El ne va face sa simtim toata puterea acestor lucruri, prin care vom fi infranti si maltratati, si in final vom secera ceea ce am semanat. Dar, din clipa in care descoperim ca aceste lucruri vin de la vrajmas, sa avem curaj si sa luptam : Dumnezeu va fi cu noi. Vom avea biruinta. Vrajmasul va disparea si ne vom bucura de bucuria si pacea lui Dumnezeu. Astfel, propriile noastre necredinciosii sunt o ocazie pentru a se manifesta credinciosia lui Dumnezeu, cand, in harul Sau, ne va trezi si ne va aduce inapoi pe calea Sa.
           

duminică, 10 mai 2020




                                    Meditatii  de J. N. Darby - Judecatori 1:21-36 ; 2:1;5
                                                                      - I -


     *     Mesager Evanghelic 1888


     Cartea Iosua contine relatarea implinirii promisiunilor facute lui Avraam. Fiii lui Israel au trebuit sa locuiasca in Egipt, apoi in a patra generatie sa revina in Canaan, caci nelegiuirea amoritilor nu ajunsese la apogeul ei (Gen. 15:16). Cananitii reprezentau lumea sub influenta lui Satan; lumea asupra careia Dumnezeu nu a rostit judecata decat atunci cand nelegiuirea ei a ajuns la cel mai inalt nivel.
     Cartea Judecatori este cartea necredinciosiei israelitilor, dupa ce Dumnezeu a tinut fata de ei promisiunile pe care li le-a dat prin Iosua. Aceasta necredinciosie are ca rezultat pedepsirea poporului prin natiunile pe care le-a lasat sa traiasca alaturi de ei; acestea i-au pradat pe israeliti, caci Dumnezeu i-a vandut in mainile vrajmasilor lor. Atunci Dumnezeu a ridicat lui Israel judecatori, pentru a-i elibera din mana celor care ii pradau.
     Cele cateva trasaturi pe care le-am vazut ne traseaza istoria omului de la inceput. De fiecare data cand Dumnezeu l-a asezat in binecuvantare, el sfarseste imediat dedandu-se la nelegiuire, si aceasta s-a intamplat si cu Israel dupa intrarea sa in Canaan. 
     Dar, dupa cum am vazut, Dumnezeu nu exercita o judecata definitiva decat atunci cand nelegiuirea a ajuns la maxim. Moartea lui Hristos este maximul nelegiuirii lui Israel, maximul nelegiuirii lumii. De aceea, hotararea este deja rostita, fara intoarcere, asupra lumii si asupra printului ei (Ioan 16:11). Daca lumea nu ar fi deja condamnata, Dumnezeu i-ar da o lege ca regula de umblare, asa cum a facut altadata cu Israel. Inainte de a-i condamna pe oameni, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a lucra in inimile si in constiintele lor. Cand Dumnezeu le-a trimis pe profetii Sai, ei i-au omorat cu pietre; cand a trimis pe Fiul Sau, ei nu L-au ascultat, umplandu-L de batjocuri si rastignindu-L. Din acel moment lumea este judecata.
     Si acum, ce face Dumnezeu ? Executa El judecata Sa ? Nu, El lucreaza in har si trimite Evanghelia Sa. El anunta lumii vestea buna a impacarii; El impaca pe oameni, vrajmasii Sai, cu Sine Insusi, ii face copii ai Sai si ii scoate din lume, fiindca lumea este judecata. Este de mirare ca prietenia cu lumea este vrajmasie fata de Dumnezeu ? Daca ieri as fi vazut orasul Lausanne rastignindu-l pe tatal meu, astazi mi-ar fi imposibil sa ma insotesc sau sa fiu prieten cu acesti oameni. Evanghelia harului este singurul limbaj pe care crestinul il poate avea cu lumea. La inceputul cartii Fapte, ucenicii au inteles foarte bine aceasta noua situatie in care se gaseau, ca rezultat al crucii lui Hristos. Ei nu puteau sa fie prietenii marelui preot si ai conducatorilor poporului, dar ei le vesteau harul si indurarea lui Dumnezeu.
     Astazi, starea lumii este, de fapt, aceeasi ca atunci. Nimic nu s-a schimbat in principiile sale. Ceea ce este in lume, pofta ochilor, pofta carnii, mandria vietii, se gasesc la fel de bine astazi ca si atunci; si in plus, dovada a ceea ce este inima omului a fost aratat definitiv la cruce.

     Exista deci intre crestin si lume o bariera de netrecut. Dar vai ! in ce privesc afectiunile si obiceiurile noastre, suntem atat de des ai lumii ! Israel dorea destul de mult Canaanul, dar, in pustie, ii parea rau dupa cepele din Egipt. Pentru a avea cerul, trebuie sa biruim lumea si obiceiurile sale in imprejurarile in care ne aflam. Doar harul lui Dumnezeu si o viata noua ne pot da puterea necesara. Este in zadar ca sa dorim cerul, daca nu este in noi rabdarea, lucrata de Duhul lui Hristos, si aceasta hotarare care face sa scoata ochiul si sa taie mana dreapta. De multe ori trebuie rupte legaturile cele mai intime, si in aceasta, aprobarea lui Dumnezeu este singura care poate sa ne sprijine si sa ne fie suficienta. Dumnezeu, punandu-ne in relatie cu El, vrea ca sa rupem orice legatura cu lumea, caci lumea este judecata. Nu putem fi in acelasi timp in lume si in Hristos.
     Dumnezeu Si-a aratat deplina Sa putere in favoarea lui Israel, in tara Canaan. Zidurile Ierihonului au cazut. Fara indoiala, pacatul lui Acan, insusirea lucrului interzis, adica lucrurile lumii, a slabit pentru moment poporul, dar Israel a fost ridicat pentru a merge din biruinta in biruinta. Ori de cate ori  lupta cu vrajmasii sai, Domnul este cu el, si el este mai tare; vrajmasul este invins prin puterea lui Dumnezeu. Dar ce gasim in capitolul 1 din cartea Judecatori ? In loc sa se bazeze pe Domnul, israelitii ingaduiau paganilor sa traiasca impreuna cu ei; au facut legamant cu vrajmasii judecati. Dar Dumnezeu nu poate fi cu ai Sai cand ei s-au aliat cu ceea ce El a condamnat. Cand Biserica face concesii lumii, lumea o poate ajuta adesea, dar ea (Biserica, n.t.) devine roaba ei (a lumii, n.t.). Ea a pierdut sentimentul fericit al atotputerniciei lui Dumnezeu, si a cazut.
     La Ghilgal Israel a fost sfintit, pus deoparte pentru Iehova; Ingerul Domnului era acolo, si de acolo S-a a suit la Bochim. Bochim inseamna "bocet". Alianta crestinilor cu lumea duce la tristete si lacrimi. Domnul a scos pe Israel din Egipt si a implinit totul in favoarea sa; dar el nu a ascultat de glasul Sau. De ce a facut aceasta ? (2:2). Dumnezeu a lasat atunci pe cananiti sa locuiasca alaturi de Israel, ca o judecata pe care a rostit-o impotriva poporului Sau (v. 3). Dumnezeu nu ii poate recunoaste pe cei pe care Israel ii recunoaste; El nu poate sa dea sfintenia Sa lumii care L-a condamnat pe Fiul Sau.
     Inima israelitilor si-a pierdut increderea in Domnul; atunci ei au fost tratati asemenea vrajmasilor lor si de acum inainte nu mai erau in relatie potrivita cu Dumnezeu. Cine ingaduie langa el altarul unui dumnezeu strain, sa nu indrazneasca sa se suie la Ierusalim (1:21). Discernamantul si comuniunea cu Dumnezeu se pierd; chiar constiinta se impietreste si nu mai poate condamna raul. Atunci o tristete continua pune stapanire pe suflet, si aceasta stare este chiar binefacatoare, caci daca sufletul s-ar simti bine, ar insemna ca Duhul lui Hristos nu ar mai fi acolo.
     Dumnezeu lucreaza in noi, iar Satan in lume; daca facem aceasta distinctie, vom fi intotdeauna plini de putere. Deoarece am fost scosi din Egipt pentru a fi poporul lui Dumnezeu, trebuie sa luptam cu toate obiceiurile inselatoare ale lumii. Fie ca Domnul sa ne faca clarvazatori, prin prezenta Duhului Sau, pentru a discerne ceea ce este din lume si a ne separa. O simpla greseala de discernamant va arata ca ochiul nostru nu este simplu. "Voi nu sunteti din lume", le-a spus Isus ucenicilor Sai, "dupa cum Eu nu sunt din lume".      
     

duminică, 3 mai 2020




                       HANURI, INVITATI, SI CAMERE DE OASPETI

                                       KATA-LUMA,  KATA-LUSAI,  PAN-DOCHEION
                                              Κατα-λυμα             Κατα-λυσαι             Παν-δοχειον


     G. C. Willis


                                   "Cateva comori ascunse gasite in Noul Testament grec"


     1     Primul cuvant grec si semnificatia sa


     Presupun ca, noi toti, cunoastem bine frumoasa istorie a lui Zacheu, capetenia vamesilor din Ierihon, care ne este relatata in Luca 19:1-10. Dar insemnatatea completa a acestei frumoase scene, mi se pare, nu apare la suprafata. Cuvintele "sa gazduiasca" formeaza un singur cuvant in greaca "kata-luo", un verb, din care obtinem substantivul "kata-luma". Acesta este cuvantul folosit in istorisirea nasterii Domnului, in Luca 2:7, atunci cand "nu era loc pentru ei in han". "Kata-Luma" este tradus prin "han". Singura ocazie cand mai este folosit acest cuvant in Noul Testament este cea in care Domnul mananca ultima cina impreuna cu ucenicii Sai in camera mare de sus; ea ne este relatata de catre Marcu si Luca. Domnul i-a cerut lui Petru si lui Ioan sa spuna stapanului casei : "Invatatorul iti zice: Unde este camera de oaspeti, in care sa mananc pastele cu ucenicii Mei?" (Luca 22:11). Si in Marcu 14:14 gasim aceeasi intrebare, dar (in cel mai bun text grec) este schimbat un cuvant : "Unde este camera Mea de oaspeti, in care sa mananc pastele cu ucenicii Mei?" Da, era camera Lui de oaspeti; ucenicii Sai; si cina Sa.


     1.2     Verbul Kata-luo, o conotatie de relaxare

     In timp ce "kata-luma", han sau camera de oaspeti nu este folosit decat de aceste trei ori, verbul "kata-luo" este folosit de aproape 17 ori; si, cu exceptia din Luca 19:7 si Luca 9:12, el inseamna intotdeauna "a desprinde" (a dezlega) sau "a desface", "a dobori" (a da jos), sau "a distruge". Vedeti, de exemplu, legea in Matei 5:17 (a desfiinta); sau templul in Matei 27:40 (a darama); sau pietrele sale in Matei 24:2 (daramate ; in fr. "aruncate pe jos", n.t.), etc. In cele doua exceptii, cuvantul din Luca 19:7 este tradus prin "a gazdui" (dupa cum am vazut deja), si in Luca 9:12 el este tradus, de asemenea, prin "a gazdui". Mi se pare ca gandul este acesta : atunci  cand noi gazduim sau suntem invitati de cineva, ne destindem (sau ne relaxam), ne desfacem hainele, ne eliberam pe noi insine si pe animalele noastre de orice povara. Acestea ne dau gandul fundamental in cuvantul tradus prin "han" sau "camera de oaspeti".


     2     Folosirea cuvantului cu sensul de relaxare

     2.1     Nicio relaxare cand Domnul a venit in aceasta lume

     Dar Domnul nostru nu a venit in aceasta lume pentru a Se odihni, sa Se relaxeze sau sa Se destinda : El nu a venit ca sa I Se slujeasca ci pentru a sluji : asa ca a fost total nepotrivit ca El sa Se nasca intr-un han care are un astfel de sens pe care il vom vedea. Si astfel El a ales staulul. Atunci cand urmarim pasii Invatatorului nostru in Evanghelia dupa Luca, vedem ca vulpile au vizuini, pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde sa-Si plece capul (Luca 9:58).


     2.2     Relaxare in casa lui Zacheu

     Si acum vedem, din nou in Evanghelia dupa Luca, ca atunci cand a intrat si a trecut prin cetatea Ierihon - chiar ultima calatorie pe care Domnul nostru a facut-o pe drumurile obositoare ale acestui pamant - un om L-a primit; da, L-a primit cu bucurie, pentru ca El a fost Invitatul sau. Duhul lui Dumnezeu are grija sa foloseasca acelasi cuvant (sub forma unui verb) pe care l-a folosit in al doilea capitol al acestei Evanghelii pentru a ne vorbi despre un loc unde nu a fost nicio camera pentru El, atunci cand L-au trimis afara, la staul. Dar aici, in casa lui Zacheu, vamesul, El a gasit un loc unde a putut sa Se relaxeze, sa Se destinda, sa Se odihneasca. Sunt sigur ca in aceasta casa era apa pentru picioarele Sale, undelemn pentru capul Sau, si sarutari din belsug; lucruri de care El a fost lipsit in casa lui Simon din capitolul 7 din aceeasi Evanghelie. Dar Zacheu era un pacatos, iar Simon un fariseu. La unul a fost mult de iertat, la celalalt putin; astfel ca unul a iubit mult, in timp ce altul a iubit putin. Si nu este spus ca El a venit sa gazduiasca (acest placut cuvant) acasa la Simon.


     2.3     Hangiul din Betleem este ignorat

     Dar mai este o diferenta intre hanul din Betleem si casa lui Zacheu din Ierihon. Hanul care nu a avut loc pentru Imparatul imparatilor se gasea la Betleem, "casa painii", locul unde era belsug, si, de asemenea, locul de nastere al imparatului David, cetatea, prezisa de profetul, unde trebuia sa Se nasca Mesia. Dar Zacheu traia la Ierihon, cetatea blestemului (Iosua 6:26). Hanul din Betleem a avut ocazia sa ureze bun venit Imparatului imparatilor, Domnul gloriei; dar hangiul, care nu este nici macar mentionat, nu-L stia pe "Isus, cine este", asa cum a invatat Zacheu, in acea zi,  sa-L cunoasca. Daca ar fi stiut, nu L-ar fi trimis pe Domnul afara, spre staul.


     2.4     Cuvantul kata-luo nu este folosit pentru casa Martei

     In capitolul 10 din Luca, o anume femeie numita Marta L-a primit in casa ei, si ea a avut grija si s-a preocupat sa-I pregateasca o masa mare; dar chiar si aceasta nu l-a motivat pe Duhul Sfant ca sa foloseasca acest cuvant placut "a intrat sa gazduiasca la ea", in descrierea acestei vizite. Acest cuvant, "kata-luo", este rezervat pentru gazduirea la un "pacatos". El (Zacheu, n.t.), si doar el, a oferit Fiului lui Dumnezeu, ceea ce I-a fost refuzat la nasterea Sa : un loc unde poate sa Se relaxeze, un loc unde El  a putut sa Se "destinda" si sa Se odihneasca. Si ce odihna si ce inviorare a trebuit sa fie acea zi pentru Domnul nostru, atunci cand a vazut ceva din munca sufletului Sau si cand El a fost satisfacut.


     2.5     Bucurie in casa pacatosului

     Dar mai este ceva. Oamenii care L-au vazut au murmurat zicand ca a intrat sa gazduiasca in casa unui pacatos. Il vad mergand pe drum, trecand de poarta si intrand drept in casa. Si daca ar fi avut loc o bucurie in prezenta ingerilor in ziua aceea, era o bucurie echivalenta, ce spun eu, era o bucurie cu mult mai mare in interiorul casei pacatosului din Ierihon. Bucurie pentru pacatos, cu siguranta, dar o bucurie care o depasea pe aceasta, cea gustata de Invitatul pacatosului.


     3     Kata-luma in Luca 22:11 - "Camera Mea de oaspeti"

     Dar sa examinam putin o alta "kata-luma", o alta camera de oaspeti despre care este vorba in Luca 22:11. Am observat ca Marcu, - caruia ii place sa ne ofere mici detalii despre calatoria Domnului aici jos, - zice ca El a numit-o "camera Mea de oaspeti". Nu-mi amintesc vreun alt loc din aceasta lume pe care El sa-l revendice ca apartinandu-I Lui. Si in aceasta "Kata-luma", acest "loc de destindere", un loc unde sa-Si scoata centura Sa, asa cum ne-am fi asteptat, Il vedem luand un stergar si Se incinge cu el, pentru a implini lucrarea unui rob, spaland picioarele ucenicilor Sai. Dar atunci El a luat un chip de rob ("doulos"), atunci S-a golit pe Sine Insusi (Filip. 2:7). Cativa ani mai tarziu Petru a scris, amintindu-si - nu ma indoiesc - de seara aceea din aceasta camera de oaspeti : "Incingeti-va cu un sort (*) de rob" (1 Petru 5:5). Daca avem privilegiul sa fim invitatii Domnului in camera Sa de oaspeti, sa ne-amintim, atunci, ce a facut Domnul in aceasta noapte, si de cuvintele pe care El le-a adaugat : "v-am dat un exemplu, pentru ca, asa cum v-am facut Eu, sa faceti si voi" (Ioan 13:15). Dar sa nu uitam ca pentru a face aceasta, trebuie mai intai sa incigem "sortul smereniei" de rob.

     (*) Este vorba de o imbracaminte speciala purtata de robi, n.t.


     4     Kata-luma in Efes. 3:17 - Hristos locuind in inimile noastre

     In Efeseni 3:17 apostolul se roaga pentru "ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile voastre". Cuvantul tradus prin "sa locuiasca" este acelasi ca in Matei 2:23 "si a venit si a locuit intr-o cetate numita Nazaret". Cuvantul grec este "kat-oikeo". Prima parte este acelasi cuvant ca cel folosit  in kata-luo, "a fi invitat"; iar partea a doua provine de la oikos, o casa. Cuvantul in intregime vrea sa spuna deci a se stabili, a locui. Unii au gandit ca "a-Si face locuinta" este mult mai aproape de sensul adevarat. Una sau cealalta traducere sugereaza un gand frumos : "Ca Hristos poate sa-Si faca locuinta in inimile noastre". Atunci cand eu sunt in casa mea, fiecare parte din casa imi este deschisa : nimic nu este ascuns sau inchis : totul, intr-un anumit sens este al meu. Nu ma indoiesc ca aceasta este sensul aici, in Efeseni 3. Dar inainte ca El sa poata face aceasta, trebuie sa-L primim cu bucurie, ca Zacheu, pentru ca El sa poata sa revendice inima mea ca fiind camera Lui de oaspeti. Si nu doar de a intra de a cina cu noi si noi cu El, ci sa constatam ca El a facut din inimile noastre locuinta Lui Insusi. In Ioan 14:23 El ne spune, destul de clar, acelasi lucru : "Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi; si Noi vom veni la el si Ne vom face locuinta la el". Cuvantul pentru "locuinta" (μονη - "moné") se gaseste la versetul 2. "In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte... Ma duc sa va pregatesc un loc". Acum El pregateste locuinte pentru noi in casa Tatalui; nu ar trebui ca si noi sa-I pregatim o locuinta, acum aici jos ? Iar secretul pentru a pregati aceasta "locuinta" pentru El este de a pazi, nu poruncile Sale, ca la versetul 21, ci cuvintele Sale : ceea ce merge mult mai departe. Doamne, ajuta-ne sa facem asa, din respect pentru Numele Tau !


     4.1     Chiar intr-o mahala sau favela

     Intr-o noapte, acum cativa ani, am incercat sa vorbesc de aceasta promisiune minunata unui grup mic de refugiati chinezi in Hong Kong. Majoritatea dintre ei au trait in Sik Kiet Mei, care era la acea vreme una din cele mai mizerabile din toate taberele de refugiati din Hong Kong. Multe din "locuintele" de acolo erau baraci foarte mizerabile incat cititorii mei, presupun, nu au putut vedea vreodata; doar dispuse, la intamplare, pe o coasta salbatica, stancoasa si abrupta. Una pe care o stiam bine era doar o gaura in pamant, sapata sub o stanca mare, pentru a forma un fel de pestera. Am spus ca Cel care S-a nascut intr-un staul era in totul dispus sa-Si faca locuinta impreuna cu cei din Sik Kiet Mei, daca ei pazesc cuvantul Sau. Ei pareau foarte sceptici si, in final, unul a intrebat : "Dl. Lee, ati vazut vreodata Sik Kiet Mei intr-o noapte intunecata si ploioasa ?". A trebuit sa recunosc ca asa ceva nu am vazut : nu existau drumuri, doar poteci; si era destul de dificil de a gasi drumul ziua; dar am putut totusi sa-i asigur ca, daca ei pazesc cuvintele Sale, Domnul lor, Domnul gloriei, Si-ar face cu placere, locuinta impreuna cu ei, chiar in Sik Kiet Mei. Iar un altul a raspuns : "Da, in inimile noastre, si acesta este cel mai bun loc".


     5     Hanul din Luca 10:34 - pentru lumea intreaga (un alt cuvant)

     Dar exista un alt "han" mentionat in Noul Testament, si cred ca este singurul de acest fel. Din nou il gasim in Luca, la capitolul 10:34. Un om cobora de la Ierusalim, cetatea unde a fost construit templul sfant al lui Dumnezeu; el cobora la Ierihon, cetatea blestemului, unde sedea Zacheu. Dar pe drum el a cazut in mana talharilor, care l-au lasat gol, ranit si aproape mort. Un preot si un levit au trecut pe acolo, dar nu au facut nimic pentru a-l ajuta pe nenorocitul om. Apoi vine "un samaritean", si cum mergea pe drumul sau, a venit unde era el; si avand mila de el, a coborat direct in sant spre el si i-a bandajat ranile, turnand pe ele undelemn si vin. Sunt sigur ca l-a imbracat cu propriile sale haine, l-a pus pe propriul sau animal si l-a dus la un han. Ah! dar nu a fost niciun loc intr-un alt han despre care este vorba in Noul Testament; va fi oare loc pentru el in acest han ? Da, multumim lui Dumnezeu, exista loc, din belsug, pentru el, caci numele acestui han nu este kata-luma, ci pan-docheion : "locul care primeste pe oricine". Niciunul nu a fost refuzat in acest han. Nici saracia, nici nenorocirea, nici pacatul nu vor putea vreodata sa tina pe cineva in afara acestui han numit "Pan-docheion". Acesta este propriul han al lui Dumnezeu. Niciodata, cuiva care a solicitat o camera, nu i s-a raspuns ca "nu mai sunt camere". El primeste pe oricine. Eu cred ca este scris deasupra usii : "Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara" (Ioan 6:37).
     Si hanul acesta are un hangiu, si Duhul lui Dumnezeu ne spune Numele Sau : Numele Sau este "Pan-docheus" : "Persoana care primeste pe oricine". Si samariteanul nu a ramas decat putin timp acolo, caci el a plecat a doua zi; dar inainte de a pleca el promite ca se va intoarce, si in acest interval el a poruncit "Hangiului" : lui "Pan-docheus", sa aiba grija, el insusi, de sarmanul om. I-a lasat doi dinari, dar adauga : "Si orice vei mai cheltui, eu iti voi da inapoi la intoarcerea mea" (Luca 10:35). Deoarece nu a platit decat "doi dinari", sarmanul om a stiut ca scumpul sau Prieten are intentia sa Se intoarca curand; si sunt sigur ca el continua sa vegheze langa drum pentru a-L vedea intorcandu-se.

                                                                        "Da, Eu vin curand! -
                                                                    Amin! Vino, Doamne Isuse!

joi, 30 aprilie 2020




                                             Daniel, sau evlavia in vremuri dificile 


     W. T. Wolston


     Este de mare folos de a studia viata lui Daniel. Doresc sa va atrag atentia nu asupra lui Daniel ca profet, ci asupra lui Daniel ca sfant si slujitor al lui Dumnezeu. Voi si eu, nu suntem profeti, dar cu totii suntem sfinti. Daniel a fost slujitor, si, in harul Sau nemarginit, Dumnezeu ne-a dat si noua privilegiul de a fi slujitorii Sai. Aceasta carte scoate in evidenta trasaturile morale care trebuie sa caracterizeze intotdeauna slujitorul intr-un timp de ruina si confuzie din mijlocul poporului lui Dumnezeu.
     Totul ne aminteste constant de starea de ruina si de degradare a Bisericii. Lucrul acesta este atat de evident incat multe inimi au fost tentate sa abandoneze totul. Scump frate, tu poti fi un Daniel in aceste timpuri de confuzie si ruina, numai daca esti, ca si el, plin de credinta si hotarat. Zece lucruri m-au miscat in mod deosebit in istoria lui Daniel.


     1     Un om separat

     Ruina, in timpul lui Daniel, era la cote inalte. Poporul lui Dumnezeu era in captivitate. Casa lui Dumnezeu era distrusa, si uneltele sale impodobeau templele idolilor din Babilon. Daniel si prietenii sai erau captivi in palatul lui Nebucadnetar, neevlaviosul monarh care nu se ingrijea nicidecum de Dumnezeu, nici de poporul Sau. Imparatul a ales un anumit numar din acesti captivi, de origine imparateasca si nobila. "Si imparatul i-a zis lui Aspenaz, capetenia famenilor sai, sa aduca dintre fiii lui Israel si din samanta imparateasca si dintre cei de neam ales, tineri care sa nu aiba niciun cusur si frumosi la fata si instruiti in toata intelepciunea si care sa aiba cunostinta si sa priceapa stiinta si care sa fie in stare sa stea in palatul imparatului; si sa-i invete scrierea si limba caldeenilor. Si imparatul le-a randuit o parte zilnica din mancarurile alese ale imparatului si din vinul pe care-l bea el, ca sa-i hraneasca trei ani, si la sfarsitul lor sa poata sta inaintea imparatului. Si printre ei erau dintre fiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Misael si Azaria" (1:3-6). Ei trebuiau sa urmeze timp de trei ani un intreg ciclu de studii dupa intelepciunea Babilonului si sa traiasca, in timpul acestei formari lumesti, intr-un mediu idolatru unde erau expusi la imense tentatii. Nimeni nu este scutit de ispita, dar gandesc ca Daniel si tovarasii lui de studii au fost supusi la o ispita deosebita, cea de a-si parasi credinta si nazireatul lor.
     Deci, iubiti frati, aceasta este prima hotarare pe care a luat-o Daniel si cu care trebuie sa incepem : "Daniel a hotarat in inima lui sa nu se intineze cu mancarurile alese ale imparatului si cu vinul pe care il bea el si a cerut voie de la capetenia famenilor sa nu se intineze" (1:8). Daniel a hotarat in inima lui. Este frumos sa stim sa luam hotarari ferme. As spune chiar ca, daca nu este asa, esti inutil si nu vei fi de niciun folos. Barnaba, in timpul vizitei sale la tinerii convertiti din Antiohia, "i-a indemnat pe toti sa ramana alipiti de Domnul cu hotarare de inima" (Fapte 11:23). Pavel a putut sa-i spuna lui Timotei : "tu ai urmat indeaproape (sau "ai cunoscut cu exactitate")...planul meu (sau "scopul meu", n.t.) (2 Tim. 3:10). Vreau sa-i incurajez pe tineri : Fiti barbati si femei cu hotarare de inima ! Daniel, deci, "a hotarat in inima lui sa nu se intineze cu mancarurile alese ale imparatului si cu vinul pe care il bea el". Aceasta vrea sa spuna, destul de limpede, ca el era un om separat, lepadat de sine si ascultator.
     Nu exista nicio indoiala ca acest om a invatat sa citeasca Scripturile. El stia ca alimentele imparatului au fost oferite idolilor, la fel cum stia gandul lui Dumnezeu cu privire la grasime si la sange : "Vorbeste fiilor lui Israel, zicand: Sa nu mancati nicio grasime de bou sau de oaie sau de capra. Si grasimea animalului mort si grasimea a ceea ce este sfasiat de fiare sa fie intrebuintata la orice lucru, dar nicidecum sa n-o mancati. Pentru ca oricine va manca grasimea unui animal din care se aduce Domnului jertfa prin foc, sufletul care a mancat va fi nimicit din poporul sau. Si sa nu mancati niciun fel de sange in toate locuintele voastre, fie de pasari, fie de animale. Orice suflet care va manca din orice fel de sange, sufletul acela va fi nimicit din poporul sau" (Lev. 7:23-27).
     Mai mult, el a citit capitolul 6 din Numeri, de unde a inteles ca era acum pentru el, in acele timpuri dificile, o ocazie de a fi un nazireu, dedicandu-se in totul lui Dumnezeu. Pentru a beneficia de acest privilegiu, el a refuzat vinul si mancarurile imparatului, lepadandu-se de sine (sau, jertfindu-se pe sine, n.t.). Cu siguranta, a cercetat atent capitolele 11 la 20 din Levitic. Stiti ca noi suntem facuti din ceea ce mancam ? Si nu vorbesc numai de alimentele trupului, ci de ceea ce este ocupat sufletul. Primul lucru pe care l-am remarcat, este ca Daniel refuza in intregime ceea ce in mod natural ar fi acceptat cu placere. Sunt convins ca Satan i-a zis : "Nu este de niciun folos ca tu te-ai hotarat sa fii nazireu in acest timp de ruina; tu esti la Babilon, fa ceea ce se face la Babilon". Am hotarat ceva in inima mea, i-a raspuns Daniel, si el a ramas ferm.
     Dupa ce a refuzat mancarurile imparatului, Daniel alege legume si apa, ceea ce i s-a dat. Exemplul sau i-a incurajat pe tovarasii sai, care i s-au alaturat. Si vedem ca Dumnezeu i-a binecuvantat : "Si acestor patru tineri, Dumnezeu le-a dat cunostinta, si pricepere in toate scrierile, si intelepciune; si Daniel a avut pricepere in toate viziunile si visele" (1:17). Educatia lor a venit de la Dumnezeu.


     2     Un om luminat
  
     "Si, la sfarsitul zilelor pe care le poruncise imparatul pentru aducerea lor, capetenia famenilor i-a adus inaintea lui Nebucadnetar. Si imparatul a vorbit cu ei; si printre toti nu s-a gasit niciunul ca Daniel, Hanania, Misael si Azaria; si ei au stat inaintea imparatului. Si in orice lucru de intelepciune si de pricepere de care i-a intrebat imparatul, i-a gasit de zece ori mai buni decat toti carturarii si descantatorii care erau in toata imparatia lui" (1:18-20). Din clipa in care va hotarati in inima voastra sa-L urmati cu adevarat pe Domnul, este minunat de vazut ce lumina va da El. Intelepciune si cunostinta va vor fi date din belsug, caci veti fi "umpluti de cunostinta voii Lui, in orice intelepciune si pricepere spirituala... crescand prin cunoasterea lui Dumnezeu" (Col. 1:9-10). "Daniel a avut pricepere in toate viziunile si visele" (1:17), si la capatul celor trei ani de studii, a fost pus la proba. Ziua examenului a sosit, si acesti patru tineri au iesit primii din toata promotia lor ! Atunci cand s-au prezentat inaintea imparatului, acesta a vorbit cu ei. Aparent, era un adevarat examen pe care ei trebuiau sa-l sustina inaintea imparatului.
     Cred ca ne gasim confruntati cu examene in momente cand poate ne asteptam cel mai putin. Atunci se descopera starea noastra de inima, si cu ceea ce am fost preocupati. Pozitia obtinuta de acesti elevi captivi este o mare incurajare. Lumea este inaintea voastra, si stiu foarte bine cat este de tentant pentru tinerii si tinerele crestine sa se conformeze ei. Ei gandesc uneori ca aceasta este necesar pentru a reusi in profesiile lor. Pentru mine, este foarte frumos sa vad ca cei care s-au clasat cel mai bine la curtea din Babilon sunt cei mai evlaviosi. Acest lucru este incontestabil, deoarece "in orice lucru de intelepciune si de pricepere de care i-a intrebat imparatul, i-a gasit de zece ori mai buni decat toti carturarii si descantatorii care erau in imparatia lui" (1:20). Aratati-mi un sfant cu adevarat evlavios, si veti vedea ca pe termen lung se va dovedi de zece ori mai bun decat cel mai instruit om din lume, pentru ca el are lumina divina.


     3     Un om al rugaciunii

     Ajunsi la capitolul 2 il gasim pe Daniel intr-o situatie foarte dificila. Imparatul a cerut un lucru inimaginabil. El i-a somat pe "intelepti" sa-i arate si sa-i interpreteze un vis de mult uitat, care dateaza clar de multi ani (2:1). Toti acesti "intelepti" trebuiau facuti bucati daca nu puteau sa faca cunoscut visul ! "Caldeenii au raspuns inaintea imparatului si au zis: Nu este niciun om pe pamant care sa poata arata lucrul acesta imparatului; pentru ca nu este niciun imparat, oricat de mare si puternic, care sa fi cerut un astfel de lucru de la vreun carturar sau descantator sau caldeean. Pentru ca lucrul pe care il cere imparatul este greu si nu este nimeni in stare sa-l arate inaintea imparatului, decat dumnezeii a caror locuinta nu este printre muritori. Pentru aceasta imparatul s-a maniat foarte mult; si a poruncit sa-i nimiceasca pe toti inteleptii Babilonului. Si a iesit hotararea ca sa-i omoare pe intelepti. Si i-au cautat pe Daniel si pe tovarasii lui, ca sa-i omoare". Daca nu depaseau aceasta dificultate, nu era alta scapare pentru ei decat moartea prin sabie. Atunci s-a produs ceva foarte frumos. Daniel cere imparatului sa-i acorde timp, si lui Dumnezeu sa-l lumineze. "Atunci Daniel a intrat si a cerut de la imparat ca sa-i dea timp, sa poata arata imparatului interpretarea. Si Daniel s-a dus acasa si a facut cunoscut lucrul acesta lui Hanania, lui Misael si lui Azaria, tovarasii sai, ca sa ceara indurare de la Dumnezeul cerurilor cu privire la taina aceasta, ca sa nu fie nimiciti Daniel si tovarasii lui cu ceilalti intelepti ai Babilonului" (2:16-18). Aceasta inseamna pur si simplu, preiubitilor, ca Daniel i-a adunat pe fratii sai pentru o strangere de rugaciune. Aveti dificultati pe cale ? Adunati-va pentru rugaciune. Iata ce va sfatuiesc. Daniel a expus fratilor sai problema si gravitatea situatiei, apoi le-a spus ca trebuie sa se roage.
     Si care este rezultatul ? "Atunci taina a fost descoperita lui Daniel intr-o viziune de noapte. Si Daniel L-a binecuvantat pe Dumnezeul cerurilor" (2:19). Si apoi ? Se duce Daniel la fratii sai sa le spuna ? Nu, caci in inima lui domnea o ordine admirabila.


     4     Un om al laudei

     Daniel incepe printr-o intalnire de adorare. El binecuvanteaza pe Dumnezeu. Si veti vedea in ce maniera admirabila isi revarsa sufletul inaintea lui Dumnezeu : "Daniel a raspuns si a zis: Binecuvantat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru ca ale lui sunt intelepciunea si puterea! Si El schimba timpurile si evenimentele. El da jos pe imparati si El ridica pe imparati. El da intelepciune inteleptilor si cunostinta celor care cunosc priceperea. El descopera cele adanci si ascunse. El cunoaste ce este in intuneric si lumina locuieste cu El. Tie, Dumnezeul parintilor mei, Iti multumesc si Iti aduc laude, Tie, care mi-ai dat intelepciune si putere, si mi-ai facut cunoscut deja ce am cerut noi de la Tine: pentru ca Tu ne-ai facut cunoscut lucrul cerut de imparat" (2:20-23). Oh! Cat de mult sufletul sau si-a gasit placerile sale in Dumnezeu Insusi ! Ce perceptie corecta avea acest om despre Dumnezeu ! Cat de mult realizeaza sufletul sau ca este o binecuvantare de a avea de-a face cu Dumnezeu ! "Mi-ai facut cunoscut ce am cerut noi de la Tine". Observati bine acest cuvant mic "noi". Da, el realizeaza profund in sufletul sau cat este de binecuvantat sa ai de-a face cu Dumnezeu.
     Aveti aici deci un om separat, un om evlavios, un om a carui purtare place Domnului, si care este inteligent in caile lui Dumnezeu. Rezultatul este ca el a putut sa spuna imparatului exact ceea ce se va intampla.


     5     Un om prosper

     "Atunci imparatul Nebucadnetar l-a ridicat pe Daniel si i-a dat multe daruri mari si l-a pus conducator peste toata provincia Babilonului si capetenie a guvernatorilor peste toti inteleptii Babilonului. Si Daniel a cerut de la imparat si el i-a pus pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego peste treburile provinciei Babilonului. Si Daniel era la curtea imparatului" (2:48-49). Recompensat si inaltat, Daniel nu a uitat pe cei care au fost impreuna cu el la strangerea de rugaciune. El imparte totul impreuna cu ei.
     Ce sfant placut era Daniel ! Cred ca era ceva special in caracterul sau, ceva care imi aminteste de apostolul Pavel, spre deosebire de noi insine. Ce josnicie si ce egoism lamentabil, manifestam noi adesea ! Noi am fost chemati sa ne bucuram de plinatatea lucrurilor lui Dumnezeu, si este de o importanta imensa de a nu inceta niciodata sa le impartim cu altii.
     Daniel era un om al rugaciunii si al laudei, si pe masura ce impartea tot ceea ce primea cu fratii sai, el prospera (6:28). Acesta este secretul unui sfant care prospera. Remarcati bine acest lucru : daca eu am lumina, aceasta nu este pentru mine insumi, ci pentru altii. Noi nu suntem decat vase, in care Dumnezeu varsa lumina Sa; de asemenea, daca este vorba de Evanghelie sau de adevarul cu privire la Adunare, suntem responsabili de a-l raspandi si altora. Si eu cred ca adevarul pe care voi si eu l-am putea culege (cu referire la spicele cazute, n.t.) si recolta nu va intarzia sa se naruie in propriile noaste suflete, daca nu vom reusi sa-l folosim si sa-l raspandim in jurul nostru. Vom deveni obiectele unui fel de uscaciune spirituala. Multi copii scumpi ai lui Dumnezeu sufera de aceasta boala. Ei dobandesc adevarul fara ca nimeni altcineva sa profite. De ce ? Pentru ca ei au fost preocupati cu ei insisi, atat de absorbiti, incat nu au mai avut nici timpul, nici dorinta de a se gandi la altii ! Ceea ce ar fi trebuit sa transmita, ei au pastrat, dar numai pentru a-l pierde pana la urma, caci totul s-a uscat ! Cred ca Daniel ne da o lectie frumoasa cu privire la acest subiect.


     6     Un om fidel

     Capitolele 5 si 6 formeaza un tot care ilustreaza destul de bine aceasta fidelitate. La capitolul 5, Daniel este adus inaintea imparatului Belsatar si face dovada unei mari credinciosii vestindu-i acestuia destinul sau. Nu vorbesc aici despre Daniel ca profet, ci ca sfant. El se prezinta plin de curaj si credinciosie atunci cand ii expune imparatului pacatele sale, si cand ii spune care va fi sfarsitul sau. Observati, de asemenea, cat de independent este acest om, si aceasta fata de orice. El nu doreste nicio rasplatire : "Darurile tale sa fie ale tale si da altuia rasplatirile tale" (5:17). El nu vrea cadouri de la lume, de niciun fel ! El nu depinde decat de Domnul. El primeste totul de la Domnul pentru el insusi, si are ceva de oferit tuturor pe acest pamant. El este fidel omului, la capitolul 5, si devine totusi, "al treilea guvernator in imparatie", aceasta imparatie care a luat sfarsit "in noaptea aceea". Vom vedea acum, la capitolul 6, in ce mod minunat a fost el fidel lui Dumnezeu.
 

     7     Un om urat

     Fidelitatea lui Daniel, loialitatea sa, si inaltarea ca rezultat al acestora, toate acestea au facut din el obiectul urii tuturor. Cred, preaiubitilor, ca este minunat de a fi cu adanc urat pentru dragostea lui Hristos. Atunci cand un om aici jos este in totul pentru Dumnezeu, si cand el este canalul luminii, al adevarului si al harului lui Dumnezeu, cu siguranta el poate fi urat, si daca este pentru dragostea lui Hristos, sa-I multumeasca lui Dumnezeu ! "Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri si va vor alunga si va vor defaima si vor lepada numele vostru ca ceva rau, din cauza Fiului Omului. Bucurati-va in ziua aceea si saltati de bucurie, fiindca, iata, rasplata voastra este mare in cer; caci la fel le faceau parintii lor profetilor" (Luca 6:22-23). Este ceea ce le-au facut apostolilor, caci citim : "Si, chemandu-i pe apostoli. i-au batut si le-au poruncit sa nu vorbeasca in Numele lui Isus si le-au dat drumul. Ei deci au plecat dinaintea sinedriului, bucurandu-se ca au fost socotiti vrednici sa fie dispretuiti pentru Numele Lui" (Fapte 5:40-41). Si din nou este scris : "pentru ca voua vi s-a dat har, cu privire la Hristos, nu numai sa credeti in El, ci sa si suferiti pentru El" (Filip. 1:29). Apostolul Petru spune de asemenea : "Dar chiar daca ati suferi pentru dreptate, ferice de voi! Nu va temeti dar de ei, nici nu va tulburati" (1 Petru 3:14). "Ci, dupa cum aveti parte de suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la descoperirea gloriei Sale sa va bucurati nespus de mult. Daca sunteti batjocoriti pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, pentru ca Duhul gloriei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi" (1 Petru 4:13-14).
     Cauza profunda a urii acestei impotriva lui Daniel era inaltarea lui constanta decretata de monarhii succesivi pe care el i-a slujit cu credinciosie. Istoria sa in relatie cu Nebucadnetar, Belsatar, Darius si Cirus, acopera o perioada de saizeci de ani. El a fost inaltat mai intai de catre Nebucadnetar la rangul de guvernator provincial (2:48), apoi, de Belsatar, la cel de prim ministru adjunct (5:29). La aceste functii, Darius a adaugat pe cea de mare administrator al imparatului, daca pot sa spun asa : "I-a placut lui Darius sa puna peste imparatie o suta douazeci de satrapi, care sa fie in toata imparatia. Si, peste acestia, trei capetenii, dintre care unul era Daniel, carora sa le dea socoteala acesti satrapi, ca imparatul sa nu sufere nicio paguba" (6:1-2). Acest post inalt i-a fost atribuit datorita increderii mari pe care el a inspirat-o.
     "Si acest Daniel a intrecut pe capetenii si pe satrapi, pentru ca in el era un duh deosebit de ales; si imparatul s-a gandit sa-l puna peste toata imparatia" (6:3). Un duh deosebit de ales era in el. Ce frumoasa trasatura de caracter, preiubitilor ! Duhul unui om este infinit mai pretios decat ceea ce el spune. Se poate ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, eu sa rostesc multe cuvinte frumoase, care poate le auziti si va plac, dar pe care le uitati, in timp ce daca va fac ceva rau, nu veti uita niciodata. Fie ca si noi sa avem acest duh al lui Daniel ! Noi nu vom fi niciodata profeti. Nu la aceasta ne-a chemat Dumnezeu, dar cu totii putem cultiva in noi un "duh deosebit de ales".
     Daniel nu avea numai un duh deosebit de ales. Era, de asemenea, un om de o mare dreptate practica, ale carui conturi erau toate corecte. Conturile voastre sunt ele corecte ? Dreptatea si integritatea sa morala, in orice chestiune de incredere, a facut sa creasca meritul sau in ochii imparatului Darius care "gandea sa-l puna peste toata imparatia". Lucrul acesta a atras ura caldeenilor. "Atunci capeteniile si satrapii au cautat sa gaseasca ceva impotriva lui Daniel privitor la imparatie; dar n-au putut sa gaseasca nimic, nicio greseala, pentru ca el era credincios si nu se gasea in el nici vina, nici greseala" (6:4). Un om inzestrat cu un duh deosebit de ales, credincios, in care nu se gasea nici vina, nici greseala : ce personaj minunat, si cat de asemanator lui Hristos ! "N-am gasit in Omul acesta nicio vina" (Luca 23:14), a fost spus despre preaiubitul nostru Domn, despre care vedem aici un slujitor care seamana cu El din punct de vedere moral.
     Daniel nu s-a mandrit de faptul ca a fost inaltat in demnitate de catre imparat. Cu cat avanseaza ca pozitie, cu atat el este mai mic in ochii sai. Ce om placut !
     Dezamagiti in eforturile lor pentru a-l cobori in chestiunile imparatiei, vrajmasii sai schimba tactica. "Atunci oamenii acestia au zis: Nu vom gasi nimic impotriva acestui Daniel, afara doar daca nu vom gasi ceva impotriva lui cu privire la legea Dumnezeului sau. Atunci capeteniile si satrapii acestia s-au adunat gramada la imparat si i-au vorbit asa: Imparate Darius, vesnic sa traiesti! Toti mai-marii imparatiei, capeteniile si satrapii, consilierii si guvernatorii s-au sfatuit impreuna sa aseze o hotarare imparateasca si sa se dea o interdictie ferma, ca oricine va face cere unui dumnezeu sau unui om treizece de zile, altuia decat tie, imparate, acela sa fie aruncat in groapa leilor. Acum, imparate, intareste interdictia si semneaza inscrisul, ca sa nu fie schimbat, dupa legea mezilor si a persilor, care nu poate fi desfintata. De aceea imparatul Darius a semnat inscrisul si interdictia" (6:5-9). Ce efect a produs aceasta asupra lui Daniel ? Absolut niciunul ! Nu a schimbat cu nimic felul lui de a actiona, ci in ce priveste credinta lui in Dumnezeu, veti vedea ca este foarte reala.


     8     Un om pazit

     "Si, cand a aflat Daniel ca s-a semnat inscrisul, a intrat in casa lui; si ferestrele ii erau deschise in camera lui de sus, catre Ierusalim; si ingenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi si se ruga si aducea multumiri inaintea Dumnezeului sau, cum facea mai inainte. Atunci oamenii aceia s-au adunat gramada si l-au gasit pe Daniel rugandu-se si facand cerere inaintea Dumnezeului sau" (6:10-11). El auzise Cuvantul lui Dumnezeu care spune ca daca poporul Sau s-ar afla in robie, ei trebuie sa se roage lui Dumnezeu, cu fata spre casa Lui : "Daca vor pune aceasta la inima in tara unde au fost dusi captivi si se vor pocai si Iti vor face cerere in tara captivitatii lor, zicand: Am pacatuit, am facut nelegiuire si am lucrat cu rautate, si se vor intoarce la Tine din toata inima lor si din tot sufletul lor, in tara captivitatii lor, unde i-au dus captivi, si se vor ruga spre tara lor, pe care ai dat-o parintilor lor, si spre cetatea pe care ai ales-o si spre casa pe care am construit-o Numelui Tau, atunci asculta din ceruri, locul locuintei Tale, rugaciunea lor si cererea lor si fa-le dreptate si iarta poporului Tau pacatul impotriva Ta" (2 Cr. 6:37-39). Daniel actioneaza dupa ceea ce este scris. El nu inchide ferestrele sale, nu modifica cu nimic cererile sale : el este, in acea zi, exact asa cum a fost in toate zilele de mai inainte. Daniel era un sfant care avea permanent aceeasi stare. Nu gravitatea imprejurarilor il facea sa ingenuncheze de trei ori pe zi. Era obiceiul sau, si vrajmasii sai l-au gasit in mod natural la rugaciune. Cat de frumos este cand sfintii sunt cunoscuti ca oameni ai rugaciunii, si cand se afla ingenuncheati in acest fel!
     Dar iata ca el este aruncat in groapa leilor. "Atunci imparatul a poruncit si au adus pe Daniel si l-au aruncat in groapa leilor. Imparatul a vorbit si i-a zis lui Daniel: Dumnezeul tau, caruia ii slujesti neincetat, El te va scapa. Si s-a adus o piatra si s-a pus pe gura gropii si imparatul a pecetluit-o cu inelul sau si cu inelul mai-marilor sai, ca sa nu se schimbe nimic in privinta lui Daniel. Atunci imparatul s-a dus in palatul sau si a petrecut noaptea postind, si nu i s-au adus tiitoare, si somnul sau a fugit de la el. Atunci imparatul s-a sculat odata cu lumina, in revarsatul zorilor, si s-a dus in graba la groapa leilor. Si, pe cand se apropia de groapa, l-a strigat cu glas plangator pe Daniel. Imparatul a vorbit si i-a zis lui Daniel: Daniele, slujitorul Dumnezeului celui viu! Te-a putut scapa de lei Dumnezeul tau, caruia ii slujesti neincetat?" (6:16-20).
     Ceea ce este important in acest capitol, este ca omul evlavios este cel care va fi izbavit. Sunt sigur ca totul a fost foarte bine pentru Daniel, in acea noapte, dar cred ca Darius a petrecut o noapte groaznica, postind si neputand sa doarma. Gandesc ca daca voi sau eu am fi coborat in groapa leilor, l-am fi gasit pe Daniel dormind in liniste. Credinta in Dumnezeu si o constiinta buna merg mana in mana cu somnul (sau, fac casa buna cu somnul, n.t.), mai ales intr-o groapa cu lei ! A doua zi dimineata, imparatul a strigat deci, cu o voce trista : "Daniele, slujitorul Dumnezeului celui viu! Te-a putut scapa de lei Dumnezeul tau, caruia ii slujesti neincetat"? Cu ce bucuria a putut Daniel sa-i raspunda atunci : "Vesnic sa traiesti, imparate, Dumnezeul meu a trimis pe ingerul Sau si a inchis gura leilor, incat nu mi-au facut niciun rau; pentru ca s-a gasit nevinovatie in mine inaintea Lui; si chiar inaintea ta, imparate, n-am facut niciun rau. Atunci imparatul s-a bucurat foarte mult si a poruncit sa-l scoata pe Daniel din groapa. Si Daniel a fost scos din groapa si nu s-a gasit nicio rana pe el, pentru ca se increzuse in Dumnezeul sau" (6:21-23). Daniel este eliberat, si, la sfarsitul acestui capitol, vedem ca este un om care prospera : "Si acest Daniel a prosperat in imparatia lui Darius si in imparatia lui Cir persanul".


     9     Un om care se identifica cu poporul lui Dumnezeu

     Lucrul acesta apare foarte clar cand se ajunge la capitolul 9 unde il vedem pe Daniel din nou in rugaciune si smerindu-se profund inaintea lui Dumnezeu datorita pacatelor si faradelegilor poporului sau. "In anul intai al imparatiei sale, eu, Daniel, am inteles din carti ca numarul anilor pentru care fusese cuvantul Domnului catre profetul Ieremia, pentru implinirea pustiirilor Ierusalimului era de saptezeci de ani. Si mi-am indreptat fata catre Domnul Dumnezeu, ca sa-L caut prin rugaciune si cereri, cu post si sac si cenusa. Si m-am rugat Domnului Dumnezeului meu si mi-am facut marturisirea si am zis: Vai, Doamne Dumnezeule mare si infricosator, care pastrezi legamantul si indurarea catre cei care Te iubesc si pazesc poruncile Tale! Noi am pacatuit si am facut nelegiure si am facut ce este rau si ne-am razvratit, abatandu-ne de la poruncile Tale si de la judecatile Tale... Si acum, Dumnezeul nostru, asculta rugaciunea robului Tau si cererile lui si, pentru Domnul, fa sa straluceasca fata Ta peste locasul Tau cel sfant care este pustiit. Pleaca-Ti urechea, Dumnezeul meu, si asculta; deschide-Ti ochii si vezi pustiirile noastre si cetatea care este numita dupa Numele Tau! Pentru ca noi nu aducem rugaciunile noastre inaintea Ta pentru dreptatile noastre, ci pentru multele Tale indurari. Doamne, asculta! Doamne, iarta! Doamne, auzi si lucreaza; nu intarzia, pentru Tine, Dumnezeul meu, pentru ca cetatea Ta si poporul Tau se numesc dupa Numele Tau" (9:2-5, 17-19). Nimic nu poate depasi frumusetea morala a acestei rugaciuni pe care va rog s-o cititi in intregime cu atentie. Omul cel mai curat in ce priveste pacatele pe care le marturiseste, este cel care le marturiseste cel mai sincer lui Dumnezeu. Pacatele intregului Israel, Daniel le recunoaste ca ale sale; si in timp ce se roaga, el este vizitat de catre Gabriel care ii lumineaza inteligenta sa, printr-o atingere duioasa, cu privire la restaurarea deplina a lui Israel (9:21-27). El mananca cu adevarat jertfa pentru pacat inaintea lui Dumnezeu.


     10     Un om preaiubit

     La capitolul 10 vom vedea ca Domnul ii reveleaza ceva minunat : "... Si mi-am ridicat ochii si am vazut si iata un om imbracat in in, si coapsele sale erau incinse cu aur curat de Ufaz, si trupul lui era ca crisolitul, si fata lui ca infatisarea fulgerului, si ochii lui ca facliile de foc, si bratele lui si picioarele lui, asemenea aramei lustruite, si glasul cuvintelor lui, ca glasul unei multimi. Si numai eu, Daniel, am vazut viziunea; si oamenii care erau cu mine n-au vazut viziunea, dar un mare tremur a cazut peste ei si au fugit ca sa se ascunda. Si am ramas singur si am vazut viziunea aceasta si n-a ramas putere in mine. Si culoarea fetei mi s-a schimbat, stricandu-se, si am pierdut orice vlaga. Totusi am auzit glasul cuvintelor lui; si, cand am auzit glasul cuvintelor lui, am fost cuprins de o mare ameteala pe fata mea, si cu fata la pamant. Si, iata, o mana m-a atins si m-a asezat pe genunchii mei si pe palmele mainilor mele. si el mi-a zis: Daniele, om preiubit, intelege cuvintele pe care ti le voi spune si stai in picioare, pentru ca acum sunt trimis la tine. Si, cand mi-a spus cuvantul acesta, am stat in picioare tremurand" (10:5-11). Cum S-a apropiat Domnul de el atunci cand ii zice : "Daniele, om preaiubit" ! Ce expresie miscatoare ! Daniel a fost patruns de sentimentul dragostei profunde pe care Domnul o avea pentru el. Sentimentul dragostei lui Dumnezeu umple sufletul cu o bucurie profunda. "Daniele, om preaiubit" : ce emotie trebuie sa-i fi invadat inima sa la auzirea acestor cuvinte !
     Dumnezeu face mare caz de un caracter ca cel al lui Daniel. Este ceea ce vedem in Ezechiel 14. L-ati remarcat vreodata ? Cat de frumos vorbeste Dumnezeu despre slujitorii Sai la versetul 14 ! "Cand o tara va pacatui impotriva Mea... si-Mi voi intinde mana asupra ei,...chiar daca ar fi in mijlocul ei acesti trei barbati, Noe, Daniel si Iov, ei si-ar scapa numai propriile lor suflete prin dreptatea lor, zice Domnul Dumnezeu" (Ez. 14:13-20). Noe era un om drept care a gasit har in ochii Domnului. Daniel era "un om preaiubit", un om a carui purtare era ireprosabila. In cel priveste pe Iov, el spunea ceea ce era potrivit despre Dumnezeu.
     Va recomand sa meditati la aceasta trasatura de caracter a lui Daniel. Incercati sa descoperiti in liniste, in inimile voastre, firul calauzitor care caracterizeaza din punct de vedere moral aceasta carte. Observati cat de mult omul evlavios, separat, este pazit de rau, si cum Dumnezeu poate sa-l invete, sa-l foloseasca si sa-l intareasca. Recunosc ca sunt dificultati mari din toate partile. Dar voi si eu, putem fi, intr-o anumita masura, Danieli, chiar in locul unde traim, in ciuda ruinei generale a Adunarii. Domnul sa ne dea har sa fim astfel, pentru dragostea Numelui Sau.    
                     



     
aze