temelia si adevarul

                                                                 Comuniunea
                                                                               - I -


     Georges André


          "Credincios este Dumnezeu, prin care ati fost chemati la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru" (1 Cor. 1:9).

          "Si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3).

          "Dar, daca umblam in lumina... avem comuniune unii cu altii" (1 Ioan 1:7).


     1    Introducere - Ce este comuniunea ?

     Comuniunea crestina are un dublu aspect :


     1.1     Ea este inainte de toate "o parte comuna cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos, ca rod al asocierii noastre cu Ei". (H. R.)

     a)  Hristos ni L-a revelat pe Tatal si ne-a dat o parte comuna impreuna cu El in dragostea Tatalui. Avem astfel comuniune cu Fiul despre Tatal. "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu" spune Ioan 1:18 ; dar, lucru extraordinar, "singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut". Acelasi gand se regaseste in Matei 11:27 : "nici pe Tatal nu-L cunoaste (deplin) cineva, in afara de Fiul si de acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere".

     b)  Dar, de asemenea, Tatal ni L-a dat pe Fiul Sau pentru ca sa avem parte cu El (cu Tatal, n.t.) despre Obiectul placerilor Sale : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc placerea; de El sa ascultati" (Mt. 17:5). Multe persoane L-au vazut pe Domnul Isus pe pamant; pentru unii El era un profet, pentru altii tamplarul, pentru altii Nazarineanul; dar cativa carora le-au fost luminati ochii inimii prin harul lui Dumnezeu si prin credinta, au putut spune : "Noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" (Ioan 1:14).

     Astfel, putem sa avem comuniune cu Tatal despre Fiul. Acest privilegiu a umplut atat de mult inima apostolului Ioan, incat la sfarsitul vietii sale a scris : "Ce am vazut si am auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti comuniune cu noi; si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. Si va scriem aceste lucruri, ca bucuria voastra sa fie deplina" (1 Ioan 1:3-4).

     1.2     Comuniunea este, de asemenea, "o comunitate de ganduri, de simtaminte, aceeasi inima pentru aceleasi obiecte". Este bucuria in comun despre aceeasi persoana, despre aceeasi lucrare, despre aceeasi dragoste.

     Aceasta comunitate de ganduri este, pentru credincios, in primul rand "verticala", cu Domnul Insusi, individuala sau colectiva; de asemenea, ea este "orizontala", adica intre copiii lui Dumnezeu : in relatiile fratesti, in slujba Domnului, si mai ales colectiva, cu privire la Hristos si la lucrarea Sa.

     2     Comuniunea Tatalui si a Fiului

     Subiect de nepatruns ! Nu putem sa-l abordam decat cu un duh de reverenta si adorare. Totusi, in mai multe randuri, Cuvantul, intr-o anumita masura, ni-l descopera, astfel ca inimile noastre sa fie umplute.

     Geneza 22 ne da o ilustratie. Urcand pe Moria, Tatal si Fiul "mergeau amandoi impreuna". Mielul devine obiectul discutiei lor. Cel care urma sa vina nu fusese inca manifestat, dar credinta intrevede, si in aceasta scena, imagine a realitatii viitoare, o concluzie se impune din nou : "Si mergeau amandoi impreuna". Comuniunea Tatalui si a Fiului cu privire la lucrarea care se va implini intr-o zi.

     In patru ocazii Cuvantul ne spune ca "Tatal iubeste pe Fiul", relatie de dragoste, comuniune intima in sanul divinitatii.

     2.1     In eternitate

     De trei ori se deschide in Cuvant ca "o fereastra", despre ceea ce a avut loc "inainte de intemeierea lumii".

     In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a spus : "Tata... M-ai iubit inainte de intemeierea lumii" (v. 24). Dinainte de timp, inainte ca noi sa existam, din eternitate, "Tatal L-a iubit pe Fiul".

     In sanul acestei preafericite comuniuni, conceptia rascumparairi devine clara. Mielul este "cunoscut inainte de intemeierea lumii" (1 Pet. 1:20).

     Rascumparatii, care sunt obiectele acestei mantuiri minunate, sunt "alesi inainte de intemeierea lumii" (Efes. 1:4).

     In aceasta glorie pe care Fiul o avea "la Tatal inainte de a fi lumea" (Ioan 17:5), a fost prevazuta "intelepciunea lui Dumnezeu care este in taina, ascunsa... mai inainte de veacuri spre gloria noastra" (1 Cor. 2:7). Harul pe care Fiul trebuia sa ni-l descopere intr-o zi "ne-a fost dat in Hristos Isus mai inainte de timpurile veacurilor" (2 Tim. 1:9) ; in El a fost descoperita "viata eterna pe care Dumnezeu... a promis-o mai inainte de timpurile veacurilor" (Tit 1:2).

     Psalmul 40 exprima profetic hotararea Fiului, de a implini ceea ce a fost scris despre El "in sulul cartii", planurile eterne ale lui Dumnezeu : "Iata, vin". Ce cuvinte foloseste pentru a indica aceasta venire ? - "Mi-ai strapuns (in fr. "sapat", n.t.) urechile" (v. 6) ! Ascultare perfecta din partea Celui a carui ureche, cand va parcurge drumurile pamantului, va fi "deschisa in fiecare dimineata pentru a asculta ca un ucenic" (Is. 50:4). Ureche care, mai tarziu, va fi "strapunsa", ca in Exod 21(*), cea a robului care, din dragoste pentru stapanul sau, pentru sotia si copiii sai, vrea sa ramana pentru totdeauna (rob, n.t.).

     (*) In v. 6 din Ps. 40 este folosita (in fr.) expresia "sapat" care se refera la format, alcatuit, si aceasta, dupa cum am vazut, pentru ascultare. In Exod 21 este folosita expresia "strapuns" care se refera la dependenta, loialitate si dragoste fata de stapanul sau si fata de familia sa, pentru care vrea sa ramana rob pentru totdeauna. Imagine frumoasa pentru Robul Domnului ! (n.t.).

     In aceasta preafericita eternitate, - unde Fiul era inaintea Tatalui, dupa Proverbe 8 ca "copilasul dragostei Sale" (Prov. 8:30, vezi note sub.), - se precizeaza, de asemenea, comuniunea care I-a unit in creatie. El era in acelasi timp "mesterul" Sau : "Caci din El si prin El si pentru El sunt toate lucrurile" (Rom. 11:36). "Toate au fost create prin El si pentru El" (Col. 1:16). In aceasta bucurie a comuniuni care-I unea pe Tatal si pe Fiul, "partea locuita a pamantului Sau" (Prov. 8:31) ocupa un loc mare.

     2.2     Iesit - Trimis - Venit

     Dar a sosit momentul cand singurul Fiu care este in sanul Tatalui (expresie de relatie), L-a facut cunoscut. Isus a spus despre Sine : "Eu de la Dumnezeu am iesit si am venit; caci n-am venit de la Mine Insumi, ci El M-a trimis" (Ioan 8:42). A trebuit ca El sa Se intrupeze pentru ca comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul Sau sa devina posibila.

     In taina divinitatii, Fiul "a iesit de la Tatal, si a venit in lume" (Ioan 16:28). Dar la fel de mult a fost voia Tatalui ca El sa vina : Tatal L-a trimis. "Tu esti Fiul Meu", a zis glasul divin, care adauga : "Eu astazi Te-am nascut" (Ev. 5:5).

                    Dragoste curata, de nepatruns, Fiinta Dumnezeului suprem, 

                    Care pentru a Se revela L-a dat pe Fiul Insusi, 

                    In aceasta lume invaluita de noaptea pacatului.

                    Ochii nostri au putut sa Te vada, si mainile noastre sa Te atinga.

                    H. R.

     2.3     In viata Lui pe pamant

     In timpul vietii Domnului pe pamant intalnim expresia "Tatal iubeste pe Fiul" (Ioan 3:35 ; 5:20). El nu era o Fiinta independenta de Tatal, un alt dumnezeu care actiona dupa propria Sa vointa (J.N.D.). Exista o unitate perfecta intre Ei : "Eu si Tatal una suntem" (Ioan 10:30); dar, de asemenea, dependenta perfecta, in pozitia de umanitate pe care Fiul a luat-o : "Fiul nu poate face nimic de la Sine Insusi, decat ceea ce-L vede pe Tatal facand" (Ioan 5:19).

     Isus putea sa spuna : "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis" (Ioan 4:34). Intreaga Sa bucurie era sa implineasca aceasta voie : "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Aceasta dependenta este exprimata in rugaciune, dupa cum vedem in Evanghelia dupa Luca in sapte situatii speciale. Comuniune preafecita cu Tatal, exprimata prin fiecare fapta, fiecare cuvant, fiecare atitudine a Fiului pe pamant. El a demonstrat prin ascultarea Sa dragostea Lui pentru Tatal (Ioan 14:31). La doisprezece ani deja, El voia sa fie in "cele ale Tatalui Sau" (Luca 2:49). El a scos vanzatorii din templu, deoarece facusera din "casa Tatalui Sau" o casa de negustorie. In aceasta ascultare, El se bucura de comuniunea permanenta a Tatalui Sau, care nu L-a "lasat singur", expresie pe care o intalnim de mai multe ori in Evanghelia lui Ioan.

     Intre Tatal si Fiul pe pamant, a existat o comuniune de ganduri. Astfel, in Ioan 12:27-28, atunci cand sufletul Mantuitorului era tulburat si cand cere Tatalui sa-L elibereze din acel ceas, dar sa fie glorificat Numele Sau, glasul din cer Ii raspunde : "L-am si glorificat si din nou Il voi glorifica".

     2.4     In moartea Sa

      Drumul Mielului trebuia sa sfarseasca la cruce : "Pentru aceasta Ma iubeste Tatal, pentru ca Eu Imi dau viata" (Ioan 10:17).

     La Ghetsimani, Isus nu putea sa nu simta grozavia care-L astepta, El perfect sfant : sa fie facut pacat in locul nostru; cu toate acestea, a putut sa spuna si sa repete, in acelasi gand cu Tatal Sau : "Tatal Meu, daca nu se poate sa treaca paharul acesta fara sa-l beau, faca-se voia Ta" (Mt. 26:42).

     In moartea Sa, L-a glorificat pe Tatal, implinind voia Lui; si totusi, ce taina! El a trebuit sa strige : "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit ?" Sabia s-a trezit impotriva Aceluia pe care Domnul L-a numit "pastorul Meu", Fiul care avea acelasi gand cu Tatal fata de turma, "impotriva omului care este tovarasul Meu", Acela care S-a bucurat intotdeauna de aceasta comuniune preafericita cu Tatal Sau. El a fost facut blestem pentru noi (Zah. 13:7 ; Gal. 3:13).

     In timpul acelor ceasuri de intuneric, micul grup de femei care au ramas aproape de El, "priveau de departe". Nu vrem sa facem si noi la fel, fara a cauta sa ridicam voalul pe care Duhul lui Dumnezeu la intins peste adancul acestor ceasuri de nepatruns ?

     2.5     In invierea Sa

     In invierea Sa si in glorificarea Sa, Fiul ramane Obiectul neschimbat al dragostei Tatalui : "Tatal iubeste pe Fiul si a dat toate in mana Lui" (Ioan 3:35); El a fost "inviat" prin gloria Tatalui (Rom. 6:4); dupa ce a "sfarsit lucrarea pe care Tatal I-a dat-o s-o faca", a fost glorificat "la El , cu gloria pe care o avea mai inainte de a fi lumea" (Ioan 17:5). "Dumnezeu I-a dat glorie", confirma 1 Petru 1:21. In timp ce murea, Fiul Si-a inaltat plangerea Sa : "Dumnezeul Meu, nu ma lua la jumatatea zilelor Mele" Si Tatal I-a raspuns : "Anii Tai sunt din generatie in generatie!.. Tu estei Acelasi si anii Tai nu se vor sfarsi" (Ps. 102:24, 27).

     Asociati invierii Sale, noi am fost "stramutati" in Imparatia Fiului dragostei Sale (Col. 1:13). Noi putem inca de acum, sa-I multumim Tatalui, anticipand, in aceasta sfera preafericita, comuniunea care va fi partea noastra in toata eternitatea.

     - Astfel, mai presus de noi, inainte de timp, inaintea noastra, "Tatal L-a iubit pe Fiul".

     Aceasta dragoste a coborat la noi : "Tu i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine". Si : "Cum M-a iubit pe Mine Tatal, v-am iubit si Eu pe voi". Din locul prea sfant unde Fiul Si-a revarsat inima Sa in inima Tatalui, ne parvine ecoul rugaciunii Sale : "Le-am facut cunoscut Numele Tau si Il voi face cunoscut, ca dragostea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (Ioan 17:26).

     Obiecte unei astfel de iubiri, nu vrem noi ca aici jos sa ne bucuram si sa reflectam ceva din aceasta : "Ramaneti in dragostea Mea" ? "Cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii" (Ioan 15:9 ; 13:34).