Comuniunea crestina
- X -Arend Remmers
1 Cuvantul lui Dumnezeu ca masura
Este periculos de a vorbi de unitate si de comuniune fara a cauta ceea ce Sfanta Scriptura vrea sa ne spuna cu privire la acest subiect. Urmarirea dragostei si a comuniunii reciproce trebuie sa fie insotite de urmatoarea deviza : "in adevar si in dragoste" ( 2 Ioan 3). Sa nu respingem nimic din resursele pretioase pe care Dumnezeu ni Le-a incredintat ; din contra, sa tinem cu tarie, caci ele constituie singura temelie valabila pentru modul nostru de a gandi si a actiona. Ne-am amintit ca primii crestini staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, adica erau aplicate cu fermitate si cautate cu ravna. Aceeasi responsabilitate ne revine si noua astazi.
Unii credinciosi nu sunt prea inaintati in cunoasterea adevarului. Dar, daca ei cauta sincer, cu incredere, Dumnezeu ii va face sa inainteze in aceasta privinta : " Daca ganditi ceva altfel, Dumnezeu va va descoperi si aceasta" ( Filip.3:15). In acelasi timp apostolul adauga : "Dar la ceea ce am ajuns, sa umblam pe aceleasi urme" (v. 16). Acest verset arata ca exista doar o singura cale pe care toti copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa umble, si contrazicand afirmatia potrivit careia, pastrarea de vederi diferite asupra adevarului, diversele grupari de crestini ajung sa exprime mai bine maretia lui Dumnezeu, si la multitudinea gandurilor Sale. O comuniune adevarata nu poate exista pe o astfel de temelie.
Este adevarat ca participarea la comuniune nu implica in mod obligatoriu o unitate absoluta in cunoasterea adevarului si o uniformitate in gandire ; dar nici nu inseamna acceptarea unei varietati de opinii si practici contradictorii. Smerenia si dragostea sunt necesare pentru a pastra unitatea Duhului, fundamentul comuniunii practice, nu recunoasterea in mod explicit a diverselor pareri venite de la unii sau de altii. O astfel de conceptie corespunde cu siguranta modului de gandire pluralist al lumii moderne ; in societatea actuala nu exista un adevar absolut, recunoscut de toti. Domnul Isus spune Tatalui Sau : "Cuvantul Tau este adevarul" ( Ioan 17:17), si acest adevar este si ramane masura de neschimbat a cunoasterii noastre, si fundamentul comuniunii noastre.
O comuniune reala, profunda, unii cu altii, nu poate fi realizata decat daca primim si pastram adevarul lui Dumnezeu in orice aspect, asa cum suntem indemnati. Mentinerea acestei invataturi pretioase este legata de o stare spirituala potrivita ; Pavel a descris-o atat de frumos in Filipeni 2:1 la 4 : " Daca este deci vreo incurajare in Hristos, daca este vreo mangaiere a dragostei, daca este vreo comuniune a Duhului, daca sunt sentimente si indurari, impliniti-mi bucuria sa ganditi la fel, avand aceeasi dragoste, cu un suflet, gandind una ; nimic sa nu fie din duh de partida sau glorie desarta, ci, in smerenie, unul considerandu-l pe altul mai presus de sine insusi, nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare si la ale altora."
Comuniunea realizata prin Duhul Sfant este totdeauna compromisa de slabiciunile si caracteristicile noastre omenesti, si pe deasupra de egoismul nostru cu diferitele sale manifestari. Imaginea minunata a comuniunii asa cum ne este infatisata in psalmul 133 : " Iata ce bine si ce placut este sa locuiasca fratii uniti impreuna ! " nu se realizeaza, in practica, daca nu ne ingaduim unii pe altii in smerenie, blandete, rabdare si dragoste, nefacand nimic din duh de partida, glorie desarta sau egoism, ci cautand totdeauna, cu ravna, unitatea de gandire.
2 Comuniune in viata de fiecare zi
Intr-o astfel de comuniune, Domnul Isus se afla in centru. De El este legat in mod individual, prin credinta, fiecare credincios ; si, prin Duhul Sau, Domnul uneste pe ai Sai intre ei. Spre deosebire, o atitudine sociabila nu inseamna comuniune ; mai degraba reprezinta un pericol care ne poate antrena rapid la o asemanare cu lumea.
Intalniri prietenesti, o excursie impreuna sau vacante organizate intre cateva familii reprezinta ocazii minunate de a gusta comuniunea. Dar ne punem intrebare : ocupa Domnul Isus locul central ? Sau sunt doar interese pamantesti, chiar mondene ? Ce binecuvantare, atunci cand ne facem timp sa ne preocupam impreuna de Cuvantul lui Dumnezeu, de a ne ruga si de a ne impartasi problemele noastre, toate acestea pe temelia comuniunii noastre cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru ! In contrast, ce pacat, cand copiii lui Dumnezeu se intalnesc in cercuri private fara a putea sa se roage impreuna ! Exista un remediu : a marturisi lucrul acesta Domnului, a vorbi intre noi si, cu ajutorul Sau, sa incepem din nou in alt mod. El nu ne va refuza binecuvantarea comuniunii !
La fel, copiii din familiile noastre trebuie sa poata discerne ceea ce ne uneste, astfel ca sa invete de la o varsta frageda, prin practica, insemnatatea comuniunii crestine ! Deseori uitam ca tinerii se lasa mai usor influentati prin ceea ce vad si aud in fiecare zi de la parintii lor, decat prin principii, ori cat de bune ar fi, pe care le transmit acestora, dar ei nepunandu-le in mod potrivit in practica. Intimitatea si comuniunea traita in sanul familiei inca din copilarie, si asociata si cu alti credinciosi, va avea un efect decisiv asupra derularii ulterioare a vietii de credinta.
Cu modul de viata din ziua de astazi, imaginea traditionala a familiei ( care este totusi de origine biblica ) tinde sa dispara progresiv. Astazi, fiecare isi duce propria sa viata, si chiar in mijlocul familiei in care se gasesc , intalnindu-se doar la masa pentru putin timp, fara a mai vorbi de alte ocazii speciale. Multele probleme ale tinerilor din lume isi au originea in sentimentul abandonarii si al singuratatii ca rezultat al lipsei in copilarie a unui adevarat camin. Cat este de important pentru parintii credinciosi sa ofere in sanul cercului familiei, intr-o atitudine spiriruala, dragoste, caldura si comuniune ! Copiii si adolescentii pot prospera daca sunt din familii in care sotul si sotia, tatal si mama, traiesc in comuniune cu Domnul si intre ei. Casatoria este cea mai stransa legatura a comuniunii care poate exista pe pamant. A fost instiuita de Dumnezeu ca o porunca la inceputul creatiei ( Gen.2:24), si ca o imagine a lui Hristos si Adunarii Sale ( Efes.5:25-33).
Daca importanta casatoriei este tot mai mult minimalizata si denigrata in lumea de astazi, o astfel de unire ramane totusi, pentru toti cei care cred si cunosc adevarul, o institutie divina, si sfera cea mai apropiata a comuniuni in Domnul. Casatoria este unicul cadru exterior dat de Dumnezeu pentru legatura cea mai intima care poate fi intre un barbat si o femeie, si nu trebuie sa nesocotim aceasta forma exterioara de comuniune. Legatura pentru intreaga viata, casatoria, incepe cu o unire oficiala si nu inceteaza decat prin moarte ( de comparat Gen. 29:1 si urmatoarele ; Rom. 7:2 si urmatoarele ). Este de asemenea un domeniu de comuniune spirituala, intelectuala si afectiva in care barbatul si femeia, ca si copii ai lui Dumnezeu, pot realiza o comuniune intima de credinta, de gandire si de dragoste reciproca. " De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa si vor fi un singur trup" ( Gen. 2:24 ; Matei 19:5 ; 1 Cor.6:16 ; Efes. 5:31).
Astfel, casatoria nu este o porunca specific crestina sau spirituala ; face parte din ordinea universala din creatia lui Dumnezeu. Totusi, unirea conjugala a doi credinciosi, care trebuie realizata " doar in Domnul " ( 1 Cor. 7:39), adica in concordanta cu fiinta si voia Sa, se situeaza pe un nivel inalt si special. Sa nu uitam niciodata ! Unirea intima intre Hristos si Adunarea Sa este imaginea unei casatorii in care barbatul si femeia sunt legati unul de altul in credinta, armonie spirituala si o profunda afectiune de inima. O astfel de comuniune reprezinta o binecuvantare care nu se limiteaza doar la cuplul in sine, ci se extinde asupra copiilor si a intregii adunari. Acuila si Priscila, mentionati doar de sase ori in Noul Testament, si de fiecare data foarte pe scurt, ofera un exemplu deosebit de frumos si instructiv a unei casatorii binecuvantate. Totdeauna sunt numiti impreuna, dar intr-o ordine care difera dupa imprejurari ( Fapte 18:2,18,26 ; Rom. 16:3 ; 1 Cor. 16:19 ; 2 Tim. 4:19).
Asa cum am observat privind si alte aspecte de comuniune, Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza si aici cu privire la diferite pericole. Sotii sunt indemnati sa-si iubeasca sotiile ( Efes. 5:25,28,33), sa nu se supere pe ele ( Col. 3:19), ci sa le de cinste ca unui vas mai slab ( 1 Pet. 3:7). Sotiile trebuie sa-si iubeasca sotii ( Tit 2:4), fiindu-le supuse ( Efes. 5:22,24 ; Col. 3:18 ; Tit 2:5 ; 1 Pet. 3:1), si sa nu exercite autoritate asupra lor ( 1 Tim. 2:12). Aceste pericole ameninta comuniunea conjugala ; ele pot fi evitate, in dependenta de Domnul, daca sunt recunoscute la timp. In casatorie si in familie de asemenea, pastrarea comuniunii se bazeaza pe relatia individuala a fiecaruia cu Domnul.
Ajutorarea fratilor si surorilor in nevoie reprezinta un alt aspect al comuniunii reciproce. L-am mentionat deja in legatura cu primii crestini din Ierusalim. In tara noastra, chiar daca sistemul actual de asigurari sociale multiple poate duce la gandul ca nu mai exista saracie, realitatea este totusi foarte diferita. In plus, cazurile de suferinta morala sunt intr-o crestere constanta. Deseori ignoram saracia materiala sau morala a fratilor si surorilor singure, sau chiar familii intregi. Nu este aceasta dovada ca nu cunoastem cu adevarat acest aspect al comuniunii ? Chiar daca nu este vorba de un ajutor material sau spiritual cu toate acestea este necesar ca aceste persoane, incercate sau descurajate, sa fie incurajate si intarite printr-o simpla vizita frateasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu