temelia si adevarul

                  Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                   - V -


          Henri Rossier


                Asteptarea Domnului si viata crestina - 1 Tes. 3:10-13

          Am aratat deja ca asteptarea Domnului nu a caracterizat pe tesaloniceni doar la momentul convertirii lor. Prigonirea care a urmat le-a dat ocazia sa manifeste rabdarea si nadejdea lor. Pavel insusi, desi batran in credinta, si care era un parinte nu un copilas, a umblat totdeauna asemenea lor, in ravna "dragostei dintai", si dea lungul anilor nu a slabit in ce priveste prospetimea vietii sale crestine. Capitolul 2 ne prezinta pe apostol in "lucrarea credintei" si a "ostenelii dragostei" sale (vom reveni), si in final in "rabdarea nadejdii" sale, caci atunci cand Satan cauta sa impiedice slujba sa (v.17-20), avea inaintea ochilor venirea Domnului si stia ca va primi atunci, si numai atunci, rasplata pentru slujba sa. "Pentru ca", zice el, "cine ne este speranta, sau bucurie, sau cununa a laudei ? Nu sunteti chiar voi, inaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa ?" (2:19). Astfel, venirea Domnului, care va pune in lumina intreaga purtare a acestor copilasi in credinta, va avea aceeasi influenta binecuvantata asupra intregii lucrari a marelui apostol al natiunilor. Fiind impreuna in aceeasi familie, si avand aceleasi trasaturi, detineau, in ciuda masuri de cunoastere destul de diferita, aceeasi taina a vietii crestine.

          Pasajul care face subiectul principal al acestei meditatii (3:10-13), ne arata ca credinta tesalonicenilor era pandita de cateva pericole. Aici, "credinta" nu este doar acceptarea marturiei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea lui Hristos, caci primita in inima, aceasta credinta este completa ; dar credinta inseamna de asemenea, ansamblul invataturi crestine primite prin credinta, si din acest punct de vedere, le lipseau cateva lucruri (vezi v.10). Toate indemnurile din aceasta epistola dovedesc ca detaliile cu privire la nadejdea lor le erau inca necunoscute. Satan cauta sa scoata din aceasta lacuna un profit. Vedem in cap. 4 ca erau in pericol de a fi "intristati ca si ceilalti care nu au nadejde" si, in a doua epistola, ca vrajmasul a reusit intr-o oarecare masura sa le rapeasca asteptarea lor. Le-a insinuat ca "ziua Domnului ar fi prezenta acum" (2:2) ( adica ziua de judecata), deoarece treceau prin necazuri ; prin acestea puteau fi inselati in asteptarea lui Isus, venind din cer ca sa-i scape de mania viitoare.

          Adevarul este ca crestinii care nu sunt familiarizati cu venirea Domnului, sunt supusi riscului de a cadea in cursele ispititorului, si astfel sa faca in zadar lucrarea Duhului Sfant pentru ei (1 Tes.3:5). Daca pierdem cunoastere nadejdei crestine, sufletele noastre sunt in pericolul de a pierde, de asemenea, si alte adevaruri elementare care sunt la baza credintei. Intrebarea : "Unde este promisiunea venirii Lui ?" constiuie temelia pentru materialismul batjocoritorilor de la sfarsit (2 Pet.3:4). Aceasta asteptare a lui Hristos care influenteaza slujba noastra si importanta pentru credinta noastra, actioneaza asupra altor aspecte din viata noastra crestina. Am putea chiar afirma ca ea nu este straina de niciun aspect din aceasta viata. Astfel, la cap. 3 din epistola noastra, apostolul nu poate sa vorbeasca despre sfintenie fara sa aminteasca venirea Domnului : "Domnul sa va faca sa sporiti si sa prisositi in dragoste unii fata de altii si fata de toti, dupa cum facem si noi fata de voi, ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai! (3:12-13).

          Sa ne oprim putin atentia asupra acestui pasaj. Vedem ca Pavel doreste pentru sfintii din Tesalonic o sporire si o inmultire a dragostei fratesti si aceasta, nu doar in cercul restrans al relatiilor crestine, ci "fata de toti"(*). Ce ar insemna astazi aceasta dragoste sporita fata de toate madularele lui Hristos ! De cate ori nu sunt tratati ca straini (ca si cum nu ar fi frati), copiii lui Dumnezeu cu care nu mergem impreuna ! De cate ori dragostea este inlocuita printr-un fel de tovarasie, care ne uneste ca membri ai diverselor secte care a divizat sarmana Biserica a Domnului !

          (*) Nu este zis aici : "fata de toti oamenii", desi acest lucru este valabil (vezi 5:15).

          Apostolul a fost, in ochii tesalonicenilor, un model al acestei dragoste despre care el vorbeste. El putea sa le spuna intr-adevar : "dupa cum facem si noi fata de voi", caci le-a dovedit-o. "Asa cum o doica isi ingrijeste cu drag copiii, astfel, plini de dragoste pentru voi, ne gaseam placerea sa va dam nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci si propriile noastre vieti, pentru ca ne erati preaiubiti". Lucrarea sa in mijlocul lor a fost cu adevarat "lucrarea dragostei" : "Pentru ca, fratilor, va amintiti osteneala si truda noastra : lucrand noapte si zi, spre a nu impovara pe cineva dintre voi, v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu" (2:7-9).

          Manifestarea dragostei fratesti are consecinte infinit de pretioase pentru starea sufletelor noastre ; le vedem in aceste cuvinte ale apostolului : "ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru". Aceste doua lucruri, impreuna cu dragostea care este sursa, caracterizeaza persoana lui Hristos : El este dragoste ; El este Sfantul ; El este fara vina, El care niciodata "nu a facut nimic rau".

          De asemenea, acestea infatiseaza si pozitia noastra actuala in Hristos. Dumnezeu care ne vede in El, ne vede asemenea Lui : "dupa cum ne-a ales in El mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" ( Efes.1:4).

          De asemenea, infatiseaza si starea noastra viitoare : "ca sa va prezinte sfinti si fara pata si de neinvinuit inaintea Lui" (Col.1:22). "Hristos a iubit Adunarea..., ca sa-Si prezinte Lui Insusi Adunarea glorioasa, neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acesta, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" ( Efes.5:25,27).

          Dar un crestin nu se poate limita doar ca sa stie ca este desavarsit in Hristos, si ca el va fi desavarsit in glorie. Avand viata divina, va cauta sa realizeze practic, aici pe pamant, caracterele pe care le are. Pentru aceasta intalnim aceste cuvinte, cand este vorba de umblarea noastra aici pe pamant. Asa a fost intreaga umblare a apostolului : "Voi insiva sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, cu cata sfintenie si draptate si fara vina ne-am purtat fata de voi, care credeti : dupa cum stiti, cum va indemnam pe fiecare dintre voi ca un tata pe copiii lui, si va mangaiam si va marturiseam" (1 Tes.2:10-11). Dragostea sa fata de ei era sursa purtarii lui fata de ei. Asa trebuia sa fie de asemenea, si umblarea filipenilor. Apostolul le-a scris : "Si aceasta ma rog, ca dragostea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai mult..., ca sa fiti curati si fara vina pentru ziua lui Hristos" (Fil.1:9,10).

          Acest adevar cu privire la umblarea crestina este de toata importanta. Sa ne amintim ca sfintenia noastra practica decurge din dragostea noastra, si ca prima nu poate exista unde este absenta a doua. Dragostea frateasca ne leaga de familia lui Dumnezeu si ne sfinteste, despartindu-ne moral de oricine nu este nascut din El. Astfel, nu mai putem iubi si alimenta ceea ce cauta lumea, ci ne gasim placerea in lucrurile ceresti, impreuna cu cei care le cunosc si le iubesc. Atunci cand dragostea frateasca slabeste si crestinul nu mai sporeste in ea, un anumit gol se produce in inima : lumea isi gaseste un loc pe care il ocupa, si grabindu-se sa profite; patrunde mai intai treptat, pe ascuns ca sa zicem asa, dar curand va domni, si sfintenia, despartirea practica pentru Dumnezeu, sfarseste prin a nu mai fi decat un cuvant golit de sens.

          Sa revenim acum la pasajul nostru : "ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru". Aici nu este vorba cum trebuie sa fie umblarea noastra, asa cum este in Fil. 1:9,10, ci este vorba de starea inimilor noastre. Exercitarea dragoste fratesti intareste inimile credinciosilor intr-o stare fara vina si in sfintenie inaintea lui Dumnezeu, dandu-le fericita constiinta a acestor lucruri. Dar cum ar putea fi multumiti de modul in care Il reprezinta pe Hristos aici pe pamant ? Aceasta se intampla atunci cand sunt multumiti de ei insisi, si sa aiba falsa iluzie ca este posibil sa atinga desavarsirea practica in acesta lume. De aceea apostolul adauga : "la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai". Nu vom realiza desavarsirea acestor lucruri decat la venirea Domnului, dar sustinuti de aceasta nadejde, le vom realiza mult mai bine asteptand dintr-un moment intr-altul deplina lor realitate. Privind tinta la Isus, ne straduim sa fim gasiti deja prin El asa cum vom fi cand El va veni cu toti sfintii Sai.

         Nu pot, nu trebuie sa am o masura de sfintenie mai mica decat aceasta. Cum as putea sa nu umblu in dragoste, cand gandesc ca Domnul Isus ne va duce pe toti, impreuna cu El, inaintea lui Dumnezeu si Tatal ? Atunci relatia de dragoste dintre Hristos si noi, dintre noi si Dumnezeu, va fi desavarsita si va umple deplin si etern casa Tatalui de parfumul sau ! Cum sa nu traim in sfintenie, daca asteptam dintr-un moment in altul venirea Sa, cand  "toti sfintii" vor avea un caracter asemanator cu al Lui !

          Nu cred ca venirea Domnului este aici aratarea lui Isus Hristos cu toti sfintii Sai inaintea lumii. Acest pasaj este cuprins in actul venirii, dar manifestat "inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru". Prima etapa a calatoriei noastre ceresti va fi intalnirea cu El, "in nori, in vazduh" ; al doilea, intrarea Sa impreuna cu noi in casa Tatalui si in prezenta Lui. Si acolo vom fi ceea ce vom ramane pentru totdeauna, sfinti, fara vina in dragoste, ca El ; nu vom fi doar in Hristos, ci impreuna cu El si asemenea Lui. In acest caracter va infatisa Adunarea Tatalui Sau, asa cum o va infatisa Lui Insusi. Din acel loc vom iesi impreuna cu El pentru a fi aratati inainte lumii.

          Asteptarea Domnului este deci resortul, taria, incurajarea sfinteniei cu privire la starea inimilor si a umblarii noastre. De asemenea. putem sa repetam impreuna cu apostolul minunatele cuvinte cu care se incheie aceasta epistola : "Iar Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe deplin : si intreg duhul vostru si sufletul si trupul sa fie pastrate fara vina la venirea Domnlui nostru Isus Hristos. Credincios este Cel care va cheama, care va si face aceasta" Amin.

          Am aratat ca sfintenia nu poate fi despartita de dragoste care este punctul de plecare ; nici de venirea Domnului care este punctul de sosire. De asemenea, aceasta venire are influenta asupra oricarui caracter crestin, curatie, sobrietate, dreptate, evlavie (1 Ioan 3:3 ; Tit 2:11-13). Astfel va fi purtarea noastra, daca asteptam "fericita nadejde".

          Sa mai spunem cateva cuvinte despre influenta pe care venirea Domnului o exercita asupra sentimentelor noastre. Nu vorbesc de afectiunile si de bucuria noastra, care sunt practic normale pentru asteptarea Domnului. Il cunoastem si Il iubim ; a-L iubi, inseamna dorinta si bucuria venirii Lui. Dar vreau sa ma refer la ceeea ce ne este spus in Fil. 4:5 : "Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape". Aici. blandetea este "caracterul unui om care nu insista asupra drepturilor lui". Din punct de vedere moral, nimeni nu are dreptul sa-mi incalce drepturile, sa profite, de exemplu, de ceea ce este al meu, sa ma alunge din casa mea, sa ma lipseasca de familia si de libertatea mea, etc. Domnul Insusi a avut drepturi aici pe pamant ; era imparat si S-a nascut pentru aceasta ; putea sa-Si revendice puterea, posesiunea oricarui lucru, cea mai inalta demnitate, inchinarea tuturor. Dar Si-a revendicat El drepturile ? Nu ! S-a lasat acuzat pe nedrept, judecat intr-un mod nedrept, si nu S-a impotrivit. S-a vazut deposedat de imparatia Sa, mostenirea Sa, demnitatea Sa, libertatea Sa, si chiar viata Sa - si nu a deschis gura. A fost ca o oaie muta inaintea celor care o tund.

          Si noi, crestini, actionam la fel ? Ne deranjeaza cea mai mica atingere a drepturilor noastre. Cand ni se face nedreptate, si aceasta ne este insuportabil, apelam chiar la lume sa ne apere drepturile. Uitam acest indemn ; "Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii". Sau mai degraba uitam mijlocul de a-l realiza. "Domnul este aproape! " Cum sa insist asupra drepturilor mele atunci cand astept apropiata venire, imediata, a Domnului ? Pot renunta la ele si sa le las in mainile celor care mi le rapesc ; mai bine astept, caci vreau sa impart cu El gloria Sa cereasca. Domnul va revendica mai tarziu drepturile mele in imparatia Sa, asa cum o va face si cu ale Sale ; dar asteptand, eu renunt la ele ; vrajmasul nu le va rapi pentru mult timp.

          Apostolul adauga : "Nu va ingrijorati de nimic". Ca si cum cuvintele : "Domnul este aproape" leaga ceea ce precede de ceea ce urmeaza. Asteptarea Domnului ma face sa renunt mai bine la drepturile mele, decat sa ma ingrijorez. Ma ingrijorez eu astazi, maine, de imprejurarile dificile, de piedicile ridicate de Satan, de starea Bisericii, de falimentul marturiei ? Duhul raspunde : "de nimic". La ce bun sa ma ingijorez ? Domnul vine si va pune capat la toate aceste greutati. Sa nu credem ca aceasta este indiferenta ; crestinul nu poate fi indiferent fata de rau : "ci, in orice, faceti cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugaciuni si prin cerere cu multumiri". Greutatile, ingrijorarile, tulburarile indeamna sufletul la dependenta, la rugaciune, la incredere ; pune totul inaintea lui Dumnezeu care poate pazi inimile noastre.

          Alte pasaje ne arata mangaierea pe care venirea Domnului o aduce sufletelor indoliate (1 Tes.4:13-18), incurajarea pentru inimile tulburate si cuprinse de teama ( Ioan 14:1-3), rabdarea in incercari : De asemenea, si noi sa fim rabdatori, sa ne intarim inimile, pentru ca venirea Domnului se apropie ! ( Iacov 5:7,8).