Translate

marți, 30 decembrie 2014




                       Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                - VII -



          Henri Rossier


                    Venirea Fiului Omului - Mat.24:32-44 ; 1 Tes.5:1-11

          Aceste pasaje ne prezinta un aspect nou despre venirea Domnului : aparitia Sa ca "Fiu al Omului", pentru a judeca pe cei vii de pe pamant. Aparut altadata in har, pentru a suferi, pentru a fi respins de iudei si de natiuni, apoi rastignit, Fiul Omului, Caruia Dumnezeu "I-a dat toata judecata", va reveni, si razbunarea pe care o va aduce pentru dusmanii Sai va fi groaznica. Matei 24:1-31, descrie semnele profetice care preced si insotesc venirea lui Mesia, raportat la poporul iudeu care L-a respins. Am aratat deja intr-un articol precedent aplicatia practica a profetiei pentru constiinta noastra, de aceea renunt sa mai abordez din nou acest subiect. Este suficient sa mentionez aici ca "semnele" din Matei 24 nu au nicio legatura cu aparitia stelei de dimineata, adica cu venirea Domnului in har, ci ele preced aparitia Soarelui dreptatii. Va fi pe pamant, la sfarsitul timpului, un grup de martori dintre iudei, adevaratul Israel, "ramasita" la care se refera profetia, care va fi atentionata prin semnele de judecata imineneta fata de prigonitorii sai, si de apropiata sa eliberare. In acelasi timp, o mare multime dintre natiuni ( din nefericire ! nu din crestinatatea apostata ) va fi convertita prin "Evanghelia imparatiei". Acesti credinciosi Il vor accepta ca Domn pe Cel care este gata sa apara ca Fiul Omului, judecator si imparat, si se vor supune Lui. Ei vor fi binecuvantati pentru ca au ascultat si ocrotit ramasita lui Israel, in timpul necazului sau ( Mat.25:31-46).
          Versetele 32 la 34 din cap.24 se refera la iudeii credinciosi de la sfarsit. Domnul le zice : "cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca El este aproape, la usi" (v.33) si "Nicidecum nu va trece aceasta generatie, pana nu vor avea loc toate acestea" (v.34). Totusi, adevarurile cuprinse in aceste versete depasesc cu mult sfera poporului Israel. Cand va veni Fiul Omului, nu va gasi lumea schimbata nici in caracterul sau, si nici in manifestarile sale. Oamenii vor fi la fel ca in zilele lui Noe. "Pentru ca, asa cum erau oamenii in zilele dinainte de potop, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se..., si n-au stiut pana a venit potopul si i-a luat pe toti" (v.38,39). Unul singur, Noe, al optulea om al credintei, a intrat in corabie impreuna cu casa sa si a fost "lasat", pentru a deveni samanta unei noi rase intr-o lume curatita prin judecata. La fel va fi si la sfarsitul timpului. Judecata, va distinge intre cei drepti si cei rai. Acestia din urma vor fi "luati", asemenea oamenilor nelegiuiti de altadata, in timp ce, la fel ca dreptul Noe, altii vor fi lasati. Dar a fost foarte important pentru Domnul, sa le faca cunoscut ucenicilor care Il inconjurau, atitudinea pe care trebuie sa o aiba cu privire la intoarcerea Fiului Omului. Va fi o intoarcere neasteptata. Nimeni nu poate sti nici ziua nici ora, nici chiar ingerii din cer. Aceasta cunoastere este rezervata doar Tatalui (v.36). Apropierea acestei zile este descoperita prin semne (v.33), dar fara a se cunoaste data. Ceea ce trebuie sa stie ei, este ca Fiul Omului va veni deodata ca un hot (v.43). Trebuie deci sa vegheati, le zice Domnul, caci hotul vine noaptea, si "nu stiti in care ceas vine Domnul vostru". Fiul Omului, care la venire va surprinde pe oameni ca un hot, nu are acelas caracter pentru ucenici : este Domnul lor, si Cel pe care ei trebuie sa-L astepte intr-o permanenta veghere.
          Aceste lucruri ii intereseaza decat pe ucenicii dintre iudei ? 1 Tes. 5 ne arata ca ele se aplica de asemenea si crestinilor. "Iar despre timpuri si vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa vi se scrie". Tesalonicenii cunoasteau prin profetie semnele venirii Fiului Omului, in contrast cu fericita venire a Fiului lui Dumnezeu, despre care au vazut in cap 4. "Pentru ca voi insiva stiti prea bine ca ziua Domnului asa vine, ca un hot in noapte". Oamenii vor fi atinsi de o distrugere neasteptata. "Dar voi, fratilor, nu sunteti in intuneric, ca ziua sa va surprinda ca un hot. Pentru ca voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului".
          Motivul pentru care judecata nu poate sa ne atinga, este ca noi apartinem deja acestei zile care este inca viitoare, fiind eliberati de puterea intunericului si am fost facuti fii ai luminii. Cum poate deci ziua Domnului sa atinga constiintele noastre ? Duhul Sfant adauga : "Astfel deci sa nu dormim, ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji; pentru ca cei care dorm, dorm noaptea; si cei care se imbata, se imbata noaptea; dar noi, fiind ai zilei, sa fim treji". A dormi si a ne imbata inseamna a ne trada caracterul nostru de fii ai zilei. Nu avem decat aceasta dorinta, dar atat de puternica pentru a veghea si pentru a respinge toate bauturile ametitoare prin care lumea si Satan cauta sa adoarma sufletele noastre. Noi apartinem unei alte sfere, cea a luminii eterne !
          Trebuie sa veghem plini de teama ca mania sa nu ne atinga si pe noi ? Nicidecum, caci noi nu ne mai temem de judecata, ci de lumea care va fi judecata : "Imbracand platosa credintei si a dragostei si, drept coif, speranta mantuirii; pentru ca Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos".
          Credinta si dragostea ne pazesc de atacurile lui Satan si ale lumii, lipindu-ne de Dumnezeu, de Hristos, de toti cei care sunt nascuti din El. Cand ma bucur de aceste lucruri minunate, cele de pe pamant isi pierd puterea de a ma atinge. Nadejdea mantuirii ne umple de siguranta in fata acestei manii viitoare care nu ne este destinata. Asa asteapta crestinul credincios ziua Domnului. Aceasta zi nu-l atinge intr-un mod personal ; dar ea atinge constiinta sa, si aceasta este un lucru nemarginit de benefic in mijlocul pericolelor de orice fel care ameninta viata noastra crestina.
          Dar poate crestinatate de nume sa se creada la adapost de aceasta zi ? Ea si-a creeat o iluzie, caci se lauda ca poarta numele lui Hristos. Cat de mult se insala. Sardes, care reprezinta crestinatatea sub forma sa cea mai luminata, protestantismul, primeste acest avertisment din partea Domnului : "Aminteste-ti deci cum ai primit si ai auzit si pastreaza si pocaieste-te! Deci, daca nu vei veghea, voi veni ca un hot si nicidecum nu vei sti in ce ceas voi veni asupra ta" ( Apoc.3;3). Religia cea mai ortodoxa, nu salveaza pe cei care marturisesc groaznica zi a Fiului Omului. Ei vor fi in mod complet asemanati cu lumea. Fiind fara pocainta care insoteste credinta, partea lor nu difera de a celor neevlaviosi. Dar in ce ne priveste, "sa ne indemnam unii pe altii" sa veghem si sa fim treji !    
               


                 


                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze