Am vazut cerul deschis Apoc. cap. 22:3-5
- XXII -
(continuare din 10.10.2018)
Christian Briem
9.3 Binecuvantarile eterne - 22:3-5
Ultimile trei versete incheie acest paragraf formand un intreg care este un apendice, o completare. Aici sunt descrise binecuvantarile extraordinar de mari de care se bucura sfintii din cer. Cand vom arunca o privire asupra catorva puncte, nu vom putea decat sa exclamam in adorare: "O Doamne, Tu ai tinut vinul cel bun pana acum" (Ioan 2:10).
"Si nu va mai fi niciun blestem, si tronul lui Dumnezeu si al Mielului va fi in ea; si robii Lui Ii vor sluji. Si vor vedea fata Lui si Numele Lui va fi pe fruntile lor. Si nu va mai fi noapte, si nici nevoie de lampa si de lumina de soare, pentru ca Domnul Dumnezeu va lumina peste ei si vor imparati in vecii vecilor" (Apoc. 22:3-5).
Este clar ca este vorba de binecuvantari eterne. Desigur, scena asa cum este ea descrisa se afla inca in timp, dar binecuvantarile prezentate au un caracter etern, la fel ca si cetatea. Citind aceste versete, avem impresia ca lucrurile prezentate au sarit, fara sa ne dam seama, din timp in eternitate. Orizontul dispare in infinit.
9.3.1 Nu va mai fi blestem - 22:3a
Primul lucru care ni se spune este ca nu va mai fi blestem. Pe pamant, chiar in timpul Imparatiei de o mie de ani, vor mai fi blesteme, caci pacatosul in varsta de o suta de ani va fi blestemat (Is. 65:20). Dar in cetatea cereasca, blestemul va fi total strain. Acolo nu se va mai auzi niciodata un glas de blestem.
Daca ne gandim la istoria omului pe pamant, ce mare diferenta vedem. Atunci cand sarpele l-a inselat pe primul om pentru a-l face sa pacatuiasca, Dumnezeu l-a blestemat (Gen. 3:14). Deoarece Adam a ascultat de glasul sotiei sale, Dumnezeu a blestemat pamantul din cauza lui (Gen. 3:17). Cain a fost primul ucigas, ucigasul fratelui sau; si el fiind, astfel, obiectul blestemului (Gen. 4:11). Cand Dumnezeu a dat legea poporului Sau Israel, si cand acest popor a ales sa incalce imediat cerintele drepte ale lui Dumnezeu, acesta a cazut sub blestemul legii pe care a incalcat-o - un blestem in care au cazut toti cei care gandesc ca pot sa stea inaintea lui Dumnezeu pe terenul legii lui Dumnezeu.
Prin puterea lucrarii lui Hristos, crestinul credincios se afla deja de astazi pe terenul unui har neconditionat, el sta "in Hristos" inaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el se misca inca pe scena pacatului si a mortii cu toate consecintele care decurg pentru el. Toata creatia suspina, si noi suspinam, de asemenea, asteptand infierea, rascumpararea trupurilor noastre (Rom. 8:19-23). Totusi, clipa este aproape cand vom experimenta rascumpararea trupurilor noastre si cand vom schimba acest sarman pamant cu gloria cerului. Acolo nu va mai fi blestem. Nu doar ca nu ne va mai atinge (aceasta este adevarat deja de astazi), dar scena intreaga va fi sfanta si eliberata de orice ar fi impus blestem din partea lui Dumnezeu.
Exemplele care tocmai au fost date referitor la blestemul din partea lui Dumnezeu, arata destul de clar ca blestemul este totdeauna o consecinta directa a pacatului. Acesta este motivul pentru care afirmatia din Apocalipsa 22 merge mult mai departe decat cea din Apocalipsa 21:4 unde doar consecintele indirecte ale pacatului sunt numite: lacrimi, moarte, intristare, strigat, chin.
Absenta blestemului in cetatea cereasca este bazat pe faptul ca ea este tronul lui Dumnezeu si al Mielului. Retineti bine: tronul lui Dumnezeu si al Mielului va fi, de asemenea, in Adunarea lui Dumnezeu in glorie. Versetul 1 nu ne-a spus in mod expres aceasta circumstanta. Astfel, guvernarea lui Dumnezeu in eternitate sustine o stare care corespunde sfinteniei Sale absolute si care asigura pentru eternitate fericirea celor rascumparati.
9.3.2 Slujba eterna - 22:3b
Dupa ce am auzit ceea ce nu va mai fi in cer, sunt numite apoi cateva binecuvantari pozitive, a caror posesie caracterizeaza pe sfintii ceresti. In primul rand este spus: "si robii Lui Ii vor sluji".
"Ii vor sluji" : de cine este vorba? Fraza precedenta mentioneaza pe Dumnezeu si Mielul, si acum este spus simplu "Lui" (Ii vor sluji) si "fata Lui". Avem aici unul din acele frumoase exemple aratate mai inainte (9.1.3), in care Ioan nu face distinctie intre persoanele divine, si nu spune in mod clar care Persoana este avuta in vedere in acel moment. El le vede astfel una in Dumnezeire incat Duhul Sfant poate sa vorbeasca in acest fel prin el. Am remarcat deja ca acest mod de exprimare subliniaza divinitatea Domnului nostru Isus Hristos. Cuvantul lui Dumnezeu nu ar fi putut vreodata sa vorbeasca in acest mod daca El nu era Dumnezeu, asemenea Tatalui si Duhului Sfant. Cu toate acestea, in general, daca este necesar sa se faca distinctie intre persoanele Dumnezeirii, unele de altele, Duhul Sfant o face. Nici Tatal, nici Duhul Sfant nu au devenit carne, ci doar Fiul, "Cuvantul" etern (Ioan 1:14). Si cum Fiul a devenit om, oamenii au putut vedea in El pe "Singurul (Unic de acest fel) Fiu de la Tatal". Acesta nu este decat un exemplu unde modul de exprimare al Scripturii distinge persoanele Dumnezeirii.
"Robii Lui Ii vor sluji" - har minunat! Noi Ii vom sluji atunci neincetat. Noi I-am slujit deja pe pamant, si Ii vom sluji "in trupurile noastre glorificate". Dar cat de mult am falimentat in acest domeniu! Nu ne-a rascumparat El cu un pret imens? Dar de multe ori nu avem timp pentru El, deoarece inima noastra nu este in totul pentru El. Si chiar atunci cand dorinta inimii noastre a fost sa-I slujim, tot ceea ce am facut a fost imperfect! Nu intotdeauna a fost voia Sa cea care ne-a condus in slujire. Nu am fost noi de multe ori injugati la lucrari nepotrivite sau cu motive amestecate, si nu am facut noi sa se simta uleiul stricat al facatorului de mir (Ecl. 10:1)? Glorificarea lui Hristos a fost cu adevarat singurul scop al slujbei noastre, a fost singurul scop? Suntem fortati cu totii, mai mult sau mai putin, sa ne plecam capetele si sa marturisim ca suntem slujitori netrebnici, chiar si atunci cand am facut ceea ce ne-a fost poruncit (Luca 17:10).
Dar atunci aceasta va fi diferit, complet diferit. Ceea ce se spune aici se va implini: Robii Sai Ii vor sluji, ei vor exercita in eternitate slujirea divina. Ramanand permanent sub controlul deplin al Duhului Sfant, ei vor da, prin slujirea lor, un raspuns perfect dragostei Sale, si prin toata puterea pe care Duhul Sfant le-o va da, ei vor cauta sa-L glorifice pe Domnul, Mielul lui Dumnezeu. Aceasta slujire nu va fi obositoare, nici plictisitoare, nici neplacuta, nici nu va conduce la delasare. In ea nu vor mai fi limite omenesti; ea va corespunde mai degraba standarului divin si va fi exercitata in mod deplin in bucuria, libertatea si diversitatea Duhului Sfant. A trai o viata de slujire pentru El in eternitate, cine ar putea masura aceasta fericire? Putem inca de astazi, acum cand El este dispretuit, sa-L slujim cu tot devotamentul de care suntem capabili! El ne-a slujit cu adevarat noua! Nu este acesta un privilegiu nepretuit de a-I sluji Domnului nostru si de a-I aduce adorarea? Aici facem putin din ceea ce vom face in toata eternitatea. De fapt, cei care sunt acum robii Sai, vor fi, de asemenea, robii Sai si atunci. Nu ar reduce aceasta bucuria cerului daca nu ni s-ar permite sa slujim acolo Aceluia care a iubit sufletele noastre? Si daca astazi putem sa-L slujim in mijlocul greutatilor si al ocarilor, in sfera cereasca aceasta va fi in onoare si bucurie neamestecata. Exemplul lui Hristos nu va sta el inaintea ochilor nostri, El care a aratat altadata, pe pamant, ce lucru binecuvantat era sa fie ascultator lui Dumnezeu si de a-I sluji in ascultare?
9.3.3 Vor vedea fata Lui - 22:4
Binecuvantarea cea mai mare si cea mai inalta va fi urmatoarea: "ei vor vedea fata Lui". Dumnezeu a vorbit lui Moise fata catre fata, asa cum un om vorbeste cu prietenul lui (Ex. 33:11). Ce incredere exprima aceasta! Chiar acest prieten al lui Dumnezeu nu a putut sa vada in mod direct fata lui Dumneze, caci Dumnezeu a trebuit sa-i spuna: "omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca" (Ex. 33:20). El nu a putut sa-L vada decat prin spate.
In vechime, nu era permis celor rai sau oamenilor cazuti in dizgratie sa vada fata imparatului. "Cum a iesit cuvantul din gura imparatului, au acoperit fata lui Haman" (Estera 7:8) ; si imparatul David zice referitor la fiul sau Absalom: "Sa se intoarca acasa la el si sa nu-mi vada fata" (2 Sam. 14:24). Imparatul nu si-a indreptat fata spre un fiu razvratit.
Dar noi, vom vedea in mod direct si fara nicio piedica fata Mielului lui Dumnezeu, preaiubitilor, si vom citi pe ea cat de mult ne-a iubit. A vedea fata lui, caracterizata altadata de suferinta si de durere, va fi pentru noi cea mai mare bucurie. "Dupa cum multi erau uimiti de Tine (atat de desfigutata Ii era fata, mai mult decat a oricarui om, si infatisarea Lui mai mult decat a fiiilor oamenilor)" (Is. 52:14). - Inca de astazi cantam pe buna dreptate: "Fata Ta radiaza dragoste", caci inca de astazi privirea Lui indreptata spre noi este plina de dragoste si totdeauna plina de har. Dar cat de des ne lipseste aceasta privire plina de dragoste din cauza neglijentei noastre! Atunci, in cer, vom capta si vom pricepe fiecare miscare a ochilor Sai! Nu va mai fi niciodata vreo umbra pe fata Lui cand ne va privi.
Mireasa binecuvantata va vedea in caracterele Tale sublime
frumusestea Ta desavarsita, Domn si Mire.
Ce taina adanca de dragoste si de har
va sta inaintea ei, si noi vom intelege totul
In Noul Testament exista in totul sapte sau opt pasaje care ne incurajeaza sa ne indreptam privirea spre Domnul Isus. In toate aceste pasaje, fara exceptie, se afla o binecuvantare bogata legata de aceasta privire. Se pare ca putem clasifica aceste opt pasaje in perechi. Expresia "a indeparta pacatul lumii", dupa Ioan 1:29, este legata de a avea viata eterna prin aceasta privire spre El, Mielul lui Dumnezeu, Cel care a fost inaltat pe cruce (Ioan 3:14). In 2 Cor. 3:18 si Efes. 1:17-18 privirea este indreptata spre Hristos in glorie. In acelasi fel, noi insine, suntem transformati inca de acum din glorie in glorie, si crestem in cunostinta Lui. In Evrei 2 si 12 ochiul este din nou atras spre El, astfel incat sa fim echipati cu incredere si putere pentru drumul nostru aici jos pe pamant. In final, in 1 Ioan 3:2 si in pasajul nostru din Apocalipsa 22:4, speranta noastra este indreptata spre faptul de a-L contempla in glorie. Rezultatul, in glorie, este ca noi vom fi ca El si ca Numele Sau va fi pe fruntile noastre.
Adunarea lui Dumnezeu, mireasa, sotia Mielului, va fi in glorie, ca sa zicem asa, "plina de ochi" (*). Da, vom avea capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu Insusi in Mielul lui Dumnezeu, si ne vom adapa cu dragostea si harul Sau fata de noi. Acesta, la randul Sau, ne va da privilegiul de a-L reprezenta inaintea altora, si de a-L glorifica.
(*) Sa privim la cele patru animale din Apocalipsa 4 si 5. Este semnificativ ca cele patru animale din Apocalipsa 5 sunt legate de cei 24 de batrani (v. 6-10), si ei cantau impreuna o cantare noua. In capitolul 4 ele sunt reprezentate de ingeri, executorii judecatii lui Dumnezeu, in administrarea puterii lui Dumnezeu. Dar, imediat ce apare Mielul Insusi si ia in maini cartea planului lui Dumnezeu cu privire la pamant, scena se schimba si ingerii trec pe planul al doilea; "Pentru ca nu ingerilor le-a supus El lumea locuita care va veni, despre care vorbim" (Ev. 2:5). In armomie cu aceasta, cele patru animale din capitolul 5 nu mai sunt reprezentate de ingeri, ci de sfintii glorificati in cer.
9.3.4 Numele Lui va fi pe fruntile lor - 22:4
"Si Numele Lui va fi pe fruntile lor". In vechime era obiceiul sa se puna pe fruntea robilor numele propietarului. Se pare ca Duhul Sfant reia aceasta imagine. In orice caz, oamenii amagiti din Apoc. 13 sunt condusi de catre fiara (care iese din pamant) sa puna numele fiarei (care iese din mare, prima fiara) pe mana dreapta sau pe fruntea lor. Prin aceasta, fiara ii pecetluieste ca fiind proprietatea sa. Acesta pare sa fie gandul principal si aici. Sfintii ceresti vor fi recunoscuti public ca fiind proprietatea Mielului lui Dumnezeu.
Am vazut de multe ori ca numele reprezinta persoana, ceea ce este ea in sine insusi. Deci, daca de aici de pe pamant, privind la gloria Domnului nostru suntem transformati in acelasi chip din glorie in glorie, cu atat mai mult va fi aceasta cand vom contempla fata Domnului Isus in glorie! Noi vom fi reflectarea Lui Insusi. Prin noi se va recunoaste, se va putea citi ce Persoana mareata si glorioasa este Domnul Isus.
A fi o reflectare perfecta a ceea ce este si cine este El, - ne putem imagina o chemare mai inalta?Astazi, poate ne este rusine uneori sa purtam Numele pretios al Domnului nostru Isus inaintea oamenilor. Acest lucru poate sa ne smereasca profund. Dar atunci, in cer, aceasta va fi bucuria cea mai mare, de a raspandi astfel gloria Lui, facand-o vizibila inaintea altora. Aici pe pamant, oamenii se inghesuie pe langa muritori importanti pentru a fi vazuti pentru o clipa. Dar rezultatul unei astfel de priviri nu poate fi decat o deziluzie. Noi, dimpotriva, vom vedea fata Lui, si Numele Sau va fi pe fruntile noastre. In felul acesta Adunarea glorificata va deveni o binecuvantare fara seaman pentru creatie. Pe de alata parte, Hristos nu Se va revela altor creaturi decat in relatie cu Adunarea.
Ce va fi cand Il vom vedea asa cum este! "Dar eu, in nevinovatia mea, voi vedea fata Ta: cand ma voi trezi, ma voi satura de chipul Tau" (Ps. 17:15). Vom realiza o fericire desavarsita, vom experimenta o deplina satisfactie a dorintelor noastre, cand vom contempla fata Lui. Si El, de asemenea, va fi satisfacut profund cand va vedea rodul muncii sufletului Sau, glorificat inaintea Lui (Is. 53:11). Se va bucura cu placere de mireasa Lui, pentru care a facut atat de mult, si Se va odihni in dragostea Lui (Tef. 3:17). - Aceasta va fi "descoperirea lui Isus Hristos"!
Te vei bucura de rodul intristarii sufletului Tau
Pentru care a-I fost in agonie pe cruce, inconjurat de intuneric adanc;
Acest rod va fi desavarsit si sfant inaintea Ta,
Inima Ta iubitoare divina va fi satisfacuta atunci pentru eternitate.
9.3.5 A imparati etern - 22:5
Mirele si mireasa vor gasi impreuna o satisfactie deplina. Cu o placere de nespus se vor contempla unul pe altul, si vor fi "saturati" de aceasta privire asupra celuilalt. Totul, in noul Ierusalim, va fi public, nimic nu va fi ascuns. Acolo nu va mai fi noapte. Nu va mai fi nevoie nici de lampa (adica lumina omeneasca, artificiala), nici de lumina soarelui (adica lumina naturala, creata). Am vorbit deja de aceasta in legatura cu versetul 23 din capitolul 21. Prezenta lui Dumnezeu va umple intreaga scena. Aceasta va fi ziua eterna, ziua eterna a lui Dumnezeu.
"Si vor imparati in vecii vecilor". Am avut deja ocazia sa arat ce va insemna o stapanire eterna. Desigur, aceasta fraza din v. 5 include stapanirea din timpul Imparatiei de o mie de ani, dar ea merge mult mai departe: sfintii ceresti nu vor inceta niciodata sa imparateasca. Cu siguranta, ei vor imparatii impreuna cu Hristos; dar tocmai aceasta imprejurare semnifica ca, atat cat El va imparati, si ei vor imparati de asemenea (Rom. 5:17 ; 2 Tim. 2:12).
Imparatia pe pamant, domnia prin imputernicirea lui Hristos, asa cum a numit-o cineva, se va sfarsi intr-o zi, ea nu va dura prea mult: o mie de ani. Cand scopul domniei (nimicirea oricarei stapaniri potrivnice) va fi atins (acesta va fi "sfarsitul" in sens absolut), Hristos va da Imparatia lui Dumnezeu si Tatal Sau, astfel ca Dumnezeu (nu doar Tatal) sa fie totul si in toti (1 Cor. 15:24-28). Totul se va sfarsi in stapanirea superioara a lui Dumnezeu.
Atunci cand este vorba aici, in Apocalipsa, de o Imparatie in vecii vecilor, vrea sa spuna ca aceasta trece dincolo de orice dispensatie. Chiar dupa ce Hristos va aduce toate lucrurile din cer si de pe pamant in armonie perfecta cu Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu va ramane asa cum este. Atat timp cat vor exista creaturi in universul lui Dumnezeu, fie ca este vorba de ingeri sau oameni (si ei vor exista etern), o guvernare va fi necesara. Aceasta guvernare nu are ca scop sa stabileasca o ordine, ci sa o mentina. In ce fel vor lua parte cei rascumparati la aceasta guvernare, la aceasta stapanire, nu ne este spus. Pur si simplu este spus: "si vor imparati in vecii vecilor". Sunt convins, in ce ma priveste, ca aceasta stapanire a sfintilor legata de Hristos, se va exercita in maniera de a administra binecuvantarile care le-au fost incredintate. Astfel, nu doar slujirea noastra va fi eterna, ci, de asemenea, si faptul ca vom imparati. Cu toate acestea, totul va servi unui mare si unic scop: a-L glorifica pe Dumnezeu Tatal prin Isus Hristos Domnul nostru.
9.4 Concluzii
Cu acestea, am ajuns la sfarsitul descrierii noului Ierusalim, si, propriu zis, chiar la sfarsitul cartii Apocalipsa. Cu versetul 5 din capitolul 22 se incheie descrierea celor vazute prin cerul deschis. Ceea ce urmeaza este mai mult un fel de apendice, continand avertismente si indemnuri pentru cei care sunt inca pe pamant, dar la care se aplica toate comunicarile glorioase.
Este ca si cum se intampla cu un prieten, de care o familie este foarte legata, si la plecare ii adreseaza un cuvant de ramas bun, si apoi un altul, deoarece ii este greu sa ii spuna "la revedere". Este ceva din modul in care putem intelege ultimile versete din Apocalipsa. Cuvintele de ramas bun ale Domnului nostru, relatate de acelasi scriitor in Evanghelia sa, nu au ele acelasi caracter? Cu cata gingasie si cu cata dragoste i-a pregatit Domnul nostru pe ucenicii Sai la plecarea Lui!
Dar acum, Mantuitorul este glorificat in cer, si El a dat robilor Sai "Revelatia Sa", ca sa le arate ce trebuie sa aiba loc in curand (1:1). Prin aceasta El vrea sa desprinda privirea noastra de la aceasta sarmana lume, si sa o indrepte spre aceste sfere de glorie cu care fiecare invingator va fi rasplatit. Cartea Apocalipsa tocmai ne arata ce inseamna acest in curand, in care vom fi la Domnul nostru, si ca aceasta va fi pentru eternitate. Scenele ceresti in care "Mielul" este centrul, sunt atat de marete si stralucitoare, ca involuntar am dori sa exclamam impreuna cu apostolul Petru: "Doamne, este bine sa fim aici". Treziti de cuvintele acestei carti, dorinta revenirii Sale este intarita intr-un mod minunat. Dar daca trebuie ca El sa mai astepte putin pana Se intoarce, doreste, prin aceste viziuni minunate ale scenelor de judecata si de glorie, sa ne incurajeze sa continuam inca putin slujirea pentru El si a suferi pentru Numele Sau. In dragostea Lui, nu-Si indreapta El privirea spre noi pentru a ne spune: "Mergi cu aceasta putere a ta"? (Jud. 6:14).
CEL CARE MARTURISESTE ACESTEA SPUNE:
DA, EU VIN CURAND!
AMIN! VINO, DOAMNE ISUSE! (22:20)
........................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu