Calcati pe urmele Lui - 1 Petru 2:21-23
Hamilton Smith
1 Un indemn adresat celor credinciosi
A existat um moment in istoria lui Petru cand Domnul i-a zis ucenicului Sau restaurat: "Urmeaza-Ma" (Ioan 21:19). Acum, apostolul transmite fiecaruia dintre noi aceste cuvinte, atunci cand zice: "Calcati pe urmele Lui". In crestinatate, si chiar printre adevaratii credinciosi, acest indemn este de multe ori inteles intr-un sens foarte vag si foarte larg. Chiar si necredinciosii se folosesc de aceste cuvinte pentru a lasa impresia ca, daca oamenii pun in practica cerintele predicii de pe munte, ei vor fi foarte buni crestini, si prin aceasta isi vor asigura mantuirea sufletelor.
Referindu-ne la pasajul unde se afla acest indemn, este clar din context ca el se adreseaza credinciosilor - celor care apostolul poate sa le spuna ca ei au primit mantuirea sufletelor (1 Pet. 1:9). In afara mortii ispasitoare a lui Hritos si a credintei in sangele Lui pretios, nu poate fi mantuire pentru un pacatos. Indemnul de a calca pe urmele Domnului este deci adresat credinciosilor si, in special, este folosit intr-un sens individual. Putem vedea in aceste versete patru pasi de urmat.
Este evident ca, in timpul vietii Sale pe pamant, Domnul a facut o multime de lucruri pe care noi nu suntem chemati sa le imitam. El a implinit lucrari de putere, a inviat chiar morti, El a vorbit cum niciun om nu a vorbit vreodata. In acestea, nu suntem indemnati sa calcam pe urmele Sale. Dimpotriva, cei patru pasi pe care noi ii avem de urmat sunt vazuti ca fiind accesibili tuturor credinciosilor, de la cei mai tineri pana la cei mai in varsta
2 Patru pasi la dispozitia noastra
2.1 A nu pacatui
In primul rand ne este amintit ca El "n-a facut pacat". Stim ca El a mers din loc in loc facand bine; si, chiar in aceasta epistola, suntem indemnati de mai multe ori la "lucrari bune" si la "a face bine". Aici, totusi, indemnul are o forma negativa; trebuie sa calcam pe urmele Lui referitor la faptul ca El nu a facut pacat. Orice s-ar intampla, oricare ar fi impotrivirile pe care putem sa le intalnim, lucrurile rele pe care trebuie sa le suportam, oricare ar fi insultele pe care avem de indurat, noi nu avem nicio scuza pentru a pacatui. Este relativ usos de a face binele ca un binefacator, venind in intampinarea nevoilor altora; in timp ce ne impotrivim ispitirii ne va aduce, in general, doar dispret (Gen. 39). Este mult mai dificil de a nu pacatui in imprejurari critice decat a face binele in imprejurari usoare. Domnul, El Insusi, a fost desavarsit in toate imprejurarile, si, oricare ar fi cele prin care avem de trecut, prima noastra grija ar trebuie sa fie aceea de a calca pe urmele Lui. Da, exemplul lui Iosif o confirma, este mai bine sa suferim nedreptatea decat sa suferim ca am pacatuit; este mai bine sa ne pierdem haina si chiar libertatea decat sa ne pierdem caracterul nostru crestin.
2.2 Nicio viclenie in gura
Apoi citim: "nici nu s-a gasit viclenie in gura Lui". Acesta este al doilea pas. Chiar daca Isus a fost incercat in mod dureros de rautatea oamenilor, nu a existat niciodata o intrebare, un raspuns, un cuvant care a iesit de pe buzele Sale care sa fie intinat cu cea mai mica urma de viclenie. Vai! la noi uneori, rautatea si invidia se pot ascunde in spatele cuvintelor care sunt mai alunecoase decat untul si mai dulci decat undelemnul (Ps. 55:21). La El, nicio motivatie rea nu s-a ascuns vreodata in spatele cuvintelor Sale placute. Viclenia era ascunsa in spatele intrebarii aparent nevinovate a fariseilor religiosi atunci cand au intrebat: "Se cade sa platim bir Cezarului sau nu?". Caci citim ca ei cautau "cum sa-L prinda cu vorba" (Mt. 22:15-18). Cu carnea care este in noi, ne este foarte usor sa ne inselam unii pe altii prin lingusiri si intrebari aparent nevinovate. Vai! noi suntem in stare sa ne luptam unul cu altul cu cuvinte acoperite chiar si atunci cand ne adresam lui Dumnezeu printr-o rugaciune publica. Cat de mult se justifica atunci indemnul de a calca pe urmele Aceluia in a carui gura nu s-a gasit nicio viclenie!
2.3 A nu raspunde cu insulta
In al treilea pas al acestor urme placute ne este amintit ca Isus a fost Cel care "fiind insultat, nu raspundea cu insulta; suferind, nu ameninta". Inaintea insultelor si a atacurilor viclene El ramanea linistit. Adus inaintea sinedriului, El tace. Acuzat de iudei, in fata lui Pilat, "nu a raspuns nimic". Chiar si lui Pilat "nu i-a raspuns niciun cuvant". Irod, batjocoritorul, l-a intrebat despre multe lucruri, "dar El nu i-a raspuns nimic" (Mt. 26:63 ; 27:12 ; Luca 23:9). Ce beneficiu avem sa urmam pasii Lui si, in fata cuvintelor viclene ale oamenilor, de oriunde ar veni, sa pastram tacerea! Dupa alte pasaje, este clar ca crestinul poate "sa ceara", "sa indemne", chiar "sa mustre"; dar niciodata sa insulte sau sa ameninte.
2.4 A se incredinta Celui care judeca drept
In final este al patrulea pas, "Se incredinta pe Sine Celui care judeca drept". A nu pacatui, a nu avea viclenie in cuvinte, a pastra tacerea in fata cuvintelor viclene, toate acestea au un caracter negativ. Acesta din urma este pozitiv. Daca tacem in fata insultelor, aceasta nu vrea sa insemne ca nu am avea ce raspunde la rautate si viclenie, ci, mai degraba raspunsul este lasat in mana lui Dumnezeu. "Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati, zice Domnul" (Rom. 12:19). Si inca: "Domnul va judeca pe poporul Sau" (Ev. 10:30). Problema noastra deci este sa urmam pasii Domnului Isus si, in fata insultelor, sa ne incredintam dreptului Judecator. Ne amintim, de asemenea, cuvintele profetului: "Domnul este bun pentru cei care Il asteapta, pentru sufletul care-L cauta. Este bine ca omul sa astepte, si aceasta in tacere, mantuirea Domnului" (Plan. 3:25,26).
3 Pasii mai importanti decat orice slujire
Avem deci patru pasi, trasati in perfectiune de Domnul, pe care suntem indemnati sa calcam. Pentru orice pas de aici nu este chestiunea de slujire sau vreo forma oarecare de slujba care ar avea o aparenta in aceasta lume sau care ne pune in evidenta in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Credem noi ca a nu face rau, a nu vorbi cu rautate, a tacea in fata insultelor, si a ne incredinta in mana lui Dumnezeu, nu este ceva inaltator ? Cu toate acestea, el are acest rezultat minunat de a face din noi barbati si femei in care Hristos poate fi recunoscut. Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca de a micsora slujirea adevarata pentru Hristos, dar sa nu uitam ca aceasta, oricat de importanta ar fi, conteaza mult mai putin in ochii lui Dumnezeu daca acesti "patru pasi" lipsesc. Sa ne amintim ca putem vorbi in limba ingerilor si, cu toate acestea, sa nu fim nimic. Poate ca, in ziua rasplatirii, unele meditatii frumoase care ne-au castigat admiratia fratilor nostri nu vor fi decat vant, in timp ce o reflectare a lui Hristos in vietile noastre, de care am uitat complet, va straluci in toata frumusetea sa si va primi rasplatirea Lui. Astfel, acesti pasi pe urmele lui Isus poate nu atrag privirile oamenilor astazi, dar ei (pasii) ne va asigura o intrare bogata in Imparatia viitoare. Daca este un cuvant de care am face bine sa ne amintim, acesta este: "Dar multi cei dintai vor fi cei din urma si cei din urma vor fi cei dintai" (Mc. 10:31).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu