Frangerea painii la Troa - Fapte 20:6, 7, 11
- III -
W. J. Hocking - si mai multe note de editor Bible Treasury
5 Frangerea painii - Cina sau o masa obisnuita ?
5.1 In Fapte 20:7 frangerea painii nu este o masa obisnuita
Sa ne indreptam acum spre un al fel de pervertire a adevarului, si anume cei care sustin ca frangerea painii face referire la agapele sau mesele de dragoste practicate de catre primii crestini, si nu la Cina Domnului, cu exceptia unui aspect minor : acest lucru nu este insusit de cei care se tin de limbajul clar si fara ambiguitate al Scripturii.
Folosirea expresiei "frangerea painii" in Fapte este, cu siguranta, convingatoare de la sine. Vorbind despre strangerea de la Cincizecime, este scris : "Si ei staruiau in invatatura si in comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni" Fapte 2:42). Aceasta folosire a expresiei "frangerea painii" impreuna cu "invatatura si comuniunea apostolilor" si cu "rugaciuni", interzice reducerea frangerii painii la o intalnire sociala obisnuita sau chiar la o agapa. Intr-adevar, ea este expresia care desemneaza mesele obisnuite in versetele care urmeaza : "Si in fiecare zi, staruind intr-un gand in templu si frangand painea acasa, isi luau hrana cu bucurie si curatie de inima, laudand pe Dumnezeu si fiind placuti intregului popor" (Fapte 2:46-47). Rezulta ca frangerea painii nu poate fi confundata cu luarea hranei cu aceasta ocazie, si este intentia Duhului sa nu fie confundata astfel.
5.2 In Fapte 20:11 frangerea painii este o masa obisnuita, un act personal
In pasajul din Fapte 20, este pastrata aceeasi distinctie. La versetul 11, dupa episodul Eutih, Pavel se intoarce in camera de sus, frange painea, mananca si discuta (adica se intretine in discutii) mult timp pana in zori. Acest lucru nu este asemanator cu Cina (sau : euharistia) cum adesea se presupune (*); caci, atunci cand se face referire la Cina, ea este vazuta intotdeauna ca o actiune a intregii adunari. Comparati versetul 7 : "Noi fiind adunati sa frangem painea", cu 1 Cor. 10:16 : "Painea pe care o frangem". Dar la versetul 11, Pavel este cel care frange painea, dupa cum a facut si in Fapte 27:35 dupa postul de 14 zile la bordul corabiei. Aici, dupa vorbirea lui si inaintea lungii sale calatorii care trebuia sa inceapa in zori, apostolul ia paine pentru a-si satisface foamea; prin urmare, a manca in acest caz nu reprezinta participarea la sarbatoarea de amintire (a Domnului, n.t.), ci este o masa ca in Fapte 10:10; in legatura cu acest fapt, "a vorbit mult" (sau, a conversat, a avut discutii, n.t.) este cu totul potrivit, si are un caracter diferit de vorbirea tinuta mai inainte.
(*) Painea...reprezinta Cina", afirma Canon Cook (cleric englez 1804-1889, n.t.) despre acest pasaj in Speaker's Commentary, Londra 1880 (al carui editor era, n.t.). - Raspunsul editoriului Bible Treasury: Articolul ("a", n.t.) nu are o astfel de putere acolo, nu mai mult ca in alta parte, fiind inserat sau omis, conform principiilor constante. Daca scriitorul are in minte ceva obiectiv, articolul este utilizat, daca nu este omis.
Painea, din Matei 26:26, daca se citeste corect, insemna ceea ce aveau pe masa; dar cele mai bune editii iesite din cele mai bune manuscrise omit articolul, spunand in mod simplu ca Domnul a luat "paine". La fel in Marcu 14:22, Luca19:19 si 1 Corinteni 11:23. Este si mai evident de remarcat ca in Fapte 2, unde se face de doua ori referire la Cina Dumnului (v 42 si 46), o fraza are articolul (in engleza), pe când cealalata nu-l are.
Utilizarea in engleza este asemanatoare aici cu cea din greaca. Se vorbeste de « frangerea painii » ( articolul "i" = "a"; cu articol, breaking of the bread-frangerea pâinii), când se desemneaza Cina intr-un mod formal ca institutie crestina bine cunoscuta; dar noi spunem, dupa cum este nevoie, ca unii crestini frangeau painea (articolul "a’" reprezentand materia frânta; fara articol, breaking bread) acasa.
Fapte 20:7 cât si 2:46, contrazic notiunea lui Canon Cook, articolul fiind absent in ambele cazuri. Versetul 11 din Fapte 20 ne arata pur si simplu ca dupa incident, Pavel a luat masa constituita din paine + "a" (a frant painea, n.t.). Era aceeasi bucata de paine ; dar nu am vrea sa-l folosim pentru euharistie, si singularul nu ar fi urmat acestui act solemn. Pe de alta parte observam expresiile "pâinea" si "frangerea pâinii" (cu articol- Luca 24:30,35) prin care este recunoscuta ca o masa, si nu ca fiind Cina. In orice caz afirmatia lui Canon Cook, si a altora de asemenea, este imposibil de sustinut. – Editorul Bible Treasury.
5.3 Frangerea painii a fost tinuta la sfarsit ? A fost prezidata (condusa, n.t.) de catre Pavel ?
Page (?) a scris despre acest pasaj (in Faptele Apostolilor, Macmilian 1886, pag. 213; dictionar educationl englez, n.t.), o nota cu totul fara niciun fundament. El (?) scrie : "ei fiind adunati sa 'franga painea', ceea ce ar fi avut loc in mod natural la sfarsitul vorbirii lui Pavel, daca nu ar fi avut loc intreruperea; de aceea acum, el reia ordinea strangerii prin frangerea painii".
Acest comentariu contine cel putin doua supozitii lipsite de orice justificare scripturistica.
5.3.1 Chestiunea locului si importanta frangerii painii
Page face mai intai supozitia urmatoare : Desi sfintii erau adunati sa franga painea, actul de amintire (adica de a frange efectiv painea, n.t.) a fost lasat deoparte cu scopul de a asculta vorbirea de ramas bun a lui Pavel - rezulta, dupa acest comentator, ca participarea la Cina Domnului nu a fost decat un motiv nominal de a se aduna, si ca a fost in totul "natural" ca sarbatoarea de amintire sa fie inlocuita de slujirea Cuvantului, si ca aceasta slujire nu a fost neaparat o simpla introducere la celebrarea solemna, ci ca, in astfel de situatie, a fost un indemn final, avand in vedere plecarea imediata a apostolului !
O astfel de teorie nu este nicidecum sustinuta de Scriptura. Duhul lui Dumnezeu nu inlocuieste niciodata ceea ce I se cuvine Domnului cu ceea ce i se cuvine bisericii, chiar daca este vorba de apostoli. Desigur, slujba lui Pavel era necesara sfintilor, dar frangerea painii se cuvenea Domnului. Si apostolul insusi nu ar fi dorit in niciun fel sa lase deoparte ceva asupra caruia a insistat in recenta lui epistola catre Corinteni.
Pavel a zis (1 Cor. 11:17) ca nu avea de ce sa laude adunarea din Corint referitor la felul lor de a celebra Cina; de fapt, ii mustra aspru pentru acelasi lucru pe care oamenii rataciti il considera ca fiind adevar. Caci la Corint, si nu la Troa, gasim sfinti care isi permit devalorizarea relatiilor sociale, si chiar sa distruga caracterul solemn al amintirii Domnului. "Nu aveti deci case ca sa mancati si sa beti? Sau dispretuiti Adunarea lui Dumnezeu si faceti de rusine pe cei care nu au?" (1 Cor. 11:17).
Este adevarat ca in tanara adunare de la Corint, existau excese in a manca si a bea; dar principiul asupra caruia el insista, este ca dorinta Domnului in noaptea in care a fost vandut este primordiala fata de orice altceva. Si acest principiu pune efectiv deoparte toate aranjamentele omenesti care incearca sa slabeasca cerintele trascendente (care se afla mai presus de toate, n.t.) ale Cinei Domnului, fie ca aceste aranjamente sunt agape sau liturghii (slujiri liturgice prin Cuvant, n.t.) sau o predica apostolica (sau altceva).
5.3.2 A prezidat (condus) Pavel frangerea painii ?
A doua supozitie facuta in citarea lui Page este ca, in mod natural, painea a fost franta de Pavel (v. 11, verbul este la singular), adica conform unei calitati oficiale. Aceasta este, de asemenea, fara suport scripturistic. Am vazut ca se face referire la a manca pentru a-si potoli foamea, si nicidecum la sarbatoarea de amintire (20:11).
Ori, departe de a oferi o baza pentru o presedentie (*) la masa Domnului, Scriptura invata ca, acolo, toti sfintii se aduna ca fiind una pentru a-si aminti de El. Corintenii, in usuratatea lor, au introdus diferente de clase sociale la Cina, si chiar deosebiri de caracter lumesc : bogatii ii dispretuiau pe saraci; conducea eul, si nu Hristos, - spre rusinea lor. apostolul i-a mustrat aspru, si le-a spus foarte clar ca punand personalitatile lor pe primul plan, faceau din Cina "propria lor" masa si nu cea a Domnului.
(*) Nota editorului Bible Treasury : A prezida, sau a fi in frunte, este cu totul potrivit la locul sau, dupa cum se poate vedea in Fapte 15:22 ; Rom. 12:8 ; 1 Tes. 5:12 ; Ev. 13:7, 17, 24. Si, de fapt, prima indatorire a batranilor (1 Tim. 5:17), nu era neaparat de a invata, ci de a conduce sau de a prezida. Numai ca nicaieri in Scriptura nu se amesteca aceasta cu Cina Domnului, caci aceasta este exclusa prin natura si ordinea Cinei.
Adevarul este ca frangerea painii este actiunea intregii adunari a sfintilor, si ca atunci doar Domnul prezideaza (conduce, n.t.), nimeni altcineva, nici chiar Pavel sau Petru. Caci acelasi apostol care afirma ca nu este cu nimic mai prejos decat cei mai mari apostoli (2 Cor. 11:5), marturiseste, de asemenea, ca el insusi este cel mai mic dintre toti sfintii (Efes. 3:8). Cand este vorba de a transmite adevarul lui Dumnezeu, el o face ca apostol si profet (Efes. 2:20), ca invatator si vestitor (1 Tim. 2:7). Cand este vorba de amintirea Domnului, se aseaza pe aceeasi treapta cu ceilalti. Dar a pune personalitatile inainte, aceasta a fost dorinta formalismului carnal care, in zilele care au urmat dupa apostoli, a introdus inventia administrarii slujirii, pentru pierderea incomensurabila a tuturor celor care erau interesati. Ceea ce Domnul a randuit pentru a pune sufletele alor Sai in contact cu El Insusi ("Faceti aceasta in amintirea Mea"), omul a pervertit prin stabilirea unui intermediar intre sufletul celui sfant si Cel de care el isi aminteste. Cu siguranta, fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui sa se impotriveasca unei astfel de inovatii si orice altceva care ar impiedica sau ar deteriora adevaratul caracter al sfintei comuniuni la masa Domnului.
5.4 1 Corinteni confirma absenta cuiva care sa prezideze
Nota editorului Bible Treasury. - Nu este oare instructiv sa observam ca indreptarea acestui abuz (pe care apostolul l-a efectuat in 1 Cor. 10 si 11 prin repunerea Cinei Domnului in adevarata ei randuiala, scopul si caracterul ei potrivit, dupa cum ii fusese descoperit in mod expres lui insusi) este introdusa si rezolvata (1 Cor. 10 si 11) inainte de a intra in subiectul despre Duhul Sfant si despre actuniile Sale diferite cu privire la daruri (1 Cor. 12 la 14) ? Potrivit cu practica traditionala a crestinatatii, nimeni nu ar indrazni sa trateze asa pe niciunul din aceste subiecte. Caci oamenii au tendinta in mod inconstient sa citeasca si sa interpreteze Scriptura in functie de obiceiurile lor eclesiastice zilnice. Este evident ca Dumnezeu a scris astfel Cuvantul Sau ca el sa fie un standard al adevarului, pentru a ne arata care a fost gandul Sau inca de la inceput, si astfel sa ne ferim de aceasta alunecare de la voia Sa, care este cu mult mai accesibila si inradacinata in profesiunea crestina decat era anterior in cea iudaica.
Standardizarea ordinii stabilite de Dumnezeu este razvratire religioasa. Aceasta era deja in mod activ practicata la Corint impotriva apostolului insusi (1 Cor. 1 la 4 si 2 Cor.). Raul similar s-a dezvoltat din ce in ce mai mult pana in ziua de astazi. Cei credinciosi sunt chemati cu atat mai mult sa recunoasca si sa onoreze ceea ce este potrivit cu buna Sa placere. "Si Dumnezeu i-a pus pe unii in adunare : intai, apostoli; al doilea, profeti; al treilea, invatatori", etc. (1 Cor. 12:28). Dumnezeu nu a renuntat la drepturile Sale. Dar aceasta chestiune, care isi are importanta sa deosebita, este un alt subiect, si se distinge, si intentionat este pusa deoparte (1 Cor. 10 si 11 comparat cu 1 Cor. 12 la 14) de celebrarea Cinei Domnului care este o datorie prescrisa divin. Dezordinea in aceasta privinta nu a fost incredintata batranilor pentru a o rezolva ei, nici in responsabilitatea unui personaj oficial, ci a fost pusa cu insistenta pe constiinta si simtamintele spirituale ale sfintilor insisi. In timp ce Domnul, pe care ei Il uitasera, nu a uitat sa pedepseasca vinovatii, astfel incat ei sa nu fie condamnati impreuna cu lumea (1 Cor. 11:30, 32).
Faptul este ca putini copiii ai lui Dumnezeu sunt constienti de cat de mult s-au indepartat de la singurul standard de autoritate, si cat de mare si vasta este aceasta indepartare. Astfel ca auzim adesea ca biserica invata aceasta sau aceea. Cat de diferit este aceasta de Scriptura! Biserica este invatata si niciodata nu invata. Cuvantul lui Dumnezeu vine catre Biserica, si catre toata Biserica (nu doar catre una), dar niciodata nu pleaca dinspre ea; pentru aceasta Dumnezeu foloseste pe slujitorii Sai. Este lucrare de slujire (lucrare de slujitor) si nicidecum locul Bisericii.
Dar Cina este in esenta o solemnitate Bisericii, unde slujitorii, oricat de proeminenti ar fi ei, sunt amestecati cu sfintii, si Domnul singur este inaltat in comuniunea dragostei Sale infinite si a recunostintei de nemasurat a fiecaruia si a tuturor fata de moartea Sa. "Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el comuniune cu sangele lui Hristos? Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?" (1. Corinteni 10:16, 17). Pacatul de altadata a nivelat totul si diferentele au disparut; chiar si harul amintirii Domnului. Este bine si drept sa-L recunoastem pe Domnul in fiecare slujitor pe care El il trimite; este cel putin la fel de bine, daca nu chiar mai bine, ca aici jos sa ne bucuram de aceasta Cina binecuvantata si sfanta, unde astfel de distinctii dispar cand ne amintim de Acela care a murit pentru pacatele noastre, si care a binevoit sa ne dea prezenta Sa reala in mijlocul nostru.
...............................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu