Frangerea painii la Troa - Fapte 20:6, 7, 11
- II -
W. J. Hocking - si mai multe note de editor Bible Treasury
4 Adunari pentru frangerea painii
4.1 Diferente intre Fapte 20 si Fapte 2
Este adevarat ca, in zilele de la inceput, ucenicii din Ierusalim frangeau painea mult mai des (Fapte 2:46). Dar cei mai multi dintre ei erau sfinti care se aflau acolo ca vizitatori scutiti de datorii seculare, decat ca rezidenti; si in dragostea si bucuria inimii lor, profitau de ocazie, si zi de zi ei celebrau sarbatoarea acasa (adica in case private, in contrast cu templul). "Si in fiecare zi, staruind intr-un gand in templu si frangand painea acasa, isi luau hrana cu bucurie si curatie de inima" (Fapte 2:46). Dar la Troa, nu avem practica credinciosilor iudei, ci a credinciosilor dintre natiuni, si aceasta nu in imprejurari exceptionale, ci in rutina generala a vietii cotidiene.
Fie ca noi sa avem folos din aceste doua situatii. La instituirea Cinei, Domnul Insusi nu pune nicio restrictie. "Faceti aceasta in amintirea Mea", a fost cuvantul pe care l-a adresat El Insusi apostolilor din circumcizie; dar El nu stabileste nimic in ceea ce priveste frecventa participarii. Atunci cand Domnul a facut o revelatie speciala apostolului natiunilor (1 Cor. 11:23-26, care a fost scrisa inaintea evenimentelor din Fapte 20), Domnul nu a definit intervalul care sa separe diversele celebrari ale sarbatorii de amintire. De tacerea Lui asupra acestui punct, se poate deduce deci cu siguranta, cu cea mai mare certitudine, ca El a lasat la dispozitia dragostei si credinciosiei inimilor noastre intelegerea de a raspunde dorintei pe care El a exprimat-o, de a manca din paine si a bea din vin, ori de cate ori imprejurarile permit. Si am vazut ca aceasta era practica in primele zile. La Ierusalim, sfintii au fost in masura, la inceput, sa franga painea acasa in fiecare zi. La Troa, era obiceiul de a se strange in acest scop in prima zi a saptamanii. Vazand aceste doua exemple, concluzionam ca ei nu au fost nici indemnati, nici constransi sa urmeze o regula rigida, ci ei se adunau cat de des posibil.
4.2 Duminica este ziua potrivita pentru a celebra Cina
Cu toate acestea, trebuie mentionat ca prima zi a saptamanii ofera ocazia cea mai potrivita pentru a celebra aceasta sarbatoare. Care zi poate fi mai potrivita decat ziua Domnului pentru a celebra Cina Domnului ? Atat fata de cina cat si fata de zi, Domnul a stabilit clar dinainte dreptul Sau asupra lor, si a facut-o intr-un fel special, marcandu-le ca fiind ale Sale ["Cina Domnului" in 1 Cor. 11:20 si "ziua Domnului" in Apoc. 1:10 (in fr. "la cène dominicale" si "la journée dominicale", n.t.)]. Daca utilizarea acestui termen (kuriakos = dominical) inalta cina deasupra oricarei mese obisnuite, dupa cum apostolul demonstreaza in 1 Cor. 11, punand in contrast "Cina Domnului" cu "propria lor masa", nu este mai putin adevarat ca ziua Domnului este, intr-un mod asemanator, deosebita de toate celelalte zile ale saptamanii. In special in aceasta zi Domnul a inviat. Cat de benefic este faptul ca relatiile de bucurie in legatura cu invierea Lui sa fie amestecate si temperate de amintirea solemna a mortii Sale ! De asemenea, in prima zi a saptamanii, Domnul a aparut de doua ori inaintea apostolilor adunati (Ioan 20:19, 26), si chiar in aceasta zi a saptamanii Duhul Sfant a coborat la Cincizecime pentru a forma Biserica lui Dumnezeu pe pamant si a locui in ea. Prin urmare, nu exista niciun motiv impotriva obiceiului stabilit de a frange painea in ziua Domnului, asa cum se facea la Troa.
Iata ocazia sau momentul cand ei aveau obiceiul sa se stranga; sa vedem acum ce intentie aveau cand se strangeau astfel. Pasajul din Scriptura care este inaintea noastra exprima clar si categoric : "Si, in ziua intai a saptamanii, noi fiind adunati sa frangem painea, Pavel le-a vorbit". Deci, scopul strangerii este declarat in mod expres : "sa frangem painea". Si acesta este indicat, fara adaugarea niciunui comentariu, ceea ce cu siguranta ar fi fost cazul daca ar fi avut loc ceva special in aceasta celebrare.
4.3 Pavel si vorbirea sa nu au avut prioritate asupra frangerii painii
Este bine de subliniat ca, desi Pavel insusi era acolo, prezenta sa nu a permis sa eclipseze asupra a ceea ce Domnul are dreptul. Deoarece frangerea painii era ceva special, chiar slujba marelui apostol trecea pe locul doi, aratand prin aceasta cu ce erau ocupate inimile lor. Nu este nicio indoiala ca majoritatea sfintilor erau acolo; si dupa ce au vestit moartea Domnului, Pavel a profitat de ocazie pentru a le adresa un discurs de ramas bun, caci " a doua zi trebuia sa plece".
Exista toate motivele sa credem ca, in cursul saptamanii precedente, slujitorul activ si plin de ravna al lui Hristos, a folosit toate ocaziile pentru a transmite adevarul fratilor, atat in public cat si in privat. Dar acum el era pe punctul de a-i parasi - poate pentru a nu-i mai vedea niciodata. Si apostolul ii iubea cum un tata isi iubeste copiii sai. In timp ce vorbea, inima i se marea de aceasta grija tandra pentru bunastarea lor spirituala, atat de caracteristica lui Pavel; atat de mult, incat si-a prelungit vorbirea pana la miezul noptii. Un moment binecuvantat de inviorare, fara nicio indoiala ! Dar Duhul Sfant este atent sa inregistreze faptele astfel incat sa nu lase nicio ambiguitate cu privire la scopul acestei strangeri a sfintilor, nu pentru a asculta cuvantul de ramas bun, ci pentru frangerea painii - fara ca prin aceasta sa aduca o subestimare darului apostolic.
4.4 Pavel si insotitorii lui implicati in strangerea locala
Dar un alt punct merita atentia. Textul biblic corect este fara nicio indoiala cel deja citat : "noi fiind adunati", etc., si nu "cand ucenicii s-au adunat", etc. Acest punct are importanta, si se sprijina pe o multime de autoritati. Actiunea de a se aduna nu se refera numai la sfintii locali, ci expresia implica faptul ca vizitatorii s-au alaturat si ei. Pavel si insotitorii sai erau la fel de preocupati de strangere ca si ucenicii din Troa. "Textus Receptus" (versiunea autorizata engleza) lasa sa se inteleaga ca grupul de slujitori in trecere erau absolviti de responsabilitatea, daca nu privilegiul, de a frange painea : aceasta este o ipoteza neadevarata si fara fundament; acelasi lucru este valabil si pentru ideea ca Cina Domnului ar fi o simpla chestiune locala. Dimpotriva, faptul de a se aduna era actiunea care unea intreaga adunare a lui Dumnezeu din Troa, incusiv calatorii.
4.5 Folosirea pronumelui "noi"
Referitor la expresia "noi fiind adunati", este adevarat ca "noi" este adesea folosit in Fapte pentru a indica prezenta personala a lui Luca in evenimentele pe care le relateaza; si la fel este de adevarat ca, in Noul Testament, "noi" este pronumele folosit constant pentru a introduce ceea ce este caracteristic tuturor sfintilor lui Dumnezeu, colectiv sau ca grup de indivizi.
Astfel, cand Pavel scrie in Romani 5:1 : "Deci, fiind indreptatiti pe principiul credintei, avem pace cu Dumnezeu", cine s-ar putea indoi de faptul ca "pacea cu Dumnezeu" este partea comuna a oricarui suflet indreptatit prin credinta ? Astfel, de-a lungul epistolei, pozitia credinciosilor este aratata in acelasi fel. Exceptia aparenta a "eului" in Romani 7:7-25 confirma regula; caci acolo apostolul prezinta cazul cuiva care nu a ajuns la cunoasterea adevaratului privilegiu crestin, dar care geme sub lege. De aceea "noi" acolo ar fi fost nepotrivit, caci versetele nu descriu starea normala a sfintilor lui Dumnezeu; folosirea "eului" este pentru a prezenta ceea ce este o stare tranzitorie, decat pozitia proprie a unui suflet in Hristos.
La fel in 1 Corinteni 15:51-52, un exemplu printre multe altele care se gasesc in aproape toate capitolele epistolelor lui Pavel si in epistolele catolice (a lui Iacov, Petru, Ioan si Iuda) : "Iata, ("eu", n.t.) va spun o taina: nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trambita. Pentru ca trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati". Este clar aici ca o revelatie este facuta de catre autor (el insusi fiind apostol si profet) referitor la toti sfintii lui Dumnezeu, si nu la o parte dintre ei. In mod clar nu este adevarat nici despre adunarea din Corint, nici despre Pavel, nici despre Sosten, ca ei nu vor adormi toti. Ei au adormit in Isus de mult timp. Dar spunand : "nu toti vom adormi", apostolul nu se gandea nicidecum sa limiteze aplicarea la contemporanii sai. El a exprimat privilegiul comun tuturor sfintilor, in masura in care nu mai este necesar pentru ei de a trece prin moarte. In acelasi fel, scriind tesalonicenilor, el zice, facand referire la venirea Domnului : "noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna" (1 Tes. 4:17). Aici, ca si in epistola catre Corinteni, el infatiseaza sfintii care vor fi pe pamant la revenirea Domnului, fara a implica deloc, dupa cum unii critici distructivi presupun, ca el avea siguranta falsa ca el insusi va fi in viata atunci. Adevarul ne invata ca, speranta generala si asteptarile scumpe ale sfintilor lui Dumnezeu este de a nu fi gasiti dezbracati, ci de a fi imbracati cu locuinta lor din cer (2 Cor. 5:2-3).
In prima epistola a lui Ioan, aceasta forma de exprimare este in mod remarcabil predominanta, cum era de asteptat intr-o comunicare adresata, nu unei adunari locale, ci la intreaga familie a lui Dumnezeu in aspectul ei cel mai larg si general. "Stim" (noi, n.t.), este o formula care se gaseste constant.
Dar acum cu siguranta am spus suficient (*) pentru a arata ca "noi" este un mod recunoscut in Noul Testament pentru a enunta ceea ce este universal valabil in adunarea lui Dumnezeu. Si se poate spune ca Fapte 20:7 : "Noi fiind adunati sa frangem painea" este un exemplu al acestei utilizari. Strangerea laolalta, si frangerea painii era o practica obisnuita a adunarii din Troa si, daca asa a fost cazul acolo, aceasta a fost in toate adunarile. Vezi 1 Cor. 4:17 ; 7:17 ; 11:2, 16.
(*) Nota de editor Bible Treasury : Este necesar sa subliniem ca apostolii foloseau uneori pronumele plural "noi" pentru a se referi la ei insisi si la insotitorii lor in lucrare. Nu este nimic deosebit de important in aceasta, spre deosebire de utilizarea mentionata mai sus.
In schimb, apostolul se refera uneori la propria sa persoana, dupa cum "pentru mine a trai este Hristos" (Filip. 1:21), "fiti imitatorii mei, cum si eu sunt al lui Hristos" (1 Cor. 11:1), si de asemenea in 2 Cor. 12. In aceste pasaje el vorbeste de experienta proprie, nu priveste cu nimic pe altii.
In acord cu aceasta gasim ca un limbaj similar este folosit in 1 Cor. 10:16-17, unde sunt stabilite principiile care deosebesc masa Domnului de masa demonilor. "Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el comuniune cu sangele lui Hristos ? Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos ? Caci noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine". Unitatea "noi" este exprimata in mod expres - o singura paine, un singur trup. Acesta este adevarul general despre care este vorba, si el se aplica la Ierusalim, la Antiohia, la Troa, si cu atat mai mult la Corint. Dar in 1 Cor. 11, unde apostolul vorbeste despre practici rele specifice adunarii din Corint, cu privire la Cina Domnului, este folosit cuvantul "voi" : "Cand va adunati deci in acelasi loc, nu este ca sa mancati Cina Domnului" (1 Cor. 11:20). Aici este vorba de comportamente rele locale, nu practica universala.
4.6 "Noi" in Fapte 20:7
Deci, in Fapte 20:7, dupa textul corect, este aratat ca obiceiul stabilit pentru adunarea lui Dumnezeu era sa se adune in prima zi a saptamanii cu scopul principal de a frange painea. Cuvintele nu pot insemna altceva, caci nimeni nu va sustine in mod serios ca "noi" se intelege doar Luca si cei care erau impreuna cu el, si ca doar grupul de calatori erau adunati ca sa franga painea, in timp ce ceilalti erau adunati ca sa asculte vorbirea lui Pavel.
S-a remarcat deja ca strangerea sfintilor din Troa (Fapte 20:7) era actiunea unitara a adunarii din aceasta cetate. Si frazeologia folosita este de asa maniera incat ea indica un obicei comun si obisnuit al bisericii lui Dumnezeu. Adevarata putere a pasajului este redata prin : "noi fiind adunati sa frangem painea" (20:7), si iarasi : "in camera de sus, unde eram adunati" (20:8). Sensul este neclar in versiunea autorizata engleza (Textus Receptus) unde este folosit a treia persoana in loc de prima (acolo se spune "ei" in loc de "noi"! n.t.).
4.7 Strangeri obisnuite si strangeri speciale ale adunarii in Fapte
Aceste cuvinte sunt suficient de clare pentru a arata ca aici avem (Fapte 20:7) o actiune spontana in cadrul adunarii, in timp ce nimic nu lasa sa se inteleaga ca ei au fost convocati in mod special pentru a auzi instructiunile si indemnurile de ramas bun ale lui Pavel. Pentru a intari inca odata acest punct de vedere, este folositor si interesant sa ne referim pe scurt la expresii similare folosite in aceeasi carte.
Adunarea din Ierusalim cu siguranta nu a fost convocata special pentru ocazia mentionata in Fapte 4:31. Dimpotriva, era ceva obisnuit pentru ei sa fie impreuna in acel timp, incat Petru si Ioan, eliberati cu amenintari de catre consiliul iudaic, au mers direct sa se alature grupului lor, unde, impreuna au inaltat o rugaciune catre Dumnezeu (Fapte 4:23 ; conf. 12:12). "Si, dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul in care erau adunati", - adunati = συνηγμένοι ca in Fapte 20:7-8.
In contrast cu acest exemplu de strangere formala si obisnuita, gasim ca, atunci cand Pavel si Barnaba au revenit la Antiohia dupa calatoria lor de slujire in Evanghelie, ei "au strans adunarea" si "au istorisit tot ce facuse Dumnezeu cu ei" (Fapte 14:27). Iarasi, cand Barnaba si Pavel impreuna cu Iuda si Sila revin in acelasi loc cu o comunicare de la adunarea din Ierusalim, este spus : "si, strangand multimea, au dat epistola" (Fapte 15:30). In acelasi fel, Pavel i-a adunat pe batranii din Efes la Milet (Fapte 20:17).
Iata deci trei exemple de strangeri speciale ale sfintilor, prin invitatie, si fiecare se distinge de forma de exprimare care este de asteptat pentru strangerile stabilite si obisnuite ale sfintilor ca adunare.
Prin urmare, la Troa ne este aratat in mod incontestabil ca vizitatorii s-au adunat impreuna cu intrega adunare sa franga painea, asa cum Barnaba si Pavel au facut mai inainte un an intreg la Antiohia (Fapte 11:26); si cei care neaga aceasta, sucesc Scriptura spre pierea sufletului lor si al altora.
Referitor la expresia "noi fiind adunati", este adevarat ca "noi" este adesea folosit in Fapte pentru a indica prezenta personala a lui Luca in evenimentele pe care le relateaza; si la fel este de adevarat ca, in Noul Testament, "noi" este pronumele folosit constant pentru a introduce ceea ce este caracteristic tuturor sfintilor lui Dumnezeu, colectiv sau ca grup de indivizi.
Astfel, cand Pavel scrie in Romani 5:1 : "Deci, fiind indreptatiti pe principiul credintei, avem pace cu Dumnezeu", cine s-ar putea indoi de faptul ca "pacea cu Dumnezeu" este partea comuna a oricarui suflet indreptatit prin credinta ? Astfel, de-a lungul epistolei, pozitia credinciosilor este aratata in acelasi fel. Exceptia aparenta a "eului" in Romani 7:7-25 confirma regula; caci acolo apostolul prezinta cazul cuiva care nu a ajuns la cunoasterea adevaratului privilegiu crestin, dar care geme sub lege. De aceea "noi" acolo ar fi fost nepotrivit, caci versetele nu descriu starea normala a sfintilor lui Dumnezeu; folosirea "eului" este pentru a prezenta ceea ce este o stare tranzitorie, decat pozitia proprie a unui suflet in Hristos.
La fel in 1 Corinteni 15:51-52, un exemplu printre multe altele care se gasesc in aproape toate capitolele epistolelor lui Pavel si in epistolele catolice (a lui Iacov, Petru, Ioan si Iuda) : "Iata, ("eu", n.t.) va spun o taina: nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trambita. Pentru ca trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati". Este clar aici ca o revelatie este facuta de catre autor (el insusi fiind apostol si profet) referitor la toti sfintii lui Dumnezeu, si nu la o parte dintre ei. In mod clar nu este adevarat nici despre adunarea din Corint, nici despre Pavel, nici despre Sosten, ca ei nu vor adormi toti. Ei au adormit in Isus de mult timp. Dar spunand : "nu toti vom adormi", apostolul nu se gandea nicidecum sa limiteze aplicarea la contemporanii sai. El a exprimat privilegiul comun tuturor sfintilor, in masura in care nu mai este necesar pentru ei de a trece prin moarte. In acelasi fel, scriind tesalonicenilor, el zice, facand referire la venirea Domnului : "noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna" (1 Tes. 4:17). Aici, ca si in epistola catre Corinteni, el infatiseaza sfintii care vor fi pe pamant la revenirea Domnului, fara a implica deloc, dupa cum unii critici distructivi presupun, ca el avea siguranta falsa ca el insusi va fi in viata atunci. Adevarul ne invata ca, speranta generala si asteptarile scumpe ale sfintilor lui Dumnezeu este de a nu fi gasiti dezbracati, ci de a fi imbracati cu locuinta lor din cer (2 Cor. 5:2-3).
In prima epistola a lui Ioan, aceasta forma de exprimare este in mod remarcabil predominanta, cum era de asteptat intr-o comunicare adresata, nu unei adunari locale, ci la intreaga familie a lui Dumnezeu in aspectul ei cel mai larg si general. "Stim" (noi, n.t.), este o formula care se gaseste constant.
Dar acum cu siguranta am spus suficient (*) pentru a arata ca "noi" este un mod recunoscut in Noul Testament pentru a enunta ceea ce este universal valabil in adunarea lui Dumnezeu. Si se poate spune ca Fapte 20:7 : "Noi fiind adunati sa frangem painea" este un exemplu al acestei utilizari. Strangerea laolalta, si frangerea painii era o practica obisnuita a adunarii din Troa si, daca asa a fost cazul acolo, aceasta a fost in toate adunarile. Vezi 1 Cor. 4:17 ; 7:17 ; 11:2, 16.
(*) Nota de editor Bible Treasury : Este necesar sa subliniem ca apostolii foloseau uneori pronumele plural "noi" pentru a se referi la ei insisi si la insotitorii lor in lucrare. Nu este nimic deosebit de important in aceasta, spre deosebire de utilizarea mentionata mai sus.
In schimb, apostolul se refera uneori la propria sa persoana, dupa cum "pentru mine a trai este Hristos" (Filip. 1:21), "fiti imitatorii mei, cum si eu sunt al lui Hristos" (1 Cor. 11:1), si de asemenea in 2 Cor. 12. In aceste pasaje el vorbeste de experienta proprie, nu priveste cu nimic pe altii.
In acord cu aceasta gasim ca un limbaj similar este folosit in 1 Cor. 10:16-17, unde sunt stabilite principiile care deosebesc masa Domnului de masa demonilor. "Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el comuniune cu sangele lui Hristos ? Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos ? Caci noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine". Unitatea "noi" este exprimata in mod expres - o singura paine, un singur trup. Acesta este adevarul general despre care este vorba, si el se aplica la Ierusalim, la Antiohia, la Troa, si cu atat mai mult la Corint. Dar in 1 Cor. 11, unde apostolul vorbeste despre practici rele specifice adunarii din Corint, cu privire la Cina Domnului, este folosit cuvantul "voi" : "Cand va adunati deci in acelasi loc, nu este ca sa mancati Cina Domnului" (1 Cor. 11:20). Aici este vorba de comportamente rele locale, nu practica universala.
4.6 "Noi" in Fapte 20:7
Deci, in Fapte 20:7, dupa textul corect, este aratat ca obiceiul stabilit pentru adunarea lui Dumnezeu era sa se adune in prima zi a saptamanii cu scopul principal de a frange painea. Cuvintele nu pot insemna altceva, caci nimeni nu va sustine in mod serios ca "noi" se intelege doar Luca si cei care erau impreuna cu el, si ca doar grupul de calatori erau adunati ca sa franga painea, in timp ce ceilalti erau adunati ca sa asculte vorbirea lui Pavel.
S-a remarcat deja ca strangerea sfintilor din Troa (Fapte 20:7) era actiunea unitara a adunarii din aceasta cetate. Si frazeologia folosita este de asa maniera incat ea indica un obicei comun si obisnuit al bisericii lui Dumnezeu. Adevarata putere a pasajului este redata prin : "noi fiind adunati sa frangem painea" (20:7), si iarasi : "in camera de sus, unde eram adunati" (20:8). Sensul este neclar in versiunea autorizata engleza (Textus Receptus) unde este folosit a treia persoana in loc de prima (acolo se spune "ei" in loc de "noi"! n.t.).
4.7 Strangeri obisnuite si strangeri speciale ale adunarii in Fapte
Aceste cuvinte sunt suficient de clare pentru a arata ca aici avem (Fapte 20:7) o actiune spontana in cadrul adunarii, in timp ce nimic nu lasa sa se inteleaga ca ei au fost convocati in mod special pentru a auzi instructiunile si indemnurile de ramas bun ale lui Pavel. Pentru a intari inca odata acest punct de vedere, este folositor si interesant sa ne referim pe scurt la expresii similare folosite in aceeasi carte.
Adunarea din Ierusalim cu siguranta nu a fost convocata special pentru ocazia mentionata in Fapte 4:31. Dimpotriva, era ceva obisnuit pentru ei sa fie impreuna in acel timp, incat Petru si Ioan, eliberati cu amenintari de catre consiliul iudaic, au mers direct sa se alature grupului lor, unde, impreuna au inaltat o rugaciune catre Dumnezeu (Fapte 4:23 ; conf. 12:12). "Si, dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul in care erau adunati", - adunati = συνηγμένοι ca in Fapte 20:7-8.
In contrast cu acest exemplu de strangere formala si obisnuita, gasim ca, atunci cand Pavel si Barnaba au revenit la Antiohia dupa calatoria lor de slujire in Evanghelie, ei "au strans adunarea" si "au istorisit tot ce facuse Dumnezeu cu ei" (Fapte 14:27). Iarasi, cand Barnaba si Pavel impreuna cu Iuda si Sila revin in acelasi loc cu o comunicare de la adunarea din Ierusalim, este spus : "si, strangand multimea, au dat epistola" (Fapte 15:30). In acelasi fel, Pavel i-a adunat pe batranii din Efes la Milet (Fapte 20:17).
Iata deci trei exemple de strangeri speciale ale sfintilor, prin invitatie, si fiecare se distinge de forma de exprimare care este de asteptat pentru strangerile stabilite si obisnuite ale sfintilor ca adunare.
Prin urmare, la Troa ne este aratat in mod incontestabil ca vizitatorii s-au adunat impreuna cu intrega adunare sa franga painea, asa cum Barnaba si Pavel au facut mai inainte un an intreg la Antiohia (Fapte 11:26); si cei care neaga aceasta, sucesc Scriptura spre pierea sufletului lor si al altora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu