Frangerea painii la Troa - Fapte 20:6, 7, 11
- I -
W. J. Hocking - si mai multe note de editor din Bible Treasury
1 Inspiratia Scripturii pana in cele mai mici detalii. Aplicatie la relatarile cartilor istorice (Fapte)
Este foarte important de a cauta sa intelegem adevarata intentie a sfintilor din Troa, dar mai ales gandul lui Dumnezeu in istoria adunarii lor cu ocazia facuta memorabila prin prezenta marelui apostol al natiunilor (Fapte 20:7). Caci practica primilor sfinti, relatata astfel prin inspiratie, ofera un ghid sigur pentru ceea ce adunarea avea sa faca de acum incolo; in masura in care exemplul lor este citat de Duhul Sfant de-o maniera aprobativa, sfintii pot sa-l urmeze cu indrazneala si incredere.
Este necesar sa distingem in totul relatarea inspirata a intemeierii si dezvoltarii adunarii lui Dumnezeu din timpurile apostolice, fata de ceea ce a avut loc imediat dupa aceea, cand oamenii nu au mai scris sub efectul puterii infailibile a Duhului Sfant. Diferenta nu era o diferenta de mod, ci de natura. In timp ce Scriptura este o stanca de neclintit, productiile a ceea ce numim "Sfintii Parinti" sunt nisipuri miscatoare inselatoare : ea ofera un sprijin de neclintit, ele nu aduc nimic, sau, in cel mai bun caz, o incertitudine slaba, cuplata la riscul de a urma indepartarea lor de la adevar.
Nu trebuie cautat prea departe motivul acestei diferente mari. Pentru unii, poate parea nepotrivit si banal de a insista asupra inspiratiei Sfintei Scripturi si de a argumenta caracterul ei inspirat care este infinit mai presus de orice scriere veche sau moderna. Dar in aceste zile, nu s-a mers prea departe in respectul pentru Scriptura, nici in sustinerea puternica ca glasul lui Dumnezeu se face auzit in fiecare cuvant, de la Geneza la Apocalipsa.
Prezentarea perfecta si suficienta a gandului lui Dumnezeu si a voii Sale, sub lucrarea infailibila a Duhului Sfant, nu trebuie sa fie inteleasa numai in enuntarea doctrinelor si in revelatiile profetice cu privire la viitor. Portiunile istorice, pastrate in Scriptura, nu sunt mai putin divine. Chiar si atunci cand scriitorii Cuvantului au relatat evenimente de care aveau in mod direct cunostinta, nu li s-a permis niciodata sa-si scrie pur si simplu amintirile lor, completate eventual de imaginatia lor. Duhul era acolo pentru a Se asigura de implinirea propriului Sau plan in Scriptura, si pentru a evita orice fragilitate sau eroare omeneasca.
Asadar, in exemplul pe care-l avem inaintea noastra, autorul, doctorul Luca, nu este lasat la dispozitia propriei intelepciuni pentru a compune o relatare istorica. In timp ce lasa amprenta individualitatii sale pe scrierile sale (si aceasta de-o maniera atat de clara incat nu se pot confunda niciodata cu cele ale lui Matei, Marcu sau Ioan), aceasta amprenta este, totusi, de asa maniera incat ea nu include niciuna din prejudecatile, distorsionarile, slabiciunile, sau partialitatile atat de comune, in diferite trepte, la toti istoricii neinspirati. Caci "elementul uman in inspiratie", pentru a relua o expresie familiara, nu presupune, nici nu admite niciodata vreo urma de slabiciune sau premeditare, de orbire sau partinire, care sunt complet inseparabile de natura umana cazuta.
Intr-adevar, in special asupra acestui aspect, se poate spune ca Cuvantul scris al lui Dumnezeu se aseamana cu Cuvantul intrupat. In El, binecuvantat sa fie Numele Sau sfant, noi avem pe Cel care este atat Dumnezeu cat si Om. Deoarece era Fiul si Dumnezeu etern, El putea sa-L reveleze pe Dumnezeu si Tatal, si aceasta este ceea ce El a facut. Datorita faptului ca in har, El a devenit Om, L-a revelat pe Tatal in asa fel ca noi am putut sa-L vedem si sa-L auzim, sa-L credem si sa-L cunoastem. Totusi, desi El a coborat atat de jos pentru a aduce plinatatea harului si adevarului la sarmanul om cazut, El a ramas in aceasta stare de puritate imaculata, care nu s-a mai intalnit intr-adevar la altcineva decat la El Insusi. Curat, fata pata, desi era in asemanarea carnii pacatului (Rom. 8:3), perfect in afara ca si in interior, numai despre Mantuitorul este scris ca El era "sfant, fara rautate, fara pata, despartit de pacatosi" (Ev. 7:26), si ca "El nu a cunoscut pacatul" (2 Cor. 5:21).
In mod similar si scripturile sunt divine. In Cuvantul intrupat, Dumnezeu se reveleaza in natura noastra; in Cuvantul scris, El Se reveleaza in limbajul nostru; dar in ambele cazuri exista o excludere destul de stricta a imperfectiunii datorata pacatului. Si motivul este evident, caci in Cuvant, Dumnezeu Se reveleaza pe Sine Insusi, si reveleaza triumful cailor Sale de har asupra pacatului omului. Si aceasta este transmisa prin Duhul Sfant (1 Cor. 2:13); caci cine intr-adevar, daca nu El, ar putea scrie despre un astfel de subiect ? Si deoarece El a inceput prin har sa exprime gandurile lui Dumnezeu omului, ce temeritate si ce impietate de a imputa eroarea, in orice fel, scrierilor pe care El le-a inspirat referitor la acest subiect !
Revelatia, in timp ce emana in totul de la Duhul lui Dumnezeu, a luat o forma umana. Ea a fost data oamenilor si spre folosul oamenilor; de aceea gasim aici frazeologia si modurile de exprimare omenesti. Si chiar starea reala a limbilor ebraica sau greaca, atunci cand ele sunt folosite, este reprodusa acolo. Cu toate acestea, este atat de inviorator sa stim ca fiecare expresie, chiar daca ea este omeneasca, este curatita de imperfectiunea morala, de erori si de prezentari eronate, care se gasesc in toate celelalte circumstante in scrierile chiar si ale celor mai renumiti si ilustri autori. Atata de mult, incat aceasta este una dintre cela mai binecuvantate trasaturi ale Sfintei Scripturi, constituind o temelie de neclintit pe care sufletul se odihneste. Tinand cont de acest adevar, vom cerceta pasajul care sta inaintea noastra.
2 Fapte 20:7 - Diferite interpretari pe care oamenii le-au scos din acest pasaj
"Si, in ziua intaia a saptamanii, noi fiind adunati sa frangem painea, Pavel a stat de vorba cu ei, urmand sa plece a doua zi; si si-a prelungit cuvantul pana la miezul noptii" (Fapte 20:7).
Care este invatatura acestui pasaj din Scriptura, si cea din contextul sau, cu privire la frangerea painii ? Era un obicei general al ucenicilor de a se aduna in fiecare prima zi a saptamanii pentru a frange painea ? Cu alte cuvinte, frangerea painii avea o astfel de importanta majora pentru ucenici incat ea era scopul principal al strangerii lor atunci cand se adunau ? Sau dimpotriva, frangerea painii avea o importanta minora pentru ei, in sensul ca prezenta lui Pavel a fost un motiv suficient pentru a o pune pe un plan secundar in folosul slujbei apostolului ? Acest ultim punct de vedere este cel al sustinatorilor traditiei eclesiastice, precum si al sustinatorilor tuturor practicilor moderne universale ; ambele categorii se unesc pentru a dezbraca pasajul Scripturii care este inaintea noastra de sensul sau simplu si fara echivoc, - folosindu-l pentru a plasa Cina Domnului intr-o pozitie de subordonare complet necunoscuta evangheliilor sau epistolelor. Nu vorbim acum de cei care l-au pervertit pentru a face o jertfa pentru cei vii si pentru cei morti, nici de grozaviile care insotesc acest sistem necredincios si superstitios.
3 Trei pasaje din Fapte cu o sedere speciala de 7 zile
3.1 Fapte 20:6
Sa vedem imprejurarile interesante si instructive ale frangerii painii la Troa, si sa observam modul discret prin care ele sunt punctate in relatare.
Calatoria grupului de la Filipi (la Troa, n.t.) a durat cinci zile (Fapte 20:6). Probabil a fost mai lunga decat se prevazuse. In orice caz, stim ca, atunci cand trecusera in Europa cu alta ocazie, durata traseului dintre aceleasi doua cetati nu a necesitat decat doua zile (Fapte 16:11-12). Prelungirea de la doua la cinci zile dovedeste aspectul foarte concludent ca, in acest caz, inaintarea corabiei trebuie sa fi fost ingreunata considerabil de vanturi sau de furtuna, pentru a explica o astfel de diferenta.
Se pare ca grupul a sosit la Troa in dupa amiaza celei dintai zile a sapatamanii, sau la inceputul celei de-a doua zi, caci ei au ramas in acest loc sapte zile (Fapte 20:6), pentru a prinde prima zi a saptamanii. Faptul acestei sederi prelungite este deosebit de semnificativ.
Pentru ce motiv si-a prelungit Pavel sederea sa la Troa intr-un moment cand, dupa cum stim, el se grabea pentru a fi, pe cat posibil, la Ierusalim de ziua Cincizecimii (Fapte 20:16) ? El a evitat in mod special Efesul, caci nu voia sa intarzie in calatoria sa. Cu toate acestea, el nu sta mai putin de sapte zile aici la Troa. Si imediat dupa ce a parasit Troa a cerut batranilor din Efes sa se intalneasca la Milet, la 50 Km, pentru a nu pierde timp. Nu trebuie sa deducem din aceste fapte ca o anumita situatie importanta a avut suficienta greutate pentru apostol ca sa-l faca sa ramana atat de mult timp la Troa ?
Relatarea ofera un alt detaliu care arunca multa lumina asupra motivelor lui Pavel si ale insotitorilor sai. Atunci cand a venit prima zi a saptamanii, si cand ucenicii au frant painea impreuna, apostolul a fost dispus sa mai piarda inca un moment, desi el petrecuse toata noaptea impreuna cu sfintii, incat a plecat (ni se spune) in zorii zilei pe jos la Assos. Deci este clar ca Pavel a ramas sapte zile pentru a fi prezent la strangerea adunarii din Troa.
3.2 Fapte 21:4-5 si 28:13-14
Ca durata acestei sederi a fost doar de sapte zile, necesita un comentariu. Aceasta durata este cu atat mai remarcabila deoarece gasim aceasi durata intr-o etapa ulterioara a aceleasi calatorii spre Ierusalim, si in mod similar a urmat imediat plecarea calatorilor. Luca relateaza ca la Tir, gasind pe ucenici, au ramas la ei sapte zile... Dar cand s-au implinit aceste zile, ei au plecat si au reluat calatoria (Fapte 21:4-5).
Se afla un al treilea exemplu in aceasta carte. Cand Luca descrie calatoria spre Roma, el scrie : "a doua zi am ajuns la Puteoli, unde, gasind pe frati, am fost rugati sa ramanem la ei sapte zile. Si astfel am ajuns la Roma" (Fapte 28:13-14). Este deci a treia ocazie in Fapte, cand Pavel si insotitorii sai, dupa o calatorie pe mare, raman in port doar sapte zile alaturi de sfnti, apoi isi reiau calatoria imediat dupa aceea.
3.3 Ei asteptau ziua obisnuita pentru frangerea painii
Explicatia care reiese din relatarea din Fapte 20 ofera cheia pentru celelalte situatii, pentru ca acestea nu ne spun nimic in plus, si motivul sau scopul este acelasi. Din cauza intarzierilor neprevazute din timpul calatoriei, calatorii debarca la Troa pur si simplu prea tarziu pentru a se alatura strangerii saptamanale obisnuite a ucenicilor pentru frangerea painii. Astfel, pentru a participa impreuna cu ei la amintirea lui Hristos in Cina dupa obicei, era necesar sa ramana o saptamana pentru urmatoarea ocazie de frangere a painii.
Nu ar fi fost necesar sa ramana pana in prima zi a saptamanii doar pentru a le vorbi. El putea sa profite, si cu siguranta a facut-o, in masura posibilitatii in celelalte zile ale saptamanii : stim ca asta a facut el apoi cu batranii din Efes. Dar scopul strangerii de la Troa si din alte locuri, nu a fost, cu siguranta, sa-l asculte pe Pavel, in ciuda interesului profund care era in acest sens, si ca acesta a fost un motiv suficient pentru a se strange in alte momente, cel putin pentru cei care puteau. Aici este declarat in mod expres ca obiectivul stabilit sau obisnuit al strangerii era "pentru a frange painea".
In acelasi timp, observam ca acest scop al strangerii este declarat fara emfaza speciala, si fara alta precizare. Aceasta indica, nu nesemnificatia, ci importanta majora a motivului de acest fel in strangerile ucenicilor. Aceasta atesta nu doar veridicitatea istoricului, ci planul divin al istoriei pentru cei care cauta adevarul. Caci este consemnat in scris faptul instructiv ca, pentru sfintii adunati, din epoca apostolica, frangerea painii in prima zi a saptamanii era o institutie a Domnului, stabilita si recunoscuta in mod regulat.
Prin urmare, reiese din relatarea din Fapte 20 ca sfintii, cu aceasta ocazie speciala, se adunau dupa felul lor obisnuit cu scopul de a frange painea in prima zi a saptamanii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu