Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- VIII -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
60 In pasajul din Fapte 7:56 Stefan zice : "Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand (ridicat, in picioare, n.t.) la dreapta lui Dumnezeu" ; in timp ce in epistola catre Evrei Domnul este prezentat intotdeauna ca fiind asezat la dreapta lui Dumnezeu (cap. 1:3, 13 ; 10 ; 12, etc.). De ce aceasta diferenta ?
Epistola catre Evrei face cunoscut pozitia tuturor credincisilor de pe pamant in legatura cu lepadarea lui Mesia si implinirea deplina prin El a lucrarii de rascumparare. Isus este Mare Preot in cer, lucrarea Sa este incheiata ; El este asezat, asteptand ca vrajmasii Sai sa fie facuti asternut al picioarelor Sale, - contrast izbitor cu preotii levitici care stateau intotdeauna in "picioare", deoarece slujba lor nu era niciodata incheiata. Duhul Sfant, in aceasta epistola, Se adreseaza in primul rand iudeului (iudeului convertit, bineinteles), deoarece iudeul avea drepturi pamantesti asigurate prin promisiunile lui Dumnezeu facute parintilor sai. Cel dintre natiuni nu avea, astfel incat pentru acesta, chestiunea este mai simpla. Dar iudeii credinciosi, dupa cum vedem, chiar la Petru si la ceilalti apostoli, la inceputul cartii Faptelor, aveau o mare greutate de a accepta punerea deoparte a privilegiilor lor si a ritualurilor mozaice, in favoarea natiunilor care pana atunci nu puteau lua parte la ele decat prin prozelitism. Totusi, prin lepadare lui Mesia, iudeii si-au pierdut orice drept la realizarea binecuvantarilor pe care doar Mesia le putea aduce si la care au trebuit sa renunte. In acelasi timp, prin moartea Sa, intrarea in locurile sfinte a fost deschisa, perdeaua fiind sfasiata ; si Hristos a intrat "chiar in cer", "ca sa Se arate acum, pentru noi, inaintea fetei lui Dumnezeu" ; si acolo, meritele pretioasului Sau sange, "care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel", sunt manifestate deplin in favoarea tuturor credinciosilor, atat dintre natiuni, cat si dintre iudei (Evrei 1:8-10 ; 9:24 ; Fapte 13:46-48).
Dar, in cartea Fapte, si mai ales in primele capitole, Duhul Sfant ne face sa asistam la evenimente care au dus la schimbarea pozitiei si a relatiei despre care am vorbit. Iudeii L-au rastignit pe Mesia, dar Dumnezeu, in loc de a-i pedepsi imediat, in harul Sau, ii cheama iarasi la pocainta. El actioneaza fata de ei si fata de lumea intreaga dupa valoarea pe care o are in ochii Sai sangele Fiului Sau Isus Hristos, care curateste orice pacat. Acesta a fost cel dintai si marele rezultat al mortii lui Hristos. Judecata lumii pentru ca L-a rastignit pe Isus este amanata pentru o zi viitoare (Fapte 17:30-31). In consecinta, apostolul Petru Il prezinta pe Isus ca fiind gata sa revina din cer, daca iudeii se intorceau la Dumnezeu. El pune pe seama nestiintei (*), crima lor nationala prin care L-au omorat pe Printul vietii, apoi adauga : "Pocaiti-va deci si intoarceti-va, ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina timpuri de invioarare de la fata Domnului si sa-L trimita pe Acela care a fost randuit pentru voi, pe Isus Hristos" (Fapte 3:12-20).
(*) Sa ne amintim ca Domnul Insusi, si mai tarziu Duhul Sfant prin apostolul Pavel, au infatisat nestiinta ca un titlu catre har (Luca 23:34 ; 1 Corinteni 2:8 ; 1 Timotei 1:13).
Dumnezeu il face pe Stefan sa vada gloria Sa, si pe Isus "stand" (in picioare) la dreapta Lui. El era, ca sa zicem asa, gata sa revina daca iudeii ascultau de chemarea suprema care le-a fost adresata. In loc s-o faca, ei au sfarsit razvratirea lor omarandu-l pe Stefan, si prin aceasta fapta au inchis usa harului pe care indurarea lui Dumnezeu le-o tinea inca deschisa. Din acel moment, Evanghelia a fost vestita natiunilor. Si printr-o directie minunata a cailor lui Dumnezeu, tanarul, la picioarele caruia si-au pus hainele cei care l-au omorat pe Stefan, devine, curand dupa aceea, marele apostol al natiunilor. Iudeii, dupa cum le-a spus Stefan, nu doar ca au calcat lege, i-au ucis pe profeti si L-au rastignit pe Hristos, dar s-au impotrivit intotdeauna Duhului Sfant, si de acum inainte ii astepta judecata lui Dumnezeu. Dupa cativa ani, cetatea lor va fi distrusa si natiunea va fi imprastiata (Matei 22:6-7).
61 Purtarea apostolului Pavel, relatata in Fapte 16:37 ; 22:25, ne ofera un exemplu de urmat ?
Sa ne amintim mai intai ca partea istorica a Cuvantului lui Dumnezeu relateaza fapte asa cum ele s-au intamplat, pentru a ne face sa vedem ceea ce este omul si care sunt caile lui Dumnezeu cu privire la el. Aceste fapte sunt pline de invataturi, si ne prezinta uneori tipuri ale lui Hristos sau exemple de urmat, uneori contrasteaza cu Domnul Isus perfect in toate lucrurile, alteori curse de evitat. Cand vine vorba de a face o evaluare asupra unei asemenea fapte, trebuie sa se tina seama de motivele care au determinat-o ; dar trebuie sa se faca intotdeauna deosebirea dintre o relatare istorica si o lectie pozitiva.
In cazurile citate, apostolul isi revendica dreptul sau de cetatean roman. Motivele sale, facand aceasta, nu ne sunt aratate, astfel incat judecata spirituala trebuie sa stabileasca daca exista aici un mic indiciu de slabiciune omeneasca in contrast cu perfectiunea Domnului Isus care a marturisit si inaintea sinedriului, si inaintea lui Pontiu Pilat, ceea ce avea sa fie motivul condamnarii Sale inaintea acestor tribunale nedrepte (Mt. 26:64 ; 27:12). Orice ar fi, este clar ca Pavel a actionat cu blandete si nicidecum cu gandul de a cauta propriul avantaj in detrimentul altuia. El avea pe inima reputatia Evangheliei cu care se identificase ; de asemenea, poate, in al doilea caz, voia sa-l scuteasca pe centurion de o incalcare a legii. Subiectele lui de glorie, atunci cand vorbeste de ele fara tragere de inima, nu sunt de a scapa de greutati, ci mai degraba de a trece prin ele, suferind tot felul de umilinte pentru dragostea lui Hristos si a sufletelor (2 Cor. 11:16-33). Fie ca si noi sa-i semanam mai mult ca imitatori ai lui Hristos.
62 Care este invatatura pe care trebuie s-o luam din juramantul cu care apostolul Pavel s-a asociat in templu, la Ierusalim (Fapte 21:20-26), si care nu pare sa fie de acord cu invatatura epistolei catre Galateni ?
Dumnezeu a gasit ca este bine sa ne lase, in Cuvantul Sau, nu doar invatatura pozitiva a Duhului, dar in acelasi timp si un tablou a ceea ce este omul. Perfectiunea nu se gaseste decat in Domnul Isus. Simtamintele inimii apostolului, in toate imprejurarile ultimei sale calatorii la Ierusalim, servesc pentru a scoate in relief acest devotament statornic si aceasta completa daruire de sine, care l-a caracterizat in toata slujba sa. El a acceptat sa urmeze planul pe care la conceput pentru a evita orice dificultati care ar putea aparea; dar aceasta previziune omeneasca a fost tocmai ocazia care l-a facut pe apostol sa cada in mainile acelora care cautau sa-l omoare. Dumnezeu a ingaduit acest lucru, dar a stiut sa faca ca totul sa lucreze spre binele slujitorului Sau drag, si sa trimita vestea buna a harului Sau acolo unde cu greu ar fi ajuns altfel. Cu toate acestea, Cuvantul este clar cu privire la avertismentele date dinainte lui Pavel "sa nu se suie la Ierusalim" (Fapte 21:4). Profunda lui afectiune pentru poporul sau il stapanea in acel moment, astfel ca el a neglijat sa se conformeze acestor avertismente, si a manifestat slabiciune in fata solicitarilor care i-au fost facute la sosirea sa in centrul traditional al inchinarii iudaice. Trecuse mult timp de cand se gandise ca este gata sa moara pentru Numele lui Isus. Stia dinainte ca il astepta lanturi si necaz (cap. 20:23), si dorea sa-L glorifice pe Domnul pana la sfarsit implinind slujba lui. Dar ardoarea afectiunii si devotamentul care-l scotea in evidenta au facut sa reiasa, in aceasta imprejurare, aceasta lipsa de echilibru moral si spiritual care se gaseste la un moment dat la orice om, echilibrul pe care numai Domnul a putut sa-l pastreze intotdeauna. Apostolul era un om ca noi; si pentru ca era asa, calitatile pretioase care in el ne servesc drept model, sunt impletite cu slabiciuni care fac apel la indurarea lui Dumnezeu, dar acestea nu pot fi directii de urmat pentru cel care slujeste cu credinciosie pe Domnul.
Sa ne amintim ca, chiar si in aceste circumstante speciale, Pavel nu a actionat precum galatenii, chiar daca a lasat impresia. Poruncile legi nu erau pentru el o regula de viata. El se gandea la altii, nu la sine, facandu-se tuturor totul pentru slujba Domnului (vezi 1 Cor. 9:19-23).
63 Cum trebuie sa intelegem "indreptatirea" in Romani 4:25 ?
Invierea Domnului nostru Isus, care a fost dat pentru greselile noastre, este dovada incontestabila ca Dumnezeu a primit jertfa Sa, si ca pacatele nu mai sunt asupra celui care a primit marturia lui Dumnezeu in aceasta privinta. Inviindu-L pe Isus, Dumnezeu a pus pecetea Sa pe eficacitatea lucrarii Lui, si noi avem un Mantuitor viu care ne reprezinta totdeauna inaintea fetei lui Dumnezeu (Ev. 9:24). Noi suntem astfel indreptatiti prin invierea Sa, caci daca Hristos nu ar fi inviat nu ar fi existat pentru noi nicio dovada ca pacatele au fost ispasite (1 Cor. 15:17).
In plus, prin invierea Domnului Isus, avem certitudinea ca suntem beneficiarii jerfei lui Hristos inca de acum. Pacatele nu mai sunt asupra Lui; ele sunt deci sterse, aruncate, ca sa zicem asa, in groapa uitarii. Iar credinciosii se bucura deja de toate avantajele acestui cuvant : "Nu-Mi voi aminti nicidecum de pacatele lor si de nelegiuirile lor" (Ev. 10:15-17). Ei pot respinge cu indrazneala si incredere deplina orice efort al vrajmasului de a-i arunca din nou in indoiala, spunand : "Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor" (Is. 53:6). Moartea este plata pacatului. Pacatul este cel care a dat mortii tepusul sau. Dar Hristos a murit pentru noi, moartea si-a pierdut tepusul ei, si inviind, devine "cel dintai rod al celor care au adormit", adica al tuturor celor care au crezut in El, si care au murit si asteapta invierea.
Cat este de mangaietor sa stim, inca de acum, ca invierea Domnului Isus este baza sigurantei actuale a credinciosului inaintea lui Dumnezeu, precum si garantia fericirii sale eterne cu Domnul in glorie ! Cel care L-a inviat pe Domnul Isus, ne va invia si pe noi cu El (2 Cor. 4:14).
64 Cum este Adam "o imagine a Celui care avea sa vina" ? (Vezi Romani 5:14).
In primul rand, exista ceva foarte pretios pentru noi in principiul pe care il contine aceasta afirmatie a Cuvantului, - confirmata din belsug prin ceea ce se spune in multe alte locuri, - ca insasi creatia, si relatarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, au o insemnatate spirituala care se intinde dincolo de lucrurile de care este vorba in acest pasaj. Dupa cum spune apostolul : "Nicio profetie din Scriptura nu se interpreteaza singura" (2 Pet. 1:20); ea face parte din gandirea lui Dumnezeu pe care a binevoit sa ne-o transmita, pentru a ne face sa ne bucuram de comuniunea cu El in lucrurile pe care le-a revelat, si in care Hristos este Centrul si Scopul, dupa cum ne arata capitolul 8 din Proverbe si primul capitol din epistola catre Coloseni : "Toate lucrurile au fost create prin El si pentru El". Istoria creatiei din primul capitol din Geneza, ne spune cum pamantul, pe care locuim, a primit forma actuala (Evrei 11:3), si care a fost originea rasei noastre; dar ea (istoria creatiei) indica, in plus, principiile cailor lui Dumnezeu care sunt dezvoltate in multe alte parti ale Sfintelor Scripturi. Astfel citim, referitor la cel dintai om, ca "Dumnezeu a zis : Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra", si ca el a fost creat "dupa chipul lui Dumnezeu" (Gen. 1:26, 27). Scopul si lucrarea lui Dumnezeu sunt anuntate destul de clar in acest pasaj; dar toata istoria lui Adam si a rasei sale ne arata numai un faliment moral, astfel incat credinta trebuie sa se opreasca numai asupra persoanei lui Hristos pentru a-L gasi pe Cel care, ca Om, raspunde in toate lucrurile la gandul complet al lui Dumnezeu : El este "chipul lui Dumnezeu cel nevazut", El este stralucirea gloriei Sale.
Adam a fost neascultator fata de Dumnezeu, si a antrenat in pacat si in consecintele sale pe fiul pe care la "nascut dupa asemanarea sa, dupa chipul sau", intreaga lui rasa gasindu-se de atunci sub imperiul pacatului si al mortii. Dar Hristos, devine om pentru a implini toata voia lui Dumnezeu realizand rascumpararea, smerindu-Se pe Sine Insusi pe drumul ascultarii pana la moarte si inca moarte de cruce, sfarseste lucrarea pe care Dumnezeu I-a dat-o s-o faca, si devine, prin inviere, capul unei rase noi care se distinge prin credinta in Dumnezeu si prin viata in care Hristos Insusi in mod personal este expresia.
Hristos este Cel care Il reprezinta pe Dumnezeu inaintea noastra, - "chipul" Sau ; si doar in El gasim, de asemenea, acele afectiuni care ne fac sa-L cunoastem pe Dumnezeu : El este "dupa asemanarea Sa", si in aceasta crestinul este chemat sa Il imite. "Fiti deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti, si umblati in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si s-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:1-2).
65 Cum trebuie sa intelegem doctrina despre lege si har din Romani 6:7 si Galateni 3:4 ? Ce legatura are cu cele doua legaminte ?
In primul rand, niciun legamant nu este facut cu crestinii. Noul legamant va fi facut cu Israel asa cum a fost si cel vechi. Dar noi avem in mod spiritual toata binecuvantarea si multe altele. Temelia noului legamant a fost pusa prin sangele lui Hristos, dar iudeii nu au acceptat. In duh, noi participam la acest legamant, adica la iertarea pacatelor noastre si la cunoasterea directa a lui Dumnezeu. Totusi, privilegiile Bisericii sunt mult mai inalte ; cum ar fi, de exemplu, unirea cu Hristos si chemarea cereasca care o insoteste.
Legea cerea, din partea lui Dumnezeu, dreptate la oameni, - dreptate pe care omul nu o avea ; ea (legea) este foarte utila pentru a convinge de pacat si pentru a produce , nu pacatul - el era, ci faradelegea, incalcarea legii : "Dar legea a intervenit, ca sa prisoseasca (sau : "sa se inmulteasca") greseala". Ori, Hristos a luat asupra Lui blestemul (legii, n.t.), astfel incat nu mai este chestiunea pentru credincios, nici pentru pacatele sale, caci Hristos le-a purtat.
Dar este mai mult decat aceasta, si la aceasta se aplica Romani 6, si anume natura care produce pacatele si care este pusa in lumina prin lucrarea legii, aici actioneaza Dumnezeu (Rom. 7). Aceasta epistola, pana la sfarsitul versetului 11 din capitolul 5, vorbeste de greselile noastre, de vina noastra si de propitiere (*). De la versetul 12, ea trateaza problema naturii pacatoase. "Stiu ca in mine, adica in carnea mea, nu locuieste nimic bun". Ori, remediul pentru aceasta este moartea ; totusi, daca moartea ar fi venit supra noastra, ar fi fost si condamnarea ; dar noi suntem morti in Hristos. Pacatul "in carne" a fost condamnat ; dar din moment ce acest fapt a avut loc pe cruce si prin cruce, moartea este acum partea mea. In acest sens eu sunt beneficiarul mortii lui Hristos. Ma socotesc ca mort, mort fata de pacat ; - Hristos a luat condamnarea asupra Lui (Rom. 6 ; 8:3).
(*) Vezi nota de la inceputul articolului din 20.12.2019.
Legea are autoritate asupra unui om atat timp cat el traieste, - ori, acum eu sunt mort ; prin urmare, legea nu mai are autoritate asupra mea. Nu pentru ca ea si-a pierdut autoritatea in sine ; - dovada ca Hristos a purtat blestemul este foarte clara ; de asemenea, cei care au pacatuit sub lege vor fi judecati potrivit legii ; - dar eu nu mai sunt sub puterea legii datorita faptului ca am murit. Ea nu poate sa ma mai atinga ; si eu traiesc pentru Dumnezeu, dar nu in carne care are de-a face cu legea, ci in Hristos. Aceasta este al doilea sot din capitolul 7.
Galateni 2 rezuma aceeasi invatatura. Prin credinta, eu am murit fata de lege ca sa traiesc pentru Dumnezeu. Am fost rastignit impreuna cu Hristos, totusi traiesc, - dar nu eu, ci Hristos traieste in mine.
Galateni 3 arata ca un contract incheiat nu poate fi anulat, si nici nu permite sa fie adaugat ceva la el. Deci, nu se poate adauga legea la promisiunea semintei (Hristos) facute lui Avraam. Acest pasaj arata ca legea a fost data in asteptarea venirii semintei, pentru ca au avut loc faradelegi (*) ; dar odata semanta venita, nu mai era nevoi de lege.
(*) Acesta este adevaratul sens al cuvantului. Pacatul exista deja. Dumnezeu nu face nimic care sa duca la pacat ; ar fi imposibil ; dar legea a transformat pacatul in faradelege, si pacatul a devenit "peste masura de pacatos".
O privire asupra legii ne arata doua parti : Dumnezeu si poporul. In promisiunea facuta lui Avraam si confirmata fata de Hristos, Dumnezeu era singur.
Galateni 4 arata ca existau mostenitori in perioada legii ; dar acestia erau inca copii, si intr-o stare de robie, pana cand Fiul lui Dumnezeu si rascumpararea ii plaseaza pe cei care fusesera astfel sub lege in pozitia de fii - Duhul Sfant fiind dat pentru ca ei sa fie constienti de ea (de pozitie). Aceasta este starea noastra. Apostolul arata apoi ca nu se pot lega cele doua lucruri, nici impaca cele doua stari : samanta lui Agar si samanta Sarei nu pot mosteni impreuna. Una o alunga pe cealalta. Evanghelia a confirmat bine autoritatea legii ; dar cele doua nu se pot impaca, nici pentru a-si exercita autoritatea impreuna, nici cu privire la starea sufletului produsa sub aceasta autoritate. Nu se poate (Rom. 7) avea doi soti in acelasi timp ; copilul Agarei nu poate mosteni impreuna cu copilul Sarei. Legea si harul sunt impreuna perfect de drepte si Il au pe Dumnezeu Insusi ca autor ; dar ele sunt ireconciliabile in principiile lor, in ratiunile lor de a fi. Una cere dreptate la om, alta reveleaza in har pe cea a lui Dumnezeu cand omul este pacatos si pierdut. Multe alte adevaruri pretioase si importante sunt legate de acest subiect ; dar ma limitez a raspunde aici la ceea ce s-a intrebat (J.N.D.).
(*) Sa ne amintim ca Domnul Insusi, si mai tarziu Duhul Sfant prin apostolul Pavel, au infatisat nestiinta ca un titlu catre har (Luca 23:34 ; 1 Corinteni 2:8 ; 1 Timotei 1:13).
Dumnezeu il face pe Stefan sa vada gloria Sa, si pe Isus "stand" (in picioare) la dreapta Lui. El era, ca sa zicem asa, gata sa revina daca iudeii ascultau de chemarea suprema care le-a fost adresata. In loc s-o faca, ei au sfarsit razvratirea lor omarandu-l pe Stefan, si prin aceasta fapta au inchis usa harului pe care indurarea lui Dumnezeu le-o tinea inca deschisa. Din acel moment, Evanghelia a fost vestita natiunilor. Si printr-o directie minunata a cailor lui Dumnezeu, tanarul, la picioarele caruia si-au pus hainele cei care l-au omorat pe Stefan, devine, curand dupa aceea, marele apostol al natiunilor. Iudeii, dupa cum le-a spus Stefan, nu doar ca au calcat lege, i-au ucis pe profeti si L-au rastignit pe Hristos, dar s-au impotrivit intotdeauna Duhului Sfant, si de acum inainte ii astepta judecata lui Dumnezeu. Dupa cativa ani, cetatea lor va fi distrusa si natiunea va fi imprastiata (Matei 22:6-7).
61 Purtarea apostolului Pavel, relatata in Fapte 16:37 ; 22:25, ne ofera un exemplu de urmat ?
Sa ne amintim mai intai ca partea istorica a Cuvantului lui Dumnezeu relateaza fapte asa cum ele s-au intamplat, pentru a ne face sa vedem ceea ce este omul si care sunt caile lui Dumnezeu cu privire la el. Aceste fapte sunt pline de invataturi, si ne prezinta uneori tipuri ale lui Hristos sau exemple de urmat, uneori contrasteaza cu Domnul Isus perfect in toate lucrurile, alteori curse de evitat. Cand vine vorba de a face o evaluare asupra unei asemenea fapte, trebuie sa se tina seama de motivele care au determinat-o ; dar trebuie sa se faca intotdeauna deosebirea dintre o relatare istorica si o lectie pozitiva.
In cazurile citate, apostolul isi revendica dreptul sau de cetatean roman. Motivele sale, facand aceasta, nu ne sunt aratate, astfel incat judecata spirituala trebuie sa stabileasca daca exista aici un mic indiciu de slabiciune omeneasca in contrast cu perfectiunea Domnului Isus care a marturisit si inaintea sinedriului, si inaintea lui Pontiu Pilat, ceea ce avea sa fie motivul condamnarii Sale inaintea acestor tribunale nedrepte (Mt. 26:64 ; 27:12). Orice ar fi, este clar ca Pavel a actionat cu blandete si nicidecum cu gandul de a cauta propriul avantaj in detrimentul altuia. El avea pe inima reputatia Evangheliei cu care se identificase ; de asemenea, poate, in al doilea caz, voia sa-l scuteasca pe centurion de o incalcare a legii. Subiectele lui de glorie, atunci cand vorbeste de ele fara tragere de inima, nu sunt de a scapa de greutati, ci mai degraba de a trece prin ele, suferind tot felul de umilinte pentru dragostea lui Hristos si a sufletelor (2 Cor. 11:16-33). Fie ca si noi sa-i semanam mai mult ca imitatori ai lui Hristos.
62 Care este invatatura pe care trebuie s-o luam din juramantul cu care apostolul Pavel s-a asociat in templu, la Ierusalim (Fapte 21:20-26), si care nu pare sa fie de acord cu invatatura epistolei catre Galateni ?
Dumnezeu a gasit ca este bine sa ne lase, in Cuvantul Sau, nu doar invatatura pozitiva a Duhului, dar in acelasi timp si un tablou a ceea ce este omul. Perfectiunea nu se gaseste decat in Domnul Isus. Simtamintele inimii apostolului, in toate imprejurarile ultimei sale calatorii la Ierusalim, servesc pentru a scoate in relief acest devotament statornic si aceasta completa daruire de sine, care l-a caracterizat in toata slujba sa. El a acceptat sa urmeze planul pe care la conceput pentru a evita orice dificultati care ar putea aparea; dar aceasta previziune omeneasca a fost tocmai ocazia care l-a facut pe apostol sa cada in mainile acelora care cautau sa-l omoare. Dumnezeu a ingaduit acest lucru, dar a stiut sa faca ca totul sa lucreze spre binele slujitorului Sau drag, si sa trimita vestea buna a harului Sau acolo unde cu greu ar fi ajuns altfel. Cu toate acestea, Cuvantul este clar cu privire la avertismentele date dinainte lui Pavel "sa nu se suie la Ierusalim" (Fapte 21:4). Profunda lui afectiune pentru poporul sau il stapanea in acel moment, astfel ca el a neglijat sa se conformeze acestor avertismente, si a manifestat slabiciune in fata solicitarilor care i-au fost facute la sosirea sa in centrul traditional al inchinarii iudaice. Trecuse mult timp de cand se gandise ca este gata sa moara pentru Numele lui Isus. Stia dinainte ca il astepta lanturi si necaz (cap. 20:23), si dorea sa-L glorifice pe Domnul pana la sfarsit implinind slujba lui. Dar ardoarea afectiunii si devotamentul care-l scotea in evidenta au facut sa reiasa, in aceasta imprejurare, aceasta lipsa de echilibru moral si spiritual care se gaseste la un moment dat la orice om, echilibrul pe care numai Domnul a putut sa-l pastreze intotdeauna. Apostolul era un om ca noi; si pentru ca era asa, calitatile pretioase care in el ne servesc drept model, sunt impletite cu slabiciuni care fac apel la indurarea lui Dumnezeu, dar acestea nu pot fi directii de urmat pentru cel care slujeste cu credinciosie pe Domnul.
Sa ne amintim ca, chiar si in aceste circumstante speciale, Pavel nu a actionat precum galatenii, chiar daca a lasat impresia. Poruncile legi nu erau pentru el o regula de viata. El se gandea la altii, nu la sine, facandu-se tuturor totul pentru slujba Domnului (vezi 1 Cor. 9:19-23).
63 Cum trebuie sa intelegem "indreptatirea" in Romani 4:25 ?
Invierea Domnului nostru Isus, care a fost dat pentru greselile noastre, este dovada incontestabila ca Dumnezeu a primit jertfa Sa, si ca pacatele nu mai sunt asupra celui care a primit marturia lui Dumnezeu in aceasta privinta. Inviindu-L pe Isus, Dumnezeu a pus pecetea Sa pe eficacitatea lucrarii Lui, si noi avem un Mantuitor viu care ne reprezinta totdeauna inaintea fetei lui Dumnezeu (Ev. 9:24). Noi suntem astfel indreptatiti prin invierea Sa, caci daca Hristos nu ar fi inviat nu ar fi existat pentru noi nicio dovada ca pacatele au fost ispasite (1 Cor. 15:17).
In plus, prin invierea Domnului Isus, avem certitudinea ca suntem beneficiarii jerfei lui Hristos inca de acum. Pacatele nu mai sunt asupra Lui; ele sunt deci sterse, aruncate, ca sa zicem asa, in groapa uitarii. Iar credinciosii se bucura deja de toate avantajele acestui cuvant : "Nu-Mi voi aminti nicidecum de pacatele lor si de nelegiuirile lor" (Ev. 10:15-17). Ei pot respinge cu indrazneala si incredere deplina orice efort al vrajmasului de a-i arunca din nou in indoiala, spunand : "Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor" (Is. 53:6). Moartea este plata pacatului. Pacatul este cel care a dat mortii tepusul sau. Dar Hristos a murit pentru noi, moartea si-a pierdut tepusul ei, si inviind, devine "cel dintai rod al celor care au adormit", adica al tuturor celor care au crezut in El, si care au murit si asteapta invierea.
Cat este de mangaietor sa stim, inca de acum, ca invierea Domnului Isus este baza sigurantei actuale a credinciosului inaintea lui Dumnezeu, precum si garantia fericirii sale eterne cu Domnul in glorie ! Cel care L-a inviat pe Domnul Isus, ne va invia si pe noi cu El (2 Cor. 4:14).
64 Cum este Adam "o imagine a Celui care avea sa vina" ? (Vezi Romani 5:14).
In primul rand, exista ceva foarte pretios pentru noi in principiul pe care il contine aceasta afirmatie a Cuvantului, - confirmata din belsug prin ceea ce se spune in multe alte locuri, - ca insasi creatia, si relatarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, au o insemnatate spirituala care se intinde dincolo de lucrurile de care este vorba in acest pasaj. Dupa cum spune apostolul : "Nicio profetie din Scriptura nu se interpreteaza singura" (2 Pet. 1:20); ea face parte din gandirea lui Dumnezeu pe care a binevoit sa ne-o transmita, pentru a ne face sa ne bucuram de comuniunea cu El in lucrurile pe care le-a revelat, si in care Hristos este Centrul si Scopul, dupa cum ne arata capitolul 8 din Proverbe si primul capitol din epistola catre Coloseni : "Toate lucrurile au fost create prin El si pentru El". Istoria creatiei din primul capitol din Geneza, ne spune cum pamantul, pe care locuim, a primit forma actuala (Evrei 11:3), si care a fost originea rasei noastre; dar ea (istoria creatiei) indica, in plus, principiile cailor lui Dumnezeu care sunt dezvoltate in multe alte parti ale Sfintelor Scripturi. Astfel citim, referitor la cel dintai om, ca "Dumnezeu a zis : Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra", si ca el a fost creat "dupa chipul lui Dumnezeu" (Gen. 1:26, 27). Scopul si lucrarea lui Dumnezeu sunt anuntate destul de clar in acest pasaj; dar toata istoria lui Adam si a rasei sale ne arata numai un faliment moral, astfel incat credinta trebuie sa se opreasca numai asupra persoanei lui Hristos pentru a-L gasi pe Cel care, ca Om, raspunde in toate lucrurile la gandul complet al lui Dumnezeu : El este "chipul lui Dumnezeu cel nevazut", El este stralucirea gloriei Sale.
Adam a fost neascultator fata de Dumnezeu, si a antrenat in pacat si in consecintele sale pe fiul pe care la "nascut dupa asemanarea sa, dupa chipul sau", intreaga lui rasa gasindu-se de atunci sub imperiul pacatului si al mortii. Dar Hristos, devine om pentru a implini toata voia lui Dumnezeu realizand rascumpararea, smerindu-Se pe Sine Insusi pe drumul ascultarii pana la moarte si inca moarte de cruce, sfarseste lucrarea pe care Dumnezeu I-a dat-o s-o faca, si devine, prin inviere, capul unei rase noi care se distinge prin credinta in Dumnezeu si prin viata in care Hristos Insusi in mod personal este expresia.
Hristos este Cel care Il reprezinta pe Dumnezeu inaintea noastra, - "chipul" Sau ; si doar in El gasim, de asemenea, acele afectiuni care ne fac sa-L cunoastem pe Dumnezeu : El este "dupa asemanarea Sa", si in aceasta crestinul este chemat sa Il imite. "Fiti deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti, si umblati in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si s-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:1-2).
65 Cum trebuie sa intelegem doctrina despre lege si har din Romani 6:7 si Galateni 3:4 ? Ce legatura are cu cele doua legaminte ?
In primul rand, niciun legamant nu este facut cu crestinii. Noul legamant va fi facut cu Israel asa cum a fost si cel vechi. Dar noi avem in mod spiritual toata binecuvantarea si multe altele. Temelia noului legamant a fost pusa prin sangele lui Hristos, dar iudeii nu au acceptat. In duh, noi participam la acest legamant, adica la iertarea pacatelor noastre si la cunoasterea directa a lui Dumnezeu. Totusi, privilegiile Bisericii sunt mult mai inalte ; cum ar fi, de exemplu, unirea cu Hristos si chemarea cereasca care o insoteste.
Legea cerea, din partea lui Dumnezeu, dreptate la oameni, - dreptate pe care omul nu o avea ; ea (legea) este foarte utila pentru a convinge de pacat si pentru a produce , nu pacatul - el era, ci faradelegea, incalcarea legii : "Dar legea a intervenit, ca sa prisoseasca (sau : "sa se inmulteasca") greseala". Ori, Hristos a luat asupra Lui blestemul (legii, n.t.), astfel incat nu mai este chestiunea pentru credincios, nici pentru pacatele sale, caci Hristos le-a purtat.
Dar este mai mult decat aceasta, si la aceasta se aplica Romani 6, si anume natura care produce pacatele si care este pusa in lumina prin lucrarea legii, aici actioneaza Dumnezeu (Rom. 7). Aceasta epistola, pana la sfarsitul versetului 11 din capitolul 5, vorbeste de greselile noastre, de vina noastra si de propitiere (*). De la versetul 12, ea trateaza problema naturii pacatoase. "Stiu ca in mine, adica in carnea mea, nu locuieste nimic bun". Ori, remediul pentru aceasta este moartea ; totusi, daca moartea ar fi venit supra noastra, ar fi fost si condamnarea ; dar noi suntem morti in Hristos. Pacatul "in carne" a fost condamnat ; dar din moment ce acest fapt a avut loc pe cruce si prin cruce, moartea este acum partea mea. In acest sens eu sunt beneficiarul mortii lui Hristos. Ma socotesc ca mort, mort fata de pacat ; - Hristos a luat condamnarea asupra Lui (Rom. 6 ; 8:3).
(*) Vezi nota de la inceputul articolului din 20.12.2019.
Legea are autoritate asupra unui om atat timp cat el traieste, - ori, acum eu sunt mort ; prin urmare, legea nu mai are autoritate asupra mea. Nu pentru ca ea si-a pierdut autoritatea in sine ; - dovada ca Hristos a purtat blestemul este foarte clara ; de asemenea, cei care au pacatuit sub lege vor fi judecati potrivit legii ; - dar eu nu mai sunt sub puterea legii datorita faptului ca am murit. Ea nu poate sa ma mai atinga ; si eu traiesc pentru Dumnezeu, dar nu in carne care are de-a face cu legea, ci in Hristos. Aceasta este al doilea sot din capitolul 7.
Galateni 2 rezuma aceeasi invatatura. Prin credinta, eu am murit fata de lege ca sa traiesc pentru Dumnezeu. Am fost rastignit impreuna cu Hristos, totusi traiesc, - dar nu eu, ci Hristos traieste in mine.
Galateni 3 arata ca un contract incheiat nu poate fi anulat, si nici nu permite sa fie adaugat ceva la el. Deci, nu se poate adauga legea la promisiunea semintei (Hristos) facute lui Avraam. Acest pasaj arata ca legea a fost data in asteptarea venirii semintei, pentru ca au avut loc faradelegi (*) ; dar odata semanta venita, nu mai era nevoi de lege.
(*) Acesta este adevaratul sens al cuvantului. Pacatul exista deja. Dumnezeu nu face nimic care sa duca la pacat ; ar fi imposibil ; dar legea a transformat pacatul in faradelege, si pacatul a devenit "peste masura de pacatos".
O privire asupra legii ne arata doua parti : Dumnezeu si poporul. In promisiunea facuta lui Avraam si confirmata fata de Hristos, Dumnezeu era singur.
Galateni 4 arata ca existau mostenitori in perioada legii ; dar acestia erau inca copii, si intr-o stare de robie, pana cand Fiul lui Dumnezeu si rascumpararea ii plaseaza pe cei care fusesera astfel sub lege in pozitia de fii - Duhul Sfant fiind dat pentru ca ei sa fie constienti de ea (de pozitie). Aceasta este starea noastra. Apostolul arata apoi ca nu se pot lega cele doua lucruri, nici impaca cele doua stari : samanta lui Agar si samanta Sarei nu pot mosteni impreuna. Una o alunga pe cealalta. Evanghelia a confirmat bine autoritatea legii ; dar cele doua nu se pot impaca, nici pentru a-si exercita autoritatea impreuna, nici cu privire la starea sufletului produsa sub aceasta autoritate. Nu se poate (Rom. 7) avea doi soti in acelasi timp ; copilul Agarei nu poate mosteni impreuna cu copilul Sarei. Legea si harul sunt impreuna perfect de drepte si Il au pe Dumnezeu Insusi ca autor ; dar ele sunt ireconciliabile in principiile lor, in ratiunile lor de a fi. Una cere dreptate la om, alta reveleaza in har pe cea a lui Dumnezeu cand omul este pacatos si pierdut. Multe alte adevaruri pretioase si importante sunt legate de acest subiect ; dar ma limitez a raspunde aici la ceea ce s-a intrebat (J.N.D.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu