Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- IX -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
66 1- Care este sensul expresiei "a condamnat pacatul in carne" ? (Romani 8:3)
2- Cum difera pacatul de carne ?
3 - Daca cineva a pacatuit dupa ce a crezut, poate avea siguranta ca Isus a purtat acest pacat pe cruce ?
Pacatul este principiul raului care, dupa caderea lui Adam, este in om si care guverneaza intreaga sa fiinta ca "o lege", o putere exercitata in mod constant. Pacatele sunt faptele, cuvinte sau ganduri, produse prin acest principiu. Expresia "carne" (desi acest cuvant este luat adesea intr-un alt sens) are un inteles mai general decat cuvantul "pacat". Ea cuprinde intreaga fiinta, adica omul natural, care nu este regenerat. Pacatul fiind principiul raului care actioneaza in inima naturala, este ceea ce caracterizeaza carnea ; de aici expresia "pacatul in carne".
Am raspuns astfel la a doua intrebare ; inainte de a raspunde la prima, vom face cateva observatii sugerate de diferenta indicata mai sus dintre pacat si pacate.
Este important sa intelegem ca, in mantuire, exista doua parti distincte. Prima este "iertarea pacatelor", adica faptele trecute care au atras asupra noastra judecata lui Dumnezeu. A doua este eliberarea de puterea lui Satan asupra noastra si de pacatul din noi. Aceasta se refera la starea noastra prezenta, la pozitia si la relatia noua in care suntem introdusi inaintea lui Dumnezeu ca copii ai Sai, mostenitori ai Sai si impreuna-mostenitori cu Hristos.
Istoria copiilor lui Israel ne prezinta o imagine remarcabila cu privire la aceste doua aspecte ale mantuirii. In primul rand, fiind inca in Egipt, ei au fost pusi la adapost de judecata lui Dumnezeu prin sangele mielului asezat pe usile caselor lor. Apoi au fost eliberati de robia si de toata puterea lui Faraon prin trecerea Marii Rosii, in valurile carei vrajmasii lor si-au gasit moartea. Dupa aceasta eliberare completa, Dumnezeu a spus poporului, prin Moise : "Ati vazut ce am facut Egiptului si cum v-am purtat pe aripi de vultur si v-am adus la Mine" (Exod 19:4).
La fel este si pentru noi. Credinciosul este mantuit, prin sangele pretios al lui Hristos, de judecata pe care o merita datorita pacatelor sale. De asemenea, el este eliberat de sub puterea lui Satan si de puterea pacatului din el prin moartea lui Hristos care ii este aplicata in practica prin Duhul Sfant care i-a fost dat.
Epistola catre Romani dezvolta aceste doua efecte ale mortii lui Hristos. Pana la sfarsitul versetului 11 din capitolul 5, ea trateaza pacatele infaptuite si rascumpararea lucratata prin Domnul Isus. De la versetul 12 pana la sfarsitul capitolului 8, ea arata cum este eliberat crestinul de puterea pacatului din el in vederea unei umblari sfinte care corespunde cu viata cea noua in Hristos, pe care a primit-o atunci cand a crezut. Acum, pentru a raspunde la prima intrebare care ne-a fost pusa, vom cita cateva pasaje din "Expunere asupra Epistolei catre Romani" (J.N.D. Mesagerul evanghelic, 1872) : "In mine, era 'pacatul in carne' : legea nu putea sa impiedice lucrarea sa, nici sa ma indreptateasca in timp ce el era acolo ; ea nu putea lucra binele pe care il cerea. Ea cerea doar binele si producea pacatul. Dar 'Dumnezeu, trimitand pe propriul Sau Fiu', fara pacat bineinteles, dar 'in asemanare cu carnea pacatului si pentru pacat', adica pentru a fi o jertfa pentru pacat, 'a condamnat pacatul in carne'. Acest lucru rau, atat de odios, condamnabil pentru Dumnezeu si pentru omul cel nou, a fost condamnat atunci cand Hristos a devenit o jertfa pentru pacat. Nu poate exista nicio ingaduinta fata de pacat ; nici omul cel nou nu poate sa-l tolereze. Nu se iarta o natura. Dar condamnarea sa a fost efectuata in ceea ce m-a eliberat de orice condamnare si care in acelasi timp a fost moartea pacatului.
Omul cel vechi este condamnat si este mort (*), iar omul cel nou traieste si umbla, astfel ca cerinta dreapta a legii, - suma a ceea ce ea cerea, - este implinita in noi, fiindca nu mai suntem sub lege, ci sub har. Legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat, si nu mai umblu potrivit carnii - ceea ce legea interzicea - ci potrivit Duhului, impotriva a carui roade nu exista lege. Da, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, eu umblu potrivit cu ceea ce El a lucrat in mine, si anume viata lui Hristos aici jos ; iar aceasta umblare potrivit Duhului da adevaratul sau caracter umblarii crestinului in aceasta lume".
(*) El este asa pentru Dumnezeu si credinciosul este chemat sa-l socoteasca asa.
Ca raspuns la a treia intrebare, vom cita un singur pasaj din Scriptura : "Sangele lui Isus Hristos, Fiul Sau, ne curateste de orice pacat (sau :"de tot pacatul")" (1 Ioan 1:7). Cu siguranta, nu este chestiunea aici de pacate infaptuite inainte sau dupa un anumit timp, ci de marele principiu al rascumpararii, de eficacitatea perfecta a sangelui lui Hristos. De alta parte, dupa cum adesea s-a remarcat, niciunul din pacatele mele nu erau inca infaptuite atunci cand Hristos a facut ispasirea pe cruce, acum mai bine de optsprezece secole. Deci aici nu poate fi o chestiune de timp, ci este o chestiunde de fapt. Ispasirea a fost facuta odata pentru toate, credinciosul care, prin harul lui Dumnezeu, este constient de aceasta, poate merge liber inaintea lui Dumnezeu si sa-I marturiseasca imediat orice pacat care apasa pe constiinta lui ; el are certitudinea, din partea lui Dumnezeu, ca marturisindu-I pacatele sale, Il va gasi pe Dumnezeu credincios si drept pentru a-l ierta (1 Ioan 1:9). El stie in acelasi timp ca relatia sa de copil inaintea lui Dumnezeu Tatal nu este nimicita, nici chiar intrerupta datorita pacatului sau, si ca ea nu poate fi, caci ea nu depinde de umblarea lui, ci de lucrarea pe care Hristos a implinit-o pentru toate (Gal. 4:4, 5). De asemenea, el gaseste la Tatal un Avocat, pe Isus Hristos Cel drept (1 Ioan 2:1).
Venim acum in intampinarea unei obiectii care ne-ar putea fi facuta. Acest mijloc prin care harul lui Dumnezeu a prevazut cazul in care un credincios ar putea sa pacatuiasca, va conduce la o ingaduinta mai mare fata de pacat, sau ii va micsora gravitatea in gandirea crestinului ? Dimpotriva. Acelasi pasaj adauga : "Copilasii mei, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti". Dumnezeu nu doar ca i-a iertat credinciosului pacatele sale, dar i-a dat viata eterna. Ori, aceasta viata trebuie sa se manifeste in mod necesar in umblare, si unul din cele dintai roade ale sale este o dorinta arzatoare de a trai in sfintenie care se potriveste prezentei lui Dumnezeu. Descoperim apoi ca pacatul (principiul raului) exista totdeauna si ca nu ne putem debarasa de el atat timp cat traim pe pamant : "Daca zicem ca nu avem pacat, ne amagim pe noi insine" (1 Ioan 1:8) ; dar omul regenerat cauta sa fie eliberat de puterea pacatului, astfel incat pacatul sa nu mai fie pentru el "o lege" avand forta sa permanenta si caracterizand intreaga sa fiinta, cum este cazul celor care sunt "in carne", care umbla dupa propria lor vointa fara sa cunoasca pe Dumnezeu. Ori, aceasta eliberare se gaseste in moartea lui Hristos si in invierea Sa ; Duhul Sfant, legand inima si gandurile credinciosului de Hristos, il face sa inteleaga si sa-i aplice in practica pozitia lui Hristos, mort fata de pacat, dar viu fata de Dumnezeu, astfel ca pacatul nu mai domneste in trupul sau muritor, ci viata lui Hristos se manifesta in el (vezi Romani 6:10-14).
67 Care este intelesul expresiei "impreuna cu duhul nostru" (Rom. 8:16) ? Ar trebui sa ne asteptam ca sentimentele noastre sa se amestece cu marturia Duhului Sfant ?
In general, atunci cand vorbim de "sentimente", avem in fata noastra tot ceea ce se poate experimenta in interior in raport cu o religie cunoscuta si insusita, si care ar putea oferi sufletului o dovada a sinceritatii sale. Ori, in pasajul nostru, nu este chestiunea aceasta, fiindca este vorba de o marturie data de Duhul Sfant. Duhul lui Dumnezeu nu are nevoie de niciun ajutor care ar veni de la om sau de la carne. Lucrarea lui Dumnezeu este independenta de aceste lucruri (Ioan 1:13). Domnul nu poate cauta sfat la om, pentru ca vedem ca toate lucrurile sunt de la El, prin El si pentru El (Rom. 11: 34-36 ; 1 Cor. 2:16 ; Isaia 40:13-14). Pe de alta parte, o religie fara sentimente nu ar fi decat o filozofie arida care ar lasa sufletul fara afectiuni si sterila in ce privesc relatiile sale cu Dumnezeu. Dar pasajul merge, cu siguranta, mai departe. Lucrarea harului este intreaga a lui Dumnezeu, si, cu toate acestea, ea nu trateaza omul ca pe o masina fara constiinta si fara viata. A-L cunoaste pe Dumnezeu ca Tata depinde de revelatia pe care Dumnezeu a facut-o despre Sine Insusi in persoana Fiului. El vrea ca noi sa-L cunoastem ca Tatal Domnului nostru Isus Hristos, si ca noi ne apropiem de El in bucuria acestei dulci si intime relatii. Acesta este modul in care cuvantul Domnului, adresat ucenicilor dupa invierea Sa, este implinit pentru crestin : "Tatal Meu si Tatal vostru", "Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru". Relatia de fiu depinde de lucrarea de rascumparare pe care Hristos a implinit-o la cruce (Gal. 3:26 ; 4:5), dar bucuria intima a acestei relatii si libertatea de a se apropia de Dumnezeu de-o maniera consecventa cu aceasta, sunt rodul marturiei data sufletului prin Duhul Sfant. Obiectul acestei marturii este Domnul. Duhul ia din ce este al Fiului si ne face cunoscut (Ioan 16:14, 15). El nu vorbeste despre noi insine, nici de starea noastra, ci de Acela caruia ii datoram si ai caruia suntem. Prin urmare, aceasta marturie ne aduce in comuniune cu El, Fiul, si ne face constienti ca suntem de acum copii ai lui Dumnezeu, chiar daca ceea ce vom fi nu s-a aratat inca (1 Ioan 3:1-3). Relatia de copil inaintea lui Dumnezeu este o realitatea actuala. Duhul nostru este chemat sa patrunda aici si sa se bucure de o maniera personala. Acest lucru are loc prin actiunea Duhului Sfant, care lucreaza in asa fel incat sa avem marturia in noi insine (1 Ioan 5:6-11). Pecetea Duhului nu ne face copii ai lui Dumnezeu, ci am fost facuti "copii ai lui Dumnezeu" prin lucrarea lui Hristos, Duhul ne este dat datorita acestui lucru : "fiindca sunteti fii, Dumnezeu ne-a trimis in inima Duhul Fiului Sau, care striga: Ava, Tata" (Gal. 4:6).
Diferenta dintre profetii Vechiului Testament si cei ai Noului Testament arunca o lumina suplimentara asupra acestui subiect. Profetilor, dinainte de venirea lui Hristos, le lipsea inteligenta pentru a intelege semnifificatia lucrurilor pe care le primisera de la Dumnezeu (1 Petru 1:10-12) ; Daniel 8:27). Cei care au trait dupa moartea si invierea lui Hristos, dupa ce au primit Duhul Sfant, au putut sa vorbeasca despre lucrurile care le simteau puterea in ei insisi. Astfel, apostolul Pavel a putut sa spuna ca Dumnezeu L-a revelat pe Fiul Sau, nu doar fata de el, ci si in el (Gal. 1:16).
68 Nu exista o aparenta de contradictie intre versetul 16 din capitolul 9 al epistolei catre Romani si versetele 7 si 8 din capitolul 7 din Evanghelia dupa Matei ?
Nu exista nicio contradictie in Cuvantul divin ; dar I-a placut lui Dumnezeu sa ne prezinte adevarul sub diferite aspecte si de-o maniera potrivita cu nevoile noastre, precum si cu slaba si partiala noastra intelegere. Capitolul 9 din epistola catre Romani arata ca oamenii fiind pacatosi, si fiind prin urmare sub judecata dreapta a lui Dumnezeu, Dumnezeu actionand dupa harul Sau suveran, mantuieste pe cine vrea. Lucrul acesta l-a facut cunoscut lui Moise, atunci cand tot poporul lui Israel s-a facut vinovat si vrednic de moarte, ridicand vitelul de aur in mijlocul taberei, - incalcare grava si flagranta a celei dintai porunci a legii sub care poporul s-a plasat de bunavoie.
Dumnezeu, in harul Sau, a binevoit sa dezvaluie ceea ce a facut pentru a ne scoate din starea de pierzare in care am cazut prin neascultarea noastra. Daca, pe de-o parte, ne arata ca nu suntem in stare de niciun bine, de asemenea, ne face sa vedem bogatiile harului Sau, si intinderea dragostei Sale trimitandu-L pe Preaiubitul Sau Fiu, sa sufere in locul nostru si sa faca ispasirea pacatelor noastre. Hristos S-a prezentat de bunavoie pentru aceasta, spunand : "Iata-Ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule!". El a fost ascultator pana la moarte, - El care nu a cunoscut pacat, - pentru a ne deschide calea vietii dupa harul si dreptatea lui Dumnezeu. Toate acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.
Este potrivit deci, sa recunoastem inaintea lui Dumnezeu neputinta noastra completa, caci este scris : "Ma voi indura de cine Ma indur; si voi avea mila de cine am mila. Asadar, nu este de la cine vrea, nici de la cine alearga, ci de la Dumnezeu care Se indura" (Rom. 9:15, 16).
Pe de alta parte, Dumnezeu ne spune prin ce mijloc atinge inima si constiinta pacatosului. Duhul Sfant aplica Cuvantul viu sufletului ; si cel care il primeste in mod smplu, trece de la moarte la viata. Caci Domnul a zis : "Adevarat, adevarat va spun ca cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata eterna si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata" (Ioan 5:24). In alta parte citim : "El, potrivit voii Sale, ne-a nascut prin Cuvantul adevarului" (Iac. 1:18). Nu poate exista nicio indoiala cu privire la acest subiect : "Credinta este din auzire (sau : "din ceea ce auzim"; Biblia fr.) iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (Rom. 10:17). Dumnezeu ne aduce intr-o relatie personala cu El. Credinta este legatura pretioasa care este realizata prin actiunea Duhului lui Dumnezeu, prin Cuvant. Istoria lui Avraam ne-o arata : "Avraam a crezut pe Dumnezeu" ; apoi Dumnezeu i-a socotit credinta sa ca dreptate (Rom. 4:3-5, 20-25).
Trebuie ca aceasta legatura personala cu Dumnezeu sa fie stabilita in inimile noastre. Bunatatea Lui ne conduce la pocainta (Rom. 2:4) ; harul Sau ne cheama ; si atunci cand inima este atinsa, ea se adreseaza lui Dumnezeu, se intoarce spre El. Aceasta lucrare a sufletului este exprimata in capitolul 55 din cartea Isaia, versetele 6, 7 : "Cautati pe Domnul cat timp se poate gasi, chemati-L cat timp este aproape. Sa-si paraseasca cel rau calea sa si omul nedrept gandurile sale si sa se intoarca la Domnul - si El va avea mila de el - si la Dumnezeul noastru, caci El nu oboseste iertand (sau : "caci El iarta din belsug"; Biblia fr.). Este vorba de a renunta la caile noastre pentru a ne intoarce la Dumnezeu si de a umbla in teama de El, si apoi de a cunoaste gandurile Sale, care nu sunt ca ale noastre, ci sunt mai presus de ele, dupa cum cerurile sunt mai presus de pamant. Invitatia ne este adresata atat timp cat Dumnezeu este aproape, si cat usa harului nu este inca inchisa. Cat de pretios este sa auzim din gura Mantuitorului nostru : "Cereti si vi se va da! Cautati si veti gasi! Bateti si vi se va deschide! Pentru ca oricine cere primeste; si cine cauta gaseste; si celui care bate i se va deschide" (matei 7:7, 8) ! Gandul lui Dumnezeu este de a ne binecuvanta ; El asteapta sa ne faca parte de harul Sau.
Ideea de a arunca pe Dumnezeu responsabilitatea pierzarii noastre este dovada unei vointe indreptate spre rau, a unei constiinte impietrite, si a unei inimi care nu vrea sa se supuna autoritatii divine. Dumnezeu nu a putut sa ofere o dovada de dragoste mai mare ca aceea care a dat-o trimitandu-L pe Preaiubitul Sau Fiu pentru a ne mantui. Responsabilitatea noastra, a tuturor, este deci de a asculta Evanghelia harului Sau si de a o primi.
69 Ce vrea sa zica expresia : "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu" (1 Corinteni 3:9) ?
Se vede clar, din context, ca nu este nicidecum chestiunea in acest pasaj de a lucra impreuna cu Dumnezeu pentru a ne castiga propria mantuire sau de a face ceva pentru a-L ajuta pe Dumnezeu in ceea ce are de implinit in favoarea noastra de-o maniera completa si absoluta. In harul Sau, Dumnezeu a vestit mantuirea Sa pretutindeni, prin apostoli si evanghelisti pe care Hristos i-a trimis si care sunt ambasadorii Sai. Pavel si Apolo erau slujitorii lui Dumnezeu, prin care corintenii au crezut.
Dupa cum Dumnezeu, in Persoana Fiului Sau, a fost la lucru pentru a impaca lumea cu Sine, tot asa, El a fost cu adevarat Cel care, prin intermediul apostolilor Sai, Si-a facut auzita propria Lui voce. ; acestia erau deci, in acest sens, "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu", dupa cum este scris : "Lucrand impreuna (in fr. : "la aceeasi lucrare"), (adica lucrarea de impacare) va si indemnam sa nu primiti harul lui Dumnezeu in zadar" (2 Cor. 6:1). A primi harul lui Dumnezeu in zadar, inseamna a asculta si a primi in asa fel incat el nu are nicio putere reala asupra inimii si constiintei. Comparati Iacov 1: 22-25. Dimpotriva, un exemplu remarcabil este mentionat in 1 Tesaloniceni 2:13 : "Pentru aceasta si noi multumim lui Dumnezeu neincetat ca, dupa ce ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, ati primit nu un cuvant al oamenilor, ci, asa cum este, intr-adevar, Cuvantul lui Dumnezeu, care si lucreaza in voi, care credeti".
Acest ultim pasaj arata, de asemenea, foarte clar cum apostolii erau "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu", evident sub indrumarea Lui. Oricine, astazi, predica Evanghelia in public, sau o vesteste unei alte persoane este, in masura credinciosiei sale, ocupat sa lucreze cu Dumnezeu in aceasta lucrare binecuvantata de impacare.
70 Ce semnifica cuvintele : "il va distruge Dumnezeu" din 1 Corinteni 3:17
Pasajul vorbeste despre trei aspecte de a "lucra" in raport cu casa lui Dumnezeu (adica Biserica) pe pamant. Dupa ce a stabilit ca este vorba numai de ceea se zideste pe temelia deja pusa, "care este Isus Hristos" (caci nu este alta, nici mantuire in afara Numeleui Sau), - apostolul arata ca pot exista lucratori buni si lucratori rai. Lucrarea fiecaruia va fi apoi probata prin foc. Tot ceea ce nu a fost conform lui Dumnezeu va fi atunci mistuit.
1- Lucratorul bun va primi o rasplata.
2- Lucratorul rau poate fi un crestin adevarat, si in acest caz el va fi mantuit ca prin foc, in timp ce lucrarea sa va fi pierduta.
3- Cel care face lucrarea Vrajmasului, cautand sa strice sau sa distruga templul lui Dumnezeu, va cadea el insusi sub judecata lui Dumnezeu, si in final va fi distrus. Un astfel de om nu este crestin. Faptul de a fi "distrus" este in mod evident in contrast cu a fi "mantuit". Cel care nu se afla pe temelia buna nu poate zidi nimic pe ea.
Va veni momentul cand toate lucrurile vor fi aratate in lumina deplina. "Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, cu orice lucru ascuns, fie bun fie rau" (Ecl. 12:14). Iar apostolul declara cu privire la slujirea sa fierbinte pentru mantuirea sufletelor : "Cunoscand deci frica de Domnul, ii induplecam pe oameni; dar am fost aratati inaintea lui Dumnezeu si de asemenea sper ca am fost aratati si in contiintelor voastre (2 Cor. 5:11).
71 "Fratele pentru care a murit Hristos, va pieri prin cunostinta ta" (1 Corinteni 8:11). In ce sens intelege apostolul cuvantul "va pieri" ?
Cuvantul a pieri (1 Cor. 8:11) este acelasi cu cel care este tradus prin "a nimici" (Rom. 14:15). "Nu nimici prin mancarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos". El se regaseste in Luca 6:9, unde este redat prin "a pierde", in pasajul : "Va voi intreba daca este permis... a salva un suflet, sau a-l pierde?". In toate aceste situatii cuvantul este in contrast cu a salva.
Ni se pare ca apostolul vrea sa accentueze aici cu foarte mare tarie efectul dezastruos produs asupra unui frate printr-o umblare care pentru el ar fi o piedica si care l-ar rani si ar face insensibila constiinta lui.
Inseamna a-l conduce spre pacat, si, atat cat depinde de cel care face acest lucru, a nimici un frate pentru care a murit Hristos... Hristos a murit pentru el, iar tu ai actionat in asa fel incat sa-i aduci nimicirea, daca aceasta ar depinde doar de fapta ta.
72 Cum trebuie inteles ceea ce spune apostolul Pavel in 1 Corinteni 10:23 : "Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos" ?
Mai intai, este bine sa observam ca aceste cuvinte au fost spuse deja in cap. 6:12. Acolo, era vorba despre libertatea crestina care, in lucrurile legale, nu se lasa condusa de practici lumesti, nici de obiceiuri in general insusite, atunci cand viata spirituala nu avea nimic de castigat, nici zidirea altora. In acest caz, pronumele "imi" este introdus dupa "toate lucrurile". In al doilea caz, propozitia este mai generala, este vorba despre zidirea crestinilor in general ; gandurile fiind indreptate asupra a ceea ce ar putea avea o influenta asupra constiintei altuia, pentru a-i afecta, chiar si intr-un caz in care ar exista motive bune pentru a justifica folosirea unui lucru de care ne lipsim (a manca sau a nu manca, a bea sau nu a bea, a face un lucru sau nu a face, in functie de libertatea celui de langa noi; n.t.). Caci apostolul zice : "De ce sa fie judecata libertatea mea de constiinta altuia?" Totusi, el adauga : "Nu dati prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunarii lui Dumnezeu, dupa cum si eu caut sa plac tuturor in toate, cautand nu folosul meu, ci pe al celor multi, ca sa fie mantuiti". Vezi sfarsitul capitolului 10.
73 In ce situatii trebuie sa-si acopere capul femeia care se roaga, potrivit cu 1 Corinteni 11:10-13 ?
Evident, gandul Duhului este ca femeia face prin gestul ei un act prin care recunoaste autoritatea careia ii este supusa. Parul este semnul ; dar pentru ea, parul este gloria ei si nu i-ar placea sa fie lipsita de el. Acestea fiind spuse, ar trebui ca ea sa fie multumita de ordinea divina si sa nu se razvrateasca impotriva subordonarii al carei semn conform naturii este o glorie pentru ea. Daca ea nu face decat sa-si impodobeasca parul, ea isi etaleaza gloria ei, fara a pune problema supunerii ei la autoritatea pe care Dumnezeu a stabilit-o asupra ei. Daca se acopera, ea arata ca primul ei gand este sa mentina din toata inima supunerea care se potriveste pozitiei sale relative.
Tendinta fiecaruia este de a iesi din relatia stabilita de Dumnezeu : sotul de a lasa responsabilitatea femeii, femeia de a conduce in loc de a se lasa condusa. Aceasta tendinta naturala cere ca noi sa luptam pentru gloria Domnului si pentru binele nostru spiritual.
Referitor la momentele cand este potrivit sa se acopere, daca inima este patrunsa bine de marele principiu pe care l-am amintit, potrivit Scripturii, nu va fi nicio dificultate cu privire la detaliile imprejurarilor. Este un sentiment penibil cand vezi pe cineva etalandu-si o supunerea voluntara ; ne intrebam atunci daca supunerea este acceptata in mod real in inima ? Atunci cand inima este in regula, nu trebuie sa faca niciun efort pentru a evita sa atraga asupra sa privirile sau gandurile altora. Cu cat se gandeste mai mult la Hristos, cu atat se gandeste mai putin la sine ; dar ne exersam sa fim credinciosi inaintea lui Dumnezeu, pastrand locul pe care El l-a atribuit fiecaruia.
Inceputul pasajului (versetele 4, 5) presupune ca cel care se roaga nu este singur, caci cuvantul "a profeti" este atasat de cel "a ruga". Exista deci ascultatori. Aceasta poate fi in sanul familiei, ca in cazul celor patru fiice ale lui Filip (Fapte 21:8, 9). Dar pasajul pare sa presupuna ca actul de a se "ruga" despre care este vorba, se face cu voce tare. Atunci cand exista si alti ochi care ne privesc, exista, de asemenea, si alte constiinte care cer sa fim atenti sa nu le facem rau. Cu cat iesim mai mult in evidenta, cu atat mai mult trebuie sa avem grija sa fim in ordine in toate privintele. Daca vreunuia ii lipseste intelepciunea, nu are decat sa ceara de la Dumnezeu care da tuturor cu darnicie fara reprosuri.
Venim acum in intampinarea unei obiectii care ne-ar putea fi facuta. Acest mijloc prin care harul lui Dumnezeu a prevazut cazul in care un credincios ar putea sa pacatuiasca, va conduce la o ingaduinta mai mare fata de pacat, sau ii va micsora gravitatea in gandirea crestinului ? Dimpotriva. Acelasi pasaj adauga : "Copilasii mei, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti". Dumnezeu nu doar ca i-a iertat credinciosului pacatele sale, dar i-a dat viata eterna. Ori, aceasta viata trebuie sa se manifeste in mod necesar in umblare, si unul din cele dintai roade ale sale este o dorinta arzatoare de a trai in sfintenie care se potriveste prezentei lui Dumnezeu. Descoperim apoi ca pacatul (principiul raului) exista totdeauna si ca nu ne putem debarasa de el atat timp cat traim pe pamant : "Daca zicem ca nu avem pacat, ne amagim pe noi insine" (1 Ioan 1:8) ; dar omul regenerat cauta sa fie eliberat de puterea pacatului, astfel incat pacatul sa nu mai fie pentru el "o lege" avand forta sa permanenta si caracterizand intreaga sa fiinta, cum este cazul celor care sunt "in carne", care umbla dupa propria lor vointa fara sa cunoasca pe Dumnezeu. Ori, aceasta eliberare se gaseste in moartea lui Hristos si in invierea Sa ; Duhul Sfant, legand inima si gandurile credinciosului de Hristos, il face sa inteleaga si sa-i aplice in practica pozitia lui Hristos, mort fata de pacat, dar viu fata de Dumnezeu, astfel ca pacatul nu mai domneste in trupul sau muritor, ci viata lui Hristos se manifesta in el (vezi Romani 6:10-14).
67 Care este intelesul expresiei "impreuna cu duhul nostru" (Rom. 8:16) ? Ar trebui sa ne asteptam ca sentimentele noastre sa se amestece cu marturia Duhului Sfant ?
In general, atunci cand vorbim de "sentimente", avem in fata noastra tot ceea ce se poate experimenta in interior in raport cu o religie cunoscuta si insusita, si care ar putea oferi sufletului o dovada a sinceritatii sale. Ori, in pasajul nostru, nu este chestiunea aceasta, fiindca este vorba de o marturie data de Duhul Sfant. Duhul lui Dumnezeu nu are nevoie de niciun ajutor care ar veni de la om sau de la carne. Lucrarea lui Dumnezeu este independenta de aceste lucruri (Ioan 1:13). Domnul nu poate cauta sfat la om, pentru ca vedem ca toate lucrurile sunt de la El, prin El si pentru El (Rom. 11: 34-36 ; 1 Cor. 2:16 ; Isaia 40:13-14). Pe de alta parte, o religie fara sentimente nu ar fi decat o filozofie arida care ar lasa sufletul fara afectiuni si sterila in ce privesc relatiile sale cu Dumnezeu. Dar pasajul merge, cu siguranta, mai departe. Lucrarea harului este intreaga a lui Dumnezeu, si, cu toate acestea, ea nu trateaza omul ca pe o masina fara constiinta si fara viata. A-L cunoaste pe Dumnezeu ca Tata depinde de revelatia pe care Dumnezeu a facut-o despre Sine Insusi in persoana Fiului. El vrea ca noi sa-L cunoastem ca Tatal Domnului nostru Isus Hristos, si ca noi ne apropiem de El in bucuria acestei dulci si intime relatii. Acesta este modul in care cuvantul Domnului, adresat ucenicilor dupa invierea Sa, este implinit pentru crestin : "Tatal Meu si Tatal vostru", "Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru". Relatia de fiu depinde de lucrarea de rascumparare pe care Hristos a implinit-o la cruce (Gal. 3:26 ; 4:5), dar bucuria intima a acestei relatii si libertatea de a se apropia de Dumnezeu de-o maniera consecventa cu aceasta, sunt rodul marturiei data sufletului prin Duhul Sfant. Obiectul acestei marturii este Domnul. Duhul ia din ce este al Fiului si ne face cunoscut (Ioan 16:14, 15). El nu vorbeste despre noi insine, nici de starea noastra, ci de Acela caruia ii datoram si ai caruia suntem. Prin urmare, aceasta marturie ne aduce in comuniune cu El, Fiul, si ne face constienti ca suntem de acum copii ai lui Dumnezeu, chiar daca ceea ce vom fi nu s-a aratat inca (1 Ioan 3:1-3). Relatia de copil inaintea lui Dumnezeu este o realitatea actuala. Duhul nostru este chemat sa patrunda aici si sa se bucure de o maniera personala. Acest lucru are loc prin actiunea Duhului Sfant, care lucreaza in asa fel incat sa avem marturia in noi insine (1 Ioan 5:6-11). Pecetea Duhului nu ne face copii ai lui Dumnezeu, ci am fost facuti "copii ai lui Dumnezeu" prin lucrarea lui Hristos, Duhul ne este dat datorita acestui lucru : "fiindca sunteti fii, Dumnezeu ne-a trimis in inima Duhul Fiului Sau, care striga: Ava, Tata" (Gal. 4:6).
Diferenta dintre profetii Vechiului Testament si cei ai Noului Testament arunca o lumina suplimentara asupra acestui subiect. Profetilor, dinainte de venirea lui Hristos, le lipsea inteligenta pentru a intelege semnifificatia lucrurilor pe care le primisera de la Dumnezeu (1 Petru 1:10-12) ; Daniel 8:27). Cei care au trait dupa moartea si invierea lui Hristos, dupa ce au primit Duhul Sfant, au putut sa vorbeasca despre lucrurile care le simteau puterea in ei insisi. Astfel, apostolul Pavel a putut sa spuna ca Dumnezeu L-a revelat pe Fiul Sau, nu doar fata de el, ci si in el (Gal. 1:16).
68 Nu exista o aparenta de contradictie intre versetul 16 din capitolul 9 al epistolei catre Romani si versetele 7 si 8 din capitolul 7 din Evanghelia dupa Matei ?
Nu exista nicio contradictie in Cuvantul divin ; dar I-a placut lui Dumnezeu sa ne prezinte adevarul sub diferite aspecte si de-o maniera potrivita cu nevoile noastre, precum si cu slaba si partiala noastra intelegere. Capitolul 9 din epistola catre Romani arata ca oamenii fiind pacatosi, si fiind prin urmare sub judecata dreapta a lui Dumnezeu, Dumnezeu actionand dupa harul Sau suveran, mantuieste pe cine vrea. Lucrul acesta l-a facut cunoscut lui Moise, atunci cand tot poporul lui Israel s-a facut vinovat si vrednic de moarte, ridicand vitelul de aur in mijlocul taberei, - incalcare grava si flagranta a celei dintai porunci a legii sub care poporul s-a plasat de bunavoie.
Dumnezeu, in harul Sau, a binevoit sa dezvaluie ceea ce a facut pentru a ne scoate din starea de pierzare in care am cazut prin neascultarea noastra. Daca, pe de-o parte, ne arata ca nu suntem in stare de niciun bine, de asemenea, ne face sa vedem bogatiile harului Sau, si intinderea dragostei Sale trimitandu-L pe Preaiubitul Sau Fiu, sa sufere in locul nostru si sa faca ispasirea pacatelor noastre. Hristos S-a prezentat de bunavoie pentru aceasta, spunand : "Iata-Ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule!". El a fost ascultator pana la moarte, - El care nu a cunoscut pacat, - pentru a ne deschide calea vietii dupa harul si dreptatea lui Dumnezeu. Toate acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.
Este potrivit deci, sa recunoastem inaintea lui Dumnezeu neputinta noastra completa, caci este scris : "Ma voi indura de cine Ma indur; si voi avea mila de cine am mila. Asadar, nu este de la cine vrea, nici de la cine alearga, ci de la Dumnezeu care Se indura" (Rom. 9:15, 16).
Pe de alta parte, Dumnezeu ne spune prin ce mijloc atinge inima si constiinta pacatosului. Duhul Sfant aplica Cuvantul viu sufletului ; si cel care il primeste in mod smplu, trece de la moarte la viata. Caci Domnul a zis : "Adevarat, adevarat va spun ca cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata eterna si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata" (Ioan 5:24). In alta parte citim : "El, potrivit voii Sale, ne-a nascut prin Cuvantul adevarului" (Iac. 1:18). Nu poate exista nicio indoiala cu privire la acest subiect : "Credinta este din auzire (sau : "din ceea ce auzim"; Biblia fr.) iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (Rom. 10:17). Dumnezeu ne aduce intr-o relatie personala cu El. Credinta este legatura pretioasa care este realizata prin actiunea Duhului lui Dumnezeu, prin Cuvant. Istoria lui Avraam ne-o arata : "Avraam a crezut pe Dumnezeu" ; apoi Dumnezeu i-a socotit credinta sa ca dreptate (Rom. 4:3-5, 20-25).
Trebuie ca aceasta legatura personala cu Dumnezeu sa fie stabilita in inimile noastre. Bunatatea Lui ne conduce la pocainta (Rom. 2:4) ; harul Sau ne cheama ; si atunci cand inima este atinsa, ea se adreseaza lui Dumnezeu, se intoarce spre El. Aceasta lucrare a sufletului este exprimata in capitolul 55 din cartea Isaia, versetele 6, 7 : "Cautati pe Domnul cat timp se poate gasi, chemati-L cat timp este aproape. Sa-si paraseasca cel rau calea sa si omul nedrept gandurile sale si sa se intoarca la Domnul - si El va avea mila de el - si la Dumnezeul noastru, caci El nu oboseste iertand (sau : "caci El iarta din belsug"; Biblia fr.). Este vorba de a renunta la caile noastre pentru a ne intoarce la Dumnezeu si de a umbla in teama de El, si apoi de a cunoaste gandurile Sale, care nu sunt ca ale noastre, ci sunt mai presus de ele, dupa cum cerurile sunt mai presus de pamant. Invitatia ne este adresata atat timp cat Dumnezeu este aproape, si cat usa harului nu este inca inchisa. Cat de pretios este sa auzim din gura Mantuitorului nostru : "Cereti si vi se va da! Cautati si veti gasi! Bateti si vi se va deschide! Pentru ca oricine cere primeste; si cine cauta gaseste; si celui care bate i se va deschide" (matei 7:7, 8) ! Gandul lui Dumnezeu este de a ne binecuvanta ; El asteapta sa ne faca parte de harul Sau.
Ideea de a arunca pe Dumnezeu responsabilitatea pierzarii noastre este dovada unei vointe indreptate spre rau, a unei constiinte impietrite, si a unei inimi care nu vrea sa se supuna autoritatii divine. Dumnezeu nu a putut sa ofere o dovada de dragoste mai mare ca aceea care a dat-o trimitandu-L pe Preaiubitul Sau Fiu pentru a ne mantui. Responsabilitatea noastra, a tuturor, este deci de a asculta Evanghelia harului Sau si de a o primi.
69 Ce vrea sa zica expresia : "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu" (1 Corinteni 3:9) ?
Se vede clar, din context, ca nu este nicidecum chestiunea in acest pasaj de a lucra impreuna cu Dumnezeu pentru a ne castiga propria mantuire sau de a face ceva pentru a-L ajuta pe Dumnezeu in ceea ce are de implinit in favoarea noastra de-o maniera completa si absoluta. In harul Sau, Dumnezeu a vestit mantuirea Sa pretutindeni, prin apostoli si evanghelisti pe care Hristos i-a trimis si care sunt ambasadorii Sai. Pavel si Apolo erau slujitorii lui Dumnezeu, prin care corintenii au crezut.
Dupa cum Dumnezeu, in Persoana Fiului Sau, a fost la lucru pentru a impaca lumea cu Sine, tot asa, El a fost cu adevarat Cel care, prin intermediul apostolilor Sai, Si-a facut auzita propria Lui voce. ; acestia erau deci, in acest sens, "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu", dupa cum este scris : "Lucrand impreuna (in fr. : "la aceeasi lucrare"), (adica lucrarea de impacare) va si indemnam sa nu primiti harul lui Dumnezeu in zadar" (2 Cor. 6:1). A primi harul lui Dumnezeu in zadar, inseamna a asculta si a primi in asa fel incat el nu are nicio putere reala asupra inimii si constiintei. Comparati Iacov 1: 22-25. Dimpotriva, un exemplu remarcabil este mentionat in 1 Tesaloniceni 2:13 : "Pentru aceasta si noi multumim lui Dumnezeu neincetat ca, dupa ce ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, ati primit nu un cuvant al oamenilor, ci, asa cum este, intr-adevar, Cuvantul lui Dumnezeu, care si lucreaza in voi, care credeti".
Acest ultim pasaj arata, de asemenea, foarte clar cum apostolii erau "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu", evident sub indrumarea Lui. Oricine, astazi, predica Evanghelia in public, sau o vesteste unei alte persoane este, in masura credinciosiei sale, ocupat sa lucreze cu Dumnezeu in aceasta lucrare binecuvantata de impacare.
70 Ce semnifica cuvintele : "il va distruge Dumnezeu" din 1 Corinteni 3:17
Pasajul vorbeste despre trei aspecte de a "lucra" in raport cu casa lui Dumnezeu (adica Biserica) pe pamant. Dupa ce a stabilit ca este vorba numai de ceea se zideste pe temelia deja pusa, "care este Isus Hristos" (caci nu este alta, nici mantuire in afara Numeleui Sau), - apostolul arata ca pot exista lucratori buni si lucratori rai. Lucrarea fiecaruia va fi apoi probata prin foc. Tot ceea ce nu a fost conform lui Dumnezeu va fi atunci mistuit.
1- Lucratorul bun va primi o rasplata.
2- Lucratorul rau poate fi un crestin adevarat, si in acest caz el va fi mantuit ca prin foc, in timp ce lucrarea sa va fi pierduta.
3- Cel care face lucrarea Vrajmasului, cautand sa strice sau sa distruga templul lui Dumnezeu, va cadea el insusi sub judecata lui Dumnezeu, si in final va fi distrus. Un astfel de om nu este crestin. Faptul de a fi "distrus" este in mod evident in contrast cu a fi "mantuit". Cel care nu se afla pe temelia buna nu poate zidi nimic pe ea.
Va veni momentul cand toate lucrurile vor fi aratate in lumina deplina. "Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, cu orice lucru ascuns, fie bun fie rau" (Ecl. 12:14). Iar apostolul declara cu privire la slujirea sa fierbinte pentru mantuirea sufletelor : "Cunoscand deci frica de Domnul, ii induplecam pe oameni; dar am fost aratati inaintea lui Dumnezeu si de asemenea sper ca am fost aratati si in contiintelor voastre (2 Cor. 5:11).
71 "Fratele pentru care a murit Hristos, va pieri prin cunostinta ta" (1 Corinteni 8:11). In ce sens intelege apostolul cuvantul "va pieri" ?
Cuvantul a pieri (1 Cor. 8:11) este acelasi cu cel care este tradus prin "a nimici" (Rom. 14:15). "Nu nimici prin mancarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos". El se regaseste in Luca 6:9, unde este redat prin "a pierde", in pasajul : "Va voi intreba daca este permis... a salva un suflet, sau a-l pierde?". In toate aceste situatii cuvantul este in contrast cu a salva.
Ni se pare ca apostolul vrea sa accentueze aici cu foarte mare tarie efectul dezastruos produs asupra unui frate printr-o umblare care pentru el ar fi o piedica si care l-ar rani si ar face insensibila constiinta lui.
Inseamna a-l conduce spre pacat, si, atat cat depinde de cel care face acest lucru, a nimici un frate pentru care a murit Hristos... Hristos a murit pentru el, iar tu ai actionat in asa fel incat sa-i aduci nimicirea, daca aceasta ar depinde doar de fapta ta.
72 Cum trebuie inteles ceea ce spune apostolul Pavel in 1 Corinteni 10:23 : "Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos" ?
Mai intai, este bine sa observam ca aceste cuvinte au fost spuse deja in cap. 6:12. Acolo, era vorba despre libertatea crestina care, in lucrurile legale, nu se lasa condusa de practici lumesti, nici de obiceiuri in general insusite, atunci cand viata spirituala nu avea nimic de castigat, nici zidirea altora. In acest caz, pronumele "imi" este introdus dupa "toate lucrurile". In al doilea caz, propozitia este mai generala, este vorba despre zidirea crestinilor in general ; gandurile fiind indreptate asupra a ceea ce ar putea avea o influenta asupra constiintei altuia, pentru a-i afecta, chiar si intr-un caz in care ar exista motive bune pentru a justifica folosirea unui lucru de care ne lipsim (a manca sau a nu manca, a bea sau nu a bea, a face un lucru sau nu a face, in functie de libertatea celui de langa noi; n.t.). Caci apostolul zice : "De ce sa fie judecata libertatea mea de constiinta altuia?" Totusi, el adauga : "Nu dati prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunarii lui Dumnezeu, dupa cum si eu caut sa plac tuturor in toate, cautand nu folosul meu, ci pe al celor multi, ca sa fie mantuiti". Vezi sfarsitul capitolului 10.
73 In ce situatii trebuie sa-si acopere capul femeia care se roaga, potrivit cu 1 Corinteni 11:10-13 ?
Evident, gandul Duhului este ca femeia face prin gestul ei un act prin care recunoaste autoritatea careia ii este supusa. Parul este semnul ; dar pentru ea, parul este gloria ei si nu i-ar placea sa fie lipsita de el. Acestea fiind spuse, ar trebui ca ea sa fie multumita de ordinea divina si sa nu se razvrateasca impotriva subordonarii al carei semn conform naturii este o glorie pentru ea. Daca ea nu face decat sa-si impodobeasca parul, ea isi etaleaza gloria ei, fara a pune problema supunerii ei la autoritatea pe care Dumnezeu a stabilit-o asupra ei. Daca se acopera, ea arata ca primul ei gand este sa mentina din toata inima supunerea care se potriveste pozitiei sale relative.
Tendinta fiecaruia este de a iesi din relatia stabilita de Dumnezeu : sotul de a lasa responsabilitatea femeii, femeia de a conduce in loc de a se lasa condusa. Aceasta tendinta naturala cere ca noi sa luptam pentru gloria Domnului si pentru binele nostru spiritual.
Referitor la momentele cand este potrivit sa se acopere, daca inima este patrunsa bine de marele principiu pe care l-am amintit, potrivit Scripturii, nu va fi nicio dificultate cu privire la detaliile imprejurarilor. Este un sentiment penibil cand vezi pe cineva etalandu-si o supunerea voluntara ; ne intrebam atunci daca supunerea este acceptata in mod real in inima ? Atunci cand inima este in regula, nu trebuie sa faca niciun efort pentru a evita sa atraga asupra sa privirile sau gandurile altora. Cu cat se gandeste mai mult la Hristos, cu atat se gandeste mai putin la sine ; dar ne exersam sa fim credinciosi inaintea lui Dumnezeu, pastrand locul pe care El l-a atribuit fiecaruia.
Inceputul pasajului (versetele 4, 5) presupune ca cel care se roaga nu este singur, caci cuvantul "a profeti" este atasat de cel "a ruga". Exista deci ascultatori. Aceasta poate fi in sanul familiei, ca in cazul celor patru fiice ale lui Filip (Fapte 21:8, 9). Dar pasajul pare sa presupuna ca actul de a se "ruga" despre care este vorba, se face cu voce tare. Atunci cand exista si alti ochi care ne privesc, exista, de asemenea, si alte constiinte care cer sa fim atenti sa nu le facem rau. Cu cat iesim mai mult in evidenta, cu atat mai mult trebuie sa avem grija sa fim in ordine in toate privintele. Daca vreunuia ii lipseste intelepciunea, nu are decat sa ceara de la Dumnezeu care da tuturor cu darnicie fara reprosuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu