Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- X -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
74 Toti copiii lui Dumnezeu vor castiga premiul ? (1 Corinteni 9:24). Toti vor sfarsi alergarea lor, sau vor fi luati prin disciplina Domnului inainte ca sa-si incheie alergarea ? (1 Corinteni 11:30-32).
La sfarsitul capitolului 9 gasim un indemn si o atentionare. Este adevarat ca pasajul priveste in special pe lucratorii Domnului care sunt avansati in cunoasterea Sa (comp. Ev. 5:12) ; dar, in principiu, el se aplica pentru fiecare. El arata credinciosului ca, intrat in arena, trebuie sa alerge dupa reguli ; se poate concluziona, de asemenea, ca este inutil sa alergi daca esti in afara arenei ; cu alte cuvinte, un pacatos nu se poate mantui singur, in timp ce cel care este mantuit (prin har, prin credinta) trebuie sa traiasca si sa actioneze in consecinta.
Ca punct de comparatie, apostolul vorbeste de un stadion (sau arena) unde unul singur primeste premiul ; facand asa, reiese, in ce fel, trebuie sa alerge crestinul. El nu spune ca cel care ii devanseaza pe ceilalti crestini va castiga singur premiul ; dimpotriva, adresandu-se tuturor credinciosilor, el le spune : "In asa fel sa alergati, incat sa-l castigati" ; adica, nu va lasati influentati de nimic care ar putea sa va impiedice s-ajungeti primul la tinta. Modelul care este inaintea voastra, este Hristos. Imitati-L. In masura in care aveti ochii atintiti asupra Lui, inima ocupata cu El, va va conduce intr-un mod vrednic de El.
Punctul principal in aceasta imagine a alergarii pe stadion (v. 24) este ca nu exista decat un singur premiu, nu doua (comp. cu Filip. 3:14) ; ideea importanta din imaginea urmatoare (v. 25), si anume lupta (intotdeauna in competitiile de pe stadion), este ca luptatorul se infraneaza de la toate lucrurile. Cel care, alearga astfel, se lupta astfel, va ajunge la tinta, va castiga premiul.
Cel care este luat prin moartea trupului inainte de vreme, dupa o umblare rea, nu poate sa zica impreuna cu apostolul : "M-am luptat lupta cea buna, am terminat alergarea, ...". Daca el este credincios, nu este pierdut in ce priverste sufletul sau, desi el a avut parte de o disciplina a Domnului in judecata, caci citim in acelasi pasaj (1 Cor. 11:32) : "Dar cand suntem judecati (noi crestinii), suntem disciplinati de Domnul, ca sa nu fim condamnati impreuna cu lumea". La fel este vorba (1 Cor. 3:15) despre lucratorul rau, a carui lucrare va fi mistuita, in timp ce el insusi va fi mantuit, - dar ca prin foc, - avand parte astfel de o pierdere, care este pusa in contrast cu rasplata lucratorului bun , din versetul precedent.
In 2 Timotei 4:8, apostolul Pavel priveste in urma la lucrarea sa ; el are inainte pe Dumnezeu, constient ca si-a sfarsit alergarea si a pazit credinta. Inima lui se indreapta spre Domnul, dreptul Judecator, in ciuda tuturor aprecierilor pe care oamenii le-ar fi putut face referitor la lucrarea sa. El mentioneaza cununa dreptatii care ii este pastrata, si pe care Domnul i-o va da lui si tuturor celor care iubesc aratarea Sa (comp. cu 1 Cor. 4:1-5). Cu siguranta, acestia vor fi gasiti curati dupa cum si El este curat; caci alergatorul, luptatorul, nu va primi nicio rasplata speciala pentru ca a spus : Am luptat, am invins, am asteptat - ci va fi o verificare practica.
In 1 Cor. 9:26, 27, acelasi apostol arata clar cum s-a comportat de-a lungul drumului. El nu a vrut sa schimbe harul lui Dumnezeu in destrabalare; el se purta cu duritate fata de sine insusi, ca sa nu fie nicio contradictie intre purtarea sa exterioara si aceasta pozitie de dreptate si sfintenie perfecta, care era partea lui, ca rascumparat si curatit prin sangele pretios al lui Hristos. El ducea cat de departe posibil acest tratament, fata de sine insusi, ca si cum mantuirea lui ar fi fost in joc, pentru a indeparta din carnea sa cea mai mica ocazie de a se manifesta. Acesta era cel mai bun raspuns de dat acestor marturisitori usuratici a caror purtare tagaduia cuvintele. Intr-adevar, mantuirea nu este o chestiune de inteligenta, ci de inima.
Nu suntem mantuiti pentru ca cunoastem Sfanta Scriptura ; nu esti mantuit pentru ca esti un predicator iscusit. Mantuirea sufletului nostru nu depinde nicidecum de faptele noastre, cu atat mai putin de marturisirea buzelor noastre, - ci numai de jertfa lui Hristos. Caci, printr-o singura jertfa, Dumnezeu a facut perfecti pentru totdeauna pe cei care sunt sfintiti (Ev. 10:14). De asemenea, atunci cand este vorba de mantuirea sufletului sau, pe o astfel de declaratie se sprijinea inima apostolului (2 Tim. 1:12) ; dar el a vrut ca in toate lucrurile umblarea lui sa fie in concordanta cu pozitia lui de mantuit, potrivit cu ceea ce este scris : "Cine zice ca ramane in El (in Hristos) este dator si el sa umble asa cum a umblat El" (1 Ioan 1:6).
Multe pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza de pericolul care exista intr-o umblare lejera, care nu este in acord cu pozitia de credincios (vezi de ex. Filip. 3:18, 19). Daca spun, ca credincios, avand viata eterna, ca aceste pasaje nu ma privesc, este evident ca ma lipsec de folosul indemnului. Carnea este in mine ; ea trebuie sa fie tinuta in frau permanent. Sa facem o comparatie. Ii spun unui patinator : Nu te apropia de aceasta limita ; dincolo de ea gheata nu te poate tine, si daca treci de ea te vei inneca cu siguranta ; este evident ca cine ma crede se va indrepta in alta parte ; doar cel care dispretuieste atentionarea mea ar putea raspunde : "Nu, eu nu ma voi inneca".
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne punem toata increderea in El pentru toate lucrurile, si de a umbla sau de a alerga ca stiind spre ce scop glorios tind eforturile noastre !
Folosim aceasta ocazie pentru a aduga ca exista binecuvantari care sunt partea comuna pentru toti crestinii (de ex. Matei 25:21, 23) ; altele care depind de suveranitatea lui Dumnezeu si de credinciosia slujitorului (Luca 19:17, 19) ; exista fericire si bucurie comuna (Rom. 8:29, 39) ; si, de asemenea, ceea ce este individual (Matei 20:23). Exista, pe de-o parte, cunostinta desavarsita care va fi data tuturor copiilor lui Dumnezeu (1 Cor. 13:12 ; 1 Ioan 3:2) ; si, pe de alta parte, cunostinta personala exprimata in Apocalipsa 2:17. Binecuvantat sa fie Domnul pentru toate aceste revelatii ! Binecuvantat sa fie Numele Sau ca a vrut sa ne indrepte astfel inimile asupra lucrurilor de sus, unde Hristos este asezat ; asupra lucrurilor care nu se vad si eterne.
75 De ce nu este permis femeilor sa vorbeasca "in adunari" (1 Corinteni 14:34, 35), in ce sens trebuie sa intelegem darul de a "profeti", si in ce mod poate fi el exercitat ? Caci multe pasaje din Scriptura atribuie acest dar femeilor ca si barbatilor.
Un "profet", dupa Scriptura, este cineva care poseda si care face cunoscut cuvantul lui Dumnezeu (Ier. 23:28). Am putea chiar adauga ca este cineva care a fost trimis de Dumnezeu in acest scop (v. 21). Acelasi capitol ne arata ca multe persoane pretindeau in mod fals ca au primit descoperiri din partea lui Dumnezeu, asumandu-si autoritatea sa (a darului de profet, n.t.) fara a avea vreun drept s-o faca, cu scopul de a insela poporul. Vezi, de asemenea, Isaia 9:15 ; Ieremia 5:31. Un caz foarte serios al darului de a profeti si al abuzului sau se gaseste in istoria batranului profet care locuia la Betel, care a reusit sa-l insele pe omul lui Dumnezeu care venise din Iuda (1 Imp 13) ; este o relatare solemna de actualitate uimitoare.
Toata Scriptura arata ca acest dar a fost incredintat atat femeilor cat si barbatilor. Este suficient de amintit Maria, sora lui Moise (Ex. 15:20), Debora (Jud. 4:4), care "judeca pe Israel", Hulda recunoscuta ca profetesa in timpul imparatului Iosia (2 Imp. 22:14) si Ana (Luca 2:36). Am putea cita ca exemple de pretentie falsa a acestui dar pe Noadia (Neemia 6:14), si Izabela (Apoc. 2:20). Multe din aceste pasaje precum si marturisirea femeii samaritene (Ioan 4:19), ne fac sa intelegem ca adevaratul "profet" se prezinta cu autoritatea lui Dumnezeu si ca, dupa cum spunea vaduva din Sarepta, cuvantul Domnului in gura lui este adevarul ( 1 Imp. 17:24). Si, de fapt, aceasta este marea importanta a acestui dar. El pune inima si constiinta in prezenta lui Dumnezeu. Cuvantul unui profet care mi se adreseaza, vine in sufletul meu cu autoritatea lui Dumnezeu. Este ca si cum Dumnezeu mi-ar vorbi in mod direct, fara intermediar. Prin urmare, daca profetul nu actioneaza cu constienta prezentei lui Dumnezeu, el nu poate face o impresie serioasa asupra constiintei celui caruia i se adreseaza. Ilie si Elisei spuneau : "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, inaintea caruia stau" (1 Imp. 17:1 ; 18:15 ; 2 Imp. 3:14 ; 5:16), cuvinte pline de valoare pentru sufletele noastre. Domnul Isus punea intotdeauna pe cei carora le vorbea, inaintea lui Dumnezeu si sub autoritatea Cuvantului Sau scris.
O cercetarea atenta a Scripturii va arata, de asemenea, ca nu este neaparat necesar ca darul de a profeti sa fie exercitat in public, cu atat mai putin intr-o "adunare" oarecare. In cazul barbatilor, era o chestiune de circumstanta. Ieremia nu a fost trimis ca profet in templu decat "la inceputul imparatiei lui Ioiachim", adica aproximativ nouasprezece sau douazeci de ani dupa ce a inceput sa scrie (comp. cap 26 cu cap. 1:2, 3). In timpul imparatului Iosia se pare ca el nu a fost cunoscut ca "profet", caci slujitorii imparatului se adresau profetesei Hulda care locuia in Ierusalim. Ca preot, Ieremia locuia la Anatot, in tara lui Beniamin.
Versetul 3 din capitolul 14 al primei epistole catre Corinteni ofera un rezumat foarte simplu si pretios al darului de profet : "Cine profeteste vorbeste oamenilor spre zidire si incurajare si mangaiere". Aceasta se poate face peste tot si in orice imprejurare, in familie, langa patul unui bolnav, si in anumite locuri unde femeile au acces mai usor decat barbatii. Esential, dupa cum am vazut, este ca cel care vorbeste, sa fie in prezenta lui Dumnezeu in ce priveste propria sa constiinta, si ca el sa prezinte numai gandurile si cuvintele lui Dumnezeu si nu pe ale sale. Acesta era cel mai pretios dintre toate darurile despre care vorbeste apostolul ca fiind acelea pe care cineva le-ar putea "dori" si primi prin harul lui Dumnezeu (1 Cor. 14:1).
In veacul viitor, Dumnezeu va turna Duhul Sau din belsug peste fiii si fiicele Sale (Ioel 2:28-29). Si apostolul Petru citeaza acest pasaj pentru a explica efectele minunate ale coborarii Duhului Sfant, la ziua Cincizecimii (vezi Fapte 2:1-21).
Dupa cum vedem in 1 Cronici 25:1-8, se poate constata ca erau mai multi din fiii celor care conduceau cantarea , Asaf, Heman si Iedutun, care "profeteau" cu harfa "ca sa laude si sa mareasca pe Domnul". Cuvintele pe care ei le repetau in timp ce cantau le erau, fara indoiala, oferite de autorii inspirati ai psalmilor, dar putem concluziona ca in cazul lor, era ceva mai mult decat o simpla repetitie a unei cantari invatate. Ei erau oameni ai credintei. Erau devotati cu inima si cu sufletul la aceasta slujba sfanta. Lauda lui Dumnezeu era scopul principal ; toti cei care ii ascultau erau ziditi.
In concluzie, putem sa intelegem deci ca darul de a profeti intr-unul din diferitele sale sensuri a fost, este, si va fi oferit si femeilor ; dar ca nimic din Scriptura nu le autorizeaza sa-l exercite in public, si ca in adunarile crestine o astfel de actiune este interzisa in mod categoric ca ceva "rusinos". Esecul asupra acestui punct capital ar distruge valoarea spirituala a darului exercitat (1 Tim. 2:11-15).
76 De ce spune apostolul, vorbind despre sine, "ca o starpitura (sau, "avorton", n.t.)" ( 1 Corinteni 15:8) ?
Fiindca nu L-a vazut pe Domnul inviat pe pamant, a avut totusi privilegiu de a-L vedea in glorie, si astfel a devenit un exemplu pentru cei care Il vor vedea cu ochii lor atunci cand va reveni. In acest sens, el este nascut, ca sa zicem asa, inainte de termen. Pavel L-a vazut deja pe drumul Damascului, in timp ce credinciosii pe care el ii reprezinta nu-L vor vedea decat atunci cand se va arata in glorie. Si noi suntem chemati sa-L asteptam asa, in fiecare zi. Comparati cu expresia "am sperat dinainte in Hristos" (Efes. 1:12). Vazandu-L, toti vor fi schimbati in chipul Sau, si rezultatul va fi "spre lauda gloriei Sale".
77 Ce inseamna a fi "botezati pentru cei morti" (1 Corinteni 15:29) ?
Mai multe pasaje din Scriptura arata ca botezul este semnul mortii, (nu ca si cum nu ar trebui sa mai iesim niciodata din moarte), ci moartea asa cum se vede ea la crucea lui Hristos, adica, urmata de inviere. Versetele 1 si 2 din 1 Corinteni 10 arata sensul. Apostolul spune ca poporul Israel iesind din tara Egiptului a fost "botezat pentru Moise in nor si in mare". Marea Rosie, unde egiptenii au fost inghititi, a fost salvare pentru poporul Israel, un loc de trecere de la robia din Egipt la o relatie cu Domnul, cunoscut de acum inainte ca Dumnezeul lor. Putin mai tarziu Moise spune poporului cuvintele Domnului : "Ati vazut ce am facut Egiptului si cum v-am purtat pe aripi de vultur si v-am adus la Mine" (Ex. 19:4). Aceasta nu vrea sa spuna ca toti israelitii au fost de fapt "convertiti" la Dumnezeu. Urmarea istoriei lor citata de catre apostol arata in totul contrariul. Dar toti au fost asezati in exterior in pozitia pe care harul suveran al lui Dumnezeu le-a atribuit-o. Ei au fost salvati prin trecerea lor baptismala prin mare (comp. 1 Petru 3:20, 21 : salvati prin apa). Legaturile lor cu Egiptul au fost, ca sa zicem asa, rupte prin moarte ; de acum inainte ei apartineau lui Dumnezeu. La fel este si pentru crestin. Prin botez el ocupa pozitia care ii este impusa prin crucea lui Hristos, cea de "moarte" fata de pacat si fata de lume.
A incepe astfel drumul printr-un ritual solemn care reprezinta moartea, este evident un lucru serios pentru un crestin. Si persecutiile grozave la care un numar mare dintre primii crestini au fost expusi, au facut acest lucru cu atat mai sensibil in inimile lor. Ei erau ca soldatii inrolati de la inceput in serviciul activ, ocupand locurile tovarasilor lor care murisera deja si fiind expusi zilnic la aceeasi soarta. Luand locul in randuri, ei acceptau de bunavoie responsabilitatea care era legata de aceasta pozitie. In acest sens, cei care imbratisau credinta crestina (sau "neofitii") erau "botezati pentru cei morti", in locul celor morti, pentru a-i inlocui (ca marturie exterioara inaintea lumii, n.t.). Persecutia rareori nu reausea sa ajunga la ei. Apostolul Petru ii indemna sa nu se mire, cand totusi trebuiau sa treaca prin focul de martir, si, pentru a-i intari, le amintea de suferintele lui Hristos, si de gloria de care vor avea parte in ziua cand Domnul Se va revela in glorie. In acelasi fel, apostolul Pavel insista asupra sperantei glorioase pe care o inspira invierea ; fara ea, devenind crestin, nu ar fi fost decat suferinte si moarte inainte ; lipsiti de placerile pe care le ravneste lumea, si fara nicio rasplata in viata viitoare. Dar "Hristos a fost inviat", si "dupa cum am purtat chipul celui din tarana, vom purta si chipul Celui ceresc" (1 Cor. 15:20, 49).
78 2 Corinteni 5:3 : expresia "goi"(*) inseamna a fi dezbracat de trup, sau este vorba despre responsabilitatea noastra ca crestini ?
(*) In fr. se foloseste expresia "nus" = nud - nuzi - goi in romana, n.t.
Versetele 1 la 3 din acest capitol ne prezinta doua contraste : unul intre "cort" si "cladire" ; altul intre a fi "dezbracati" si cel de a fi "imbracati".
"Cortul" este provizoriu, temporar si fragil ; acesta este trupul natural supus suferintei si mortii. Diferit de acesta apostolul prezinta "cladirea" care dureaza : aceasta este trupul nepieritor (sau, "nesupus putrezirii", n.t.).
Crestinul, care va fi schimbat sau inviat la venirea Domnului, stie ca el va avea in curand un trup asupra caruia moartea nu va mai avea nicio putere, si care nu va mai fi supus slabiciunii si durerii, care sunt partea noastra inevitabila in aceasta lume. El va fi imbracat cu locuinta sa cea din cer.
Dar va fi, de asemenea, o invierea pentru cei nedrepti ; cei rai, la fel ca si sfintii, vor fi imbracati cu un trup nepieritor.
De aceea, vorbind despre un subiect atat de solemn, apostolul are grija sa aduge aceasta fraza, ca o atentionare foarte serioasa : "daca, in adevar, cand vom fi imbracati, nu vom fi gasiti dezbracati (sau "goi")" ; adica, in timp ce vom fi imbracati intr-un trup nepieritor, vom fi gasiti goi in ce priveste Hristos, care este haina glorioasa a credinciosului.
Numai fiind in El putem sta inaintea lui Dumnezeu. Nu stim sa avem, chiar in cer, un alt loc in afara de cel pe care Dumnezeu ni l-a dat "in Hristos", in virtutea lucrarii Sale desavarsite implinite odata pentru totdeauna. Iata ce ar trebui, inca de acum, sa produca in noi o umblare in armonie cu gandurile Domnului.
Altfel, in afara de Hristos, vom fi gasiti goi, ca Adam inaintea lui Dumnezeu in gradina Edenului, si nu va fi pentru noi decat condamnarea. Aceasta va fi situatia celor care se vor afla inaintea tronului mare si alb (Apoc. 20) ; caci Hristos, si numai El, este dreptatea noastra inaintea lui Dumnezeu, "pentru ca... cine se lauda sa se laude in Domnul" (1 Cor. 1:31).
Asadar, expresia "gasiti goi" din acest verset 3, nu inseamna dezbracati de trupul natural, deoarece cuvantul "imbracati" implica faptul ca atunci vom avea un trup nepieritor. Daca este vorba aici de responsabilitatea crestina, aceasta nu este decat de o maniera secundara. Intr-adevar, pentru a sta inaintea lui Dumnezeu, nu se poate baza pe propriile merite sau pe propriile fapte ; aceasta nu este posibil decat in Hristos.
79 Cum se impaca aratarea noastra inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, cu eliberarea deplina pe care Dumnezeu a dat-o celor care cred in El ? Este scris ca : "noi toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa primeasca cele facute in trup, potrivit cu cele ce a facut, fie bine, fie rau" (2 Corinteni 5:10).
Acest subiect al scaunului de judecata al lui Hristos este de-o importanta mare, caci trebuie sa cunoastem aceasta "aratare" pentru a stimula constiinta noastra si a controla afectiunile noastre. Lucru important pentru crestin este de a cauta sa fie placut lui Hristos, dupa cum a spus apostolul in versetul dinainte.
Sa spunem mai intai ca nu avem nimic de impacat, niciun pasaj din Scriptura nu poate anula un altul, caci adevarul lui Dumnezeu este doar unul. Eliberarea deplina de care Dumnezeu ne face sa ne bucuram este un efect al lucrarii desavarsite a Domnului nostru Isus Hristos. Nimic nu ar putea pune in discutie acest fapt, caci, "printr-o singura jertfa i-a desavarsit pentru totdeauna pe cei sfintiti", si Domnul spune vorbind despre ai Sai : "Oile Mele aud glasul Meu, si Eu le cunosc si ele Ma urmeaza. Si Eu le dau viata eterna; si nicidecum nu vor pieri niciodata si nimeni nu le va smulge din mana Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu. Eu si Tatal una suntem" (Ev. 10:14 ; Ioan 10:27-30).
Pentru toti cei care cred in Fiul lui Dumnezeu, judecata, in ceea ce priveste pozitia lor inaintea lui Dumnezeu, a fost purtata de Domnul Isus la cruce ; ea a trecut deja ; Domnul a zis : "Cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata eterna si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata" (Ioan 5:24).
Cu toate acestea, este necesar ca sa cunoastem aprecierea lui Dumnezeu asupra tuturor detaliilor vietii noastre si a faptelor noastre aici jos. Pentru aceasta, vom fi "aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos", dar lucrul acesta nu-l sperie pe crestinul care stie ca Cel care va sta pe scaunul de judecata este Mantuitorul sau. Intr-adevar, Domnul nu Se poate tagadui pe Sine Insusi, nici nu poate condamna propria Sa lucrare. Mai mult, cand ne vom prezenta acolo, noi vom fi deja schimbati in chipul Sau, caci atunci cand "Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2).
Este scris ca : "cetatenia noastra este in ceruri, de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrarii pe care o are, de a-Si supune chiar toate lucrurile (Filip. 3:20-21). In astfel de circumstante, si in deplina siguranta a marturiei pe care a dat-o Dumnezeu cu privire la Preiubitul Sau Fiu, va fi pretios sa descoperim tot ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi in timpul sederii noastre aici jos, si in ce fel ne-a condus El prin experientele acestui pustiu, implinind in noi buna placere a voii Sale. Lenevia noastra in a invata lectiile Sale ne va fi atunci pe deplin cunoscuta, si vom descoperi atunci multe lucruri cu privire la care gandurile nostre trebuie sa fie schimbate. Daca am avea mai mult acest sentiment, ne-am stradui mai mult sa cunoastem acum voia Domnului, pentru a umbla intr-un fel vrednic de El, pentru a-I fi placuti in toate privintele si de a nu pierde timpul care este atat de scurt si atat de pretios. Intr-adevar, doar aici Il putem glorifica, aici unde El a suferit pentru noi si unde a fost dezonorat.
Nu poate fi pus niciodata in discutie pentru rascumparatii Domnului sa stie daca ei au un loc etern in cer ; dar dreptul lor la cununa si la locul relativ de care se vor bucura va fi aratat inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Vedeti in aceasta privinta 1 Corinteni 3:10-15, si parabola minelor, Luca 19:11-26.
80 Cum trebuie inteles pasajul din 2 Corinteni 5:19 : "Dumnezeu era in Hristos" ?
"Dumnezeu era in Hristos", atunci cand Hristos era aici jos. Intrega lucrare a apostolului era bazata pe acest adevar important, care ne face sa intelegem in ce fel S-a apropiat Dumnezeu de noi : "Dumnezeu era in Hristos : 1- impacand lumea cu Sine ; 2- nesocotindu-le greselile lor ; 3- punand in noi", zice apoatolul, "cuvantul impacarii". De aici rezulta ca el a devenit un ambasador pentru Hristos. Eficacitatea marturiei sale depindea de aceasta decizie a lui Dumnezeu, manifestata in toata slujba Domnului nostru Isus Hristos in timp ce era in aceasta lume, si de asemenea in lucrarea lui Hristos care, in dragostea Sa desavarsita, S-a dat pe Sine Insusi pentru noi. "Suntem deci ambasadori pentru Hristos; ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam, pentru Hristos: Impacativa cu Dumnezeu ! Pe cel care n-a cunoscut pacat, L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptate a lui Dumnezeu in El".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu