Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XI -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
81 In ce fel si pana in ce punct se aplica pentru noi astazi aceste trei pasaje : Efeseni 1:4 ; Coloseni 1:22 ; 1 Ioan 4:17 ?
Punctul de plecare al invataturii, in epistola catre Efeseni, este Dumnezeu, gandurile si planurile Sale. "Binecuvantarea", asa cum s-a spus, "isi are originea sa in Dumnezeu Insusi : Dumnezeu este sursa si autorul ; propria Sa inima, daca putem sa ne exprimam astfel, gandirea Lui, sunt originea si dimensiunea. De aceea, numai in Hristos avem o masura din ceea ce nu se poate masura ; caci Hristos a fost intr-un mod desavarsit placerea lui Dumnezeu ; inima lui Dumnezeu s-a dezvaluit intr-un mod perfect si dragostea infinita a lui Dumnezeu s-a aratat in plinatatea sa fata de El. Deci, binecuvantarea este de la Dumnezeu, dar, mai mult, ea este cu El Insusi si inaintea Lui, astfel incat Dumnezeu sa-Si satisfaca propria Sa dragoste. El ne-a ales, ne-a predestinat, ne-a binecuvantat, dar cu scopul de a ne avea inaintea Lui, infiati pentru a fi copiii Sai".
In epistola catre Coloseni, punctul de vedere este putin diferit. Omul care traieste in rau, sub puterea intunericului, vrajmas al lui Dumnezeu in ce priveste gandire, este infatisat ca fiind obiectul harului a carui sursa si caracter sunt descoperite cu multe detalii in epistola catre Efeseni. In consecinta, prezentarea credinciosilor, "sfinti si fara pata", este aici o consecinta directa a impacarii care, in ceea ce ii priveste pe sfinti, a avut deja loc (*) prin moartea lui Hristos.
Numai ca aici este adaugata o conditie, conditie foarte specifica pentru a actiona asupra constiintei colosenilor : "daca, in adevar, ramaneti in credinta, intemeiati si tari si fara sa va lasati abatuti de la speranta Evangheliei" (1:23).
(*) Impacarea "tuturor lucrurilor", care face parte, de asemenea, din planul lui Dumnezeu, ca o consecinta a mortii lui Hristos, nu a avut inca loc.
In cele doua cazuri, este evident ca implinirea finala a acestor planuri ale harului lui Dumnezeu nu va avea loc inainte ca Hristos sa fie aratat in glorie in mijlocul alor Sai. Dar credinta ia aceste lucruri inca de acum, si la fel ne bucuram acum de relatia cu Tatal, avand, de asemenea, pe Hristos ca model, pentru a umbla inaintea lui Dumnezeu asa cum a umblat El (1 Ioan 2:6), ca sa fim "fara cusur si curati, copii ai lui Dumnezeu fara vina in mijlocul unei generatii strambe si pervertite", in care sa stralucim "ca niste luminatori in lume, tinand sus Cuvantul vietii" (Filip. 2:15). De asemenea, in acest sens, gasim indemnul adresat tuturor crestinilor in epistola catre Efeseni : "Fiti deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti, si umblati in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (5:1-2).
Prima epistola a lui Ioan ne prezinta viata asa cum ar trebui sa se manifeste ea in crestin. Epistolele lui Pavel prezinta guvernarea lui Dumnezeu in care se arata aceasta viata ; scrierile lui Ioan ne arata ceea ce este aratat, viata divina in comuniunea Tatalui si a Fiului. De aici deci gasim expresia : "asa cum este El, asa suntem si noi in lumea aceasta". Si remarcati bine, este zis : "asa cum este El...", nu "cum era". Hristos a fost fara pacat ca Om in aceasta lume, - in noi este pacat ; cu toate acestea, suntem chemati sa umblam asa cum a umblat El", si Dumnezeu ne-a dat Duhul Sau pentru ca aceasta sa fie posibil. Dar acum Hristos este in cer, si asteptand ca El sa fie "aratat" in glorie, noi suntem "asa cum este El". Dumnezeu ne vede ca avandu-L pe Hristos in viata noastra si ca fiind identificati cu El. Aceasta este o pozitie perfecta pe care El ne-a dat-o. In ceea ce priveste efectul lucrarii lui Hristos, vedem ceva asemanator in Evrei 10:14 ; dar in epistola lui Ioan, este vorba de viata divina si de manifestarea ei practica. Iar credinta primeste marturia pe care Dumnezeu a dat-o despre Fiul Sau ; avand astfel pe Fiul lui Dumnezeu si viata care este in El ; apoi, hranindu-ne cu Hristos, se va arata aceasta viata practica, umbland prin Duhul.
A fi asa cum este Hristos nu inseamna un raport al vietii sau slujirii unui anumit crestin, nici chiar un obiectiv pe care ar trebui sa ne straduim sa-l atingem, ci este o pozitie dobandita, prin harul lui Dumnezeu, si care este reala inaintea lui Dumnezeu pentru toti credinciosii, si, prin urmare, punctul de plecare al umblarii practice, masura divina pentru exercitiul constiintei cu privire la detaliile vietii de fiecare zi la cei care cred ceea ce Dumnezeu a spus. Daca planul lui Dumnezeu si rezultatul divin al lucrarii lui Hristos sunt de a ne aseza inaintea Lui "sfinti si fara pata", inima credinciosului, patrunsa de acest har, intelege ca este vorba de a fi sfant si fara pata in umblare. Daca, in aceasta lume, suntem asa cum este Hristos, inseamna de a reproduce viata lui Hristos, sau, in alti termeni, a umbla asa cum a umblat El. Dumnezeu ne-a asezat "in Hristos". Trebuie deci ca Hristos sa fie aratat in noi. Pavel a putut sa spuna : "Hristos traieste in mine" (Gal. 2:20, comp. si Ioan 14:20).
82 Care este semnificatia din Efeseni 4:8 ? Exista vreo legatura cu 1 Petru 3:19-21 ? Si cum ar trebui sa intelegem acest ultim pasaj ?
Sa spunem mai intai ca nu este nicio legatura intre cele doua pasaje. Primul, citat din Psalmul 68, ne prezinta efectul pentru noi al inaltarii Domnului nostru Isus Hristos si al asezarii Sale la dreapta lui Dumnezeu.
Hristos, prin moartea Lui, l-a biruit pe Satan ; l-a facut fara putere (Evrei 2:14) ; l-a facut rob pe adversar. In Persoana lui Hristos, omul este asezat mai presus de toate : toata autoritatea I-a fost data in ceruri si pe pamant, si, de asemenea, toata puterea de a judeca, pentru ca este Fiul Omului (Mt. 28:18 ; Ioan 5:27). Noi nu vedem inca manifestarea acestei autoritati, caci Domnul amana judecata in timpul acestei "zile de har" ; dar, pana atunci, Isi arata puterea Sa in Biserica si distribuie daruri necesare pentru zidirea Trupului lui Hristos. Prin rascumparare, Hristos a nimicit puterea lui Satan asupra oamenilor ; si, a trimis Duhul Sfant pentru a-i uni pe cei credinciosi cu Sine Insusi in glorie, asteptand ziua manifestarii publice a puterii Sale.
Referitor la 1 Petru 3:19, multe persoane inteleg gresit sensul acestui pasaj, neobservand referirea care se face acolo la Geneza 6:3 : "Duhul Meu nu Se va lupta intotdeauna cu omul, pentru ca, in adevar, el este carne". Momentul cand Duhul lui Hristos a predicat a fost acela cand cei la care se face referire erau "neascultatori", adica la momentul cand Noe construia corabia : ei n-au ascultat marturia care a fost data atunci si, din cauza neascultarii lor, de atunci sunt pastrati in inchisoare in asteptarea judecatii. Ei nu erau inca in inchisoare cand Duhul lui Hristos le vestea judecata si care era mijlocul de a o evita , de a inceta sa mai faca rau si a se indrepta spre Dumnezeu. In pasajul din Geneza, "Duhul" si "carnea"sunt in contrast, si tocmai asupra acestui lucru insista Petru. Este vorba despre marturia practica a fiecarui crestin in aceasta lume, marturie in care lucrarea lui Noe este un exemplu izbitor : Noe, construind corabia la porunca lui Dumnezeu, dadea marturie impotriva lumii si anunta judecata care avea sa vina (Ev. 11:7). Arca trebuia sa-l puna la adapost de aceasta judecata, si sa-l salveze prin ape. Aceste "ape" sunt o imagine a mortii si a judecatii. Ori, Hristos este "arca" noastra. In El si prin El suntem eliberati de judecata care va lovi aceasta lume, dar, prin moartea Sa, Hristos ne-a eliberat deja. La fel cum arca trecea prin ape, ducandu-l pe Noe in siguranta pe un pamant nou, asa si credinciosul, asociat cu Hristos in moartea Sa, este adus in chip moral intr-o sfera noua unde are de-a face cu Dumnezeu. el este "viu fata de Dumnezeu". Botezul crestin exprima aceasta.
Hristos a inviat dintre morti, astfel ca, prin invierea Sa, crestinul are "o constiinta buna" ; el este in regula cu Dumnezeu, pacatele sale sunt iertate ; si el este chemat sa dea marturie, printr-o viata sfanta, impotriva lumii din jurul sau, "care zace in cel rau" si care este sub judecata.
83 Pozitia poporului Israel inainte de Iordan si dupa Iordan corespunde cu doua stari succesive din viata crestinului ? Sau crestinul este chemat sa lupte in acelasi timp lupta din pustie si cea din Efeseni 6 ? Nu pare mai degraba ca in pozitia crestinului, mort si inviat impreuna cu Hristos, lupta din Efeseni 6 sa fie singura pe care o are de dus ?
Pozitia poporului Israel inainte si dupa Iordan nu corespunde exact cu doua stari succesive din viata crestinului. Acestea sunt mai degraba doua forme diferite de evlavie (1 Tim. 4:8). Crestinul mort fata de lume si inviat impreuna cu Hristos are de trecut pustia ; mai mult, el trebuie sa ia in posesie, in duh, intreaga tara promisa (Gen. 13:17 ; Ev. 11:9, 13). Ori, aici este adevaratul rol al sperantei, aceasta sora puternica a credintei. Credinta detine si pastreaza titlul de proprietate pe care-l tine in inima sa.
In ceea ce priveste lupta, vom intra in mai multe detalii. - Epistola catre Efeseni, care ne prezinta pozitia speciala a crestinului, nu doar inviat impreuna cu Hristos, ci chiar asezat in El in locurile ceresti, si binecuvantat in El cu toate binecuvantarile spirituale in locurile ceresti (2:5-6 ; 1: 3-4), aratandu-ne in plus, la capitolul 6, ca locul nostru de odihna si binecuvantare este, de asemenea, locul luptei nostre ; caci "lupta noastra nu este impotriva sangelui si carnii, ci impotriva stapanirilor, impotriva autoritatilor, impotriva stapanitorilor lumii intunericului acestuia, impotriva puterilor spirituale ale rautatii care sunt in locurile ceresti". Aceste puteri ar vrea sa ne impiedice sa intram in posesia pozitiei noastre normale si eterne, in tara promisa "in Hristos".
Toate acestea corespunsd cu imaginea frumoasa pe care Dumnezeu ne-a oferit-o in istoria copiilor lui Israel, carora, ca urmasi ai lui Avraam, Dumnezeu a dat toata tara Canaan, - dar care erau chemati s-o ia in stapanire, luptand impotriva unui vrajmas puternic si indarjit pe care trebuia sa-l nimiceasca. Aceasta este cu siguranta pentru noi "lupta cea buna a credintei" (1 Tim. 6:12).
In pustie, propriu-zis, nu a avut loc decat o singura lupta (*), cea impotriva lui Amalec, la Refidim (Ex. 17:8-16). Ea a avut loc chiar de la inceputul traversarii pustiei. Israel a iesit invingator in aceasta lupta, nu prin propriile sale eforturi, ci prin puterea lui Dumnezeu, reprezentata prin toiagul lui Moise, - acelasi care a despicat Marea Rosie. Aceasta putere a actionat cu eficacitate pentru a lucra eliberarea poporului Sau, in virtutea mijlocirii celui care era pe munte, si ale carui maini au ramas "intinse (tari, sau fidele) pana la apusul soarelui". In plus, Dumnezeu Insusi S-a angajat sa poarte razboi impotriva lui Amalec din generatie in generatie (Ex. 17:16). Vrajmasul nu a fost nimicit ; il vom intalni mai tarziu, de mai multe ori, in istoria poporului Israel. Mai mult, Dumnezeu a poruncit poporului Sau sa nu uite ca atunci cand toti ceilalti vrajmasi vor fi nimiciti, atunci va trebui (numai atunci) sa stearga amintirea lui Amalec de sub ceruri (Deut. 25:17-19). Ori, Amalec, nepotul lui Esau (Gen. 36:12), era o ruda apropiata a poporului Israel. In aceasta privinta, el este o emblema izbitoare a "carnii".
(*) Luptele din Numeri 21 si din Deutoronom 2 si 3 sunt in realitate, desi inainte de Iordan, cele ale luari in stapanire a tari date ca mostenire lui Israel (conf. Iosua 1:4), si unde s-au asezat, prin anticipatie, cele doua semintii si jumatate ; luptatorii lor s-a angajat sa treaca Iordanul (Numeri 32) (Editorii).
Istoria acestei lupte de la Refidim ne face sa intelegem cum ajunge crestinul sa se bucure de starea lui normala, descrisa in Romani 6:14 : "Pacatul nu va avea stapanire asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub lege, ci sub har".
In primul rand, Evanghelia "este puterea lui Dumnezeu spre mantuire, pentru oricine crede... caci in ea se descopera o dreptate a lui Dumnezeu din credinta, spre credinta" (Rom. 1:16, 17) ; si citim ca, prin voia lui Dumnezeu, "am fost sfintiti, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna" (Evrei 10:10). Apoi, avem un mare preot milos si credincios, care poate sa mantuiasca deplin pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, fiind totdeauna viu ca sa mijloceasca pentru ei (Evrei 2:17 ; 7:25). Moartea lui Hristos si invierea Sa ne-a deschis calea pentru a ne aduce in prezenta lui Dumnezeu, astfel ca putem sa ne apropiem de El fara nicio teama, pacea fiind facuta. Prin mijlocirea lui Hristos suntem pastrati in locul pe care sangele Sau ni l-a dobandit. Este ultimul lucru pe care il gasim in secretul biruintei asupra lui Amalec, nu datorita eforturilor lui Iosua si ale poporului, ci prin actiunea lui Moise, Aaron si Hur pe varful dealului (Ex. 17:10-12).
Dar trebuie sa facem si noi, ca si Iosua, experienta personala de incapacitate absoluta in care suntem biruitori prin noi insine luptand impotriva lui Amalec in campie. Trebuie ca in practica sa invatam intreaga noastra insuficienta pentru a iesi din aceasta lupta, pana cand in sfarsit, in sentimentul neputintei noastre, sa putem striga cu disperare : "O, nenorocit om ce sunt! Cine ma va elibera din acest trup al mortii ?" (Rom. 7:24). Vom afla atunci ca eliberarea este dobandita ca urmare a identificarii noastre cu Hristos, mort fata de pacat si viu pentru Dumnezeu. Este evident ca toata aceasta experienta ar trebui sa aiba loc la inceputul vietii crestine ; daca nu, nu se poate intelege nici ca legea Duhului de viata in Hristos Isus ne-a eliberat de legea pacatului si a mortii (Romani 8:2), - nici ca preotia lui Hristos este ceea ce Dumnezeu a randuit pentru a ne pastra in locul pe care El ni l-a dat in Hristos. Daca umblam prin Duhul, nu vom implini poftele carnii, iar roada Duhului se va produce fara eforturi (Galateni 5). Aceasta umblare prin Duhul este intotdeauna insotita de veghere crestina ; caci ni se cere sa veghem asupra trupului si "sa omoram madularele noastre care sunt pe pamant" (Col. 3:5) ; trebuie sa veghem, sa ne rugam si sa ne hranim cu Cuvantul lui Dumnezeu ca niste copii nou-nascuti.
Istoria copiilor lui Israel intre Marea Rosie si Iordan, ne arata in detaliu modul in care circumstantele dureroase ale pustiei, adica din viata, au putut oferi carnii ocazii de a se manifesta, prin poftele sale, murmurele sale, razvratirea sa, egoismul sau. Ori, este scris ca "toate acestea li se intamplau ca imagini si au fost scrise pentru avertizarea noastra", ca sa nu facem cum au facut ei (1 Corinteni 10:1-13).
84 In ce consta lupta despre care este vorba in Efeseni 6:10-20 ?
Apostolul a dezvaluit, in aceasta epistola, care sunt, dupa planurile eterne ale lui Dumnezeu si in virtutea harului Sau suveran, privilegiile si binecuvantarile pe care orice crestin le are in Hristos. Aceasta este partea celui mai tanar in credinta, ca si a celui mai inaintat.
Aceste privilegii sunt cele care ii apartin fie in mod individual, fie ca facand parte din Adunare care este Trupul lui Hristos. Dar, oricum ar fi, ele decurg din faptul ca Hristos este asezat acum in locurile ceresti. Acolo sunt binecuvantarile noastre. Pozitia care ne este data inaintea lui Dumnezeu in Hristos este deci o pozitie cereasca, si, in plus, perfecta dupa cum El Insusi este perfect.
A fi sfinti si fara pata inaintea lui Dumnezeu in dragoste, asa cum se potriveste naturii Sale ; infiati pentru Sine Insusi ca copii ai Sai prin Isus Hristos ; facuti placuti in Cel Preaiubit ; mostenitori in Hristos a toate ; pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii ca arvuna a mostenirii noastre, pentru o rascumparare deplina ; si, ca sa ne bucuram de aceste lucruri, avem "rascumpararea prin sangele Sau, iertarea greselilor", adusi la viata impreuna cu Hristos, inviati si asezati in locurile ceresti in Hristos Isus ; iata ceea ce avem in mod personal. De asemenea, noi suntem madularele Adunarii care este Trupul Sau, uniti pentru a avea acces impreuna la Tatal printr-un singur Duh ; ziditi pe temelia apostolilor si profetilor, pentru a fi impreuna o locuinta a lui Dumnezeu prin Duhul. Si ca atare, suntem chemati sa "intelegem impreuna cu toti sfintii care sunt largimea si lungimea si adancimea si inaltimea", - si sa "cunoastem dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta" ; manifestand astfel intelepciunea lui Dumnezeu in locurile ceresti si pentru a reflecta gloria Lui in vecii vecilor. In plus, acum suntem obiecte ale dragostei si grijii lui Hristos pana cand Isi va prezenta Lui Insusi Adunarea glorioasa, fara pata si fara zbarcitura. Da, acestea sunt privilegiile binecuvantate ca madulare ale Trupului lui Hristos.
Apostolul cere lui Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Tatal gloriei, ca sfintii sa poata sa cunoasca aceste privilegii minunate, a le realiza si a se bucura de ele prin credinta. El le arata ca din pozitia lor trebuie sa decurga o umblare care sa fie in armonie cu ceea ce le este dat in Hristos, o umblare cereasca care sa-L glorifice pe Dumnezeu.
Dar exista impotrivitori inzestrati cu o energie si o vointa puternica pentru rau. Ei isi exercita influenta si puterea lor peste o lume cazuta in intuneric si pe care il folosesc ca s-o stapaneasca. Acestia sunt impotrivitori care, in domeniul lucrurilor spirituale, se impotrivesc crestinului si il ataca, mai mult prin uneltirile lor decat printr-o actiune deschisa (vezi dea semenea 2 Corinteni 11:14).
Ei cauta sa ne insele si sa indeparteze duhurile noastre de la adevar, pentru a denatura pozitia noastra ; se straduiesc sa indrepte afectiunile noastre de la cer spre pamant, de a tulbura increderea noastra pentru a ne impiedica sa ne bucuram de binecuvantarile care ne apartin si care rezulta din pozitia noastra perfecta inaintea lui Dumnezeu in Hristos. Ei incearca sa ne impiedice in realizarea unei umblari ceresti, separati de lume, in sfintenie practica care este potrivita chemarii noastre ceresti si in care ne bucuram de comuniunea cu Dumnezeu.
De aici rezulta necesitatea luptei. Ceea ce tocmai am spus indica natura luptei. Trebuie sa imbracam diferitele parti ale armurii complete a lui Dumnezeu pentru a putea rezista.
Dar nu trebuie doar sa ne aparam pentru a ne pastra privilegiile si a ne bucura ramanand tari in adevar, in dreptate, pace, credinta, siguranta mantuirii perfecte. De asemenea, trebuie sa inaintam si sa-i atacam pe vrajmasi. Astfel vor fi nimicite "intariturile (sau "fortaretele", n.t.), rationamentele si orice inaltime care se ridica" impotriva cunostintei tot mai perfecte a lui Dumnezeu, si orice gand va fi "facut rob ascultarii de Hristos" ( 2 Corinteni 10:3-5). Sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu, ne este indispensabila. Prin ea, putem raspunde fiecaruia asa cum trebuie, punandu-i in incurcatura pe cei care se impotrivesc, atingand cunostintele. Dar ea trebuie manuita prin Duhul ; trebuie deci sa nu intristam pe acest Duh si sa traim in dependenta de Dumnezeu prin rugaciune. Astfel, vom lupta impreuna cu acelasi suflet, cu credinta Evangheliei, prin rugaciuni pentru toti sfintii.
De asemenea, nu trebuie sa purtam de grija carnii ca sa-i satisfacem poftele, avand pe inima doar gloria lui Hristos si interesele Sale.
Domnul sa faca sa fim dintre cei care lupta, fara sa se incurce cu treburile vietii, pentru a placea Celui care ne-a inrolat ; si sa putem, dupa ce am invins totul, sa ramane tari.
85 Ce trebuie sa intelegem prin "platosa dreptatii" si "scutul credintei" (Efeseni 6:14, 16) ?
Platosa ocrotea inima care, fara ea, ar fi fost expusa atacurilor Vrajmasului. Aceasta inseamna "o constiinta fara vina" (Fapte 24:16). Vezi, de asemenea, 2 Tesaloniceni 3:8, 9 ; 1 Timotei 1:5, 19 ; Evrei 13:18.
"Scutul creduntei" este constienta harului si a favorii lui Dumnezeu pastrate in inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu