Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XIV -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
101 Ce trebuie inteles prin "lucrurile care sunt in ceruri" si prin "jertfe mai bune" despre care este vorba in versetul urmator : "Era deci necesar ca imaginile celor din ceruri (sau "lucrurilor care sunt in ceruri", trad. Cornilescu ; la fel este si in fr., n.t.) sa fie curatite cu [jertfe ca] acestea, iar insesi cele ceresti, cu jertfe mai bune decat acestea" (Evrei 9:23) ?
Tot capitolul 9 din epistola catre Evrei, luand ca baza imaginile cortului si a slujbei sale instituite prin Moise in pustie, arata contrastul intre aceste lucruri si binecuvantarile spirituale si ceresti care sunt acum, prin moartea lui Hristos, partea celor care cred. Cortul ridicat de catre copiii lui Israel sub indrumarea lui Moise era "un locas pamantesc", si jertfele de tapi si de vitei aduse pentru pacat nu erau decat o imagine a singurei jertfe care este eficace pentru a inlatura pacatul, adica cea a lui Hristos. "Caci este imposibil ca sangele de vitei si de tapi sa inlature pacatul" (Evrei 10:4). Doar sangele lui Hristos curateste orice pacat. Deoarece se vorbeste de "lucruri ceresti", adica de cer, unde Hristos a intrat si unde Domnezeu doreste sa ne dea un loc, dupa harul Sau desavarsit, era nevoie de o jertfa mai buna decat cele care au fost aduse dupa lege, jertfe pe care Dumnezeu nu le-a dorit datorita ineficientei lor, dupa cum a spus Domnul atunci cand a intrat in lume pentru a implini voia lui Dumnezeu dandu-Se pe Sine Insusi pentru noi (vezi cap. 10:5-9). Caci Hristos a intrat chiar in cer, pentru a Se arata pentru noi inaintea fetei lui Dumnezeu, aratand acum, in Persoana Sa, gandul ferm al lui Dumnezeu de a avea "multi fii in glorie" (Evrei 2:10). El a facut tot ceea ce era necesar pentru a ne curati si ne-a facut potriviti pentru acest loc, dupa ce ne-a sfintit prin sangele Sau. De aceea, nu-I este rusine sa numeasca "frati" pe cei pe care i-a sfintit. Prin moarte El a devenit Capetenia mantuirii noastre, si ne-a deschis calea sa intram chiar in cer. Talharul convertit a fost primul caruia Isus i-a facut cunoscut aceasta binecuvantare, spunandu-i : "Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis" (Luca 23:43).
In pustie, curatirea sfantului locas a fost necesara datorita necuratiilor copiilor lui Israel, in mijlocul carora Dumnezeu locuia (Levitic 16:15-19). Cu atat mai mult trebuie ca pacatele sa fie in in mod deplin inlaturate atunci cand este vorba de a ne introduce in cer, si sa ne dea, inca de acum, o parte la binecuvantarile spirituale care sunt in Hristos in locurile ceresti (vezi Efeseni 1:3).
Expresia la plural : "mai bune" este folosita, se pare, in legatura cu diferitele daruri din lege, care, toate, prezentau aspecte ale singurei jertfe a lui Hristos. Ea nu vrea sa spuna nicidecum ca este nevoie de o alta jertfa decat cea pe care Hristos a adus-o deja. Intreg capitolul si capitolul urmator dovedesc contrariul. Marturia Duhului Sfant este aceasta : "nicidecum nu-Mi voi aminti de pacatele lor si de nelegiuirile lor". Aceasta este certitudinea ca lucrarea care a facut ispasirea pacatului nu poate fi niciodata repetata. Credinciosul are astfel o constiinta curata : el stie ca sangele lui Hristos curateste orice pacat ; el stie, de asemenea, ca Hristos "a intrat o data pentru totdeauna in locurile sfinte, dupa ce a obtinut o rascumparare eterna" (Evrei 9:12).
102 Versetul 39 din capitolul 11 al epistolei catre Evrei nu contrazice versetul 15 din capitolul 6, in legatura cu implinirea a ceea ce a promis Dumnezeu lui Avraam ?
Este evident ca cele doua pasaje se refera la lucruri diferite. Credinta lui Avraam a fost formata si hranita prin comunicarile pe care Dumnezeu i le-a facut, si care aveau ca scop sa-l tina intr-o asteptare continua de Dumnezeu Insusi, fara sa se bucure de dobandirea actuala a binecuvantarilor si de mostenirea care i-a fost asigurata prin cuvantul lui Dumnezeu, in tara in care el traia ca strain. Caci daca le-ar fi dobandit, ar fi umblat prin vedere si nu prin credinta (vezi Evrei 11:8-10). Viata si marturia sa erau astfel caracterizate prin dobandirea promisiunilor din partea lui Dumnezeu, si prin asteptarea de a primi, la timpul voit de Dumnezeu, lucrurile promise.
Cu toate acestea, in ce priveste relatia lui personala cu Dumnezeu, rabdarea sa a fost rasplatita. El a primit fiul promis dupa ce a pierdut, prin batranetea lui, orice speranta de a-l primi, caci trupul sau era deja nepuncios (Romani 4:19-22). Credinta sa a fost astfel intarita in Dumnezeul Atotputernic. La fel, samanta lui a fost inmultita si pazita, in asa fel incat este si astazi printre natiuni, una dintre minunile harului atotputernic si a credinciosiei lui Dumnezeu. Multe rase de oameni au disparut complet de pe fata pamantului, dar iudeii au ramas, in imprastierea lor, deosebiti de toate celelalte popoare. Desi sunt dispretuiti si adesea persecutati, ei au pastrat pana-ntr-un anumit punct autonomia lor, si chiar au profitat de pozitii de influenta si autoritate.
Pe de alta parte, - si aceasta este marele subiect al epistolei catre Evrei, - a existat deja o implinire minunata a promisiunilor prin faptul ca Hristos a venit, desi gloria Lui nu este aratata acum pe pamant, asa cum va fi ea in curand. Domnul a spus : "Avraam, tatal vostru, a saltat de bucurie ca va vedea ziua Mea si a vazut-o si s-a bucurat" (Ioan 8:56). Binecuvantarile care se raporteaza la Hristos sunt deci realizate acum, prin credinta, in legatura cu pozitia Sa actuala in cer, acolo unde deja este incununat cu glorie si onoare, asteptand ca Imparatia Lui sa fie instituita in mod formal pe pamant. Este ceea ce deosebeste crestinismul de iudaism..
Trebuie sa ne-amintim intotdeauna de caracterul special al promisiunilor facute lui Avraam : ele sunt neconditionate ; adica implinirea lor depinde de credinciosia Dumnezeului Atotputernic care a promis, si nu de umblarea omului, pus la proba, prin lege, in raport cu responsabilitatea sa.
103 Ce diferenta trebuie sa facem intre "conducatorii" mentionati in Matei 23:8, 10 si Evrei 13:17 ?
La o citire atenta a pasajelor, reiese ca in Matei este vorba de "conducatori" care se puneau in locul Domnului, in timp ce in epistola catre Evrei, este chestiunea de cei care au fost trimisi de Domnul pentru a vesti Cuvantul si a paste turma. Diferenta reiese din ceea spune apostolul Pavel, in cuvintele sale de ramas bun, batranilor din adunarea din Efes (comp. Fapte 20:28-30 ; 1 Petru 5:2-4).
A sluji in smerenie, dupa capacitatea daruita de Domnul este un ceva, a revendica numele de "conducator", pentru a stapani peste turma este cu totul altceva.
104 Cum trebuie sa intelegem porunca Domnului cu privire la "conducatori" (Matei 23:8, 10), in timp ce in Evrei 13:7 si 17 gasim indemnul sa-i recunoastem ?
Sa spunem mai intai ca cuvintele traduse prin "conducatori" in cele doua pasaje, nu sunt identice : didaskalos (Matei 23), hegoumanos (Evrei 13). In Matei forma folosita reda mai mult ideea unei autoritati impuse, si in sistemul iudaic se intelege cu usurinta. Folosirea ei de catre Domnul in Matei 23 se potriveste bine cu cuvantul "Rabi", dupa cum arata versetul 8. Iudeii erau obisnuiti cu acesti termeni, si cei care si-l atribuiau, voiau sa si-l insuseasca. Dar pentru crestin singurul ghid sau conducator, in acest sens, este Hristos ; si toti credinciosii ar trebui sa se gandeasca la asta, nu doar pentru ei insisi, ci in toate relatiile lor cu fratii lor, astfel incat sa nu intervina niciodata intre Domnul si cei care-I apartin, ci toata slujirea sa urmareasca sa apropie pe cei care asculta, nu de cel care vorbeste, ci de Domnul Insusi. Aceasta ne aminteste de pasajul din Ioan 13:1-17, in special versetul 13. Tendinta inimii naturale este de a imita ceea ce produce un efect asupra simturilor sau care devine un obiect de admiratie pentru oameni. In timpul Domnului, capeteniile religioase ale natiunii care ar fi trebuit sa fie primii care sa-L primeasca, fiindca ei aveau Scripturile care vorbeau despre El, au impins poporul sa-L lepede si sa-L rastigneasca. Se stie cat de mult se manifesta aceeasi tendinta in biserica ; si ceea ce a adus judecata asupra iudeilor, va aduce, de asemenea, si asupra bisericii marturisitoare. Trebuie sa ne amintim ca, daca putem sa intram in mod spiritual "in cer" unde Isus a intrat pentru noi, locul nostru in lume este "afara din tabara", adica sub ocara care a fost partea lui Hristos aici jos, si in care crucea Lui este expresia (vezi Galateni 6:14).
Duhul lui Dumnezeu aminteste aceasta in capitolul 13 din epistola catre Evrei. Pastrand acest loc, vom experimenta grija Domnului, pentru tot ceea ce este necesar pentru progresul nostru spiritual. Dupa ce a urcat sus, Hristos a dat "daruri" diferite in acest scop (Efes. 4:8-13). Prin urmare, credinciosii sunt indemnati sa asculte de cei care vegheaza asupra sufletelor lor si ale caror roade arata ca slujba lor este cu adevarat de la Dumnezeu. Altfel, cei care vor sa domine "peste cei dati voua (in fr. "peste mostenire")" cum zice Petru, vor cadea in sistemul pe care Domnul la judecat in capitolul 23 din Matei.
105 Cum trebuie inteleasa marturisirea pacatelor (Iacov 5:16) ?
Pasajul nu vorbeste nicidecum de a marturisi pacatele sale unuia care ar avea un loc special, ca pastor, batran sau "conducator" printre cei credinciosi. Este forba de frati in Hristos, si de ceea ce trebuie facut unul fata de altul, pentru a putea sa se roage unul pentru altul (vezi versetele 12, 13, 19). A rasuci acest pasaj introducand ceea ce nu se gaseste acolo : inseamna a anula porunca lui Dumnezeu prin traditia oamenilor (comp. Marcu 7:8). Vezi, de asemenea, intrebarea 106.
106 Cum trebuie inteleasa marturisirea de care este vorba la sfarsitul epistolei lui Iacov (cap. 5:16) ? Este ea publica ? Sau facuta prietenilor ?
Vedem ca marturisirea este in vederea rugaciunii. Nu este vorba de o marturisire publica, caci versetul 14 vorbeste doar de a chema "pe batranii adunarii" si la sfarsitul versetului 16, pentru a aratata eficacitatea rugaciunii, se mentioneaza un "drept", citand ca exemplu pe profetul Ilie. O marturisire publica ar da nastere unui scandal, mai ales daca era vorba de a intra in detaliile greselilor ; dar pentru ca o marturisire sa aiba o anumita valoare, nu este doar o chestiune de recunoastere ca pacatos "precum orice om din lume". Detaliile pacatului nostru ne umilesc ; iar inima este atat de vicleana incat cauta cu usurinta, in faptul general ca "toti sunt pacatosi", un adapost pentru a se acoperi sau un pretext pentru abandonarea ideii unei marturisiri detaliate.
Capitolul 19 din cartea Numeri ne arata dificultatile intalnite in tratarea raului, si care este delicatetea procedurilor randuite de Dumnezeu pentru curatire. Cel care era insarcinat cu aceasta necesitate, se intina facandu-si datoria ; trebuia sa-si spele hainele si ramanea necurat "pana seara". Nici macar nu se poate auzi vorbindu-se despre rau fara a primi o impresie suparatoare, vatamatoare, o intinare in suflet care necesita o curatire personala in prezenta lui Dumnezeu.
Referitor la marturisire, daca este vorba de un rau facut altuia, datoria de a-l recunoaste inaintea persoanei jignite se impune din toata inima. Daca raul a fost facut la mai multi, ar trebui cautat sa fie marturisit tuturor celor care au fost facuti sa sufere. Dar trebuie, de asemenea, ca lucrul sa fie reglat cu Dumnezeu, dupa cum ne arata Psalmul 51.
Un pacat facut in ascuns poate necesita o marturisire de acelasi fel, cu siguranta, nu in public, poate inaintea unuia singur, sau inaintea a doi sau trei "batrani ai adunarii", mai ales daca este o situatie in care mana lui Dumnezeu se face simtita printr-o intristare exterioara, - in general o boala in trup, - care este cunoscuta de toti cei care se intereseaza de cel bolnav. Este cazul prevazut in Iacov 5 si in 1 Ioan 5:16 ; doar in ultimul pasaj poate fi vorba de o stare veche, sau neglijarea avertismentelor anterioare. Vedem un exemplu in starea poporului Israel din timpul lui Iosia si a fiilor sai, atunci cand timpul rabdarii divine a ajuns la capat (Ezechiel 7:3, 4 ; comparati, de asemenea, cu Isaia 22:14). Vedem aici exemple de pacate la care iertarea divina nu mai putea ajunge. Ei erau "spre moarte". In aceasta situatie numai cineva spiritual este chemat sa discearna in aceste cazuri particulare, astfel incat mijlocirea sa pentru un frate vinovat este reglementata dupa principiile guvernarii lui Dumnezeu. In alte situatii, mijlocirea poate fi libera si cu o inima deschisa fata de bolnav, si "daca a facut pacate, i se va ierta".
"Marturisiti-va deci unii altora greselile" implica evident o incredere reciproca, care nu poate exista decat acolo unde harul domneste. Atunci pacatul nu va avea stapanire asupra noastra (Romani 6:14).
107 Cand a mers Hristos sa predice duhurilor care sunt in inchisoare ? (1 Petru 3:19, 20).
Observati mai intai ca este spus ca a mers in Duh. Putem compara cu aceste cuvinte un alt pasaj din aceeasi epistola care vorbeste de Duhul lui Hristos care era in profeti (cap. 1:10, 11). In capitolul 3, este vorba in mod evident de Duhul lui Hristos care era in Noe, si care se lupta cu omul necredincios si neascultator in timp ce Noe construia arca. In pasaj nu este vorba decat despre oamenii din acel timp ; astfel incat nu se poate scoate o aplicatie cu privire la toti cei morti in necredinta din toate timpurile. In cap. 6 din Geneza, la versetul 3, citim : "Si Domnul a zis: Duhul Meu nu Se va lupta intotdeauna cu omul, pentru ca, intr-adevar, el este carne; dar zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani". In acest timp, "rabdarea lui Dumnezeu astepta", si Noe, slujitorul Sau, era un "predicator al dreptatii" (2 Petru 2:5). Dupa ce a fost avertizat de potopul care avea sa puna capat lumii vechi, si "fiind cuprins de teama, a pregatit o corabie pentru salvarea casei lui" (Evrei 11:7). "Prin aceasta a condamnat lumea" care nu a acordat atentie nici cuvintelor sale, nici lucrarii lui. Locuitorii lumii de atunci au fost "neascultatori", si de atunci, sunt tinuti in inchisoare in asteptarea judecatii.
Remarcati din nou ca atunci cand vine vorba de cei care au trait altadata, Scriptura vorbeste de "duhuri" sau "de cei drepti" (Evrei 12:23), sau "de cei rai". Carnea, sau "tarana", se intoarce in pamant de unde a fost luata, iar "duhul" se intoarce la Dumnezeu care l-a dat (Eclesiastul 12:7). Moartea este intr-adevar plata pacatului, dar istoria omului nu se incheie cu moartea trupului sau. Dupa moarte vine judecata. "Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata" (Evrei 9:27). Cei neascultatori, la fel si "ingerii care au pacatuit" sunt "tinuti in lanturile intunericului pentru judecata", "ca sa fie pedepsiti" (2 Petru 2:4-9). Aceasta judecata va avea loc inaintea tronului mare si alb, inaintea carui vor aparea "cei morti" (Apoc. 20:11, 12). Contrastul dintre carne si Duhul despre care este vorba in versetul 18 din pasajul nostru, vorbind despre Hristos, contrast care aminteste clar de versetul 3 din cap. 6 din Geneza, l-a condus in mod firesc pe apostol sa-si aminteasca imprejurarile in care se afla Noe, si in mijlocul carora a dat marturia sa impotriva unei lumi nelegiuite si neascultatoare. Pozitia lui se asemana destul de bine cu cea a iudeilor credinciosi, in mijlocul unei natiuni care L-a lepadat si rastignit pe Mesia. In acelasi timp, botezul crestin care este "pentru moarte", si care se raporteaza la moartea lui Hristos, rastignit in carne (sau "trup", n.t.) dar inviat in Duh, indica pozitia care revine toturor credinciosilor intr-o lume in care Hristos nu a gasit loc si unde Cuvantul harului este lepadat de multi. Dar, la fel cum corabia a fost salvata prin ape, exista, de asemenea, o mantuire asigurata credinciosului.
108 Cum se poate "grabi venirea zilei lui Dumnezeu" (2 Petru 3:12) ?
Folosirea verbului "a grabi" in acest pasaj nu inseamna, in mod evident, ca noi putem influenta cursul timpurilor sau al vremurilor pe care Tatal le-a pastrat sub propria Sa autoritate (Fapte 1:7). Dar Fapte 3:9 ; Geneza 15:16 si alte pasaje arata totusi ca Dumnezeu hotaraste momentele cand El trebuie sa intervina tinand cont de starea inimii oamenilor, inclusiv, cu siguranta, cea a celor credinciosi.
Intreg pasajul vorbeste de purtarea care ar trebui sa ii deosebeasca pe crestini in prezenta materialismului si a batjocurii necredinciosilor. S-a scris despre acest subiect : "Observati ca Duhul nu vorbeste aici de venirea lui Isus, decat pentru a spune ca vor fi batjocuri in zilele din urma. El vorbeste despre 'ziua lui Dumnezeu' in contrast cu increderea necredinciosilor in stabilitatea lucrurilor materiale de la creatie, care depind, asa cum arata apostolul, de Cuvantul lui Dumnezeu. Ori, in aceasta zi despre care este vorba, toate lucrurile in care se incredeau si se vor increde necredinciosii, vor fi descompuse si se vor topi. Aceasta nu va avea loc la inceputul "zilei Domnului" (*) ci la sfarsit ; si, aici, suntem liberi sa estimam, dupa cuvantul apostolului, aceasta zi la o mie de ani sau la o perioada de timp pe care Domnul o va stabili. Ori, o descompunere atat de solemna a tot ceea ce se sprijina carnea, ar trebui sa ne faca sa umblam in asa fel incat sa fim gasiti de Domnul, cand El va veni pentru a introduce aceasta zi, in pace si fara pata ; considerand ca aparenta intarziere nu este decat expresia harului Domnului pentru mantuirea sufletelor. Putem astepta deci, daca Dumnezeu foloseste acest timp pentru eliberarea sufletelor de judecata, aducandu-le la cunoasterea Sa si salvandu-le cu o mantuire eterna" (Studii asupra Cuvantului, J.N.D.).
(*) Se pare ca este potrivit sa deosebim "ziua Domnului", timpul judecatilor prin care va trece lumea actuala si care se va incheia cu distrugerea pamantului si a cerurilor actuale (3:10), de "ziua lui Dumnezeu" - din cauza careia va avea loc aceasta distrugere, pentru a face loc unui cer nou si a unui pamant nou - ziua eterna (Editorii).
Guvernarea lui Dumnezeu isi urmeaza cursul sau, si va sfarsi prin "descompunerea" a tot ceea ce este acum mandria si increderea oamenilor ; chiar lucrurile care, dupa toate aparentele, sunt de neschimbat, precum cerurile si "elementele", vor fi descompuse ; si orice argument bazat pe stabilitatea lor va fi redus la nimic. Pana atunci, Dumnezeu actioneaza in har pentru a aduce pacatosii la pocainta ; cu cat inima noastra este implicata impreuna cu El in lucrarea de mantuire pe care El o urmareste, cu atat mai mult vom grabi "ziua" care este amanata datorita rabdarii Sale fata de cei rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu