Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XV -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
109 Cum trebuie inteles pasajul din 1 Ioan 2:6 : "Cine zice ca ramane in El este dator si el sa umble asa cum a umblat El" ?
Pasajul este foarte clar, daca se ia in mod simplu asa cum este scris. El ne ofera masura umblarii crestine. Cel care marturiseste ca ramane in Hristos (ceea ce este pozitia crestina) trebuie sa umble in consecinta, adica cum a umblat Hristos.
"Pozitia" credinciosului este "in Hristos" (Rom. 8:1 ; 1 Cor. 1:30 ; 2 Cor. 5:17 ; Efes. 1:1, 3, 11 ; Filip. 1:1 ; etc.). Apoi. Isus a spus sa ramanem in El, adevarata vita, ca sa aducem mult rod (Ioan 15:3-5). Hristos, prin moartea Sa, ne-a castigat aceasta pozitie. Masura umblarii este legata de aceasta, este Hristos in viata Sa aici jos. Poate fi o dificultate aici daca se confunda acest pasaj cu ceea este scris in cap. 4 din aceeasi epistola, versetul 17, : "In aceasta s-a implinit dragostea cu noi, ca sa avem indrazneala in ziua judecatii, pentru ca, asa cum este El, asa suntem si noi in lumea aceasta". Ori, acest ultim pasaj vorbeste de pozitia noastra, nu de umblare. Acesta este un fapt care este adevarat pentru fiecare crestin. Hristos este in glorie. Credinciosul este identificat cu El acolo, astfel ca nu are absolut nimic sa se teama de "judecata", caci el este identificat cu Cel care trebuie sa judece. Hristos nu poate judeca propria Sa lucrare. In aceasta a fost implinita dragostea lui Dumnezeu cu noi ; si noi avem acum aceasta dragoste, pentru ca sa ne bucuram dinainte, desi nu o cunoastem decat in parte (comp. Efes. 3:14-19).
Nu putem spune, referitor la natura noastra, ca suntem asa cum a fost Isus aici jos ; nici Cuvantul lui Dumnezeu nu ne spune ca trebuie sa fim asa cum a fost El ; caci El "n-a cunoscut pacat" (2 Cor. 5:21) ; in timp ce noi "daca zicem ca nu avem pacat, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este in noi" (1 Ioan 1:18). "Pacatul in carne" locuieste in noi, dar acesta nu este un motiv ca pacatul sa se manifeste in afara. Nimic nu ne obliga sa pacatuim ; dimpotriva, Dumnezeu ne-a dat Duhul si Cuvantul Sau pentru a ne pazi, si pentru ca trasaturile lui Hristos sa poata fi reproduse in cei care raman in El. Trebuie sa umblam asa cum a umblat El. Hristos este masura, norma de umblare a crestinului.
Sa comparam acum un alt pasaj, care face sa reiasa, intr-un fel minunat, exactitatea Cuvantului lui Dumnezeu ; vreau sa vorbesc de 1 Petru 2:21, 22 : "Hristos a suferit pentru voi, lasandu-va un model, ca sa calcati pe urmele Lui: El, care n-a facut pacat, nici nu s-a gasit viclenie in gura Lui...". Petru ne indeamna, nu sa fim ceea ce Hristos era in zilele vietii Sale in carne, ci sa umblam avand ochii atintiti asupra Lui pentru a-L imita. Observati ca, atunci cand este vorba de Hristos ca exemplu, este zis : "care n-a facut pacat" ; dar referitor la chestiunea perfectiunii persoanei Celui care singur era in stare, singur potrivit sa fie jertfa pentru pacat, este zis : "care n-a cunoscut pacat" (2 Cor. 5:21). Ori, este evident ca aceasta ultima expresia nu poate fi folosita cand vorbim despre noi care avem o natura rea ; in timp ce, cand Hristos ne este prezentat ca exemplu, Duhul Sfant zice : "El n-a facut pacat", expresie care poate fi adevarata si cu privire la noi, de fiecare data cand umblam in comuniune deplina cu El. Este ferice ca nu avem un alt nivel de atins, si ca suntem facuti capabili si responsabili de a urma pasi Modelului nostru, in timp ce mergem spre El... tinta.
110 In ce sens trebuie inteles pasajul : "Nu aveti nevoie sa va invete cineva" (1 Ioan 2:27) ?
Cateva cuvinte despre structura capitolului par necesare inainte de a aborda intrebarea. De la versetul 13, apostolul se adreseaza la trei clase diferite de persoane, care, in ansamblul lor cuprind pe toti credinciosii, dar care, luati separat, fac sa reiasa diferitele trepte in care se intalnesc la crestinii, sau etapele succesive ale vietii spirituale in masura in care ea se descopera.
Aceste trei clase sunt "parintii", "tinerii" si "copilasii". Ele sunt mentionate impreuna in versetul 13, unde gasim primele caractere care le disting. Apoi apostolul, revenind asupra subiectului, repeta in prima jumatate a versetului 14, ceea ce a spus deja cu privire la "parinti", dovada ca aceasta stare nu necesita nicio explicatie ; apoi el dedica trei versete si jumatate (v. 14 la 17) "tinerilor" pentru a-i pune in garda impotriva inselaciunii care este in lume ; in timp ce zece versete care urmeaza (v. 18 la 27) sunt adresate "copilasilor".
Apostolul, scriind "tinerilor", vorbeste de "dragostea Tatalui", dar o face in partea capitolului care este dedicata in special "copilasilor", carora le vorbeste de cunoasterea Tatalui, si in care semnaleaza doctrinele rele care se impotrivesc acestei cunoasteri. Cunoasterea Tatalui si ungerea Duhului Sfant alcatuiesc cele doua mari trasaturi ale crestinismului ; oamenii Vechilui Testament nu aveau asa ceva. Apostolul, de asemenea, insistand asupra adevarului, are grija sa aminteasca ca el se ocupa de lucruri care isi au inceptul in Persoana Domnului Isus aratat aici jos pe pamant. Acest nou "inceput" a modificat in mod necesar toate relatiile credinciosilor cu Dumnezeu. De atunci ei au cunoscut pe Dumnezeu ca Tata, caci Dumnezeu S-a revelat in mod deplin in Persoana Fiului Sau (Ioan 1:18). La aceasta revelatie nu mai este nimic de adaugat ; ea a fost completa. Intrucat "copilasul" prezinta in mod simplu trasaturile care caracterizeaza viata, rezulta ca daca cineva nu este inca "copil" in acest sens, nu este deloc crestin. Cineva are viata sau nu. Daca are viata, Il cunoaste pe Tatal, caci este vorba de Tatal pe care Isus L-a revelat, si noi primim viata auzind glasul Sau (Ioan 5:24-25). Prin urmare, orice ar submina cunoasterea Tatalui ar pune de fapt in discutie existenta vietii, si aceasta, apostolul nu poate admite. El nu vrea ca ceva sa opreasca manifestarea vietii, nimic care ar da impresia ca vrea s-o faca mai completa in desfasurarea ei si care, prin aceasta, ar presupune ca atunci cand cineva o primeste ar mai lipsi ceva. Referitor la viata, nu mai este nimic de adaugat pe care "copilasul" sa nu-l aiba deja. Cu privire la aceasta, este spus : "nu aveti nevoie sa va invete cineva". In lucrurile naturale, nu am nevoie ca sa vina cineva sa-mi dovedeasca ca traiesc ; avand viata, sunt constient de existenta mea. In lucrurile spirituale, aceasta cunoastere este oferita prin Duhul Sfant, care invata despre toate lucrurile, si in care nu este nicio nesiguranta. Antihristii tagaduiau pe Tatal si pe Fiul ; apostolul ne pune in garda impotriva lor, nu prezentandu-ne un domeniu nou sau necunoscut, ci angajandu-ne sa ramanem in lucrurile pe care le-am auzit de la inceput. Observati ca tot ceea ce in acest pasaj se raporteaza la doctrina crestina este spus "copilasilor". Apostolul le spune : "Voi aveti ungerea de la Cel Sfant si stiti toate. V-am scris nu pentru ca nu stiti adevarul, ci pentru ca il stiti si pentru ca nicio minciuna nu este din adevar" (v. 20, 21).
Prin urmare, se intelege ca aceasta ar insemna o deturnare a sensului sau adevarat din acest pasaj al Scripturii, ca sa se bazeze pe el (pe sensul deturnat, n.t.) pentru a respinge invatatura scripturistica oferita de Domnul pentru zidirea trupului lui Hristos, pentru a creste in toate lucrurile pana la Cel care este Capul, Hristos (Efes. 4:8-16). Dar 1 Tesaloniceni 5:20, 21 ramane totdeauna necesar, si lucrul acesta este recomandat daja in mod special "copilasilor". Nu exista nicio contradictie in Scriptura.
111 Care este sensul din 1 Ioan 3:20 ?
Intreg pasajul face sa reiasa fericirea de a avea constiinta curata inaintea lui Dumnezeu. Daca nu, atunci este clar ca este ceva pe care trebuie sa-l marturisim lui Dumnezeu ; mai ales ca judecata noastra de sine nu poate fi niciodata la acelasi nivel cu cea a lui Dumnezeu. El cunoaste toate lucrurile si prin acest Cuvant, care dupa Evrei 4:12 este ca o sabie care ajunge pana la despartirea sufletului si duhului, poate sa ne faca sa cunoastem ceea ce tulbura comuniunea noastra fara ca noi sa intelegem motivul. Psalmul 139:23 ne face sa auzim rugaciunea unuia care realizeaza ca nu este in stare sa patrunda in colturile ascunse ale propriei sale inimi. Dar dorinta lui este ca Dumnezeu sa-l cerceteze, si aceasta dreptate este starea potrivita, recomandata prin pasajul nostru.
112 Care este "pacatul spre moarte", pentru care rugaciunea nu mai este recomandata ? Vezi 1 Ioan 5:16-17.
In tot pasajul este vorba despre increderea practica in Dumnezeu, incredere care are in vedere toate nevoile noastre aici jos, despre tot ce avem pe inima sa-I cerem lui Dumnezeu. Stim ca El ne asculta intotdeauna pentru tot ceea ce noi cerem dupa voia Sa (v. 14). Pretios privilegiu ! Crestinul nu ar dori sa-i fie dat ceva care sa fie contrar vointei lui Dumnezeu. El ne ofera harul de a mijloci inaintea L ui in dragoste pentru altii.
Inceputul versetului 16 arata ca este vorba de moartea trupului, potrivit cailor lui Dumnezeu in guvernarea Sa fata de ai Sai. Gasim un exemplu in 1 Corinteni 11:30 : "De aceea sunt multi intre voi slabi si bolnavi si multi adorm". Existau dezordini serioase in adunare ; dispretuiau Cina Domnului, tratand-o ca pe o masa obisnuita, negandindu-se la moartea Sa. Astfel ca "mancau painea si beau paharul in chip nevrednic". Pentru a trezi constiinta credinciosilor, Domnul intervenea atunci cu boala, care mergea uneori pana la moarte. La fel putea fi si pentru alte pacate, si cel care se ruga pentru bolnavi trebuia sa aiba discernamant ca sa inteleaga caile Domnului cu privire la acestia (la bolnavi, n.t.).
Daca un frate pacatuia, si Dumnezeu il pedepsea, se putea cere pentru acest frate, si viata ii va fi data (v. 16). Pedeapsa duce spre moartea trupului (comp. Iov 33 si 36, si Iacov 5:14, 15) ; ne rugam pentru cel vinovat, si el este vindecat ; daca nu, boala isi urmeaza cursul ei.
"Orice nedreptate este pacat ; si este un pacat care nu este spre moarte" (v. 17). "Este un pacat spre moarte" (v. 16) : aici nu este, mi se pare, un pacat special, ci orice pacat care are un asemenea caracter incat, in loc sa trezeasca duhul crestinului, il provoaca mai mult. Astfel, Anania si Safira au infaptuit un pacat spre moarte (Fapte 5). Ei au spus o minciuna, dar o minciuna insotita de astfel de consecinte, incat ea a produs mai degraba groaza decat mila. Acest lucru este usor de inteles in alte cazuri. Comparati 1 Corinteni 11:30-32 (Studii asupra Cuvantului).
113 Care este semnificatia versetului 23 din epistola lui Iuda : "smulgandu-i din foc, urand chiar camasa patata de carne" ?
Duhul Sfant, dupa ce a insistat asupra necesitatii de a ne zidi pe credinta noastra prea sfanta, ne indeamna, in acest pasaj, de a folosi tot ceea ce sta la dispozitia noastra in favoarea celor care, intr-un fel sau altul, au fost prinsi in cursele vrajmasului. Aceasta munca, intotdeauna delicata si dificila, devenise asa din cauza patrunderii printre crestini a oamenilor care, netemandu-se de Dumnezeu, au schimbat harul Sau in destrabalare, intinand carnea si dispretuind stapanirile. Lipsa totala de constiinta la acesti oameni indeparta orice speranta de a-i face sa se rusineze sau de a le fi de vreun ajutor spiritual (vezi v. 12) ; ca "valurile infuriate ale marii", isi aruncau spuma nelegiuirilor lor si nu se rusinau de lucrurile mizerabile. Prezenta lor printre crestini, a caror nume si infatisare au adoptat, a trebuit de multe ori sa faca dificila, daca nu imposibila, disciplina care este potrivita casei lui Dumnezeu, disciplina pe care crestinii trebuie totusi sa o exercite (1 Corinteni 5:12). Nu avem decat sa privim in jurul nostru astazi, si peste tot in crestinatate, pentru a constata realitatea tabloului trasat in aceasta epistola a lui Iuda. Amestecul trist de care este vorba este, fara indoiala, lucrarea lui Satan. Domnul ne face atenti despre acesta in parabola "neghinei", care, zice El, reprezinta "fiii celui rau". Dar El arata necesitatea inevitabila de a lasa sa creasca in mijlocul graului, judecata finala a neghinei urmand sa aiba loc la seceris, adica la sfarsitul veacului (Matei 13:25, 30, 38, 39). Cu siguranta, nu se poate nega faptul ca principiile rele semnalate aici se dezvolta rapid in zilele noastre printre cei care nu au abandonat inca numele crestin. Dar, admitandu-l, trebuie sa fim de acord asupra importantei pe care o are, pentru fiecare dintre noi, sa ne faca atenti la indemnurile care ne sunt adresate. Fie ca si noi "sa luptam pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna", dar si sa veghem unii asupra altora, pentru a-i elibera pe cei care au suferit mai mult sau mai putin influenta nefericita a stricaciunii !
Pentru aceasta, trebuie in mod evident dragoste si mila, precum si discernamant spiritual, pentru a oferi ingrijire fiecarui caz care apare si remediul care i se potriveste ; dar trebuie mai ales o umblare personala sfanta si potrivita cu adevarul, o stare morala care sa fie rodul comuniunii cu Dumnezeu, astfel incat de a nu ingadui raul, si de a nu tolera niciun contact cu el. Nu se poate deci admite pretextele celor care pretind ca sunt in mod personal curati, pastrand in acelasi timp o asociere cu lucrurile rele. Pentru a-L glorifica pe Domnul, este potrivit sa se separe de tot ceea ce Il dezonoreaza. Nu acestei separari ii da Domnul aprobarea Sa in cuvintele adresate adunarii din Sardes, separare individuala, dar si colectiva ? "Ai in Sardes cateva nume care nu si-au intinat vesmintele" (Apoc. 3:4). Daca ramanem in mijlocul unui anturaj necurat, este dificil sa nu avem cel putin vesmintele intinate. Aceasta este ceea ce trebuie sa uram. "Temerea de Domnul este urarea raului" (Prov. 8:13). Dar, urand in totul raul si intinarea produsa prin cel mai mic contact cu el, trebuie sa aratam ravna, insotita de teama, pentru a salva cel putin pe unii, scotandu-i, ca pe taciuni, din foc.
114 Ce inseamna expresia "Intaiul-nascut din morti" (Apocalipsa 1:5).
Comparand acest pasaj cu primul capitol din epistola catre Coloseni, unde se gaseste o expresie asemanatoare, vom intelege ideea generala ; mai ales daca ne amintim ca termenul "Intaiul-nascut" se raporteaza nu la timp, ci la o relatie stabilita cu Dumnezeu, dupa cum este scris cu privire la David : "Si Eu il voi face cel intai-nascut, cel mai inaltat dintre imparatii pamantului" (Ps. 89:27). Exista totusi o diferenta ; forma de expresie in epistola catre Coloseni, "Cel Intai-nascut dintre cei morti", duce cu gandul asupra unei vieti de inviere care se manifesta acum in Persoana lui Hristos si care caracterizeaza intaietatea Sa in legatura cu Biserica ; in timp ce, in pasajul din Apocalipsa, Hristos este prezentat in legatura cu pamantul, tot ceea ce exprima relatiile Sale cu Biserica fiind omis : El este "Martorul credincios, Intaiul-nascut din morti si Mai-Marele imparatilor pamantului".
De fapt, Hristos are o dubla intaietate. El este "Intaiul-nascut din toata creatia" ; El are dreptul peste tot, nu doar ca Fiu, ci ca Creator, caci "toate au fost create prin El, cele care sunt in ceruri si cele care sunt pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie stapaniri, fie autoritati: toate au fost create prin El si pentru El. Si El este mai inainte de toate si toate se mentin prin El" (Col. 1:16-17). Apoi El este "Intaiul-nascut dintre cei morti" : este, dupa cum a zis cineva : "Intaiul-nascut potrivit puterii invierii Sale in aceasta noua ordine de lucruri in care omul este predestinat la o pozitie cu totul noua, dobandita prin rascumparare si in care el poate sa ia parte la gloria lui Dumnezeu (atat cat poate ceea ce este creat), si aceasta, prin participarea la viata divina in Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si la viata eterna, - si, in ce priveste Biserica, ca madular in Trupul Sau" (Studii asupra Cuvantului).
In ceea ce priveste timpul, daca trebuie sa vorbim, este scris "ca Hristosul trebuia sa patimeasca si ca El, Cel dintai din invierea mortilor, va vesti lumina, atat poporului, cat si natiunilor" (Fapte 26:23). Aceasta a avut loc dupa invierea Sa cand "multe trupuri ale sfintilor care adormisera au inviat", dovada stralucitoare a ceea ce trebuie sa lucreze pentru toti sfintii invierea Domnului (Matei 27:52, 53).
115 Ce reprezinta "sinagoga lui Satan" (Apocalipsa 2:9 ; 3:9) ?
Aceasta expresie este aplicata iudeilor, sau celor care pretindeau ca sunt astfel. Ei se aflau printre crestini si cautau sa aduca doctrina si practica Bisericii pe terenul religiei si traditiei iudaice. Iudeii au fost depozitarii oracolelor lui Dumnezeu (Romani 3:1, 2). Din acest punct de vedere, ei aveau o pozitie unica in lume, si era dificil pentru ei, chiar daca puneau deoparte privilegiile lor nationale, sa accepte ca Dumnezeu vrea sa actioneze pe pamant fara ei. Este ceea ce a facut din iudei vrajmasi inversunati ai Evangheliei (1 Tesaloniceni 2:14-16). Odata convertiti si intrati in Biserica, vechile lor prejudecati ii impingeau continuu spre formele exterioare care le erau atat de dragi, si le era greu sa inteleaga ca lepadarea lui Hristos a pus capat vechii ordini de lucruri, si ca prima conditie de implinire a profetiilor in favoarea lor era pocainta lor, si primirea lui Mesia la intoarcerea Sa (Fapte 3:19-26).
In plus, moartea lui Hristos a pus bazele oricarei binecuvantari pentru oameni, sperantele iudeilor cu privire la pamant au fost inlocuite cu binecuvantari spirituale. In acelasi timp, barierele inguste care limitau privilegiile la o natiune favorizata s-au schimbat. Epistolele catre Evrei si catre Efeseni explica aceste lucruri in detaliu.
Exista totusi in inima omului o tendinta foarte pronuntata spre o religie care face apel la simturi si la sentimente naturale, si eforturile iudeilor convertiti, care au fost obisnuiti cu aceste lucruri in slujirea de la templu din Ierusalim, gaseau ecou in multe inimi, dupa cum se vede in epistola catre Galateni. Domnul infatiseaza aceasta ca o lucrare a lui Satan, iar pe cei care actioneaza in acest sens, ii numeste "sinagoga lui Satan".
116 Ce reprezinta "cele patru animale (in rom. "fapturi vii")" din Apocalipsa, cap. 4:6-8, etc. ?
Descrierea data acestor "fapturi vii", - caci aceasta este semnificatia numelui care le este dat, - aminteste ceea ce este spus despre "heruvimi" de catre profetul Ezechiel ; vezi capitolul 10. In primul capitol din Ezechiel, ele sunt numite "animale" sau "fapturi vii". Termenul "heruvimi" nu este folosit in Apocalipsa. Aspectul animalelor in ambele pasaje este acelasi, in afara de faptul ca in Apocalipsa ele au "sase aripi", asemeni serafimilor pe care i-a vazut profetul Isaia (cap. 6). Un alt detaliu, care nu este fara importanta, este ca in Ezechiel nu se spune ca heruvimii vorbesc, in timp ce in Apocalipsa fapturile vii, la fel ca si serafimii, nu inceteaza sa proclame : "Sfant, Sfant, Sfant" spre gloria Dumnezeului Atotputernic ; apoi, animalele sunt in mijlocul tronului ; ele participa activ la laudele adresate Mielului, si conduc inchinarea "batranilor".
Din cele de mai sus, putem concluziona deci ca aceste "animale" indeplinesc ambele descrieri oferite de Isaia si Ezechiel, fara a uita ca slujba lor se extinde datorita revelatiei depline a lui Dumnezeu in Persoana Preaiubitului Sau Fiu.
"Heruvimii", peste tot in Scriptura, sunt agentii de administrare a puterii tronului, unde harul straluceste in acelasi timp cu judecata. "Serafimii" sunt gardienii gloriei personale a lui Dumnezeu atunci cand in condescendenta Lui apare in templul Sau, in mijlocul poporului Sau, pentru a actiona asupra constiintei acelora care sunt martori ai acestei glorii.
"Animalele" din Apocalipsa, reunind aceste doua caractere, se plaseaza impreuna cu rascumparatii glorificati, care sunt inaintea lui Dumnezeu si inaintea Mielului, pentru a justifica dreptul lor la locul lor in aceasta glorie in conformitate cu gandurile si intentiile lui Dumnezeu, si potrivit cunostintei depline a valorii lucrarii lui Hristos, cunostinta data de Duhul Sfant celor care sunt rascumparati prin aceasta lucrare.
117 De ce cantarea este numita "noua" (Apocalipsa 5:9) ?
Cuvantul "noua" ne face sa gandim la Psalmul 40, care trateaza invierea lui Hristos, ca avand loc inainte de "jertfirea" Sa, adica moartea Sa. Cantarea cea noua urmeaza eliberarii "din groapa pieirii". Rezultatele pentru toti credinciosii sunt nelimitate. Deci, cantarea din Apocalipsa este singura in toata Scriptura care celebreaza sangele, - sangele Mielului. Batranii o canta inaintea Lui
118 Pentru ce este spus : "I-ai facut imparati" (Apocalipsa 5:10) ? Adunarea este cuprinsa in grupul de credinciosi despre care este vorba, sau ea va avea un loc aparte ?
Adunarea va avea pentru totdeauna un loc care ii este propriu. Domnul Si-o va prezenta fara pata (Efes. 5:27). Cu toate acestea, ea va participa impreuna cu toti sfintii Vechiului Testament la gloria Imparatiei, prin faptul ca ea va domni impreuna cu Hristos. Aceasta este cea mai mica dintre gloriile sale, dar aceasta este cea pe care lumea o poate vedea si intelege cel mai usor. Isus vorbeste despre asta, adresandu-Se bisericii din Laodiceea ; si faptul este semnalat la cap. 21 din Apocalipsa, versetul 24 : "Si natiunile pamantului ii vor aduce gloria lor". Apoi, la capitolul 19, este bine stiut momentul cand El "a inceput sa imparateasca" si nunta Mielului este celebrata in cer. Aceasta nu va impiedica ca gloria sa cea mai mare, cea mai pretioasa, sa fie aceea care nu va fi dezvaluita inaintea lumii, dar cine poate intelege relatiile intime, de nedescris, care vor exista pentru totdeauna intre Domnul si mireasa Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu