`
Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XVI -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
119 Ce reprezinta "sufletele sub altar" despre care este vorba in Apocalipsa 6:9 ? fac ele parte din Biserica ?
Inainte de a vedea detaliile acestei carti minunate a Apocalipsei, este bine de amintit ca scopul sau principal este de a scoate in evidenta caile lui Dumnezeu in legatura cu pamantul, si luarea in stapanire a acestuia de catre Domnul, care a fost lepadat, implinind promisiunea pe care o gasim in Psalmul 2 : "Cere-Mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire". La aceasta "mostenire" se refera "cartea" din mana dreapta a "Celui care sedea pe tron" (cap. 5:1), carte pe care nimeni nu se gasea vrednic sa o deschida, cu exceptia Mielului.
Apocalipsa face referire permanent la profetiile anterioare cuprinse atat in Vechiul cat si in Noul Testament, ceea ce este in special cazul in cele trei sau patru ultime capitole. Autoritatea lui Dumnezeu trebuie sa fie recunoscuta in mod definitiv pe intreg pamantul, si numele care indica aceasta autoritate este "Cel Preainalt" pe care Melhisedec l-a facut cunoscul lui Avraam. El este "Stapanul cerurilor si al pamantului". Stapanirea cerurilor nu a putut sa-I fie contestata (Psalmul 115:16), dar, pe pamant, oamenii s-au ravratit impotriva Lui si L-au respins pe Hristosul caruia I-a incredintat toata puterea. Dar vine momentul cand se va cunoaste ca Cel "al carui Nume este Domnul" este de asemenea si "Cel Preainalt peste tot pamantul" (Psalmul 83:18).
Cand Domnul Isus va implini primul act al intoarcerii Sale, luand la Sine pe sfintii adormiti sau in viata atunci aici jos, El nu va veni pana pe pamant. Dimpotriva, noi vom merge sa-L intalnim "in vazduh" (1 Tes. 4:13-17). Rapirea sfintilor nu este mentionata in Apocalipsa ; dar, de la capitolul 4, cei care vor fi fost obiectele acestei manifestari a puterii Domnului se vor afla deja in cer, reprezentati prin cei douazeci si patru de batrani asezati pe tronuri in jurul tronului lui Dumnezeu si al Mielului. Tabloul istoric al capitolului 12 include, fara indoiala, aceasta rapire a sfintilor, vazuti ca facand parte din Acela care trebuie sa pasca toate natiunile cu un toiag de fier (comp. cap. 2:26, 27). Apoi, in cap. 19, inainte ca Domnul sa iasa sa execute judecata asupra imparatilor pamantului care I s-au opus, se vede Biserica "pregatita" ca sotie a Mielului, pentru a se manifesta ca atare, atunci cand Domnul va fi aratat in glorie (Coloseni 3:4).
Intre aceste doua acte, rapirea sfintilor si iesirea "Imparatului imparatilor" urmat de ostirile ceresti, multe lucruri isi vor avea implinirea lor. Pamantul, lipsit de mijlocirea credinciosilor (1 Timotei 2:1, 2), va fi lasat la dispozitia lui insusi, sau mai degraba a celui rau, iar nelegiuirea isi va afla deplina sa dezvoltare in persoana omului pacatului, sau Antihrist, si sub conducerea personala a lui Satan (2 Tes. 1:2 ; Apoc. 12:12 13 ; 16:13-16). Dar chiar si acest timp, Duhul lui Dumnezeu va lucra pentru a mantui o mare multime de persoane (Apoc. 7:9-10). Inainte de descoperirea puterii lui Antihrist, vor exista persecutii carora vor cadea victime cei ale caror suflete se vad "sub altar" strigand dupa razbunare (cap. 6:9-11). Acestia nu fac parte din Biserica care va fi deja completa, ci ei vor avea parte de gloria domniei Domnului, la fel ca cei care vor fi omorati mai tarziu, atunci cand conducatorul din Occident (fiara) si Antihristul isi vor exercita puterea lor. Aceste doua grupe de sfinti sunt mentionate la capitolul 20, v. 4-6.
120 In Matei 20:16 este spus : "exista multi chemati, dar putini alesi" ; apoi inca (cap. 7:14) : "Stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt cei care o gasesc". Cum se poate impaca aceste pasaje cu v. 9-17 din cap. 7 din Apocalipsa, care vorbeste de o "multime mare, pe care nimeni nu putea sa o numere, din orice natiune si popoare si limbi", imbracati in haine "albite in sangele Mielului" ?
Primele doua pasaje se refera la lucrarea harului lui Dumnezeu in aceasta lume in timpul care este numit "ziua mantuirii", cand Dumnezeu este rabdator fata de toti, nevrand ca niciunul sa piara, ci toti sa vina la pocainta (2 Petru 3:9, 15). Ele ne arata modul in care oamenii au primit mesajul harului : inima naturala iubeste lumea si n-o paraseste de bunavoie pentru a se intoarce la Dumnezeu. Dupa cum zicea Domnul iudeilor, care nu voiau sa "vina la El sa aiba viata" (Ioan 5:40). Vedem ca usa este stramta - intr-adevar asa este. Din cauza aceasta se prefera un drum larg unde se poate face propria vointa si irosirea timpului, in ciuda avertizmentelor Evangheliei care spune ca drumul larg duce la pierzare. Chiar atunci cand cineva este chemat in ultimul moment si, constrans de a intra in slujba unui Stapan bun si bland, pe care nu L-a cunoscut pana atunci, cei care se agata de dreptatea pe care o poate oferi omul gasesc sa vorbeasca impotriva harul. Ei nu se bucura de aceasta iubire libera si perfecta care ne binecuvanteaza, nu pentru ca noi am merita aceasta, ci pentru ca Dumnezeu este dragoste, si ca actioneaza fata de noi potrivit cu ceea ce El este.
Aceasta, de fapt, explica al treile pasaj. El se refera la un timp cu totul diferit. Este vorba de un timp cand pamantul va fi lasat la dispozitia celui rau, timpul "necazului cel mare", dupa cum versetul 14 o spune destul de clar (comp. Matei 24:21). Acesta va fi dupa rapirea Bisericii, cand marturia care este data acum in lume va fi incheiata. Inaintea judecatilor grozave care vor veni asupra pamantului, Dumnezeu va actiona de o maniera extraordinara pentru a smulge un numar mare de suflete de la distrugerea generala si de sub puterea lui Satan. Acestea nu vor face parte din Biserica, mireasa lui Hristos, dar ele se vor bucura totusi de o fericire care le este pregatita, fiind "fericitii" care vor fi invitati la sarbatoarea nuntii Mielului (Apoc. 19:9). Ce minunat este harul care se descopera astfel intr-un timp atat de sumbru !
Amintiti-va, de asemenea, ca pasajul din Matei vorbeste de starea de lucruri despre care fiecare poate sa-si dea seama si care exista in jurul nostru in aceasta lume, in timp ce versetele din Apocalipsa prezinta un rezultat final. Timpul de har, ziua actuala de mantuire dureaza de mult timp ; dar in fiecare loc, in fiecare epoca, turma a fost intotdeauna o "turma mica". Cu toate acestea, daca se priveste in ansamblu, numarul celor care au fost salvati de la ziua Cincizecimii, nu este el, de asemenea, o multime mare ? Si cati vor fi pe care numai Dumnezeu ii cunoaste ? Nu este mai putin adevarat ca usa este stramta si ca in orice timp ar fi, este nevoie de energia care vine la de Dumnezeu pentru a decide sa se intre pe ea.
121 Cine sunt mortii numiti "fericiti" in capitolul 14 din Apocalipsa, versetul 13 ?
Epoca la care se aplica pasajul este stabilita de versetele de mai inainte. Este cea a grozavei persecutii care va avea loc in scurta perioada de timp cand Antihristul se va prezenta ca fiind conducatorul iudeilor, si cand natiunile din Occident vor consimti sa se supuna puterii fiarei (Apoc. 17:13). "Fiara", este numele profetic care este dat puterii dominante a imperiului roman reinviat, in ultima faza a existentei sale. Antihristul este, fara indoiala, cel despre care vorbeste Domnul la sfarsitul capitolului 5 din Evanghelia dupa Ioan : "Eu am venit in Numele Tatalui Meu si nu Ma primiti; daca va veni un altul, in numele lui insusi, pe acela il veti primi" (v. 43). Aceste doua puteri, din ratiuni politice, vor actiona impreuna cu intentia de a suprima tot ceea ce, direct sau indirect, atinge evlavia sau recunoastrea autoritatii lui Dumnezeu. In acele zile, nimeni nu va putea cumpara sau vinde fara sa aiba, pe mana dreapta sau pe frunte, semnul sau numele fiarei. Si daca cineva refuza sa se inchine chipului ei, singura alternativa va fi moartea. Domnul, vorbind despre acest timp grozav viitor, numit "necazul cel mare", El zice : "Si, daca n-ar fi fost scurtate zilele acelea, n-ar fi fost mantuita nicio faptura; insa, datorita celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate" (Matei 24:22). Aceasta promisiune ofera o anumita mangaiere, si glasul venit din cer, zicand : "Ferice de mortii care mor in Domnul de acum incolo", adauga o alta marturie cu privire la credinciosia Domnului fata de cei care vor ramane credinciosi in acest timp de necaz fara precedent. Ei sunt tovarasi cu cei despre care este scris ca l-au invins pe Satan "datorita sangelui Mielului si datorita cuvantului marturiei lor si nu si-au iubit viata, pana la moarte" (Apoc. 12:11). Domnul nu-i va uita : "Fericiti" sunt deja ei, in odihna, si "lucrarile lor ii urmeaza".
In capitolul 20 din Apocalipsa, printre cei care vor avea parte de cea dintai inviere, se disting clar trei clase. Vedem mai intai pe cei care sunt deja asezati pe tronuri, adica pe toti cei care au fost inviati inaintea acestor timpuri grozave de la sfarsit ; apoi pe cei care vor fi victimile celei dintai persecutii care va urma intr-un timp care nu este stabilit (Apocalipsa 6:9, 10), apoi pe ultimii care vor pieri in timpul necazului cel mare, a carui durata este de "patruzeci si doua de luni" (Apocalipsa 13:5, 12).
122 Ce semnifica "cea dintai inviere" (Apocalipsa 20:5, 6) ?
Ideea unei invieri generale atat a celor drepti cat si a celor nedrepti, foarte raspandita chiar inainte de crestinism, nu este scripturistica. Vedem, din raspunsul pe care il da Marta, sora lui Lazar, lui Isus, ca ea impartasea acest gand impreuna cu o mare parte din iudeii din timpul ei : "Stiu ca va invia la inviere, in ziua de apoi" (Ioan 11:24). Ea nu stia ca Isus, fiind El Insusi "invierea si viata", a exercitat asupra trupurilor celor morti si celor vii o autoritate directa in legatura cu acest adevar pe care l-a spua ea. La fel, in Marcu 9:10, ucenicii, desi ca iudei credinciosi, nu se indoiau de invierea mortilor de-o maniera generala, nu au inteles absolut nimic din expresia pe care Domnul a folosit-o : "invierea dintre morti ; caci aceasta implica faptul ca unii vor invia, lasandu-i pe altii sa doarma inca in mormant. Si, desi Domnul a aratat clar, in invatatura Sa, deosebirea dintre "invierea vietii" pentru cei drepti si "invierea judecatii" pentru cei nedrepti (Luca 20:35, 36 ; Ioan 5:29, etc.), abia dupa propria Sa inviere ucenicii, invatati de Duhul Sfant, au inteles semnificatia invierii lui Hristos in legatura cu cei care i apartin prin credinta in sangele Sau.
Ca trebuie sa fie "o inviere a mortilor", aceasta este o doctrina fundamentala, in care au crezut credinciosii din toate timpurile : vezi Iov 19:25-27 ; Evrei 6:2, si raspunsul Domnului din Marcu 12:26. Dar invierea dintre morti nu este invatata decat in Noul Testament, de catre Domnul si apoi de apostolii Sai. Prin propria Sa inviere, dupa ce a fost supus suferintei, Hristos a fost primul care a vestit iudeilor si natiunilor lumina, si El a fost un exemplu de ceea ce este rezervat pentru toti cei care cred in El. Intr-adevar, El va spune apoi cu privire la ai Sai : "Ii voi invia in ziua de apoi" (Ioan 6:39, 40) ; Fapte 26:23 ; 2 Corinteni 4:14 ; 1 Tesaloniceni 4:14). Apostolului Pavel i-a dat Domnul harul sa dezvolte doctrina cu privire la credinciosi.
Pentru acestia, exista o inviere dintre morti, numita, de asemenea, "invierea vietii" sau "cea dintai inviere". Parga acestei invieri este Hristos ; apoi vor urma cei care sunt ai Lui "la venirea Sa" (1 Corinteni 15:20-23). Pasajul citat din Apocalipsa, cap. 20:4-6, ne face sa asistam la ultimul act al acestei "prime invieri". Fericiti si sfinti, intr-adevar, sunt cei care au parte de ea ! Restul mortilor nu vor reinvia decat la sfarsitul domniei lui Mesia, care va dura o mie de ani. Atunci va avea loc a doua inviere, cea a "mortilor", si judecata lor. Cei care se vor afla acolo nu vor avea decat "a doua moarte" ca parte a lor grozava si eterna (Apocalipsa 20:11-15).
123 Cea dintai inviere va fi implinita atunci cand Domnul Isus va veni ca sa judece pe cei vii si pe cei morti ?
Cercetand atent Scripturile, observam ca "cea dintai inviere" este o expresie caracteristica, mai degraba decat pur si simplu istorica. Este evident ca ea este inaintea celei de-a doua invieri, care este cea a celor "nedrepti" (Fapte 24:15), sau, dupa Ioan 5:29, "invierea judecatii" ; dar nu o putem limita la o perioada fixa, cel putin dupa modul nostru de a socoti timpul, dar ce ne este spus, intr-un mod general, ca ea va fi implinita inaintea domniei mileniale a lui Hristos. Iata ceea ce este clar, potrivit capitolului 20 din Apocalipsa. Tinem sa repetam, cu aceasta ocazie, ca cea dintai inviere este "o inviere dintre morti", adica o inviere doar a unora ("cei credinciosi"), in timp ce altii ("cei rai") vor ramane inca in mormintele lor. Aceasta este una din doctrinele caracteristice crestinismului ; ea a provocat discutia ucenicilor atunci cand Domnul a vorbit pentru prima data, coborand de pe muntele schimbarii la fata (Marcu 9:10). Ei n-au inteles atunci "ce este invierea dintre morti". Domnul Isus este El Insusi "parga" acestei invieri (1 Corinteni 15:20) ; astfel deci, toti cei care sunt ai Lui vor fi inviati. Este adaugat : "dar fiecare la randul cetei lui: cel dintai rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui". Expresia "venirea Lui" este vaga si generala ; apostolul nu intra aici in detalii care ne sunt date in cap. 4 din prima epistola catre Tesaloniceni. De fapt, inceputul cap. 20 din Apocalipsa si alte pasaje ne arata ca vor fi mai multe grupe de persoane care vor fi cuprinse in "cea dintai inviere (*). Vor fi sfintii Vechiului Testament, precum Avraam, Isaac si Iacov (Matei 8:11 ; 22:31-32) ; vor fi credinciosii care fac parte din economia actuala si care alcatuiesc "Biserica" (Efeseni 5:27 ; Filipeni 3:20, 21 ; Coloseni 3:3-4, etc.) ; dar vor fi, de asemenea, cei a caror suflete sunt vazute "sub altar", atunci cand Mielul "a deschis a cincea pecete", si carora le este spus ca trebuie sa se odihneasca "putin timp, pana se va implini si numarul celor impreuna-robi cu ei si al fratilor lor, cei care urmau sa fie ucisi ca si ei" (Apoc. 6:9-11) ; apoi, in final, "fratii" acestora, cei care vor fi ucisi in timpul domniei "fiarei" si a lui Antihrist, si care nu s-au inchinat fiarei , nici chipului ei (Apoc. 13:15). Aceste doua grupe sunt indicate in Apocalipsa 20:4, dupa ce a fost vorba de cei care sunt deja "asezati pe tronuri", si care sunt, fara indoiala, reprezentati intr-un mod general prin "batranii" din capitolul 4. Citind insa Scripturile, nu se poate sa nu fii izbit de faptul ca Duhul lui Dumnezeu evita sa faca un sistem de profetie prin prezentarea impreuna, intr-un singur si acelasi tablou, diversele acte ale venirii Domnului. Asa ca, intelepciunea noastra nu este sa ne aventuram dincolo de ceea ce este scris ; de a nu spune ceva acolo unde Scriptura nu spune nimic. Caci niciun pasaj al sfantului Cuvant al lui Dumnezeu nu ne face sa credem ca diferitele grupe mai sus-mentionate vor invia in acelasi timp ; dimpotriva, ultimile doua grupe nu vor fi inviate, cu siguranta, decat atunci cand cele de dinainte vor fi deja "asezate pe tronuri".
(*) Vezi intrebarea 121
Expresia "sa-i judece pe cei vii si pe cei morti", in 1 Petru 4:5, are in mod evident o insemnatate morala ; ea se opreste la gandul asupra Celui care este gata sa judece si asupra caracterului judecatii Sale, si nu asupra unei perioade stabilite la care aceasta judecata trebuie sa aiba loc. La fel este si 2 Timotei 4:1. Dar, in toate cazurile, nimic nu arata ca judecata "celor vii" si a celor "morti va avea loc in acelasi timp. Matei 25:31-46, ne face sa asistam la prima, "cand va veni Fiul Omului", si Apocalipsa 20:11-15, descrie care va fi ultima, inaintea tronului mare si alb, atunci cand pamantul si cerul vor fugi dinaintea Celui care este asezat pe tron, si ca nu se va gasi loc pentru ele. Intreaga domnie mileniala a lui Hristos se va desfasura intre aceste doua judecati.
124 La ce moment se aplica tabloul Bisericii prezentat in capitolul 21 din cartea Apocalipsa ?Biserica fiind cereasca, trebuie sa astepte sa vina pe pamantul reinnoit ? Si in ce conditii imparatii pamantului ii vor "aduce gloria lor" (v. 26) ?
Atunci cand totul va fi copt pentru judecata, Domnul va iesi sa aduca razbunare peste "fiara" si peste "falsul profet", la fel si peste cei care ii urmeaza (cap. 19). Apoi Satan va fi legat si inchis in Adanc, iar Hristos va domni o mie de ani (cap. 20:1-6). Biserica va fi aratata in glorie, nu pe pamant, ci deasupra pamantului, "coborand din cer" din care ea face parte, devenind astfel lumina cetatii pamantesti, Ierusalimul, centrul de guvernare asupra pamantului.
Descrierea Bisericii glorioase in timpul domniei milenare a lui Hristos se gaseste in capitolul 21, de la versetul 9. Ea aminteste de primul gand despre Biserica oferit de Domnul in Matei 16, urmand indicatiile continute in 1 Cronici 17:11-14. Fiul este Cel care avea sa construiasca o casa pentru Tatal, casa pe care a numit-o "Adunarea Mea". Comparati 1 Corinteni 3:9-11 ; Efeseni 2:19-22 ; 1 Petru 2:5. Gloria Mielului, a carui prezenta lumineaza Biserica, va deveni prin acest intermediar (prin Biserica) lumina natiunilor (Apoc. 21:24). Nu este spus ca natiunile Il vor vedea in mod personal pe Domnul pe durata domniei Sale. Gloria Sa va fi cunoscuta prin Biserica, locuinta lui Dumnezeu si a Mielului care sunt templul ei.
Acolo natiunile isi vor "aduce gloria lor". Tot ceea ce se face acum in acest sens ( si, desigur, este foarte putin), se face in mod spiritual si prin credinta, acolo unde Dumnezeu este recunoscut. Dar gandirea oamenilor este mai degraba sa se lipseasca de Dumnezeu. Atunci lucrurile vor fi schimbate ; cand autoritatea Domnului se va face simtita, atunci credinta se va amesteca cu vederea, si toate natiunile pamantului vor fi obligate sa recunoasca ca Domnul domneste inconjurat de sfintii Sai glorificati. Vedeti, de asemenea, Ioan 17:22, 23 ; 2 Tesaloniceni 1:10.
Dupa domnia milenara a lui Hristos va urma starea eterna, despre care avem o descriere foarte scurta in capitolul 21, versetele 1 la 8. Este remarcabil ca pozitia relativa a Bisericii este descrisa in aceeasi termeni ca in versetul 10, care se aplica mileniului, adica, "coborand din cer de la Dumnezeu". Nu este spus ca ea vine pana pe pamantul cel nou, ci va fi la fel in legatura cu pamantul si "cu oamenii". Ea va fi pentru totdeauna "locuinta lui Dumnezeu" (vezi Efeseni 2:22). Starea actuala a lucrurilor pe care noi o cunostem, va fi atunci schimbata complet, cerul si pamantul fiind reinnoite : dreptatea va locui acolo ; si marea nu va mai fi. Fie ca noi, in asteptarea acestor lucruri, sa fim gasiti fara pata si fara vina inaintea Domnului (2 Petru 3:13-14).
125 Ce trebuie sa intelegem prin "casa Domnului" de la Silo, templul nefiind inca zidit ? Si cum a fost inlocuita ea dupa aceea ?
Cuvintele "casa" sau "templu" sunt folosite uneori in sens spiritual pentru a indica locul unde era altarul pe care se aduceau jertfe lui Dumnezeu, si unde Dumnezeu "locuia" in mijlocul poporului Sau (vezi Exod 15:2, 13). Apoi, la cap. 25, versetul 8, gasim ca Dumnezeu, dandu-i lui Moise directive necesare pentru constructia cortului, spune ca israelitii trebuie sa-I aduca daruri in acest scop, adaugand : "Si sa-Mi faca un locas sfant, ca sa locuiesc in mijlocul lor".
Expresia "casa Domnului" face referire la un astfel de locas (sau "sanctuar"), care avea forma unui cort, sau a unei case zidite din pietre cioplite. Vezi Deuteronom 23:18 ; Iosua 6:24 ; Judecatori 18:31 ; 19:18 ; 1 Samuel 1:7, etc.
Nu a existat "templu", propriu-zis, inaintea celui zidit de Solomon (vezi 2 Samuel 7:6 ; 1 Imparati 3:2). Pana atunci, cortul construit de fiii lui Israel, la porunca lui Moise, a servit ca templu ; si la acest cort, fara indoiala, face referire expresia din Psalmul 90, versetul 17 : "lucrarea mainilor noastre".
Ajunsi in tara Canaan, se pare ca israelitii au asezat cortul mai intai la Ghigal, unde era "tabara" (Iosua 4:19 ; 9:6 ; 10:15, 43) ; apoi la Silo (Iosua 18:1 ; 19:51). Il regasim acolo la inceputul cartii Samuel (cap. 1:3, 9, 24), unde sunt folosite ambele expresii, "templul Domnului" si "casa Domnului", pentru a-l desemna, precum si la cap. 3:3, 15. Existau atunci anumite anexe, sau cladiri auxiliare ? Pasajele din cap. 3:3 si 4:18, ar putea sa ne faca sa presupunem. In orice caz, valoarea si importanta sa s-au pierdut, din moment ce chivotul a fost luat, pentru a nu mai fi niciodata asezat la locul sau. Samuel jertfea in alte locuri, precum Mitpa, Rama sau Ghilgal (7:9, 17 ; 9:12 ; 10:8 ; 11:15).
Atunci cand David a fost persecutat de imparatul Saul, el a fugit la preotul din Nob (1 Samuel 21:1). Relatarea lasa sa se inteleaga ca sanctuarul era acolo, si ca slujba se facea acolo, cel putin in parte. Dar dupa masacrarea preotilor, nu a mai ramas decat Abiatar, care "a fugit la David", aducand efodul, ultimul semn al interventiei lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau prin intermediul preotiei (1 Samuel 22:20 ; 23:6, 9).
Mai tarziu, cand David a fost asezat imparat peste tot Israelul, cortul se gasea "pe inaltimea care era la Gabaon" (1 Cronici 16:39 ; 21:29). De asemenea, altarul pentru arderea-de-tot se afla acolo. David a urcat chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat Iearim, unde a fost pazit mult timp, si la pus intr-un cort pregatit pentru el pe muntele Sion ; caci acolo si-a construit palatul sau (1 Cronici 11:5 ; 15:1). El a pastrat slujbele in doua locuri, la Sion si la Gabaon (1 Cronici 16:6, 39, 40).
Atunci cand Solomon a zidit templul pe muntele Moria - la aproximativ 800 metri distanta de Sion - el a asezat acolo chivotul, precum si uneltele sfinte ale cortului, aduse din Gabaon. Vechiul altar a fost inlocuit pentru slujba cu noul altar facut de Solomon (2 Cronici 1:5 ; 3:1 ; 4:1 ; 5:5).
Datorita necredinciosiei poporului si a refuzului sau de a asculta de avertismentele repetate de multe ori prin profeti, maretul templu al lui Solomon a fost ars, iar uneletele si visteria duse la Babilon (2 Cronici 36:18, 19). Ce judecata grozava datorita neascultarii lor, si care are o mare valoare pentru noi astazi !
Dupa saptezeci de ani de captivitate, o ramasita a poporului, incurajata de catre imparatul Cirus, a venit sa rezideasca templul in mijlocul multor dificultati cauzate de gelozia popoarelor din jur ; el a fost construit pe vechiul sau amplasament de pe Moria. Acest templu, al doilea, a fost marit de catre imparatul Irod, mai ales prin adugarea mai multor curti si cladiri de jur impreuj. Acesta este templul in care Domnul Isus a intrat deseori, implinind astfel, in mod partial, profetia lui Hagai 2:9 : "Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai".
Acest templu a fost ars de romani la patruzeci de ani dupa moartea si invierea Domnului.
Probabil ca iudeii se vor intoarce in tara lor si vor zidi un altul, unde Antihris isi va face lucrarea sa funesta, si care va fi distrus de cataclismul care va desparti Muntele Maslinilor, la intoarcerea Domnului Isus pe acest pamant (Zaharia 14:4). Caci El va reveni chiar in acelasi loc unde ucenicii L-au vazut urcand la cer (Fapte 1:9-12). In acelasi timp, noul templu, descris de Ezechiel, va fi zidit pe "un munte foarte inalt" care se va inalta la nord de noua cetate Ierusalim (Ezechiel 40:1, 2 ; Mica 4:1, 2). Comparati, de asemenea, cu Psalmul 48:1-3.
Este foarte remarcabil de vazut cum toate aceste diferite profetii se leaga impreuna pentru a stabili, nu doar pozitia relativa a noului templu si a cetatii viitoare, ci, de asemenea, schimbarile extraordinare care vor avea loc. Pe de alta parte, exista cu siguranta in aceste lucruri o invatatura spirituala pentru noi cu privire la locuinta lui Dumnezeu, ca centrul de strangere pentru poporul Sau, si, de asemenea, pentru toti locuitorii pamantului. O vedem la sfarsitul Psalmului 47, care-l precede pe cel in care este indicata noua locatie a Sionului (Ps. 48).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu