Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XX -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
142 Trebuie sa ne abtinem de a manca sange ? Interdictiile din Geneza 9 ; Levitic 3:17 ; 7:26, 27 ; 17:10, 14 ; 19:26 ; Deuteronom 12:35 ; Fapte 15:20, 29, se aplica ele si noua ?
Examinand atent aceste pasaje, pare dificil sa gandim ca ele nu ne privesc si pe noi. Intr-adevar, interzicerea de a manca sange nu este doar o prescriptie a legii mozaice ; ea este facuta lui Noe si descendentilor sai. Ea face parte din poruncile lui Dumnezeu pentru om pe pamant dupa potop. Dumnezeu a incredintat acestui patriarh si descendentilor sai autoritate prin frica asupra animalelor, si i-a dat carnea pentru hrana. El fixeaza principiul guvernarii si stabileste legamantul Sau cu oamenii pe pamant, dandu-le un semn - curcubeul - amintind ca nu va mai distruge pamantul prin potop. Toate acestea nu sunt permanente ? Toate acestea nu ne privresc ele si astazi ? De ce interzicerea de a manca sange ar fi o exceptie ? Legea lui Moise aminteste aceasta interzicere dand un motiv care,in timp ce se aplica la jertfele prevazute de lege, contine un principiu general si permanent. "Pentru ca viata carnii este in sange si vi l-am dat pentru altar spre a face ispasite pentru sufletele voastre; pentru ca sangele este cel care face ispasire pentru suflet" (Levitic 17:11). De aici putem trage concluzia ca viata apartine lui Dumnezeu ; ea poate sa-I fie oferita pe altar pentru a face ispasire, dar ea Ii apartine si interzicerea de a manca sange este destinata sa aminteasca acest lucru. Nu ar fi aceasta si pentru noi ?
Paganii, dedandu-se la idolatrie, abandonand pe adevaratul Dumnezeu, au uitat sau dispretuiau relatiile stabilite de Dumnezeu la inceput. Atunci cand Evanghelia le-a fost adusa si cand multi au crezut si au intrat in adunare, a devenit necesar sa li se aminteasca aceste lucruri, nu ca prescriptii ale legii, la care ei nu se supuneau, ci ca anterioare legii. Trebuiau sa se fereasca de lucrurile jertfite idolilor, de sange, de ceea ce a fost sugrumat si de curvie. Si scrisoarea care le-a fost adresata adauga : "De care, pazindu-va, bine faceti" (Fapte 15:28, 29). Vom face noi bine, facand contrariul ? Interzicerea de a manca sange este asezata pe acelasi nivel cu cele de a lua parte la idolatrie si a se deda la necuratie. Daca acestea au ramas, de ce aceea nu ? S-a parut bine Duhului Sfant, apostolilor si adunarii sa stabileasca ca necesare si pe unele si pe altele. Ar trebui noi sa lasam pe una deoparte ?
Chestiunea ni se pare rezolvata, dar vom adauga cateva randuri ale unui frate despre acest subiect : "Practicile pe care decretul adunarii din Ierusalim le-a condamnat, nu erau lucruri interzise doar de lege; ele erau impotriva ordinii stabilite de Dumnezeu creatorul, si impotriva unei interziceri data lui Noe atunci cand i s-a dat sa manance carne. Omul nu trebuie sa aiba relatii cu femeia decat in sfintenia casatoriei ; viata apartine lui Dumnezeu ; orice comuniune cu idolii era o atingere a autoritatii adevaratului Dumnezeu. Moiese a spus acestea in lege ; aceste lucruri erau impotriva cunoasterii inteligente a adevaratului Dumnezeu... Aceste directive se adreseaza inteligentei crestine ; prin intelegerea adevaratului caracter al decretului, vedem ca nu exista nimic in el in contradictie cu instructiunile de a manca din orice se vinde la macelarie (1 Corinteni 10:25-31), caci, facand asa, Il recunosc pe Dumnezeu care l-a dat, si nu un idol. Daca fapta implica comuniunea cu idolul, chiar pentru constiinta altuia, Il provoc pe Dumnezeu la gelozie, pacatuind impotriva Lui si impotriva aproapelui meu. Cand mi se ofera carne, eu nu stiu daca animalul a fost sugrumat sau nu. Daca se actioneaza in asa fel incat se presupune ca ar fi indiferent daca omul recunoaste ca viata apartine sau nu lui Dumnezeu, eu pacatuiesc chiar daca accept sau sanctionez acest mod de a actiona" (Studii asupra Cuvantului).
143 Este permis unei femei sa ia cuvantul intr-o adunare crestina ? Si cand si de ce trebuie sa se acopere ?
Cuvantul lui Dumnezeu este categoric cu privire la orice actiune a unei femei in public : "Femeile sa taca in adunari, pentru ca nu le este permis sa vorbeasca; ci sa fie supuse, asa cum spune si legea. Iar daca doresc sa invete ceva, sa intrebe pe sotii lor acasa; pentru ca este rusine pentru femeie sa vorbeasca in adunare" (1 Corinteni 14:34, 35). "Femeia sa invete (sa primeasca invatatura) in liniste, in toata supunerea; dar nu-i permit unei femei sa invete pe altii, nici sa exercite autoritate peste barbat" (1 Timotei 2:11, 12). Motivul dat in acest al doilea pasaj este potrivit sa ne faca sa reflectam : femeia nu a fost facuta ca sa ocupe primul loc ; prin urmare, ea trebuie sa fie obiectul unei ingrijiri speciale pentru a o proteja de pericol. Sotul este indemnat sa-i dea cinste, locuind cu ea ca si cu un vas mai slab. Daca isi paraseste locul sau, ea se expune ispitirii Vrajmasului, precum Eva ; si cine poate sa prevada rezultatele dezastruoase, atat pentru ea cat si pentru cei care sunt atrasi in caderea ei ? Ea are, prin pozitia ei, o mare parte la suferintele care sunt partea umanitatii, dar, in aceasta privinta, ea este obiectul indurarii si grijii lui Dumnezeu. In ce priveste cunoasterea, este sigur ca nu-i va lipsi, atat timp cat isi pastreaza locul ei cu modestie si supunere. Avem dovezi constant in acest sens.
Parul ei lung este un semn ca ea este supusa unei autoritati superioare. In acelasi timp, acesta este gloria ei - fiecare il intelege. Daca ea primeste aceasta din partea lui Dumnezeu si daca accepta locul ei din inima si cu bucurie, va arata acoperindu-se, ca este de acord cu gandul lui Dumnezeu cu privire la ea. Ea va avea o grija deosebita atunci cand vine vorba de prezenta lui Dumnezeu, sau de slujirea din Cuvantul Sau, ca si in adunarile crestine. Este ceea ce invata apostolul in 1 Corinteni 11:2-16.
144 Care este datoria crestinului cu privire la munca manuala ?
Ca munca a fost conditia potrivita pentru existenta omului pe pamant, istoria caderii o demonstreaza (Geneza 3:17-19) ; si cautarile inteleptului imparat Solomon, calificat sub toate aspectele pentru a aprofunda chestiunea, arata ca munca este un bun real, si fericirea legata de ea se realizeaza mai degraba in munca insasi decat in rezultatele sale. Experientele si concluzile acestui mare imparat ne sunt oferite sub pecetea inspiratiei in cartea Eclesiastul. Rezulta ca, cu cat munca va fi mai simpla, cu atat va fi mai buna, si aceasta este bine, in general, pentru munca manuala. Isus Insusi S-a dedica ei, si apostolii Sai, dupa cum se arata in pasajele urmatoare : Marcu 6:3 ; Fapte 18:3 ; 20:34 ; 1 Tesaloniceni 2:9. Complicatiile obosesc mintea, fara a produce un bun proportional. Dar sarguinta in munca este o necesitate daca vrem sa culegem roadele bucuriei si a multumirii pe care Dumnezeu, in bunatatea Sa, le ofera omului pe pamant. Aceasta este o lectie de invatat, si, pentru acest motiv, fara indoiala, indemnurile la sarguinta abunda pe paginile Scripturii. Vezi, de exemplu, Proverbe 6:6 ; 10:4, 22 ; 12:24 ; 21:5 ; 22:29 ; 27:23-27 ; Romani 12:10 ; etc.
Pentru crestin, un alt element fertil in binecuvantari vine sa se alature dispozitiilor guvernarii lui Dumnezeu pe pamant. Acesta este faptul ca el a fost rascumparat cu pretul sangelui pretios al lui Hristos, si ca el nu mai este al lui insusi, avand de acum inainte sa traiasca pentru Mantuitorul sau care a murit pentru el, si care a inviat. El trebuie sa-L glorifice pe Dumnezeu in trupul sau, deoarece a fost cumparat cu acest pret. El este un copil al lui Dumnezeu ; prin urmare, trebuie sa traiasca ca atare, si sa arate, in felul lui de a fi si de a actiona, ceea ce el este (Romani 13:11 ; 1 Corinteni 6:20 ; 2 Corinteni 5:15 ; Efeseni 4:28 ; 5:1, 2, 8, 15, 16). De aceea citim : "Orice faceti in cuvant sau in fapta, faceti toate in Numele Domnului Isus, multumind lui Dumnezeu Tatal prin El" (Coloseni 3:17, vezi de asemenea 1 Corinteni 10:31).
Faptul de a fi crestin nu schimba cu nimic in ce priveste munca ; cu toate acestea, crestinul nu ar trebui sa-si puna inima in ea, ca si cum ar trebui sa traiasca pe pamant, sau ca si cum munca ar fi scopul existentei sale. "Ai nostri", zice apostolul, trebuie sa invete "sa dea atentie lucrarilor bune pentru trebuintele neaparate, ca sa nu fie neroditor" (Tit 3:14). Daca ei faceau aceasta cu scopul de a deveni bogati, pierdeau caracterul crestin, nu mai umblau pe urmele Celui care, bogat fiind, S-a facut sarac pentru noi, pentru ca prin saracia Lui noi sa fim imbogatiti (2 Corinteni 8:9). In plus, cadeau intr-o cursa a Vrajmasului, "si in multe pofte nebune si vatamatoare, care ii afunda pe oameni in ruina si in pieire" (1 Timotei 6:6-10). Crestinul nu ar trebui sa se ingrijoreze, nu ca el nu trebuie sa se ingrijeasca, ci pentru ca el a invatat sa incredinteze lui Dumnezeu orice grija a sa (Matei 6:24-34 ; Filipeni 4:6 ; 1 Petru 5:7). Apoi el va lucra cu bucurie, si cu o inima buna, pentru Domnul, si pentru a avea ce sa dea si celor care sunt in nevoie (Fapte 20:34, 35 ; Efeseni 4:28 ; 1 Tesaloniceni 4:11, 12 ; 2 Tesaloniceni 3:6-15).
145 Rugaciunea pentru cineva sau rugaciunea impreuna cu cineva pot fi considerate doua aspecte identice ? Pot sa ma rog cu cineva fara sa ma asociez cu el ?
Rugaciunea pentru si rugaciunea impreuna cu, sunt, cu siguranta, doua lucruri foarte diferite. Prima este o expresie de afectiune a inimii, efectul unei nevoi simtite in prezenta lui Dumnezeu ; a doua este o chestiune de comuniune, si, cu siguranta, nu poate avea loc daca cei "doi" care se roaga impreuna nu se "invoiesc" (Matei 18:19). Vrajmasul este permanent la lucru pentru a impiedica aceasta invoire si uneori reuseste chiar cu cei care sunt legati de-o maniera mai intima ; de aici rezulta si indemnul adresat catre sot si sotie (1 Petru 3:7). In prezenta lui Dumnezeu, adevarul trebuie inainte de toate ; cum as putea deci sa ma rog impreuna cu cineva fara a fi cu adevarat invoit cu el ? Ori, aceasta invoire ar trebui sa existe printre copiii lui Dumnezeu : "Ganditi la fel", este spus (2 Corinteni 13:11). Daca nu exista, trebuie sa se judece si sa se smereasca inaintea Domnului, si de a cerceta propria sa inima in prezenta lui Dumnezeu pentru a vedea radacina raului, si sa nu dea ocazie diavolului (Efeseni 4:27) ; de asemenea, trebuie sa-si aminteasca de invatatura din Matei 5:23, 24, cu privire la dificultatile personale. Modul de a fi de acord (sau invoiti, n.t.) cu fratii nostri este de a umbla in lumina asa cum Dumnezeu este in lumina, si de a fi patrunsi de Duhul lui Hristos (1 Ioan 1:7 ; Filipeni 2:1-8).
Rugaciunea pentru altii este una dintre cele dintai datorii crestine, deoarece am fost facuti preoti pentru Dumnezeu (1 Timotei 2:1-8). Aceasta slujba se exercita deseori acolo unde nu este posibila comuniunea ; vedeti cazul lui Samuel care s-a rugat pentru Saul toata noaptea, dar care nu a vrut sa se asocieze cu el (1 Samuel 15:11, 26). Si nu suntem noi indemnati sa ne rugam pentru cei care ne fac rau (Matei 5:44) ?
Permiteti-ne sa le-amintim parintilor crestini, mai ales mamelor, dulcele si sfantul privilegiu de a se ruga pentru copiii lor mici, ingenunchind impreuna cu ei, si numindu-i inaintea Domnului in mod individual, expunandu-I nevoile lor cunoscute. Rezultatul binecuvantat al acestui exercitiu sfant nu va inceta sa se manifeste mai tarziu.
146 Cum trebuie sa se foloseasca colectele care se fac in prima zi a saptamanii ?
Fara a intra in detalii, vom oferi cititorilor nostri cateva ganduri pentru a-i ajuta sa cerceteze mai profund Cuvantul referitor la acest subiect interesant si important. Caci, precum zeciuielile erau inainte parte integranta din viata israelitilor, nu este posibil ca crestinul sa prospere spiritual, daca neglijeaza o datorie care, dupa Cuvant, face parte din inchinare. Comparati cu Deuteronom 16:10, 13-17, si 26:1-15, pasajele binecunoscute din Noul Testament, 1 Corinteni 16:1, 2 ; Galateni 6:6, 10 ; 2 Corinteni 8:9 ; Evrei 13:16. In fond, jertfa spirituala, care-l caracterizeza pe crestin, are doua parti ; mai intai trebuie ca Dumnezeu sa-Si aiba partea Sa de lauda si adorare ; apoi, crestinul trebuie sa raspandeasca in jurul lui, nu doar prin cuvant, ci chiar prin tot felul de fapte de bunatate si devotament, parfumul pretios al Numelui care este chemat peste el : "Nu uitati de binefacere si darnicie, pentru ca astfel de jertfe Ii plac lui Dumnezeu". - "Voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, natiune sfanta, popor dobandit pentru Sine, ca sa vestiti virtutile Celui care v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata" (1 Petru 2:9).
Doua lucruri reglementeaza modul de a da : nevoile altuia si bunatatea lui Dumnezeu fata de noi. Nevoi vor exita totdeauna ; este o parte a guvernarii lui Dumnezeu. Dar daca se asociaza si crestinul in distribuirea binecuvantarilor sale, acesta trebuie sa vegheze sa fie o egalitate. Acesta este principiul care este expus in capitolul 8 din a doua epistola catre Corinteni. Capitolul urmator dezvaluie un alt principiu, si anume, ca darul trebuie sa fie intotdeauna expresia bucuriei inimii in prezenta belsugului mare cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu.
"Levitul, strainul, orfanul si vaduva" infatiseaza o idee generala a celor care ar trebui sa le dam. Cei care predica Cuvantul ar trebui sa traiasca din Cuvant (1 Corinteni 9). Saracii de orice fel, in limitele prescrise, necesita o ingrijire constanta.
Crestinul trebuie sa fie un imitator al lui Dumnezeu, care Se numeste Dumnezeul vaduvelor si Tatal orfanilor, si care are ochiul asupra celor care, prin pozitia lor, nu pot sa-si asigure cele necesare. Dar intinderea darniciei crestine nu se rastrange la limitele casei credintei, dupa cum vedem in epistola catre Galateni 6:6-10).
Fie ca Domnul, in bunatatea Sa, sa trezeasca afectiunea crestina, si sa lucreze in inimile noastre, astfel incat sa raspundem mai bine la gandurile Sale de har si de dragoste !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu