Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XVII -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
126 Care este semnificatia morala a "mierei" in Sfanta Scriptura ?
Mierea este un aliment util si sanatos, care trebuie totusi sa fie luata cu moderatie. Dulceata ei sugereaza in mod natural placerea pe care o experimentam fata de lucrurile bune, dar care devine o cursa pentru suflet din momentul cand ea incepe sa alimenteze mandria si egoismul (Prov. 25:16 ; 24:13, 14). Mierea era interzisa in jertfele aduse lui Dumnezeu (Levitic 2:11) : Dumnezeu nu accepta ceea ce provenea din inima omului, intotdeauna vicleana si orgolioasa.
Cuvantul lui Dumnezeu este asemuit adesea cu mierea (Psalmul 19:10 ; 119:103 ; Ez. 3:3 ; etc.) ; dar trebuie sa fim atenti sa o lasam sa lucreze asupra constiintei, astfel incat sa nu devina o modalitate de a ne ingamfa, gandind ca luminati de ea cunoastem ceea ce altii nu stiu.
Atat timp cat ne gasim bucuria in Cuvantul Sau pentru ca este de la Dumnezeu, si datorita dulcetei pe care sufletul o gaseste in el, constiinta fiind exersata inaintea lui Dumnezeu, suntem paziti de egoism, si putem simpatiza cu profetul care l-a "mancat". In acelasi timp, el trebuie sa-i fi simtit consecintintele intr-o lume pacatoasa care nu vrea sa auda de Dumnezeu si de Cuvantul Sau (Ieremia 15:15, 16 ; 20:9). Comparati Isaia 7:15, si cazul lui Ionatan (1 Samuel 14:29). Samson va gasi miere in cadavrul leului, si ghicitoarea lui arata cum Dumnezeu transforma toata puterea vrajmasului intr-un mod de a inviora sufletul celui care se increde in El. Excelenta Cuvantului lui Dumnezeu pentru credincios este ca o hrana solida indulcita cu miere (Psalmul 81:13, 16 ; Exod 16:31).
127 Care este sensul cuvantului "carne" in Noul Testament ?
In Noul Testament, cuvantul "carne" are doua semnificatii diferite.
1- Un sens fizic, care se refera la trup, partea materiala a omului sau a animalelor. Iata cateva pasaje unde acest cuvant are aceasta semnificatie : Filipeni 1:22, 24 : "Dar, daca a trai in trup, aceasta este pentru mine rod pentru lucrare (in fr. "dar daca trebuie sa traiesc in trup, este mai bine")... dar a ramane in trup este mai necesar pentru voi" ; 1 Corinteni 15:39 : "Nu orice carne este aceeasi carne, ci alta este cea a oamenilor, alta este carnea animalelor". Aceasta semnificatie trebuie atasata la pasajele unde este vorba de conditia umanitatii, a omului in trupul sau pe pamant. De exemplu : Romani 9:3 : "rudele mele dupa carne" ; si chiar Romani 1:3 : Isus Hristos "nascut din samanta lui David, dupa carne", unde este vorba de zilele carnii lui Hristos (Evrei 5:7).
2- Un sens moral, "carnea" desemnand vointa si gandurile stricate ale omului natural, omul asa cum a devenit el prin pacatul lui Adam. Este deci principiul raului care exista in fiecare om ca descendent din Adam care a pacatuit, si care este sursa oricarui pacat, - principiu care, in mod evident, nu a existat in umanitatea perfecta a Domnului nostru Isus Hristos.
In acest sens trebuie inteles cuvantul "carne" in pasajele urmatoare : Romani 7:18 : "Stiu ca in mine, adica in carnea mea, nu locuieste nimic bun". ; Galateni 5:19 : "Si sunt aratate faptele carnii" ; Galateni 6:8 : "Caci cine seamana in carnea sa, din carne va secera putrezire (sau "stricaciune", n.t.). Vezi, de asemenea, Romani 8:6-8.
Acesta este modul in care ar trebui inteles pasajul (Romani 8:9) unde este vorba despre cei care sunt nascuti din nou : "Voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca, intr-adevar, Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi" ; adica, nu mai sunteti in acea stare in care mobilul care va facea sa actionati erau dorintele inimii voastre naturale si rele. Credinciosul are un alt mobil, si anume Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Pentru el, legea Duhului de viata in Hristos Isus, l-a eliberat de legea pacatului si a mortii (Romani 8:2) ; este scris de asemenea : "Astfel deci, fratilor, suntem datori nu carnii, ca sa traim potrivit carnii; caci, daca traiti potrivit carnii, veti muri; dar daca, prin Duhul, dati mortii faptele trupului, veti trai" (Romani 8:12, 13).
128 Exista vreo diferenta intre un pacatos si un pacatos pierdut ?
Toti pacatosii sunt pacatosi pierduti. Asa ii prezinta Scriptura. Prin urmare, intrebarea se refera la semnificatia cuvantului "pierdut", asa cum este el redat. Ori, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toti pacatosii sunt pierduti pentru El. Asa a fost Adam, atunci cand nu a ascultat de Dumnezeu si drept urmare a fost alungat din gradina Eden. Domnul prezinta acest gand in capitolul 15 din Luca. El este cel care simte pierderea oii. In a doua parabola, femeia este cea care a pierdut moneda. In a treia, tatal este cel care zice despre fiul sau : "Era pierdut, si a fost gasit". Dumnezeu simte pierderea creaturii pe care a facut-o dupa chipul Sau. El vrea sa ajunga la ea, s-o recupereze ; si Isus a venit "sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut" (Luca 19:10). El a luat aceasta sarcina, caci nimeni nu ar fi putut s-o implineasca. A trebuit sa mearga la cruce pentru a-l gasi pe pacatos si a-l aduce la Dumnezeu in dreptate. Sa privim bine maretia lucrarii pe care El a implinit-o, pretul de nespus pe care a trebuit sa-l plateasca pentru rascumpararea noastra, si dragostea de negrait ale carei obiecte suntem. Caci El nu putea sa ne aduca la Dumnezeu in dreptate, fara ca sa stearga pacatele printr-o jertfa care singura putea sa raspunda cerintelor dreptatii divine. Dumnezeu nu poate sa vada pacatul, dar a vrut, in harul Sau, sa readuca creatura Sa pacatoasa care s-a indepartat de El. Ce fericire pentru noi sa stim aceasta !
Dar exista, de asemenea, un alt punct de vedere : al nostru. Vazuti astfel, intelegem prin cuvantul "pierdut" doua lucruri. Mai intai putem vedea efectul produs de prezenta Sfantului Dumnezeu asupra inimii pacatosului, atunci cand el se afla in aceasta prezenta. Aceasta presupune, in mod necesar, o constiinta exersata asa cum vedem la profetul pe care Domnul l-a facut sa vada tronul Sau, a carui glorie a umplut templul. "Vai de mine !" zice el "pentru ca sunt pierdut; pentru ca sunt un om cu buze necurate si locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru ca ochii mei L-au vazut pe Imparatul, Domnul ostirilor" (Isaia 6:5). Am fost noi toti in aceasta prezenta sfanta, pentru a experimenta, asa cum nu o putem face in alta parte, ceea ce suntem in ochii lui Dumnezeu, necurati pentru a putea sta inaintea Lui ? Iata ce explica frica lui Iacov la Betel (Geneza 28). Petru a zis, atunci cand s-a aruncat la picioarele lui Isus, si aceasta in ciuda dorintei sale de a ramane langa El : "Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos" (Luca 5:8).
Apoi, prin cuvantul "pierdut", exprimam imposibilitatea in care suntem de a ne intoarce de la ratacirea noastra naturala, in ciuda dragostei Mantuitorului care a venit sa ne caute. Aceasta parte de adevar se vede, de asemenea, in prima parabola din capitolul 15 din Luca. O oaie ratacita este o imagine foarte potrivita pentru a ne face sa intelegem. Se spune ca este singurul animal domestic care nu stie sa gaseasca drumul spre casa. Ea va urma o alta oaie , chiar cand ar fi sa mearga pe drumul spre macelarie ; o data pierduta, ea se teme de orice, nu mai stie sa recunoasca glasul pastorului, nu cauta mana intinsa pentru a o ajuta. Ce imagine a omenirii cazute, capabila sa-i faca inteleasa starea sa nenorocita ! Atunci cand Creatorul era aici jos, omul cu toata inteligenta sa nu L-a recunoscut. Apoi, in loc sa primeasca harul care ii era oferit in mod gratuit, el L-a dispretuit pe Mantuitorul. Isus a trebuit sa dea aceasta marturie : "Nu vreti sa veniti la Mine ca sa aveti viata !". Mai tarziu, plangand pentru Ierusalim, El a zis : "Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tai" (Ioan 5:40 ; Luca 19:41, 42). Indiferenta si duhul de ratacire i-a caracterizat pe cei care tineau totusi in mainile lor Scripturile pe care Isus a venit sa le implineasca. Nu a fost la fel cu fiecare dintre noi ? Nu numai ca nu am avut dorinta de a raspunde la chemarile Mantuitorului, dar Vrajmasul ne tinea captivi, si ascultam mai de graba cu bucurie de Satan decat de Dumnezeu, pana cand dintr-o inima smerita glasul nostru s-a inaltat spre Domnul : "Noi toti, ca niste oi, ne-am ratacit, ne-am intors fiecare la calea lui; si Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor... A fost dus ca un miel la injunghiere" (Isaia 53:4-7 ; Fapte 8:32-35). Langa Isus, intelegem adevarul si harul lui Dumnezeu (1 Petru 2:24, 25).
129 Fiind pacatosi prin natura noastra si mostenind aceasta natura pacatoasa de la primul om, inseamna ca suntem, ca si copii ai lui Adam, mai putin responsabili decat acesta din urma fata de Dumnezeu ?
Intreaga responsabilitate decurge din pozitia in care se afla cineva, si de relatiile cu Dumnezeu care caracterizeaza aceasta pozitie. Prin urmare, nu este posibil de a face o apropiere intre un om inocent si un om pacatos. Adam era responsabil, fata de Creatorul sau, de a pastra pozitia in care l-a asezat Dumnezeu. El a fost pus la proba ascultarii printr-o singura porunca, clara si precisa, sub amenintarea cu moartea daca nu o pazea. Dar ascultand de glasul femeii sale care a fost inselata deja de sarpe, el si-a pierdut inocenta ; odata pacatul fiind intrat, a fost urmat de moarte, "plata pacatului". De atunci, a fost alungat din paradis si a trebuit sa cultive pamantul si sa-si castige cu greu existenta. Copiii sai, mostenind natura sa pacatoasa, se aflau in aceeasi pozitie ca tatal lor cazut, afara din paradis, lipsiti de comuniunea cu Dumnezeu si fara posibilitatea de a scapa prin ei insisi de la moarte. Iata unde suntem cu toti prin natura noastra (Efeseni 2:3, 12 ; 4:18). Noi nu putem scapa de aceasta natura pacatoasa, aceasta nu este responsabilitatea noastra, dar suntem responsabili de a asculta ceea ce ne spune Dumnezeu, El care, din momentul caderii, S-a revelat ca un Dumnezeu Mantuitor, rostind judecata asupra sarpelui. El S-a adresat intotdeauna omului ca unui pacatos, fie pentru a-l convinge de vina sa (legea a fost data in acest scop), fie de a-i vorbi despre puterea si dorinta Sa de a-l salva.
Istoria omului pacatos infatisat ca responsabil fata de Dumnezeu a luat sfarsit la cruce : omul nu doar ca a incalcat legea si a dispretuit harul lui Dumnezeu, dar, rastignindu-L pe Isus, a declarat deschis ca nu-L vrea deloc pe Dumnezeu, de care nu incerca decat sa se debaraseze. Dar la cruce a stralucit dragostea si harul lui Dumnezeu in favoarea omului. Prin ea, Dumnezeu Se arata drept indreptatindu-l pe cel neleguit, care primeste in simplitate marturia pe care Dumnezeu a dat-o despre Preaiubitul Sau Fiu, Mantuitorul nostru. El "a fost dat pentru greselile noastre si a fost inviat pentru indreptatirea noastra" (Romani 4:25).
Este clar ca odata mantuiti prin harul suveran al lui Dumnezeu, responsabilitatea noastra, ca crestini, este de a umbla "ca niste copii ai luminii", adica asa cum a umblat Hristos (Efeseni 5:8 ; 1 Ioan 2:6).
130 Se poate umbla cu Dumnezeu pe pamant, fara a sti mai intai ca pacatul a fost indepartat ?
Istoria lui Enoh ofera un raspuns afirmativ ; caci in timpul acela, chestiunea pacatului nu era inca rezolvata. Dar daca vorbim despre timpul care a urmat venirii Mantuitorului nostru pe pamant, este evident ca raspunsul trebuie sa fie negativ. Credinta vine in urma a ceea ce se aude prin Evanghelie, si primul adevar al Evangheliei este ca Domnul Isus a indepartat pacatele prin jertfa Sa. Vedeti ceea ce spune apostolul in discursul sau in Antiohia Pisidiei (Fapte 13:38, 39).
Cunoasterea vietii eterne, asa cum este ea prezentata in Evanghelia lui Ioan, rezulta din ceea ce este Fiul, din ceea ce este El pentru noi : El este viata. El a venit pentru a o arata (1 Ioan 1:1-3. Dar bucuria pe care o poate avea cineva, depinde, in mod necesar, de faptul ca pacatul a fost indepartat, caci Dumnezeu nu poate suporta pacatul in prezenta Sa.
131 Poate fi separata credinta de fapte ? Pot exista fapte fara credinta ?
Credinta nu este o simpla credinta (*), nici o adeziune a mintii la anumite fapte si anumite adevaruri, - credinta si adeziune fara efect asupra constiintei, inimii si vietii. Credinta este o putere in noi prin care lucrurile invizibile, cele care se raporteaza la Dumnezeu si la ceea ce El ne-a revelat, devin realitati pe care le intelegem si care ne misca sufletul.
(*) In fr. se folosesc aici doua cuvinte diferite : "La foi" (primul cuvant) = credinta (cea adevarata, mantuitoare, convingere absoluta, de neclintit, etc.) si "croyance" (al doilea) = credinta (a crede ceva, o anumita convingere religioasa, fara a avea ca baza un argument, etc.). In rom. se foloseste acelasi cuvant si poate creea dificultati, n.t.
Primul lucru de care pacatosul are nevoie atunci cand este convins de pacatul din el, este de a sti cum poate sa fie salvat. Cuvantul lui Dumnezeu ii prezinta pe Hristos care a fost dat pentru greselile noastre, si inviat pentru indreptatirea noastra. Sufletul primeste si intelege pentru el insusi acest fapt pe care Dumnezeu i-l declara : eficacitatea lucrarii lui Hristos. Dumnezeu o spune, iar el stie ca a acceptat aceasta lucrare ca satisfacand toata sfintenia si dreptatea Sa fata de pacate. Si aceasta lucrare isi pastreaza pentru totdeauna intreaga ei valoare in ochii lui Dumnezeu. Sufletul stie atunci ca este mantuit, indreptatit ; el este in pace, fericit, bucurandu-se de prezenta lui Dumnezeu, si toate acestea fara faptele sale, ci prin harul pur al lui Dumnezeu. Si el stie si ia aceasta prin credinta (vezi Romani 5:1, 2 ; 4:1-8 ; 10:5-13 ; Efeseni 2:4-10).
Dar credinta care, prin lucrarea Duhului Sfant, a fost produsa in suflet, este si ramane acolo ca un principiu puternic. Este, dupa cum a zis cineva, "un resort care face sa se miste toate rotitele inimii, un principiu care se inalta mai presus de egoismul si de toate motivele josnice ale lumii, conectand afectiunile de Hristos. El devenind adevaratul nostru mobil ; traind in noi, El este sursa din care decurg actiunile noastre, astfel ca vom umbla asa cum a umbla El. Vom ramane, este adevarat, mult in spatele Lui, dar principiul vietii noastre este acelasi ; El este cel care traieste in noi. Este deci evident ca adevarata credinta lucreaza prin dragoste si produce fapte bune".
Pe de alta parte, la fel cum, fara radacina, planta nu poate sa produca rod, fara credinta, nici faptele bune nu pot fi produse. Se pot face multe lucruri bune in exterior, dar ele nu au nicio valoare (doar in ochii oamenilor, n.t.). Se poate dona mult, lucra mult fara adevarata dragoste, fara credinta (vezi Evrei 11:6 ; 1 Corinteni 13:3) ; dar o viata marcata de dragoste in care Hristos este urmat si in care se face voia Sa pentru ca este voia Sa, fara a urmari nimic altceva ; o astfel de viata nu poate exista fara credinta... Din moment ce credinta adevarata, efectul harului prin lucrarea Duhului Sfant, este produsa in inima, se simte nevoia personala a lui Hristos. Dar cel care are adevaratele fapte ale dragostei nu poate sa le aiba fara credinta, care este motorul divin al vietii crestine in inima, care lucreaza rabdare, curatie, dragoste si separare de lume in timp ce trece prin ea. Noi nu putem sa actionam fara un mobil care sa ne puna in miscare. Credinta care priveste cu adevarat la Hristos si care gaseste totul in El, se manifesta in aceasta viata care este viata credintei.
132 Se poate spune ca sfintii Vechiului Testament erau "in Hristos" ? Vor invia ei impreuna cu Biserica ?
Primul lucru de examinat este semnificatia expresiei "in Hristos".
In capitolul 14 din Evanghelia dupa Ioan, Domnul Isus, Vorbind ucenicilor Sai despre prezenta Duhului Sfant pe pamant, zice : "In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt in Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi". El urma sa-i paraseasca pe ucenicii Sai, intorcandu-Se la Tatal, si, din sanul gloriei, avea sa trimita pe Duhul Sfant peste ucenicii Sai, dupa promisiunea Tatalui. Duhul Sfant, locuind in ucenici, avea sa-i faca sa inteleaga ca ei erau "in Hristos". Aceasta expresie presupune doua lucruri : mai intai, ca Domnul Isus este in glorie ; apoi, ca Duhul Sfant a fost trimis aici jos pentru a locui in credinciosi si a locui impreuna cu ei pentru totdeauna (Ioan 14:16) ; prin urmare, ea nu este valabila pentru timpul de dinaintea implinirii acestor doua fapte.
In ziua cand Duhul Sfant a coborat din cer, dupa promisiunea Domnului Isus, apostolul Petru a spus iudeilor care se gaseau atunci adunati la Ierusalim : "Sa stie deci sigur toata casa lui Israel ca Dumnezeu L-a facut si Domn si Hristos pe acest Isus, pe care voi L-ati rastignit" (Fapte 2:36). Din acest moment, cuvintele "in Hristos" exprima pozitia celui care a primit, din partea lui Dumnezeu, marturia unei rascumparari depline implinite printr-un Mantuitor acum glorificat ; Duhul Sfant locuieste in cel care, prin aceasta credinta, a devenit un copil al lui Dumnezeu ; El il face sa-L cunoasca pe Dumnezeu ca Tata si sa strige : "Ava" (Galateni 4:4, 6). De asemenea este scris : "Binecuvantat fie Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvant cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti, in Hristos; dupa cum ne-a ales in El mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" (Efeseni 1:3-4).
"In Hristos" este pozitia actuala a credinciosului, si umblarea lui trebuie sa poarte amprenta acestei pozitii si sa corespunda naturii lui Dumnezeu care este lumina si dragoste ; cu alte cuvinte, el este chemat sa-L reproduca pe Hristos in viata sa aici jos, adica daca el este "in Hristos", reciproc si Hristos este "in el", dupa cum spune apostolul : "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2:20). Comparati de asemenea Romani 8:1-10.
Este evident ca tot ceea ce vrem sa spunem nu se poate aplica pentru credinciosii care au fost pe pamant inainte de venirea lui Hristos, oricat de pretioasa si intima ar fi fost relatia lor cu Dumnezeu. Ei au trait "prin credinta", credinta intr-un Hristos Mantuitor care trebuia sa vina. Ei au primit marturia prin credinta si au murit in credinta, neprimind lucrurile promise, caci ei Il asteptau pe Mesia care doar El putea sa le implineasca ; dar Dumnezeu avea "in vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei sa nu fie facuti desavarsiti fara noi" (Evrei 11:39, 40).
Sa venim acum la a doua parte a intrebarii. Pasajul pe care tocmai l-am citat s-ar dovedi, chiar daca nu ar exista altul, ca atunci cand noi, crestinii, ne vom bucura de "desavarsire", sfintii Vechiului Testament isi vor gasi, de asemenea, partea lor binecuvantata acolo. Domnul Isus, raspunzand saducheilor necredinciosi, le dovedeste, prin Scripturi, ca Avraam, Isaac si Iacov traiesc si ca ei vor invia dintre morti (Matei 22:31). El a zis de asemenea : "Vor veni multi de la rasarit si de la apus si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor" (Matei 8:11). In Epistola catre Efeseni, capitolul 3, v. 15, este spus ca "orice familie din ceruri si de pe pamant" este numita de Tatal Domnului nostru Isus Hristos. Sfintii Vechiului Testament alcatuiesc una din aceste familii. Ei vor avea in glorie partea pe care Dumnezeu le-a asigurat-o.
Observati ca, in prima epistola catre Corinteni, apostolul, vorbind despre faptul invierii, nu zice "cei care sunt in Hristos", ci "cei care sunt ai lui Hristos la venirea Lui" (cap. 15:23) (*). Sfintii Vechiului Testament nu sunt mentionati diferit in acest pasaj, ci este destul de sigur ca toti cei care au viata prin credinta vor fi inviati de Hristos inaintea stabilirii domniei Sale.
(*) In 1 Tesaloniceni 4:16, vorbind acestor crestini ingrijorati de soarta celor dintre ei care au "adormit" (v. 15), ii desemneaza ca "morti in Hristos" (Editorii)
Daca examinam, de asemenea, pasajul din Apocalipsa 19:6-9, vom vedea in cer, pentru nunta Mielului, doua grupe de persoane : mireasa, "sotia Mielului" (21:7), adica Biserica, si "cei chemati la cina nuntii Mielului" (21:9).
In mod sigur, aceste nu sunt aceleasi persoane. Cine sunt deci acestia din urma ? Ioan 3:29 ne va spune. Ioan Botezatorul era unul din acesti sfinti ai vechii economii (vezi Matei 11:9-11). El nu era mireasa , ci "prietenul mirelui", si totusi bucuria lui era perfecta. Putem concluziona deci ca credinciosii care au trait inainte de prima venire a lui Hristos vor fi inviati deja cand nunta Mielului va avea loc.
Este de dorit ca crestinii sa realizeze mai mult pozitia lor binecuvantata in Hristos, pentru ca ei sa produca roade spre gloria Domnului. Daca pozitia si privilegiile noastre sunt mult mai inalte decat a sfintilor din Vechiul Testament, este evident ca evlavia si umblarea noastra trebuie, de asemenea, sa reflecte caracterul ceresc al binecuvantarilor spirituale in care suntem binecuvantati in Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu