Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- XII - Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
86 Cum putem sa "lucram cu teama si cutremur mantuirea noastra" ? Cum putem sa-L "castigam pe Hristos" si "sa ajungem la invierea dintre morti" ? (Filipeni 2:12 ; 3:8-11).
In timpul cat apostolul Pavel a fost in mijlocul filipenilor, el a lucrat pentru mantuirea lor ; mai tarziu, se gaseau ei insisi in contact direct cu Vrajmasul sufletelor lor, fara ajutorul energiei spirituale a lui Pavel. Dar Dumnezeu lucra in ei si pentru ei. Deci ei trebuiau sa lucreze cu atat mai serios, pastrand sentimentul prezentei lui Dumnezeu care lucra in ei "si vointa si infaptuirea, dupa buna Sa placere". La fel este si pentru noi, apostolii nemaifiind in mijlocul nostru ; dar Domnul este, si sfintenia pe care o impune prezenta Sa ar trebui sa actioneze puternic in sufletele noastre pentru tot ceea ce tine de judecata de noi insine, precum si pentru orice detaliu al slujirii noastre si a conflictului nedespartit legat de umblarea noastra (vezi 2 Corinteni 10:4-6) ; Efeseni 6:10-13). Moise si Iosua au trebuit, la timpul lor, sa invete marele secret pentru a implini slujba care le-a fost incredintata, fie de a veghea asupra poporului si de a-l conduce, fie de a lupta impotriva vrajmasului care se impotrivea cuceririi tarii Canaanului. Si unuia si celuilalt i-a fost spus : "Scoateti sandalele din picioare, pentru ca locul pe care stai este un pamant sfant". El era sfant datorita prezentei lui Dumnezeu (Exod 3:5 ; Iosua 5:15).
Referitor la umblare, si la dorintele sufletului sau, apostolul putea, prin harul lui Dumnezeu, sa se prezinte ca un exemplu de urmat, si zice : "Fiti impreuna-imitatori ai mei, fratilor". In iudaism el avea o pozitie destul de inalta, totul cu care carnea s-ar fi laudat cu bucurie, dar el socotea toate aceste avantaje ca o pierdere datorita lui Hristos. El L-a vazut odata pe Hristos in glorie ; de atunci el dorea sa-L cunoasca dupa perfectiunea dragostei Sale si sa ajunga acolo unde se afla Hristos prin inviere. Dreptatea sa nu era cea a legii, ci aceea care este prin credinta in Hristos ; viata sa era Hristos ; bucuria lui se gasea in comuniunea cu El, astfel ca el urmarea, dorind sa-L cunoasca mai mult in viata si in moartea Sa, si sa-L apuce acum, asa cum va fi facut in stare sa o faca in mod perfect in inviere. Lucrurile eterne erau atat de reale pentru el, incat ele alcatuiau deja substanta vietii sale prezente. Ceea ce trebuia sa-l coste aici jos, intreaga lui viata a demonstrat-o ; dar el nu traia pentru aceasta lume, el isi facuse deja socotelile. In ceea ce priveste dorintele sau activitatea carnii, el purta permanent in trupul sau omorarea lui Isus (2 Corinteni 4:10) ; lumea a fost rastignita fata de el, si el fata de lume (Gal. 6:14). Apoi, in ceea ce priveste energia spirituala care l-a carecterizat, el se hranea cu Hristos si cu dragostea Sa. Daca isi pierdea viata in slujba Evangheliei, era pentru el culmea bucuriei de a fi cu Hristos care l-a cunoscut si care pentru a-l mantui Si-a dat viata Sa (Galateni 2:20 ; Filipeni 1 :21-24). Fie ca si noi sa fim insufletiti de ganduri asemanatoare cu privire la viata noastra crestina, si de a avea privilegiul sa spunem impreuna cu Pavel : "Dar una fac", una singura, adica, urmandu-L pe Hristos, a trai doar pentru El.
87 Despre ce inviere vorbeste apostolul in capitolul 3 al epistolei catre Filipeni, v. 11 : "Daca voi ajunge cumva la invierea dintre morti" ?
Taria frazei este in cuvintele "dintre morti", expresie carei apostolul ii da aici o forma speciala, care foloseste pentru a-i evidentia importanta. Este una din doctrinele caracteristice ale Evangheliei. "Invierea mortilor" era bine cunoscuta de iudei si primita de cei mai ortodocsi dintre ei (Ioan 11:24 ; Fapte 23:8, etc.). Dar atunci cand Domnul Isus a vorbit, pentru prima data, de o "inviere dintre morti", ucenicii nu au inteles ce voia sa zica, si se intrebau ce vrea sa insemne invierea dintre morti (Marcu 9:9, 10). Caci expresia in sine implica ideea ca nu vor invia toti in acelasi timp, ca numai unii vor iesi din imperiul mortii, in timp ce altii raman acolo. Ori, aceasta inviere a fost realizata in Persoana Domnului nostru Isus Hristos, si ea va fi la fel cu toti care cred in El, despre care El vorbeste de patru ori, in cap. 6 din Evanghelia dupa Ioan, ca ii va invia. El este in aceasta privinta "parga celor adormiti" (1 Cor. 15:20). "Parga" vrea sa zica un esantion reprezentativ, ca cele dintai roade dintr-un ogor, reprezentand ceea ce ogorul produce. Remarcati, de asemenea, ca expresia "adormiti" nu este folosita in Noul Testament decat pentru a desemna pe credinciosii care sunt morti, nu pe necredinciosi. "Noi credem", este spus, "de aceea si vorbim, stiind ca Cel care L-a inviat pe Domnul Isus ne va invia si pe noi cu Isus si ne va infatisa impreuna cu voi" (2 Corinteni 4:13, 14). Apoi din nou : "Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, tot asa si Dumnezeu va aduce impreuna cu El pe cei care au adormit prin Isus" (1 Tes. 4:14). Dar trebuie ca fiecare sa fie inviat la randul cetei lui, "parga, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui" (1 Corinteni 15:23).
Toate aceste pasaje ne vorbesc de invierea dintre morti, invierea credinciosilor, care, iesind din mormant, vor lasa inca acolo pe cei despre care este spus "ceilalti morti n-au inviat pana cand nu s-au implinit cei o mie de ani" ; aceasta este "cea dintai inviere", "invierea vietii", invierea fiilor lui Dumnezeu : - fericiti si sfinti sunt cei care au parte de ea (Apoc. 20:5, 6 ; Ioan 5:29 ; Luca 20:36).
Deci, despre aceasta inviere in sfera ei actuala si morala vorbeste apostolul Pavel in cap. 3 din epistola catre Filipeni : - nu ca s-ar fi indoit ca va ajunge la ea cand se uita la trupul sau, dar voia ca intreaga lui viata sa fie caracterizata de aceasta energie spirituala venita de la Dumnezeu si care singura raspunde puterii divine desfasurata in invierea dintre morti, si in care Hristos inviat este expresia in toate privintele. Prin urmare, purtand in trup omorarea lui Isus pentru ca viata lui Isus sa poata fi aratata in trupul nostru (2 Corinteni 4:10). La fel, vedem aici ca dorinta constanta a apostolului era sa-L cunoasca pe Hristos : "si puterea invierii Lui si comuniunea suferintelor Lui, fiind facut asemenea cu moartea Lui, daca voi ajunge cumva la invierea dintre morti". Alergand astfel spre tinta pentru a castiga premiul, intrega sa viata trebuia sa poarte amprenta lucrurilor care le cauta pentru gloria lui Hristos.
88 Apostolul vorbeste despre moarte sau despre somnul spiritual atunci cand zice : "... Domnul nostru Isus Hristos... a murit pentru noi, ca, fie ca veghem, fie ca dormim, sa traim impreuna cu El" (1 Tesaloniceni 5:9, 10) ?
Citirea atenta a intregului pasaj de mai inainte ne ajuta sa intelegem ca "a veghea" si "a dormi" se refera in primul rand la starea spirituala a sufletului : "sa nu dormim ca ceilalti", zice apostolul, "ci sa veghem si sa fim treji; pentru ca cei care dorm, dorm noaptea; si cei care se imbata, se imbata noaptea; dar noi, fiind ai zilei, sa fim treji, imbracand platosa credintei si a dragostei si, drept coif, speranta mantuirii". Dar este, de asemenea, si pentru noi sa intelegem care sunt consecintele glorioase ale lucrarii lui Hristos. De asemenea, Duhul Sfant trece pe nesimtite de la luarea in considerare a starii care este potrivita pentru sufletele noastre la examinarea starii reale a lucrurilor la venirea lui Hristos.
Hristos a murit pentru noi, in locul nostru, pentru ca noi sa traim etern impreuna cu El. Hristos doreste sa ne bucuram de glorie impreuna cu El. Fie ca vom muri inainte de venirea Lui (daca dormim scrie apostolul) sau ca vom fi inca in viata pe pamant (daca veghem), Duhul Sfant ne incurajeaza prezentandu-ne dragostea perfecta a lui Hristos. Pentru a produce o stare potrivita, inaintea noastra este pusa speranta mantuirii (1 Ioan 3:2, 3).
89 La ce se aplica recomandarea : "Cercetati toate lucrurile, si pastrati ce este bun" ( 1 Tesaloniceni 5:21) ?
Legatura directa a acestui verset cu cele doua de mai inainte : "Nu stingeti Duhul; nu dispretuiti profetiile" ni se pare evidenta. Este vorba despre tot ceea ce, gresit sau corect, are pretentia sa aiba autoritate asupra sufletului. Cuvantul samaritencei : "Vad ca Tu esti profet" arata ca ea recunostea la Domnul si in cuvintele Sale o autoritate careia nu putea sa i se impotriveasca, autoritate divina careia trebuia sa i se supuna. Ca Duhul Sfant a folosit oameni pentru a expune adevaruri divine este aratat clar (vezi 1 Corinteni 2:10-13 ; 2 Petru 1:21) ; Dumnezeu a dat Cuvantul Sau in acest fel. El a pregatit instrumentele Sale si S-a folosit de ele dupa cum a socotit ca este bine. Chiar si astazi foloseste instrumente omenesti pentru a predica si a explica Cuvantul Sau, fara ca acestia sa poata pretinde inspiratia divina (1 Timotei 4:16 ; 2 Timotei 4:2). Cu toate acestea, ei trebuie sa vorbeasca "ca pe cuvintele lui Dumnezeu", si in dependenta de Duhul Sfant ; dar acei care asculta trebuie sa judece tot ce se spune, iar mijlocul de control care le sta la dispozitie este Cuvantul inspirat ; caci Duhul Sfant nu poate sa se contrazica (1 Corinteni 14:29 ; 2 Timotei 3:16). Cei din Bereea sunt laudati deoarece ei comparau cuvintele unui apostol al Domnului cu Scripturile (Fapte 17:11). Nu trebuie sa dispretuim profetiile, nici sa cautam sa anihilam instrumentul cel mai slab de care ar putea sa se foloseasca Domnul ; dar ramane responsabilitatea de a proba toate lucrurile, chiar si cele care ar parea cele mai plauzibile, si de a nu pastra decat ce este bun.
Lucrul acesta imi face un serviciu bun, aratandu-mi ceea ce este scris in Cuvantul lui Dumnezeu, in asa fel incat poate sa atinga prin aceasta inima si constiinta mea.
90 Care este intelesul pasajelor ca cel din Fapte 28:26-27, in prezenta afirmatiei ca "Dumnezeu, Mantuitorul nostru doreste ca toti oamanii sa fie mantuiti" (1 Timotei 2:4) ? Care este responsabilitatea noastra ?
Pasajul din epistola catre Timotei si altele asemanatoare, ca cele din Evrei 10:10 ; 2 Petru 3:9 ; Ioan 3:16, ne comunica gandul lui Dumnezeu cu privire la mantuire, motivul pentru care L-a trimis pe Fiul Sau Preaiubit ca sa poarte pacatele noastre pe cruce. Versetele 9, 10 din Isaia 6, citate in Fapte, sunt sentinta orbirii judiciare pronuntata asupra natiunii iudaice pentru ca ea L-a respins definitiv pe Mesia. La aceasta se poate adauga, de asemenea, ca principiu moral, sfarsitul primului capitol din Proverbe.
Omul este cazut : vointa lui este intotdeauna rea. Dumnezeu vine sa-l caute in har. Din acest moment responsabilitatea lui nu este doar cea a creaturii fata de Creator, ci, mai mult, cea de a asculta de Dumnezeul oricarui har. Rezultatul este ca omul a dispretuit harul lui Dumnezeu si L-a respins pe Fiul Sau ; lumina a venit in lume, si oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina ; acesta este motivul judecatii. "Cine crede in Fiul are viata eterna; si cine nu asculta de Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el" (Ioan 3:18, 19, 36).
91 1) Citim in 1 Timotei 3:1 : "Daca doreste cineva slujba de supraveghere, buna lucrare doreste". Un crestin care are toate calitatile cerute aici nu este el supraveghetor prin simplu fapt ca are toate acestea ? Atunci de ce sa doreasca ? Sau este vorba de a dori aceste calitati daca cineva doreste sa fie supraveghetor ?
2) In 1 Corinteni 14, este spus sa dorim " (in fr. "cu ardoarea darurile spirituale", n.t.) cele spirituale, dar mai ales de a profeti", deoarece "cine profeteste vorbeste oamenilor spre zidire si incurajare si mangaiere" (vers. 1, 3, 39). Este potrivit ca cineva sa doreasca ca Dumnezeu sa dea daruri adunarii, mai ales cel de a profeti pentru zidire, deoarece este spus la capitolul 1, versetul 7, ca nu le lipsea niciun dar de har ? Mai mult, daca cineva doreste aceste lucruri, trebuie sa le ceara de la Dumnezeu ? Nu este versetul 12 in opozitie cu ceea ce cautau in special corintenii, adica daruri stralucite ca vorbirea in limbi, si aceasta pentru propria lor satisfactie, si nu pentru zidirea adunarii ?
Existau in Biserica daruri si sarcini sau functii. "Darurile" desemnau uneori oameni dati de Domnul pentru o slujire in Biserica ; slujire care nu era limitata la o biserica locala, ci care era pentru intreaga Biserica. Le gasim indicate in epistola catre Efeseni, la capitolul 4. Acestea sunt apostolii, profetii, evanghelistii, pastorii si invatatorii. Le regasim in parte in 1 Corinteni 12:28 : "Dumnezeu a pus pe unii in adunare: intai, apostoli; al doilea, profeti; al treilea, invatatori". Evanghelistii care ies in lume pentru a vesti acolo vestea buna si pentru a aduce sufletele la Domnul nu sunt numiti aici, unde vedem ca este vorba despre lucrarea din sanul adunarii.
Dar prin "daruri" trebuie inteles, de asemenea, ceea ce se da persoanelor in cauza pentru a-si indeplini slujirea lor : adica pregatirea potrivita, si ca Duhul Sfant lucreaza in suflete, si aceasta este energia produsa de Duhul in vederea efectelor exterioare. Darurile in aceste doua cazuri sunt numite "daruri de har" sau carisme. Unele erau pentru zidirea, indemnarea, invatarea si incurajarea sfintilor ; altele erau daruri de putere, minuni, semne, vindecari, limbi.
Referitor la sarcini sau functii, despre care nu este vorba in epistolele catre Efeseni si Corinteni, existau "supraveghetori" sau episcopi, numiti si "batrani" (Fapte 20:17, 28), si "servitori" sau diaconi. Gasim aceste doua slujbe in Filipeni 1:1. Si unii si altii implineau functiile lor in adunarile locale : batranii se ocupau de adunare din punct de vedere spiritual, diaconii de administrarea lucrurilor temporare. Sa venim acum la intrebarile puse.
1) Sa citam mai intai cateva randuri din Studii asupra Cuvantului (J.N.D.) : "Apostolul presupune, la cineva, dorinta de a intreprinde aceasta lucrare de supraveghetor. Era o lucrare buna. A ingriji de suflete, si a avea ochiul deschis in dragoste asupra umblarii credinciosilor ; a veghea asupra lor, astfel incat ei sa raspunda la dragostea Mantuitorului si de a nu pierde niciunul din privilegiile crestine ; facea aceasta pastrand aceasta ordine fericita si aceasta unitate pretioasa care a fost realizata in mijlocul Bisericii din acel timp, si pentru a pazi turma Domnului impotriva lupilor rapitori care cautau s-o invadeze, era intr-adevar o lucrare pretioasa ; intelegem ca cel care, din partea Domnului, are pe inima binele sufletelor, ar putea avea dorinta sa se dedice la aceasta". Prin urmare, aceasta dorinta tindea catre o lucrare care era buna in ea insasi, necesara pentru binele credinciosilor si care avea ca sfarsit gloria lui Dumnezeu. Dar a fi supraveghetor presupunea o mare responsabilitate si cerea, pentru ca sarcina sa fie implinita bine, calitati morale in acelasi timp cu o purtare care, nu lasa nimic la dispozitia vrajmasului, nici lumii, dand greutate si autoritate supraveghetorului. Apostolul traseaza pentru Timotei tabloul acestor calitati, si Timotei trebuia sa se asigure ca supraveghetorii le aveau. Dar nu ni se spune ca fiecare crestin la care ele se gaseau, a fost prin aceasta supraveghetor. In timpurile de la inceput, apostolii sau delegatii lor au randuit batrani. De aici, pentru acesti delegati, utilitatea de a cunoaste ceea ce trebuie sa caracterizeze pe batrani. Stim ca in zilele noastre nu avem nicio autoritate pentru a randui pe cineva intr-o sarcina. Trebuie, intr-un timp de ruina, sa asteptam doar de la Domnul care va da, dupa harul Sau, ceea ce este potrivit celor care se strang in jurul Sau. Daca cineva aspira la supraveghere, nu trebuie sa doreasca calitatile, ci sa le aiba. Nu ne pregatim pentru aceasta ca pentru o sarcina omeneasca. Traind aproape de Dumnezeu, devotat Domnului, s-ar putea ca cineva sa doreasca sa slujeasca adunarea, si daca Domnul gaseste bun, Isi va pune pecetea Sa chemandu-l efectiv la implinirea acestei sarcini. In toate lucrurile, ceea ce Ii place Domnului si este potrivit pentru slujire, este lepadarea de sine si devotamentul deplin fata de Hristos.
2) Referitor la corinteni, pare destul de clar ca apostolul ii indeamna sa ceara daruri spirituale pentru adunare, desi ei nu erau lipsiti de acestea. Dar nu exista nicio contradictie aici. Putem sa dorim permanent un belsug tot mai mare din ceea ce Dumnezeu vrea sa ne tramsmita. Dar trebuie ca aceasta sa fie spre gloria Sa, si nu pentru a iesi noi in evidenta. Si daca suntem indemnati sa dorim, cum va fi exprimata dorinta noastra ? Nu prin a cere Celui care poate sa raspunda la aceasta dorinta ? Orice indemn din Cuvant pentru a avea ceva, devine un subiect de rugaciune pentru a-l obtine, fiindca nu putem nimic prin noi insine, si ca "orice ni se da bun si orice dar desavarsit coboara de sus de la Tatal luminilor". Dar este clar ca dintre toate aceste daruri de har, cele care erau destinate direct spre binele si zidirea adunarii trebuia sa ocupe primul si cel mai mare loc. Si pentru noi care nu mai avem daruri de putere, ce har sa putem dori si cere pe cele care zidesc, incurajeaza si mangaie !
92 Ce este "buna marturisire" (1 Timotei 6:12-13) ?
Cea a Domnului Isus Hristos este intalnita peste tot, Ioan 18:33-38. Era un adevar pe care Pilat nu l-a inteles, dar care arata de ce Isus, "Imparatul iudeilor", nu a vrut sa-Si revendice drepturile Sale asupra pamantului sau sa caute sa scape de moarte : "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta". Timotei primise aceasta marturisire, marturisind ca apartine trup si suflet Domnului Isus. El putea astfel sa fie pazit de usuratatea din lume sub toate formele sale, si avand pe Hristos ca model, trebuia sa caute "sa apuce adevarata viata". - Observam din nou ca marturisirea lui Isus inaintea lui Pilat era tocmai lucrul care a determinat in mod inevitabil condamnarea la moarte. Iudeii au spus : "Oricine se face pe sine imparat este impotriva Cezarului". Dar Isus S-a gandit doar la Dumnezeu si la adevarul Sau, si nu S-a dat inapoi dinaintea consecintelor care aveau sa rezulte din proclamarea acestui adevar, din moment ce era potrivit s-o faca pentru gloria lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu