Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- II -
Hamilton Smith
3 Tripla marturie a lui Ioan Botezatorul - Ioan 1:19-37
Dupa versetele de introducere, gasim in aceasta Evanghelie o marturie remarcabila a lui Ioan Botezatorul despre Hristos, in trei zile succesive. Aceasta marturie este urmata de o alta prezentare a lui Hristos, facuta de El Insusi, de asemenea in trei zile succesive.
Marturia primei zile, data de Ioan, este relatata in versetele 19 la 28. Cea din a doua zi este data in versetele 29 la 34 ; ea incepe prin cuvintele : "A doua zi". Marturia din ultima zi, introdusa prin cuvintele : "Din nou a doua zi", se gaseste in versetele 35 la 37.
Asa cum este prezentata in Evanghelia dupa Ioan, marturia lui Ioan Botezatorul ofera un contrast izbitor fata de relatarea pe care a dat-o Matei si Luca. In primele evanghelii, Ioan da marturie inaintea pacatosilor ; aici, el da marturie in prezenta Fiului lui Dumnezeu. Atunci cand se afla inaintea multimii, el se exprima ca un profet care cauta sa atinga constiinta, cautand sa convinga oamenii de pacatele lor. In prezenta unei Persoane divine, el vorbeste ca un adorator al Celui caruia nu este vrednic sa-I deslege cureaua sandalei, in termeni plini de tandrete si umilinta. In primul caz, vinovatia poporului copleseste sufletul sau, in al doilea, gloria lui Hristos absoarbe duhul sau. Hristos a devenit totul pentru Ioan ; el insusi nefiind decat un glas care in curand avea sa taca.
In prima zi a slujbei sale, marele scop al lui Ioan este de a se ascunde pe sine pentru a-L mari pe Hristos. In a doua zi, subiectul sau este gloria Persoanei lui Hristos si maretia lucrarii Sale ca raspuns la nevoile lumii. In ultima zi, el prezinta Persoana lui Hristos pentru satisfactia inimii credinciosului.
3.1 Marturia lui Ioan Botezatorul din prima zi - 1:19-28
Daca Ioan se ascunde in acea zi, este in primul rand ca sa-L prezinte pe Hristos ca noul centru de strangere pentru poporul Sau. Apoi, cu scopul de a strange in jurul lui Hristos, el boteaza pentru a separa pe cei credinciosi de sistemul religios corupt din acea vreme. In final, el arata clar ca Hristosul in jurul caruia se aduna credinciosii este dispretuit de lumea religioasa.
Cap. 1:19-21
Aceste adevaruri sunt prezentate in discutia dintre Ioan si reprezentantii iudeilor. Preotii si levitii, i-au trimis de la Ierusalim, ca sa-l intrebe pe Ioan : "Tu cine esti ?". Cu inima plina de Hristos, Ioan raspunde intr-un mod foarte frumos : "Nu sunt eu Hristosul". Raspunsul pare cu atat mai remarcabil cu cat nimic nu a fost spus sau intrebat despre Hristos. Este ca si cum Ioan ar zice : "Voi ati venit la mine, dar eu nu sunt Cel de care aveti nevoie, nu sunt eu Hristosul". Adevarat martor, Il prezinta pe Hristos si se ascunde pe sine. Cu cat este presat sa vorbeasca despre sine, cu atat raspunsurile sale devin mai scurte. Ei zic : "Esti tu Ilie ?". El raspunde : "Nu sunt". Ei il intreaba : "Esti tu profetul ?". El raspunde printr-un singur cuvant : "Nu". Ioan se micsoreaza pentru ca Hristos sa creasca.
Cap. 1:22, 23
"I-au spus deci : Cine esti ?" Ioan raspunde ca este doar un "glas". El nu este Ilie, anuntat prin Maleahi ; nu este profetul promis prin Moise ; el este pur si simplu glasul despre care a vorbit Isaia. El refuza sa ocupe un loc care ar face din el un centru de strangere pentru poporul lui Dumnezeu ; el refuza sa ia un nume care l-ar inalta in mijlocul poporului lui Dumnezeu. El nu este decat un glas care vorbeste despre Isus in ascultare fata de Cuvantul lui Dumnezeu. In plus, el vorbeste despre Isus intr-o lume care este un pustiu unde nu exista nimic pentru Dumnezeu si in mijlocul unui popor care nu cunoaste teama de Dumnezeu.
Cap. 1:24, 25
Daca totusi Ioan refuza sa devina un nou centru de strangere, de ce boteaza ? Fariseii stiau bine ca botezul inseamna moarte si, prin urmare separare, caci moartea este marele separator. Daca Ioan boteza, lucrul acesta implica separarea de vechea stare de lucruri pentru a avea parte de ceva complet nou. Care este atunci noul centru de strangere, despre care intrebau fariseii, vazand ca Ioan refuza sa devina un conducator sau un centru ?
Cap. 1:26-28
In raspunsul sau, Ioan admite ca el boteaza cu apa, recunoscand ca pentru a se aduna in jurul lui Hristos, trebuiau sa se separe de sistemul religios corupt din acea vreme. Mai mult, el arata clar necesitatea acestei separari. Iudeii religiosi nu-L cunosteau pe Hristos. El era prezent in mijlocul lor, dar ca un necunoscut. El era necunoscut nu doar de lume, ci si de preotii si levitii de la Ierusalim. Cu toate acestea, maretia Acestui Om necunoscut este asa de mare incat Ioan putea sa spuna ca el nu era "vrednic sa-I dezlege cureau sandalei".
In plus, El era nu doar necunoscut, dar El este si afara, "dincolo de Iordan". Astfel, de la inceputul acestei Evanghelii, Hristos este prezentat ca respins de natiune si ocupand un loc de dispret, in afara.
La fel este si astazi. In ultimile zile ale crestinismului, Hristos este tratat de marturia crestina in acelasi fel cum a fost tratat de masa religioasa in ultimile zile ale iudaismului. Chiar daca El este foarte pretios pentru inimile persoanelor luate in mod individual, totusi ramane necunoscut pentru marturia religioasa superficiala. El Se afla si astazi in afara sistemelor religioase corupte ; El ocupa intotdeauna locul dispretului. Acest lucru este cu siguranta foarte trist ; cu toate acestea nu trebuie sa ne mire : suntem intr-adevar avertizati ca ultima faza a crestinatatii Il va gasi pe Hristos in afara usii marturiei crestine care s-a acomodat cu orice (Apocalipsa 3:20).
3.2 Marturia lui Ioan Botezatorul din a doua zi - 1:29-34
In prima zi, Ioan pregateste calea Domnului micsorandu-se pe sine, astfel incat Hristos sa umple tot campul vizual al oamenilor. In a doua zi, el prezinta o marturie mai pozitiva despre gloria Persoanei si lucrarii lui Hristos. El este Mielul lui Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu. Ca Miel al lui Dumnezeu, El indeparteaza pacatul lumii ; ca Fiu al lui Dumnezeu, El boteaza cu Duhul Sfant.
Cap. 1:29
Ioan incepe marturia sa din aceasta zi declarand : "Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii !" Aici sunt puse inaintea noastra doua parti ale lucrarii lui Hristos : prima, rezolvarea chestiunii pacatului prin jertfa Sa ca Mielul lui Dumnezeu, fiind facut pacat pe cruce ; a doua, desfiintarea (sau, abolirea, n.t.) principiului pacatului din lume intr-o zi viitoare.
Titlul de Miel este in vederea jertfei de la cruce. "Mielul lui Dumnezeu" vorbeste de o jertfa pe care Dumnezeu a prevazut-o, in contrast cu darurile aduse de catre oameni altadata. Fiind a lui Dumnezeu, jertfa este in intregime placuta lui Dumnezeu. Rezultatul final al acestei mari jertfe va fi stergerea absoluta a oricarei urme de pacat din lume. Cuvintele "care indeparteaza (sau, ridica, n.t.) pacatul lumii" indica ceea ce Domnul Isus va face in viitor, ca rezultat al lucrari pe care a implinit-o ca Mielul lui Dumnezeu in trecut.
Pacatul este nelegiuire ; adica omul face propria sa voie, fara niciun gand sau teama de Dumnezeu. Toata nenorocirea lumii rezulta din implinirea de catre om a propriei vointe intr-o lume a pacatului. Domnul va indeparta orice urma a pacatului supunand totul lui Dumnezeu. Astfel credinciosul este eliberat inca de astazi de puterea pacatului fiind facut in stare sa se supuna lui Dumnezeu. Datorita faptului ca omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos, ne socotim morti fata de pacat, dar vii fata de Dumnezeu in Hristos Isus. Omul stapanit de pacat nu se gandeste la Dumnezeu. Credinciosul Il are pe Dumnezeu inaintea lui ; el cauta sa traiasca dupa voia si dupa buna placere a lui Dumnezeu, si astfel el este eliberat de puterea pacatului. Ceea ce este adevarat pentru credincios care, acum, se socoteste mort fata de pacat si viu fata de Dumnezeu, va fi de asemenea, intr-o anumita masura, adevarat pentru lume in timpul Mileniului, cand oamenii trebuie sa se supuna lui Dumnezeu sub domnia dreptatii. Realizarea in perfectiune va avea loc in cerurile noi si in pamantul cel nou unde dreptatea va locui. Dumnezeu va locui atunci cu oamenii intr-o scena unde voia Sa va fi implinita in totul si in toti. Nicio urma de pacat nu va intina aceasta sfera ; Dumnezeu va fi totul in toti. In final va fi ascultata rugaciunea : "Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant".
Cap. 1:30
Apoi Ioan da marturie despre maretia Celui care, ca Mielul lui Dumnezeu, va implini o astfel de lucrare. El declara : "El este Cel despre care am spus eu : Dupa mine vine un Om care este inaintea mea, pentru ca era inainte de mine". In timp, Hristos a venit dupa Ioan ; in ce priveste pozitia, El ocupa un loc de intaietate mult mai presus de Ioan, pentru ca a existat in eternitate inainte de el.
Cap. 1:31
Ioan are grija sa arate ca cunostinta despre gloria Persoanei lui Hristos nu este in niciun fel de la carne (firea pamanteasca, naturala, n.t.). Ea nu era dobandita printr-o cunoastere naturala a Domnului, datorita relatiei sale cu El prin legaturi de rudenie. Ioan spune de doua ori : "Eu nu-l cunosteam". Mai mult, el raspunde la intrebarea fariseilor : "De ce botezi ?" El explica ca, prin botez, a pus capat vechii ordini, ca sa-L arate pe Hristos lui Israel ca marele centru al noii ordini de binecuvantare. El n-o facea ca sa se scoata pe sine in evidenta ; el se miscsora pentru ca Hristos "sa fie aratat".
Cap. 1:32
In plus, Ioan Il inalta pe Hristos aratand ca El Se deosebeste de toti ceilalti prin marele fapt ca Duhul a coborat din cer ca un porumbel si a ramas peste El. Lucrul nou nu era ca Duhul a coborat peste un om pentru un anumit scop, dar ca "a ramas peste El". Isus a primit Duhul Sfant ca Om in virtutea propriei Sale perfectiuni si ca fiind in relatie cu Tatal ca Fiu. "Noi suntem pecetluiti, fiind fii prin credinta in El, in virtutea rascumpararii pe care El a implinit-o".
Cap. 1:33, 34
Duhul a venit peste Hristos "ca un porumbel", nu sub forma de limbi de foc ca la Cincizecime. Focul vorbeste de punerea la proba (sau, incercare, n.t.) si implica judecata de sine. Daca Duhul vine peste noi, El probeaza tot ceea ce este din carne si cere sa le judecam. Lucrul acesta il conduce pe Ioan sa vorbeasca despre a doua parte a lucrarii lui Hristos : "El boteaza cu Duhul Sfant". Nu numai ca El implineste rascumpararea, ca Mielul lui Dumnezeu, dar, ca Fiul lui Dumnezeu, El transmite Duhul Sfant pentru ca cei rascumparati sa fie introdusi in binecuvantarea locului lor ca fii. Ioan da marturie ca Cel care ofera Duhul Sfant este Fiul lui Dumnezeu. Cine daca nu o Persoana divina ar putea sa dea o Persoana divina ? Aceste titluri conferite de Ioan Domnului depasesc cu mult ceea ce este Hristos in relatia cu Israel. Ca Mielul lui Dumnezeu, El face o lucrare valabila pentru lumea intreaga, avand un efect universal. Ca Mielul, din Apocalipsa, El este centru pentru toti rascumparatii. Prin urmare, botezul cu Duhul nu poate fi limitat la Israel. Cuvantul zice : "Voi turna din Duhul Meu peste orice faptura (literal "carne")" (Fapte 2:17). De asemenea, ca Fiul lui Dumnezeu, Hristos are autoritate peste natiuni (Psalmul 2).
3.3 Marturia lui Ioan Botezatorul din a treia zi - 1:35-37
Cap. 1:35-37
In prima zi a slujbei sale, Ioan, cel mai mare dintre cei nascuti din femeie, se retrage (in sensul ca se da inapoi, se micsoreaza, n.t.) in prezenta lui Isus. In a doua zi, el da marturie despre gloria Persoanei lui Hristos si despre maretia lucrarii Sale. In final, in aceasta a treia zi, ultima din slujba lui, el nu mentioneaza nici lucrarea, nici darul (Duhul Sfant, n.t.) lui Hristos, ci el vorbeste doar despre Persoana Sa. El zice : "Iata Mielul lui Dumnezeu !" Mai degraba decat o marturie data, gasim aici adorarea unei inimi umpluta de frumusetea lui Hristos. Caci ceea ce Ioan zice despre Isus in aceasta zi rezulta din contemplarea lui Isus. Acest lucru nu a venit din ceea ce a citit in profetii cu privire la El, nici din ceea ce a auzit spunandu-se despre El prin altii, ci din ceea ce el a privit ; citim ca : "Ioan statea... Si, privindu-L pe Isus umbland, a zis : Iata Mielul lui Dumnezeu !"
Ce binecuvantare am simti daca, in agitatia si valtoarea vietii, ne-am opri si noi un moment pentru a ne face timp de a-L privi pe "Isus umbland" ; de a ne impregna sufletele cu harul si perfectiunea, cu blandetea si bunatatea, cu frumusetea si smerenia, cu sfintenia si dragostea care L-au caracterizat pe Isus la fiecare pas din viata Lui in aceasta lume intunecata a pacatului si a blestemului ; si atunci, cu inimile umplute, vom putea sa atragem atentia semenilor nostri asupra Celui care "intreaga Sa Persoana este placuta" - si sa zicem, precum Ioan altadata, "Iata Mielul lui Dumnezeu".
Efectul unei astfel de slujbe este vazut in cei doi ucenici care l-au auzit pe Ioan vorbind. Ei l-au auzit pe Ioan, dar L-au urmat pe Isus. Se pare ca ei ascultasera cuvintele lui Ioan in zilele anterioare fara sa fie atinsi, dar slujirea din cea de-a treia zi care a tasnit dintr-o inima umpluta cu Hristos a atins inimile care aveau nevoie de El. A-L privi pe Isus mergand trebuie sa aiba efectul de a ne face sa realizam ca El ne iubeste ; si dragostea Lui, trezind-o pe a noastra, ne atrage la El in asa fel incat sa-L urmam si sa devenim ucenicii lui Hristos. Nu ne multumim noi adesea sa stim ca suntem adapostiti de lucrarea lui Hristos si pecetluiti cu Duhul Sfant, fara sa-L urmam pe Hristos cu hotarare ? A-L urma pe Hristos inseamna mai mult decat a crede in Hristos. Credinta este cu siguranta inteleasa, caci un ucenic trebuie sa fie un credincios, si totusi, un credincios nu este intotdeauna un ucenic. A-L urma pe Hristos implica faptul ca El a devenit marele Obiect al sufletului nostru - Cel care conduce si controleaza viata. Absenta unei umblari hotarate pe urmele Sale nu este ea secretul micilor progrese pe care le facem in istoria noastra spirituala ? Si aceasta lipsa nu face ea diferenta dintre consacrare si o stare caldicica ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu