temelia si adevarul

 

                Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - I -

     Hamilton Smith

     1     Introducere

     Evanghelia dupa Ioan este inainte de toate cea a revelatiei gloriei Fiului. Evangheliile sinoptice prezinta alte glorii ale Domnului : Matei expune gloria Sa oficiala ca Mesia ; Marcu descrie gloria smereniei Sale ca Slujitor ; Luca vorbeste de gloria Sa morala ca Fiul Omului ; dar Ioan are marele privilegiu de a pune inaintea noastra gloria Sa personala ca Fiu.

     Ori, prezentarea lui Hristos ca o Persoana divina implica revelatia fiecareia dintre Persoanele divine. Evanghelia incepe prin enumerarea gloriilor Fiului. Apoi gasim revelatia inimii Tatalui (1:18), a mainii Tatalui (5:17 si a casei Tatalui (14:1-3). In ultimile capitole, ne este prezentat intr-un mod complet Duhul Sfant.

     In plus, aceasta Evanghelie introduce un Om in intregime nou dupa o ordine noua. Domnul Se prezinta pe Sine ca "Fiul Omului care este in cer" (3:13) ; ca Fiul Omului "care a venit (sau : care a coborat) din cer" (6:33, 50) ; si ca Fiul Omului care Se va "sui unde era mai inainte" (6:62). Astfel, in Evanghelia dupa Ioan, Hristos ne este prezenta sub dublu aspect : mai intai ca singurul Fiu care Il descopera pe Tatal ; apoi ca Fiul Omului care prezinta un om dupa o ordine noua - un om care umbla pe pamant si traieste in cer.

     Diferitele imagini sunt folosite pentru a pune inaintea noastra aceste glorii variate ale lui Hristos. La capitolul 2, El este templul in care locuieste gloria lui Dumnezeu. La capitolul 6, El este painea cea adevarata care a venit din cer pentru a satisface nevoile oamenilor. La capitolele 8 si 9, este lumina lumii pentru a scoate pe oameni afara din intuneric. La capitolul 10, este Pastorul care scoate afara oile Sale din vechiul staul iudaic pentru a le adauga la noua turma crestina. La capitolul 11, este invierea si viata, pentru a elibera pe oameni din moarte. La capitolul 12, este bobul de grau care a murit pentru a da nastere la o samanta asemenea Lui. La capitolul 15, El este vita cea adevarata care ii face in stare pe ucenicii Sai sa aduca rod pentru Tatal. 

     Marele scop al Evangheliei fiind acela de a prezenta gloria Fiului lui Dumnezeu ca Persoana divina, de aceea va fi usor de inteles de ce nu gasim aici genealogia, nici relatarea nasterii si primii ani ai Domnului. Aceste detalii, atat de pretioase credintei, minunate si necesare la locul lor, nu ar fi in armonie cu o Evanghelie care expune gloria Persoanei Sale ca Fiu. Ca Persoana divina, El este mai presus de orice genealogie, la fel cum, ca Slujitor, in Evanghelia dupa Marcu, El ocupa un loc care exclude nevoia unei genealogii.

     In plus, in prezentarea Cuvantului devenit carne, nu gasim niciun detaliu care sa-L lege pe Hristos de pamant si de natiunea lui Israel. Scopul acestei Evanghelii nu este de a arata implinirea promisiunilor facute in trecut, de a vesti instaurarea Imparatiei in viitor sau de a ne invata cu privire la forma pe care o imbraca acum. Sa amintim inca odata ca aceste adevaruri sunt necesare si pretioase la locul lor, dar ele nu se regasesc in marele scop al lui Ioan, care este prezentarea gloriei Fiului lui Dumnezeu. Venirea Fiului lui Dumnezeu, si revelatia care urmeaza a Persoanelor divine si a unui om dupa o noua ordine, implica punerea deoparte a vechii ordini iudaice si introducerea crestinismului. De la inceputul Evangheliei, atat natiunea lui Israel cat si lumea in general sunt vazute ca falimentand complet in responsabilitatea lor si ca puse deoparte prin judecata, pentru a introduce crestinismul. Mai mult, Evanghelia prezinta crestinismul dupa gandul lui Dumnezeu si nu dupa coruptia crestinatatii ; sa ne amintim intr-adevar ca Evanghelia a fost scrisa probabil la o data tarzie, cand ruina vestita de apostolul Pavel lovise deja marturia crestina. Astfel, in aceasta Evanghelie, suntem ridicati deasupra lumii si iesiti din iudaism si din crestinatatea corupta, pentru a descoperi binecuvantarea crestinismului dupa gandul lui Dumnezeu, intemeiat pe Persoana Fiului lui Dumnezeu.

     Avandu-si temelia pe Persoana lui Hristos, crestinismul trebuie in mod necesar sa-si traga caracterul de la Hristos - "asemenea Celui ceresc, asa sunt si cei ceresti". Capitol dupa capitol, vom vedea punerea deoparte a ordinii vechi si introducerea a ceea ce este in intregime nou. La capitolul 1, legea data prin Moise da inapoi dinaintea "harului si adevarului" care au venit prin Isus Hristos. La capitolul 2, templul de la Ierusalim este pus deoparte de catre templul trupului Sau. La capitolul 3, "lucrurile pamantesti" dispar dinaintea "lucrurilor ceresti". La capitolul 4, apa naturala din fantana este inlocuita cu fantana de apa vie. La capitolul 5, scaldatoarea si activitatea providentiala a ingerului sunt puse deoparte prin glasul atotputernic al Fiului lui Dumnezeu. La capitolul 6, painea naturala face loc adevaratei paini care a coborat din cer. In capitolele 8 si 9, intunericul este risipit de lumina. La capitolul 10, staulul iudaic este inlocuit de turma crestina. La capitolul 11, moartea este pusa deoparte de viata.

     Ne este ingaduit astfel sa vedem lucrurile vechi trecand si toate lucrurile fiind facute noi. Timpul face loc eternitatii, lucrurile pamantesti facand loc lucrurilor ceresti. In gand, suntem tranportati in eternitatea trecuta cand timpul nu era ; in duh, suntem condusi dincolo de limitele pamantului pentru a gusta bucuriile casei Tatalui.

     Cand tot ceea ce a fost incredintat in mana omului a falimentat, ce parte binecuvantata sa cercetam aceasta Evanghelie si sa avem sufletele ocupate cu Persoanele divine in care nu poate avea loc niciun esec, de a fi introdusi in planul lui Dumnezeu pe care ruina nu a putut sa-l atinga si transportati in scene in care esecurile omului nu vor intra niciodata.

     Cititnd aceasta Evanghelie, suntem de la inceput in contact cu lucrurile eterne si scenele ceresti, si in compania Persoanelor divine. Si totusi, ne putem simti in largul nostru intr-o astfel de companie, fara teama, caci aceasta Persoana glorioasa, Fiul etern, S-a apropiat atat de mult de noi incat a putut sta langa o pacatoasa singuratica la o fantana, si a permis unui ucenic sa se odihneasca pe pieptul Sau. El a locuit printre noi intr-un mod atat de real ca a putut sa ceara de la o femeie o inghititura de apa, sa Se aplece pentru a spala picioarele ucenicilor, si, intr-o alta ocazie, le-a facut un foc ca sa se incalzeasca si o masa pentru ca ei sa aiba ce sa manance. 

     2     Cuvantul etern - Ioan 1:1-18

     Gloria Persoanei lui Hristos ca Cuvantul etern este marea tema a primelor versete din Evanghelia dupa Ioan. Mai intai suntem transportați, in gândire, in eternitate pentru a descoperi gloria Sa ca Persoana divina ; apoi, in timp, gloria Sa ca Creator este pusa inaintea noastra ; in final, Cuvantul este prezentat ca devenit carne, revelandu-ne gloria Sa ca Fiul etern in relatie cu Tatal.

     2.1     Gloriile Persoanei lui Hristos - 1:1-13

     Cap. 1:1, 2

     Evanghelia incepe cu afirmatia sublima : "La inceput era Cuvantul". Imediat, suntem transportati in gandire in eternitatea trecuta, inainte ca timpul sa inceapa sau  creatia sa existe, si invatam ca Persoana glorioasa numita "Cuvantul" nu a avut inceput. La inceput de tot ceea ce a avut un inceput, Cuvantul era, nu a "inceput". "Expresia 'La inceput era' este expresia formala ca Cuvantul nu a avut inceput" (J.N.D.).

     Inca de la inceput, ne este spus ca Cuvantul este o Persoana eterna. Fiind Cuvantul, aceasta Persoana binecuvantata este Cel care Il revelaza pe Dumnezeu - Persoana in Dumnezeire care, in Sine Insusi, ca si in faptele Sale si in ceea ce a devenit, este expresia lui Dumnezeu si a gandurilor Sale.

     Citim apoi ca Cuvantul era "cu Dumnezeu". Nu doar ca Cuvantul este o Persoana eterna, El este, de asemenea, o Persoana distincta in Dumnezeire. Pe langa distinctia de Persoane, cuvantul "cu" denota intercomuniunea intre Persoanele Dumnezeirii. Apoi este spus ca "Cuvantul era Dumnezeu". Prima afirmatie, dupa care Cuvantul este o Persoana eterna, implica ca El trebuie sa fie o Persoana divina. Dar, intr-un subiect care atinge gloria Persoanei Sale, nu suntem lasati la dispozitia unei presupuneri, oricat de corecta ar fi ea. Se spune clar ca "Cuvantul era Dumnezeu" - o Persoana divina.

     In final, invatam ca Cuvantul "era la inceput cu Dumnezeu". Nu este vorba despre o simpla repetare a faptului deja stabilit ca El era o Persoana distincta cu Dumnezeu. Aici, gasim adevarul suplimentar ca El era din eternitate o Persoana distincta. Astfel, Duhul lui Dumnezeu apara cu grija gloria Fiului impotriva acelora care ar admite ca El este o Persoana distincta si care totusi ar sustine ca a existat un moment in care a inceput sa aiba o existenta personala distincta.

     Atat Domnul, referindu-Se la inceputul slujbei Sale, cat si Ioan, vorbind despre inceputul crestinismului, folosesc expresia "la inceput". Aici, cu privire la ceea ce nu a avut inceput, gasim de doua ori expresia "la inceput". Observam apoi ca este spus : "Cuvantul era cu Dumnezeu" - nu cu Tatal. Cuvantul si Dumnezeu sunt corelativi (care se afla intr-o corelatie, relatie reciproca, n.t.), la fel ca Fiul si Tatal. Denumirea de Dumnezeu include nu doar pe Tatal, ci si pe Duhul Sfant si pe Fiul. Cuvantul si Dumnezeu vorbesc despre natura Persoanelor divine ; Tatal si Fiul implica relatiile dintre Persoanele divine. Marele scop al acestor versete este de a stabili gloria lui Hristos, ca Persoana divina in natura Sa.

     In aceste prime versete, in cateva cuvinte foarte clare, Duhul Sfant a prezentat gloria divina a Domnului. Cuvantul este o Persoana eterna, o Persoana distincta in Dumnezeire, o Persoana divina si o Persoana distincta din eternitate.

     Intreaga expunere minunata a "lucrurilor ceresti" pusa inaintea noastra in aceasta Evanghelie este intemeiata pe gloria Persoanei lui Hristos. A pune la indoiala divinitatea Fiului inseamna a submina temelia pe care se bazeaza toata binecuvantarea pentru om. Nu au importanta sistemele religioase elaborate pe care le construiesc oamenii sau inaltele lor pretentii de a onora Numele lui Hristos : daca nu zidesc pe aceasta temelie, totul va fi ruinat.

     Cap. 1:3

     Dupa afirmarea gloriei Cuvantului ca Persoana divina, trecem de la eternitate in timp si descoperim cele doua cai principale prin care Dumnezeu a fost revelat prin Cuvant : prima, creatia (v. 3), si a doua, intruparea (v. 14). Asadar, invatam aici ca "toate au fost facute prin El" - Cuvantul. Aceasta afirmatie pozitiva este intarita de constatarea negativa ca : "fara El n-a fost facut nimic din ceea ce a fost facut". Toate lucrurile, mari si mici, insufletite si neinsufletite, spirituale si materiale - tot ceea ce exista, "au luat fiinta" prin Cuvant. Insasi cursul frazei exclude in mod necesar Persoanele divine, despre care se poate spune ca au existenta (sau : fiinta, n.t.), dar nu ca "au luat fiinta". Daca creatia exista, aceasta nu este doar pentru a dovedi ca exista un Creator, ci pentru a exprima, in masura sa, Creatorul. "Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu si intinderea arata lucrarea mainilor Sale. O zi istoriseste altei zile acest lucru si o noapte il face cunoscut altei nopti" (Ps. 19:1, 2 ; Rom. 1:20).

     Cap. 1:4

     Daca versetul 3 vorbeste de ceea ce a luat fiinta prin Cuvant, versetul 4 ne spune ceea ce este in Cuvant. "In El era viata". Cu aceasta afirmatie, trecem de la relatia Cuvantului cu universul creat in totalitate, la relatia Sa cu umanitatea. Astfel, "viata" despre care se vorbeste, cu greu poate fi inteleasa ca viata naturala a creatiei. Desigur, ca Creator, Cuvantul este sursa vietii naturale care, atunci cand ea este data, fie plantelor fie animalelor, se poate raspandi. Dar, aceasta viata este mai degraba viata spirituala care devine lumina oamenilor care au deja viata naturala. Viata poate fi transmisa altora, dar ea nu a fost transmisa niciodata Cuvantului - "In El era viata". 

     Aceasta viata era lumina oamenilor. Domnul a putut spune ; "Cine Ma urmeaza pe Mine nicidecum nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8:12). Viata in Cuvant era revelatia perfecta a Dumnezeului nevazut pentru om. Lumina de la natura nu va revela inima lui Dumnezeu. Lumina ratiunii nu Il poate gasi pe Dumnezeu prin cautarile sale. Numai Lumina din Cuvantul devenit carne a putut sa-L reveleze pe Dumnezeu.

     Cap. 1:5

     Omul este cazut ; daca deci lumina straluceste inaintea oamenilor, aceasta este intr-o scena de intuneric sau ignoranta fata de Dumnezeu. Mai mult, invatam ca "intunericul nu a cuprins-o". Aceasta inseamna ca intunericul spiritual nu este doar ignoranta sau lipsa luminii : el se impotriveste luminii. Lumina naturala ar trebui sa alunge intunericul din jur ; dar, daca omul este lasat la dispozitia lui insusi, lumina spirituala nu va risipi intunericul spiritual. Lumina vietii Cuvantului scoate in evidenta incapacitatea morala a omului, dupa cum mai tarziu dragostea vietii Sale a aratat ura omului.

     Cap. 1:6-9

     In primele versete, am vazut gloria Cuvantului in relatie cu Dumnezeu, apoi cu creatia si in final cu umanitatea. Versetele care urmeaza arata cum a prezentat Dumnezeu lumina fata de om in aceasta lume. Nu numai ca Dumnezeu da lumina, ci El a trimis un inainte-mergator ca sa atraga atentia omului asupra luminii. Nu gasim niciun detaliu cu privire la legatura lui Ioan Botezatorul cu iudeii sau cu lucrurile pamantesti. Aici el este vazut ca "trimis de Dumnezeu", si ca martor a ceea ce este in intregime nou - lumina. In alte evanghelii, Ioan da marturie despre Imparatul si despre Imparatia Lui pentru Israel care se pocaieste ; aici, el vorbeste despre lumina pentru "toti oamenii".

     Totusi, daca Dumnezeu a trimis un inainte-mergator, El vegheaza cu grija asupra gloriei lui Hristos. In ciuda maretiei lui Ioan, nu era decat Unul singur care era lumina. Desigur, Ioan era "lampa care arde si lumineaza" (Ioan 5:35), dar Cuvantul era lumina care, venind in lume, lumineaza pe orice om. Lumina avea un efect dublu : l-a demascat pe om, dar L-a revelat pe Dumnezeu. Bineinteles, Domnul "umbla din loc in loc facand bine", dar motivul a tot ceea ce implinea era sa-L faca cunoscut pe Dumnezeu. El nu a deschis pur si simplu ochii orbilor pentru a-i vindeca, ci pentru a face cunoscuta dragostea lui Dumnezeu in legatura cu nevoile omului. Lumina este revelatia lui Dumnezeu in dragoste in conformitate cu adevarul deplin al starii omului si al sfinteniei lui Dumnezeu.

     Cap. 1:10, 11

     Gasim apoi efectul produs de lumina asupra omului atunci cand este lasat la dispozitia lui insusi. Lumea nu L-a cunoscut, iar ai Sai, iudeii, nu L-au primit. Lumina dezvaluie ca omul nu este doar total insensibil la ceea ce este bun si desavarsit, dar este absolut impotriva Aceluia in care se manifesta aceasta bunatate. Starea omului, lasat la dispozitia lui insusi, este disperata.

     Cap. 1:12, 13

     In harul Sau suveran, Dumnezeu nu l-a lasat in totalitate pe om la dispozitia lui insusi. El a lucrat in harul Sau in om, rezultand ca unii sa-L primeasca pe Hristos - crezand in Numele Sau - si astfel, le da dreptul sa fie copii ai lui Dumnezeu. Ei constituind o rasa noua, nu prin descendenta naturala - din sange ; nici prin proprile eforturi - voia carnii ; nici prin vointa altora - voia omului ; ci avand o viata noua de la Dumnezeu.

     2.2     Intruparea - 1:14-18

     Primele treisprezece versete au expus gloriile Persoanei lui Hristos. El este Cuvantul, o Persoana eterna, distincta si divina in Dumnezeire ; El este Creatorul tuturor lucrurilor, Acela in care este viata, si lumina pentru orice om.

     Cap. 1:14

     Acum, invatam cum aceasta Persoana glorioasa a venit in aceasta lume pentru a aduce lumina vietii pentru oameni. Cel care, la inceput, era Cuvantul devine carne. Am vazut cine era El in mod personal, cine era El in eternitate, iar acum, citim ceea ce a devenit El in timp. Nu este spus ca El a devenit Cuvantul prin intrupare, ci ca Cuvantul a devenit carne.

     Acest eveniment extraordinar - intruparea Cuvantului etern - ne face sa asteptam rezultate imense si binecuvantate. Trei dintre cele mai remarcabile efecte ale intruparii sunt puse inaintea noastra in aceste versete. Primul, revelatia relatiilor eterne dintre Persoanele divine ; al doilea, atitudinea lui Dumnezeu fata de om ; si al treilea, revelarea lui Dumnezeu in plinatatea Sa.

     Relatiile eterne dintre Persoanele divine. Cuvantul devenind carne, apostolul a putut spune : "Noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului (Unic de acest fel) de la Tatal". Gloria pe care ei au contemplat-o nu provenea din umanitatea pe care El a luat-o, ci din relatia Sa in Dumnezeire. Gloria Lui era o glorie unica, cea a singurului Fiu, o relatie gustata in comuniunea cu Dumnezeu ca Tata. Astfel, in timp ce este stabilita realitatea umanitatii Sale, gloria Persoanei Sale este pastrata cu grija.

     Atitudinea lui Dumnezeu fata de om. Cuvantul devenit carne, invatam imediat ceea ce este inima lui Dumnezeu cu privire la om. Cel care a devenit carne a locuit printre noi, "plin de har si de adevar". El a venit intr-un caracter perfect potrivit omului. El nu a venit sa ceara ceva de la om, ca in lege, ci ca Daruitor, pentru a aduce in har binecuvantarea fiintelor nevrednice. In plus, adevarul deplin a venit cu Hristos.

     Tot ceea ce Moise si profetii au spus era adevarat, dar acesta nu era adevarul deplin. Legea imi spune ceea ce trebuie sa fiu ; ea nu imi spune ceea ce sunt. "Hristos a aratat nu cum trebuiau sa fie lucrurile, ci cum ele erau... Hristos imi spune adevarul despre toate lucrurile, rele sau bune" (J.N.D.). 

     Cap. 1:15

     Este repetata marturia lui Ioan Botezatorul despre aceasta Persoana glorioasa venita in carne. Cel care este plin de har si de adevar ocupa un loc mult mai mare in timp, la fel cum a existat inainte de Ioan in eternitate.

   

     Cap. 1:16, 17

     Mai mult, Cuvantul devenit carne si locuind printre noi manifesta nu doar plinatatea harului care era in Hristos, ci, spune apostolul, "noi toti am primit din plinatatea Lui, si har peste har". El era aici jos nu doar pentru a manifesta harul in Sine Insusi, ci pentru a transmite har si altora, si aceasta din belsug - har peste har. Legea data prin Moise era un executor, cerandu-i omului ceea ce trebuia sa fie in relatia cu Dumnezeu si cu aproapele sau. Harul, venit prin Isus Hristos, aduce binecuvantare omului potrivit cu ceea ce este el cu toate nevoile sale, in acelasi timp in care mentine pe deplin adevarul a tot ceea ce este Dumnezeu in sfintenia Sa infinita.

     2.3  Cap. 1:18 - Revelatia lui Dumnezeu

     Cuvantul devenind carne, Dumnezeu este imediat revelat pe deplin. In zilele Vechiului Testament, au avut loc revelatii partiale ale lui Dumnezeu in atributele Sale - precum Atotputernicul, Domnul - dar nu avem nicio revelatie a inimii lui Dumnezeu inainte de venirea Fiului Sau. Niciun om nu era suficient de mare pentru a-L face cunoscut pe Dumnezeu. Numai o Persoana divina ar putea revela o Persoana divina. "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu". Singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, L-a revelat pe Tatal asa cum Il cunoastea. Dupa cum a spus cineva, acest titlu nu descrie numai "caracterul gloriei Sale aici jos, ci el exprima ceea ce El era (ceea ce El a fost, ceea ce El este dintotdeauna) in sanul Tatalui Insusi in divinitate : si asa L-a facut cunoscut.