temelia si adevarul

 

                   Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - III -

     Hamilton Smith

     4     Tripla slujire a lui Hristos - Ioan 1:38 la 2:11

     Hristos este tema oricarei slujiri adevarate ; scopul este atins atunci cand cei care il aud (pe Ioan, n.t.) se alipesc cu tarie de Domnul. Astfel, scopul slujirii lui Ioan este implinit atunci cand cei doi ucenici sunt atrasi spre Hristos de o afectiune atat de reala incat se vad constransi sa-L urmeze.

     Sfarsitul marturiei lui Ioan marcheaza inceputul slujirii lui Hristos. Ceea ce era istoric adevarat la acea vreme ramane asa in istoria spirituala a credinciosului. Daca, prin slujirea unui slujitor al Domnului, suntem atrasi la Hristos, aceasta este ca sa fim adusi in binecuvantarea propriei Sale slujiri plina de dragoste si de har.

     Ca si in cazul lui Ioan, slujirea Domnului este prezentata in trei zile succesive. Slujirea primei zile este pusa inaintea noastra in versetele 38 la 43. Cea din a doua zi incepe prin cuvintele : "A doua zi", la versetul 44 si pana la sfarsitul capitolului. Slujirea celei de-a treia zi este relatata in primele unsprezece versete din capitolul 2, si este introdusa prin cuvintele : "Si a treia zi".

     4.1  Prima zi a slujirii lui Hristos - 1:38-43

     Intr-o maniera foarte binecuvantata, slujirea din prima zi prezinta, in imagine, lucrarea lui Hristos pentru a strange pe ai Sai in jurul Lui in timpul perioadei crestine. Ca o persoana vie sa fie centrul de strangere pentru poporul lui Dumnezeu era ceva complet nou pe pamant. Pentru a pretui o astfel de lucrare de dragoste, trebuie sa ne amintim ca Persoana glorioasa care a captivat afectiunile celor doi ucenici - Hristos pe care L-au urmat - este Cineva necunoscut de lume, respins de carnea (carnea ca principiu al raului care locuieste in om dupa cadere ; n.t.) religioasa, si care Isi are locul in afara (1:10, 11, 26, 28). Pana atunci, Ierusalimul cu templul sau a fost centrul activitatii religioase pentru poporul care-L marturisea pe Dumnezeu. In iudaism, centrul de strangere era un loc (fizic, material, n.t.) ; in crestinism, centrul de strangere este o Persoana, si aceasta Persoana este lepadata intr-un loc de ocara. Daca vrem sa fim impreuna cu El, trebuie, precum cei doi ucenici, sa fim gata sa iesim afara din tabara la El, purtand ocara Lui (Evrei 13:13).

     Din nefericire, crestinatatea marturisitoare s-a intors cu usurinta la sistemul iudaic si a ridicat din nou cladiri marete ca centre ale vietii sale religiose. In plus, ignorand lepadarea lui Hristos, crestinatatea a cautat, ca sa zicem asa, sa-L readuca pe Hristos in lume, mai degraba decat sa lase lumea sa vina la Hristos. Oamenii au cautat sa se acopere cu onoare prin atasarea Numelui binecuvantat al Domnului la sistemele lor, la aranjamentele lor si la tarile lor. Cu toate acestea, Hristos Se afla in afara intregului sistem al acestei lumi si a religiei ei, iar cei care in mod personal sunt atasati de El prin afectiunea inimii lor trebuie sa accepte locul de ocara din afara, daca vor sa-L aiba pe Hristos ca resursa atotsuficienta.

     Astfel, acesta frumoasa scena  de "dincolo de Iordan" prezinta o imagine minunata despre ceea ce este crestinismul dupa gandul lui Dumnezeu - un grup de credinciosi scosi din iudaism, si din lume, fie ea sociala, politica sau religioasa, pentru a se strange in jurul unei Persoane care a devenit totul pentru ei. Acestia sunt adunati impreuna nu doar pentru ca au un interes comun in lucrarea lor ; ei sunt adunati in jurul unei Persoane vii care exercita o putere de atractie asupra inimilor lor. Dupa ce au fost pusi sub eficacitatea lucrarii lui Hristos si dupa ce au primit darul Duhului, fiindu-le asigurat viitorul, ei pot sa se intrebe : "Cum vom fi paziti in mijlocul incercarilor si ispitelor acestei lumi in timp ce mergem spre cer ?" Nu exista decat un singur raspuns : nu vom putea sa fim paziti decat alipindu-ne de o Persoana divina in a carei inima este toata dragostea, avand toata puterea in mana Sa si toata intelepciunea fata de ai Sai. Hristos cel viu este solutia pentru toate dificultatile noastre. Ne vom gasi drumul prin aceasta lume intunecata doar urmandu-L si ramanand cu El. Fara El nu putem face nimic. Citim, de asemenea, cu privire la cei doi ucenici : "L-au urmat pe Isus" si "au ramas la El" (1:37, 39). Mai tarziu, Domnul va da un sens spiritual acestor cuvinte, cand va zice ucenicilor Sai : "Ramaneti in Mine", si in cuvintele pe care le gasim la sfarsitul Evangheliei : "Urmeaza-Ma" (15:4 ; 21:22).

     Cap. 1:38-40

     Ei au auzit vorbindu-se despre Hristos, L-au privit pe Hristos umbland, au fost atrasi la Hristos si L-au urmat pe Hristos. Acum vom descoperi interesul profund pe care Domnul il are pentru acesti ucenici care Il urmeaza. Citim : "Isus, intorcandu-Se si vazandu-i ca-L urmeaza". Astazi, ca si atunci, El ia act de cei care-L urmeaza.

     Apoi, Domnul pune la incercare pe acesti doi ucenici, intrebandu-i : "Ce cautati ? " Daca, precum ucenicii, am luat un loc in afara sistemelor religioase ale lumii de astazi, vom fi confruntati si incercati cu privire la motivele noastre in acelasi fel ca si ei. Dificultatile care apar printre sfinti nu sunt ele adesea ingaduite sa ne testeze si sa ridice intrebarea : "De ce ne aflam in aceasta situatie ?" Am luat acest loc doar pentru a scapa de raul din lumea religioasa, sau pentru a primi lumina si o invatatura mai buna, sau pentru ca parintii nostri au mers pe acest drum inaintea noastra ? Daca aceasta este cazul, cu siguranta vom fi testati cu privire la motivele noastre, de teama ca nu cumva actionand dupa anumite motive false sau amestecate, sa obosim pe cale si sa abandonam locul batjocorii.

     In cazul celor doi ucenici, intrebarea Domnului arata adevaratul motiv, dupa cum arata raspunsul lor : "Rabi... unde locuiesti ?" Se vede clar ca ei au luat un loc in afara nu doar pentru a scapa de coruptia din iudaism, nici pentru anumite foloase pentru ei insisi, ci fiindca doreau sa fie impreuna cu Cel de care se atasasera, condusi de afectiunile lor. EL Insusi era motivul, nu ei. Voiau sa-L cunoasca pe Acela de care au fost atrasi ; si ei spun : "Unde locuiesti ?" O intalnire intamplatoare sau o discutie ocazionala nu ne permite sa-i cunoastem cu adevarat pe semenii nostri ; pentru aceasta, trebuie sa fim impreuna cu ei in casa lor. Daca vrem sa-L cunoastem mai bine pe Hristos, trebuie sa cautam sa-L cunoaste in casa Lui - casa Tatalui. Asa ca citim : "Cautati lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu". Si unde vom avea un sentiment mai profund al lucrurilor de sus ca atunci cand suntem adunati impreuna cu cei doi sau trei in Numele Sau, El Insusi fiind in mijlocul nostru ?

      Domnului Ii face placere sa raspunda la astfel de dorinte. Dupa cum a fost spus, Il putem avea atat de mult pe Hristos, atat cat Il dorim. Domnul raspunde indata ucenicilor Sai : "Veniti si vedeti", si apoi citim : "Au venit deci si au vazut unde locuia". In aceasta lume nu gasim nimic care sa vorbeasca despre Hristos ; si putem fi siguri ca, oricare ar fi situatia caselor noastre, in a Sa, nu este nimic care sa ne distraga de la El. Dupa ce au vazut unde locuieste, au venit sa-L cunoasca in propria Lui casa si, cunoscandu-L, au experimentat bucuria de a ramane la El in ziua aceea. Acela care i-a atras in locul de afara era Acela care ii tinea acolo. 

     Cap. 1:41-43

     Aceste versete ne arata ceea ce produce in mod natural faptul de a ramane cu Hristos : dorinta de a aduce alte persoane la Hristos. Astfel, citim ca un om a parasit acest loc sfintit si l-a gasit pe fratele sau Simon ; dupa ce l-a gasit "l-a dus la Isus". El nu l-a dus doar intr-un loc in afara, nici la o grupare din afara, ci l-a dus la o Persoana, la Isus. Si cat de frumoasa este primirea facuta lui Simon ! El se afla in prezenta Unuia care ii cunostea numele si pe cel al tatalui sau si care i-a dat un nume nou. Spunandu-i lui Simon numele sau si numele tatalui sau, Domnul il face sa inteleaga ca el se afla inaintea Celui care stie intrega sa istorie de la momentul nasterii sale. Schimband numele lui Simon, Hristos il revendica pentru Sine, caci dreptul de a schimba un nume implica proprietate si autoritate. Astfel, la inceputul istoriei sale spirituale, Petru invata ca Domnul cunoaste intrega sa istorie de pacatos si ca, totusi, il revendica ca apartinand Lui pentru totdeauna.

     Drumul acestor ucenici in relatie cu Hristos in prima zi a slujirii Sale este astfel de toata frumusetea si bogat in invataturi pentru noi ;

     - A privi la Isus umbland ;

     - a auzi vorbindu-se despre Isus prin cineva ;

     - a-L urma pe Isus in locul din afara ;

     - a vedea unde locuieste Isus ;

     - a ramane cu Isus ;

     - a gasi pe altii pentru Isus si

     - a-i aduce la Isus.

     4.2  A doua zi a slujirii lui Hristos - 1:44-52

     Aici tabloul se schimba, si Hristos este vazut ca centrul de strangere al sfintilor Sai pamantesti, ramasita iudaica. Mai inainte, a fost prezentat ca centrul de strangere al sfintilor Sai ceresti : Biserica. 

     Cap. 1:44-46

     In aceasta zi nu este chestiunea de a sti unde locuieste Hristos ; aceasta este partea sfintilor ceresti. Cu o zi inainte, cei doi ucenici au parasit lumea pentru a se alipi de Hristos si a ramane la El, in casa Lui. In a doua zi, Hristos iese in lume si cheama doi sfinti la El pentru ca ei sa domneasca impreuna cu El in Imparatia Sa. Acest lucru se potriveste cu tot ceea ce a scris Moise si profetii, care nu au spus nimic despre gloriile ceresti ale Domnului dar au mentionat deseori domnia Lui pamanteasca. Vorbind despre viitorul Imparat, Filip da marturie ca El este intr-adevar, pe plan legal, Fiul lui Iosif si, prin urmare mostenitorul tronului.

     Cap. 1:47-49

     Natanael manifesta mai intai necredinta caracteristica iudaismului ; intr-adevar, el a zis : "Poate fi ceva bun din Nazaret ?" Mai mult, el reprezinta ramasita evlavioasa iudaica  care va fi scoasa din natiunea necredincioasa, dupa rapirea Bisericii, si in care va fi lucrata pocainta deoarece, ca natiune, L-au respins pe Hristos. Domnul il recunoaste pe Natanael ca fiind unul in care nu este viclenie ; nu l-a vazut El pe acest israelit cu toate framantarile lui sub smochin ? Fara indoiala ca fusese acolo pentru a-si marturisi pacatele sale, fiindca un suflet nu poate fi eliberat de viclenie decat prin marturisire fata de Dumnezeu.

     Cap. 1:50

     Viclenia fiind indepartata din sufletul sau, Natanael vede toate lucrurile clare si Il marturiseste pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu si Imparatul lui Israel. Este vorba aici de doua titluri sub care, conform Psalmului 2, natiunea iudaica L-a respins pe Hristos. In palatul marelui preot, natiunea a tagaduit ca Hristos era Fiul lui Dumnezeu ; inaintea lui Pilat, ea a respins dreptul Sau de a fi Imparatul lui Israel.

     Cap. 1:51, 52

     Domnul recunoaste credinta lui Natanael, produsa prin propriile Sale cuvinte. Natanael L-a marturist pe Hristos conform Psalmului 2, si acum Domnul ii vesteste o alta glorie a Sa ca Fiul Omului, conform Psalmului 8. Ca Fiul Omului, El va fi asezat peste toate lucrarile mainilor lui Dumnezeu, toate lucrurile fiind puse sub picioarele Sale. Daca pamantul de jos Ii va fi supus, cerurile de sus se vor deschide deasupra Lui, si ingerii, gasind in Hristos pe pamant obiectul glorios al slujirii lor, vor stabili legaturi intre cer si pamant.

     4.3  A treia zi a slujirii lui Hristos - 2:11

     Primele cuvinte din acest capitol face legatura in mod clar dintre nunta din Cana cu capitolul precedent. Nunta are loc in "a treia zi". Daca prima zi prezinta in imagine strangerea credinciosilor in jurul Domnului in timpul perioadei Bisericii, si a doua zi, strangerea ramasitei evlavioase dintre iudei in jurul Lui dupa rapirea Bisericii la cer, nu putem concluziona pe buna dreptate ca a treia zi vorbeste despre restaurarea lui Israel in timpul Mileniului ? Intreaga scena este caracterizata ca fiind un "semn" (2:11) ; Ori, un semn este un fapt natural sau material care are in spate o semnificatie spirituala. In sensul sau tipic, scena nuntii poate sa ilustreze foarte bine reluarea legaturilor dintre Domnul (Yahve, n.t.) si Israel. Osea Il prezinta pe Domnul zicand lui Israel in vremea viitoare : "Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; si te voi logodi cu Mine in dreptate si in judecata si in bunatate si in indurare. Si te voi logodi cu Mine in adevar (rom. "in credinciosie", n.t.) (Osea 2:19, 20).

     De o maniera foarte semnificativa, Osea adauga : "In doua zile ne va reda viata (sau "ne va reinsufleti"); a treia zi ne va ridica" (6:2). Se poate vedea aici pocainta natiunii, conducand la restaurarea sa in dreptate. Acesta va fi rezultatul unei curatiri morale produse prin pocainta, prezentata in imagine prin umplerea vaselor de piatra goale care se aflau acolo pentru curatire. Apoi, dupa ce sfintenia va fi implinita, vinul bucuriei va curge pentru Israel.

     5     Ruina omului si gloria lui Hristos - Ioan 2

     Citind Evanghelia dupa Ioan, ne amintim ca ea prezinta punerea deoparte a ordinii de binecuvantare iudaica si pamanteasca, pentru a introduce ceea ce este in intregime nou, ceresc si etern in caracterul sau .

     Aceasta noua ordine de binecuvantare - crestinismul, care implica revelatia Persoanelor divine - nu putea sa aiba loc inainte de intruparea Cuvantului. Numai o Persoana divina este destul de mare pentru a revela Persoanele divine si a face cunoscut scopul inimii lui Dumnezeu.

     In crestinism, totul este bazat pe Persoana Fiului ; putem deci intelege ca Evanghelia incepe prin prezentarea gloriei Persoanei Sale, punand astfel temelia oricarei binecuvantari durabile pentru om si toata gloria pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru ca noi sa fim in stare sa profitam de revelatia lucrurilor ceresti, trebuie mai intai sa fim convinsi  de conditia disperata si de ruina totala a omului cazut.

     Aceasta manifestare necesara omului este pusa inaintea noastra in capitolul 2. Invatam de aici, in primul rand, ca omul nu isi poate asigura propria fericire in lucrurile naturale si drepte : vinul se termina (2:1-11) ; in al doilea rand, omul nu se poate prevala de religia pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru a-si asigura binecuvantarea pe pamant : templul este corupt (2:13-17) ; in al treilea rand, omul nu poate aprecia bunatatea lui Dumnezeu atunci cand El coboara sa locuiasca printre ai Sai, plin de har si de adevar : Hristos este respins (2:18-22) ; in final, prin ratiunea sa naturala, omul nu poate sa-L cunoasca pe Hristos, caci chiar daca ajunge la concluzia corecta cu privire la Hristos, aceasta l-ar lasa pe om departe de Dumnezeu. Nu exista nimic in omul cazut in care Dumnezeu sa poata avea incredere (2:23-25).

     In plus, daca acest capitol ne vorbeste despre ruina omului, el descopera, de asemenea, gloria lui Hristos, aducand adevarata fericire, actionand fata de orice rau, biruind puterea mortii si atragand la El.

     5.1  Nunta - 2:1-11 

     Pe langa invatatura dispensationala a nuntii din Cana, care ne prezinta restaurarea relatiilor lui Dumnezeu cu Israel intr-o zi viitoare, avem aici marea lectie morala ca toate lucrurile pamantesti nu sunt in stare sa ne ofere o bucurie de durata. Casatoria este imprejurarea cea mai marcanta din viata omului natural, si, pe drept, el cauta sa faca din aceasta o ocazie de sarbatoare si bucurie. Din nefericire, vinul bucuriei omenesti se epuizeaza ! Omul nu este in stare sa-si asigure propria sa fericire. Daca era posibil s-o realizeze prin mijloace omenesti, se putea ca, in imprejurari extrem de favorabile, toate elementele care ii garanteaza fericirea sa poata fi prezente. Omul poate dispune de tinerete, de bogatie si sanatate si poate profita de ele intr-o maniera legitima, ca si de casatorie. Adevarul este ca fericirea nu va dura : vinul se epuizeaza. In cel mai frumos moment al vietii, va veni ceva care tulbura complet fericirea, iar bucuria zilei care trece va fi umbrita de teama de ceea ce va aduce ziua urmatoare. Imprejurarile pot sa se schimbe, sanatatea sa se subrezeasca, moartea sa loveasca cel mai fericit camin si sa puna capat celor mai stranse relatii. Dar, daca scena nuntii pune in lumina falimentul omului in ceea ce are el mai bun, ea manifesta, de asemenea, gloria lui Hristos inaltandu-se mai presus de orice om si de orice lucru, si oferind o fericire omului pe care el nu si-o poate asigura prin sine insusi. Invatam de aici ca  fara Hristos nu exista fericire durabila.

     Mai mult, daca Hristos asigura adevarata fericire, El o face ca fiind total separat de Israel si de lume. La versetul 1, vedem un eveniment social la care este implicata mama lui Isus. Versetul 2 Il arata pe Isus si pe ucenicii Sai alcatuind un cerc distinct, separat de lume. Ei sunt invitati la nunta ; si, ca raspuns, Domnul onoreaza imprejurarea cu prezenta Sa, punand astfel pecetea aprobarii Lui peste o relatie instituita de Dumnezeu.

     Totusi, atunci cand se termina vinul, El nu intervine la indemnul mamei sale. El zice : "Ce am Eu de-a face cu tine, femeie ? Ceasul Meu n-a sosit inca". Prin mama Sa, Domnul era in legatura cu Israel si cu legea. Refuzand sa actioneze in virtutea acestei legaturi, arata ca tot ceea ce facea, dupa cum este prezentat in aceasta Evanghelie, decurgea din relatia Sa ca Fiul Tatalui, si nu din legaturile naturale cu mama Sa, sau legale cu Israel. In aceasta Evanghelie, Domnul este vazut intotdeauna in afara oricaror legaturi pamantesti, este Omul ceresc introducand "lucruri ceresti (Ioan 3:12). El Si-a manifestat astfel gloria ca fiind in relatie cu Tatal, ca implinind voia Lui si asigurand, in final, bucuria omului.

     Modul in care Domnul procura vinul cel bun este cu siguranta semnificativ. El cere sa se umple vasele de curatire care erau goale si apoi vinul este scos din aceste vase. Nu ne invata acest lucru, intr-un limbaj simbolic, ca fericirea omului nu poate fi garantata decat daca este mentinuta sfintenia ?

     5.2  Curatirea templului - 2:13-17

     Nunta din Cana ne-a invatat ca omul nu poate sa-si asigure propria sa fericire prin mijloacele naturale pe care Dumnezeu le-a instituit ; a doua scena, la Ierusalim, arata ca omul nu poate sa se prevaleze de religia pe care i-a dat-o Dumnezeu. Daca Dumnezeu a prevazut o religie adaptata omului in carne, pentru a corecta purtarea lui si a-i asigura binecuvantarea pamanteasca, omul a corupt-o si a facut din ea un mijloc de a se imbogati. Casa de rugaciune pentru toate popoarele a devenit vizuina schimbatorilor de bani, care au transformat casa Tatalui intr-o casa de negustorie. Domnul actioneaza impotriva acestui mare rau si Isi justifica actul Sau judiciar revendicandu-Si relatia Sa cu Dumnezeu ca Tatal Sau, si afirmand ca templul este casa Tatalui Sau. Astfel, inca odata, El manifesta gloria Lui inaintea ucenicilor Sai, Ca Fiu, actionand in ravna Lui pentru gloria casei Tatalui Sau, conform Scripturii : "Ravna casei Tale m-a mistuit" (Psalmul 69:9). Acum ca Fiul a venit, acest Psalm primeste o semnificatie mult mai completa si mai profunda, aratandu-ne ca omul respins despre care vorbeste psalmistul nu este altul decat Fiul.

     5.3  "Templul trupului Sau" - 2:18-22

     Iudeii cer un semn, dand o noua ocazie de a manifesta ceea ce este in inima omului. In raspunsul Sau, Domnul arata ca, prin intrupare, trupul Sau era acum adevaratul templu sau locuinta lui Dumnezeu. Templul de la Ierusalim era gol, si foarte curand va fi numit casa lor si dat sa fie distrus (Matei 23:38 ; 24:2). Templul de la Ierusalim a putut fi corupt ; nicio coruptie nu era posibila pentru templul trupului Domnului, in ciuda violentei de care se foloseau oamannii pentru a-L distruge. De mai multe ori au incercat sa-L lapideze (loveasca cu pietre, n.t.) pe Domnul si, in final, cand ceasul a sosit, El i-a lasat sa "distruga" templul trupului Sau. Rautatea omului devine o noua ocazie pentru a se manifesta gloria Sa ca Fiu, precum si superioritatea Sa asupra tuturor. Omul poate distruge, dar el nu poate invia mortii. Hristos zice cumva : "Atunci cand va veti atinge scopurile, cand veti distruge templul trupului Meu, Eu il voi ridica". Invierea Sa va fi declaratia puternica ca El este Fiul lui Dumnezeu.

     5.4  Duhul natural al omului - 2:23-25

     Ultimile versete prezinta un alt adevar important : desi omul, pus inaintea evidentei, poate sa fie condus de ratiunea sa naturala si sa traga anumite concluzii corecte, acestea il vor lasa insa la distanta de Dumnezeu. Astfel, citim ca la Ierusalim "multi au crezut in Numele Lui, vazand semnele pe care le facea". Prin evidenta vederii, ratiunea lor naturala ii conduce la concluzia ca Hristosul era tot ceea ce a spus ca este, dar aceasta nu mergea mai departe. Ei nu aveau niciun sentiment ca ar avea nevoie de Hristos, niciun exercitiu de constiinta care sa-i conduca la Hristos. Era o convingere despre Hristos bazata pe vedere, nu pe credinta in Hristos care sa-i atraga la Sine. 

     Hristos nu Se incredea in ei. Lucrul acesta manifesta din nou gloria Sa. El este Cel care ii "cunostea pe toti oamenii" ; "El cunostea ce era in om", si nu avea nevoie, precum altii, sa-I dea cineva marturie despre om. El este Dumnezeul omniscient (Atotstiutor, n.t.).

     Ce imagine exacta a omului si a lumii ne este data in acest capitol : lucrurile naturale incapabile sa aduca o fericire durabila ; lucrurile lui Dumnezeu corupte (templul, n.t.) ; Cel care a adus harul lui Dumnezeu respins ; si ratiunea naturala a omului, chiar atunci cand este corecta, il lasa departe de Dumnezeu ! Dar scoaterea in evidenta a starii de goliciune a omului deschide calea spre revelatia gloriei lui Hristos ; prin urmare, intr-un fel binecuvantat, capitolul Il prezinta pe Hristos ca resursa pentru credincios. Daca experimentam falimentul tuturor lucrurilor de pe pamant, daca suntem coplesiti de sentimentul oricarui rau care a patruns in lucrurile lui Dumnezeu, daca vedem moartea peste toate, si duhurile noastre naturale incapabile de a ajunge la Dumnezeu, in mijlocul tuturor esecurilor si a ruinii omului, atunci Il vom gasi pe Hristos, Cel care poate sa umple inimile de bucurie, actionand impotriva oricarui rau, zdrobind puterea mortii si atragandu-ne la Sine.