Creștinul preocupat cu lucrurile cerești care ne sunt revelate
F.A.Hughes
1 O perspectivă cerească
1.1 Îngrijorare pe pamânt
Noile descoperiri ale omului au eliberat puteri necunoscute până atunci, asupra cărora omul nu are niciun control real, și găsim peste tot în jurul nostru un (început de) răspuns actual la cuvintele Domnului din Luca 21:26 : "oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care au să vină pe pământul locuit" (*).
(*) Împlinirea completă a acestui citat privește o zi viitoare.
Putem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat lumina unei alte scene, o scenă cerească, unde nici mândria, nici frica omului nu se pot amesteca.
1.2 Superioritatea lucrurilor cerești
În primul verset al Bibliei se gasește expresia "cerurile și pamântul", și această ordine, care dă superioritate "cerurilor", persită de-a lungul Scripturii. Cât de bine ar fi pentru noi să lăsăm ca lucrurile cerești să ocupe primul loc în afecțiunile noastre; atunci strălucirea si aprecierea legată de "lucrurile de pe pământ" (Col. 3:2), ar avea o greutate mai mică pentru noi.
1.3 Cerurile stăpânesc
Este o mare mângâiere că, în ciuda pretenției omului și a disprețului său față de drepturile lui Dumnezeu, "cerurile stăpânesc" (Dan. 4:26). Aceasta este lecția pe care a trebuit s-o învețe Nebucadnețar, el a cărui putere și stăpânire a atins cote mai mari decât oamenii de astăzi, și măreția lui s-a ridicat "până la ceruri" și stăpânirea lui s-a întins "până la marginile pământului" (Dan. 4:22) ; în această lecție, mândria lui a fost zdrobită în bucăți. În Matei 11:25, Domnul Isus Se adresează Tatălui Său numindu-L "Domn al cerului și al pământului". În Evrei 8:1, este vorba despre "tronul Măreției în ceruri". În Fapte 7:49, se află un citat al unui profet care zice "cerul este tronul Meu". Lumina și puterea acestor cuvinte au pătruns adânc în duhul lui Pavel, după cum ne arată mărturia sa către atenieni : "Dumnezeu... este Domnul cerului și al pamântului" (Fapte 7:24). (În Vechiul Testament se vorbește mai mult de "ceruri", în timp ce în Noul Testament de "cer").
1.4 Voia lui Dumnezeu predomină în sfera cerască
În rugăciunea pe care Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi, găsim expresia : "Vie (sau "să vină") Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pamânt"(Matei 6:10). Într-o zi viitoare cănd va fi necaz și persecuție, poporul pământesc al lui Dumnezeu va striga această rugăciune în neliniștea inimilor lor, dar ce binecuvântare dacă noi suntem încă de acum în starea morală bună și adevărată a acestei rugăciuni. În timp ce intrăm în binecuvântările îndurărilor lui Dumnezeu prin Evanghelie, privilegiul și responsabilitatea noastră sunt de a ne supune lui Dumnezeu ; apoi, eliberați de conformarea cu o lume opusă voii Sale, suntem în stare să deosebim "care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită" (Rom. 12:2). Fiind încă aici jos pe pământ, putem avea afecțiuni potrivite cu aceasta scenă cerească unde voia Lui stăpânește. Inimile noastre ar trebui, cu siguranță, mișcate de faptul că Domnul Isus "S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și Tatăl nostru" (Gal. 1:4). Psalmul 2 vorbește despre agitația oamenilor care se ridică împotriva lui Dumnezeu și împotriva Unsului Său, Hristos, dar Psalmul 1 prezintă binecuvântarea omului care meditează permanent la legea Domnului. Aceste două feluri de persoane sunt văzute din cer : unii, de care Dumnezeu își bate joc așteptând momentul mâniei ; alții, urmând un drum cunoscut de Dumnezeu, unde există roadă și prosperitate.
1.5 Sursa bucuriei și cercul de interes al credinciosului sunt în cer
În Luca 10:17, ucenicii erau plini de bucurie datorită succesului slujirii lor, însăși demonii le erau supuși prin Numele Domnului. Domnul Isus nu a căutat să micșoreze bucuria lor, dar în răspunsul Său, El le arată, de asemenea și nouă, că nicio slujire pe pământ, oricât de prețioasă și productivă ar fi, nu poate fi comparată cu bucuria de nedescris de a avea numele noastre "scrise în ceruri" (Luca 10:18-20), un privilegiu care aparține acestei grupe de care vorbește Evrei 12, "Adunarea celor întâi-născuți, înscriși în ceruri". Dacă citim Evrei 12:22, 23, vom vedea ceva din înălțimea la care noi, credincioșii, am fost deja aduși, la o poziție moral superioară față de tot ce este pe pământ.
În Filipeni 3:20, ne este spus că "cetățenia noastră este în ceruri". Nu doar numele noastre sunt înregistrate acolo, ci acolo se află privilegiile noastre, cercul nostru de interes. Lucrurile din cer - atmosfera sa, bucuriile sale, gloria care pătrunde în diferitele sale secțiuni, și mai ales binecuvântarea Celui care Se afla acolo pe tron - sunt cele care intereasează cu adevărat pe cel credincios. Afecțiunile noastre nu trebuie să fie "la lucrurile care sunt pe pământ", ci trebuie să căutăm "lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu" (Col. 3:1-2). "Lucrurile de sus" nu sunt nedefinite, ele se găsesc concret și în permanență în Hristos.
1.6 Resursele noastre sunt în cer
Toate resursele noastre sunt în cer. Mântuitorul nostru este acolo (Fapte 5:31). De asemenea, El este acolo ca Mare Preot, ca Avocat și Cap. Scopul este acolo : "premiul chemării cerești al lui Dumnezeu în Hristos Isus" (Filip. 3:14) ; acesta este un obiectiv înaintea căruia ambițiile și onorurile pământului se șterg și sunt făcute fără nicio importanță. Speranța noastră este păstrată acolo (Col. 1:5), la fel ca și "moștenirea (noastră) nestricăcioasă și neîntinată" (1 Petru 1:4). În final, din ceruri, "Îl și asteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale" (Filip. 3:20-21). Pământul nu poate oferi nimic asemănător !
În timp ce traversăm această lume a tristeții, a agitației și a întunericului, fie ca bucuria, pacea și lumina cerului să poată umple inimile noastre, și să putem manifesta întotdeauna caracterele celor care s-au "întors de la idoli la Dumnezeu, ca s-ă slujim unui Dumnezeu viu și adevărat și să așteptăm din ceruri pe Fiul Sau" (Tes. 1:9-10).
J.A. Trench
2 Cerul ca partea noastră prezentă
2.1 Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu
Un lucru este să știm foarte puțin despre lucrurile cerești, încât este dificil să le definim, și cu totul altceva este să spunem că nu știm absolut nimic despre ele. Creștinismul este revelația cerului în inimile noastre acum. Citatul profetului potrivit căruia "ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc" (1 Cor. 2:9), are ca scop de a scoate în evidență contrastul cu starea de lucruri creștină : "Dar nouă Dumnezeu ni le-a revelat prin Duhul Său" (1 Cor. 2:10). Și este adăugat : "Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar lucrurile adânci ale lui Dumnezeu". Adâncimile Ființei Sale și a stării Sale fericite fiind revelate, găsim în revelarea lor punctul culminant al lucrurilor pregătite pentru noi în sfaturile eterne ale dragostei Sale; ele sunt revelate acum pentru ca noi să ne putem bucura.
2.2 Toate binecuvăntările sunt deja revelate celui credincios
Cred că este de-o importanță practică imensă pentru sufletele noastre să vadă că nu există deci înaintea noastră niciun element nou de binecuvântare sau de bucurie care să nu fie revelat. Va fi mai târziu o putere sporită pentru a ne bucura, în timp ce astăzi Duhul care locuiește în noi, este prea adesea obligat să Se ocupe de a face o lucrare negativă, de a Se opune cărnii ("ca să nu facem ceea ce am vrea" Gal. 5:17) ; mai tărziu, Duhul Sfănt va putea fi doar puterea bucuriei noastre pozitive de binecuvântări, și va fi pentru totdeauna. Inima va fi atunci lărgită pănă la o capacitate deplină de bucurie. "Căci acum vedem ca prin geam, în chip întunecat, dar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin după cum și eu am fost cunoscut deplin" (1 Cor. 13:12). Tot ceea ce pune astăzi hotare și limite bucuriei noastre, va dispărea, căci noi gemem în acest cort, fiind împovărați, precum păsările în cușcă care aspiră să fie libere ca să zboare în aerul lor nativ. Dar acest lucru fiind recunoscut, cu marea diferență care se va face, toate lucrurile în care vom trăi, și în care ne vom găsi bucuria pentru totdeauna, sunt deja revelate pentru ca noi să putem trăi și găsi bucuria în ele încă de acum. "Cetățenia noastra este în ceruri".
2.3 Revelația Evangheliei lui Ioan cu privire la cer
2.3.1 Veniți și vedeți
Pentru început, Evanghelia lui Ioan este revelația locuinței noastre din cer. Ca de multe ori în alte părți, această Evanghelie se deschide printr-o scenă istorică care ilustrează doctrina cărții. În momentul în care mărturia lui Ioan Botezătorul va face să reiasă gloria Persoanei Fiului lui Dumnezeu în legătură cu lucrarea Sa (în cele două părți ale sale, de a îndepărta păcatul din lume și de a boteza cu Duhul Sfânt), inimile celor doi ucenici ai sai sunt atrase spre Isus printr-o dorință pe care El a trezit-o în ei și pe care El vrea să o satisfacă : "Unde locuiești ?". Celelalte evanghelii puteau doar să spună că vulpile aveau vizuini și că păsările cerului aveau cuiburi, dar că Fiul Omului, Creatorul lor și a toate, nu avea niciun loc unde să-Și odihnească capul în scena pe care totuși El a creat-o. Dar în Ioan, răspunsul este : "veniți și vedeți" (Ioan 1:39-40). Si această evanghelie este revelația locuinței cerești a Fiului lui Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, și care a venit să descopere și să facă cunoscut pe Tatăl potrivit cu dragostea în care El a locuit, pentru ca noi să putem cunoaște pe Tatăl în Fiul, și astfel casa Tatălui.
2.3.2 Știți unde Mă duc... Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl
Mult mai târziu, atunci când El le conduce definitiv inimile (Ioan 14), El tratează cerul ca un loc care le este familiar : "Știți unde Mă duc" (Ioan 14:4). Este ca și cum El ar zice : "Voi cunoașteți bine cerul". Atunci Filip zice : "Arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns". El gândea că ar cunoaște casa Tatălui doar dacă L-ar cunoaște pe Tatăl. Și răspunsul este simplu : "Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:8-9). Toate trăsăturile caracteristice ale binecuvăntărilor din cer le-au fost prezentate în Persoana și în drumul Fiului lui Dumnezeu. Iar acum, El urma să-Și ia locul ca centru al întregii scene revelate. Astfel, El a pregătit-o și a făcut-o locuință perfectă a inimilor noastre. Mai mult, El ne-a dat Duhul Sfânt ; cănd Acesta avea să vină, Îl va glorifica pe Hristos : "Căci va lua din ce este al Meu și vă va vesti". Și acum, rețineți : "Tot ce are Tatăl este al Meu ; de aceea am spus că va lua din ce este al Meu și vă va vesti" (Ioan 16:14-15).
2.4 Cerul ca sferă care preocupă pe cei care sunt potrivit Duhului
2.4.1 O sferă care se potrivește la viața cea nouă
Astfel că în Romani 8, reiese că, dacă carnea are obiectele sale, domeniul său și elementul care i se potrivește, cei care sunt potrivit Duhului le au pe ale lor (8:5). Al doilea mare aspect al eliberării noastre, ca răspuns la strigătul din Romani 7, nu este doar o eliberare de viață și natură, ci "legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții" (Rom. 8:2) ; eliberarea este prin obiectivele (scopurile) adaptate la această viață, și prin puterea acestor obiective (scopuri). Altfel, am fi ca peștii scoși din apă, adică cu o viață nouă, afecțiuni și capacități noi, gusturi și dorințe noi, dar fără sfera lucrurilor care li se potrivesc toate acestea.
2.4.2 Lucrurile Duhului... tot ce are Tatăl
Ori, lucrurile Duhului (Rom. 8:5) sunt lucrurile lui Hristos, "tot ce are Tatăl" (Ioan 16:15). Aceste lucruri sunt ele mai puțin reale și mai puțin concrete decât lucrurile cărnii (Evrei 11:1)? Ce putem spune despre locuința noastră de sus, cu noile sale relații și bucurii ? Ce putem spune despre comuniunea pe care o avem cu Tatăl în ce privesc gândurile Sale, planurile Sale, sfaturile Sale și lucrarea Sa pentru gloria Fiului ? Pentru aceasta, avem nevoie, într-adevăr, ca Hristos să locuiască în inima noastră, ca să putem înțelege lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea (Efes. 3:17-18) ; pentru acest scop precis suntem întăriți prin Duhul în omul dinăuntru. Ce putem spune despre noile obiective (scopuri) care ne-au fost astfel prezentate, față de sărmanele lucruri pe care le urmarim dupa carne ? Ce putem spune despre comuniunea cu Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru, la care suntem chemați ? (1 Cor. 1:9)? Este ea, pentru sărmanele noastre inimi, mai puternică sau mai puțin puternică decât asocierea și comuniunea cu oamenii de care aparțineam altădată și cu care aveam un interes atât de înșelător ? Ce putem spune despre înțelepciunea lui Dumnezeu în taină, înțelepciunea ascunsă pe care Dumnezeu a rânduit-o înainte de veacuri pentru gloria noastră - și pe care niciunul din stăpânitorii lumii acesteia nu a cunoscut-o (1 Cor. 2:7-8) ? - ori, această înțelepciune a fost rânduită pentru a înlocui și elimina pentru totdeauna pentru noi înțelepciunea acestei lumi, știința și filozofia ei.
2.5 A privi la lucrurile care nu se văd
2.5.1 Ce sunt aceste lucruri cerești care nu se văd
Ceea ce îl caracterizează pe creștin, după 2 Corinteni 4:18, este faptul ca el privește la lucrurile care nu se văd. Pentru a putea face acest lucru, trebuie ca ele să fie revelate perfect. Așadar avem ceea ce ne-a învățat Hristos (Filip. 3:12), "lucrurile care sunt înaintea noastră", scopul, premiul chemării de sus al lui Dumnezeu (Filip. 3:14). Astfel că, dacă apostolul avea inima zdrobită din cauza celor care, în cercul mărturiei creștine, "aveau gândurile la lucrurile pământești", el putea afirma totusi că creștinul își are "cetățenia" - tot ceea ce alcătuiește viața morală - "în ceruri" (sau cer) (Filip. 3:19-20). Cum ar putea să fie așa dacă noi nu știm absolut nimic de ceea ce se află acolo ! Ce putem spune despre arborele vieții (Apoc. 22:2), despre mana ascunsă (Apoc. 2:17), despre piatra albă (Apoc. 2:17), despre haina albă (Apoc. 4:4), despre noul Ierusalim (Apoc. 21) ? Au ele mai puțină realitate și putere asupra inimilor noastre decât promisiunile făcute părinților, care nu au văzut aceste lucruri cerești decât de departe, dar care le-au salutat și au mărturisit că erau străini și pelerini pe pământ (Evrei 11:13) ?
2.5.2 Arvuna
Ce putem spune despre gloria care urmează să ne fie revelată (Rom. 8:18), și de arvuna a tot ceea ce este înaintea nostră în ea - arvuna moștenirii (Efes. 1:14), Duhul Sfânt pe care Il avem deja (2 Cor. 1:22 ; 5:5) ? Ciorchinele de struguri din Eșcol, adus de copiii lui Israel în pustie (Num. 13:24-25), nu este el un antetip pentru noi (= nu este el o imagine a nimicului pentru noi) (*) ?
(*) Așa cum acel ciorchine de strugure era nimic față de bogățiile imense pe care le oferea țara Canaan, la fel și binecuvântările noastre de acum, chiar dacă sunt atât de mari, sunt socotite aproape ca nimic față de moștenirea deplină care ne așteaptă în cer (n.t.).
2.5.3 Hristos ne-a legat de ceea ce este în cer
Cerurile, împreună cu Hristos ca legătură intimă care ne-a legat de tot ce se găseste acolo, sunt scena revelată acum a locuinței noastre, a relațiilor noastre, a obiectivelor (scopurilor) noastre, a speranțelor noastre, a intereselor și bucuriilor noastre ; și asta pentru ca un popor ceresc să se poată forma ca atare, prin ceea ce este ceresc pe pământ - nearătând nimic altceva decât ceea ce este ceresc.
A.J. Pollock
3 Șnurul albastru
3.1 O amintire permanentă
Copiii lui Israel au primit poruncă, în Numeri 15:37-41, de a pune un șnur albastru peste franjurii (sau "ciucuri") de pe marginea veșmintelor lor, pentru a-și aminti permanent de poruncile Domnului și de a nu căuta gândurile propriilor lor inimi, nici de a urma dorințele propriilor lor ochi. Ce amintire permanentă trebuie să fi fost acest șnur albastru ! Il purtau cu ei, oriunde mergeau, fiind permanent înaintea ochilor lor !
3.2 O amintire necesară
Nu putem învăța noi o lecție importantă de aici ? Ea poate fi aplicată la toate împrejurările vieții. Ca și creștini, noi nu suntem chemați să purtăm un adevărat șnur albastru, dar putem să ne amintim permanent cine suntem și cui slujim, pentru a ne păstra adevăratul nostru caracter și a nu permite niciodată asocieri îndoielnice. Există o mare nevoie de aceasta. Căci trăim într-un timp de mare nepăsare spirituală, de frecventarea lumii, de acomodare la duhul timpului. Ni se spune peste tot că vremurile s-au schimbat, că Biblia și creștinii trebuie să se adapteze la vremurile care s-au schimbat. Ar fi bine dacă vremurile s-ar fi schimbat pentru a se adapta la Biblie. Avem nevoie mai mult ca niciodata de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne conduce.
3.3 O amintire cerească
Șnurul albastru prezintă într-un mod simbolic adevărul umblării cerești a creștinului. Albastrul este simbolul a ceea ce este ceresc. Albastrul este culoarea cerului. Creștinii aparțin cerului și trebuie să manifeste o umblare cerească. După cum Dumnezeu a scos pe copiii lui Israel din Egipt, la fel și noi trebuie să ne amintim că nu suntem din lume, așa cum Hristos nu este din lume. Domnul S-a referit de două ori la aceasta în rugăciunea Lui memorabilă din Ioan 17. El ne amintește din nou că "cetățenia noastră este în ceruri, de unde Il și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos" (Filip. 3:20-21).
3.4 O amintire care are influență asupra vieții
Dacă purtăm cu noi ceea ce semnifică acest șnur albastru - adică chemarea noastră (sau vocația) și caracterul nostru ceresc - ar trebui să fim foarte atenți unde mergem și ce asocieri ne permitem. Nu ar trebui să ne dorim lumea, nici să vrem ca lumea să ne dorească.
----------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu