temelia si adevarul

 

 

 

                                  Meditații Asupra Cărții Judecători

                                                                      - XIV -

 

      Samuel Ridout

     10.4   Iefta, al optulea judecător

     Ajungem acum la persoana care va fi eliberatorul din această erezie, de acest duh îngrozitor al doctrinei false care a pus stăpânire, prin mărturie, pe poporul lui Dumnezeu. Cine este cel care o poate face ? Încă de la început ne amintește de Tola. Este o persoană disprețuită și respinsă care poate să aducă eliberarea. Cu multe rezerve, putem vedea în viața lui Iefta unele lucruri care îndreaptă privirea spre Binecuvântatul nostru Domn. Frații săi l-au alungat. Nu voiau să aibă nimic de-a face cu el. L-au respins ca o rușine pentru ei și, cănd l-au vazut nu au gasit nimic care să-l dorească. În felul acesta, el ne amintește de Acela care a fost respins de frații Săi precum Iosif odinioară, atunci cănd a venit la frații lui și a fost respins și alungat de ei, iar David, mai tărziu, cănd a fost trimis cu un mesaj de dragoste la frații săi în tabără, chiar în fața vrăjmașului, a fost disprețuit și socotit ca nimic de către ei. Deci, Iefta, fiind respins, a trebuit să-și părăsească propria tară. Într-o țară îndepărtată, el adună în jurul lui pe cei care erau disprețuiți ca și el, oameni de nimic, așa cum sunt numiți, precum tovarășii lui David în peștera Adulam. Am spus că viața lui Iefta îndreaptă privirea spre cea a Domnului nostru. Spun aceasta cu multă ezitare. Au existat motive morale pentru respingerea lui Iefta de către frații săi - era "fiul unei femei străine" - ceea ce ne face să ne îndepărtăm de a lega numele său de nepătatul Fiu al lui Dumnezeu. Ținând cont de acest lucru, respingerea lui ne duce cu găndul la Cel care a fost "despărțit de frații Săi".

     10.4.1     Biruința asupra lui Amon

     Prin urmare, singurul eliberator al poporului lui Dumnezeu de puterea răului și a doctrinei sale este acela care a fost respins de frații săi. Așa că, în acest fel, ne arată pe Hristos ca singurul care poate elibera. Luându-l în mod personal, constatăm că ceea ce sugerează numele lui este foarte izbitor. Cum să fiu eliberat de doctrina falsă ? Numele acestui om este "Deschizătorul", cel care ne deschide Cuvăntul lui Dumnezeu. Este precum adevarul, Cuvăntul lui Dumnezeu ni se deschide, suntem luminați de el. Inimile noastre se deschid la acțiunea sa asupra noastră. Ochiul nostru este deschis pentru a vedea lucrurile minunate din legea lui Dumnezeu. Astfel, pe măsură ce exista o deschidere a Cuvăntului, puterea erorii își va lua zborul.

     Cred că acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care nu avem niciun detaliu și strategie a conflictului în legătură cu Amon. În loc de strategiile luptei, avem de citit un capitol din Biblie. Iefta merge la ei și, parcă, le citește un capitol din Scriptură. El le arată istoria căilor lui Dumnezeu prin care Dumnezeu l-a înlăturat pe Sihon, împăratul amoriților, și a adus pe poporul Său în moștenirea pe care o pretindea acum Amon de la ei. Timp de trei sute de ani, ei sau bucurat de ea fără să se certe. În timpul acestei perioade de trei sute de ani, Amon a fost obligat să recunoască drepturile copiilor lui Israel peste moștenirea dată de Dumnezeu. Iefta le deschide Scriptura și, în timp ce face acest lucru, ia atitudine clară împotriva lor.

Aceasta este ceea ce trebuie făcut în fața unei doctrine false. Avem nevoie de un deschizător, avem nevoie de acel duh de credință care să ia Bibliile noastre și să deschidă adevărul în fața oricărei doctrine false, oricare ar fi numele ei. Și este un fapt binecuvăntat că, dacă un eretic ține Biblia în mână sau nu (cu atât mai bine dacă o ține în mână), poți folosi Cuvântul lui Dumnezeu împotriva lui, dacă ești un deschizător. Dacă avem inima deschisă prin Duhul lui Dumnezeu față de adevărul Său, putem să-l întâlnim pe cel care are o doctrină rea, indiferent care ar fi mărturisirea lui, și îl putem combate prin puterea acestui Cuvânt.

     Dar nu vreu să anticipez prea mult. Există anumite lucruri în legătură cu Iefta care prefigurează, din nefericire, eșecul lui, căci a existat un eșec, chiar și în acest om care a acționat pentru Dumnezeu. El a făcut un legământ cu poporul, că, dacă îi va elibera, el să fie conducătorul lor. Fără îndoială, spiritual vorbind, se va spune că este foarte frumos ca Cuvântul lui Dumnezeu să conducă poporul, ca ei să facă un legământ pentru a fi supuși Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, cu siguranță, există ceva mai mult de atât. Când ne amintim că Abimelec dorea să devină conducător, și cum a făcut toate eforturile pentru a obține stăpănirea peste Israel, vedem aici urmele aceluiași duh în acest om, deși Iefta este un om superior lui Abimelec. În Abimelec nu vedem nicio urmă de spiritualitate, în timp ce Iefta este un om care este ferm pentru Dumnezeu. Dar el va fi conducător și va fi recunoscut ca atare. Respingerea lui anterioară îl roade în piept. Aceasta nu a fost luată ca din partea lui Dumnezeu, ci ca un tratament rău. Așa că le amintește că altădată l-au disprețuit, iar acum, dacă le este de folos, trebuie să-l recunoască și să-i dea un loc înalt. Cred că în această pretenție de a fi conducător putem vedea, iubiți frați, cel puțin unul dintre motivele care au dus la eșecul trist de mai tărziu.  

Îl întâlnește pe Amon; el adună poporul și merge în întâmpinarea lui Amon, pe baza adevărului lui Dumnezeu. Pur și simplu, așa cum am spus, își deschide titlurile de proprietate asupra acelei părți de moștenire, și le arată cum le dăduseră Dumnezeu în mâinile lor, cum în ciuda tuturor împotrivirilor lui Sihon și Og, și a tuturor puterilor vrăjmașului, ei  le luaseră în stăpânire, și apoi le aruncă în față batjocura, revendicând pentru Dumnezeu dreptul la acea parte. El zice : "Nu stăpânești tu ce ți-a dat în stăpânire Chemoș, dumnezeul tău?"  (Jud. 11:24). Îl batjocorește pe Amon chiar în față, îi aruncă, parcă, mănușa, și apoi în conflictul, despre care nu avem detalii, el dobândește o biruință completă și absolută asupra puterii răului.  Pentru noi, aceasta este biruința asupra ereziei.  Aceasta biruință se poate obține cu Biblia, inima și conștiița deschisa. Primul lucru pe care îl vom descoperi este ca trebuie să trasăm o line de demarcație între noi și doctrina falsă. De aceea este o imposibilitate totală pentru poporul lui Dumnezeu să îngăduie vreo alianță cu cei care dețin doctrine false. Putem îngădui ignoranța; putem suporta orice eșec în înțelegerea adevărului divin. Un creștin poate să nu cunoască adevărurile profeției; sau cu privire la întinderea deplină a răscumpărării în toate rezultatele ei binecuvântate, da, putem merge împreună cu răbdare cu cineva care este doar neștiutor.

     Dar, să presupunem, că un om ridică o întrebare cu privire la divinitatea Fiului lui Dumnezeu, putem să mergem împreuna ? Să presupunem că vine cineva, negând adevarata umanitate și întrupare a Domnului nostru binecuvântat, spunând că El a fost dintotdeauna om. Putem merge chiar și o clipă împreuna ? Nu trebuie să deschid cartea și să spun : Nu, aceastea sunt lucrurile noastre și nu le putem abandona nici măcar o clipă. Dacă cineva neagă valoarea lucrării ispășitoare a lui Hristos, sau orice altceva care atinge temelia credinței noastre prea sfinte, a merge cu el mai departe, a face loc prin supunere, chiar și pentru un ceas, înseamna lipsă de loialitate față de Hristos care ne-a cumparat. Un singur lucru este de făcut, iubiți frați, cănd întâlnim o astfel de doctrină. Să facem așa cum a făcut Iefta; s-o înfruntăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, și s-o respingem împreună cu toata puterea ei. Așa au putut câștiga biruința pentru popor și pentru Dumnezeu, iar moștenirea care fusese a lor atâția ani a rămas în stăpânirea lor.

     10.4.2    Eșecul lui Iefta și războiul civil între popor

     Ajungem acum la ceva care arată eșecul lui Iefta, ceva care ridică o intrebare foarte interesantă. Aceasta o gasim în versetul treizeci și patru din capitolul unsprezece. Iefta făcuse un jurământ că dacă Domnul va da pe copiii lui Amon în mâna lui, va aduce ca ardere de tot Domnului pe oricine va ieși din casa lui. Ar trebui să fie al Domnului. Nu îmi propun să intru mai mult în ceea ce știu că este o întrebare extrem de interesantă și abstractă, cu privire la ceea ce  a făcut Iefta. Trebuie să mărturisesc că, cu tot ce am citit referitor la acest subiect, nu m-am forțat să înteleg de ce a făcut Iefta așa. Nu am fost niciodată în stare, deși m-aș bucura să fac acest lucru, să cred că omul aspru, care se auto-îndreptățește și cu principii ferme - și, iubiți frați, nu există tiranie mai mare ca tirania unei conștiințe care se auto-îndreptățește, nu există suferință mai mare ca suferința provocată cuiva sub influența unei conștiințe legaliste - că un om de calibrul lui Iefta, care puțin mai târziu va putea lua vadurile Iordanului și, cu bună știință, să înjunghie patruzeci și două de mii dintre compatrioții săi israeliți, era un om prea milos pentru a face întocmai ce a spus că va face, fiicei sale, s-o aducă ardere de tot Domnului.

     Voi menționa doar ceea ce este considerat adesea ca explicație, că el și-a dedicat fiica unei virginități perpetue. Dar, după cum am spus, mărturisesc că orice ar putea crede alții, mi se pare că întreg caracterul lui Iefta era de așa natură încât era perfect capabil să împlinească un asemenea jurământ. Se spune că el cunoștea foarte bine Scripturile. Cunoștea foarte bine despre Avraam. Cu o cunoștință deformată putea foarte ușor să folosească greșit porunca lui Dumnezeu dată lui Avraam, putea, de asemenea, să uite că Dumnezeu a oprit mâna lui Avraam, astfel încât el nu a făcut ceea ce i-a spus să facă. Cu o conștiință morbidă, auto-îndreptățită, cineva care a simțit tot timpul caracterul disprețuitor al fraților săi față de el, cineva care era preocupat de sine și individualist într-o bună măsură, nu era departe de a avea o concepție greșită despre așa ceva.

     Și cât de trist este cănd ne gândim că cei care uneori sunt cei mai credincioși în combaterea ereziei, adesea nu reușesc să facă diferența între combaterea adevăratului eretic, și nimicirea a ceea ce este mai aproape și mai drag. Este o chestiune de istorie și o chestiune de experiență că această fermitate neclintită față de vrăjmaș, adesea este urmată de o fermitate la fel de neclintită și, în aceeași măsură, față de frații nostri. Nu este adevărat, preaiubiților, că Iefta, după ce a adus jertfă pe fiica sănului său, a măcelărit pe frații săi ? Nu este adevărat că omul, în aparență, a redus totul la nivelul morții ? El avea sabia scoasă și, așa cum îi ucisese pe amoniți, la fel avea sa-și ucidă fiica, dacă a promis lui Dumnezeu că o va face. După cum și-a ucis fiica, la fel avea să ia vadurile Iordanului și să-i ucidă pe efraimiți. Nu se abătuseră ei, într-un anumit sens, de la adevărul lui Dumnezeu ? Și astfel, vedem aici, că asprimea și duritatea omului îl duce dincolo de simpla credincioșie față de Dumnezeu în lucrarea de nimicire a propriilor săi frați. Ah, iubiți frați, este nevoie să interpretez aceasta pentru noi ? Este nevoie să vorbesc despre acel duh pe care, din nefericire, l-am văzut atât de mult, care nu face nicio deosebire, care, după cum spune epistola lui Iuda, nu face vreo diferență între unii, salvându-i cu teamă ? Nu am văzut noi ceva rău în a-i trata pe vrăjmași și pe prieteni deopotrivă ? Nu am văzut de multe ori acest lucru, de a-l trata pe poporul lui Dumnezeu exact așa cum i-am trata pe vrăjmașii lui Dumnezeu ?

     Acum, cred că aici intervine eșecul lui Iefta. Este o utilizare dură și rapidă a Scripturii, dacă îmi permit să o aplic fără a face nicio deosebire. Iată pe cineva care Îl iubește pe Hristos, a cărui inimă este plină de iubire față de El, cineva care dorește să-I fie pe plac. Să-l tratez eu pe un astfel de om în același fel în care aș face-o cu unul care învață blasfemie, cu unul care aduce tot felul de doctrine false cu privire la Persoana Domnului. Trebuie să fie aceeași judecată atât pentru amonit cât și pentru efraimit ? Cu siguranță nu, iubiți frați. Trebuie să-mi aduc aminte că efraimitul, -  chiar dacă se poartă cu îngâmfare, chiar dacă face ca aici, batjocorindu-i pe galaadiți că sunt fugari din Efraim, și se plâng cu gelozie că Galaad a câștigat o biruință care, de drept, aparținea lui Efraim, este, totusi, un tovarăș israelit și un frate.  

     Pot să mă ocup de Efraim, așa cum, cu siguranță, ar trebui, dar este cu totul altceva pentru mine să iau vadurile Iordanului, și să oblig pe toți cei care trec prin aceste vaduri să spună doar așa. Să-l silesc să spună șibolet, și dacă nu poate să spună clar, să-l ucid. Șibolet, știm, înseamnă "pârâu, șuvoi", cel care desparte. Se referă la ceea ce a despărțit pe Galaad de Efraim. Deci, dacă cei din Efraim nu se pot pronunța cu privire la ceea ce desparte, să-i tratăm pur și simplu cu sabia, atunci aceasta nu are nimic a face cu credincioșia; încetează să mai fie credincioșie și devine distrugere. Și cred, iubiți frați, că așa cum am avem în Abimelec, eșecul stăpânirii omului atunci cănd el caută propria lui înălțare, la fel și în Iefta avem același eșec al stăpânirii omului atunci cănd conștiința este sub puterea legalismului. Este asprime și duritate fără niciun pic de lumină pentru a o ușura. Este pur și simplu pretenția unui pustnic, călugăr. Deoarece este nefericit în sine, va face totul și pe toți nemulțumiți de el; și cu atât mai trist când deschide Scriptura, cu care i-a judecat pe eretici, și aplicând această Scriptură fără milă celor care nu pot vedea ca el.

     Aici, din nou, putem găsi în istoria Bisericii multe lucruri care corespund cu Iefta. Sunt sigur că, atunci cănd vorbim despre persecuțiile romano-catolice asupra poporului lui Dumnezeu și suntem îngroziți de ele, nu trebuie să uităm persecuțiile protestante asupra poporului lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm legile aspre și dure ale celor care au fugit în această țară (America, n.t.) pentru libertate religioasă, fiindcă doreau libertate de conștiință pentru a se închina lui Dumnezeu și care totuși au făcut legi de un asemenea caracter încât unii dintre cei mai de seamă oameni din colonii, precum Roger Williams și alții, au fost alungați,  în temeiul edictului lor, la indieni. Toate aceste lucruri sunt extrem de interesante și semnificative. Acest lucru ne arată, că, dacă vrem să exercităm o anumită autoritate pentru Dumnezeu, nu trebuie să avem o viziune parțială asupra Scripturii, și, cu siguranță, ceva mai mult decât o conștiiță care face un lucru pentru că este neplăcut de făcut. 

     Înțeleg acest gând al lui Iefta, că părea să creadă că Dumnezeu voia ca el să facă ceea ce era neplăcut pentru el să facă, pur și simplu pentru că era neplăcut. Acesta este motivul pentru care și-ar ucide fiica sau ar alunga-o din casa lui; principiul este același - și, odată ce a gustat din sânge, patruzeci și două de mii dintre frații săi nu-i pot stinge gustul. Nu este oare solemn și nu este un fapt că, în istoria Bisericii, cei care au întâlnit și au combătut erezia, sunt cei care au încrucișat apoi săbiile cu frații lor, și au luptat până la cuțite pentru lucruri care nu erau o chestiune vitală a adevărului ? Ne amintim cum Luter, care a eliberat poporul lui Dumnezeu de erorile și ereziile Romei, s-a întors și s-a certat cu frații săi despre prezența reală a Domnului la Cina , nefiind dispus să cedeze nimic (Luter a susținut în continuare teoria transubstanțierii, n.t.). Putem aplica aceste lucruri; da, fraților, le putem aplica astăzi, și dacă vom face mai bine decât Iefta, trebuie să ne ferim doar de această conștiinciozitate morbidă care este de fapt un suflet neeliberat de legăturile legalismului, care apasă asupra poporului lui Dumnezeu cu chestiuni care nu sunt vitale, și care divizează pe copiii lui Dumnezeu între ei, fără să-i despartă de vrăjmașii lor. 

     Să ne întoarcem puțin la această măcelărire a bărbaților lui Efraim. Vedem în ea contrastul evident față de comportamentul lui Ghedeon în circumstanțe foarte asemănătoare. A fost, se pare, un afront și o provocare mult mai mare de această dată; dar duhul în care i-a făcut față a fost cu totul diferit. Ghedeon, în toată umilința și lepădarea de sine, îi recunoaște nu doar ca frați, ci ca fiind mai buni decât el însuși, pe bărbații lui Efraim. "Ce am făcut eu în comparație cu voi?" Ghedeon nu a căutat și nici nu a negociat pentru a prelua conducerea. El nu s-a supărat și nici nu s-a întristat de reproșul pe care i l-au făcut. El s-a lepădat de sine, dar fără a-l aduce jertfă într-un mod imaginar (aluzie la jertfirea fiicei lui Iefta, n.t.) , ca și cum ar fi plăcut lui Dumnezeu. Ne îndoim pentru o clipă că, dacă Iefta ar fi fost mănat de un duh asemănător, ar fi găsit el mijloacele potrivite pentru a-i corecta pe bărbații lui Efraim, ferindu-i de această măcelărire ? Nu pledez pentru indiferență și slăbiciune. Dar trebuie să existe discernământ. Aici a eșuat Iefta, și nu cred că este posibil să vedem că nu a fost râvnă pentru Domnul, ci un afront personal pe care îl răzbună. Pentru că Efraim i-a tratat rău, i-a amenințat și insultat, mânia lor s-a aprins împotriva lor.

     Din nefericire, cănd ne întoarcem la Efraim, nu găsim decât roadele crescânde ale acestei mândrii nejudecate, care a înflorit mai înainte, dar de la care nu s-au abătut niciodata. Era mândria poziției - înălțarea de sine, care își revendică un loc și demnitate. Poate să invoce istoria trecută, dobândirile și darurile actuale, ca temei pentru supremația sa, dar este măndrie și voință proprie.

     Mândria trebuie zdrobită. Dumnezeu nu va avea niciodată nimic de-a face cu aceasta. Dacă nu este judecată, ea va distruge orice mărturie credincioasă pentru Dumnezeu. El o poate suporta, așa cum văzut în cazul lui Ghedeon, dar El are lecții de învățat din duritatea nejustificată a lui Iefta. Dacă Efraim ar fi învățat aceste lectii, divizarea împărăției sub Roboam nu ar fi fost posibilă. Există astfel de lecții de ambele părți, de la Iefta, dar și de la Efraim.

     10.5     Urmașii lui Iefta

     În contrast cu eșecul lui Iefta, ultima parte a capitolului 12 prezintă remediul la aceasta stare tristă. Avem aici pe cei care sunt urmași, și, așa cum am spus mai înainte, scurtimea descrierii ne amintește încă odata că ne putem aștepta la ceea ce scoate în evidență mai mult partea lui Dumnezeu, decât partea omului. După moartea lui Iefta, Ibțan din Betleem a judecat pe Israel. Semnificația numelui lui Ibțan este probabil "puritate", de la o rădăcină care înseamnă "a fi alb". Acesta este remediul pentru asprime și duritate, așa cum s-a manifestat Iefta. Trebuie să fie puritate. Înțelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, apoi pașnică. Poate v-ați gândit, vorbind despre asprimea lui Iefta, că am uitat că este nevoie de credincioșie în poporul lui Dumnezeu. Nu am uitat și vreau să arăt cealaltă parte în legătură cu Scriptura care o prezintă. Asprimea lui Iefta trebuie criticată așa cum merită. Nu este bine să luăm vadurile Iordanului și să ucidem pe frații nostri fără discernământ. Haideți atunci, ca să zicem așa, să aruncăm toate disputele despre orice lucru; să nu fim atenți la ceea ce țin frații nostri, sau cum fac ei, sau cât de supuși sunt lui Dumnezeu; haideți să ne deschidem brațele și să-i primim înăuntru. Nu, aceasta este cealaltă parte a greșeli. Înțelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, și nu poate exista pace fără curăție. Sacrificând asta, am sacrificat totul.

     Observați că acest judecător, spre deosebire de Iefta, are treizeci de fii și treizeci de fiice. Și acesta este din nou un semn al creșterii și înmulțirii după gândul lui Dumnezeu. Iată un judecător care, în loc să-și ucidă frații, și unica lui fiică, care, în loc să pună capăt oricărei speranțe de creștere potrivit cu principiile pe care le-a susținut, el adună și este capabil în acest fel să-și înmulțească familia. Astfel, el este în stare să ducă la îndeplinire într-o măsură sporită principiile pe care el le reprezintă, iar acestea sunt principiile purității. Nu se menționează nimic despre stăpânirea lui, în afară de aceasta. Dar putem fi siguri că acolo unde domnește puritatea, mândria lui Efraim va fi tratată altfel. Nu va fi ingăduită, dacă este posibil, să ajungă în frunte și să producă dezbinare în poporul lui Dumnezeu, și nici nu va fi tratată cu indiferență.

     10.5.2     Elon

     După el îl avem pe Elon Zabulonitul, care a judecat pe Israel timp de zece ani, și nu se menționeaza nimic decât că el a judecat. Zabulon este seminția care ne vorbește despre rămânerea în comuniune cu Dumnezeu. Iar Elon, "puternicul", arată cum după puritate vine puterea, și în felul acesta prosperitatea.

     Trebuie să existe putere în guvernarea poporului lui Dumnezeu. Este o nebunie să ignori acest lucru. A pleda pentru neglijență sau necredincioșie față de principiile divine ar fi un mare rău. Ordinea casei lui Dumnezeu trebuie menținută cu o mână fermă. Nu ne putem gândi la indiferență față de voia lui Dumnezeu. Acolo unde ea este permisă va dispărea orice mărturie despre Hristos.

     Nici numerele nu pot fi luate în considerare. Dacă nu ne plecăm în fața autorității lui Hristos, de teamă să nu pierdem sau să nu câștigăm persoane, atunci nu acționăm potrivit purității și puterii divine. Cât de solemnă este responsabilitatea celor care vor să slăbească mâinile celor care se străduiesc să mențină ordinea lui Dumnezeu. 

     Să fim clari. Este nevoie absolută de grijă pastorală și de supraveghere printre sfinții lui Dumnezeu. Nu ar trebui să existe nicio întârziere în a mustra și a corecta pe cei care au nevoie. "Vă îndemn dar, fraților, mustrați pe cei în neorânduială, mângâiați pe cei descurajați, sprijiniți pe cei slabi, fiți îndelung-răbdători față de toți" (1 Tes. 5:14 ). Aici avem indicații complete pentru o îngrijire pastorală puternică și fermă, dar iubitoare. Un rău nemustrat se va răspândi până când va trebui judecat cu mai multă vigoare decât dacă ar fi fost judecat cu fidelitate de la început.

     Sau mai mult, nu poate exista o guvernare puternică în casa lui Dumnezeu dacă nu se acordă o atenție deosebită la primirea în comuniune a poporului lui Dumnezeu. Dacă este slăbiciune aici, va fi slăbiciune peste tot. Totul trebuie să se facă în dragoste, dar totul trebuie făcut potrivit adevărului. Nu trebuie să ne surprindă dacă apare o problemă care era inevitabilă datorită neglijării primelor precauții - grija în primire și grija pastorală fidelă. Fie ca lecțiile din trecut să ne învețe pentru viitor, dacă Domnul va zăbovi încă.

     10.5.3     Abdon

     Ultimul judecător menționat în acest capitol este Abdon (a sluji), fiul lui Hilel (laudă) piratonitul, "slujește fiul laudei". Slujire care izvorăște dintr-o inimă plină de laudă. El locuiește într-un loc care vorbește despre răscumpărare și eliberare. El nu este un Iefta. Nu este unul care are doar o singură regulă după care măsoară oamenii. Și dacă nu ajung la această regulă el îi taie. Dar noi avem duhul slujirii, despre care am vorbit deja, duhul de conducere și de slujire în dragoste care curge dintr-o inimă plină de laudă. Și unde este acesta ? acolo unde poporul lui Dumnezeu este plin de laudă, locuind în casa Lui și, deci, lăudându-L, acolo va fi slujire pentru frați și guvernarea casei  lui Dumnezeu, care va fi menținută, nu prin violență, ci în puterea și tăria curăției. Să ne amintim deci, că aceste lucruri sunt un antidot pentru asprimea lui Iefta. Antidotul la duritate nu este indiferența. O, dacă am putea învăța aceasta în sufletele noastre, că reacția la duritate are această triplă caracteristică, - curăție, putere și slujire. Ah, iubiți frați, să rămânem strâns lipiți de curăția adevărului lui Dumnezeu; să fim fermi acolo unde este pus în discuție adevărul Lui, și atunci, în slujba laudei, cu o inimă plină de laudă, vom descoperi că nu este nevoie să fim "un Iefta" pentru a sta tari pentru Dumnezeu. Cât de mult avem nevoie de armele dreptății, în mâna dreaptă și în mâna stângă (2 Cor. 6:7). Cum vom fi feriți în orice direcție de multe greșeli, și, iubiți frați, Domnul să ne imprime această lecție, o lecție care, sunt sigur că avem nevoie la fel de mult ca toți ceilalți.