Credința echipată pentru ziua cea rea - Efes. 6:10-24
- II -
J. N. Darby
5 Efes. 6:11 și 6:13 - Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu
5.4 A rezista la uneltirile diavolului
Trebuie să ne împotrivim uneltirilor diavolului : nu se spune despre puterea sa. De îndată ce le văd, le pot evita. Dar până la urmă, nu cunoașterea lui Satan permite cuiva să fie inteligent și nici capabil de a descoperi "uneltirile" sau "artificiile" sale, ci faptul de a rămâne în prezența lui Dumnezeu. Așa a fost întotdeauna cu Hristos. Chiar și afecțiunea lui Petru a încercat să-L deturneze de la cruce, Matei 16:22. Isus S-a împotrivit lui Satan și a dezvăluit uneltirile sale ; nu numai că El a primit întotdeauna lucruri de sus, dar El le primea într-un duh de dependență față de Dumnezeu. De îndată ce știm că un lucru este de la Satan, ispita este terminată dacă umblăm cu Dumnezeu. Atunci când diavolul a venit la Domnul nostru (Mat. 4), Hristos nu-i spune imediat : Tu ești Satan ; lucrul acesta nu ar fi fost decât o demonstrație a puterii Sale. El a acționat ca Om ascultător și astfel l-a dejucat pe ipititor. Când diavolul a cerut adorare, atunci El spune : "Pleacă, Satan". Pentru a discerne "uneltirile" sau artificiile sale, trebuie să vedem dacă lucrul propus ne îndepărtează de ascultarea față de Hristos ; dacă acesta este cazul, indiferent cine l-a propus, trebuie să-l resping. Diavolul are acest caracter subtil (niciodată o opoziție deschisă), precum șarpele (vezi 2 Cor. 11:3) ; dar poziția ascultării de Dumnezeu îl va deranja întotdeauna.
5.5 Când este "ziua cea rea" ?
Expresia "ziua cea rea" este remarcabilă (6:13). Ea semnifică, de-o manieră generală, tot timpul prezent, căci acesta este timpul ispitirii lui Satan ; dar există anumite circumstanțe care fac ca puterea lui Satan să se manifeste mai mult într-un anumit moment decât în altul. Există un moment când sufletul este pus la încercare. Este diferit să avansezi cu energie împotriva lui Satan, de a manifesta triumfurile biruinței, să te bucuri de triumfuri ; putem merge cu o energie care depășește orice opoziție, sau în slăbiciunea conștientă de a fi abia capabili să stăm în picioare. Un suflet are adesea o "zi rea" după ce a triumfat prin Hristos. Poate exista înălțare în amintirea triumfului, și atunci apare o nouă sursă de încercare și dependență. Se poate ca eu să renunț la lume și să fiu atât de fericit de stima și de dragostea creștinilor, încât aceasta poate să facă să se manifeste carnea, la un nivel cât de mic. Un sfânt se găsește adesea în această stare, după ce și-a continuat calea un anumit timp, în puterea vechilor sale biruințe. Începe o nouă luptă și, dacă nu este pregătit, el este învins pentru un timp. Locul tăriei este de a fi întotdeauna forțat să se bazeze pe Dumnezeu. După cum am observat deja cu privire la David, ce contrast între cântecele sale de eliberare și de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, și cuvintele de jale "Casa mea nu este așa înaintea lui Dumnezeu", 2 Sam. 22 și 23.
Sfântul care se teme întotdeauna de Dumnezeu este întotdeauna tare, căci Dumnezeu este întotdeauna cu el ; secretul tăriei sale este că Il are pe Dumnezeu de partea sa. Noi avem tendința să privim la mijloace, chiar bune, și Îl uităm pe Dumnezeu. Cea mai importantă biruință a fost adesea câștigată atunci când ne era cel mai frică de a fi învinși - cântările cele mai strălucitoare sunt atunci când o zi rea ne-a forțat să ne sprijinim pe Dumnezeu. Sufletul se teme și, în dependență, dificultățile cad înaintea noastră. Poate nu putem explica de ce succesul era acolo, dar secretul este că mâinile au fost ridicate. Domnul împlinește întotdeauna planurile Sale.
6 Efeseni 6:14 - mijlocul încins cu adevărul și îmbrăcați cu platoșa dreptății
"Stați deci în picioare, după ce v-ați încins mijlocul cu adevărul". Adevărul nu este niciodată cu adevărat al nostru decât în măsura în care afecțiunile sunt păzite în ordine prin el. Eu pot predica un adevăr frumos, și mulți se pot bucura de adevăr, dar sufletul care nu este în comuniune cu Dumnezeu în adevărul enunțat, nu are mijlocul său încins cu adevărul.
"Și v-ați îmbrăcat cu platoșa dreptății". O persoană care nu are o conștiință curată, Satan o va lovi în umblarea ei ; dar dacă conștiința este bună, ea are "platoșa", și, prin urmare, nu se mai gândește permanent la atacuri în acest loc. Dacă Satan mă acuză, eu spun : "Hristos este dreptatea mea". Dar aici, Satan este cel care mă tulbură la nivel de conștiință. Dacă nu sunt sincer în mărturisirile mele înaintea lui Dumnezeu, nu am "platoșa". Dacă o am, nu mai este nevoie să privesc permanent la pieptul meu, pot merge înainte cu siguranța că nu ascund nimic de Dumnezeu, ci merg cu o conștiință bună înaintea Lui. Domnul ne poate proteja în luptă, dar noi nu putem continua conflictul dacă nu purtăm această parte din "toată armura". Există, fără îndoială, o resursă în harul lui Dumnezeu, în toate eșecurile noastre, dar locul potrivit este de a avea o conștiință bună. Acesta este locul libertății și al puterii.
7 Efeseni 6:15 - picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei păcii
"Având picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei păcii". Evanghelia păcii este partea noastră în Hristos, dar trebuie să am duhul păcii în inima mea. Pacea a fost făcută pentru noi pentru ca noi să putem locui în pace. Este pacea care "depășește orice înțelegere" (Filip. 4:7) - "pacea lui Dumnezeu" care trebuie să păzească inimile și gândurile noastre. Nu există alt loc atât de plin de pace ca cerul - nicio dezordine acolo : miliarde de adoratori toți în acord, în timp ce există milioane de armonii în jurul centrului gloriei lui Dumnezeu. Sufletul în comuniune cu Dumnezeu va trăi într-un duh de pace. Nu are altceva mai important, pentru a face față agitației lumii, decât să adopte acest duh de pace. Atunci când duhul de pace nu domnește în inimă, cum ar putea cel sfânt să meargă ca și cum ar avea întotdeauna pace ? Un astfel de om poate să facă dovada unei fidelități impecabile, dar el nu poate umbla cum a umblat Isus. Nimic nu poate păstra sufletul într-o astfel de pace decât o încredere tare în Dumnezeu. Fără aceasta, un om va fi încontinuu agitat , grăbit și plin de teamă. Dacă pacea lui Dumnezeu vă păzește inimile, veți triumfa ; nu știm nimic altceva care să nu fie în armonie perfectă cu ea. O fermitate fără compromisuri ne caracterizează, dar și calmul ; și nimic nu păstrează sufletul atât de calm ca sentimentul harului. Este un semn de putere și, în plus, este legat de smerenie. Tot harul a venit la noi. Sentimentul de a nu fi nimic, cu un duh de pace, dă putere de a învinge toate lucrurile.
8 Efeseni 6:16 - scutul credinței
"Peste toate luând scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău". Fiecare "săgeată arzătoare" este stinsă prin încrederea în Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să se teamă să ridice capul în ziua luptei, căci Dumnezeu este cu el și pentru el. Această încredere nu este zdruncinată de gândurile abominabile pe care Satan face să se nască în mintea lui. Totul este stins prin această încredere.
9 Efeseni 6:17 - coiful mântuirii
"Luați și coiful mântuirii". Eu ridic capul pentru că sunt în siguranță. Mântuirea îmi aparține.
Tăria începe în interior. Mai întâi avem mijlocul încins cu adevărul, pieptul acoperit de dreptate, picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei, etc., și apoi putem lua (singura noastră armă ofensivă) "sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu". Nu este nimic mai periculos decât folosirea Cuvântului când el nu mi-a atins conștiința. Mă pun în mâinile lui Satan dacă trec dincolo de ceea ce primesc de la Dumnezeu, de ceea ce sufletul meu are în stăpânire, și dacă îl folosesc în slujirea publică sau privată. Nu este nimic mai periculos decât a mânui Cuvântul fără a fi călăuzit de Duhul. De asemenea, este cu totul dăunător de a vorbii cu sfinții despre lucrurile lui Dumnezeu dincolo de ceea ce am în comuniune cu El. Ar fi multe lucruri care nu s-ar spune și care sunt spuse dacă am fi atenți la acest lucru și dacă Cuvântul nu ar fi folosit într-un mod nepotrivit. Nimic nu separă mai mult de Dumnezeu decât adevărul spus în afara comuniunii cu Dumnezeu.
10 Efeseni 6:18 - tot felul de rugăciuni
10.1 În orice timp
"Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții". Expresia "în orice timp" nu este folosită cu referire la alte lucruri ; rugăciunea este expresia și exercițiul dependenței. Dacă cineva îmi pune o întrebare și dacă îi răspund fără să vorbesc cu Dumnezeu, există o șansă mare ca răspunsul să-l îndepărteze de Dumnezeu decât să-l apropie. Este ca în cazul lui Ezechia (Isaia 39) când au sosit solii și când el i-a îndreptat mai degrabă spre comorile sale decât spre Domnul care l-a vindecat. Atunci când apare o întrebare sau o dificultate, ne îndreptăm noi spre Dumnezeu ? Poate că ne-am îndreptat spre Domnul mai inainte, și că lucrul a fost rezolvat ; ar trebui să avem această putere a rugăciunii care face să nu fie dificultăți, indiferent de împrejurare - iată cererea continuă ; ar trebui să fim echipați cu orice cuvânt bun și cu orice lucrare bună. Așa a fost pentru Isus. El Se rugase deja mai înainte, astfel că atunci când a venit paharul, era în totul gata să-l bea.
10.2 Prin Duhul
O dorință sau o nevoie exprimată lui Dumnezeu, în încrederea unui copil față de tatăl său, este ascultată ; dar aceasta nu este neapărat o rugăciune "prin Duhul". Atunci când trăim cu adevărat în puterea comuniunii, avem această energie a cererii care contează pe răspunsuri (1 Ioan 3:21-22 ; 5:14-15), iar apostolul vorbește aici despre cineva care este în comuniune. Așa ar trebui să fie și pentru noi ; ar trebui să umblăm în libertatea lui Hristos, pentru a nu fim prinși în cursă sau alungați în afara comuniunii de îngrijorările, poftele și neliniștile acestei vieți, chiar dacă este vorba de o "zi rea".
Să presupunem că începeți ziua cu un duh blând de rugăciune și de încredere în Dumnezeu ; pe parcursul zilei, în această lume rea, veți întâlni o mie de situații de agitație ; dar dacă sunteți exersați spiritual, trăind pentru a vedea lucrurile în care Dumnezeu este manifestat, totul va deveni un subiect de rugăciune și de mijlocire după gândul lui Dumnezeu. Astfel, smerenia și dependența ar trebui să marcheze toate acțiunile unui sfânt.
În loc să fim plini de regrete față de ceea întâlnim, dacă umblăm cu Hristos, vom vedea interesele Sale într-un frate sau în biserică. Ce lucru binecuvântat să aducem totul înaintea lui Dumnezeu ! să luăm totul ca de la El, în loc să murmurăm continuu din cauza neajunsurilor ! Aceasta este poziția noastră : să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu și să nu ne lăsăm surprinși de Satan. Dacă noi înșine nu suntem drepți, nu putem mijloci pentru alții. Cuvintele din v. 8 se referă la un om care umblă cu "toată armura".
10.3 Efeseni 6:18-20 - Pentru toți sfinții și pentru mine
Apostolul putea să se roage pentru fiecare, dar el avea cu atât mai mult nevoie de rugăciunile sfinților pentru că avea mai multe griji decât ceilalți, 6:19, 20. Avea permanent nevoie de rugăciunile lor, după cum vedem, 6:19. Umblănd el însuși în deplină afecțiune, conta pe oameni să aibă grijă de el ; umblând ca Pavel, lucrul acesta este de la sine înțeles. Aici, de asemenea, (6:21, 22), și sfinților din Colose, el le spune că l-a trimis pe Tihic pentru a le face cunoscut situația sa - "ca să știți cele despre mine". El se folosește de dragostea lor. Și noi, de asemenea, dacă umblăm în dragostea Duhului, putem conta întotdeauna pe interesul altora pentru "nevoile" noastre. În lume, ar fi mândrie să presupunem că altora le pasă de preocupările noastre ; dar cel sfânt cunoaște dragostea Duhului în sfinți și contează pe ea.
Să revenim la primul mare principiu : "Întăriți-vă în Domnul", etc. În ciuda lui Satan și a tot ceea ce face pentru a ne împiedica, avem privilegiu de a depinde în mod individual de Dumnezeu. Totul pare sumbru, dar Domnul ne spune să "ne întărim". Această tărie este însoțită întotdeauna de o smerenie a inimii. Orice s-ar întâmpla, atunci când ne sprijinim pe Domnul, suntem tari. Dar dependența noastră trebuie să fie pur și simplu numai față de Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu