STUDIU ASUPRA CĂRȚII DANIEL
- VI -
J. N. Darby
6 Capitolul 7 v. 13-28
Iată acum a treia viziune. "Am privit în viziunile de noapte și, iată, Unul ca un Fiu al Omului venea cu norii cerurilor; și s-a apropiat de Cel Bătrân de zile și L-au adus înaintea Lui. Și I s-a dat stăpânire și glorie și o împărăție, pentru ca toate popoarele, națiunile și limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, care nu va trece, și împărăția Lui nu va fi nimicită" (v. 13, 14). Astfel este împărăția care Îi va fi încredințată, și de care Se va folosi pentru a supune toate lucrurile lui Dumnezeu Însuși.
Venim acum la explicația dată profetului în versetele 15 la 17 : "Viziunile capului meu, spune Daniel, m-au tulburat. M-am apropiat de unul dintre aceia care stăteau de față și l-am întrebat despre adevărul tuturor acestora. Și el mi-a spus și m-a făcut să cunosc interpretarea acestor lucruri. Aceste fiare mari, care sunt patru, sunt patru împărați care se vor ridica din pământ". Dar iată un adevăr despre care nu a fost spus încă niciun cuvânt :
"Sfinții locurilor preaînalte vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția pentru totdeauna și în vecii vecilor" (v. 18).
Deci, ceea ce urmează nu este doar istoria a ceea ce se va întâmpla printr-un efect al Providenței și prin judecata lui Dumnezeu : interpretarea se referă la ceea ce privește pe poporul lui Dumnezeu, sfinții locurilor preaînalte. Vom vedea că explicațiile, date în profeții asemănătoare, sau în parabole, merg întotdeauna dincolo de lucrurile pe care aceste profeții le conțin. Iată deci marele adevăr care este adăugat aici : Sfinții locurilor preaînalte vor obține împărăția în vecii vecilor. Teza generală a capitolului este că vor fi patru fiare mari care se vor ridica pe pământ și care vor fi în final judecate de Dumnezeu, și celălalt adevăr, adăugat în explicație, este că sfinții locurilor preaînalte vor primi împărăția, și că fiarele vor fi date la o parte.
"Atunci am dorit să cunosc adevărul despre fiara a patra, care era deosebită de toate celelalte, peste măsură de înspăimântătoare, ai cărei dinți erau de fier și unghiile ei de aramă; care mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea" (v. 19). Dorința profetului nu era doar pentru curiozitatea lui, ci pentru ca noi să înțelegem sfârșitul fiarei, și în același timp toate principiile de comportament care caracterizează gândurile sale față de ea. Ea vrea să stăpânească totul, cu orice preț. Este tocmai ceea ce a făcut a patra fiară, și ceea ce va face încă. Este Europa, cel puțin occidentală.
"Și despre cele zece coarne, care erau pe capul ei, și despre celălalt corn care a ieșit și dinaintea căruia au căzut trei; despre cornul acela care avea ochi și o gură care vorbea lucruri mari și a cărui înfățișare era mai mare decât a semenilor săi" (v. 20).
Cornul avea inteligență, planuri. Trei din aceste coarne (împărății) au căzut înaintea acestui corn mic ; apoi acest corn mic, la început mic, devine mai mare la înfățișare decât semenii săi, adică, a crescut, și că în final acesta este cel care stăpânește printre coarne. Veți vedea în versetele care urmează, că acest corn acaparează, ca să zicem așa, toată puterea fiarei, sau cel puțin împrumută caracterul ei : acela de a avea stăpânirea. Comportamentul cornului mic îl decide pe cel al fiarei, și care este sursa ei, și în același fel cauza distrugerii ei.
"Am privit, și cornul acela a făcut război cu sfinții și i-a învins, până a venit Cel Bătrân de zile și judecata a fost dată sfinților locurilor preaînalte și a sosit timpul hotărât și sfinții au luat în stăpânire împărăția" (v. 21, 22).
"El a zis astfel: Fiara a patra va fi o a patra împărăție pe pământ, care va fi deosebită de toate împărățiile și va sfâșia tot pământul și-l va călca în picioare și-l va sfărâma în bucăți. Și cele zece coarne sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta; și după ei se va ridica un altul, și el se va deosebi de cei dintâi și va supune trei împărați" (v. 23, 24).
Prin urmare, acest corn nu va fi o împărăție obișnuită, ci o putere specială care se va ridica în mijlocul celorlalte. Apoi el face trei lucruri : În primul rând, el va rosti cuvinte împotriva Dumnezeului de sus, care stăpânește peste ceruri și peste pământ. În al doilea, el va nimici pe sfinții locurilor preaînalte, cei care Îl recunosc pe Dumnezeu în locurile de sus ; de asemenea, el va face război cu iudeii credincioși, care s-au întors în țara lor. În al treilea rând, nu doar că îi distruge pe sfinți, ci gândește că poate să schimbe timpurile (adică, anumite zile de sărbătoare care se repetă an de an, și care constituie perioade printre iudei ; precum Paștele, Cincizecimea, sărbătoarea corturilor, etc.) și legea însăși.
Ele vor fi date în mâinile sale, și anume timpurile și legea, până la un anumit timp : aceasta nu va fi pentru totdeauna. Eu îl văd apostat, părăsind pe Dumnezeu în puterea Sa, îl găsesc făcând război sfinților care recunosc pe Dumnezeu, și în final, punând deoparte în mod complet poruncile iudaice. Acesta este aici caracterul final pe care îl poartă această fiară sub influența cornului mic.
Va trebui să luăm din nou în considerare, și este important de urmărit îndeaproape această parte a cărții, având în vedere caracterul acestui corn mic și locul pe care el îl ocupă în revelațiile lui Dumnezeu. Dar în final, oricare ar fi pretențiile sale, judecata va veni, și i se va lua stăpânirea (v. 23-26).
Acum am dori să vă atragem atenția asupra acestui lucru : Am văzut în general, în partea profetică a acestui capitol, în contrast cu interpretarea profeției, fiara nimicită și arsă în foc (v. 11), în timp ce, în interpretare, Duhul lui Dumnezeu este ocupat în întregime cu cornul cel mic. Judecata se va ține și i se va lua stăpânirea acestui corn mic (v. 26). În Apocalipsa, cele zece coarne dau puterea lor fiarei (Apoc. 17:13) ; dar acest corn mic stăpânește moral fiara și, prin urmare, toate celelalte coarne, prin inteligența și influența lui ; astfel încât Duhul lui Dumnezeu vorbește despre el ca fiind personajul cu care se va ocupa profeția.
De fapt, acesta este fiara, deoarece cornul cel mic are toată puterea fiarei, și că felul său de a se purta îl caracterizează, căci după cum este cornul care hulește, persecută și schimbă timpurile și legea, tot așa este și stăpânirea lui, a lui, care îi va fi luată.
Observați iarăși că, orice a făcut cornul cel mic înaintea ochilor profetului (v. 20, 21), celelalte coarne nu au încetat să existe. Mai erau încă șapte, după ce el a supus trei, astfel că noi nu vedem în acest corn mic întregul imperiu al cele de-a patra fiară din punct de vedere geografic. Acest corn mic este moral întreaga fiară, dar nu în limitele geografice. Șapte din coarnele care erau mai înainte continuă să existe încă.
Avem astfel starea fiarei, reprezentată printr-un corn special, care este cu totul diferit de celelalte. În aparență el este mic, se ridică mic, dar în curând este mai mare decât semenii săi. El este îndrăzneț ; el este cel care lovește, persecută, schimbă timpurile ; el este cel care reprezintă în mod complet fiara înaintea lui Dumnezeu, în ce privește judecata. Dar, în același timp, cu privire la puterea personală și materială, există, în alte locuri, șapte coarne, care au rămas în întinderea imperiului roman, și care sunt astfel, din punct de vedere material, instrumentele răului moral al cornului cel mic. Aceasta ne oferă câteva detalii despre starea lucrurilor : Vedem un corn care face rău, iar marea masă a imperiului divizată în șapte părți, dând puterea părții care este mare. Este ca un om care ar avea planuri mari și alți șase care îl susțin ; el ar fi cel care i-ar reprezenta pe toți.
Am putea numi un om care să ne dea o idee despre acest lucru : Napoleon, de exemplu ; a avut alături de el Spania, Belgia și alte asemenea puteri care l-au urmat, dar care nu erau altceva decât auxiliare. El era cel care a imprimat caracterul său asupra tot ceea ce s-a făcut. Așa va fi cu acest corn mic : caracterul său va fi întipărit pe tot ceea ce se face, și nu se poate vorbi decât de el, socotind celelalte coarne ca nimic în descrierea stării morale a lucrurilor înaintea lui Dumnezeu : autoritatea lor va exista, într-o anumită măsură, în limitele împărățiilor lor, dar puterea lor va fi dată aceluia care se va ridica împotriva lui Dumnezeu și a sfinților.
Acesta este rezumatul istoriei pe care acest capitol ne-o prezintă. Deocamdată nu mă voi întinde mai mult cu privire la acest subiect.
Capitolul 13 și 17 din Apocalipsa ne prezintă, de asemenea, această fiară. În cap. 13 o vedem așezată pe tronul lui Satan, în timp ce o altă fiară care ajută la glorificarea celei dintâi pe tronul ei, exercită puterea lui Satan. În cap. 17 este aceeași fiară, dar ea ne este prezentată în relațiile sale cu Babilonul, curva cea mare.
Aici, la cap. 7 din Daniel, avem fiara însăși, și războiul pe care îl face împotriva lui Dumnezeu ; o avem în relațiile sale cu sfinții locurilor preaînalte și cu poporul iudeu.
Asupra acestor lucruri vom reveni mai târziu.
Există, de la v. 36 până la sfârșitul v. 39, din cap. 11 al cărții Daniel, un împărat în Iudeea acționând în special în Orient, în țara iudeilor, sau "țara frumuseții". Zaharia 11 ne arată trăsăturile speciale, pe care nu le voi examina aici, ale unui păstor nebun care se va afla în Iudeea și va asupri poporul, ceea ce, cred, se referă la a doua fiară din Apocalipsa 13. La cap. 2 din a doua epistolă către Tesaloniceni, această putere, înfățișată în cu totul alt aspect, este adevărat, se prezintă în legătură cu apostazia creștină perversă, în timp ce la cap. 11 din Daniel, o vedem în nelegiuirea sa ca împărat în Palestina în legătură cu apostazia iudeilor. Aici o găsim ieșind dintre națiuni, acționând împotriva sfinților din locurile preaînalte și a iudeilor credincioși (7:25). Nu vorbesc aici despre capitolul 8, deoarece convingerea mea este că acel corn mic din capitolul 8 nu este același cu cel din capitolul 7. Există persoane care au studiat acest subiect, care nu gândesc ca mine în această privință ; dar eu am convingerea că este o altă putere care se va găsi acolo, în special în legătură cu iudeii, care va invada aceste țări din Orient, dar care nu este cornul mic despre care vorbim.
Există încă un pasaj pe care va trebui să-l analizăm cu privire la acest corn mic. Acestea sunt ultimele versete ale capitolului 9 din Daniel, în legătură cu pustiirea Ierusalimului. Doar le indic aici pentru ca legătura dintre aceste diferite pasaje să fie completă.
Examinând aceste capitole din Daniel, nu am pretenția de a explica tot ceea ce se găsește în ele. Pretenția mea se limitează la a comunica ceea ce Dumnezeu mi-a dat să înțeleg mai sus ; aceasta ne-ar putea ajuta să mergem mai departe în cercetarea acestor profeții. Singura observație pe care o voi face în încheiere, este de a semnala ceea ce am văzut la Daniel însuși : uimirea lui la glasul acestui corn mic, adică, stupefacția lui la vederea nerușinării și răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu. La sfârșit omul își va aroga, pentru a face război lui Dumnezeu, puterea, ca și cum ea ar fi în el, în loc de a-și avea sursa în Dumnezeu ; la fel și religia omului printre iudei, a îndrăznit să-L respingă și să-L dea la moarte pe Mesia.
Dar puterea omului, arătându-se într-o apostazie completă, și dându-se pe sine lui Satan, este instrumentul războiului pe care acesta îl va face împotriva lui Dumnezeu și a Unsului Său. Nu este pur și simplu nelegiuire, ci revolta deschisă (sau pe față) a păcatului ca principiu. Oricare ar fi forma pe care o îmbracă omul în relațiile sale cu Dumnezeu, această fiară se va strădui, ca să zicem așa, să unească în ea însăși toate aceste caractere pentru a I se împotrivi. Este vorba despre Dumnezeu Însuși ? ea Îl batjocorește și se ridică împotriva Lui. Este vorba de sfinți ? îi persecută și îi nimicește. Planul ei este să răstoarne totul și să se așeze pe sine pe aceste ruine. Satan îi va da tronul său după ce a fost aruncat din cer, cu trei ani și jumătate înaintea judecății când, știind că nu mai are decât puțin timp, va acționa cu o furie mare, dând-i putere celui rău să instaureze tronul său pe pământ. În legătură cu iudeii, ea va schimba legea și poruncile sale. În același timp, îl vedem pe Satan acționând direct asupra minții omului prin miracole, animându-l și împingându-l să facă după voința sa, prezentându-se pe sine ca un conducător universal, nimicind astfel orice relație cu Dumnezeu. Aceasta este și ceea ce ni se prezintă în 2 Tes. 2 : revolta împotriva lui Dumnezeu, dar așa cum a fost cunoscută în creștinism. Această revoltă este bazată pe apostazie ; atunci, omul păcatului se va înălța și se va prezenta pe sine ca Dumnezeu în templul lui Dumnezeu ; toți cei care nu au primit dragostea adevărului au fost înșelați de manifestările mincinoase ale puterii vrăjmașului.
Prin urmare, aici se împlinește ceea ce găsim în capitolul 13 din Apocalipsa, și anume, că Satan îi va da tronul său și atunci, cred, că acest caracter oribil al revoltei totale se va manifesta public sub toate aspectele. Fără îndoială, răul este la lucru cu mult timp înainte, prin principii și taine, dar când tronul lui Satan va fi instaurat aici jos, așa cum va fi cu cel puțin trei ani și jumătate înaintea sfârșitului, și când judecata va fi executată asupra lui în cer, el nu mai poate înșela sub aparențe cerești (de exemplu "înger de lumină"), sfinții nu mai trebuie să lupte în locurile cerești (Efes. 6), el va da tronul său fiarei. Aceasta este o revoltă pe față, iar această revoltă este împotriva lui Dumnezeu. Cel rău prin excelență este pe scenă : "cel rău va fi descoperit", iar Dumnezeu îl va nimici. Fiara, căreia Satan îi va împrumuta puterea și toate energiile sale, va fi distrusă. Atunci, tronul va fi dat Fiului Omului.
Este important să vedem, prin harul lui Dumnezeu, unde sfârșește drumul acestei lumi, și fiți siguri că nu este nevoie ca omul să fie ticălos în manifestarea lui exterioară pentru a-i sluji lui Satan, sau ca acest lucru să se întâmple ; căci acest corn mic avea ochi ca de om, toată capacitatea sa, toată clarviziunea lui ; toate facultățile omului sunt în perfecțiune în acest om (aceasta este ceea ce îl scoate în evidență), cu toate acestea el Îl respinge pe Dumnezeu, conștiința lui nu este de loc exersată. Ceea ce îi lipsește în mod categoric este sentimentul responsabilității sale față de Dumnezeu. Aceasta din urmă este complet negată, și orice urmă de dragoste este înăbușită la el prin setea de a se înălța. Acesta este cazul lui Adam, care a vrut să fie ca Dumnezeu, punându-L pe Dumnezeu deoparte.
Atunci se va ține judecata, și Hristos va fi arătat în toată gloria Sa, și aceasta este ceea ce noi așteptăm când ni se vorbește despre îmbunătățirea lucrurilor aici jos. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, noi avem, ca creștini, o parte mult mai bună, o parte cerească care constă în a fi cu Hristos, și cu Hristos pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu