STUDIU ASUPRA CĂRȚII DANIEL
- V -
J. N. Darby
6 Capitolul 7 v. 1-12
Reamintesc aici împărțirea foarte evidentă a cărții Daniel. Prima parte se încheie la sfârșitul capitolului 6. Comunicările pe care această primă parte le conține nu au fost făcute în mod direct lui Daniel, ci lui Nebucadnețar, printr-un vis ; lui Belșațar și lui Darius, prin lucrurile care li s-au întâmplat, și cărora Daniel le-a dat explicația.
În a doua parte a cărții care începe aici, avem comunicările făcute lui Daniel însuși. Amintesc, de asemenea, că întregul subiect de care se ocupă profeția lui Daniel, și care servește chiar drept bază pentru întreaga carte, sunt iudeii. Vechiul popor al lui Dumnezeu era în captivitate, și a fost înlocuit, în ce privește tronul (sau conducerea) lumii, cel puțin referitor la drepturile asupra acestui tron, de către națiuni. Dumnezeu a avut tronul Său la Ierusalim, nu mai era acolo, deși fusese literalmente acolo. Înaintea captivității Dumnezeu Și-a așezat gloria Sa în templu ; El exercita guvernarea, pedepsindu-i pe cei răi ; era o judecată imediată, teocrație pură, în raport cu regalitatea ; toate acestea au încetat complet.
Iudeii, în loc să acționeze așa cum ar fi trebuit să acționeze cei care erau sub guvernarea lui Dumnezeu, au fost total infideli ; i-au nimicit pe pruncii lor, arzându-i în foc pentru Moloh, și s-au închinat idolilor. Consecința acestui comportament a fost, că Dumnezeu nu a putut să Se identifice cu o asemenea națiune. El a lepădat-o, a luat tronul Său din Ierusalim, și a încredințat stăpânirea și imperiul lumii națiunilor, după cum vedem la capitolul 2 al acestei cărți, versetul 38. De atunci tronul a fost așezat printre națiuni ; Nebucadnețar a luat Ierusalimul, și timpul națiunilor a început.
Există, în acest subiect, două părți ; am remarcat deja acest aspect : pe de-o parte, responsabilitatea națiunilor ; pe de altă parte, împrejurările care îi privesc pe iudei în acel timp, în special cele ale rămășiței credincioase, obiect special al gândurilor lui Dumnezeu. În cursul primei părți, am văzut caracterele generale ale împăraților națiunilor.
Acum ajungem la detalii, mult mai multe de urmărit, despre caracterul și istoria fiarelor, în mod particular în relația lor cu poporul iudeu și cu rămășița care Îl aștepta pe Dumnezeu. Nu doar că aceste fiare și-au pierdut inteligența refuzând să se supună lui Dumnezeu, dar ele au persecutat pe poporul Său ; de asemenea, pentru a dezvolta mai complet împrejurările poporului lui Dumnezeu, avem, în această parte, o istorie mai detaliată a unora dintre aceste fiare, și în același timp împrejurările rămășiței sub stăpânirea lor, precum și alte detalii, după cum vom vedea mai târziu, asupra diferitelor evenimente care trebuie să se întâmple poporului sfânt.
Există un alt lucru de remarcat : caracterul acestei cărți Daniel care, în partea profetică, se aseamănă cu cel din Apocalipsa ; adică nu se adresează nimic poporului lui Dumnezeu. În alți profeți în general, de exemplu în Isaia, în Ieremia, etc., ne sunt date multe profeții cu privire la lucrurile viitoare : dar profetul se adresează apoi poporului lui Dumnezeu, fiindcă acest popor era încă recunoscut. Dar când poporul lui Dumnezeu nu mai este recunoscut deloc, Dumnezeu poate să dea la un profet, la o rămășiță, la un Daniel, revelații care privesc acest popor, dar profetul nu se mai adresează acestuia. Ei bine ! acesta este caracterul cărții Daniel. Acesta din urmă nu se adresează nicidecum iudeilor ; el se bucură de comunicările lui Dumnezeu ; dar nu le spune niciun cuvânt. Dumnezeu, am spus, nu mai recunoaște poporul Său, ci El are o rămășiță reprezentată doar de Daniel (*). Dumnezeu nu mai recunoaște poporul Său în guvernarea lumii, dar are o rămășiță, și le-a comunicat credincioșilor pe care i-a ales soarta acestei rămășițe și ceea ce avea să se întâmple cu ea.
(*) Sub multe aspecte Daniel este un tip al lui Hristos, ca având Duhul lui Hristos în simpatiile Sale cu rămășița, și ca fiind reprezentantul lor înaintea lui Dumnezeu.
La fel este în partea profetică din Apocalipsa, adică acele comunicări sunt făcute lui Ioan, și nu Ioan care vorbește creștinilor. Numai Biserica fiind încă în existență, i se poruncește lui Ioan să-i facă parte de aceste comunicări. Acolo este făcut un depozit de anumite adevăruri, de anumite evenimente, pentru binecuvântarea Bisericii din toate timpurile, aici, pentru iudei când vor ajunge să creadă. Ceea ce este important, este că aceasta presupune că poporul lui Dumnezeu nu mai este recunoscut ; și cred, de asemenea, că aceasta are forță în ceea ce privește Apocalipsa, vorbind întotdeauna de partea sa profetică.
Acum, să analizăm a doua parte, sau ultimele șase capitole din cartea Daniel în care comportamentul fiarelor, sau al diferitelor puteri ale națiunilor, ne este detaliat ; precum și împrejurările sfinților în perioada în care aceste fiare exercită această stăpânire, apoi judecata lui Dumnezeu de la sfârșit.
În capitolul 7, care este introducerea acestei a doua părți, găsim trei viziuni, ale căror obiecte sunt acestea : Faptul general că va exista aceste patru fiare, dar că a patra va avea o cu totul altă importanță pentru că, deși primele trei au acționat rău împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său, sub stăpânirea celei de-a patra și ultimei fiare va avea loc o răzvrătire pe față împotriva lui Dumnezeu, fie a iudeilor, fie a creștinătății, fie a puterii imperiale a națiunilor ; răzvrătirea, al cărei rezultat va fi o nimicire totală a fiarei, fiindcă ea se va ridica într-un mod deschis împotriva lui Dumnezeu, împotriva autorității Sale și a gloriei Sale.
Prima viziune (v. 3-6) ne oferă descrierea doar a primelor trei fiare. Stăpânirea lor, este adevărat, este înlăturată succesiv, dar viața lor este prelungită : ele nu sunt nimicite.
A doua viziune (v. 7) este istoria detaliată a celei de-a patra fiare care a fost menționată.
A treia viziune (v. 13) este opusul a tot ceea ce a fost mai înainte, adică stăpânirea este dată Fiului Omului. Expresia : "Am privit în viziunile de noapte" (v. 2, 7, 13), evidențiază cele trei părți distincte ale viziunii profetului. Apoi vine explicația acestor lucruri.
Daniel ia deci cuvântul și spune: "Priveam în viziunea mea de noapte și, iată, cele patru vânturi ale cerurilor s-au dezlănțuit asupra Mării celei Mari. Și patru fiare mari, deosebite una de alta, s-au ridicat din mare" (v. 2, 3). Marea cea mare semnifică permanent, în limbajul profetic, masele popoarelor, astfel : Babilonul "șade pe ape multe". Aceste ape mari sunt popoare care nu sunt încă formate în împărății, în imperii, în monarhii, dar care sunt recunoscute de Dumnezeu ca obiecte profetice. Ceea ce este organizat este mai degrabă pământul. Veți găsi, de exemplu, deosebirea dintre pământ și mare, la capitolul 13 din Apocalipsa, unde prima fiară iese din mare, în timp ce a doua iese din pământ, deoarece prima fiară era imperiul care a apărut din confuzia națiunilor și a luat naștere în mijlocul popoarelor, în timp ce a doua fiară se ridică, atunci când prima este deja pe pământ, și imperiul său întemeiat. Aceste patru fiare sunt patru monarhii.
"Cea dintâi era ca un leu și avea aripi de vultur; am privit până i s-au smuls aripile. Și a fost înălțată de la pământ și făcută să stea pe două picioare ca un om, și i s-a dat o inimă de om" (v. 4). Aceasta este monarhia babiloniană, prima care a cucerit totul. Faraon a vrut să facă la fel, dar cele două brațe ale sale au fost rupte la Carchemiș, lângă Eufrat (Ier. 46).
Nebucadnețar a fost deci acest leu cu aripi de vultur, această putere care a cucerit totul. Imperiul său a durat doar șaptezeci de ani. Darius, medul a luat împărăția. Babilonul a rămas o cetate foarte mare după ce imperiul i-a fost luat ; mai târziu a fost o judecată asupra Babilonului ; a fost asediat și luat. El a fost făcut deci să stea pe picioarele sale ca un om, supus și nu a mai cucerit națiuni ; a devenit o provincie și nu a mai fost imperiul pământului.
"Și iată o altă fiară, a doua, asemenea unui urs, și s-a ridicat pe o coastă. Și avea trei coaste în gura ei, între dinții ei; și i se zicea așa: Ridică-te, mănâncă multă carne" (v. 5).
Acesta este imperiul persan. Nu mă opresc aici fiindcă cine a studiat aceste profeții știe despre ce este vorba.
A treia fiară era "ca un leopard, și avea patru aripi de pasăre pe spatele ei; și fiara avea patru capete, și i s-a dat stăpânire" (v. 6).
Singura observație de făcut, este că aici este vorba de monarhia lui Alexandru. Fiara ne este prezentată mai mult sub forma pe care a luat-o după moartea acestui prinț, atunci când imperiul său a fost împărțit în patru părți și nu sub forma pe care a avut-o când acest imperiu era unit sub o singură putere. Această observație este importantă, pentru că efectiv două dintre părțile în care a fost divizată, au avut mult mai mult de-a face cu iudeii decât imperiul din timpul lui Alexandru însuși. Ele au avut relații constante cu iudeii, a căror țară forma o parte a imperiului față de care cei doi conducători ai săi, și anume împăratul din nord și împăratul din sud, fiecare la rândul lui, au ridicat pretenții pe care le vom vedea în detaliu la capitolul 11.
Daniel a spus (v. 3) că erau patru fiare ; el a vorbit despre trei, a patra este păstrată pentru o altă viziune (v. 7).
"După aceea am privit în viziunile mele de noapte și iată o a patra fiară, înspăimântătoare și îngrozitoare și nemaipomenit de puternică; și avea dinți mari de fier, mânca și sfărâma și călca în picioare ce rămânea; și ea era deosebită de toate fiarele care au fost înaintea ei și avea zece coarne" (v. 7).
Ceea ce o deosebea în mod special pe această fiară este că ea avea zece coarne (zece împărați). "Priveam atent coarnele și, iată, un alt corn mic s-a ridicat printre ele și trei din coarnele dintâi au fost smulse dinaintea lui; și, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om și o gură care vorbea lucruri mari" (v. 8).
Aceasta nu era doar o putere acționând ca purtată de pasiunile ei, când se ivea ocazia, nici un cuceritor mergând să apuce peste tot ceea ce putea ; era, în mișcările acestui corn mic, o lăudăroșie extraordinară, inteligență, planuri, intenții, sfaturi, reflecții ; avea ochi pătrunzători de om. Este spus, de exemplu, despre Mielul din Apocalipsa, că avea șapte ochi, perfecțiunea viziunii și a inteligenței ; adică vede totul. Aici nu era perfecțiunea, ci doar inteligența care analizează lucrurile și prin care avea intenții, și aceasta prin ochii. "Și o gură care vorbea lucruri mari". Aceasta semnifică o lăudăroșie extraordinară, care caracterizează în mod special pe acest corn. Din cauza cuvintelor pe care le-a rostit acest corn mic, fiara a fost nimicită. Căci acest corn mic, după cum vom vedea, este aici subiectul principal. El este cel care face totul, care este cauza judecății cele-i de-a patra fiare. Fiara a putut fi instrumentul folosit, dar cornul cel mic este cel care, moral, este totul.
"Am privit până au fost puse niște tronuri, și Cel Bătrân de zile S-a așezat. Veșmântul Lui era alb ca zăpada și perii capului Său ca lâna curată; tronul Lui era flăcări de foc și roțile, foc arzător. Un râu de foc se vărsa și ieșea dinaintea Lui; mii de mii Îi slujeau și zece ori zece mii stăteau înaintea Lui. Judecata s-a ținut și cărțile au fost deschise" (v. 9, 10).
Scena pe care tocmai am avut-o în fața ochilor noștri este o scenă de judecată. Adevărata forță a cuvântului folosit aici nu este : răsturnarea tronurilor, ci așezarea lor. Iată pe Cel Bătrân de zile care Se așază ca să judece ; miliarde de miliarde sunt acolo înaintea Lui. Cărțile sunt deschise. Nu-L avem încă pe Fiul Omului. Cel Bătrân de zile este Cel care judecă. Cel Bătrân de zile era Hristos Însuși, sub un alt aspect ; dar aici El Îi este prezentat ca Fiu al Omului.
În Apocalipsa, când Ioan privește, Îl vede ca pe Fiul Omului, cu toate atributele Celui Bătrân de zile (Apoc. 1:13, 14). Dar aici Îl avem pe Cel Bătrân de zile, deoarece Hristos este considerat ca Mesia, sau mai degrabă ca Unsul (deci și ca om), fiindcă sub acest caracter era cunoscut de iudei, și ca moștenind drepturile omului, din partea lui Dumnezeu, în această lume. Aceasta este ceea ce face diferența dintre expresia "Mesia" și cea de "Fiul Omului". Recent am fost uimit de acest lucru citind Evanghelia după Matei.
Ca Unsul, El a venit ca Împărat aici jos. Când a venit ca Mesia, știm cu toții că a fost respins ; Mesia a fost nimicit, este spus, și nu a avut nimic. Dar când Dumnezeu Îl va așeza mai târziu (nu vorbesc despre gloria Sa în cer, fiindcă este un lucru deja împlinit), când, spun, Dumnezeu Îl va așeza pe tronul Său, nu va fi doar Mesia ; Dumnezeu nu restabilește niciodată ceea ce este stricat, deoarece acest fel de a lucra ar fi nedemn de El ; dacă Satan a stricat lucrarea Sa, Dumnezeu nu Se mulțumește să refacă ceea ce a devenit rău. Când nebunia omului și răutatea lui Satan au distrus o anumită binecuvântare trecătoare pe care Dumnezeu a prezentat-o omului sau în om, atunci Dumnezeu stabilește întotdeauna ceva infinit superior. Găsim un exemplu izbitor al acestui lucru în persoana lui Isus Hristos Însuși. Omul inocent a fost introdus pe pământ, ei bine ! nebunia omului a stricat această inocență. L-a restabilit Dumnezeu pe omul inocent ? Nu, El L-a introdus pe propriul Său Fiu, un Om glorios în ceruri și pe pământ. Astfel Dumnezeu îngăduie ca lucrurile pe care le prezintă sau le încredințează omului să fie stricate ; apoi El stabilește în locul lor ceva infinit superior, potrivit scopului Său declarat.
Ei bine ! la fel este și cu Mesia. El a fost prezentat ca Împărat al iudeilor, a fost recunoscut, prin credință, ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Ori, ca Fiu al lui David, ar fi trebuit să domnească pe tronul lui David, dacă ar fi fost primit.
Omul, fiind păcătos, nu a vrut să-L primească ; dar, când El va reveni, nu va fi primit ca Mesia, nici chiar ca Fiul lui David. Trebuia ca El să meargă și să primească Împărăția din mâinile Tatălui Său ; de aceea a zis Mariei, stabilind relații noi între Dumnezeu și ucenicii Săi în virtutea lucrării Sale și a înălțării Sale la Tatăl : "Nu Mă atinge". Trebuia ca El să meargă pentru a primi Împărăția de sus, aceasta nu era doar Împărăția din care nu a primit nimic aici jos, ci domnia peste toate lucrurile, nu doar ca Mesia, ci ca Fiu al Omului : stăpânirea peste toate lucrurile, fiindcă Dumnezeu a hotărât ca toate lucrurile să-I fie supuse. De aceea Îl vedem aici venind cu norii cerurilor ca Fiu al Omului.
Atunci când Hristos S-a înfățișat iudeilor ca Mesia, și chiar națiunilor sub Ponțiu Pilat (Ioan 18:37), a fost respins ; după care Dumnezeu nu L-a mai prezentat ca Mesia, ci ca Moștenitor al tuturor lucrurilor. Cum se va face aceasta ? nu prin voia omului. Hristos a fost arătat spre buna plăcere a omului (Luca 2:14), dar nu a găsit decât ură și dispreț ; ei L-au răstignit. Lucrul acesta va fi proclamat prin judecata lui Dumnezeu.
Trebuie deci, când acest corn mic va rosti lucruri mari (v. 8), când toată răutatea omului va fi manifestată, când ea va ajunge la culme, atunci trebuie ca tronurile să fie așezate, și ca Dumnezeu să-Și exercite stăpânirea. Atunci când stăpânirea încredințată omului devine răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, atunci trebuie ca Dumnezeu să ia această stăpânire în mâinile Sale, ca Dumnezeu să așeze tronuri pentru El, ca judecata să înceapă, ca să fie deschise cărțile, și ca omul să dea socoteală lui Dumnezeu.
Rezultatul judecății Celui Bătrân de zile este de a dă împărăția Fiului Omului ; căci aici este vorba despre puterea și drepturile Celui Bătrân de zile. Această judecată era demonstrația că Cel care avea drepturile de la început până la sfârșit, deși a fost ascuns, era Cel care a dat stăpânirea unora și altora. Dumnezeu era ascuns, ca să zicem așa, în timpul domniei celorlalte fiare, totuși Providența Sa a lucrat. Babilonieni au fost înlocuiți de către perși, aceștia de către greci. Toate acestea s-au făcut așa cum se face și astăzi în căile Providenței care guvernează lumea, fiindcă Cel Bătrân de zile, ale cărui drepturi nimic nu le poate nimici, nu era încă așezat să execute judecata după lucrurile care au fost făcute împotriva Lui ; dar nu va mai fi așa la sfârșit : încă nu a fost o răzvrătire pe față, fiara care zice : "Eu însumi vreau să fiu Dumnezeu, și nimeni altcineva nu va fi Dumnezeu". După cum i se spune prințului Tirului : "Vei mai zice tu înaintea celui care te va ucide: Eu sunt Dumnezeu?" Acesta va fi cazul celei de-a patra fiare, și judecata ei va fi judecata lui Dumnezeu care se va executa împotriva omului, în această stare de revoltă și răzvrătire.
Iată deci ceea ce a atras atenția lui Daniel : "Am privit atunci, din cauza glasului cuvintelor mari pe care le rostea cornul. Am privit până a fost ucisă fiara; și trupul ei a fost distrus și a fosta dat ca să fie ars în foc" (v. 11). Este uimitor să auzim pe acest corn îndrăznind să rostească astfel de lucruri în prezența lui Dumnezeu, cuvinte atât de nerușinate, atât de mândre, până acolo încât să spună că el singur (cornul) vrea să fie Dumnezeu ! Este uimitor, dacă există un Dumnezeu, ca El să permită ca astfel de cuvinte să fie rostite. Atunci el privește ca să vadă care va fi rezultatul : "Am privit până a fost ucisă fiara; și trupul ei a fost distrus și a fost ars în foc". iată rezultatul. Apoi adaugă : "Cât despre celelalte fiare, li s-a luat stăpânirea; totuși viețile li s-au prelungit", adică, după ce imperiul a încetat să mai fie la Babilon ea (fiara) a mai supraviețuit un anumit timp, la fel și perșii, etc., dar distrugerea acestei a patra fiare trebuie să fie totală. O prelungire a vieții a fost acordată celorlalte după căderea imperiului lor prin judecata lui Dumnezeu, dar aici judecata și distrugerea totală merg împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu