temelia si adevarul

 

                                                Epistola către Galateni

                                                                       - IV -

     Hamilton Smith

     5     Galateni 4

     5.1     Galateni 4:1-5

     "Spun dar: cât timp moștenitorul este copil, nu se deosebește cu nimic de rob, deși este stăpân peste toate; ci este sub păzitori și administratori, până la timpul rânduit de tatăl. Așa și noi, când eram copii, eram înrobiți sub cunoștințele elementare ale lumii; dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea".

     După ce a arătat diferența dintre lege și promisiune, și relația uneia cu alteia, apostolul pune acum în contrast condiția credincioșilor în creștinism cu cea a credincioșilor iudei evlavioși sub lege. În timpul perioadei legii, au existat de fapt adevărați copii ai lui Dumnezeu, după cum știm din Ioan 11:52 ; dar ei erau risipiți și nu-L cunoșteau pe Dumnezeu ca Tatăl lor, nici relația lor ca fii.

     Pentru a ilustra această condiție, apostolul îi compară cu un copil care este moștenitorul unei mari moșteniri : când este încă în copilărie, el este sub tutori și administratori, și trebuie să asculte. În această privință, el este ca un rob, deși este stăpânul tuturor. Într-un mod asemănător, credincioșii sub lege erau ținuți într-un duh de robie după principiile care marcau lumea. Într-adevăr, orice om natural poate să înțeleagă o lege care spune ceea ce trebuie să facem și să nu facem, și că binecuvântarea noastră depinde de ascultarea de această lege. Acesta este un principiu pe baza căruia lumea caută să-și rezolve toate problemele sale. Aceasta este, însă, o robie pentru credincios ; căci în timp ce ne constrânge să ascultăm pentru a obține binecuvântarea, nu ne dă putere să împlinim cerințele legii. Mai mult, nu ne dă cunoștința inimii Tatălui, nici intrarea la Tatăl - sursa oricărei binecuvântări.

     Totul a fost schimbat cu "împlinirea timpului". Împlinirea timpului, sau plinătatea timpului, nu a venit atunci când omul a manifestat pe deplin răul din inima sa și a eșuat în întregime în a-și împlini responsabilitățile sale ? Atunci când a fost demonstrat că "toți au păcătuit și nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu", și că totul s-a sfârșit de partea omului, atunci Dumnezeu a acționat în harul Său suveran trimițându-L pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege. 

     Întregul adevăr cu privire la Persoana lui Hristos este prezentat în acest scurt verset 4 : El este Fiul, adică o Persoană divină ; El este născut din femeie, adică om adevărat ; El este născut sub lege, adică El a luat asupra Sa responsabilitatea celor care sunt vii pe pământ înaintea lui Dumnezeu.

     Iată deci pe Cineva care L-a cunoscut pe Tatăl, și care poate să-L reveleze pe Tatăl, căci este Fiul. De asemenea, iată pe Cineva care poate să răscumpere pe om din robia legii, căci El a devenit Om sub lege, și El a păzit în mod perfect legea pe care omul a încălcat-o, și deci legea nu are nimic ce să-I impute. El era deci potrivit să împlinească marea lucrare de răscumpărare luând locul celor care erau sub blestemul unei legi încălcate. Aceasta El a făcut la cruce, - binecuvântat să fie Numele Său - iar rezultatul este că credincioșii sunt răscumpărați de condamnarea legii. Legea nu mai poate să spună credinciosului : "tu ai poftit trebuie să mori" ; căci credinciosul poate arăta spre cruce și să spună : "Este adevărat că am încălcat legea și am căzut sub blestemul ei, dar a murit Hristos și eu sunt răstignit împreună cu El ; prin urmare, eu sunt mort față de lege și răscumpărat din blestemul ei".

     Cerințele legii fiind satisfăcute, calea este liberă pentru ca credinciosul să intre în binecuvântarea de fiu, după cum zice expresia "primirea înfierii" ("ca să primim înfierea"), care implică nu doar primirea binecuvântării de a fi un copil, ci binecuvântarea de a fi introdus în poziția de libertate și de favoare care aparține unui moștenitor.

     5.2     Galateni 4:6-7

     "Dar, pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis de la Sine în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, Tată! Astfel, nu mai ești rob, ci fiu; iar dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu".

     Apoi, fiind dată poziția de fiu, avem și Duhul. Nu primim Duhul pentru a face din noi fii; ci fiind fii, ne este dat Duhul pentru a ne da bucuria conștientă a relației, astfel că putem spune "Ava, Tată".

     Mai mult, dacă suntem fii, suntem și moștenitori ai lui Dumnezeu. Gloria moștenirii se află înaintea noastră, dar încă de acum putem să ne bucurăm de relația în care suntem aduși cu Tatăl.

     În aceste versete apostolul pune înaintea noastră :

     -  în primul rând, întruparea prin care Hristos a venit în contact cu toți oamenii ca "născut din femeie", și în contact cu iudeii ca "născut sub lege" ;

    -  În al doilea rând, răscumpărarea,  prin care, datorită lucrării lui Hristos, credincioșii sunt răscumpărați din blestemul unei legi încălcate, și 

      -  în al treilea, venirea Duhului Sfânt pentru a ne conduce în binecuvântarea poziției noastre ca fii. 

     Este bine să observăm cum este păstrată gloria Persoanei lui Hristos, ca Fiu. În mod continuu de-a lungul veacurilor, Persoana lui Hristos a fost atacată, și relația Sa eternă de Fiu a fost negată, pretinzându-se că El nu a devenit Fiu decât la nașterea Sa. În efortul de a menține această eroare, s-a susținut că cuvântul "trimis" de la v. 4 se referă la Hristos ca trimis după ce a fost născut în lume. Este deci bine de remarcat că o expresie exact asemănătoare este folosită la v. 6 cu privire la Duhul Sfânt. Nimeni nu ar îndrăzni să pretindă că atunci când citim "Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său" (4:6), aceasta înseamnă că Sfântul Duh nu a fost trimis din cer, și că aceste cuvinte nu se aplică decât după venirea Lui pe pământ. Nu este evident, pentru cineva care se supune Cuvântului, că Duhul Sfânt "trimis" din cer (v. 6) era deja Duhul înainte de a veni pe pământ ? În același fel, nu dovedește și v. 4 că Fiul a fost trimis din cer, și că El era Fiu înainte de a deveni Om?

     5.3     Galateni 4:8-11

     "Atunci însă, în adevăr, necunoscându-L pe Dumnezeu, erați robiți acelora care, din fire, nu sunt dumnezei. Dar, acum, după ce L-ați cunoscut pe Dumnezeu sau, mai degrabă, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă întoarceți din nou la cunoștințele elementare slabe și sărace, cărora încă doriți să le fiți robi din nou? Voi respectați zile și luni și timpuri și ani! Mă tem pentru voi, ca nu cumva să mă fi ostenit în zadar pentru voi".

     După ce a descris libertatea credincioșilor din perioada creștină, în contrast cu robia copiilor lui Dumnezeu sub lege, apostolul îi întreabă pe acești sfinți din Galatia cu privire la nebunia lor de a se îndepărta de o astfel de binecuvântare pentru a se întoarce la robia legii. A fost un timp când "nu L-au cunoscut pe Dumnezeu" și erau robiți celor cărora chiar firea lor le spunea că "nu sunt dumnezei". Prin har au fost aduși la libertatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tată, și mai mult, de a fi cunoscuți de Dumnezeu ca fii. Ce nebunie imensă să te întorci în robie întorcându-te la elementele slabe și mizerabile ale lumii ! Ei țineau zile și luni, timpuri și ani, ca și cum binecuvântarea ar putea fi asigurată prin efectuarea unui ritul exterior la dispoziția omului natural, fie iudeu, fie păgân. Este adevărat că în epistola către Romani apostolul îndeamnă pe credincioșii dintre națiuni să aibă îngăduință față de credincioșii iudei care continuau să țină anumite zile speciale și refuzau anumite cărnuri. Dar aici, el arată că, pentru cineva dintre națiuni, a se întoarce la un sistem unde se țineau anumite zile și ceremonii, însemna o întoarcere, nu doar la iudaism, ci la idolatria păgână.

     Dacă apostolul ar fi considerat pe acești galateni doar în lumina a ceea ce ei făceau, avea motive să se îndoiască dacă erau cu adevărat creștini, căci nu este nevoie să fii convertit pentru a ține zile și timpuri. Aceasta este o atenționare solemnă pentru creștinătatea care a căzut atât de mult în eroarea galatenilor întorcându-se la ceremoniile exterioare și respectă zile declarate sfinte de către oameni. Rezultatul prevăzut de apostol este următorul, și anume că creștinătatea a căzut atât de mult, nu doar într-o formă iudaică, dar și în idolatria păgânismului cu adorarea sfinților și închinarea la imagini.

     5.4     Galateni 4:12-18

     "Vă rog, fraților, fiți ca mine, căci și eu sunt ca voi: nu m-ați nedreptățit cu nimic. Dar știți că în slăbiciunea cărnii v-am vestit Evanghelia la început; și n-ați disprețuit, nici n-ați respins cu dezgust ispita mea, care era în carnea mea, ci m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus. Care era deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost posibil, v-ați fi scos ochii voștri și mi i-ați fi dat. Am devenit deci vrăjmașul vostru, vorbindu-vă adevărul? Nu în mod drept sunt ei zeloși pentru voi, ci doresc să vă despartă de mine, ca să fiți zeloși pentru ei. Dar este bine să fiți zeloși întotdeauna în ceea ce este bine, și nu numai când sunt eu prezent la voi".

     După ce i-a întrebat cu privire la nebunia lor, acum el îi roagă cu dragoste. Îi roagă să fie ca el, căci, deși prin naștere a fost iudeu sub lege, a devenit precum galatenii, eliberat de lege. A asculta de falșii învățători ar fi putut, din nefericire, să-i facă să-și schimbe gândurile față de el, apostolul, și a începe a-i reproșa că a părăsit legea ca mijloc de binecuvântare ; dar el nu considera că aceste reproșuri și insulte erau o atingere a reputației sale ca creștin.

     Le amintește apoi dragostea lor pentru el când, la început, a venit să predice Evanghelia printre ei. În acele zile, ei l-au primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus, în ciuda faptului că el a fost printre ei în slăbiciune, fără "cuvintele convingătoare ale înțelepciunii" (1 Cor. 2:4) care ar fi scos în evidență omul natural (firesc, n.t.). Mai mult, ei nu l-au disprețuit din cauza slăbiciunii sale fizice. Dragostea lor pentru el era de așa natură încât, dacă ar fi fost posibil, i-ar fi dat proprii lor ochi pentru a remedia infirmitățile lui trupești.

     Unde era deci fericirea acelor timpuri a dragostei lor de la început ? El le-a predicat atunci adevărul, și continuă acum să le spună adevărul prin epistola sa. Îl socotesc ei ca pe un vrăjmaș datorită faptului că el pune adevărul înaintea lor ?

     Din nefericire ! trista realitate era că în mijlocul lor unii căutau să-i întoarcă pe acești sfinți împotriva apostolului pentru a se înălța pe ei înșiși. Râvna lor nu era pentru adevăr, nici pentru sfinți, ci pentru ei înșiși. Carnea este de așa natură că, sub o formă de zel pentru poporul Domnului, se poate ajunge să înjosească pe ceilalți pentru a se înălța pe sine, dacă harul lui Dumnezeu nu intervine. Râvna pe care au arătat-o față de apostol atunci când era prezent printre ei era ceva bun, dar ar fi fost foarte bine dacă ar fi stăruit în absența lui.

     5.5     Galateni 4:19-20

     "Copilașii mei, pentru care din nou simt durerile nașterii, până când Hristos va lua chip în voi: și aș dori să fiu prezent la voi acum și să-mi schimb glasul, căci sunt nedumerit cu privire la voi". 

     Cu toate acestea, dacă sentimentele lor s-au schimbat față de apostol, afecțiunile lui față de ei nu s-au schimbat. La început L-a predicat pe Hristos în mijlocul lor cu o râvnă profundă, și la fel era acum, în durerile nașterii pentru a-i readuce la dragostea lor de la început, și pentru ca Hristos să aibă din nou locul cuvenit în inimile lor. În acest scop, el ar fi dorit să fie în mijlocul lor, și să le vorbească cu totul diferit. Până atunci, el era nedumerit cu privire la ei, și era deci constrâns să le vorbească foarte direct.

     5.6     Galateni 4:21-26

     "Spuneți-mi, voi, care doriți să fiți sub lege, nu ascultați de lege? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea roabă și unul din cea liberă. Dar cel din femeia roabă a fost născut după carne, iar cel din femeia liberă, prin promisiune; lucrurile acestea sunt spuse în pilde, căci acestea sunt două legăminte: unul de pe Muntele Sinai, născând pentru robie, care este Agar. Căci Agar este Muntele Sinai, în Arabia, și corespunde Ierusalimului de acum, și ea este în robie cu copiii ei; dar Ierusalimul de sus este cea liberă, care este mama noastră".

     Apostolul apelează acum la legea însăși pentru a arăta nebunia întoarcerii la ea. Dacă ei nu voiau să audă Evanghelia, nici să asculte pe apostol, să asculte cel puțin legea la care ei se întorceau. Apostolul amintește mai întâi timpul lui Avraam și folosește două fapte din istoria sa ca o alegorie (pildă, n.t.) pentru a ne arăta contrastul dintre robia unui credincios sub lege și libertatea unui credincios sub har. Avraam a avut doi fii din femei diferite, una roabă, cealaltă femeie liberă. Fiul roabei a fost "născut după carne", în întregime potrivit cu voința omului. Cel din femeia liberă a fost născut prin intervenția suverană a lui Dumnezeu.

     Aceste două femei reprezintă două legăminte ; legământul legii face ca binecuvântarea să depindă de împlinirea de către om a ceea ce legământul îl angajează (sau îl obligă, n.t.) ; în legământul promisiunii, binecuvântarea omului depinde în întregime de harul suveran al lui Dumnezeu. Mai mult, cei doi fii reprezintă două stări care rezultă din aceste legăminte : una, o stare de robie, și cealaltă, o stare de libertate. În plus, aceste două legăminte și stările care rezultă din ele sunt legate de Muntele Sinai unde a fost dată legea, și de Ierusalimul de sus de unde harul suveran se revarsă peste lume.

     5.7     Galateni 4:27

     "Căci este scris: Bucură-te, tu, cea stearpă, care nu naști! Izbucnește de bucurie și strigă, tu, care nu ai durerile nașterii! Căci mulți sunt copiii celei părăsite, mai mulți decât ai celei care are soț".

     Ierusalimul pământesc, și copiii lui, care se lăudau cu legea, căzuse prin lege în robie, și după ce au încălcat legea, devenise părăsită (4:27 ; Isaia 54:1). Cu toate acestea, este citat profetul Isaia pentru a arăta că, în timpul părăsirii sale, vor fi mai mulți copii decât atunci când cetatea era recunoscută ca centrul pământesc al lui Dumnezeu. Nu vrea să spună aceasta că chiar cetatea care a demonstrat vinovăția omului, avea să devină locul din care Evanghelia harului lui Dumnezeu  se va răspândi în întreaga lume ? Domnul a spus apostolilor Săi să se "predice în Numele Său pocăința și iertarea de păcate la toate națiunile, începând de la Ierusalim" (Luca 24:47).

     5.8     Galateni 4:28-31

     "Iar voi, fraților, sunteți copii ai promisiunii ca Isaac. Dar, după cum atunci cel care a fost născut după carne îl persecuta pe cel care era născut după Duh, așa și acum. Dar ce spune Scriptura? Izgonește pe femeia roabă și pe fiul ei, căci fiul cele roabe nu va moșteni nicidecum cu fiul celei libere. Astfel deci, fraților, noi nu suntem copii ai celei roabe, ci ai celei libere".

     Întorcându-se la alegoria sa, apostolul spune că cei credincioși sunt acum ca Isaac, copii ai promisiunii. Ori, s-a întâmplat că în ziua când Isaac a fost înțărcat, Ismael l-a batjocorit, și acum, de asemenea, cel care este născut după carne și sub robia legii, vrea să persecute pe cel care este născut după Duh și în libertatea harului. Carnea și Duhul sunt totdeauna în opoziție. Cum era în casa lui Avraam, așa este în lume, și chiar în inima credinciosului, a celui sfânt. Iudeii religioși l-au persecutat întotdeauna pe apostol. Legământul legii și starea de robie, reprezentate prin roabă și fiul ei, trebuie să fie alungate ; căci noi nu suntem copii ai celei roabe, ci ai celei libere.