Epistola către Galateni
- III -
Hamilton Smith
4 Galateni 3
4.1 Galateni 3:1
"O, galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost înfățișat răstignit?"
Apostolul a arătat că întorcându-se la lege, galatenii puneau deoparte lucrarea lui Hristos și desconsiderau gloria Persoanei Sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Acționând astfel era atât de nefiresc, încât părea că au fost vrăjiți, căci ei negau practic adevărul crucii, marele fapt central al Evangheliei care le-a fost vestit când apostolul L-a pus înaintea lor pe Hristos răstignit.
Pe de altă parte, întorcându-se la lege nu doar că Îl puneau deoparte pe Hristos, dar ignorau de asemenea prezența Duhului Sfânt și revigorau carnea. Diavolul este opusul lui Hristos - lumea Tatălui - carnea Duhului. Astfel, în capitolele care urmează, avem în permanență Duhul și carnea puse în opoziție unul față de celălalt (3:3 ; 4:29 ; 5:16-17 ; 6:8). Pentru a demonstra nebunia de a ignora Duhul și a revigora carnea întorcându-se la lege, apostolul, pe parcursul epistolei, insistă în mod special asupra binecuvântărilor în care Duhul ne-a condus, și asupra gravității caracterului cărnii și a răului la care ea ne expune. El începe acest nou subiect căutând să atingă conștiința acestor sfinți prin patru întrebări pătrunzătoare în legătură cu Duhul Sfânt.
4.2 Galateni 3:2
"Numai aceasta doresc să aflu de la voi: pe principiul faptelor legii ați primit Duhul, sau din auzirea credinței?"
În primul rând, el întreabă pe ce bază au primit acest mare dar al Duhului ? Era "pe principiul faptelor legii ați primit Duhul, sau din auzirea credinței?", altfel spus "prin faptele legii sau prin ceea ce credința a auzit" ? El nu pune la îndoială faptul că au primit Duhul, ci întreabă dacă Duhul a fost primit datorită a ceea ce au făcut - faptele lor - ar fi atunci faptele legii. Sau pur și simplu prin credința în Hristos mort și înviat ? Scriptura arată clar că cel pecetluit cu Duhul, este păcătosul care crede în Hristos, credinciosul. Astfel, apostolul, scriind credincioșilor din Efes, poate să le spună vorbind despre Hristos : "în care și voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii" (Efes. 1:13).
4.3 Galateni 3:3
"Așa de fără minte sunteți? După ce ați început prin Duhul, acum sfârșiți în carne?"
În al doilea rând, după ce au început viața lor creștină în puterea acțiunii Duhului Sfânt, aveau să se întoarcă acum la lege, ca și cum prin propriile lor eforturi ar putea să umble în mod potrivit ca creștini ? Legea se aplică omului în carne ; întorcându-se deci la lege, nu doar că ignorau pe Duhul Sfânt, dar revigorau carnea și căutau perfecțiunea în și prin carne.
4.4 Galateni 3:4
"În zadar ați suferit atâtea? dacă, chiar în zadar!"
În al treilea rând, tot ceea ce au suferit ei pentru dragostea adevărului, era chiar în zadar ? Persecuția pe care ei au suferit-o venise în principal de la iudei care, căutând să păstreze legea, L-au răstignit pe Hristos și s-au împotrivit Duhului. Dacă acești sfinți din Galatia se întorceau la lege, iudeii nu mai aveau niciun subiect de dispută cu ei ; persecuția ar fi fost inutilă și, cu siguranță, avea să înceteze.
4.5 Galateni 3:5
"Cel care vă dă deci Duhul și face lucrări de putere între voi pe principiul faptelor legii, sau din auzirea credinței?"
În al patrulea rând, între ei au avut loc minuni ale puterii divine. Aceste manifestări de putere erau ele rezultatul ținerii legii, sau erau rezultatul credinței în puterea lui Dumnezeu ?
4.6 Galateni 3:6-9
"Așa cum Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca dreptate. Să știți deci că cei care sunt pe principiul credinței, aceștia sunt fii ai lui Avraam; și Scriptura prevăzând că Dumnezeu va îndreptăți națiunile pe principiul credinței, i-a vestit dinainte lui Avraam Evanghelia: În tine vor fi binecuvântate toate națiunile. Astfel că cei care sunt pe principiul credinței sunt binecuvântați împreună cu credinciosul Avraam".
Răspunsul la aceste întrebări era simplu. Toate binecuvântările pe care ei le-au primit, a căror încununare era darul Duhului Sfânt, toate suferințele pe care ei le-au îndurat, și orice manifestare a puterii divine în mijlocul lor, erau rezultatul primirii Evangheliei despre Isus și auzirii ei prin credință.
O mărturie din partea lui Dumnezeu, primită prin credință, a fost întotdeauna singura bază prin care sufletele au ajuns la binecuvântarea lui Dumnezeu. Avraam este un exemplu remarcabil al unuia care, în timpul Vechiului Testament, a primit binecuvântarea prin credință. Mai mult, istoria lui Avraam arată că înainte de darea legii, și deci cu totul în afara legii, Dumnezeu a binecuvântat omul pe principiul credinței. Cazul lui Avraam este cu atât mai convingător pentru că el era, mai mult decât oricare altul, foarte apreciat de iudei. Chiar cel care apărătorii legii se lăudau că-l au ca tată (Ioan 8:39), a fost binecuvântat fără lege, pe baza credinței sale. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i-a fost socotit ca fiind o condiție dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Rezultă că doar cei care sunt binecuvântați pe principiul credinței sunt adevărații fii ai lui Avraam. Aceasta este mărturia Scripturii care, prevăzând că Dumnezeu va îndreptății națiunile pe principiul credinței, care a anticipat Evanghelia atunci când cuvântul a venit la Avraam : "În tine vor fi binecuvântate toate națiunile". Astfel, cei care sunt pe principiul credinței sunt binecuvântați împreună cu credinciosul Avraam.
4.7 Galateni 3:10
"Căci toți cei care sunt pe principiul faptelor legii sunt sub blestem, căci este scris: Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă".
Am văzut în istoria lui Avraam că Vechiul Testament anticipează clar binecuvântările care vor veni peste națiuni pe principiul credinței : vom vedea acum că Scriptura este la fel de explicită cu privire la mărturia pe care a dat-o Dumnezeu prin Moise, atunci când el a zis : "Blestemat să fie cel care nu va întări cuvintele legii acesteia, ca să le facă" (Deut. 27:26). Este evident că nimeni nu a stăruit în a face toate lucrurile cerute de lege ; mărturia lui Moise nu poate deci decât să conducă la concluzia că întoarcerea la lege pentru binecuvântare, înseamnă punerea sub blestem. S-a spus : "Legea cere ; ea cere oamenilor s-o țină ; ea trebuie să fie ascultată : dar ea nu dă nici o natură (în contrast cu natura cea nouă, n.t.) care să dorească s-o țină, nici putere s-o facă".
4.8 Galateni 3:11-12
"Iar că prin lege nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că cel drept va trăi pe principiul credinței; iar legea nu este pe principiul credinței; ci: acela care va face acestea va trăi prin ele".
Am văzut mărturia dată de Moise, legiuitorul. Dar profeții ce zic ? Mărturia lor este la fel de clară, căci Habacuc afirmă că "cel drept va trăi prin credință" (Hab. 2:4). Ori, este evident că legea nu este din credință, căci ea zice : "Omul dacă le va împlini (lit. le va face), va trăi prin ele" (Lev. 18:5).
4.9 Galateni 3:13-14
"Hristos ne-a eliberat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi (căci este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la națiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credință, promisiunea Duhului".
Mai presus de toate, Hristos ne-a eliberat din blestem făcându-Se blestem pentru noi ; căci este scris : "Blestemat este oricine este atârnat pe lemn" (Deut. 21:23). Hristos a purtat blestemul nostru pentru ca noi să primim binecuvântarea și promisiunea Duhului, prin credința în Hristos.
Astfel, întoarcerea la lege pentru binecuvântare înseamnă a ignora exemplul pe care Scriptura ni-l dă prin Avraam, înseamnă a închide ochii la mărturia dată prin Moise, legiuitorul, de a ignora mărturia Habacuc, profetul, și ce este și mai grav, este de a nu-L lua în seamă pe Hristos.
4.10 Galateni 3:15-16
"Fraților (vorbesc în felul omului), nimeni nu desființează un legământ confirmat, chiar al unui om, nici nu adaugă la el. Iar promisiunile au fost rostite lui Avraam și seminței lui. Nu spune: și semințelor, ca multora, ci ca uneia: și Seminței tale, care este Hristos".
Pe parcursul capitolului am văzut relația dintre lege și promisiune, și adevărata utilitate a legii. Ne este amintit că promisiunea binecuvântării pentru națiuni pe principiul credinței a fost făcută lui Avraam și seminței sale. Apostolul citează cuvintele Domnului(*) adresate lui Avraam după ce l-a oferit pe fiul său Isaac și, în imagine, l-a primit dintre morți. El are grijă să arate că sămânța despre care vorbește Scriptura este Hristos, al cărui tip era Isaac atunci când a fost oferit (Gen. 22:17-18).
(*) Peste tot unde cuvântul "Domnul" este scris cu litera "D" (caracter italic), "Domnul", se face referire la cuvântul din ebraică "Yahve", redat în fr. "L'Eternel ; în en. "Lord" ; în ger. "Jehova" (n.t.).
4.11 Galateni 3:17-18
"Dar eu spun aceasta, că legea care a venit după patru sute treizeci de ani nu anulează un legământ confirmat mai înainte de Dumnezeu, astfel încât să facă promisiunea fără putere. Căci dacă moștenirea este pe principiul legii, nu mai este pe principiul promisiunii; dar Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune".
Această promisiune a fost făcută lui Avraam cu 430 de ani înainte ca să fie dată legea. Oricare ar fi fost scopul legii, este evident că ea nu putea să pună deoparte promisiunea necondiționată a lui Dumnezeu care era înainte de ea. Ori, dacă moștenitorul binecuvântării era prin lege, promisiunea ar fi fost făcută fără efect. Acest lucru este imposibil căci Dumnezeu nu Se poate întoarce de la cuvântul Său.
4.12 Galateni 3:19-20
"Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza călcărilor de lege(*), până când urma să vină Sămânța căreia I s-a făcut promisiunea, rânduită(**) prin îngeri(***), prin mâna unui mijlocitor(****). Iar mijlocitorul nu este al unuia singur, însă Dumnezeu este Unul singur".
- v. 19 (*) : adică cu scopul de a scoate în evidență răul ; (**) : "rânduită" se referă la lege ; (***) : vezi Fapte 7:53 ; (****) : adică Moise.
Deoarece binecuvântarea este asigurată prin harul suveran al lui Dumnezeu care a făcut o promisiune necondiționată, atunci la ce servește legea ? Ea a intervenit pentru a demonstra că omul este păcătos, și că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt care nu poate să treacă cu vederea păcatul. Legea dovedește că dacă Dumnezeu acordă binecuvântarea prin harul Său suveran, El nu o face în detrimentul dreptății. Astfel, legea ridică chestiunea dreptății, atât dreptatea oamenilor, cât și dreptatea lui Dumnezeu. Ea cere dreptate din partea omului spunându-i că singura sa cale spre o relație cu Dumnezeu, și cu semenii săi este de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima sa și din tot sufletul său și cu tot cugetul său, și pe aproapele său ca pe sine însuși (Luca 10:27). Dar cine a făcut aceasta în afară de Domnul nostru Isus Hristos ? Legea demonstrează deci că suntem păcătoși.
După ce a dovedit că nu avem nicio dreptate, legea continuă să demonstreze că sufletul care păcătuiește trebuie să moară, și că astfel dreptatea lui Dumnezeu cere judecata păcătosului. Legea a fost adăugată pentru a demonstra că suntem călcători (ai legii, n.t.) (adică călcători ai poruncilor). Ea a fost promulgată prin îngeri, care nu L-au revelat în mod direct pe Dumnezeu în toată gloria dragostei Sale și a harului Său, deși ei au făcut cunoscută Măreția Sa. Mai mult, legea nu era ca promisiunea care depindea în mod direct de Dumnezeu care a făcut această promisiune. Ea a fost dată printr-un mijlocitor, ceea ce presupune două părți, și care implică, ca binecuvântarea propusă, să depindă de fidelitatea celor două părți în executarea condițiilor. Moise, mijlocitorul, a făcut cunoscut condițiile legii potrivit cărora binecuvântarea depindea de ascultare. La prima vedere, poporul a acceptat aceste condiții, spunând : "Vom face tot ceea ce a spus Domnul". În contrast, promisiunea făcută seminței, Hristos, depinde în întregime numai de Dumnezeu ; și pentru împlinirea promisiunii Sale, El acționează în întregime singur; Să ne-amintim că aici nu este vorba despre Hristos ca mijlocitor care S-a dat ca preț de răscumpărare pentru toți ; aici este vorba decât de promisiune, iar un mijlocitor nu are nimic de zis despre aceasta.
4.13 Galateni 3:21-22
"Este deci legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o lege care să poată da viață, cu adevărat dreptatea ar fi fost pe principiul legii; dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea să fie dată pe principiul credinței în Isus Hristos, celor care cred".
"Este deci legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu ? Nicidecum!" altfel spus : "departe de așa ceva". Legea cerea dreptate, dar nu dădea viața. Dacă ar fi dat viața, ar fi fost posibil să se țină legea, și dreptatea ar fi fost prin lege, iar binecuvântarea ar fi fost obținută în afara oricărei promisiuni. Dar legea convinge de păcat și arată că omul nu poate să obțină binecuvântarea prin propriile sale eforturi, și astfel ea demonstrează necesitatea promisiunii. Astfel, toate sunt închise sub păcat, pentru ca promisiunea prin credința în Isus Hristos să fie dată celor care cred.
4.14 Galateni 3:23-26
"Dar, mai înainte de a veni credința, eram, păziți sub lege, închiși pentru(*) credința care urma să fie descoperită. Astfel că legea a fost îndrumătorul(*) nostru spre Hristos, pentru ca să fim îndreptățiți pe principiul credinței. Însă, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumător; căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos".
(*) - v. 23 : sau : până la.
(*) - v. 24 : sau : pedagog
Înainte de a veni credința, adică creștinismul, iudeii, din timpul perioadei legii, erau ținuți departe de națiuni, în vederea de a fi îndreptățiți pe principiul credinței. În acest sens, legea a jucat un rol de pedagog pentru a-i conduce la Hristos ; dar venind creștinismul, ei au fost puși în relație cu Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.
4.15 Galateni 3:27-29
"Căci toți câți ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu este nici iudeu, nici grec; nu este nici rob, nici liber; nu este bărbat și femeie; căci toți sunteți una în Hristos Isus: iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii".
Mai mult, prin botez, ei luau parte la mărturia creștinismului. Credincioșii adevărați sau nu, au părăsit prin botez, terenul unde unul era iudeu sau păgân, robi sau oameni liberi, și au îmbrățișat mărturia creștinismului unde erau uniți împreună ca creștini. Dacă deci ei erau ai lui Hristos, erau sămânța lui Avraam și moștenitori potrivit promisiunii. Să reținem că aici cuvântul "sămânță" este folosit ca referire la Geneza 12:3, unde sămânța se referă la toți cei care cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu