Epistola către Galateni
- I -
Hamilton Smith
1 Introducere
Epistola către Galateni este mai degrabă corectivă decât instructivă. Ea nu a fost scrisă pentru simpla instruire a adunărilor în marile adevăruri ale Evangheliei, precum epistola către Romani, - nici pentru a dezvălui adevărul cu privire la adunare, ca în epistola către Efeseni, - nici pentru a prezenta experiența proprie creștină, precum epistola către Filipeni. Ea a fost scrisă pentru a corecta un rău mare care se strecurase în adunările Galatiei. Ea are același caracter ca epistolele către Corinteni, dar cu această diferență că epistola către Galateni a fost scrisă pentru a corecta legalismul, în timp ce epistolele către Corinteni au fost scrise pentru a corecta acțiunea cărni și starea lumească (1 Cor. 3:3). Deși aparent foarte opuse, aceste două feluri de rău sunt foarte apropiate în măsura în care amândouă dau loc cărnii. Legalismul este efortul de a controla carnea prin reguli și de a o cultiva prin ceremonii religioase. O umblare fără frână, fără lege (adică nelegiuire) constă în a lăsa carnea să-și facă voia.
Întorcându-se la principiile legii, legalismul dă un loc cărnii, căci legea se adresează cărnii, iar carnea introduce lumea. Legea, carnea și lumea merg împreună. Pentru a corecta modul rău de a folosi legea, și răul cărnii și al lumii, Duhul lui Dumnezeu introduce crucea lui Hristos. Așa că în această epistolă către Galateni găsim crucea aplicată legii (2:19-20), cărnii (5:24) și lumii (6:14).
Apoi, legea, carnea și lumea fiind puse deoparte, este introdus Hristos, Duhul și noua creație. Hristos este prezentat ca regulă de viață în locul legii (2:20), Duhul în locul cărnii (3:3 ; 5:16-25), și noua creație în locul lumii (6:14-15). Nu mai trebuie să fim conduși de principiile veacului de acum (adică lumea actuală), ci prin ceea ce guvernează Noua Creație.
Deși cele două epistole către Corinteni ca și cea către Galateni sunt toate corective, vom observa că apostolul este mult mai aspru față de galateni. Lucrul acesta este izbitor : căci deși aceste două feluri de rău trebuie în mod necesar să fie condamnate de Duhul, atât unul cât și celălalt, eroarea doctrinară este cenzurată mult mai aspru decât răul din viața practică. Pentru oameni, acest lucru este întotdeauna invers. Într-o vreme de delăsare, se manifestă indiferență față de doctrina învățată de oameni, atât timp cât purtarea lor exterioară este bună. Motivul este simplu, căci așa cum a zis cineva : "Natura (starea naturală a omului, n.t.) poate aprecia purtarea omenească ; dar numai credința poate aprecia importanța adevărului lui Dumnezeu". În plus, s-a remarcat pe bună dreptate că "delăsarea în umblare, sau principiile și obiceiurile acestei lumi, pot fi corectate prin introducerea luminii...în timp ce, dacă adevărul este corupt, lumina devine întuneric, și chiar instrumentul prin care lui Dumnezeu Îi place să facă lucrarea Sa este distrus".
Lucrul acesta este ceea ce explică asprimea cu care apostolul a scris, căci întoarcerea la lege, duce la pierderea treptată a tot ceea ce este vital. Legea are de-a face cu omul în carne și îi dă un loc în această lume. Ea face să depindă binecuvântarea omului de faptul dacă el împlinește sau nu ceea ce intră în responsabilitatea lui, și astfel ea pune deoparte harul lui Dumnezeu ; ea face lucrarea lui Hristos ineficace pentru noi (5:4), ea pune deoparte lucrarea Duhului în noi (3:2), și schimbă creștinismul într-o religie de forme, ritualuri și ceremonii exterioare.
2 Galateni 1
Citind epistola către Galateni, vedem că o falsă doctrină de natură gravă a pătruns în adunările Galatiei. Se învăța că cei care cred trebuie să fie circumciși și să țină toate poruncile legii lui Moise, altfel ei nu pot fi mântuiți. Nu se nega în mod direct adevărul cu privire la Persoana lui Hristos, nici faptele morții și învierii Sale, nici necesitatea credinței în Hristos ; dar se afirma că credința în Hristos și în lucrarea Lui nu este suficientă pentru mântuire. Această doctrină falsă insista pentru adăugarea faptelor noastre la lucrarea lui Hristos în vederea mântuirii ; ea punea deoparte suficiența lucrării lui Hristos și îndreptățirea prin credință. Aceasta doctrină falsă a fost introdusă în adunările Galatiei de către învățătorii iudaizanți care au găsit o ușă de intrare printre sfinți. Atacul lor a fost îndreptat împotriva adevărului, dar ei nu au procedat opunându-se direct adevărului ; ei au preferat să-l atace în mod personal pe cel care învăța adevărul. Au căutat să-i convingă pe sfinți că, întrucât apostolul Pavel nu fusese trimis nici de Petru nici de ceilalți apostoli, apostolatul lui nu era deci învestit cu autoritate divină. Datorită faptului că el a venit fără autoritate divină, ei nu mai puteau continua să accepte Evanghelia pe care el a predicat-o ca fiind adevărul. Astfel, în loc să se opună în mod direct adevărului în discuție, ei au început în a-l discredita pe apostol (4:16). Din nefericire ! în conflictele printre cei care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu, tacticile de acest fel au fost deseori adoptate !
Pe scurt, cele două mari rele în care au căzut adunările Galatiei erau următoarele : insistența asupra necesității de a păzi legea pentru a fi salvat, și, pe de altă parte, adoptarea unei succesiuni apostolice, sau principiul clerical, pentru a fi un slujitor al Domnului. Pentru a răspunde la aceste două rele, apostolul începe prin a respinge categoric succesiunea apostolică, arătând că apostolatul său provine direct de la Hristos Însuși ; apoi el afirmă imposibilitatea de a combina legea și Evanghelia ca mijloace pentru mântuire. În partea introductivă, apostolul prezintă un scurt rezumat cu privire la cele două mari subiecte ale epistolei sale. În versetele 1 și 2, el rezumă adevărul apostolatului său ; în versetele 3 la 5, el rezumă adevărul învățăturii sale.
2.1 Galateni 1:1-2 - Apostolatul lui Pavel
"Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Isus Hristos și Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat dintre morți, și toți frații care sunt împreună cu mine, către adunările Galatiei" (*).
(*) Provincie din Asia Mică (regiune actuală din Ankara).
Apostolul începe prin a afirma că apostolatul său nu era "de la oameni" în ce privește sursa lui, nici "prin om" ca instrument de transmitere. Este clar că în apostolatul lui Pavel nu a existat nicio succesiune provenind de la alții, nicio ordinare prin alții. Afirmația "nici prin om" referitor la apostolatul lui Pavel îndepărtează orice principiu clerical. Cei care sunt implicați în sistemul clerical vor recunoaște cu ușurință că autoritatea lor nu emană "din partea oamenilor", dar nu vor spune, și nu pot să spună că ea nu este "prin om". Pavel a primit autoritatea și direcția sa nici de la Petru, nici de la Cei Doisprezece, ci de la Hristos înviat.
Apostolul adaugă la importanța epistolei sale pe "toți frații" care erau cu el. El arată astfel că adunările Galatiei abandonau nu doar adevărurile pe care el i-a învățat, dar că ele abandonau credința comună a fraților. În orice caz, acesta este un avertisment pentru noi care ar trebui să ne rețină înainte de a susține ceva contrar adevărului susținut de "toți frații".
2.2 Galateni 1:3-5 - Adevărurile învățate de Pavel
"Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru, a căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin".
După ce a afirmat adevărul cu privire la apostolatul său, apostolul, în versetele următoare, prezintă un scurt rezumat, dar minunat, al adevărurilor pe care el le-a vestit.
- În primul rând, el proclamă măreția și eficacitatea lucrării lui Hristos - Cel care S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre. Întoarcerea la lege și la ceremoniile ei, ca pentru a adăuga la eficacitatea lucrării lui Hristos, însemna să aducă atingere lui Hristos Însuși. Aceasta însemna a spune în mod practic că darul de neprețuit de a Se fi "dat pe Sine" nu era suficient.
- În al doilea rând, lucrarea lui Hristos nu doar că rezolvă chestiunea păcatelor credinciosului, dar ea eliberează de această lume rea, acest "veac rău de acum". Cei care ar vrea să ne aducă înapoi la lege doresc să aibă o înfățișare frumoasă în carne (6:12) și să ne alipească astfel de lume.
- În al treilea rând, adevărul învățat prin apostol era după voia lui Dumnezeu și Tatăl nostru și, mai presus de toate, el contribuie la gloria lui Dumnezeu în vecii vecilor, adică pentru totdeauna. Aducerea credincioșilor sub lege, însemna pur și simplu a-i preda voinței omului, și a înălța pe oameni căutând "să aibă o înfățișare bună în carne" (6:12), și deci să "se laude" în carne (6:12-13).
Astfel, la începutul epistolei sale, apostolul prezintă eficacitatea Persoanei și lucrării lui Hristos care răspunde nevoilor noastre, separându-ne de lume, și împlinind voia lui Dumnezeu pentru gloria eternă a lui Dumnezeu. Din nefericire ! creștinătatea a căzut în mare parte în erezia galatenilor ! În timp ce mărturisește creștinismul, ea pune practic deoparte lucrarea lui Hristos în folosul faptelor oamenilor ; ea lasă oamenii în lume cu preocuparea zadarnică de a face din ea o lume mai bună și mai strălucitoare și caută să îndeplinească voința omului în vederea gloriei omului.
După aceste versete introductive, apostolul prezintă în cap. 1 și 2 anumite fapte istorice despre el care dovedesc autoritatea divină a apostolatului său, excluzând în întregime omul. Apoi, în cap. 3 la 6, el reafirmă învățătura sa și efectele ei, în contrast cu legea și rezultatul pentru cei care i se supun.
2.3 Galateni 1:6-7
"Mă mir că treceți așa de repede de la Cel care v-a chemat în harul lui Hristos, la o evanghelie diferită, care nu este o altă Evanghelie; dar sunt unii care vă tulbură și doresc să strice Evanghelia lui Hristos".
Apostolul începe prin a-și exprima nedumerirea față de inconsecvența galatenilor. A fost un timp când ei l-au primit "ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus" (4:14). Acum, atitudinea lor s-a schimbat complet și au pus la îndoială autoritatea lui. Mai rău decât atât, respingându-l pe apostol ei au respins și Evanghelia pe care el a predicat-o - singura Evanghelie adevărată, căci Pavel nu voia să admită nicio altă evanghelie decât cea pe care el a predicat-o.
În contrast cu Pavel, prin intermediul căruia Evanghelia harului lui Dumnezeu le-a fost adusă, cei care i-au tulburat pe credincioșii din Galatia nu predicau Evanghelia lui Hristos, ci o evanghelie pervertită. Acești învățători falși nu negau în mod direct faptele Evangheliei, ci le perverteau. O pervertire este deseori mai periculoasă decât o simplă negare, căci într-o pervertire există suficient adevăr pentru a înșela pe cei slabi, și suficientă eroare pentru a face adevărul fără efect.
Apostolul abordează astfel cele două forme de îndepărtare de adevăr în care căzuseră adunările Galatiei. În primul rând, ei au abandonat autoritatea divină a Cuvântului lui Dumnezeu și afirmau autoritatea omenească ; în al doilea rând, au abandonat Evanghelia curată ca mijloc de mântuire și s-au întors la lege și la tradițiile omenești. Nu sunt acestea, din nefericire ! cele două rele care au corupt atât de mult mărturisirea creștină de astăzi ?
2.4 Galateni 1:8-9
"Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă evanghelie decât Evanghelia pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema (*). Cum am spus mai înainte, spun și acum din nou: Dacă vă vestește cineva altă evanghelie decât ceea ce ați primit, să fie anatema" (*).
(*) v. 8 și 9 : formulă de blestem
Înainte de a continua, apostolul rostește un blestem în termeni extremi de solemni și categorici asupra tuturor celor care predicau o pretinsă evanghelie contrară în totalitate cu cea pe care ei au primit-o prin predicarea sa. Dacă apostolul însuși, sau chiar un înger, ar vesti o altă evanghelie, să fie anatema. Acestea sunt cuvinte care exclud complet orice descoperire sau o nouă lumină adusă prin oameni și care pun deoparte deplina suficiență a lucrării lui Hristos pentru a asigura mântuirea pentru oricine crede.
2.5 Galateni 1:10
"Caut eu acum să-i mulțumesc pe oameni, sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai plăcea oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos".
Rostind aceste cuvinte clare și solemne, Pavel arată că el nu era unul care căuta pur și simplu să placă oamenilor, sau gata să abandoneze adevărul și să facă compromis cu eroarea pentru a fi văzut bine de mulțimi. Nimeni nu era mai blând, smerit și plin de har ca apostolul, dar nimeni nu era mai îndrăzneț, mai vehement și mai categoric dacă adevărul era în joc. Dacă ar fi fost altfel, nu ar mai fost "robul lui Hristos". Este bine ca fiecare slujitor să-i urmeze exemplu, cum și el L-a urmat pe Hristos (1 Cor. 11:1). În prezența insultelor Domnul a tăcut (Marcu 15:3-5). Când era vorba să dea mărturie despre adevăr, El a vorbit cu îndrăzneală (Ioan 8:33-38).
2.6 Galateni 1:11-12
"Dar vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia vestită de mine nu este în felul omului, pentru că nici eu nu am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci am primit-o prin descoperirea lui Isus Hristos".
După ce a dat aceste avertismente pentru început, apostolul face o afirmație detaliată asupra autorității divine a Evangheliei pe care a predicat-o. El revendică trei puncte precise pentru Evanghelie.
* Primul, Evanghelia pe care a predicat-o el nu era "în felul omului". Oamenii visează o evanghelie care înalță omul, oferindu-i o binecuvântare rezultată din eforturile sale. Evanghelia lui Dumnezeu aduce, cu siguranță, binecuvântare eternă omului, dar o face într-un fel ca să aducă o glorie eternă lui Dumnezeu.
* Al doilea, Evanghelia predicată de Pavel nu a fost primită "de la om", nu provenea de la om ca sursă.
* Al treilea, apostolul nu a învățat Evanghelia printr-un om, ci "prin descoperirea lui Isus Hristos".
2.7 Galateni 1:13-14
"Căci ați auzit de purtarea mea de altă dat, în iudaism, că persecutam peste măsură Adunarea lui Dumnezeu și o devastam; și înaintam în iudaism mai mult decât mulți de o vârstă cu mine din națiunea mea, fiind peste măsură de zelos pentru tradițiile părinților mei".
Pentru a dovedi ceea ce a zis, apostolul face o trecere peste istoria sa, în versetele care urmează. Ei au auzit deja despre aceasta, dar aici el relatează doar incidentele care arată cum S-a ocupat Dumnezeu de el, și i-a comunicat în întregime Evanghelia fără nicio intervenție omenească.
Mai întâi, el reamintește credincioșilor Galatiei că, atunci când nu era convertit, a persecutat Biserica lui Dumnezeu și a devastat-o. Cu toate prejudecățile intense ale unui iudeu fanatic, el i-a depășit pe toți ceilalți în ura lui față de Biserică. Când alții învățau adevărul prin predicarea Evangheliei și erau aduși în Biserică, el îi persecuta. Râvna lui pentru religia iudeilor și pentru tradițiile părinților l-au orbit față de predicarea apostolilor. Este deci evident că el nu a fost atins prin predicarea altuia atunci când era încă neconvertit.
2.8 Galateni 1:15-17
"Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, a binevoit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre națiuni, îndată, nu am primit sfat de la carne și sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei care erau apostoli mai înainte de mine, ci am plecat în Arabia; și m-am întors din nou la Damasc".
Apoi, când a fost chemat prin har, Pavel nu a primit sfat nici de la carne nici de la sânge. El nu a mers la Ierusalim, centrul autorității tradiționale, nici nu s-a sfătuit cu cei care erau apostoli înaintea lui. Dumnezeu a fost Cel care l-a chemat, Dumnezeu i-a descoperit pe Fiul Său în el, Dumnezeu i-a încredințat misiunea de a predica Evanghelia printre națiuni. Dumnezeu a avut legături și comunicări directe cu apostolul și independent de oameni, atât cei din Ierusalim cât și ceilalți apostoli.
2.9 Galateni 1:18-19
"Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să fac cunoștință cu Chifa (*) și am rămas la el cincisprezece zile; dar n-am văzut pe un altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului".
(*) Nume aramaic al lui Petru
După ce a stat trei ani în Arabia și în Damasc, apostolul face o vizită de cincisprezece zile lui Petru la Ierusalim. Un alt apostol pe care l-a văzut a fost doar Iacov, fratele Domnului nostru. Nu este vorba deci de o vizită oficială ca să primească instrucțiuni, nici de o ordinare, ci mai degrabă o vizită personală pentru a face cunoștință cu Petru.
2.10 Galateni 1:20-24
"Și, în ceea ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. Apoi am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Dar eram necunoscut la înfățișare adunărilor Iudeii care sunt în Hristos; auzeau numai că cel care ne persecuta odată, acum vestește Evanghelia: credința pe care altă dată o nimicea; și Îl glorificau pe Dumnezeu datorită mie".
Apostolul dă o importanță solemnă cuvintelor sale, amintindu-ne că el vorbește "înaintea lui Dumnezeu", și adaugă : "nu mint". Ar fi bine ca noi toți, în orice timp, să vorbim astfel în deplină conștiență că suntem în prezența lui Dumnezeu, și ca să putem spune cu adevărat : "iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint". După vizita lui la Ierusalim, el a plecat în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Departe de a primi vreo comunicare sau instrucțiune sau autoritate din partea adunărilor din Iudeea, el chiar le era necunoscut la înfățișare. Ele știau numai că acel persecutor a devenit predicator al credinței pe care căuta s-o nimicească. Auzind ceea ce făcea, ele nu au intervenit, nici nu i-au dat sfaturi sau instrucțiuni, nici nu s-au plâns că el predică în afara autorității celor doisprezece ; ci ele glorificau pe Dumnezeu pentru tot ceea ce El a făcut în și prin apostol. Astfel, chiar omul pe care acești învățători falși căutau să-l denigreze, era cel prin care adunările din Iudeea, centrul sistemului legal, au găsit ocazia să-L glorifice pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu