Triumful slabiciunii care se bazeaza pe Dumnezeu
                                                                   Judecatori 4 si 5


                             Dumnezeu da cantari de bucurie in noapte (Iov. 35:10)


     Philippe Laügt

     1     Cantari inainte de Iosua

     1.1   Pe tarmul Marii Rosii

     Eliberati din Egipt "cu mana tare si brat intins", Israel vede pe Egipteni morti pe tarmul Marii Rosii. Poporul a inteles ca Domnul a venit sa-Si desfasoare marea Sa putere in favoarea sa. Un cantec de triumf a izbucnit, el s-a suit spre Domnul, Moise si toti fiii lui Israel i s-au asociat (Ex. 15:1). Aceasta cantare lauda tot ceea ce Dumnezeu a facut si tot ceea ce El Si-a propus sa faca inca in bunatatea Sa (Ex. 15:13). Poporul Sau va fi condus prin puterea Sa "spre locuinta sfinteniei Sale" (Efes. 2:6). 

     Dar abia a incetat sa se auda ultimile note, ca poporul murmura deja impotriva lui Moise, zicand : "Ce vom bea?" (Ex. 15:24). Nu vor mai fi, pentru mult timp, cantari. Lauda este incompatibila cu o inima plina de pofte si de diferiti idoli. Razvratirea urmeaza murmurelor, si Dumnezeu trebuie sa intervina in disciplina (1 Cor. 10:6-10). Mai tarziu, Domnul chiar va zice poporului Sau : "Departeaza de la Mine zgomotul cantarilor tale" (Amos 5:23) si "Nu pot suferi nelegiuirea si adunarea de sarbatoare" (Is. 1:13).

     1.2   Beer - Numeri 21:16-18)

     La Beer - cuvant care inseamna fantana - Scriptura prezinta o noua cantare. Poporul tocmai trecuse de una din ultimile sale etape din pustie. A trecut de Arnon si se indrepta spre "rasaritul soarelui", spre Iordan. Inimile sunt indreptate spre tara promisa, care acum era tot mai aproape ! Dumnezeu ia initiativa si porunceste lui Iosua : "Aduna poporul si le voi da apa" (Num. 21:16). Este inca un dar de la Dumnezeu inainte de a intra in Canaan, in prezenta vrajmasilor (Ps. 23:5); o inviorare colectiva, care este gustata in comuniune in jurul Domnului. Dupa aceasta fantana "pe care au sapat-o mai-marii poporului cu toiagul de domnie" (v. 18), Israel a cantat din nou, dar cantarea sa nu mai avea, se pare, amploarea precedenta. Oboseala i-a cuprins pe drum, si lauda nu mai avea aceeasi prospetime (Num. 20:14 ; Cant. 7:9). In zorii mileniului, ei vor realiza deplin ca Iah, Iehova, este taria si cantarea lor si ca El a fost salvarea lor. Atunci vor scoate apa cu bucurie din izvoarele mantuirii (Is. 12:2-3).

     1.3   Dupa Beer

     Poporul a trecut apoi Iordanul si a intrat in tara. Dumnezeu le-a promis : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3). Dar ravna a facut loc delasarii si conducatorul lor, Iosua, a trebuit sa le zica : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor vostri?" (Ios. 18:3). Daca inima este atenta va raspunde indemnului : "Laudati pe Domnul, chemati Numele Lui! Faceti cunoscut printre popoare faptele Lui! Cantati-I, cantati-I psalmi. Ganditi (sau "meditati", n.t.) la toate lucrarile Lui minunate!" (Ps. 105:1-2).


     2     Judecatori 1

     Dupa moartea lui Iosua, starea morala s-a agravat. Totusi, la inceput, Iuda pare dispus la ascultare. Dar era corect sa ceara ajutorul lui Simeon ? Nu este intotdeauna dupa gandul lui Dumnezeu de a cere ajutor fratelui; acest lucru poate fi uneori un semn de slabiciune, de credinta sovaitoare.
     Un fapt pune in evidenta declinul : Israel nu s-a separat complet de lume. Mai intai, Iuda nu i-a alungat pe filistenii din vale. El s-a multumit cu tinutul muntos, "pentru ca ei aveau care de fier" ! (Jud. 1:19). Lipsa noastra de incredere in Dumnezeu se traduce intotdeauna printr-o biruinta incompleta.
     Prin urmare, in loc sa fie alungat din tara, vrajmasul vine din ce in ce mai mult sa-si impuna legea lui; mai intai la Beniamin, si apoi la celelalte semintii : Manase, Efraim, Zabulon, Aser, Neftali si Dan (Jud. 1:21, 27 la 35).


     3     Judecatori 2

     Atunci Ingerul Domnului paraseste Ghilgalul, unde poporul ar fi trebuit, in ascultare, sa se intoarca de fiecare data, sa se judece inaintea lui Dumnezeu si sa caute voia Sa. El Se suie la Bochim, "locul lacrimilor" (Jud. 2:1-5). De fapt poporul va plange la Bochim si chiar va aduce jertfe. Dar nu este nicio schimbare in purtarea lui : cel care isi marturiseste faradelegile si le paraseste primeste indurare (Prov. 28:13).
     Nu trebuie sa recunoastem ca, din lipsa exercitiilor reale, am lasat Vrajmasul sa ne rapeasca, cel putin in parte, bucuria mostenirii pe care Dumnezeu ne-a rezervat-o ? (Jud. 2-3). Pentru a lua cu adevarat in stapanire aceasta mostenire, trebuie ca virtutea - sau energia spirituala - sa fie alaturi de credinta (2 Pet. 1:5 ; Ios. 1:9 ; Ps. 16:5-6). Mai intai trebui sa imbracam si sa pastram armura completa a lui Dumnezeu. Atunci vom putea sa ne impotrivim puterii spirituale a rautatii, care se afla inca in locurile ceresti (Efes. 6:10-18).
     Aici, neascultarea incapatanata a poporului fata de voia lui Dumnezeu are ca rezultat o situatie trista. In ciuda avertismentelor clare ale Domnului, fiii lui Israel fac alianta cu locuitorii Canaanului si nu le-au sfaramat altarele. Dimpotriva, ei au luat pentru fiii lor pe fiicele lor si au slujit baalilor (Jud. 2:2 ; 3:5-7 ; Deut. 32:16) !
     In cantarea sa, Debora a afirmat pe buna dreptate : "Isi alegeau dumnezei noi; atunci razboiul era la porti" (Jud. 5:8). Mania Domnului s-a aprins impotriva poporului Sau si El i-a vandut in mana vrajmasilor lor. Lipsit de ajutorul Sau, Israel nu mai poate sa stea impotriva lor (Jud. 2:14). Dar inainte de a se pocai cu adevarat si de a se intoarce la Domnul, ei au ramas mult timp asupriti (Ier. 4:1). Dumnezeu este intristat de starea lui Israel; caci nu de placere necajeste si intristeaza El pe fiii oamenilor (Plan. 3:33).
     In final ei striga la El, si in indurarile Lui, le trimite un "salvator". Acestia sunt oameni "cuprinsi de slabiciune", dar Dumnezeu este glorificat cand Se foloseste de lucrurile rele ale lumii, de cele care sunt dispretuite si de cele care nu sunt (Jud. 10:16 ; 1 Cor. 1:27-29).


     4     Judecatori 4

     La capitolul 4 din cartea Judecatori, fiii lui Israel au facut din nou ceea ce este rau in ochii Domnului. Carnea nu poate fi inbunatatita, ea este nevindecabila. Domnul a vandut pe poporul Sau in mana lui Iabin, al carui nume inseamna "cunostinta" (Jud. 4:2). Acesta era un imparat din Canaan, el imparatea in Hator, in tara ! El evoca aceasta intelepciune omeneasca, opusa lui Dumnezeu : o intelepciune pamanteasca, animalica, diabolica, in contrast complet cu intelepciunea de sus (Iac. 3:15-17). Capetenia ostirii lui Iabin, Sisera (= cel care leaga lanturi) este o imagine a lui Satan. Ei vor asupri pe Israel, cu cele noua sute de care de fier ale lor , timp de douazeci de ani. 
     Dar, de fapt, acesta este un vrajmas care a renascut din cenusa sa. Stramosul sau, numit de asemenea Iabin, a trait in timpul lui Iosua. La momentul cuceririi tarii el a ocupat aceeasi regiune. Capitala lui purta acelasi nume si el avea, de asemenea, care de fier. Dar atunci, Israel, bazandu-se pe Domnul, l-a nimicit in intregime si a ars Hatorul cu foc, impreuna cu toti locuitorii sai, "dupa cum poruncise Domnul robului Sau Moise" (Ios. 11:1-15). Poporul lui Dumnezeu trebuie sa evite orice relatie cu lumea, chiar si in ceea ce este atractiv pentru duhul nostru, care trebuie sa fie, de asemenea, sfintit (1 Tes. 5:23). "Vedeti sa nu fie nimeni care sa va fure prin filozofie si amagire desarta, dupa traditia oamenilor, dupa cunostintele elementare ale lumii" (Col. 2:8). Teritoriul lui Iabin trebuia sa fie sters de pe harta Canaanului ! Sa nu-i lasam loc in gandurile noastre.
     Se poate, din nefericire, regasi abateri asemanatoare in istoria Bisericii. La inceput, ea a fost separata in intregime de lume. Dar, putin cate putin, lumea s-a infiltrat, principiile sale au invadat inimile copiilor lui Dumnezeu (1 Ioan 2:16 ; Gal. 1:4).
     Deja la Corint, copiii lui Dumnezeu au indraznit sa intre in procese inaintea necredinciosilor (1 Cor. 6:1-4). Domnul a zis catre Pergam : "Stiu unde locuiesti, acolo unde este tronul lui Satan" (Apoc. 2:13). Chiar in timpul marii treziri de la Reforma, credinciosii nu au ezitat sa caute ajutor sprijinindu-se pe autoritatile acestei lumi. Astazi, cand crestinii sunt persecutati, nu cauta multi uneori sa fie protejati de cei care guverneaza ? Altii, este adevarat, au aratat o credinta vie si s-au bucurat sa sufere pentru Numele lui Hristos !
     Deseori Biserica abia se distinge de lume, atat de mult a adoptat ea caracterele lumii. In astfel de situatii nu mai este putere spirituala. Poate fara sa ne dam seama, suntem robiti de Printul acestei lumi, asa cum a fost cazul aici cu Iabin, fata de Israel.
     "Nu vedeai nici scut, nici sulita la patruzeci de mii in Israel" (Jud. 5:8 ; 1 Sam. 13:19-22). Deci nu mai exista nicio arma de aparare si nici de atac. Unde sunt armele noastre, cele pe care ni le-a dat Dumnezeu ? (2 Cor. 10:4). Cum folosim noi Sabia Duhului ? (Efes. 6:17). Mai stim noi manui Cuvantul  pentru a ne impotrivi doctrinelor false  care roiesc in mijlocul crestinatatii ?
     Fiii lui Israel sunt, dint punct de vedere omenesc, in mod absolut la mila vrajmasilor lor. Singurul lor ajutor in necaz, si al nostru de asemenea, este de a se smeri, de a marturisi greselile lor si de a striga la Domnul ! (Ps. 60:5, 11). Suntem noi dispusi in mod personal la acestea ? Binecuvantarea este pentru cei care isi "sfasie inimile" si nu hainele (Ioel 2:13).

     Debora, persoana activa (numele sau inseamna albina), si profetesa, judeca in Israel in timpul acela. Intristata de toata aceasta ruina, ea s-a ridicat (Jud. 5:7). Barac se afla la Cades (= sanctuar), una din cetatile de refugiu. Ea l-a chemat si i-a poruncit, din partea Domnului, sa se duca cu zece mii de barbati din Neftali, pe muntele Tabor (Jud. 4:6). 
Dumnezeu i-a spus lui Barac : "Voi atrage la tine, la raul Chison, pe Sisera, capetenia ostirii lui Iabin, carele lui si multimea lui si-l voi da in mana ta" (Jud. 4:7).
     Barac este mentionat printre cei care fac parte din "marele nor de martori ai credintei" (Ev. 11:32 ; 12:1). Cuvantul spune despre ei ca erau slabi, dar au fost intariti, au devenit puternici in batalie, au alungat ostirile straine (Ev. 11:34). Ne place sa citim si sa reflectam la aceasta lista a martorilor credintei. Aici, Dumnezeu scoate in evidenta manifestarile credintei pe care noi nu am fi in stare sa le vedem.
     In aceasta relatare din Judecatori, Barac pare mai degraba lipsit de curaj. El ii spune lui Debora : "Daca vei merge cu mine, atunci voi merge". El are nevoie de un sprijin omenesc, vizibil si acesta va fi o femeie. Debora accepta : "Da, voi merge cu tine", dar l-a avertizat ca aceasta nu va fi spre onoarea lui, caci Domnul va da pe Sisera in mainile altei femei, si aceasta va fi Iael ! (4:8-9). Ea a inteles ca este o rusine pentru conducatorii lui Israel ca Dumnezeu sa incredinteze unei femei un loc de lucrare publica.
     Apostolul a scris : "Vreau deci ca barbatii sa se roage in orice loc" (1 Tim. 2:8). Aici este vorba cu adevarat de barbat in contrast cu femeia. Or, in zilele noastre, exista femei care, in neascultare de Cuvant (1 Tim. 2:11-12), iau locul pe care Dumnezeu l-a dat barbatilor. Ne dam noi seama ca daca un barbat pastreaza permanent tacerea, fie la strangerea de rugaciune sau adorare, el ia, prin aceasta atitudine, locul femeii ? Unii s-au obisnuit atat de bine sa taca , an de an. 
     Barac si-a adunat ostirea. Debora s-a suit impreuna cu el si l-a incurajat : "Ridica-te, pentru ca aceasta este ziua in care a dat Domnul pe Sisera in mana ta! N-a iesit Domnul inaintea ta?" (4:14). De fapt, Dumnezeu a pus in invalmaseala pe Sisera si toate carele sale. Toata ostirea lui a pierit si Sisera a fugit pe jos. Lui Iael, sotia lui Heber chenitul, ii revine onoarea, in ciuda slabiciunii sale naturale, sa-l omoare pe acest vrajmas. Ea actioneaza fara sa iasa din cort, adica din locul ei (4:21 ; Gen. 18:3).


     5     Judecatori 5

     5.1  Nenorocire si trezire

     Este o biruinta deplina, si Debora, aceasta mama in Israel, instruita in Cuvantul lui Dumnezeu, canta, impreuna cu Barac, o cantare Domnului, Dumnezeului lui Israel (Iac. 5:13). Este singura pe care o gasim in aceasta carte Judecatori, si una din rarele cantari din Vechiul Testament.
     Erau numai doi martori care cantau (Deut, 19:15), intr-un timp de ruina. Uniti prin aceeasi dragoste pentru Dumnezeu si pentru poporul Sau, ei au acelasi sentiment si gandesc la un singur si acelasi lucru (Filip. 2:2). Ei sunt constienti de slabiciunea lor si de unitatea pierduta in familia lui Dumnezeu. Cantarea are ca scop principal de a lauda puterea si bunatatea lui Dumneze, dar ea scoate in evidenta, de asemenea, ceea ce este spre gloria Sa sau spre dezonoarea Sa in mijlocul poporului Sau.
     Regasirea laudei este intotdeauna semnul unei treziri. Cei credinciosi isi amintesc de primele binecuvantari, cand muntii s-au topit inaintea Domnului, de acest Sinai, de Dumnezeul lui Israel. Ei se sprijina in intregime pe Domnul. Inaintea Lui, un munte mare devine o campie (Jud. 5:4-5 ; Deut. 33:2 ; Zah. 4:7). Realizam, de asemenea, ca
                                                                  
                                                                     in slabiciunea noastra,
                                                                     Harul Sau ne lumineaza.
                                                                     Neputinta noastra este  
                                                                     chiar siguranta noastra : 
                                                                     Cine nu vrea nimic fara El,
                                                                     poate totul in bunatatea Sa !

     Sa nu gandim, asa cum credinciosii infideli o fac, ca trebuie sa ne adaptam la zilele in care traim ! Nu este schimbare nici umbra de mutare la Tatal luminilor cu care avem de-a face (Iac. 1:17).


     5.2  Conducatori pregatiti de Dumnezeu

     Dumnezeu a pregatit adesea in ascuns pe cei pe care i-a ales pentru a conduce pe poporul Sau (Moise, David, Amos, Pavel). Conducatorii se pare ca lipseau foarte mult inaintea acestei mari batalii. Acum, cantarea Deborei ii citeaza mai intai. Accentul este pus pe rolul pe care ei l-au jucat in poporul lui Dumnezeu. Din lipsa de o conducere inteleapta, fiecare este in pericol de a-si urma propriul sau drum si de a se rataci (Jud. 21:25).
     Acolo unde cei care sunt in frunte sunt condusi de Dumnezeu si vegheaza, poporul este incurajat, si merge inainte de buna voie. El (poporul) este gata in mod spontan sa se sacrifice in totul, chiar viata sa (Jud. 5:2 ; 1 Ioan 3:16). Acesta este un motiv de a face sa se inalte lauda spre Dumnezeu, care dispune de inimi : "Binecuvantati pe Domnul !" (v. 2). El lucreaza in noi si vointa si infaptuirea, dupa buna Sa placere (Filip. 2:13).
     La inceputul istoriei Bisericii pe pamant, au existat adevarati conducatori in poporul lui Dumnezeu. In special, Domnul a ales doisprezece apostoli, pentru a vesti Cuvantul, dar si pentru a avea grija de ucenicii Sai. Acestia din urma, impreuna cu cei doisprezece, "staruiau in invatatura si in comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni) (Fapte 2:42). Apostolul Pavel putea sa spuna : "Fiti imitatorii mei, cum si eu sunt al lui Hristos" (1 Cor. 11:1). Un adevarat conducator pune in practica ceea ce a invatat (Ev. 13:7 si 17 ; 2 Tim. 3:10).
     Insa, de-a lungul secolelor, "conducatorii" au dus uneori in ratacire pe poporul lui Dumnezeu (Is. 9:16), stricand Scripturile, chiar desfiintandu-le prin traditiile lor (2 Cor. 2:17 ; Mc. 7:13). Mai putin grijulii decat beerenii, care erau atenti la cercetarea Scripturilor in fiecare zi pentru a vedea daca lucrurile spuse de Pavel erau asa (Fapte 17:11), multi credinciosi s-au lasat inselati : "poporul Meu iubeste aceasta" (Ier. 5:30-31 ; 23:16). Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie intotdeauna singura noastra piatra de temelie.


     5.3  O insemnatate profetica

     Debora a inteles importanta cantarii sale, care are chiar o insemnatate profetica. Ea cheama pe imparati si pe capetenii sa asculte, si ea este utila si pentru noi pentru ca sa fim atenti. Sub calauzirea Duhului Sfant, ea evoca evenimente mari, inca viitoare. Biruinta de "langa apele Meghidoului" (5:19) prefigureaza un triumf complet asupra fortelor raului.


     5.4  Tabloul trist al poporului

     Profetesa traseaza un tablou trist al starii poporului. Ea citeaza pe Samgar, pe care il asociaza cu Iael. Erau instrumente slabe, dar ei au implinit, unul la nord, altul la sudul tarii, fapte valoroase pentru Israel (Jud. 3:31). Chiar si astazi, intr-o vreme de slabiciune si de ruina asemanatoare, o umblare in credinciosie Il onoreaza pe Dumnezeu. Sa nu dispretuim timpul lucrurilor mici (Zah. 4:10).
     Drumurile mari erau neumblate, din cauza nesigurantei, in folosul cailor strambe (sau, "pustii" ; Is. 33:8). Totusi, Dumnezeu precizeaza in Cuvantul Sau drumul pe care trebuie sa mergem (Is. 30:21), dar preferam deseori sa urmam inclinatia incapatanata a inimii noastre. Ademeniti de propria pofta, vom sluji la diferiti idoli. Or, tot ceea ce poate atinge drepturile lui Dumnezeu in inima mea este un idol (Ps. 32:8 ; Ier. 9:14 ; 1 Ioan 5:21).
     Cetatile, in care ar fi trebuit sa locuiasca in siguranta, erau parasite. Nu ar trebuie sa recunoastem ca am pierdut privilegiile pe care le gaseam in strangerile laolalta, sub efectul combinat al lumii si din teama de vrajmasi ? Vom fi noi numiti pe buna dreptate reparatori de sparturi si restauratori ai cailor de mers (Is. 58:12) ?



     5.5     A dori binele poporului lui Dumnezeu

     Debora este foarte intristata de toata aceasta nenorocire. Suntem si noi fata de starea Bisericii ? Ea este cu atat mai recunoscatoare  in fata interventiei puternice a lui Dumnezeu, de la care coboara orice dar desavarsit. Ea exclama : "Inima mea este pentru capeteniile lui Israel, care s-au oferit de bunavoie pentru popor. Binecuvantati pe Domnul !" (5:9). "Cine este gata sa consacre astazi pentru Domnul ?" intreaba David (1 Cr. 29:5). Si Scriptura aminteste pe cei care au aratat o astfel de dispozitie : "Fiecare pe care-l misca inima, sa se apropie de lucrare ca sa o faca" (Ex. 36:2). Ea ne indeamna : "Fiecare sa dea dupa cum s-a hotarat in inima, nu cu parere de rau sau de nevoie, pentru ca Dumnezeu il iubeste pe acela care da bucuros" (2 Cor. 9:7).
     Sa invatam sa vedem binele produs sub actiunea Duhului Sfant si sa aducem multumiri Domnului. Dumnezeu cheama si astazi barbati credinciosi in adunari pentru a-si lua partea la suferinta, ca buni soldati ai lui Hristos (2 Tim. 2:3). 


     5.6  Cei care au beneficii fara sa fi luat parte la lupta

     Apoi profetesa se adreseaza celor care, din nefericiri multi, sunt gata sa se bucure de regasirea sigurantei fara sa fi luat parte la lupta. Ii gasim in toate "clasele" societatii : sunt fii de imparat, insa altii au o stare foarte modesta. Cei care "incaleca pe magarite albe", cei care "sunt asezati pe covoare" sau cei care umbla simplu pe drum, toti au apreciat aceasta siguranta regasita. Debora le spune sa mediteze, sa aduca multumiri Domnului.
     Altii, care impart prada acolo, "in mijlocul adapatoarelor", istorisesc ceea ce a facut Dumnezeu, dreptatile Sale (5:11 ; Num. 23:23).


     5.7  A lua robia roaba

     Debora il indeamna pe Barac, fiul lui Abinoam, care a condus ostirea biruitoare a Domnului, sa ia "robia sa roaba", adica sa duca in triumf convoiul lung de prizonieri de razboi. Barac este aici un tip al Celui care a castigat o biruinta completa si definitiva peste toate puterile rautatii : "Prin moarte sa-l desfiinteze (sau "sa-l faca fara putere") pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul" (Ev. 2:14).
     Mai tarziu, David preamareste aceste glorii ale lui Hristos inviat si descrie binecuvantarile milenare care au rezultat pentru poporul Sau pamantesc : "Te-ai suit pe inaltime, ai luat robia roaba, ai primit daruri in om, chiar si pe cei razvratiti, pentru ca Domnul (lit. "Iah") Dumnezeu sa aiba o locuinta acolo" (Ps. 68:18).
     Apostolul Pavel la randul sau, calauzit de Duhul Sfant, aplica aceasta profetie la Biserica. Ea a primit daruri spirituale de la Capul Trupului, Hristos, intrat deja in glorie (Efes. 4:8 ; Col. 2:15).


     5.8  Cei care sunt onorati

     Debora face deosebire acum intre semintiile care au luat parte la lupta. Efraim, semintia ei, este citata prima pe tabloul de onoare, in special cei a caror radacina (sau "scaun") este in Amalec (5:14). Ei se asemana celor din Pergam, carora Domnul le spune : "Stiu unde locuiesti: unde este tronul lui Satan; si tii cu tarie Numele Meu si n-ai tagaduit credinta Mea, chiar in zilele in care era Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis printre voi, acolo unde locuieste Satan" (Apoc. 2:13). Prezenta lui Amalec in mijlocul oamenilor lui Efraim avea rostul sa tina evidenta esecurilor lor. Dar in ciuda esecurilor, era in mijlocul lor cei care, la momentul incercarii, au fost credinciosi Domnului. 
     Dupa Efraim, este mentionat Beniamin. Nu este spus nimic deosebit cu privire la el, dar aceasta semintie s-a aflat acolo la momentul luptei. Ca si Filadelfia, avea fara indoiala  "putina putere", dar era credincios. Aceasta semintie a raspuns cu simplitate la chemarea Domnului, la fel ca Filadelfia, caruia Domnul i-a spus : "ai pazit Cuvantul Meu si nu ai tagaduit Numele Meu" (Apoc. 3:8).
     Din Machir, unul din fiii lui Manase, au coborat legiuitorii. Ei erau gata sa se supuna legii divine, in timp de razboi ca si in timp de pace. Cei care cauta cu adevarat sa faca voia lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau, trebuie sa fie gata "sa lupte pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna" (Iuda 3).
     Din Zabulon au venit, de aesemenea, "cei care manuiau toiagul conducatorului" sau poate al scribului. Ei au o atitudine total diferita de cea a scribilor pe care i-a mustrat Domnul , cand era pe pamant. La Meghido, ei s-au opus cu vitejie vrajmasilor poporului lui Dumnezeu. Ce trist de a vedea pe alti scribi care cautau sa-L prinda cu vorba pe Slujitorul divin, si apoi alaturandu-se celor care L-au rastignit (Mt. 27:41). Cei care sunt instruiti cu privire la gandul si la voia lui Dumnezeu si au invatat de la El, trebuie sa fie gata, ca si acesti scribi din Zabulon, sa se supuna poruncii lui Dumnezeu, in ceasul pericolului.
     "Capeteniile lui Isahar erau cu Debora; si Isahar, ca si Barac; au fost trimisi in vale la picioarele lui". Era o mare binecuvantare pentru aceste capetenii de a fi alaturi de Debora. Intr-adevar, ca profetesa, ea cunostea gandul lui Dumnezeu si ea putea sa-l transmita lui Israel. Capeteniile erau ca si Barac, dar daca aveau parte de aceleasi privilegii, ei ii erau totusi supusi. La picioarele lui, sub comanda sa, ei sunt trimisi in valea Meghido.
     Este pretios sa stim ca harul lui Dumnezeu ne-a chemat sa avem parte de locul care-I apartine lui Hristos inaintea lui Dumnezeu Tatal : "Asa cum este El, asa suntem si noi in lumea acesta" (1 Ioan 4:17). Dar, daca partea noastra este atat de privilegiata, nu trebuie sa uitam ca El este Domnul nostru. Locul nostru, ca Maria din Betania, este la picioarele Sale, pentru a-L adora si a-L lasa sa vorbeasca inimilor noastre in toate circumstantele.


     5.9     Inactivii (cei care nu fac nimic)

     5.9.1  Inactivii cu putin exercitiu spiritual

     Toate celelalte sunt constatari cu privire la Ruben : "La paraiele (sau "diviziuni") lui Ruben au fost mari hotarari ale inimii!". Ei au petrecut mult timp intrebandu-se ce este potrivit sa faca in aceasta zi de criza, dar au sfarsit prin a lasa sa le scape privilegiul de a sta de partea lui Dumnezeu in acest conflict.
     Nu este suficient de a avea o inima exersata, si de a plange (Ios. 7:10), ci trebuie sa decurga actiunea pentru Dumnezeu. In cantarea sa, Debora i-a pus o intrebare solemna lui Ruben : "De ce ai ramas intre staule, ca sa auzi behaitul turmelor?" (5:16). Exista un timp cand este potrivit de a sta in mijlocul oilor. Nu pentru a asculta behaiturile lor, ci pentru a le hrani si a avea grija de ele, asa cum i-a spus Domnul lui Petru (Ioan 21:15-17). Dar, la momentul luptei, trebuie sa fim dispusi de a lua partea de suferinte ca un bun ostas al lui Isus Hristos (2 Tim. 2:3). Daca nu, o ocazie este pierduta, in loc sa fie folosita (Efes. 5:16).
     Multi dintre noi ne asemanam cu Ruben ! Luam hotarari mari, inimile noastre par sa fie exersate inaintea lui Dumnezeu, dar in final ratam orice ocazie de a ne arata loiali fata de El, la momentul incercarii. Tinutul Galaad, ocupat de catre Ruben, Gad si jumatate din semintia lui Manase, era situat dincolo de Iordan. Locuitorii sai nu se asemanau cu generatia trecuta care, in timp ce isi alege sa locuiasca de partea cealalta a Iordanului, a spus : "Noi insine vom fi gata inarmati sa mergem inaintea fiilor lui Israel, pana ii vom duce la locul lor" (Num. 32:17). Acestia din urma au luat parte activ la luptele pentru a intra in stapanirea mostenirii, si Iosua a putut sa le spuna : "N-ati parasit pe fratii vostri, in aceste multe zile, pana in ziua aceasta" (Ios. 22:3).


     5.9.2     Inactivi si fara exercitiu spiritual

     Aici, se pare ca la Gad si la aceasta jumatate de semintie din Manase nu au avut loc aceleasi hotarari de inima ca la Ruben. In loc sa aiba pe inima interesele Domnului, pentru ei era suficient sa stea linistiti in mijlocul posesiunilor lor, dincolo de Iordan (Num. 32:4).
     Dar nu au fost singurii care au ramas inactivi. Debora se intreaba si despre Dan : "Pentru ce a ramas langa corabii?". El nu era interesat de luptele Domnului. El era angajat in mod activ in comert, el prospera in afacerile acestei lumi in timp ce fratii sai isi riscau viata pe campul de batalie. O astfel de atitudine, foarte frecventa si astazi, este deosebit de trista. Cuvintele lui Pavel catre filipeni  sunt intotdeauna de actualitate : "Pentru ca toti cauta cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos" (Filip. 2:21).
     Unii, ca Dan, cauta cu orice pret sa prospere in aceasta lume. Altii, ca Aser, au in vedere mai presus de toate confortul si siguranta lor : "Aser a stat pe tarmul marii si a ramas in porturile sale" (Jud. 5:17). Omul se bucura de o atmosfera placuta, pe tarmul marii. Se simte mai in siguranta intr-un mic port. Dar poporul lui Dumnezeu nu trebuie sa caute in mod egoist bunastarea sa (Rom. 15:1-3). Trebuie cautat mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa. La momentul luptei trebuie sa fim gata sa ajutam si sa aratam, in ciuda pericolului, loialitatea noastra fata de Domnul. Dan se poate asemana cu cei care puneau lumina lor sub banita, o masura de capacitate pentru cereale, in timp ce Aser cu cei care o ascundeau sub un pat lenes (Mc. 4:21).


     5.10     Inca unul care a fost onorat

     In contrast complet cu Dan si Aser, "Zabulon este un popor care si-a primejduit viata pana la moarte" Jud. 5:18). Acesti oameni erau gata pentru orice sacrificiu, inclusiv cel al vietii lor, pentru ca poporul lui Dumnezeu sa scape de robie. Rasplata lor bogata este de a avea aprobarea lui Dumnezeu in aceasta pagina ispirata.
     Neftali, semintia lui Barac, a impartasit impreuna cu ei acest sacrificiu de sine insusi, acest privilegiu si aceasta onoare : "Si Neftali, pe inaltimele campului" (5:18). Aceste doua semintii credincioase ne amintesc de sfintii din Smirna, carora Domnul le-a spus : "Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iata, diavolul va arunca dintre voi in inchisoare, ca sa fiti incercati; si veti avea necaz zece zile. Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii" (Apoc. 2:10). Altii, in jurul nostru, din dragoste pentru Hristos, au cunoscut incercari asemanatoare.
     Zabulon a iesit din aceasta lupta cu o dubla onoare. La versetul 14, capeteniile sale au primit o mentiune onorabila, si la versetul 18, intreaga semintie este onorata. Apostolul Pavel, scriind sfintilor din Filipi, se adreseaza nu doar tuturor sfintilor, ci si celor care aveau grija de ei : "impreuna cu supraveghetorii si slujitorii" si salutul era pentru ei toti : "Har voua si pace de la Dumnezeu Tatal noastru si de la Domnul Isus Hristos" (Filip. 1:1-2).
     Semintiile lui Iuda si Simeon, distantate de campul de batalie, sunt trecute sub tacere.


     5.11    Batalia

     Versetele 19 la 22 descriu aceasta mare batalie. Ea are loc la Meghido, si prefigureaza ceea ce se va intampla atunci cand natiunile se vor aduna la Armaghedon, si vor fi nimicite. Acest eveniment va avea loc cu putin inaintea stabilirii Imparatiei Domnului Isus pe pamant. Aici, este scris : "Imparatii au venit, s-au luptat. Atunci imparatii Canaanului s-au luptat in Tanaac, langa apele Meghidoului" (Jud. 5:19 ; 2 Imp. 29:29). In ziua cea mare a Armaghedonului, vor fi in aceasta campie imparati "de pe intreg pamantul locuit", convinsi de minuni (1 Imp. 22:21-22 ; 2 Tes. 2:9), adunati de catre duhurile demonilor pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic ! (Apoc. 16:14-16). 
     Iabin, imparatul Canaanului, si Sisera, capetenia ostirii sale, nu au luat prada de argint. In loc sa jefuiasca, ei au fost jefuiti dupa cum vesteste profetic Zaharia : "Si Iuda va lupta si el la Ierusalim; si vor fi adunate bogatiile tuturor natiunilor din jur, aur si argint si haine foarte multe" (Zah. 14:14). Daca Iuda si Simeon nu sunt mentionati de catre Debora, ei nu vor fi absenti la aceste lupte din zilele de la urma si vor avea partea lor de onoare si de biruinta.
     Barac si cei care au venit sa-l ajute nu ar fi putut face fata puternicei ostiri a lui Iabin, fara ajutorul venit de la Domnul. "Din ceruri se lupta, de pe cararile lor, stelele s-au luptat cu Sisera" (Jud. 5:20). Dumnezeu este preocupat de luptele poporului Sau. El intervine la momentul potrivit cu resursele Sale pentru a da biruinta alor Sai. Intreaga istorie a poporului Sau da marturie despre acest lucru. De fiecare data cand poporul s-a indreptat spre Dumnezeu, el a primit ajutor. Chiar si astazi putem experimenta aceeasi experienta.
     Nu a fost doar bratul invizibil al lui Dumnezeu care a actionat in favoarea Deborei si a lui Barac, ci si elementele (fizice, materiale, n.t.) au actionat, de asemenea, in favoarea lor : "Raul Chison i-a maturat" (5:21). Debora exclama : "Ai calcat puterea in picioare, suflete al meu!" Barbatii viteji ai vrajmasului au cautat in zadar salvarea lor prin fuga. Nu trebuie sa ne temem de vrajmasii nostri. Dumnezeu ofera resursele Sale alor Sai pentru a rezista atacurilor lor. Sa ne sprijinim pe promisiunea : "Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satan sub picioarele voastre" (Rom. 16:20).


     5.12      Neutrii

     Merozul ocupa fara indoiala o pozitie strategica cheie, foarte utila pentru nimicirea ostirii lui Sisera. Dar locuitorii sai au refuzat in mod intentionat sa ajute : "Ei nu au venit in ajutorul Domnului, in ajutorul celor viteji" (5:23). Inactivitatea lor ii expune, si pe cei care, destul de multi, au actionat ca ei, la blestem. Dumnezeu nu are nevoie de Meroz, El nu are nevoie de nimeni. Meroz este blestemat pentru ca nu a facut nimic. Sunt momente si situatii in care neutralitatea afisata ia un caracter criminal (Mt. 12:30). Ce atentionare pentru fiecare dintre noi ! Sa ne ferim de a refuza ocaziile pe care Domnul ni le da, din tinerete, de a-L sluji (Ier. 30:21 ; 22:21).
     Cand Pavel trimite saluturile sale catre credinciosii din Corint, el adauga : "Daca nu-L iubeste cineva pe Domnul Isus Hristos, sa fie anatema (blestemat)! Maranatha (Domnul vine)!" (1 Cor. 16:22). Aparent putem merge impreuna cu ceilalti, dar ziua luptei arata ca nu a fost niciun devotament pentru Cel care am marturisit ca-L slujim.


     5.13     Iael

     Iael, sotia lui Heber chenitul, ofera prin purtarea ei curajoasa un contrast total cu Meroz. Felul ei de a actiona, in momentul in care a fost pusa la incercare (sau la proba, n.t.) in mod personal, ii va aduce binecuvantare din partea lui Dumnezeu : "Binecuvantata sa fie mai presus de femei Iael, sotia lui Heber chenitul, binecuvantata mai presus de femeile care stau in cort!". Era pace intre Iabin si acest chenit, dar se pare ca era o pace rusinoasa (Jud. 4:17).
     Deborei ii face placere sa detalieze modul de a actiona al lui Iael. Ca si Meroz, ea a avut o ocazie unica, si literalmente a folosit-o cu ambele maini : una pentru a tine tarusul cortului, si celalata pentru a se folosi de ciocan. Acest lucru nu este o atutudine obisnuita pentru o femeie, dar in aceasta imprejurare era o fapta de credinta din partea ei. Ea intelege ca poate sa ajute la eliberarea poporului lui Dumnezeu. Aceasta fapta nu era din patriotism, ci din credinta.
     Drepturile lui Dumnezeu trebuie sa treaca inaintea sentimentelor naturale sau a drepturilor omenesti. Fapta Iaelei arata ceea ce s-a intamplat la cruce unde Isus, samanta femeii, a zdrobit capul sarpelui cel vechi, Satan (Gen. 3:15-16). Harul lui Dumnezeu s-a manifestat acolo intr-un mod minunat, mai ales ca femeia a fost prima care a cazut sub sagetile arzatoare ale celui Rau (1 Tim. 2:14 ; Rom. 5:20).


     5.14     Rezultatul, acum, si mai tarziu

     In loc de o biruinta la care se astepta, insotita de prada obisnuita, vrajmasii poporului lui Dumnezeu au parte de infrangere si nimicire. Triumful si bucuria sunt pentru poporul lui Dumnezeu, necazul si plansul pentru cei care gandeau sa-i tina in continuare in robie si sa-i jefuiasca (Jud. 5:28-29). Debora atribuie totul Domnului. Vrajmasii lui Israel sunt in ochii ei aceeasi care sunt si in ai lui Dumnezeu Insusi. Ea exclama : "Asa sa fie nimiciti toti vrajmasii Tai, Doamne!" (5:31).
     Si la fel va fi la sfarsit. Toti cei care se vor ridica impotriva lui Israel, ca vin din vest, din est sau nord, isi vor atrage asupra lor judecata nimicitoare a lui Dumnezeu.
     Cat despre poporul lui Dumnezeu, legea va fi scrisa in inimile lor. Ei vor fi cu adevarat "cei care Te iubesc" si "ca rasaritul soarelui in puterea sa" (Jud. 5:31). Ei se vor indrepta spre Cel care va fi ca "soare al dreptatii", si care va aduce vindecarea in aripile Sale (Mal. 4:2).
     Dupa aceasta biruinta, tara a avut odihna 40 de ani. Dar cand va veni Domnul ca sa dea biruinta poporului Sau, tara va cunoaste pacea in toata perioada milenara. Aceasta va fi ziua lui Hristos si gloria Domnului va acoperi pamantul, asa cum apele acopera marea.
     Trezirea spirituala a poporului Israel in intregime ocupa unul din gandurile dominante ale acestei cantari. Chemarea : "trezeste-te" este repetata de patru ori (Jud. 5:12). Dumnezeu ne invita, de asemenea, la o trezire asemanatoare, la sfarsitul economiei harului, in ajunul revenirii lui Isus Hristos pentru a rapi Biserica Sa, alcatuita din toti credinciosii adevarati. In asteptarea venirii Sale, fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat sa-I ofere prin Hristos, neincetat lui Dumnezeu, o jertfa de lauda, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui (Ev. 13:15). In curand (*), vom canta in desavarsire Cantarea cea noua in jurul tronului Sau si al Mielului : "Vrednic esti sa iei cartea si sa-i deschizi pecetile, pentru ca ai fost injunghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, prin sangele Tau, din orice semintie si limba si popor si natiune" (Apoc. 5:9).

     (*) Scumpul nostru frate Philippe Laügt se afla deja in prezenta Domnului sau preaiubit. El a plecat acasa la Domnul in luna aprilie a acestui an (admin. blog).   

             

        

                     INGERUL DOMNULUI S-A SUIT DE LA GHILGAL LA BOCHIM
                                                           
                                                                            Judecatori 2:1

     Philippe Laügt

     Poporul Israel a inteles, la Paste, ca sangele mielului il punea la adapost de judecata divina (Ex. 12:13). La Marea Rosie, Dumnezeu l-a eliberat de toti vrajmasii sai (Ex. 14:31). Acestea sunt, dupa cum stim, cele doua mari aspecte ale lucrarii lui Hristos pentru noi. Dar la Ghilgal, dupa trecerea Iordanului, este o a treia consecinta a lucrarii de la cruce care ne este prezentata in imagine, o a treia eliberare : moartea noastra impreuna cu Hristos si consecintele sale practice.

     Dumnezeu uraste intotdeauna carnea. Incercarea omului in carne (firea veche mostenita de la Adam dupa cadere, n.t.) a aratat evidenta ca el nu poate sa se supuna legii divine, si aceasta lege l-a condamnat (Rom. 7:12-15). Dar pentru credincios, sentinta legii a fost executata la cruce, impotriva lui Hristos, Inlocuitorul nostru desavarsit. Morti si inviati in El, ajunsi pe tarmul invierii, avem responsabilitatea de a tine carnea noastra, acest tiranic vrajmas interior, la locul sau, in moarte, si Duhul Sfant ne da puterea s-o putem face. Numai asa vom putea sa luptam luptele Domnlui, sa-l biruim pe Vrajmas si sa cucerim tara.

     La Ghilgal, Dumnezeu i-a zis lui Iosua : "Fa-ti cutite de cremene si circumcide din nou pe fiii lui Israel, a doua oara" (Ios. 5:2). Aceste cutite trebuiau sa fie foarte ascutite. Ghilgal ne invata sa facem o judecata completa, fara ingaduinta, asupra fiecarei aparitii a carnii noastre (Col. 3:5). Nu sunt aratate lucrarile ei ? Galateni 5 mentioneaza necuratia, idolatria, dar si vrajmasii, certuri, gelozii, manii, neintelegeri ... (Gal. 5:19). Daca suntem "ai lui Hristos", Duhul lui Dumnezeu care locuieste in noi se opune acestei manifestari a carnii si ne ajuta sa umblam potrivit lui Dumnezeu (Gal. 5:16).

     Circumcis, Israel putea sarbatori Pastele, memorial al lucrarii implinite in favoarea sa. El corespunde pentru noi cu Cina. Noi ne vom aminti etern de moartea Domnului.

     Graul vechi al tarii, imaginea unui Hristos glorificat, este de acum inainte hrana credinciosului. Azimile, boabele de grau prajite sunt totdeauna la dispozitie pentru a-i sustine puterea. Toate resursele noastre reale vin de la o singura Persoana : Hristos.

     Apoi Ingerul Domnului, avand in mana sabia care decide luptele, Se prezinta. Totul este oferit din belsug prin harul minunat al lui Dumnezeu pentru ca poporul Sau sa poata lua tara care se afla inca in stapanirea vrajmasului. O singura conditie, dar cat de importanta : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3).

     Urcand de la Ghilgal pentru batalie (Ios. 10:7-9), intoarcerea la Ghilgal dupa lupta (Ios. 10:15-43) si a ramane acolo (Ios. 14:6) este secretul binecuvantarii si al puterii. Aceasta trebuie sa fie o atitudine de inima, niciodata o simpla forma religioasa. Purtarea ulterioara a lui Israel fata de acest loc trebuie sa ne serveasca de avertisment (Osea 9:15 ; Amos 4:4).

     Israel a obtinut mai intai biruinte mari : impotriva Ierihonului (Ios. 6), impotriva anachimilor (Ios. 11:21-23) si impotriva celor treizeci si unu de imparati (Ios. 12:7-24). Inaintasii nostri, din timpul Trezirii, au castigat, de asemenea, victorii importante. Mai intai in secret, impotriva lor insisi, au purtat intotdeauna in mod practic si peste tot in trup omorarea lui Isus (2 Cor. 4:10). Ei au putut astfel, spre gloria lui Dumnezeu si prin dragostea Lui, sa se separe de lume chiar si sub aspectul ei religios. Lucrul acesta nu a fost fara suferinte, ci ei le-au acceptat bucurosi pentru Hristos.
     Aici, in cartea Iosua, Dumnezeu va trebui cat de curand sa-i spuna slujitorului Sau : "Mai ramane foarte mult pamant de luat in stapanire" (Ios. 13:1). Si Iosua, la randul sau, se adreseaza poporului, mustrandu-i : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor nostri?" (Ios. 18:3). Nu va fi necesar sa asteptam cartea Judecatori pentru a vedea cum se accentueaza declinul. Alaturi de fapte ale credintei, intotdeauna posibile in mijlocul ruinei pentru cei care se bazeaza deplin pe Dumnezeul lor (Ios. 14:8, 9 ; 15:13-19), Cuvantul lui Dumnezeu s-a implinit : "Mana lenesa va da tribut" (Prov. 12:24). Esecurile, infrangerile umilitoare se inmultesc.
     Fara aceasta energie a credintei care, de asemenea, ne este intotdeauna necesara, fiii lui Iuda nu au fost in stare sa-i alunge pe iebusitii care locuiau in Ierusalim. Ei vor locui acolo impreuna ! (Ios. 15:63) in contradictie totala cu gandul lui Dumnezeu (cititi de exemplu Ex. 34:11-16). La fel va fi cu Efraim (Ios. 16:10) si cu Manase. Si chiar, pentru acestia din urma, locuitorii din Meghido sunt cei care isi impun vointa lor (Ios. 17:12). Fiii lui Iosif, plini de pretentii, motivand numarul lor, cer o parte de mostenire mai mare. In realitate ei erau ingroziti de carele de fier ale vrajmasului (Ios. 17:14-18). Puterea pe care marele Vrajmas se straduie intotdeauna s-o desfasoare nu are ea acelasi efect asupra inimilor noastre slabe care uita promisiunile divine ? Nu exista aceasta stare de lenevie si indiferenta in mijlocul nostru astazi ? Aceleasi rele care au pustiit poporul pamantesc au atins, de asemenea, si Biserica, care este mult mai responsabila. Obiceiurile acestei lumi, idolii sai, purtarea sa condamnabila fata de institutia divina a casatoriei, au invadat putin cate putin pe cei peste care este chemat Numele Domnului. Este timpul sa ne trezim din somnul spiritual !
     La inceputul cartii Judecatori, Ingerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, locul lacrimilor (sau, "bocet", n.t.), care caracterizeaza, de asemenea, perioada actuala a Bisericii. Poporul se plangea, aducea chiar jertfe, atunci cand Il aude pe Dumnezeu rostind judecata Sa impotriva neascultarii lor : El nu va mai alunga dinaintea lor pe locuitorii tarii. Vor locui alaturi de ei si dumnezeii lor le vor fi o cursa (Jud. 2:1-5). Dar Israel nu a parasit alianta cu lumea, ci si-a aratat viclenia (Ier. 3:8). Indepartarea sa va continua sa aduca roade rele (Jud. 2:11-13).
     Trebuie sa asteptam Mitpa, pentru a-l vedea pe Israel ascultand in final de indemnul lui Samuel de a se alipi cu tarie de Domnul si de a produce roade care se potrivesc pocaintei. Este adevarat ca timp de douazeci de ani gloria era plecata. "I-Cabod" a fost rostit in momentul cand chivotul a cazut in mainile filistenilor (1 Sam. 4:21). Orice pretentie, orice parere falsa este abandonata. Acum nu s-au limitat sa verse lacrimi care se uscau repede, ci de aceasta data au indepartat baalii si astarteele si i-au slujit doar Domnului (1 Sam. 7:2-4).
     Scumpi frati si surori, franghiile au cazut pentru noi in locuri placute (Ps. 16:6). O mostenire frumoasa in Hristos ne este asigurata pentru eternitate. Ce pret are ea pentru inimile noastre ? Poate Domnul cu adevarat sa-Si exercite toate drepturile Sale peste cei pe care i-a rascumparat cu un pret asa de mare ?
     Un nou an incepe, care poate va fi cel al venirii Domnului. In ce stare va gasi El pe scumpa Sa Adunare si pe cei pe care i-a chemat prin har curat sa faca parte din ea ? Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi. Va fi acoperit de rusine sau va primi pecetea aprobarii Sale, cand va auzi glasul Sau iubit invitandu-l sa ia parte la bucuria Sa (1 Ioan 2:28 ; Mt. 25:21) ? Poate ca trebuie sa recunoastem o anumita stare caldicica ?  Atunci sa fim gata, cu ajutorul Sau, sa cedam in vietile noastre la ceea ce am putea numi "forta expulsiva" a unei noi afectiuni pentru El, adica in stare de a alunga tot ceea ce este in concurenta cu aceasta (Osea 14:8).


                    Ca fecioarele din parabola,
                    Doamne Isuse, am adormit !
                    Multi din ai Tai, au uitat Cuvantul Tau,
                    Au devenit prietenii lumii.
                    Dar toate mustrarile din constiinta noastra,
                    La Tine Isuse strigam in genunchi !
                    Din inima noastra alunga indiferenta,
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                    Preocupati cu lucruri pamantesti,
                    Cu totii am uitat de atatea ori
                    Lucrul, o Dumnezeule, care singur este necesar,
                    De a fi la picioarele Tale si de a asculta glasul Tau !
                    Dar in inimile noastre, Duhul Tau face sa se auda
                    Ca de sus din cer vine deja Mirele !
                    Cu ardoare, dorim sa-L asteptam :
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                    Vai ! ascuns intr-un pamant uscat,
                    Mai mult decat un talant, Doamne, nimic n-a produs !
                    In jurul nostru, slaba noastra lumina
                    N-a stralucit ca sa lumineze noaptea.
                    Dar vrem, in ceasul din urma,
                    Sa aducem rod pentru Tine, lucrand,
                    Pana la intrarea in locuinta Ta.
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                     
                    
                        

        

                                        Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 16:6-25
                                                                              - III -


     *    Mesager Evanghelic 1907

     Daca ne-am preocupa doar cu bucuria a ceea ce este Dumnezeu, nu ar mai fi necesar sa ramanem aici jos; dar noi avem in adancul inimilor noastre ceva care nu este descoperit, si Dumnezeu vrea ca sa-l descoperim. El vrea sa incerce credinta noastra pentru a face sa ne cunoastem mai bine, si de a face astfel ca incercarea sa se intoarca spre onoarea Lui. Exista un secret in comuniunea noastra cu Dumnezeu; acesta este sfintenia, o separare adevarata a sufletelor noastre pentru El, si aceasta separare presupune omorarea (sau, mortificarea) carnii. In plus, daca dorim sa dam marturie despre puterea lui Dumnezeu in mijlocul raului, trebuie neaparat sa fim intr-o relatie stransa cu acest Dumnezeu despre care dam marturie. Cel care este in noi este mai tare decat cel care este in lume. Trebuie sa aratam, nu inocenta carnii, ci puterea Duhului Sfant care stapaneste carnea.

     Samson a trait pe vremea jugului filistenilor, in timpul puterii vrajmasului, Samson era nazireu, separat pentru Dumnezeu; el nu a baut vin si a lasat sa-i creasca parul, aratand astfel ca el nu avea comuniune cu bucuriile acestei lumi. Puterea sa era permanenta; totusi, din cand in cand, Duhul a actionat in mod special prin el impotriva vrajmasilor. Viata lui nu a fost o viata de pace, ci de lupta.

     Si noi, de asemenea, trebuie sa imbracam armura lui Dumnezeu pentru a birui in ziua cea rea. Sunt momente cand crestinul merge in pace ca avand stapanire asupra vrajmasului; exista altele in care lupta este arpriga si unde, separat pentru Dumnezeu, el este chemat sa castige biruinta.

     Atat timp cat Samson a pastrat semnul separari sale, puterea lui, puterea lui Dumnezeu, nu l-a parasit. Avea aceeasi puetere. La fel este si pentru noi : sufletul cu adevarat separat are o putere care pare sa-i apartina si care se manifesta intotdeauna de aceeasi maniera. Prin puterea Duhului Sfant, Isus este dus in pustie pentru a fi incercat prin ascultare; mai tarziu, prin aceeasi putere, El a facut multe lucrari miraculoase.

     Nazireatul constant dadea putere, si cand se ivea ocazia, lucrurile care cereau aceasta putere se realizau fara greutate in viata lui Samson. Ele nu se realizau printr-un efort extraordinar de moment, ci printr-o putere obisnuita care, atunci cand se ivea ocazia, se manifesta fara dificultate.

     Vointa lui Samson nu era zdrobita; se poate vedea in toata viata lui. In primul moment, aceasta nu a facut sa-si piarda puterea; in ce-l priveste, secretul comuniunii nu era complet pierdut, si Dumnezeu putea sa-i dea inca putere si biruinta. Dar el a inceput sa intre in relatie cu o sursa de pacat. Dalila a pus stapanire peste inima lui; un timp i s-a impotrivit, si a mintit pentru a scapa; el evita astfel consecintele prezente ale pacatului, in loc sa stea complet departe de rau. Puterea lui nu a fost inca pierduta, dar el era deja in relatie cu pacatul, si a pierdut putin cate putin secretul comuniunii cu Dumnezeu. Cand Dalila a descoperit secretul, ea s-a indreptat impotriva lui Samson. Daca Satan reuseste sa ne separe de comuniunea cu Dumnezeu, intreaga noastra putere este pierduta.

     Samson avea obiceiul sa-si vada puterea (sau, sa-si etaleze, n.t.); el gandea ca  o va avea totdeauna si nu banuia ca Dumnezeu S-a retras de la el. Atunci cand era in comuniune cu Dumnezeu, el nu avea aceasta falsa siguranta; nu se gandea la sine si actiona dupa nevoi. Totul este pierdut, daca pierdem dependenta obisnuita de Dumnezeu. Samson a pierdut tot pentru ca avea iluzia ca puterea sa ii apartine. Consecinta a fost ca el a cazut in robia filistenilor.

     Raul a inaintat progresiv; afectiunea lui s-a indreptat catre altceva decat Dumnezeu, apoi comuniunea cu Dumnezeu este pierduta; dependenta stransa de El este rupta, si puterea lipseste chiar atunci cand ea este necesara. O practica indelungata de binecuvantare devine chiar o ocazie de a ne face sa pierdem aceasta dependenta, si de a ne alimenta cu iluzia ca este o anumita putere in noi. Samson isi pierduse deja parul, dar se credea inca puternic. Se ajunge sa se uite chiar nevoia de comuniune si, tocmai atunci cand puterea lipseste, nu simtim ca ea ne-a parasit.

     Aceasta este o atentionare solemna de a ne feri de orice ar putea sa ne indeparteze catusi de putin de Dumnezeu. Satan nu va ezita sa se laude cu decaderea unui crestin : "Dagon a dat pe vrajmasul nostru in mainile noastre !" Era o minciuna, dar lucrul acesta avea o aparenta de adevar. Faptul era ca Dumnezeu l-a parasit pe Samson. El a ramas orb.

     Sa pastram sentimentul dependentei noastre. Dumnezeu lucreaza prin om; El pregateste vasul pentru a pune acolo darul, dar daca gandim ca omul are importanta, nu Dumnezeu care a lucrat, totul este pierdut. In teorie, lucrul acesta este usor de inteles, dar trebuie sa-l simtim tot timpul. Daca ar fi printre noi mai multa dependenta adevarata de Dumnezeu, Dumnezeu S-ar manifesta de zece ori mai mult si ar raspunde mai des la credinta.

     Inca un cuvant, cele doua lucruri care ne dau putere sunt o separare in intregime pentru Dumnezeu si dependenta stransa de puterea si de credinciosia Sa.

                                              ..........................................................................      

        

              Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 2-3:1-4 - Lupta in mijlocul ruinei
                                                                                    - II -


     *   Geneva 1850

     Acest capitol ne ofera un exemplu de modul in care omul este lipsit, prin necredinciosia sa, de binecuvantarea in care a fost asezat, si vedem aici, de asemenea, cum Dumnezeu scoate binele din rau.

     Dumnezeu a implinit prin Iosua tot ceea ce i-a promis lui Israel (Ios. 24), dar poporul s-a stricat prin dumnezei straini si nu a nimicit in totalitate raul pe care l-a gasit in tara Canaan. Atunci Dumnezeu a ingaduit sa ramana o anumita putere vrajmasa, cativa cananiti, pentru a incerca pe poporul Sau. Lucrul acesta este adevarat si pentru noi; daca, dupa convertirea noastra, intalnim anumite dificultati in viata noastra crestina, este ca am pastrat lucruri interzise, poate un obicei pe care Satan il poate folosi, si chiar prin aceasta suntem incercati.

     Dumnezeu l-a condus pe Israel prin pustie pentru ca sa-l smereasca, sa-l incerce (Deut. 8) si pentru a vedea daca tine sau nu poruncile Sale. Dar aici Dumnezeu foloseste un alt mijloc. El a lasat sa locuiasca inaintea poporului natiunile vrajmase. A existat in Israel o necredinciosie pozitiva; si noi suntem necredinciosi cand nu rupem legaturile cu lumea; iar Cuvantul lui Dumnezeu este gata sa ne arate, cand constiinta noastra este luminata prin Duhul Sfant. O inima credincioasa va discerne intre ceea ce este din Canaan si ceea ce este de la Dumnezeu. "Pentru ca tot ce este in lume... nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (1 Ioan 2:16).

     Nu este decat un singur drum drept, si daca inima mea este ocupata cu el nu mai am nevoie sa cunosc altele. Daca cineva este credincios, va vedea cat de curand toate lucrurile pe care trebuie sa le paraseasca, si daca ochiul este simplu, tot trupul este plin de lumina. Este necredinciosie in alianta cu ceea ce este din lume. Daca ne crutam pe noi insine intr-un anumit lucru, Dumnezeu foloseste ca pedeapsa tocmai ceea ce am cautat ca placere. De multe ori suntem destul de nebuni si nechibzuiti pentru a rupe totul ceea ce nu este dupa voia lui Dumnezeu si a lui Hristos. Chiar daca Israel a facut alianta cu cananiti pe care i-a supus, a avut parte de pedeapsa. Iosua murise; Israel era singur si slab. El are pace, dar fiind mai putin experimentat in lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile rele revin in prim plan si fac razboi cu sufletul. Israel a preferat aceste lucruri in defavoarea Domnului. Or, a prefera ceva mic, nesemnificativ, poate un fruct interzis, in locul lui Dumnezeu, este un rau foarte mare. Dumnezeu ne da la dispozitia (sau "in mana, puterea", n.t.) acestui obiect, si ne face sa simtim chinul de a avea un alt stapan decat El (Jud. 2:14, 15).
     Este foarte usor pentru noi sa rupem legaturile rele, daca suntem drepti in inima inaintea Domnului; dar daca vrem sa ne crutam, Dumnezeu ne da la dispozitia influentei interzise, si nu putem sta inaintea vrajmasului (v. 15). Dumnezeu a ridicat judecatori, dar printre ei erau unii care nu voiau sa asculte de judecator; nu toti au fost credinciosi. Credinta nu poate sa se adreseze lui Dumnezeu fara sa primeasca raspuns, caci urechea lui Dumnezeu este intotdeauna deschisa : "El iti va face dupa credinta ta".
     Dar necredinciosia lui Israel a facut ca Dumnezeu sa nu mai alunge vrajmasii dinaintea lor, dimpotriva, ei au servit pentru a-l incerca pe Israel. Astfel, Dumnezeu ne arata ca vrea ca ai Sai sa fie incercati. Aceasta nu este acelasi lucru de a suferi impreuna cu Hristos sau a fi persecutat, ceea ce este o glorie. Dar Dumnezeu vrea ca noi sa stim ce inseamna sa fim credinciosi; El vrea sa ne incerce, sa ne faca sa intelegem maretia puterii Sale, punandu-ne in situatia de a lupta si de a intalni vrajmasi. El vrea ca noi sa stim ce inseamna a fi credincios in mijlocul dificultatilor. Daca umblam intr-un fel lumesc, nu putem fi un popor ceresc; acesta a fost pacatul Bisericii si Dumnezeu a lasat-o asa. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ramanem asa. Dumnezeu poate scoate bine din rau; caci din cauza necredinciosiei Biserici se afla ea intr-o stare lumeasca. Nu Dumnezeu a vrut aceasta, ci El a lasat-o in aceasta stare pentru a ne incerca, si pentru ca sa putem manifesta credinciosia Sa prin abtinerea de la tot ceea ce Dumnezeu a ingaduit totusi sa ramana (starea lumeasca a Bisericii, n.t.).
     Daca Domnul a ingaduit ca dumnezeii straini sa ramana in Israel, nu era nicidecum ca poporul sa le slujeasca, ci pentru a incerca credinciosia poporului Sau prin a-i nimici (dumnezeii straini, n.t.). Or, credinta noastra se bazeaza pe puterea lui Dumnezeu, pentru a nu fi inselati de influenta idolilor.
     Poporul nu se lupta numai cu atractiile raului, dar si cu puterea vrajmasului. Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa luptam. Fiti siguri ca Satan prezinta inaintea voastra munti care in aparenta sunt de netrecut; dar credinta recunoaste ca Dumnezeu este mult mai puternic decat acestea. A face pace cu Satan este un lucru ingrozitor ! Deci nu este bucurie ceea ce gasim in aceste imprejurari, ci lupta in care El ne sustine. Acest lucru ne poate surprinde uneori, si binecuvantarea ni se pare a fi mai degraba de cealalta parte a muntelui. Dar daca ne impotrivim lui Satan, el va fugi departe de noi. Din momentul cand suntem credinciosi si luptam impotriva vrajmasului, increzandu-ne in puterea lui Dumnezeu, acest vrajmas va disparea. Satan nu este doar infrant, ci el fuge. Asa vedem ca trebuie sa inceapa cariera noastra crestina, trebuie sa ne asteptam la lupta. Dumnezeu da mai intai bucurie sufletului, pentru a-l intari, dar el trebuie sa se astepte la lupta.
     Apoi, daca am lasat sa patrunda vreun obicei, daca am permis in viata noastra vreo legatura care nu este dupa voia lui Dumnezeu, El ne va face sa simtim toata puterea acestor lucruri, prin care vom fi infranti si maltratati, si in final vom secera ceea ce am semanat. Dar, din clipa in care descoperim ca aceste lucruri vin de la vrajmas, sa avem curaj si sa luptam : Dumnezeu va fi cu noi. Vom avea biruinta. Vrajmasul va disparea si ne vom bucura de bucuria si pacea lui Dumnezeu. Astfel, propriile noastre necredinciosii sunt o ocazie pentru a se manifesta credinciosia lui Dumnezeu, cand, in harul Sau, ne va trezi si ne va aduce inapoi pe calea Sa.
           

                                    Meditatii  de J. N. Darby - Judecatori 1:21-36 ; 2:1;5
                                                                      - I -


     *     Mesager Evanghelic 1888

     Cartea Iosua contine relatarea implinirii promisiunilor facute lui Avraam. Fiii lui Israel au trebuit sa locuiasca in Egipt, apoi in a patra generatie sa revina in Canaan, caci nelegiuirea amoritilor nu ajunsese la apogeul ei (Gen. 15:16). Cananitii reprezentau lumea sub influenta lui Satan; lumea asupra careia Dumnezeu nu a rostit judecata decat atunci cand nelegiuirea ei a ajuns la cel mai inalt nivel.

     Cartea Judecatori este cartea necredinciosiei israelitilor, dupa ce Dumnezeu a tinut fata de ei promisiunile pe care li le-a dat prin Iosua. Aceasta necredinciosie are ca rezultat pedepsirea poporului prin natiunile pe care le-a lasat sa traiasca alaturi de ei; acestea i-au pradat pe israeliti, caci Dumnezeu i-a vandut in mainile vrajmasilor lor. Atunci Dumnezeu a ridicat lui Israel judecatori, pentru a-i elibera din mana celor care ii pradau.

     Cele cateva trasaturi pe care le-am vazut ne traseaza istoria omului de la inceput. De fiecare data cand Dumnezeu l-a asezat in binecuvantare, el sfarseste imediat dedandu-se la nelegiuire, si aceasta s-a intamplat si cu Israel dupa intrarea sa in Canaan. 

     Dar, dupa cum am vazut, Dumnezeu nu exercita o judecata definitiva decat atunci cand nelegiuirea a ajuns la maxim. Moartea lui Hristos este maximul nelegiuirii lui Israel, maximul nelegiuirii lumii. De aceea, hotararea este deja rostita, fara intoarcere, asupra lumii si asupra printului ei (Ioan 16:11). Daca lumea nu ar fi deja condamnata, Dumnezeu i-ar da o lege ca regula de umblare, asa cum a facut altadata cu Israel. Inainte de a-i condamna pe oameni, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a lucra in inimile si in constiintele lor. Cand Dumnezeu le-a trimis pe profetii Sai, ei i-au omorat cu pietre; cand a trimis pe Fiul Sau, ei nu L-au ascultat, umplandu-L de batjocuri si rastignindu-L. Din acel moment lumea este judecata.

     Si acum, ce face Dumnezeu ? Executa El judecata Sa ? Nu, El lucreaza in har si trimite Evanghelia Sa. El anunta lumii vestea buna a impacarii; El impaca pe oameni, vrajmasii Sai, cu Sine Insusi, ii face copii ai Sai si ii scoate din lume, fiindca lumea este judecata. Este de mirare ca prietenia cu lumea este vrajmasie fata de Dumnezeu ? Daca ieri as fi vazut orasul Lausanne rastignindu-l pe tatal meu, astazi mi-ar fi imposibil sa ma insotesc sau sa fiu prieten cu acesti oameni. Evanghelia harului este singurul limbaj pe care crestinul il poate avea cu lumea. La inceputul cartii Fapte, ucenicii au inteles foarte bine aceasta noua situatie in care se gaseau, ca rezultat al crucii lui Hristos. Ei nu puteau sa fie prietenii marelui preot si ai conducatorilor poporului, dar ei le vesteau harul si indurarea lui Dumnezeu.

     Astazi, starea lumii este, de fapt, aceeasi ca atunci. Nimic nu s-a schimbat in principiile sale. Ceea ce este in lume, pofta ochilor, pofta carnii, mandria vietii, se gasesc la fel de bine astazi ca si atunci; si in plus, dovada a ceea ce este inima omului a fost aratat definitiv la cruce.

     Exista deci intre crestin si lume o bariera de netrecut. Dar vai ! in ce privesc afectiunile si obiceiurile noastre, suntem atat de des ai lumii ! Israel dorea destul de mult Canaanul, dar, in pustie, ii parea rau dupa cepele din Egipt. Pentru a avea cerul, trebuie sa biruim lumea si obiceiurile sale in imprejurarile in care ne aflam. Doar harul lui Dumnezeu si o viata noua ne pot da puterea necesara. Este in zadar ca sa dorim cerul, daca nu este in noi rabdarea, lucrata de Duhul lui Hristos, si aceasta hotarare care face sa scoata ochiul si sa taie mana dreapta. De multe ori trebuie rupte legaturile cele mai intime, si in aceasta, aprobarea lui Dumnezeu este singura care poate sa ne sprijine si sa ne fie suficienta. Dumnezeu, punandu-ne in relatie cu El, vrea ca sa rupem orice legatura cu lumea, caci lumea este judecata. Nu putem fi in acelasi timp in lume si in Hristos.

     Dumnezeu Si-a aratat deplina Sa putere in favoarea lui Israel, in tara Canaan. Zidurile Ierihonului au cazut. Fara indoiala, pacatul lui Acan, insusirea lucrului interzis, adica lucrurile lumii, a slabit pentru moment poporul, dar Israel a fost ridicat pentru a merge din biruinta in biruinta. Ori de cate ori  lupta cu vrajmasii sai, Domnul este cu el, si el este mai tare; vrajmasul este invins prin puterea lui Dumnezeu. Dar ce gasim in capitolul 1 din cartea Judecatori ? In loc sa se bazeze pe Domnul, israelitii ingaduiau paganilor sa traiasca impreuna cu ei; au facut legamant cu vrajmasii judecati. Dar Dumnezeu nu poate fi cu ai Sai cand ei s-au aliat cu ceea ce El a condamnat. Cand Biserica face concesii lumii, lumea o poate ajuta adesea, dar ea (Biserica, n.t.) devine roaba ei (a lumii, n.t.). Ea a pierdut sentimentul fericit al atotputerniciei lui Dumnezeu, si a cazut.

     La Ghilgal Israel a fost sfintit, pus deoparte pentru Iehova; Ingerul Domnului era acolo, si de acolo S-a a suit la Bochim. Bochim inseamna "bocet". Alianta crestinilor cu lumea duce la tristete si lacrimi. Domnul a scos pe Israel din Egipt si a implinit totul in favoarea sa; dar el nu a ascultat de glasul Sau. De ce a facut aceasta ? (2:2). Dumnezeu a lasat atunci pe cananiti sa locuiasca alaturi de Israel, ca o judecata pe care a rostit-o impotriva poporului Sau (v. 3). Dumnezeu nu ii poate recunoaste pe cei pe care Israel ii recunoaste; El nu poate sa dea sfintenia Sa lumii care L-a condamnat pe Fiul Sau.

     Inima israelitilor si-a pierdut increderea in Domnul; atunci ei au fost tratati asemenea vrajmasilor lor si de acum inainte nu mai erau in relatie potrivita cu Dumnezeu. Cine ingaduie langa el altarul unui dumnezeu strain, sa nu indrazneasca sa se suie la Ierusalim (1:21). Discernamantul si comuniunea cu Dumnezeu se pierd; chiar constiinta se impietreste si nu mai poate condamna raul. Atunci o tristete continua pune stapanire pe suflet, si aceasta stare este chiar binefacatoare, caci daca sufletul s-ar simti bine, ar insemna ca Duhul lui Hristos nu ar mai fi acolo.

     Dumnezeu lucreaza in noi, iar Satan in lume; daca facem aceasta distinctie, vom fi intotdeauna plini de putere. Deoarece am fost scosi din Egipt pentru a fi poporul lui Dumnezeu, trebuie sa luptam cu toate obiceiurile inselatoare ale lumii. Fie ca Domnul sa ne faca clarvazatori, prin prezenta Duhului Sau, pentru a discerne ceea ce este din lume si a ne separa. O simpla greseala de discernamant va arata ca ochiul nostru nu este simplu. "Voi nu sunteti din lume", le-a spus Isus ucenicilor Sai, "dupa cum Eu nu sunt din lume".      

     

                       HANURI, INVITATI, SI CAMERE DE OASPETI

                                       KATA-LUMA,  KATA-LUSAI,  PAN-DOCHEION
                                              Κατα-λυμα             Κατα-λυσαι             Παν-δοχειον


     G. C. Willis


                                   "Cateva comori ascunse gasite in Noul Testament grec"


     1     Primul cuvant grec si semnificatia sa

     Presupun ca, noi toti, cunoastem bine frumoasa istorie a lui Zacheu, capetenia vamesilor din Ierihon, care ne este relatata in Luca 19:1-10. Dar insemnatatea completa a acestei frumoase scene, mi se pare, nu apare la suprafata. Cuvintele "sa gazduiasca" formeaza un singur cuvant in greaca "kata-luo", un verb, din care obtinem substantivul "kata-luma". Acesta este cuvantul folosit in istorisirea nasterii Domnului, in Luca 2:7, atunci cand "nu era loc pentru ei in han". "Kata-Luma" este tradus prin "han". Singura ocazie cand mai este folosit acest cuvant in Noul Testament este cea in care Domnul mananca ultima cina impreuna cu ucenicii Sai in camera mare de sus; ea ne este relatata de catre Marcu si Luca. Domnul i-a cerut lui Petru si lui Ioan sa spuna stapanului casei : "Invatatorul iti zice: Unde este camera de oaspeti, in care sa mananc pastele cu ucenicii Mei?" (Luca 22:11). Si in Marcu 14:14 gasim aceeasi intrebare, dar (in cel mai bun text grec) este schimbat un cuvant : "Unde este camera Mea de oaspeti, in care sa mananc pastele cu ucenicii Mei?" Da, era camera Lui de oaspeti; ucenicii Sai; si cina Sa.

     1.2     Verbul Kata-luo, o conotatie de relaxare

     In timp ce "kata-luma", han sau camera de oaspeti nu este folosit decat de aceste trei ori, verbul "kata-luo" este folosit de aproape 17 ori; si, cu exceptia din Luca 19:7 si Luca 9:12, el inseamna intotdeauna "a desprinde" (a dezlega) sau "a desface", "a dobori" (a da jos), sau "a distruge". Vedeti, de exemplu, legea in Matei 5:17 (a desfiinta); sau templul in Matei 27:40 (a darama); sau pietrele sale in Matei 24:2 (daramate ; in fr. "aruncate pe jos", n.t.), etc. In cele doua exceptii, cuvantul din Luca 19:7 este tradus prin "a gazdui" (dupa cum am vazut deja), si in Luca 9:12 el este tradus, de asemenea, prin "a gazdui". Mi se pare ca gandul este acesta : atunci  cand noi gazduim sau suntem invitati de cineva, ne destindem (sau ne relaxam), ne desfacem hainele, ne eliberam pe noi insine si pe animalele noastre de orice povara. Acestea ne dau gandul fundamental in cuvantul tradus prin "han" sau "camera de oaspeti".

     2     Folosirea cuvantului cu sensul de relaxare

     2.1     Nicio relaxare cand Domnul a venit in aceasta lume

     Dar Domnul nostru nu a venit in aceasta lume pentru a Se odihni, sa Se relaxeze sau sa Se destinda : El nu a venit ca sa I Se slujeasca ci pentru a sluji : asa ca a fost total nepotrivit ca El sa Se nasca intr-un han care are un astfel de sens pe care il vom vedea. Si astfel El a ales staulul. Atunci cand urmarim pasii Invatatorului nostru in Evanghelia dupa Luca, vedem ca vulpile au vizuini, pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde sa-Si plece capul (Luca 9:58).

     2.2     Relaxare in casa lui Zacheu

     Si acum vedem, din nou in Evanghelia dupa Luca, ca atunci cand a intrat si a trecut prin cetatea Ierihon - chiar ultima calatorie pe care Domnul nostru a facut-o pe drumurile obositoare ale acestui pamant - un om L-a primit; da, L-a primit cu bucurie, pentru ca El a fost Invitatul sau. Duhul lui Dumnezeu are grija sa foloseasca acelasi cuvant (sub forma unui verb) pe care l-a folosit in al doilea capitol al acestei Evanghelii pentru a ne vorbi despre un loc unde nu a fost nicio camera pentru El, atunci cand L-au trimis afara, la staul. Dar aici, in casa lui Zacheu, vamesul, El a gasit un loc unde a putut sa Se relaxeze, sa Se destinda, sa Se odihneasca. Sunt sigur ca in aceasta casa era apa pentru picioarele Sale, undelemn pentru capul Sau, si sarutari din belsug; lucruri de care El a fost lipsit in casa lui Simon din capitolul 7 din aceeasi Evanghelie. Dar Zacheu era un pacatos, iar Simon un fariseu. La unul a fost mult de iertat, la celalalt putin; astfel ca unul a iubit mult, in timp ce altul a iubit putin. Si nu este spus ca El a venit sa gazduiasca (acest placut cuvant) acasa la Simon.

     2.3     Hangiul din Betleem este ignorat

     Dar mai este o diferenta intre hanul din Betleem si casa lui Zacheu din Ierihon. Hanul care nu a avut loc pentru Imparatul imparatilor se gasea la Betleem, "casa painii", locul unde era belsug, si, de asemenea, locul de nastere al imparatului David, cetatea, prezisa de profetul, unde trebuia sa Se nasca Mesia. Dar Zacheu traia la Ierihon, cetatea blestemului (Iosua 6:26). Hanul din Betleem a avut ocazia sa ureze bun venit Imparatului imparatilor, Domnul gloriei; dar hangiul, care nu este nici macar mentionat, nu-L stia pe "Isus, cine este", asa cum a invatat Zacheu, in acea zi,  sa-L cunoasca. Daca ar fi stiut, nu L-ar fi trimis pe Domnul afara, spre staul.

     2.4     Cuvantul kata-luo nu este folosit pentru casa Martei

     In capitolul 10 din Luca, o anume femeie numita Marta L-a primit in casa ei, si ea a avut grija si s-a preocupat sa-I pregateasca o masa mare; dar chiar si aceasta nu l-a motivat pe Duhul Sfant ca sa foloseasca acest cuvant placut "a intrat sa gazduiasca la ea", in descrierea acestei vizite. Acest cuvant, "kata-luo", este rezervat pentru gazduirea la un "pacatos". El (Zacheu, n.t.), si doar el, a oferit Fiului lui Dumnezeu, ceea ce I-a fost refuzat la nasterea Sa : un loc unde poate sa Se relaxeze, un loc unde El  a putut sa Se "destinda" si sa Se odihneasca. Si ce odihna si ce inviorare a trebuit sa fie acea zi pentru Domnul nostru, atunci cand a vazut ceva din munca sufletului Sau si cand El a fost satisfacut.

     2.5     Bucurie in casa pacatosului

     Dar mai este ceva. Oamenii care L-au vazut au murmurat zicand ca a intrat sa gazduiasca in casa unui pacatos. Il vad mergand pe drum, trecand de poarta si intrand drept in casa. Si daca ar fi avut loc o bucurie in prezenta ingerilor in ziua aceea, era o bucurie echivalenta, ce spun eu, era o bucurie cu mult mai mare in interiorul casei pacatosului din Ierihon. Bucurie pentru pacatos, cu siguranta, dar o bucurie care o depasea pe aceasta, cea gustata de Invitatul pacatosului.

     3     Kata-luma in Luca 22:11 - "Camera Mea de oaspeti"

     Dar sa examinam putin o alta "kata-luma", o alta camera de oaspeti despre care este vorba in Luca 22:11. Am observat ca Marcu, - caruia ii place sa ne ofere mici detalii despre calatoria Domnului aici jos, - zice ca El a numit-o "camera Mea de oaspeti". Nu-mi amintesc vreun alt loc din aceasta lume pe care El sa-l revendice ca apartinandu-I Lui. Si in aceasta "Kata-luma", acest "loc de destindere", un loc unde sa-Si scoata centura Sa, asa cum ne-am fi asteptat, Il vedem luand un stergar si Se incinge cu el, pentru a implini lucrarea unui rob, spaland picioarele ucenicilor Sai. Dar atunci El a luat un chip de rob ("doulos"), atunci S-a golit pe Sine Insusi (Filip. 2:7). Cativa ani mai tarziu Petru a scris, amintindu-si - nu ma indoiesc - de seara aceea din aceasta camera de oaspeti : "Incingeti-va cu un sort (*) de rob" (1 Petru 5:5). Daca avem privilegiul sa fim invitatii Domnului in camera Sa de oaspeti, sa ne-amintim, atunci, ce a facut Domnul in aceasta noapte, si de cuvintele pe care El le-a adaugat : "v-am dat un exemplu, pentru ca, asa cum v-am facut Eu, sa faceti si voi" (Ioan 13:15). Dar sa nu uitam ca pentru a face aceasta, trebuie mai intai sa incigem "sortul smereniei" de rob.

     (*) Este vorba de o imbracaminte speciala purtata de robi, n.t.

     4     Kata-luma in Efes. 3:17 - Hristos locuind in inimile noastre

     In Efeseni 3:17 apostolul se roaga pentru "ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile voastre". Cuvantul tradus prin "sa locuiasca" este acelasi ca in Matei 2:23 "si a venit si a locuit intr-o cetate numita Nazaret". Cuvantul grec este "kat-oikeo". Prima parte este acelasi cuvant ca cel folosit  in kata-luo, "a fi invitat"; iar partea a doua provine de la oikos, o casa. Cuvantul in intregime vrea sa spuna deci a se stabili, a locui. Unii au gandit ca "a-Si face locuinta" este mult mai aproape de sensul adevarat. Una sau cealalta traducere sugereaza un gand frumos : "Ca Hristos poate sa-Si faca locuinta in inimile noastre". Atunci cand eu sunt in casa mea, fiecare parte din casa imi este deschisa : nimic nu este ascuns sau inchis : totul, intr-un anumit sens este al meu. Nu ma indoiesc ca aceasta este sensul aici, in Efeseni 3. Dar inainte ca El sa poata face aceasta, trebuie sa-L primim cu bucurie, ca Zacheu, pentru ca El sa poata sa revendice inima mea ca fiind camera Lui de oaspeti. Si nu doar de a intra de a cina cu noi si noi cu El, ci sa constatam ca El a facut din inimile noastre locuinta Lui Insusi. In Ioan 14:23 El ne spune, destul de clar, acelasi lucru : "Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi; si Noi vom veni la el si Ne vom face locuinta la el". Cuvantul pentru "locuinta" (μονη - "moné") se gaseste la versetul 2. "In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte... Ma duc sa va pregatesc un loc". Acum El pregateste locuinte pentru noi in casa Tatalui; nu ar trebui ca si noi sa-I pregatim o locuinta, acum aici jos ? Iar secretul pentru a pregati aceasta "locuinta" pentru El este de a pazi, nu poruncile Sale, ca la versetul 21, ci cuvintele Sale : ceea ce merge mult mai departe. Doamne, ajuta-ne sa facem asa, din respect pentru Numele Tau !

     4.1     Chiar intr-o mahala sau favela

     Intr-o noapte, acum cativa ani, am incercat sa vorbesc de aceasta promisiune minunata unui grup mic de refugiati chinezi in Hong Kong. Majoritatea dintre ei au trait in Sik Kiet Mei, care era la acea vreme una din cele mai mizerabile din toate taberele de refugiati din Hong Kong. Multe din "locuintele" de acolo erau baraci foarte mizerabile incat cititorii mei, presupun, nu au putut vedea vreodata; doar dispuse, la intamplare, pe o coasta salbatica, stancoasa si abrupta. Una pe care o stiam bine era doar o gaura in pamant, sapata sub o stanca mare, pentru a forma un fel de pestera. Am spus ca Cel care S-a nascut intr-un staul era in totul dispus sa-Si faca locuinta impreuna cu cei din Sik Kiet Mei, daca ei pazesc cuvantul Sau. Ei pareau foarte sceptici si, in final, unul a intrebat : "Dl. Lee, ati vazut vreodata Sik Kiet Mei intr-o noapte intunecata si ploioasa ?". A trebuit sa recunosc ca asa ceva nu am vazut : nu existau drumuri, doar poteci; si era destul de dificil de a gasi drumul ziua; dar am putut totusi sa-i asigur ca, daca ei pazesc cuvintele Sale, Domnul lor, Domnul gloriei, Si-ar face cu placere, locuinta impreuna cu ei, chiar in Sik Kiet Mei. Iar un altul a raspuns : "Da, in inimile noastre, si acesta este cel mai bun loc".

     5     Hanul din Luca 10:34 - pentru lumea intreaga (un alt cuvant)

     Dar exista un alt "han" mentionat in Noul Testament, si cred ca este singurul de acest fel. Din nou il gasim in Luca, la capitolul 10:34. Un om cobora de la Ierusalim, cetatea unde a fost construit templul sfant al lui Dumnezeu; el cobora la Ierihon, cetatea blestemului, unde sedea Zacheu. Dar pe drum el a cazut in mana talharilor, care l-au lasat gol, ranit si aproape mort. Un preot si un levit au trecut pe acolo, dar nu au facut nimic pentru a-l ajuta pe nenorocitul om. Apoi vine "un samaritean", si cum mergea pe drumul sau, a venit unde era el; si avand mila de el, a coborat direct in sant spre el si i-a bandajat ranile, turnand pe ele undelemn si vin. Sunt sigur ca l-a imbracat cu propriile sale haine, l-a pus pe propriul sau animal si l-a dus la un han. Ah! dar nu a fost niciun loc intr-un alt han despre care este vorba in Noul Testament; va fi oare loc pentru el in acest han ? Da, multumim lui Dumnezeu, exista loc, din belsug, pentru el, caci numele acestui han nu este kata-luma, ci pan-docheion : "locul care primeste pe oricine". Niciunul nu a fost refuzat in acest han. Nici saracia, nici nenorocirea, nici pacatul nu vor putea vreodata sa tina pe cineva in afara acestui han numit "Pan-docheion". Acesta este propriul han al lui Dumnezeu. Niciodata, cuiva care a solicitat o camera, nu i s-a raspuns ca "nu mai sunt camere". El primeste pe oricine. Eu cred ca este scris deasupra usii : "Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara" (Ioan 6:37).

     Si hanul acesta are un hangiu, si Duhul lui Dumnezeu ne spune Numele Sau : Numele Sau este "Pan-docheus" : "Persoana care primeste pe oricine". Si samariteanul nu a ramas decat putin timp acolo, caci el a plecat a doua zi; dar inainte de a pleca el promite ca se va intoarce, si in acest interval el a poruncit "Hangiului" : lui "Pan-docheus", sa aiba grija, el insusi, de sarmanul om. I-a lasat doi dinari, dar adauga : "Si orice vei mai cheltui, eu iti voi da inapoi la intoarcerea mea" (Luca 10:35). Deoarece nu a platit decat "doi dinari", sarmanul om a stiut ca scumpul sau Prieten are intentia sa Se intoarca curand; si sunt sigur ca el continua sa vegheze langa drum pentru a-L vedea intorcandu-se.

                                                                        "Da, Eu vin curand! -

                                                                    Amin! Vino, Doamne Isuse!