Masa cu painile pentru punere inainte
- I -
Arend Remmers
1 Despre cort si semnificatia lui
Dupa Coloseni 2:16-17, poruncile religioase ale legii din Sinai sunt "o umbra a lucrurilor ce aveau sa vina; dar trupul (adica realitatea dupa Noul Testament) este al lui Hristos". Cortul intalnirii, a carui constructie si ridicare sunt descrise in ultima parte a cartii Exod (cap. 25 la 40), trebuie, de asemenea, vazut in acelasi fel. El este o imagine a adevaratului Locas din cer (Ev. 9:24), dar in acelasi timp o imagine a Adunarii lui Dumnezeu (Ev. 3:6). Pe de alta parte, obiectele cortului fac trimitere la Domnul Isus. Ocupandu-ne cu ele, putem sa primim deci o invatatura spirituala valoroasa, mai ales in ce priveste viata practica a adunarii. "Caci toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise spre invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin incurajarea Scripturilor, sa avem speranta" (Rom. 15:4).
Cortul intalnirii era locuinta lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau Israel, salvat din Egipt. Cortul in sine era alcatuit din doua incaperi : "locul sfant" si "locul prea sfant". In locul prea sfant nu se gasea decat chivotul legamantului cu scaunul indurarii (in fr. "propitiatoarul", n.t.) si cei doi heruvimi. Acolo se gasea tronul, locuinta propriu-zisa a lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau (Ex. 25:8 ; 1 Sam. 4:4). In prima incapere, din fata, erau trei obiecte : sfesnicul de aur cu cele sapte brate, masa pentru painile de punere inainte si altarul de aur pentru arderea tamaiei. Sa ne ocupam putin de masa si sa vedem ce invataturi spirituale are ea pentru noi.
2 Masa
2.1 Din lemn de acacia (sittim)
Indicatiile pentru confectionarea mesei pentru painile de punere inainte sunt date in Exod 25:23-30. In Exod 37:10-16 confectionarea ei este descrisa dupa modelul aratat mai inainte. Ea era facuta din lemn de acacia. Acacia (in ebr. "sittim") mentionat in Biblie nu trebuie confundat cu arborele cu acelasi nume cunoscut in latitudinile noastre. Acesta din urma este un salcam; el a fost adus din America in Europa de cateva secole. Acacia din Biblie creste in regiuni uscate. Lemnul sau este mai dur decat stejarul si foarte rezistent. Ca toti arborii care cresc pe pamant, acacia este o imagine pamanteasca a naturii umane (conf. cu Luca 23:31).
2.2 Acoperita cu aur
Masa facuta din lemn era in intregime acoperita cu aur curat. Aurul curat este o imagine a gloriei lui Dumnezeu revelata in Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit Om : "Si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" (Ioan 1:14). Combinatia de lemn si aur semnifica pentru noi umanitatea Domnului Isus. El era Om si Dumnezeu in aceeasi Persoana : Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Acest adevar este exprimat nu doar prin masa pentru punerea inainte a painilor, dar si prin altarul de arderea tamaiei si prin chiuvot. Toate trei erau facute din lemn de acacia acoperit cu aur curat. In schimb, sfesnicul cu cele sapte brate era in intregime din aur curat batut.
2.3 Dimensiunea redata prin fractie : o cunoastere partiala
Masa avea doi coti lungime, un cot latime si un cot si jumatate inaltime. De ce inaltimea continea o fractie ? Nu este acest lucru un indiciu ca maretia Domnului nostru nu poate fi reprezentata in imagine decat intr-o maniera imperfecta, si ca noi acum, de asemenea, nu o putem intelege decat in parte ? "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal" (Mt. 11:27). Urmatorul cuvant ne arata acelasi lucru : "Caci cunoastem in parte... dar, cand va veni ce este desavarsit, ceea ce este in parte va fi desfiintat". Dar nu va fi mereu asa. Putem sa spunem si noi impreuna cu Pavel, gandind la gloria viitoare din cer, unde vom fi pentru eternitate impreuna cu Domnul nostru : "Dar atunci voi cunoaste deplin dupa cum si eu am fost cunoscut" (1 Cor. 13:9, 10, 12). Si Sfanta Scriptura merge chiar mai departe : "Il vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). Ce bucurie, ce binecuvantare este legata de aceasta contemplare eterna a Rascumparatorului nostru si faptul ca Il vom recunoaste !
2.4 Comuniune cu Tatal si cu Fiul
Pe masa trebuia sa fie permanent douasprezece paini, in care putem sa recunoastem cu usurinta un simbol al celor douasprezece semintii ale lui Israel. Despre asta vom vorbi mai tarziu. Masa avea aceeasi inaltime ca si chivotul legamantului (fara propitiatoar, scaunul indurarii). O masa, in Biblie, este adesea imaginea comuniunii si a binecuvantarii care este legata de ea. Comuniunea inseamna a avea o parte comuna, un scop comun si interese comune. In consecinta, egalitatea inaltimii mesei si a chivotului subliniaza caracterul inalt al comuniunii noastre : "Credincios este Dumnezeu, prin care ati fost chemati la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru" (1 Cor. 1:9). "Si comuniunea noastra este intr-adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos" (1 Ioan 1:3). Nu este acesta un privilegiu nemarginit sa avem o parte comuna impreuna cu Rascumparatorul nostru, Fiul lui Dumnezeu ? Fie ca sa ne bucuram mai mult ! Este cel mai mare lucru pe care il poate avea o fiinta umana pe pamant. Cu toate acestea, lucrarea divina de ispasire a pacatului depaseste orice : este ceea ce vedem in propitiatoar (scaunul indurarii, n.t.) care acoperea chivotul legamantului. El depasea toate celelate obiecte ale cortului.
2.5 Alte aplicatii ale numelui de "Masa Domnului"
Masa Domnului in Noul Testament este, de asemenea, expresia vizibila a comuniunii noastre cu Domnul Isus pe baza lucrarii Sale de rascumparare ( 1 Cor. 10:21). Cu toate acestea, masa pentru painile de punere inainte nu trebuie sa fie asimilata mesei Domnului din Noul Testament. Cuvantul lui Dumnezeu ne invata, de asemenea, referitor la acest subiect. In Maleahi 1 v. 7 si 12, altarul de arama, sau altarul de ardere de tot din curtea templului, este numit "Masa Domnului (in fr. "L'Eternel)" (Yahweh) si "Masa Domnului" (Adonai). Acest altar era locul unde israelitii puteau sa aiba comuniune cu Dumnezeul lor. Aceasta se vedea in special in jertfele de prosperitate (sau, multumire, n.t.) care erau nu doar pentru Dumnezeu, dar si pentru preoti; mai mult, cel care aducea jertfa, ca si orice israelit care era curat, avea dreptul sa manance din jertfele de prosperitate. Pavel se refera la acest lucru atunci cand vorbeste despre masa Domnului din timpul actual (comp. Lev. 7:15-21 cu 1 Cor. 10:18).
Pe de alta parte, in descrierea viitorului templu din Imparatia milenara (Ez. 40 la 48), cand vorbeste despre altarul de arderea tamaiei din templu, profetul Ezechia il numeste "masa dinaintea Domnului" (Ez. 41:22), fara sa mai fie mentionata o alta masa pentru painile de punere inainte. Aceasta "echivalenta" a altarului pentru tamaie cu masa este remarcabila. In perioada domniei milenare a lui Hristos, poporul Israel, adica ramasita credincioasa, va fi reprezentat pentru prima data in mod complet in tara (Ez. 37:21-22). Numai atunci unitatea lui Israel va deveni o realitate. O reprezentare prin cele douasprezece paini nu va mai fi necesara atunci. Altarul de adorare (pentru tamaiere, n.t.) nu va fi atunci, ca sa zicem asa, mai mult decat o masa de unitate si de comuniune.
3 Cele douasprezece paini
3.1 Doua zecimi de floare de faina fiecare
"Si sa asezi pe masa painea pentru punerea inainte, inaintea Mea, neincetat" (Ex. 25:30). Pregatirea painilor si dispunerea lor pe masa sunt descrise in Lev. 24:5-9. Douasprezece turte (in ebr. : challa "paine circulara") trebuia sa fie coapte din doua zecimi de efa din floare de faina fiecare. De obicei, insa, termenul "efa" este omis. Cele doua zecimi de floare de faina serveau, de asemenea, pentru a face cele doua paini leganate care trebuiau aduse la sarbatoarea saptamanilor, "Cincizecime"; aceste doua paini sunt o imagine a adunarii care a aparut tocmai in aceasta zi a sarbatorii Cincizecimii (Lev. 23:17 ; Fapte 2). Cel mai adesea, este mentionat un dar de mancare din doua zecimi in legatura cu berbecul adus ca ardere de tot (Num. 15:6 ; 28:12, 20, 28 ; 29:9:14). Acest fapt este, de asemenea, semnificativ. Berbecul era jertfa adusa la consacrarea preotilor. El este deci o imagine a consacrarii si a devotamentului. Si asa l-a considerat Dumnezeu pe Israel : ca un popor rascumparat, separat si consacrat pentru El.
3.2 Tamaia deasupra painilor
Cele douasprezece paini erau dispuse pe masa in doua straturi sau doua randuri de sase paini fiecare. Noi nu stim daca ele erau dispuse in doua randuri de sase unul langa celalalt, sau unul peste altul, sau chiar in doua stive de sase paini. Peste fiecare strat sau rand era pusa tamaie curata, care servea de "amintire", "o jertfa prin foc pentru Domnul" (Lev. 24:7). Tamaia curata era unul din elementele folosite care se aducea pe altarul de aur din locul sfant, si care vorbea in imagine de caracterul unic al Domnului Isus si despre gloria Sa (Ex. 30:34). Trebuia sa se puna tamaie pe fiecare dar de mancare (imagine a perfectiunii si curatiei lui Hristos ca Om), apoi era ars pe altar ca amintire (Lev. 2:1-2 ; exceptie facand Lev. 5:11 si Num. 5:15). Tamaia curata a fost unul din darurile magilor veniti sa se inchine inaintea Imparatului nou-nascut al iudeilor (Mt. 2:1-2). De aceea tamaia trebuie sa fie considerata ca o imagine a gloriei deosebite a Domnului Isus, care este un parfum de bun miros pentru Tatal. Tamaia curata peste paini vorbeste de parfumul Persoanei si lucrarii lui Hristos, in care cei credinciosi sunt vazuti inaintea lui Dumnezeu. Toti sunt facuti, fara nicio exceptie, "placuti in Cel Preaiubit" (Efes. 1:6). Painile in sine, ca dar de mancare, marturiseau despre curatia si perfectiunea lui Hristos; ele erau aduse - ca sa zic asa, expuse la vedere - prin masa, care este o imagine a gloriei Fiului lui Dumnezeu devenit Om; ele erau acoperite cu tamaie curata care ilustra caracterul si parfumul Sau placut inaintea lui Dumnezeu. Ce imagine minunata a unirii noastre spirituale cu Domnul nostru si a acceptarii noastre desavarsite inaintea lui Dumnezeu Tatal !
3.3 Painea ca dar de mancare, mancata de catre preoti
In fiecare sabat, painile trebuiau sa fie reinnoite. Painile care erau luate de pe masa serveau ca hrana pentru preoti; ele trebuiau sa fie mancate intr-un loc sfant, "caci este preasfanta pentru el din jertfele prin foc ale Domnului" (Lev. 24:9). Aceasta expresie ne aminteste de darul de mancare, despre care se spune de trei ori aproape acelasi lucru : "Si ramasita darului de mancare va fi a lui Aaron si a fiilor sai: este ceva preasfant intre jertfele prin foc ale Domnului" (Lev. 2:3, 10 ; 10:12). Lev. 10:12 arata, de asemenea, "locul sfant" unde trebuiau mancate painile : el era langa altarul de ardere de tot, in curte. Painile pentru punerea inainte sunt deci considerate ca un fel de dar de mancare. O parte, socotita ca "amintire", era luata si adusa lui Dumnezeu pe altarul de ardere de tot, in timp ce restul, care era "ceva preasfant intre jertfe prin foc ale Domnului", era mancata de catre preoti. In mod asemanator, painile pentru punerea inainte luate de pe masa in sabat, serveau ca hrana preotilor, dar nu in fiecare zi, ci numai o data pe saptamana, in ziua sabatului.
3.4 Douasprezece paini, imaginea intregului popor
3.4.1 Numarul doisprezece ca simbol
Numarul painilor (12) este numarul totalitatii poporului Israel vazut in ansamblu, dar, in acelasi timp, si numarul administrarii sau guvernarii perfecte a lui Dumnezeu. Sa ne gandim la cei doisprezece apostoli, si mai ales la noul Ierusalim cu cele douasprezece porti ale sale si cu cele douasprezece temelii ale zidului sau. Cele trei laturi ale cetatii in forma de cub au fiecare o lungime de 12000 de stadii, si inaltimea zidului sau este de 144 (12 x 12) coti (Apoc. 21:10-21). Cele douasprezece paini reprezentau deci cele douasprezece semnitii ale lui Israel in perfectiunea si in frumusetea lor de neschimbat in ochii lui Dumnezeu, dar in acelasi timp si guvernarea Lui perfecta.
3.4.2 Perfecta acceptare a credinciosilor inaintea lui Dumnezeu - Continuitatea painilor
Aplicata la ziua de astazi, aceasta imagine arata acceptarea perfecta a tuturor credinciosilor inaintea lui Dumnezeu. Hristos este "masa" pe care painile sunt asezate inaintea Dumnezeului nostru si Tata, ca reprezentare simbolica a intregului popor al lui Dumnezeu in curatie si in perfectiune. Cand ne gandim la vesmintele marelui preot care purta, inaintea lui Dumnezeu in Locasul sfant, numele celor douasprezece semintii ale lui Israel pe cele doua pietre de onix de pe umerii sai si pe cele douasprezece pietre pretioase de pe pieptul sau, vedem in Locasul sfant pe poporul lui Dumnezeu "reprezentat" inaintea Lui in trei moduri :
- in valoarea sa, ca pietre pretioase, pe umerii puternici ai marelui preot,
- in valoarea sa, ca pietre pretioase, pe inima (pieptul, n.t.) marelui preot,
- ca paini puse inainte, in accetarea si consacrarea sa inaintea lui Dumnezeu, pe masa (conf. cu Ex. 28:12, 29).
Nu doar Dumnezeu vedea aceasta reprezentare perfecta a poporului; de asemenea, marele preot care statea in Locasul sfant o vedea si el. El vedea o perfectiune si o frumusete neschimbatoare, din nefericire cu mult peste realitatea trista din tabara lui Israel in pustie si in Cannan mai tarziu. "Painea neincetata" (Num. 4:7) era si ramanea neincetat inaintea fetei lui Dumnezeu si inaintea ochilor acelora care puteau sa intre in Locasul sfant. Preotii nu puteau s-o vada decat in lumina sfesnicului de aur.
3.4.3 Cele douasprezece pietre dupa trecerea Iordanului
Sa ne amintim in primul rand ca in Vechiul Testament, nu exista nici imagine, nici tip al unitatii Adunarii lui Dumnezeu, unicul Trup al lui Hristos. Cu siguranta, oamenii spirituali au fost intotdeauna constienti de unitatea poporului Israel, dar nu a existat nicio expresie a acestei unitati, si cu atat mai putin a viitoarei unitati a Adunarii. Dupa ce Iosua a trecut Iordanul impreuna cu poporul Israel, el a ridicat douasprezece pietre pe malul raului, la porunca lui Dumnezeu. Fiecare din ele reprezenta una din cele douasprezece semintii, desi numai noua semintii si jumatate s-au stabilit efectiv in tara, in timp ce celelalte doua semintii si jumatate au ramas dincolo de Iordan (Ios. 4:1-8). Astfel, cele douasprezece pietre aminteau de "totalitatea" lui Israel, dar ele nu vorbeau de "unitate".
3.4.4 Altarul lui Ilie de pe Carmel
In timpul profetului Ilie, poporul Israel nu mai exista ca unitate. Dupa moartea lui Solomon, imparatia celor zece semintii din nord, sub conducerea lui Ieroboam, s-a separat de imparatia celor doua semintii din sud, Iuda si Beniamin. Idolatria a fost introdusa imediat in imparatia din nord, si doi vitei de aur erau atractia lor. Pentru a contracara idolatria, profetul Ilie a fost insarcinat mai tarziu de Dumnezeu sa stranga pe reprezentantii poporului pe muntele Carmel. El a reparat altarul Domnului care a fost daramat, folosind douasprezece pietre "dupa numarul semintiilor fiilor lui Iacov" (1 Imp. 18:31). Oricat de impresionanta si placuta lui Dumnezeu a fost, in acesata situatie, aceasta licarire de speranta pentru adunare, totusi, nu se poate vedea aici o expresia a unitatii. Gasim acelasi gand la crestinii evrei Pavel si Iacov, care aveau totdeauna inaintea ochilor cele douasprezece semintii, desi dupa robia asiriana, numai cele doua semintii au ramas cunoscute (Fapte 26:7); Iac. 1:1). Cu siguranta, Israel este o imagine a poporului lui Dumnezeu din Noul Testament, dar nu gasim nicaieri vreo indicatie despre existenta unitatii. Doar profetul Ezechiel a putut sa prezinte odata unitatea viitoare a celor doua imparatii prin cele doua toiege pe care le-a unit in mana lui (Ez. 37:16-22).
3.4.5 Unitatea Adunarii lui Dumnezeu revelata doar in Noul Testament
Unitatea Adunarii lui Dumnezeu, credinciosii din timpul prezent, uniti in singurul Trup al lui Hristos, era o taina, un secret, care nu a fost nici revelat, nici prezentat in imagine in Vechiul Testament. Chiar la sarbatoarea saptamanilor care este o imagine a nasterii Adunarii, cele doua paini care se aduceau, reprezentau nu unitatea, ci mai degraba cele doua "elemente" care alcatuiesc acum Adunarea : iudeii si natiunile (Lev. 23:17 ; Efes. 2:11-17).
Unitatea Trupului lui Hristos nu a fost revelata decat in Noul Testament. Ea a fost doar mentionata inainte de lucrarea de rascumparare a lui Hristos de la cruce : Dumnezeu l-a folosit pe marele preot Caiafa pentru a rosti acele cuvinte memorabile referitoare la Domnul Isus : "Fiind mare preot in anul acela, a profetit ca Isus urma sa moara pentru natiune; si nu numai pentru natiune, ci si ca sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:51-, 52).
Ultima noapte inainte de moartea Sa ca jertfa pe cruce, Domnul Isus S-a rugat pentru unitatea tuturor celor care cred in El (Ioan 17:21, 23). dar existenta efectiva "a unui singur trup" nu a fost realizata in toata maretia si insemnatatea sa decat dupa moartea si invierea Domnului Isus si a coborarii Duhului Sfant, si numai dupa aceea a fost revelat ca doctrina (Fapte 2 ; 1 Cor. 12:13 ; Efes. 2 la 4). Acesta este motivul pentru care nu se putea pune pe masa de punere inainte a painilor o singura paine, ci trebuiau douasprezece paini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu