Epistola către Galateni

                                                                      - VII -

     Hamilton Smith

     7     Galateni 6

     7.1     Galateni 6:1

     "Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca aceasta cu duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu".

     În contrast cu mândria cărnii, despre care vorbește apostolul, care provoacă pe alții și-i duce la invidie, suntem îndemnați acum să acționăm într-un duh de dragoste și de har unii față de alții. Chiar dacă cineva s-a lăsat prins în vreo greșeală, să căutăm să restabilim pe fratele nostru căzut, și s-o facem într-un duh bun. Să n-o facem în duhul legii care în mod natural ne va preocupa cu propriile noastre fapte bune, și ne va împietri față de fratele nostru căzut ; ci trebuie să se facă într-un duh de blândețe care ne dă sentimentul propriei noastre slăbiciuni în timp ce gândim cu tandrețe la ceilalți.

     7.2     Galateni 6:2 

     "Purtați-vă poverile unii altora și împliniți astfel legea lui Hristos".

     Mai mult, duhul harului și al dragostei ne va conduce, nu doar a căuta restabilirea unui frate căzut, dar și a intra în durerile altora și astfel să ne eliberăm reciproc de presiunea împrejurărilor. Acționând astfel, vom împlini "legea lui Hristos". Trebuie să acționăm după legea dragostei care a marcat drumul Său. Cu ce tandrețe a restabilit El pe ucenicii căzuți, când din glorie deșartă ei se provocau unul pe altul în certuri, când ei L-au tăgăduit sau L-au părăsit (Luca 22:24:32 ; Marcu 14:27-28). În ce mod binecuvântat, la fiecare etapă a drumului Său, a intrat în necazurile noastre, și ne-a slujit în dragoste, după cum citim : "El însuși a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre" (Matei 8:17). Urmând astfel pașii Lui, ne vom sluji unii altora în dragoste, și făcând aceasta, vom manifesta ceva din virtuțile excelente ale lui Hristos, marele scop pentru care suntem lăsați în această lume.

     7.3     Galateni 6:3

     "Căci, dacă se socotește cineva a fi ceva, nefiind nimic, se înșală pe sine însuși".

     Apostolul ne pune apoi în gardă cu privire la importanța pe care și-o dă carnea, acționând într-un duh cu totul contrar față de legea lui Hristos. Legea de pe Sinai, în timp ce ne îndeamnă să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, ne preocupă în mod necesar cu propriile noastre fapte, și aceasta ne conduce de multe ori a crede a fi ceva. Era cazul acestor credincioși din Galatia : ei se întorseseră la lege și deveniseră "doritori de glorie deșartă" ; rezultatul era că în loc să se slujească unii pe alții în dragoste, ei se mușcau și se mistuiau unii pe alții, "provocându-se" și "invidiindu-se unii pe alții" (5:26). Apostolul vorbește deschis și cu dispreț față de cei care se lăudau a fi ceva, în timp ce nu sunt nimic. Cel care acționează astfel se amăgește pe sine însuși, pe nimeni altcineva. Nimeni nu este atât de mic ca cel care gândește că este mare. Nimeni nu poate să se laude în prezența lui Hristos. În afara prezenței lui Hristos, putem, precum ucenici de altă dată, să ne certăm între noi pentru a ști cine este mai mare ; în prezența Sa, apostolul însuși recunoaște că el este "cel mai mic dintre toți sfinții" (Efes. 3:8).

     7.4     Galateni 6:4-5

     "Dar fiecare să-și încerce propria faptă și atunci va avea laudă numai față de sine însuși și nu față de altul. Căci fiecare își va purta propria povară".

     În loc să ne amăgim pe noi înșine printr-o pretenție deșartă (6:3), ar trebui ca fiecare să încercăm propriile noastre fapte (6:4). Cele care înalță sinele (eul) sunt ele faptele legii, sau faptele dragostei după modelul lui Hristos ? Pavel a lucrat în dragoste în Galatia iar sfinții erau rodul lucrării sale, și se putea bucura de ei ca de rodul care îi aparținea. Alții s-au folosit de lucrarea apostolului pentru a se înălța pe ei și a-l exclude pe el. Să veghem ca faptele noastre să fie adevărate fapte creștine, care produc un rod de care să se poată bucura cineva. Căci fiecare este responsabil de lucrarea sa, și în acest sens, "fiecare își va purta propria povară". Aici cuvântul "povară" este diferit, în original, de cel tradus la fel prin "povară" la v. 2. În primul caz,  are sensul de o presiune care poate fi ușurată sau transferată asupra altuia. În acest v. 5, cuvântul "povară" implică o sarcină specială care trebuie purtată. Suntem fiecare responsabili de propria noastră lucrare și de rezultatul produs.

     7.5     Galateni 6:6

     "Cel care primește învățătură în Cuvânt să-i facă parte celui care-l învață, din toate bunurile".

     În final apostolul încheie îndemnul referitor la responsabilitatea noastră unii față de alții, amintindu-ne să ne gândim la nevoile celor care învață. Dragostea va căuta să răspundă cu bucurie la nevoile temporare ale celor care ne-au administrat "bunurile", "lucrurile bune" ale Duhului.

     7.6     Galateni 6:7-10

     "Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit ; căci ce seamănă omul, aceea va și secera. Căci cine seamănă în carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cine seamănă în Duhul, din Duhul va secera viață eternă. Dar să nu obosim făcând binele, căci, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, când avem ocazia, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței".

     Apostolul adaugă acum un avertisment solemn. El ilustrează guvernarea lui Dumnezeu pe drumul nostru prin această lume prin imaginea semănătorului și a secerătorului. Să nu ne înșelăm gândind că, pentru că suntem creștini prin harul lui Dumnezeu, vom scăpa de rezultatele nebuniei noastre din timpul acestei vieți. "Dumnezeu nu Se lasă batjocorit ; căci ce seamănă omul, aceea va și secera" (6:7). Pe de-o parte, dacă vom acționa potrivit cărnii vom suferi, chiar dacă îndurarea lui Dumnezeu poate atenua această suferință atunci când căderea este judecată. Pe de altă parte, acționând prin Duhul, vom avea parte de răsplata Lui strălucitoare nu doar aici jos, ci în viața eternă. De aceea, "să nu obosim făcând binele, căci, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală". Când există împotrivire sau certuri, riscăm să obosim, și să nu vedem puținul rezultat al "facerii binelui" ; dar să stăruim, așteptând "timpul potrivit" al lui Dumnezeu. "Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu cântec de bucurie. Cel care merge plângând, purtând sămânța de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-și snopii" (Ps. 126:5-6). Să căutăm deci să folosim toate ocaziile  de a "face bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței".

     7.7     Galateni 6:11

     "Vedeți cu ce litere mari (sau "ce scrisoare lungă") v-am scris cu mâna mea!"

     Încheind epistola sa, apostolul insistă către acești credincioși cu privire la grija sa profundă cu privire la ei, amintindu-le că a scris această scrisoare lungă cu propria sa mână, neurmând practica lui obișnuită de a-și scrie scrisorile prin altcineva și de a pune semnătura sa la sfârșit.

     7.8     Galateni 6:12-13

     "Toți câți doresc să aibă o înfățișare bună în carne, aceștia vă obligă să fiți circumciși, numai ca să nu fie persecutați pentru crucea lui Hristos. Căci nici ei înșiși, cei circumciși, nu păzesc legea, ci doresc ca voi să fiți circumciși, ca să se laude ei în carnea voastră". 

     Înainte de a încheia, el face din nou o scurtă referire la marele subiect al epistolei sale demascând o dată în plus caracterul și motivațiile celor care îi tulburau. El i-a avertizat deja că ei căutau să-i atragă de partea lor (4:17), animați de un duh de "glorie deșartă" (5:26) ; acum, el îi acuză în mod clar că "voiau să aibă o înfățișare bună în carne", și de a căuta să scape prin acest mijloc de "persecuția din cauza crucii lui Hristos". Deși circumciși, și făcându-se astfel pe ei înșiși răspunzători față de lege, ei nu păzeau legea. Dar insistând pentru ca alții să fie circumciși, îi legau de iudaism, căutând astfel să facă prozeliți iudei.

     7.9     Galateni 6:14

     "Dar departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume".

     Acționând astfel, acești oameni căutau să se laude cu o mărturisire religioasă care le aducea favoarea lumii care L-a lepădat pe Hristos, și le permitea astfel să scape de persecuție. În contrast izbitor, apostolul, care reprezenta adevărata poziție creștină, poate să spună : "Dar departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume". Pavel nu voia favoarea unei lumi care L-a răstignit pe Domnul, El care, în dragostea Sa, a murit pentru a-l mântui ; iar lumea nu voia un om care se lăuda în Domnul pe care ea L-a răstignit.

     7.10     Galateni 6:15-16

     "Căci, în Hristos Isus, nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o nouă creație. Și cât despre toți care vor umbla după această regulă, pace și îndurare peste ei și peste Israelul lui Dumnezeu!"

     Apostolul, realizând starea binecuvântată a poziției creștine așa cum este prezentată "în Hristos Isus", poate spune că pentru a intra în această poziție nu are importanță cu nimic de a fi un iudeu circumcis sau unul dintre națiuni necircumcis. Nu era vorba decât despre noua creație, în care aceste deosebiri pământești nu-și mai aveau locul.

     Umblând după această regulă - regula noii creații - înseamnă a răspunde prin credință la harul care ne-a chemat și să umblăm într-un mod consecvent cu acest har ca fiind morți față de lege, de carne și de lume (2:19 ; 5:24 ; 6:14). Pentru cei care umblă astfel, va fi pace și îndurare pe calea lor prin această lume, nu numai pentru credincioșii dintre națiuni, precum galatenii, dar și "peste Israelul lui Dumnezeu". Israelul după carne L-a răstignit pe Mesia al lor și s-a plasat sub judecată ; "Israelul lui Dumnezeu" era cu siguranță rămășița evlavioasă a națiunii (iudaice, n.t.) care, prin har, a crezut și s-a întors la Domnul. Îndurarea era peste ei.

     7.11     Galateni 6:17

     "În rest, nimeni să nu-mi facă supărare, căci eu port în trupul meu semnele Domnului Isus".

     După ce a dat astfel o mărturie fidelă despre adevăr și contrară acestei abateri grave de la Evanghelia pe care el a predicat-o, pentru a merge după o altă evanghelie care nu este o alta, apostolul poate pune pe orice om la provocarea de a-l tulbura acuzându-l că a căutat favoarea lumii iudaice sau națiunilor pentru a scăpa de persecuție. Dacă cineva ar îndrăzni să-l suspecteze de aceasta, nu avea decât să privească pe trupul său semnele care dădeau mărturie despre suferințele pe care le-a îndurat ca dovadă a fidelității sale față de Evanghelia pe care a predicat-o.

     7.12     Galateni 6:18

     "Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu duhul vostru, fraților! Amin".

     Simțind îndepărtarea de la adevăr profund de solemnă care se înrădăcinase în acești sfinți, apostolul încheie epistola sa fără niciunul din saluturile sale afectuoase obișnuite. El dorește totuși ca harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu ei.

      

    

      

 

                                              Epistola către Galateni

                                                                        - VI -

     Hamilton Smith

     6     Galateni 5

     6.1     Galateni 5:1

     "Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneți deci tari și nu vă prindeți din nou într-un jug al robiei!"

     Dacă, pe de-o parte, trebuie să "alungăm" robia, altfel spus să părăsim principiul care constă în a căuta de a obține binecuvântarea sub lege, ceea ce ne duce la robie, pe de altă parte, să veghem ca să "rămânem tari" în libertatea prin care Hristos ne-a eliberat ca să nu fim din nou "prinși într-un jug al robiei".

     6.2     Galateni 5:2-4

     "Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă veți fi circumciși, Hristos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc din nou oricărui om circumcis că este dator să împlinească toată legea. Voi, cei care vă îndreptățiți prin lege, sunteți lipsiți de orice folos de la Hristos; ați căzut din har".

     Apostolul îi avertizează acum pe acești credincioși dintre națiuni cu un limbaj foarte direct. El era apostolul ales pentru a predica Evanghelia națiunilor, și a fost folosit pentru binecuvântarea lor. Pentru aceste motive, cuvântul lui ar fi trebuit să aibă mai multă greutate asupra lor decât cel al altora. Pare să le reamintească de aceasta atunci când le spune : "Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă veți fi circumciși, Hristos nu vă va folosi la nimic" (5:2). A fi circumciși însemna că ei se puneau sub lege, ceea ce implica că, pentru a obține binecuvântarea, trebuia ca ei să păzească legea. În acest caz, ei se lipseau de binecuvântarea pe care harul o dă prin Hristos și lucrarea Lui. În ce privește experiența lor în viața practică, Hristos și lucrarea Lui era redus la nimic pentru ei. Ei căzuseră din har.

     6.3     Galateni 5:5-6

     "Căci noi, prin Duh, din credință, așteptăm speranța dreptății. Căci, în Hristos Isus nici circumcizia nu are vreo putere, nici necircumcizia, ci credința care lucrează prin dragoste".

     Apostolul prezintă apoi un rezumat foarte frumos al adevăratei stări creștine, în contrast cu starea celor care sunt sub lege. El este caracterizat de "speranță", "credință" și "dragoste".

     Noi nu lucrăm în speranța de a ne asigura binecuvântarea ; noi așteptăm gloria care ne este asigurată prin lucrarea lui Hristos. Nu dreptatea este cea pe care o așteptăm, ci împlinirea speranței care aparține celor care sunt deja îndreptățiți prin credința în Isus Hristos. Fiind îndreptățiți prin credință, "ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu" (Rom. 5:2). Dreptatea îmi dă gloria, nu doar har. Sub lege, dreptatea cerea ca eu să fiu lipsit de la glorie ; căci, nepăzind legea, "toți au păcătuit și nu au ajuns la glorie". Sub har, dreptatea cere ca cel credincios să meargă în glorie, la fel cum ea a spus deja cu privire la Hristos așezându-L în glorie (Ioan 16:10). Faptul că credincioșii sunt împreună cu El în glorie se datorează lui Hristos în virtutea lucrării Sale pe cruce.

     Prin arvuna Duhului, noi putem, încă de acum, să ne bucurăm mai înainte de binecuvântarea acestei speranțe. "În Hristos Isus", circumcizia nu poate să adauge nimic la binecuvântare, nici necircumcizia nu poate să împiedice binecuvântarea. Credinciosul, văzut în Hristos înaintea lui Dumnezeu, este în afara celor două cercuri - iudeu și păgân (națiuni). Aceasta poziție nu poate fi înțeleasă decât prin credință, iar credința "lucrează prin dragoste".

     6.4     Galateni 5:7-10

     "Voi alergați bine; cine v-a oprit, ca să nu fiți supuși adevărului? Convingerea aceasta nu vine de la Cel care vă cheamă. Puțin aluat dospește toată plămădeala. Eu am încredere în Domnul cu privire la voi, că nu veți gândi altfel; iar cel care vă tulbură va suporta judecata, oricine ar fi".

     În prima parte a epistolei, apostolul a arătat destul de clar că, întorcându-se la lege, acești credincioși s-au îndepărtat de la adevăr. De la versetul 7 până la sfârșitul epistolei el vorbește despre efectul acestui rău asupra umblării lor practice. El recunoaște că în trecut ei umblau bine (și chiar alergau), atunci când erau supuși adevărului. Dar au fost opriți plecând urechea la raționamentele învățătorilor falși care au adus tulburare în mijlocul lor. Efectul practic asupra umblării lor și asupra căilor lor a dovedit clar că acești tulburători nu erau conduși de Dumnezeu care ne-a chemat să "alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte" (Evrei 12:1). Să nu uităm că "puțin aluat dospește toată plămădeala" (Gal. 5:9). Orice îndepărtare de la adevăr, dacă nu este judecată, va conduce la o accentuare a declinului și la deteriorarea progresivă a întregului trup. Din nefericire ! starea creștinătății, cu amestecul ei de iudaism și creștinism , nu arată ea clar că aluatul galatenilor și-a făcut efectul asupra ei ? Privind pur și simplu la doctrina falsă, Pavel a prevăzut că acest aluat va sfârși prin coruperea întregului grup de creștini. Cu toate acestea, Domnul era mai presus de toate, și privind la Domnul îi dă încredere apostolului că acești sfinți vor ajunge în cele din urmă să ai aibă același gând ca el despre acești învățători și falsele lor învățături - gândul Domnului. Referitor la acești tulburători, apostolul era asigurat că vor trebui să poarte vina și judecata învățăturii lor distructive.

     Ce bine este pentru noi toți, în dificultățile care apar în sânul poporului lui Dumnezeu, de a privi dincolo de tulburări și de cei care tulbură, și de a-L vedea pe Domnul mai presus de toate, El care poate izbăvi pe poporul Său din toate cursele și de a Se ocupa de cei care produc tulburare.

     6.5     Galateni 5:11

     "Dar eu, fraților, dacă mai practic circumcizia, pentru ce mai sunt persecutat? Atunci poticnirea crucii a fost înlăturată".

     Apostolul atinge apoi ceea ce a făcut ca învățătura acestor tulburători să fie atât de subtilă. Am văzut deja că motivul lor de bază era să-i atragă către ei înșiși (4:17) ; acum aflăm că ei le-au prezentat sfinților o cale prin care le permitea să scape de orice persecuție și de înlăturare a poticnirii crucii. Pentru un iudeu religios, nimic nu era mai ofensator decât crucea, căci ea este condamnarea definitivă a omului înaintea lui Dumnezeu, dovada că legea este încălcată, și că omul este sub blestem. Predicarea Evangheliei care proclamă în harul suveran binecuvântarea prin credința în Hristos, ridica întotdeauna împotrivirea acelora care se încredeau în propriile lor fapte pentru a obține binecuvântarea. Apostolul a înțeles clar că dacă "ascultăm de adevăr", rezultatul va fi persecuția, oricât de diferite ar fi formele pe care le ia în timp.

     6.6     Galateni 5:12-15

     "De s-ar tăia chiar de tot (în sens de scrijelare, mutilare) cei care vă tulbură! Căci voi ați fost chemați la libertate, fraților; numai nu folosiți libertatea ca un prilej pentru carne, ci slujiți unii altora prin dragoste. Căci întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți! Dar, dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, vedeți să nu fiți mistuiți unii de alții".

     Văzând efectul rău al acestor învățători falși, apostolul nu poate decât să-și dorească ca acești tulburători  să fie tăiați din mijlocul sfinților. Dragostea lui pentru adevăr și pentru binele credincioșilor îl făcea intolerant față de cei a căror învățătură distrugea adevărul creștin, lipsind pe sfinți de adevărata libertate, și-i conducea la o practică care, nu doar că era incompatibilă cu creștinismul, dar care era și cu totul contrară legii la care ei se întorceau. "Căci întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt, în acesta : Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți". Ori, dacă legea cerea dragoste, ea nu dădea nicio capacitatea de a răspunde la cererile ei ; și, fiind sfântă, ea nu putea decât să condamne, fiindcă am eșuat cu toții în a răspunde la cererile ei.

     În contrast cu legea, creștinismul ne dă o natură nouă  care îi place să asculte și să facă voia lui Dumnezeu, și ne dă o putere nouă, Duhul Sfânt, pentru a împlini dorințele naturii noi. Aceasta este libertatea, dar ea nu trebuie să fie folosită, de fapt, ca o ocazie pentru înălțarea cărnii, ci să ne slujim unii altora. Carnea îi place să fie slujită ; dar dragostea se bucură să slujească. Dreptatea proprie care caută să se înalțe prin faptele sale nu are nici dragoste, nici compasiune pentru ceilalți. Așa cum acești tulburători au căutat să-i ridice pe sfinți împotriva apostolului pentru a-i atrage de partea lor (4:17), la fel îngâmfarea cărnii va conduce întotdeauna la a căuta greșeli și la a denigra pe ceilalți, în efortul de a se înălța pe sine. Acest fel de comportament duce în mod inevitabil la conflicte și la certuri în poporul lui Dumnezeu. Și odată ce frații au început să se muște și să se mănânce unii pe alții, ar trebui "să ia seama", căci, dacă acest duh nu este judecat, aceasta nu va întârzia să fie mistuiți unii de alții. Din nefericire! câte grupuri din poporul lui Dumnezeu s-au destrămat și au fost împrăștiate de indivizi în conflict unii cu alții, insultându-se unii pe alții,  în loc să slujească unii altora în dragoste.

     6.7     Galateni 5:16-17

     "Spun dar: umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii. Deoarece carnea poftește împotriva Duhului și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați dori".

     Ni se reamintește acum că nu putem scăpa de poftele cărnii decât umblând prin Duhul. Duhul Sfânt este aici pentru a-L glorifica pe Hristos ; carnea caută orice ocazie pentru a-și satisface mândria înălțându-se pe sine. Prin urmare, carnea este opusă Duhului și Duhul cărnii. Dacă umblăm prin Duhul - gândim, vorbim și acționăm prin Duhul - vom fi eliberați de a face lucrurile care ne sunt naturale ca oameni căzuți.

     Apostolul nu spune că dacă umblăm prin Duhul, carnea nu va fi în noi, nici că ea va înceta să poftească sau va fi într-un anume fel modificată, ci, dacă umblăm prin Duhul, nu vom împlini poftele ei. S-a spus pe bună dreptate : "Carnea caută să ne împiedice când vrem să umblăm prin Duhul, iar Duhul Se împotrivește lucrării cărnii pentru a o împiedica să realizeze ceea ce își dorește" (JND).

     6.8     Galateni 5:18

     "Dar, dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub lege".

     Mai mult, dacă suntem conduși de Duhul, nu suntem sub lege. Duhul a venit să ia din ce este al lui Hristos și să ne facă cunoscut (Ioan 16:14). El ne va conduce să ne preocupăm cu Hristos, Cel care a murit și a înviat pentru noi. Duhul nu ne va conduce sub o lege care ne impune cerințe pe care nu le putem împlini, ci sub influența unei dragoste care depășește orice cunoștință și căreia natura cea nouă îi place să răspundă.

     6.9     Galateni 5:19-21

     "Și sunt arătate faptele cărnii, care sunt: curvie, necurăție, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmășii, certuri, gelozii, mânii, neînțelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora, despre care vă spun dinainte, după cum am spus și mai înainte, că cei care fac unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu".

     În ultimele versete ale capitolului, apostolul pune în contrast faptele cărnii cu roada Duhului. Se pare că el rezumă faptele cărnii în șapte rubrici :

    - Prima, face referire la pofta cărnii : "curvie, necurăție, destrăbălare" ;

    - A doua, superstiția cărnii : "idolatrie" și "vrăjitorie" ;

    - A treia, răutatea cărnii : "vrăjmășii" care duc la "certuri" ;

    - A patra, gelozia cărnii : "gelozia" care duce la "mânii" și la "neînțelegeri" ;

    - A cincea, raționamentele cărnii, care duc la "neînțelegeri", la "dezbinări" și la secte" (școli     de opinie ;

    - A șasea, iubirea de sine a cărnii, ducând la "invidii" și la "ucideri" ;

  - A șaptea, atitudinea lumească a cărnii, ducând la "beții", la "chefuri", și la "lucruri     asemănătoare acestora". 

     Acesta este caracterul îngrozitor și de neschimbat al cărnii, iar cei care trăiesc în aceste rele nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

     Știind că avem în noi carnea, și că ea nu se schimbă niciodată, trebuie să ne temem de erupția celor mai oribile păcate, astfel încât, prin puterea Duhului, sufletele noastre să fie preocupate cu Isus, privind la El pentru a primi har în fiecare clipă.

     6.10     Galateni 5:22-23

     "Dar roada Duhului este : dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare; împotriva unora ca acestea nu este lege". 

     Dacă umblăm prin Duhul, nu doar că vom fi păziți de "faptele cărnii", dar vom realiza "roada Duhului". Carnea are "faptele" sale, dar ea nu produce niciun rod pentru Dumnezeu. Duhul produce atât fapte bune, cât și rod ; totuși, în acest pasaj apostolul nu vorbește despre fapte, ci despre frumosul caracter creștin de unde decurge orice adevărată faptă bună. Nu toți avem un dar, nici nu suntem toți chemați să fim învățători și predicatori, sau să facem lucrări mari. Dar "roada Duhului" este posibilă pentru toți, de la cel mai tânăr la cel mai în vârstă dintre sfinți, și prezintă condiția esențială pentru orice slujire adevărată.

     "Dragoste", "bucurie" și "pace" prezintă experiența interioară a sufletului - "îndelungă-răbdare" și "facere de bine (sau "bunăvoință"), atitudinea sufletului față de ceilalți - "bunătate" și "credincioșie", calități care ar trebui să ne motiveze în modul nostru de a acționa cu ceilalți - "blândețe" și "înfrânare" sunt calități care ne fac să-i considerăm pe ceilalți cu răbdare, în contrast cu aroganța cărnii.

     Nu există lege împotriva acestor calități care ne fac să semănăm cu Hristos. Legea nu poate controla carnea și nu poate produce roada binecuvântată a Duhului, dar aceasta nu înseamnă că legea se opune acestor excelente calități.

     6.11     Galateni 5:24-26

     "Iar cei ai lui Hristos au răstignit carnea împreună cu patimile și cu poftele ei. Dacă trăim în Duh, în Duh să și umblăm. Să nu căutăm glorie deșartă, provocându-ne unii pe alții, invidiindu-ne unii pe alții".

     Mai mult, cei care sunt ai lui Hristos au răstignit carnea cu patimile și cu poftele ei. Adevărata poziție creștină este de a accepta crucea lui Hristos ca judecată a lui Dumnezeu asupra cărnii, ca să nu mai trăim potrivit cărnii, ci "în Duh". Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Umblând astfel, nu vom fi doritori de glorie deșartă, provocându-i pe sfinți prin invidie unii față de alții.

        

       

 

                                                Epistola către Galateni

                                                                       - IV -

     Hamilton Smith

     5     Galateni 4

     5.1     Galateni 4:1-5

     "Spun dar: cât timp moștenitorul este copil, nu se deosebește cu nimic de rob, deși este stăpân peste toate; ci este sub păzitori și administratori, până la timpul rânduit de tatăl. Așa și noi, când eram copii, eram înrobiți sub cunoștințele elementare ale lumii; dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea".

     După ce a arătat diferența dintre lege și promisiune, și relația uneia cu alteia, apostolul pune acum în contrast condiția credincioșilor în creștinism cu cea a credincioșilor iudei evlavioși sub lege. În timpul perioadei legii, au existat de fapt adevărați copii ai lui Dumnezeu, după cum știm din Ioan 11:52 ; dar ei erau risipiți și nu-L cunoșteau pe Dumnezeu ca Tatăl lor, nici relația lor ca fii.

     Pentru a ilustra această condiție, apostolul îi compară cu un copil care este moștenitorul unei mari moșteniri : când este încă în copilărie, el este sub tutori și administratori, și trebuie să asculte. În această privință, el este ca un rob, deși este stăpânul tuturor. Într-un mod asemănător, credincioșii sub lege erau ținuți într-un duh de robie după principiile care marcau lumea. Într-adevăr, orice om natural poate să înțeleagă o lege care spune ceea ce trebuie să facem și să nu facem, și că binecuvântarea noastră depinde de ascultarea de această lege. Acesta este un principiu pe baza căruia lumea caută să-și rezolve toate problemele sale. Aceasta este, însă, o robie pentru credincios ; căci în timp ce ne constrânge să ascultăm pentru a obține binecuvântarea, nu ne dă putere să împlinim cerințele legii. Mai mult, nu ne dă cunoștința inimii Tatălui, nici intrarea la Tatăl - sursa oricărei binecuvântări.

     Totul a fost schimbat cu "împlinirea timpului". Împlinirea timpului, sau plinătatea timpului, nu a venit atunci când omul a manifestat pe deplin răul din inima sa și a eșuat în întregime în a-și împlini responsabilitățile sale ? Atunci când a fost demonstrat că "toți au păcătuit și nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu", și că totul s-a sfârșit de partea omului, atunci Dumnezeu a acționat în harul Său suveran trimițându-L pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege. 

     Întregul adevăr cu privire la Persoana lui Hristos este prezentat în acest scurt verset 4 : El este Fiul, adică o Persoană divină ; El este născut din femeie, adică om adevărat ; El este născut sub lege, adică El a luat asupra Sa responsabilitatea celor care sunt vii pe pământ înaintea lui Dumnezeu.

     Iată deci pe Cineva care L-a cunoscut pe Tatăl, și care poate să-L reveleze pe Tatăl, căci este Fiul. De asemenea, iată pe Cineva care poate să răscumpere pe om din robia legii, căci El a devenit Om sub lege, și El a păzit în mod perfect legea pe care omul a încălcat-o, și deci legea nu are nimic ce să-I impute. El era deci potrivit să împlinească marea lucrare de răscumpărare luând locul celor care erau sub blestemul unei legi încălcate. Aceasta El a făcut la cruce, - binecuvântat să fie Numele Său - iar rezultatul este că credincioșii sunt răscumpărați de condamnarea legii. Legea nu mai poate să spună credinciosului : "tu ai poftit trebuie să mori" ; căci credinciosul poate arăta spre cruce și să spună : "Este adevărat că am încălcat legea și am căzut sub blestemul ei, dar a murit Hristos și eu sunt răstignit împreună cu El ; prin urmare, eu sunt mort față de lege și răscumpărat din blestemul ei".

     Cerințele legii fiind satisfăcute, calea este liberă pentru ca credinciosul să intre în binecuvântarea de fiu, după cum zice expresia "primirea înfierii" ("ca să primim înfierea"), care implică nu doar primirea binecuvântării de a fi un copil, ci binecuvântarea de a fi introdus în poziția de libertate și de favoare care aparține unui moștenitor.

     5.2     Galateni 4:6-7

     "Dar, pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis de la Sine în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, Tată! Astfel, nu mai ești rob, ci fiu; iar dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu".

     Apoi, fiind dată poziția de fiu, avem și Duhul. Nu primim Duhul pentru a face din noi fii; ci fiind fii, ne este dat Duhul pentru a ne da bucuria conștientă a relației, astfel că putem spune "Ava, Tată".

     Mai mult, dacă suntem fii, suntem și moștenitori ai lui Dumnezeu. Gloria moștenirii se află înaintea noastră, dar încă de acum putem să ne bucurăm de relația în care suntem aduși cu Tatăl.

     În aceste versete apostolul pune înaintea noastră :

     -  în primul rând, întruparea prin care Hristos a venit în contact cu toți oamenii ca "născut din femeie", și în contact cu iudeii ca "născut sub lege" ;

    -  În al doilea rând, răscumpărarea,  prin care, datorită lucrării lui Hristos, credincioșii sunt răscumpărați din blestemul unei legi încălcate, și 

      -  în al treilea, venirea Duhului Sfânt pentru a ne conduce în binecuvântarea poziției noastre ca fii. 

     Este bine să observăm cum este păstrată gloria Persoanei lui Hristos, ca Fiu. În mod continuu de-a lungul veacurilor, Persoana lui Hristos a fost atacată, și relația Sa eternă de Fiu a fost negată, pretinzându-se că El nu a devenit Fiu decât la nașterea Sa. În efortul de a menține această eroare, s-a susținut că cuvântul "trimis" de la v. 4 se referă la Hristos ca trimis după ce a fost născut în lume. Este deci bine de remarcat că o expresie exact asemănătoare este folosită la v. 6 cu privire la Duhul Sfânt. Nimeni nu ar îndrăzni să pretindă că atunci când citim "Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său" (4:6), aceasta înseamnă că Sfântul Duh nu a fost trimis din cer, și că aceste cuvinte nu se aplică decât după venirea Lui pe pământ. Nu este evident, pentru cineva care se supune Cuvântului, că Duhul Sfânt "trimis" din cer (v. 6) era deja Duhul înainte de a veni pe pământ ? În același fel, nu dovedește și v. 4 că Fiul a fost trimis din cer, și că El era Fiu înainte de a deveni Om?

     5.3     Galateni 4:8-11

     "Atunci însă, în adevăr, necunoscându-L pe Dumnezeu, erați robiți acelora care, din fire, nu sunt dumnezei. Dar, acum, după ce L-ați cunoscut pe Dumnezeu sau, mai degrabă, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă întoarceți din nou la cunoștințele elementare slabe și sărace, cărora încă doriți să le fiți robi din nou? Voi respectați zile și luni și timpuri și ani! Mă tem pentru voi, ca nu cumva să mă fi ostenit în zadar pentru voi".

     După ce a descris libertatea credincioșilor din perioada creștină, în contrast cu robia copiilor lui Dumnezeu sub lege, apostolul îi întreabă pe acești sfinți din Galatia cu privire la nebunia lor de a se îndepărta de o astfel de binecuvântare pentru a se întoarce la robia legii. A fost un timp când "nu L-au cunoscut pe Dumnezeu" și erau robiți celor cărora chiar firea lor le spunea că "nu sunt dumnezei". Prin har au fost aduși la libertatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tată, și mai mult, de a fi cunoscuți de Dumnezeu ca fii. Ce nebunie imensă să te întorci în robie întorcându-te la elementele slabe și mizerabile ale lumii ! Ei țineau zile și luni, timpuri și ani, ca și cum binecuvântarea ar putea fi asigurată prin efectuarea unui ritul exterior la dispoziția omului natural, fie iudeu, fie păgân. Este adevărat că în epistola către Romani apostolul îndeamnă pe credincioșii dintre națiuni să aibă îngăduință față de credincioșii iudei care continuau să țină anumite zile speciale și refuzau anumite cărnuri. Dar aici, el arată că, pentru cineva dintre națiuni, a se întoarce la un sistem unde se țineau anumite zile și ceremonii, însemna o întoarcere, nu doar la iudaism, ci la idolatria păgână.

     Dacă apostolul ar fi considerat pe acești galateni doar în lumina a ceea ce ei făceau, avea motive să se îndoiască dacă erau cu adevărat creștini, căci nu este nevoie să fii convertit pentru a ține zile și timpuri. Aceasta este o atenționare solemnă pentru creștinătatea care a căzut atât de mult în eroarea galatenilor întorcându-se la ceremoniile exterioare și respectă zile declarate sfinte de către oameni. Rezultatul prevăzut de apostol este următorul, și anume că creștinătatea a căzut atât de mult, nu doar într-o formă iudaică, dar și în idolatria păgânismului cu adorarea sfinților și închinarea la imagini.

     5.4     Galateni 4:12-18

     "Vă rog, fraților, fiți ca mine, căci și eu sunt ca voi: nu m-ați nedreptățit cu nimic. Dar știți că în slăbiciunea cărnii v-am vestit Evanghelia la început; și n-ați disprețuit, nici n-ați respins cu dezgust ispita mea, care era în carnea mea, ci m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus. Care era deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost posibil, v-ați fi scos ochii voștri și mi i-ați fi dat. Am devenit deci vrăjmașul vostru, vorbindu-vă adevărul? Nu în mod drept sunt ei zeloși pentru voi, ci doresc să vă despartă de mine, ca să fiți zeloși pentru ei. Dar este bine să fiți zeloși întotdeauna în ceea ce este bine, și nu numai când sunt eu prezent la voi".

     După ce i-a întrebat cu privire la nebunia lor, acum el îi roagă cu dragoste. Îi roagă să fie ca el, căci, deși prin naștere a fost iudeu sub lege, a devenit precum galatenii, eliberat de lege. A asculta de falșii învățători ar fi putut, din nefericire, să-i facă să-și schimbe gândurile față de el, apostolul, și a începe a-i reproșa că a părăsit legea ca mijloc de binecuvântare ; dar el nu considera că aceste reproșuri și insulte erau o atingere a reputației sale ca creștin.

     Le amintește apoi dragostea lor pentru el când, la început, a venit să predice Evanghelia printre ei. În acele zile, ei l-au primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus, în ciuda faptului că el a fost printre ei în slăbiciune, fără "cuvintele convingătoare ale înțelepciunii" (1 Cor. 2:4) care ar fi scos în evidență omul natural (firesc, n.t.). Mai mult, ei nu l-au disprețuit din cauza slăbiciunii sale fizice. Dragostea lor pentru el era de așa natură încât, dacă ar fi fost posibil, i-ar fi dat proprii lor ochi pentru a remedia infirmitățile lui trupești.

     Unde era deci fericirea acelor timpuri a dragostei lor de la început ? El le-a predicat atunci adevărul, și continuă acum să le spună adevărul prin epistola sa. Îl socotesc ei ca pe un vrăjmaș datorită faptului că el pune adevărul înaintea lor ?

     Din nefericire ! trista realitate era că în mijlocul lor unii căutau să-i întoarcă pe acești sfinți împotriva apostolului pentru a se înălța pe ei înșiși. Râvna lor nu era pentru adevăr, nici pentru sfinți, ci pentru ei înșiși. Carnea este de așa natură că, sub o formă de zel pentru poporul Domnului, se poate ajunge să înjosească pe ceilalți pentru a se înălța pe sine, dacă harul lui Dumnezeu nu intervine. Râvna pe care au arătat-o față de apostol atunci când era prezent printre ei era ceva bun, dar ar fi fost foarte bine dacă ar fi stăruit în absența lui.

     5.5     Galateni 4:19-20

     "Copilașii mei, pentru care din nou simt durerile nașterii, până când Hristos va lua chip în voi: și aș dori să fiu prezent la voi acum și să-mi schimb glasul, căci sunt nedumerit cu privire la voi". 

     Cu toate acestea, dacă sentimentele lor s-au schimbat față de apostol, afecțiunile lui față de ei nu s-au schimbat. La început L-a predicat pe Hristos în mijlocul lor cu o râvnă profundă, și la fel era acum, în durerile nașterii pentru a-i readuce la dragostea lor de la început, și pentru ca Hristos să aibă din nou locul cuvenit în inimile lor. În acest scop, el ar fi dorit să fie în mijlocul lor, și să le vorbească cu totul diferit. Până atunci, el era nedumerit cu privire la ei, și era deci constrâns să le vorbească foarte direct.

     5.6     Galateni 4:21-26

     "Spuneți-mi, voi, care doriți să fiți sub lege, nu ascultați de lege? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea roabă și unul din cea liberă. Dar cel din femeia roabă a fost născut după carne, iar cel din femeia liberă, prin promisiune; lucrurile acestea sunt spuse în pilde, căci acestea sunt două legăminte: unul de pe Muntele Sinai, născând pentru robie, care este Agar. Căci Agar este Muntele Sinai, în Arabia, și corespunde Ierusalimului de acum, și ea este în robie cu copiii ei; dar Ierusalimul de sus este cea liberă, care este mama noastră".

     Apostolul apelează acum la legea însăși pentru a arăta nebunia întoarcerii la ea. Dacă ei nu voiau să audă Evanghelia, nici să asculte pe apostol, să asculte cel puțin legea la care ei se întorceau. Apostolul amintește mai întâi timpul lui Avraam și folosește două fapte din istoria sa ca o alegorie (pildă, n.t.) pentru a ne arăta contrastul dintre robia unui credincios sub lege și libertatea unui credincios sub har. Avraam a avut doi fii din femei diferite, una roabă, cealaltă femeie liberă. Fiul roabei a fost "născut după carne", în întregime potrivit cu voința omului. Cel din femeia liberă a fost născut prin intervenția suverană a lui Dumnezeu.

     Aceste două femei reprezintă două legăminte ; legământul legii face ca binecuvântarea să depindă de împlinirea de către om a ceea ce legământul îl angajează (sau îl obligă, n.t.) ; în legământul promisiunii, binecuvântarea omului depinde în întregime de harul suveran al lui Dumnezeu. Mai mult, cei doi fii reprezintă două stări care rezultă din aceste legăminte : una, o stare de robie, și cealaltă, o stare de libertate. În plus, aceste două legăminte și stările care rezultă din ele sunt legate de Muntele Sinai unde a fost dată legea, și de Ierusalimul de sus de unde harul suveran se revarsă peste lume.

     5.7     Galateni 4:27

     "Căci este scris: Bucură-te, tu, cea stearpă, care nu naști! Izbucnește de bucurie și strigă, tu, care nu ai durerile nașterii! Căci mulți sunt copiii celei părăsite, mai mulți decât ai celei care are soț".

     Ierusalimul pământesc, și copiii lui, care se lăudau cu legea, căzuse prin lege în robie, și după ce au încălcat legea, devenise părăsită (4:27 ; Isaia 54:1). Cu toate acestea, este citat profetul Isaia pentru a arăta că, în timpul părăsirii sale, vor fi mai mulți copii decât atunci când cetatea era recunoscută ca centrul pământesc al lui Dumnezeu. Nu vrea să spună aceasta că chiar cetatea care a demonstrat vinovăția omului, avea să devină locul din care Evanghelia harului lui Dumnezeu  se va răspândi în întreaga lume ? Domnul a spus apostolilor Săi să se "predice în Numele Său pocăința și iertarea de păcate la toate națiunile, începând de la Ierusalim" (Luca 24:47).

     5.8     Galateni 4:28-31

     "Iar voi, fraților, sunteți copii ai promisiunii ca Isaac. Dar, după cum atunci cel care a fost născut după carne îl persecuta pe cel care era născut după Duh, așa și acum. Dar ce spune Scriptura? Izgonește pe femeia roabă și pe fiul ei, căci fiul cele roabe nu va moșteni nicidecum cu fiul celei libere. Astfel deci, fraților, noi nu suntem copii ai celei roabe, ci ai celei libere".

     Întorcându-se la alegoria sa, apostolul spune că cei credincioși sunt acum ca Isaac, copii ai promisiunii. Ori, s-a întâmplat că în ziua când Isaac a fost înțărcat, Ismael l-a batjocorit, și acum, de asemenea, cel care este născut după carne și sub robia legii, vrea să persecute pe cel care este născut după Duh și în libertatea harului. Carnea și Duhul sunt totdeauna în opoziție. Cum era în casa lui Avraam, așa este în lume, și chiar în inima credinciosului, a celui sfânt. Iudeii religioși l-au persecutat întotdeauna pe apostol. Legământul legii și starea de robie, reprezentate prin roabă și fiul ei, trebuie să fie alungate ; căci noi nu suntem copii ai celei roabe, ci ai celei libere.

     

                                                Epistola către Galateni

                                                                         - III -

     Hamilton Smith

     4     Galateni 3

     4.1     Galateni 3:1

     "O, galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost înfățișat răstignit?"

     Apostolul a arătat că întorcându-se la lege, galatenii puneau deoparte lucrarea lui Hristos și desconsiderau gloria Persoanei Sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Acționând astfel era atât de nefiresc, încât părea că au fost vrăjiți, căci ei negau practic adevărul crucii, marele fapt central al Evangheliei care le-a fost vestit când apostolul L-a pus înaintea lor pe Hristos răstignit.

     Pe de altă parte, întorcându-se la lege nu doar că Îl puneau deoparte pe Hristos, dar ignorau de asemenea prezența Duhului Sfânt și revigorau carnea. Diavolul este opusul lui Hristos - lumea Tatălui - carnea Duhului. Astfel, în capitolele care urmează, avem în permanență Duhul și carnea puse în opoziție unul față de celălalt (3:3 ; 4:29 ; 5:16-17 ; 6:8). Pentru a demonstra nebunia de a ignora Duhul și a revigora carnea întorcându-se la lege, apostolul, pe parcursul epistolei, insistă în mod special asupra binecuvântărilor în care Duhul ne-a condus, și asupra gravității caracterului cărnii și a răului la care ea ne expune. El începe acest nou subiect căutând să atingă conștiința acestor sfinți prin patru întrebări pătrunzătoare în legătură cu Duhul Sfânt.

     4.2     Galateni 3:2

     "Numai aceasta doresc să aflu de la voi: pe principiul faptelor legii ați primit Duhul, sau din auzirea credinței?"

     În primul rând, el întreabă pe ce bază au primit acest mare dar al Duhului ? Era "pe principiul faptelor legii ați primit Duhul, sau din auzirea credinței?", altfel spus "prin faptele legii sau prin ceea ce credința a auzit" ? El nu pune la îndoială faptul că au primit Duhul, ci întreabă dacă Duhul a fost primit datorită a ceea ce au făcut - faptele lor - ar fi atunci faptele legii. Sau pur și simplu prin credința în Hristos mort și înviat ? Scriptura arată clar că cel pecetluit cu Duhul, este păcătosul care crede în Hristos, credinciosul. Astfel, apostolul, scriind credincioșilor din Efes, poate să le spună vorbind despre Hristos : "în care și voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii" (Efes. 1:13).

     4.3     Galateni 3:3

     "Așa de fără minte sunteți? După ce ați început prin Duhul, acum sfârșiți în carne?"

     În al doilea rând, după ce au început viața lor creștină în puterea acțiunii Duhului Sfânt, aveau să se întoarcă acum la lege, ca și cum prin propriile lor eforturi ar putea să umble în mod potrivit ca creștini ? Legea se aplică omului în carne ; întorcându-se deci la lege, nu doar că ignorau pe Duhul Sfânt, dar revigorau carnea și căutau perfecțiunea în și prin carne.

     4.4     Galateni 3:4

     "În zadar ați suferit atâtea? dacă, chiar în zadar!"

     În al treilea rând, tot ceea ce au suferit ei pentru dragostea adevărului, era chiar în zadar ? Persecuția pe care ei au suferit-o venise în principal de la iudei care, căutând să păstreze legea, L-au răstignit pe Hristos și s-au împotrivit Duhului. Dacă acești sfinți din Galatia se întorceau la lege, iudeii nu mai aveau niciun subiect de dispută cu ei ; persecuția ar fi fost inutilă și, cu siguranță, avea să înceteze.

     4.5     Galateni 3:5

     "Cel care vă dă deci Duhul și face lucrări de putere între voi pe principiul faptelor legii, sau din auzirea credinței?"

     În al patrulea rând, între ei au avut loc minuni ale puterii divine. Aceste manifestări de putere erau ele rezultatul ținerii legii, sau erau rezultatul credinței în puterea lui Dumnezeu ?

     4.6     Galateni 3:6-9

     "Așa cum Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca dreptate. Să știți deci că cei care sunt pe principiul credinței, aceștia sunt fii ai lui Avraam; și Scriptura prevăzând că Dumnezeu va îndreptăți națiunile pe principiul credinței, i-a vestit dinainte lui Avraam Evanghelia: În tine vor fi binecuvântate toate națiunile. Astfel că cei care sunt pe principiul credinței sunt binecuvântați împreună cu credinciosul Avraam".

     Răspunsul la aceste întrebări era simplu. Toate binecuvântările pe care ei le-au primit, a căror încununare era darul Duhului Sfânt, toate suferințele pe care ei le-au îndurat, și orice manifestare a puterii divine în mijlocul lor, erau rezultatul primirii Evangheliei despre Isus și auzirii ei prin credință.

     O mărturie din partea lui Dumnezeu, primită prin credință, a fost întotdeauna singura bază prin care sufletele au ajuns la binecuvântarea lui Dumnezeu. Avraam este un exemplu remarcabil al unuia care, în timpul Vechiului Testament, a primit binecuvântarea prin credință. Mai mult, istoria lui Avraam arată că înainte de darea legii, și deci cu totul în afara legii, Dumnezeu a binecuvântat omul pe principiul credinței. Cazul lui Avraam este cu atât mai convingător pentru că el era, mai mult decât oricare altul, foarte apreciat de iudei. Chiar cel care apărătorii legii se lăudau că-l au ca tată (Ioan 8:39), a fost binecuvântat fără lege, pe baza credinței sale. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i-a fost socotit ca fiind o condiție dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Rezultă că doar cei care sunt binecuvântați pe principiul credinței sunt adevărații fii ai lui Avraam. Aceasta este mărturia Scripturii care, prevăzând că Dumnezeu va îndreptății națiunile pe principiul credinței, care a anticipat Evanghelia atunci când cuvântul a venit la Avraam : "În tine vor fi binecuvântate toate națiunile". Astfel, cei care sunt pe principiul credinței sunt binecuvântați împreună cu credinciosul Avraam.

     4.7     Galateni 3:10

     "Căci toți cei care sunt pe principiul faptelor legii sunt sub blestem, căci este scris: Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă".

     Am văzut în istoria lui Avraam că Vechiul Testament anticipează clar binecuvântările care vor veni peste națiuni pe principiul credinței : vom vedea acum că Scriptura este la fel de explicită cu privire la mărturia pe care a dat-o Dumnezeu prin Moise, atunci când el a zis : "Blestemat să fie cel care nu va întări cuvintele legii acesteia, ca să le facă" (Deut. 27:26). Este evident că nimeni nu a stăruit în a face toate lucrurile cerute de lege ; mărturia lui Moise nu poate deci decât să conducă la concluzia că întoarcerea la lege pentru binecuvântare, înseamnă punerea sub blestem. S-a spus : "Legea cere ; ea cere oamenilor s-o țină ; ea trebuie să fie ascultată : dar ea nu dă nici o natură (în contrast cu natura cea nouă, n.t.) care să dorească s-o țină, nici putere s-o facă".

     4.8     Galateni 3:11-12

     "Iar că prin lege nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că cel drept va trăi pe principiul credinței; iar legea nu este pe principiul credinței; ci: acela care va face acestea va trăi prin ele". 

     Am văzut mărturia dată de Moise, legiuitorul. Dar profeții ce zic ? Mărturia lor este la fel de clară, căci Habacuc afirmă că "cel drept va trăi prin credință" (Hab. 2:4). Ori, este evident că legea nu este din credință, căci ea zice : "Omul dacă le va împlini (lit. le va face), va trăi prin ele" (Lev. 18:5).

     4.9     Galateni 3:13-14

     "Hristos ne-a eliberat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi (căci este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la națiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credință, promisiunea Duhului".

     Mai presus de toate, Hristos ne-a eliberat din blestem făcându-Se blestem pentru noi ; căci este scris : "Blestemat este oricine este atârnat pe lemn" (Deut. 21:23). Hristos a purtat blestemul nostru pentru ca noi să primim binecuvântarea și promisiunea Duhului, prin credința în Hristos.

     Astfel, întoarcerea la lege pentru binecuvântare înseamnă a ignora exemplul pe care Scriptura ni-l dă prin Avraam, înseamnă a închide ochii la mărturia dată prin Moise, legiuitorul, de a ignora mărturia Habacuc, profetul, și ce este și mai grav, este de a nu-L lua în seamă pe Hristos.

     4.10     Galateni 3:15-16

     "Fraților (vorbesc în felul omului), nimeni nu desființează un legământ confirmat, chiar al unui om, nici nu adaugă la el. Iar promisiunile au fost rostite lui Avraam și seminței lui. Nu spune: și semințelor, ca multora, ci ca uneia: și Seminței tale, care este Hristos".

     Pe parcursul capitolului am văzut relația dintre lege și promisiune, și adevărata utilitate a legii. Ne este amintit că promisiunea binecuvântării pentru națiuni pe principiul credinței a fost făcută lui Avraam și seminței sale. Apostolul citează cuvintele Domnului(*) adresate lui Avraam după ce l-a oferit pe fiul său Isaac și, în imagine, l-a primit dintre morți. El are grijă să arate că sămânța despre care vorbește Scriptura este Hristos, al cărui tip era Isaac atunci când a fost oferit (Gen. 22:17-18).

     (*) Peste tot unde cuvântul "Domnul" este scris cu litera "D" (caracter italic), "Domnul", se face referire la cuvântul din ebraică "Yahve", redat în fr. "L'Eternel ; în en. "Lord" ; în ger. "Jehova" (n.t.). 

     4.11     Galateni 3:17-18

     "Dar eu spun aceasta, că legea care a venit după patru sute treizeci de ani nu anulează un legământ confirmat mai înainte de Dumnezeu, astfel încât să facă promisiunea fără putere. Căci dacă moștenirea este pe principiul legii, nu mai este pe principiul promisiunii; dar Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune".

     Această promisiune a fost făcută lui Avraam cu 430 de ani înainte ca să fie dată legea. Oricare ar fi fost scopul legii, este evident că ea nu putea să pună deoparte promisiunea necondiționată a lui Dumnezeu care era înainte de ea. Ori, dacă moștenitorul binecuvântării era prin lege, promisiunea ar fi fost făcută fără efect. Acest lucru este imposibil căci Dumnezeu nu Se poate întoarce de la cuvântul Său.

     4.12     Galateni 3:19-20

     "Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza călcărilor de lege(*), până când urma să vină Sămânța căreia I s-a făcut promisiunea, rânduită(**) prin îngeri(***), prin mâna unui mijlocitor(****). Iar mijlocitorul nu este al unuia singur, însă Dumnezeu este Unul singur".

     - v. 19 (*) : adică cu scopul de a scoate în evidență răul ; (**) : "rânduită" se referă la lege ; (***) : vezi Fapte 7:53 ; (****) : adică Moise.

     Deoarece binecuvântarea este asigurată prin harul suveran al lui Dumnezeu care a făcut o promisiune necondiționată, atunci la ce servește legea ? Ea a intervenit pentru a demonstra că omul este păcătos, și că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt care nu poate să treacă cu vederea păcatul. Legea dovedește că dacă Dumnezeu acordă binecuvântarea prin harul Său suveran, El nu o face în detrimentul dreptății. Astfel, legea ridică chestiunea dreptății, atât dreptatea oamenilor, cât și dreptatea lui Dumnezeu. Ea cere dreptate din partea omului spunându-i că singura sa cale spre o relație cu Dumnezeu, și cu semenii săi este de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima sa și din tot sufletul său și cu tot cugetul său, și pe aproapele său ca pe sine însuși (Luca 10:27). Dar cine a făcut aceasta în afară de Domnul nostru Isus Hristos ? Legea demonstrează deci că suntem păcătoși.

     După ce a dovedit că nu avem nicio dreptate, legea continuă să demonstreze că sufletul care păcătuiește trebuie să moară, și că astfel dreptatea lui Dumnezeu cere judecata păcătosului. Legea a fost adăugată pentru a demonstra că suntem călcători (ai legii, n.t.) (adică călcători ai poruncilor). Ea a fost promulgată prin îngeri, care nu L-au revelat în mod direct pe Dumnezeu în toată gloria dragostei Sale și a harului Său, deși ei au făcut cunoscută Măreția Sa. Mai mult, legea nu era ca promisiunea care depindea în mod direct de Dumnezeu care a făcut această promisiune. Ea a fost dată printr-un mijlocitor, ceea ce presupune două părți, și care implică, ca binecuvântarea propusă, să depindă de fidelitatea celor două părți în executarea condițiilor. Moise, mijlocitorul, a făcut cunoscut condițiile legii potrivit cărora binecuvântarea depindea de ascultare. La prima vedere, poporul a acceptat aceste condiții, spunând : "Vom face tot ceea ce a spus Domnul". În contrast, promisiunea făcută seminței, Hristos, depinde în întregime numai de Dumnezeu ; și pentru împlinirea promisiunii Sale, El acționează în întregime singur; Să ne-amintim că aici nu este vorba despre Hristos ca mijlocitor care S-a dat ca preț de răscumpărare pentru toți ; aici este vorba decât de promisiune, iar un mijlocitor nu are nimic de zis despre aceasta. 

     4.13     Galateni 3:21-22

     "Este deci legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o lege care să poată da viață, cu adevărat dreptatea ar fi fost pe principiul legii; dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea să fie dată pe principiul credinței în Isus Hristos, celor care cred".

     "Este deci legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu ? Nicidecum!" altfel spus : "departe de așa ceva". Legea cerea dreptate, dar nu dădea viața. Dacă ar fi dat viața, ar fi fost posibil să se țină legea, și dreptatea ar fi fost prin lege, iar binecuvântarea ar fi fost obținută în afara oricărei promisiuni. Dar legea convinge de păcat și arată că omul nu poate să obțină binecuvântarea prin propriile sale eforturi, și astfel ea demonstrează necesitatea promisiunii. Astfel, toate sunt închise sub păcat, pentru ca promisiunea prin credința în Isus Hristos să fie dată celor care cred.

     4.14     Galateni 3:23-26

     "Dar, mai înainte de a veni credința, eram, păziți sub lege, închiși pentru(*) credința care urma să fie descoperită. Astfel că legea a fost îndrumătorul(*) nostru spre Hristos, pentru ca să fim îndreptățiți pe principiul credinței. Însă, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumător; căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos".

     (*) - v. 23 : sau : până la.

     (*) - v. 24 : sau : pedagog

     Înainte de a veni credința, adică creștinismul, iudeii, din timpul perioadei legii, erau ținuți departe de națiuni, în vederea de a fi îndreptățiți pe principiul credinței. În acest sens, legea a jucat un rol de pedagog pentru a-i conduce la Hristos ; dar venind creștinismul, ei au fost puși în relație cu Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.

     4.15     Galateni 3:27-29

     "Căci toți câți ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu este nici iudeu, nici grec; nu este nici rob, nici liber; nu este bărbat și femeie; căci toți sunteți una în Hristos Isus: iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii".

     Mai mult, prin botez, ei luau parte la mărturia creștinismului. Credincioșii adevărați sau nu, au părăsit prin botez, terenul unde unul era iudeu sau păgân, robi sau oameni liberi, și au îmbrățișat mărturia creștinismului unde erau uniți împreună ca creștini. Dacă deci ei erau ai lui Hristos, erau sămânța lui Avraam și moștenitori potrivit promisiunii. Să reținem că aici cuvântul "sămânță" este folosit ca referire la Geneza 12:3, unde sămânța se referă la toți cei care cred.