Starea eternă
Adrien Ladrierre
"Și am văzut un cer nou și un pământ nou, căci cerul dintâi și pământul dintâi trecuseră; și marea nu mai era.
Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă pentru soțul ei. Și am auzit din cer un glas puternic, spunând: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Său, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei, Dumnezeul lor. Și El va șterge orice lacrimă din ochii lor; și moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi, căci cele dintâi au trecut" (Apoc. 21:1-4).
1 Prezentare generală a evenimentelor conform cu Apocalipsa 19 la 20
De la capitolul 19 din Apocalipsa, evenimentele se succed în ordinea lor cronologică : 1 - nunta Mielului în cer ; 2 - ieșirea lui Isus din cer, pentru a nimici pe adversari ; 3 - Satan legat ; 4 - mileniul sau domnia sfinților ; 5 - ultima răzvrătire ; 6 - marele tron alb, sau judecata morților. - Multe alte evenimente, relatate în profeți, nu sunt menționate în Apocalipsa ; dar ceea ce caracterizează perioada care urmează judecata adversarilor, este instaurarea Împărăției Fiului Omului.
2 Împărăția Fiului Omului
Aceasta este acea domnie mediatoare despre care este vorba în 1 Corinteni 15:24-28, și la această domnie sunt asociați sfinții : "Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani" (Apoc. 20:4). Isus, ca Mesia, a venit pentru poporul Său ; era împărăția lui Israel. Dar El a fost respins. Atunci ia titlul de Fiu al Omului. Ca atare El trebuia să moară, dar aceasta a avut loc pentru a avea o stăpânire mai întinsă. Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa și a pus toate lucrurile sub picioarele Sale ; Biserica este asociată cu El. Totuși, această supunerea a tuturor lucrurilor nu este încă realizată (Evrei 2:8). El o va realiza la apariția Sa, când îi va avea "pe vrăjmașii Săi ca așternut al picioarelor Sale" (Ps. 110:1). Împărăția Fiului Omului, a lui Hristos, domnind ca Om peste toate lucrurile, este vestită în profeți. Daniel vorbește despre împărăția care le succedă pe toate celelalte (capitolul 2), care nimicește toate împărățiile și nu va trece la alt popor, dar nu Îl menționează pe Împărat. Aceasta este revelația succesiunii imperiilor, făcută marelui monarh caldeean. La cap. 7, viziunea este pentru Daniel și pentru poporul său, și atunci apare Împăratul. Un Fiu al omului vine cu norii și stătea înaintea Celui Bătrân de zile. "Și I s-a dat stăpânire și glorie și o împărăție, pentru ca toate popoarele, națiunile și limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, care nu va trece, și împărăția Lui nu va fi nimicită". Sfinții Îi sunt asociați.
Psalmul 2 ni-L prezintă pe Fiul ca născut pe pământ. Împotriva Lui se ridică împărații pământului, dar Domnul Îi dă națiunile ca moștenire și marginile pământului în stăpânire. Sfinții, din nou, sunt asociați cu El (comp. Ps. 2:9 cu Apoc. 2:26,27). Fiul, ca Om, are deci această împărăție, care nu Îi este dată datorită dumnezeirii Sale, ci fiindcă a fost Fiul Omului ascultător și respins de lume. În Psalmul 2 El este uns în Sion, iar Israel este centrul împărăției Sale. La Psalmul 8, ca Fiu al Omului, este așezat peste toate lucrările mâinilor Sale. Gloria Sa universală este celebrată în Psalmul 72.
Iată deci Împărăția Fiului Omului, Fiul lui David, care este instaurată pentru a dura o mie de ani. Ea nu va trece la altul. Existența ei va dura atât de mult cât pământul actual. Aceasta este semnificația termenului "etern" în Daniel. Fiul Omului - fără a înceta vreodată să fie Fiul etern - va supune orice autoritate și putere, va nimici cele ale oamenilor, cele ale lui Satan, și în final, după judecata de la tronul mare și alb, va nimici moartea, ultimul vrăjmaș, conform cu 1 Corinteni 15 ; și apoi, după ce va sfârși domnia Sa de dreptate, ca Om, va da Împărăția Tatălui Său, pe care El a primit-o ca Om.
Atunci va începe starea eternă, unde, ca Om, Domnul Isus Se va supune Celui care I-a supus toate lucrurile (1 Cor. 15:28).
Pentru totdeauna Om perfect, umanitatea pe care El a luat-o, o va păstra, dar El rămâne, în același timp, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși. În starea eternă, nu va exista decât Dumnezeu ; toate titlurile de relație vor dispare ; Mielul nu mai este menționat ; va fi doar Dumnezeirea, Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
3 Starea eternă conform cu Apocalipsa 21:1-4
3.1 Diferită de Isaia 65
Ne vom ocupa acum de pasajul citat mai sus ; dar, înainte de a-l examina, este necesar de a preveni greșeala care s-ar putea comite confundând "cerul nou și un pământ nou" din versetul 1 cu "ceruri noi și un pământ nou" din Isaia 65:17. Expresiile, din acest ultim pasaj, au o semnificație morală și figurativă. Aici este vorba despre același pământ pe care locuim, căci aici se zidește, se plantează, se moare (Isaia 65:18-25) ; viața aici este lungă ca cea a copacilor, dar totul anunță aici o stare pământească și care va lua sfârșit. Aici pământul va lua o față nouă, căci Isus domnește, iar diavolul este, pentru o mie de ani, închis în Adânc. Tot felul de binecuvântări sunt aici oferite oamenilor ; pacea, dreptatea răspândită peste tot ; nu va mai fi țipăt, nici plânset. Marea va exista încă, precum și diferența dintre iudei și națiuni. Aceasta va fi o stare nouă pe care pământul nu a cunoscut-o. Cerul, de asemenea, este nou ; el va răspândi ploile sale binefăcătoare ; el se deschide, de asemenea, și o relație binecuvântată va fi între el și pământ.
3.2 Tranziția conform 2 Petru 3
Dar versetul 1 din Apocalipsa 21 anunță o stare cu totul diferită de cea pe care o vedem în prezent, și chiar de cea care va caracteriza domnia de o mie de ani. În primul rând, dinaintea Celui care este așezat pe tron cerul și pământul au fugit, sistemul cerului atmosferic și al pământului (Apoc. 20:11). Aceasta răspunde la ceea ce a spus apostolul Petru : "Cerurile fiind aprinse, vor fi descompuse, și elementele arzând cu căldură se vor topi. Dar noi, potrivit promisiunii Sale, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea" (2 Pet. 3:12,13). "Cerurile vor trece cu un vuiet mare și elementele, arzând cu căldură, vor fi descompuse, și pământul și lucrările de pe el vor fi arse în întregime" (2 Pet. 3:10). Va fi o descompunere completă a cerurilor și a pământului și, prin urmare, pentru a primi oamenii mântuiți, trebuie un pământ nou și un cer nou.
3.3 Schimbarea generală a condițiilor de existență. "Marea nu mai era"
Ce se va întâmpla cu acest pământ ? El va fi făcut potrivit pentru a fi locuința lui Dumnezeu și a oamenilor noi cu o viață nouă și un trup nou, necoruptibil. Dar, referitor la descrierea sa, aceasta ne lipsește ; aceste lucruri ar depăși, fără îndoială, concepțiile noastre actuale. - Ce se va întâmpla cu acest cer ? Fără îndoială, fără nori care să-i ascundă splendoarea, fără furtuni sau vijelii ; o atmosferă potrivită pentru a fi respirată de trupuri spirituale și necoruptibile. Nicio duhoare funestă, nicio corupție de niciun fel, niciun declin. Dar trăsătura cea mai remarcabilă este că "marea nu mai este". Este o schimbare completă în condițiile de existență și care ne fac să vedem imediat că ele vor fi cu totul diferite de cele unde ne aflăm acum, căci, fără mare nu există atmosferă ca cea care ne înconjoară, nici aer pe care îl respirăm. Dar, în acest cuvânt : "marea nu mai este", există, fără îndoială, și un sens moral. Marea desparte ; ea este schimbătoare ; este tumultoasă. Nicio despărțire între oameni, nicio schimbare, nici agitație. Aceasta este o stare stabilă, pământul fiind simbolul ei. Cerul și pământul cel nou sunt, ca să zicem așa, starea de înviere a vechiul cer și a vechiului pământ.
3.4 Locuința lui Dumnezeu cu oamenii
Al doilea lucru este realizarea eternă a ceea ce a fost din totdeauna în gândul lui Dumnezeu, manifestat în imagine în Israel. Este locuința lui Dumnezeu cu oamenii. Știm că Dumnezeu nu a locuit cu patriarhii. Abia după răscumpărare (din Egipt), Israel a construit lui Dumnezeu un cort și că Domnul a venit să locuiască în mijlocul lui Israel. Hristos, pe pământ, era templul lui Dumnezeu ; iar acum, Biserica, cerească în origine și în asocierea ei, venită de la Dumnezeu, purtând caracterul Său divin, formată de El, Biserica, alcătuită din toți credincioșii din această economie (timpul harului), este cortul lui Dumnezeu prin Duhul ; și ea nu-și va pierde niciodată caracterul. Dar în același timp sunt amintite relațiile ei cu Hristos și cu pământul milenar. Ea este cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, ca metropolă cerească a universului, și ea este Mireasa, împodobită cu toate harurile sale pentru Mirele ei. Remarcăm deci că Dumnezeu locuiește acolo ; privilegiu etern, poziție specială ; Dumnezeu, din cer, o spune. Și această locuință a lui Dumnezeu, - acești sfinți, puși deoparte de tot - este cu oamenii, nu cu un anume popor, precum Israel, ci cu oamenii. Nici cu națiuni ; ei vor fi poporul Său, iar Dumnezeu va fi cu ei, Dumnezeul tuturor. Nici cu păgânismul, nici cu idolii : "cu ei" într-o relație intimă. "Și voi locui, spune El, în mijlocul fiilor lui Israel, și Eu voi fi Dumnezeul lor", dar aici nimic asemănător ; aceștia sunt "oamenii". Altădată Israel era în jurul cortului, locuința lui Dumnezeu ; acum oamenii sunt în jurul cetății sfinte, locuința lui Dumnezeu.
Ce se mai poate adăuga la aceasta ? Dumnezeu este în mijlocul oamenilor ! Fericitul Dumnezeu poate să Se afle în mijlocul acelora care au fost spălați în sângele Mielului ; aceștia sunt oameni noi pe un pământ nou. Dar ce este acest cort în mijlocul lor ? Ce este această cetate sfântă, acest Ierusalim nou, această Mireasă a lui Hristos ? Este mulțimea sfinților din această economie (timpul harului) ; este Adunarea, alcătuită de asemenea din oameni noi, care, mai dinainte, au fost formați pentru noua creație. Dumnezeu locuiește în ea (în Adunare) într-un mod special, deja de acum, dar gloria Lui o va lumina. Nu va exista niciun templu acolo, Dumnezeu și Mielul sunt templul !
...................................//...................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu