Ascultarea si voia Domnului Isus
(pentru El ca Om, apoi pentru noi)
Arend Remmers
1 Vointa proprie a omului
Primii nostri parinti au fost inselati de Satan si au incalcat porunca lui Dumnezeu. Astfel ca, vointa proprie, nescultarea si pacatul au intrat in lume. Toti descendentii din Adam si Eva s-au nascut pacatosi, dupa chipul parintilor lor. Trasatura caracteristica a pacatului este vointa proprie a creaturii care pune deoparte voia lui Dumnezeu, revelata acum in Sfanta Scriptura. Pavel, descrie propria lui viata, cea a unui om fara Dumnezeu, prin cuvintele: "facand voia carnii si a gandurilor" (Efes. 2:3). "Carnea" este natura rea a omului, care a aparut prin caderea primilor nostri parinti, si ea este sursa pacatului. "Gandurile" reprezinta modul prin care se manifesta carnea. Petru rezuma revarsarea pacatului in oamenii fara Dumnezeu prin expresia: "voia natiunilor", si mentioneaza "destrabalari, pofte, betii, ospete, chefuri si idolatrii neingaduite" (1 Pet. 4:3). "Vointa proprie' religioasa, care se arata "in smerenie si inchinare la ingeri", printr-o slujire religioasa randuita de oameni si care nu cruta trupul, nu duce la nimic bun. Ea foloseste doar la "satisfacerea carnii" (Col. 2:18-23). De aceea, prin Cuvantul Sau, Dumnezeu pune inaintea nostra o judecata solemna.
2 Hristos, Omul venit din cer
Nu exista decat un singur mijloc de eliberare de acest jug groznic pentru oamenii cazuti in pacat si in consecinta pierduti pentru eternitate. Trebuia ca un inlocuitor perfect sa ia asupra lui judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului si s-o suporte. Este ceea ce a facut Domnul nostru Isus Hristos. Pentru acest scop Fiul etern al lui Dumnezeu a devenit Om, ca noi, dar fara pacat. Scripturile afirma cu toata fermitatea ca, fiind in totul Om adevarat, El era in mod absolut fara pacat. Daca ar fi avut cea mai mica urma de pacat, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru.
Adversarilor Sai, Isus le-a pus odata urmatoarea intrebare: "Cine dintre voi Ma dovedeste de pacat?" (Ioan 8:46). Niciun om nu putea s-o faca, caci in El nu a fost pacat (1 Ioan 3:5), nu a cunoscut pacatul (2 Cor. 5:21) si El nu a facut pacat (1 Pet. 2:22). Natura Lui umana, perfecta, nu avea inclinatii rele, nici ganduri rele, nu mai spunem de cuvinte sau de fapte rele. In Psalmul 17, este spus cu privire la El : "Tu mi-ai cercetat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai incercat in cuptor, n-ai gasit nimic; gandul meu nu este altfel decat cuvantul meu" (v. 3). O astfel de afirmatie nu poate fi adevarata pentru niciun alt om de pe pamant; ea este numai pentru El.
Dar, Isus Hristos, Fiul etern al lui Dumnezeu care a venit pe pamant, nu era doar Om; El era in acelasi timp Dumnezeu (Ioan 1:14 ; 20:28 ; Filip. 2:5-7 ; 1 Tim. 2:5 ; 1 Ioan 1:1-2). Cu toate acestea, nu trebuie sa ne imaginam ca El avea doar un trup omenesc, in timp ce Fiinta lui interioara era divina si in consecinta fara pacat, atotputernic, omniscient. Atunci, El nu ar mai fi fost Om decat in aparenta Lui exterioara. Dar El era Om perfect - trup, suflet si duh.
Isus avea un trup cu nevoi precum foame, sete si oboseala (Luca 4:2 ; Ioan 4:6 ; 19:28). El avea un duh si un suflet omenesc. A cunoscut tulburarea si tristetea in duhul si in sufletul Sau (Mt. 26:38 ; Ioan 11:33 ; 12:27 ; 13:21). A plans gandindu-Se la Ierusalim, si la mormantul lui Lazar (Luca 19:41 ; Ioan 11:35). Ca Om, Domnul nostru a acceptat, de asemenea, limitele omenesti, care Ii erau complet straine ca Dumnezeu. Atunci cand era Copil, "crestea in intelepciune si in statura" (Luca 2:52) - ca ceilalti copii de pe pamant. Evangheliile ne relateaza uimirea Lui fata de credinta centurionului din Capernaum (Mt. 8:10 ; Luca 7:9) si de necredinta oamenilor din Nazaret (Mc. 6:6). Vorbind despre ziua viitoare a aparitiei Sale in glorie, Domnul zice: "Dar, despre ziua aceea sau despre ceasul acela, nimeni nu stie: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal" (Mc. 13:32). Nu gasim aceste cuvinte decat in Evanghelia dupa Marcu, care Il infatiseaza pe Domnul ca adevaratul Slujitor al lui Dumnezeu. Realitatea smereniei Fiului lui Dumnezeu nu poate fi descrisa mai clar. Toate aceste exemple nu lasa nici cea mai mica indoiala cu privire la perfecta Lui umanitate. Ele nu contrazic nicidecum divinitatea Lui, in care nu poate fi nici tulburare, nici crestere, nici uimire, nici surprindere, nici nestiinta. El a devenit Om, dar El a ramas Dumnezeu; El este "mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5).
Fiul lui Dumnezeu a venit "in asemanare cu carnea pacatului si pentru pacat" - adica pentru nimicirea ei (Rom. 8:3). Un alt pasaj ne spune: "Deci, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" (Ev. 2:14). "In asemanare" indica o maniera apropiata, dar nu identica. El "S-a golit pe Sine Insusi, luand un chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:7-8). Intr-o lume de pacatosi, El era singurul Om fara pacat, al doilea Om, Omul din cer.
Gandul ca Domnul nu a pacatuit, dar ca ar fi avut posibilitatea sa pacatuiasca este in contradictie cu Cuvantul lui Dumnezeu. "Pentru ca nu avem un mare preot care sa nu aiba parte cu noi in slabiciunile noastre, ci unul ispitit in toate in acelasi fel, in afara de pacat" (Ev. 4:15). Daca ar fi putut pacatui, ar fi trebuit sa aiba o natura pacatoasa ca ceilalti oameni, dar nu a fost asa. Inainte de neascultarea sa, Adam a avut o natura predispusa sa pacatuiasca. El era "un suflet viu", in timp ce Domnul Isus, al doilea Om si ultimul Adam, Omul din cer, a fost facut un "duh datator de viata" (1 Cor. 15:45-49). El era Om perfect, dar nu avea natura omului cazut. Daca ar fi avut-o, nu ar mai fi putut sa fie Rascumparatorul nostru, caci ar fi avut El Insusi nevoie de rascumparare.
3 Voia Domnului Isus : sa faca placerea lui Dumnezeu
Vedem perfectiunea umanitatii Domnului nostru la fiecare pas al vietii Lui pe pamant. Prima pereche de oameni a facut propria sa voie atunci cand s-a ivit ocazia, si astfel s-a indepartat de Dumnezeu. Dar pentru Domnul Isus, vedem in mod absolut contrariul. In Evanghelia dupa Ioan, unde este asezat inaintea noastra ca Fiul etern al lui Dumnezeu, gasim multe afirmatii cu privire la viata Lui ca Om ascultator pe pamant. De exemplu: "Pentru ca am coborat din cer nu sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 6:38). Ce contrast cu prima pereche de oameni! Adam si Eva au cautat sa se inalte ca sa fie egali cu Dumnezeu, dupa cum le-a sugerat Satan (Gen. 3:5). Dimpotriva, Fiul lui Dumnezeu, care era din toata eternitatea "in chip de Dumnezeu", n-a socotit ca un lucru de apucat sa fie egal cu El (Filip. 2:6). Si El a venit ca Omul din cer pe pamant. In contrast perfect cu creatura cazuta, scopul Sau a fost sa nu aiba o vointa proprie, vointa independenta de Dumnezeu, ci de a implini doar voia Tatalui Sau care L-a trimis. Acest lucru l-a realizat in toata viata Lui.
Ceea ce Domnul a spus despre ascultarea Sa este deosebit de remarcabil. "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa sfarsesc (sau, "implinesc") lucrarea Lui" (Ioan 4:34). Ascultarea Lui nu era doar o implinire exterioara a vointei Tatalui. Isus vorbeste aici de mancare. Pentru om, a manca este in acelasi timp satisfacerea unei nevoi si a unei placeri. La fel, pentru Domnul, ascultarea era in acelasi timp o necesitate interioara si o bucurie. Cuvintele "a implini lucrarea Lui" ne arata deja scopul drumului Sau pe pamant, pentru care Tatal L-a trimis: ele spun de moartea Lui pe cruce. Aceasta "lucrare" care trebuia sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa implineasca rascumpararea pacatosilor, facea parte din ceea ce El numea mancarea Sa, mancarea sufletului Sau.
Domnul Isus nu a implinit pur si simplu voia Tatalui. Se poate supune intr-o ascultare exterioare si sa se faca ceea ce se porunceste, fara a fi de acord din adancul inimii cu porunca primita. Dar nu a fost asa la Domnul nostru. El nu a vrut niciodata sa faca propria Lui voie. El a zis: "Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5:30). Aceasta stare de inima L-a condus sa implineaca nu doar ceea ce I-a fost poruncit, ci aceasta a mers mult mai departe. Vorbind despre Tatal Sau, El zice: "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Astfel, este scris in Psalmul 40: "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta, si legea Ta este inauntrul inimii mele" (v. 8). Ascultarea Lui era atat de scumpa pentru Dumnezeu incat a putut sa spuna despre El: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:17 ; 17:5). In toate privintele , El este unic.
Ceea ce Domnul a spus referitor la "poruncile" Tatalui Sau arata, de asemenea, aceasta atitudine. Aceste cuvinte desemneaza vointa expresa a Tatalui Sau, voie care a corespuns in totul cu a Lui. Pentru Adam si descendentii lui, intervine faptul ca odata cu aparitia poruncii este stimulat pacatul - dupa cum este scris: "venind porunca, pacatul a prins viata" (rom. 7:9). Primul om a folosit capacitatile care i-au fost date pentru a nu asculta de porunca lui Dumnezeu. Pentru Isus, al doilea Om, porunca lui Dumnezeu a fost ceva cu care El a fost intotdeauna perfect de acord. Ca Om, a luat un loc de supunere si ascultare, fie ca era vorba de faptele Sale, de cuvintele Sale sau de darul vietii Sale. Cu privire la cuvintele Sale, El a spus: "Pentru ca Eu n-am vorbit de la Mine Insumi, ci Tatal, care M-a trimis, El Insusi Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc... cele ce vorbesc Eu, asa vorbesc, cum Mi-a spus Tatal" (Ioan 12:49-50). Si referitor la darul vietii Sale, a spus: "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10:18). Iata cat de profund S-a smerit Fiul lui Dumnezeu inaintea oamenilor, pentru a-L glorifica pe Dumnezeu si pentru a ne mantui.
Fiul lui Dumnezeu "a invatat ascultarea" (Ev. 5:8), dar nu ca ceilalti oameni. Pentru intrega rasa umana, educatia trebuie sa creasca impotriva neascultarii si a vointei proprii a fiintelor care sunt inclinate spre pacat. Dar, atunci cand Fiul lui Dumnezeu a devenit Om a invatat ascultarea - si chiar din copilaria Lui Il vedem supus parintilor Sai (Luca 2:51) - El neavand de biruit nicio vointa proprie. Si cu toate acestea, a invatat-o. Pentru El, care a facut totul si care tine toate lucrurile, ascultarea era ceva nou si necunoscut. Ca Creator, stia sa porunceasca, dar ca Om a invatat sa cunoasca ascultarea. Si a invatat " prin cele ce a suferit" - prin imprejurarile cele mai grele care ar putea fi. A preferat sa fie ascultator, sa sufere si sa moara, decat sa evite suferintele prin neascultare. El a fost asa de la inceputul lucrarii Sale, atunci cand I-a fost foame in pustie (Luca 4:2-4), pana la sfarsit, atunci cand pretul ascultarii Lui a fost moartea, , si moarte de cruce (Filip. 2:8).
Voia lui Isus a corespuns intotdeauna voii lui Dumnezeu, Tatal Sau. Este ceea ce a aratat pasajele unde El a zis: "Vreau". Aceste pasaje sunt folosite uneori pentru a sustine ideea ca Domnul a avut o vointa independenta, dar nu a fost asa.
In Marcu 1, un lepros vine la Isus spunandu-I: "Daca vrei, poti sa ma curatesti". Isus, fiindu-I mila, ii raspunde: "Vreau, fi curatit", si leprosul a plecat (v. 40-42). Trebuie remarcat ca aceasta vindecare nu corespundea doar vointei lui Isus, Slujitotul desavarsit, ci in aceeasi masura si voii lui Dumnezeu. El a dat Fiului Sau, ca Om pe pamant, autoritate de a implini aceste semne - sau minuni. Vindecare venea de la Dumnezeu precum si de la Isus, dupa cum arata relatarea unde Domnul porunceste celui care este vindecat: "Intoarce-te la tine acasa si istoriseste tot ce ti-a facut Dumnezeu" (Luca 8:39 ; conf. cu Fapte 10:38 ; Ev. 2:3-4).
In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a zis: "Tata, doresc (In Biblia fr. este "vreau"; n.t.) ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu" (v. 24). Aici, de asemenea, unde este vorba de partea eterna si glorioasa a celor rascumparati in casa Tatalui, voia lui Isus era in concordanta perfecta cu cea a Tatalui. In Evrei 2, citim referitor la Dumnezeu Tatal: "Pentru ca I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate si prin care sunt toate, aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca (in sensul de a pregati pe cineva pentru o lucrare, consacrare) prin suferinte pe Capetenia ("Initiatorul") mantuirii lor" (v. 10). Voia Tatalui si cea a Fiului erau in acord perfect pentru a realiza tot ceea ce era necesar ca sa aduca "pe multi fii la glorie".
4 Nu voia Mea, ci a Ta
Aceasta nu este decat lumina pasajelor aratate mai sus pentru ca sa putem intelege intr-un mod corect cuvintele Domnului din Ghetsimani. In lupta Lui interioara si in chinul Sau, El zice: "Tata, daca vrei, departeaza paharul acesta de la Mine! Insa nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" (Luca 22:42). Celelate Evanghelii folosesc aici expresii putin diferite: "insa nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu" (Mt. 26:39) si "dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie" (Mc. 14:36). Categoric, sensul este acelasi. Cererea Domnului Isus in Ghetsimani il aseaza pe cititorul Bibliei in fata urmatoarei intrebari: A avut Domnul aici, in mod exceptional, o voie diferita de cea a Tatalui?
In natura omeneasca a lui Hristos nu era nici cea mai mica urma de vointa proprie. Daca ne amintim ca - chiar in acele momente deosebit de grele - intotdeauna mancarea Lui, adica placerea Sa, era de a face voia Tatalui Sau, cererea: "nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" ramane o taina de nepatruns.
Noi suntem aici pe un "loc sfant", asa cum statea Moise inaintea rugului care ardea (Ex. 3:2-5). La fel cum Moise nu putea intelege acest lucru extraordinar, nici noi nu putem intelege ceea ce s-a petrecut in inima Rascumparatorului nostru, atunci cand era cu fata la pamant si S-a rugat in Ghetsimani. Dar putem spune ca paharul de suferinta care statea inaintea Lui in acel moment avea asupra Lui un efect atat de ingrozitor incat a cerut sa fie crutat, daca acest lucru era posibil. El stia ca era imposibil. Ce chin pentru Domnul nostru!
Simtamintele in totul drepte ale sufletului Sau si gandurile perfect sfinte ale duhului Sau erau adanc afectate de grozavia pacatului si de judecata pe care Dumnezeu trebuia s-o exercite fata de El. Crucea se infatisa inaintea Lui in toata grozavia ei. Dar, chiar in acel moment, voia Sa nu s-a indepartat deloc de cea a lui Dumnezeu, Tatal Sau. El a venit pentru a implini aceasta voie, intr-o ascultare desavarsita. El a spus de mai multe ori mai inainte: "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34) si "Pentru ca Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Mc. 10:45). Dar, pe de alta parte, Cel Sfant si Cel Drept nu putea sa doreasca sa fie facut pacat si sa fie parasit de Dumnezeul Sau. In aceasta, de asemenea, inima si gandurile Lui erau in armonie perfecta cu voia lui Dumnezeu si cu sfintenia Sa.
Nu trebuie sa tragem concluzia, din cuvintele Domnului in Ghetsimani, ca El a trebuit sa se forteze sa bea paharul pe care Tatal I L-a dat sa-l bea. In lumina a ceea ce gasim in Cuvant cu privire la voia Domnului nostru, cuvintele "nu voia Mea" inseamna ca El nu a vrut niciodata - chiar in acel moment - sa faca altceva decat voia Tatalui Sau, cu un devotament perfect si de buna voie. Pentru El, nimic altceva nu putea fi luat in consideratie. De la venirea Lui pe pamant, si chiar din toata eternitatea, scopul Lui era sa-Si dea viata ca rascumparare pentru oamenii pierduti. El a urmarit si a atins acest scop in acord perfect cu voia lui Dumnezeu, oricat de greu a fost acest drum.
Acest acord de vointa nu a avut in vedere numai Ghetsimanii, unde El S-a indreptat cu incredere deplina spre Tatal Sau, dar, de asemenea, si in cele trei ceasuri de intuneric, atunci cand era pe cruce sub judecata lui Dumnezeu si cand a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Mt. 27:46). Chiar si atunci cand era, ca Om, parasit de Dumnezeul Sau datorita pacatului, voia Lui nu era diferita de cea a Tatalui. In ascultarea si in dragostea Sa de nepatruns, El a mers "pana la moarte... de cruce" (Filip. 2:8). "Prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Insusi jerfa fara pata lui Dumnezeu". (Ev. 9:14), si "S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:2). Acest parfum rezulta dintr-un total si perfect devotament al lui Hristos fata de voia lui Dumnezeu, Tatal Sau.
El sa fie etern laudat pentru ascultarea si dragostea Lui, care ramane pentru noi o taina de nepatruns!
5 Hristos modelul nostru
In ascultare si in devotamentul Sau pana la moarte, Domnul nostru este unic si desavarsit. Si totusi, in aceasta El este un exemplu pentru ai Sai. Bineinteles, nu in ce priveste ispasirea pacatelor. Acolo, El este singur.
El nu avea carne, in sensul de natura pacatoasa in care "nu locuieste nimic bun" (conf. Rom. 7:18). Noi, credinciosii, avem inca firea veche, carnea, alaturi de natura cea noua primita atunci la nasterea noastra din nou. Deoarece aceste doua naturi sunt permanent opuse una alteia (conf. Gal. 5:17), avem nevoie nu numai sa fim invatati in ce priveste voia lui Dumnezeu, ci, si de a fi indemnati la a fi ascultatori din inima si duh de Dumnezeu si de Cuvantul Sau.
Gasim aceasta destul de clar in Filipeni 2. Acest pasaj ne prezinta smerenia de buna voie a Fiului lui Dumnezeu, care a luat "un chip de rob", adica chipul unui om, si care "a fost ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce" (v. 6-8). Ori, acest pasaj incepe prin cuvintele: "Pentru ca acest gand sa fie in voi, care era si in Hristos Isus" (v. 5). Dispozitia de duh a lui Hristos, care L-a condus la ascultare absoluta, ne este prezentata aici ca un exemplu de urmat. In viata noastra practica, vom ramane, cu siguranta, totdeauna mai jos decat desavarsirea lui Isus, dar starea Sa de duh ne este data ca model.
Apostolul Pavel urma acest model. In 2 Corinteni 10, el vorbeste de eforturile sale pentru " a inrobi orice gand ascultarii de Hristos" (v. 5). Ascultarea noastra de Hristos are ca model ascultarea Lui desavarsita fata de Dumnezeu. Gandurile noastre se indeparteaza de multe ori in directii rele, dar daca ele sunt inrobite ascultarii de Hristos, ele nu vor produce raul. Este ceea ce Pavel facea, nu constrans, nici in duh legalist, ci avea dorinta sa placa Domnului Isus si pentru a primi puterea necesara pentru lupta spirituala. Este tocmai de ce avem si noi nevoie.
6 Rom. 12:2 - Voia lui Dumnezeu, buna, placuta si desavarsita
In Romani 12 gasim: "Si nu va conformati veacului acestuia, ci fiti transformati, prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita" (v. 2). Acest pasaj ne arata care este ascultarea pe care Dumnezeu Ii place s-o vada in noi, aceea pe care Domnul Isus a realizat-o in toata viata Lui. Avem aici o atentionare, o invatatura si un indemn care ne ajuta sa implinim voia lui Dumnezeu in viata noastra de fiecare zi.
6.1 O atentionare : "Nu va conformati veacului acestuia"
"Nu va conformati veacului acestuia... ". Daca nu am mai avea carne (natura, firea veche; n.t.) aceasta atentionare ar fi inutila. Dar ea este foarte necesara. Apostolul Ioan confirma: "Nu iubiti lumea, nici cele din lume" (1 Ioan 2:15). Si precizeza: "Pentru ca tot ce este in lume: pofta carnii si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (v. 16). Conformarea noastra cu lumea si cu obiceiurile ei sunt un mare pericol pentru noi. Cand facem ca ea, in gandurile sau in faptele noastre si in gesturi, atunci suntem incapabili de a discerne voia lui Dumnezeu si a o implini.
6.2 O invatatura : "transformati prin innoirea mintii voastre"
"... ci fiti transformati prin innoirea mintii voastre". Prin nasterea din nou, noi avem o viata noua. Carnea, natura noastra veche pacatoasa, este inca in noi, si cauta permanent sa ne traga intr-o directie gresita. De aceea este necesara innoirea permanenta a mintii noastre. In fiecare zi avem nevoie de invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si de comuniunea cu El in lumina, prin rugaciune. In acest fel, gandurile si simtamintele noastre vor fi reinnoite de sus. Aceasta reinnoire constanta duce la o schimbare interioara, la o crestere spirituala. In acelasi fel, Pavel a scris credinciosilor din Efes, in legatura cu omul cel nou pe care ei il imbracasera: "si sunteti innoiti in duhul mintii voastre" (Efes. 4:23). Atat timp cat vom trai pe pamant, vom avea carnea in noi si vom fi inconjurati de o lume vrajmasa. Si atat timp cat va fi asa, vom avea nevoie de o schimbare permanenta, prin innoirea gandurilor si a simtamintelor noastre - prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.
6.3 Un indemn : "sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita"
"... ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita". Asa cum am vazut, Domnul Isus a facut intotdeauna numai ceea ce I-a placut Tatalui Sau (Ioan 8:29). In ce ne priveste, avem nevoie permanent sa cautam si sa discernem ce este potrivit voii lui Dumnezeu. Piatra de temelie pentru aceasta este Cuvantul lui Dumnezeu. Lui trebuie sa supunem planurile si dorintele noastre, cum de alt fel si orice parere si influenta care vin din anturajul nostru. Tot ceea ce nu este potrivit cu Cuvantul nu poate fi in concordanta nici cu voia lui Dumnezeu.
Dar nu este suficient sa discernem daca ceva este, sau nu, in contradictie cu invatatura Scripturii. Sa nu ne gandim ca tot ceea ce Dumnezeu nu a interzis in Cuvantul Sau ne este ingaduit. Acest lucru ar fi o folosire legalista a Bibliei si ne-ar duce rapid la rasucire (2 Pet. 3:16). Pentru ca sa fim paziti de acest pericol, indemnul contine trei calificative. Suntem chemati sa deosebim "voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita".
- "Buna" - Cuvantul desemneaza ceva care duce la un rezultat benefic sau binefacator. El scoate aici in evidenta rezultatele pozitive care vor fi produse urmand voia lui Dumnezeu - fie cu privire la noi insine, fie la alte persoane, credinciosi sau nu. Ceea ce conteaza aici este aprecierea lui Dumnezeu. Ceea ce doreste El cu privire la noi este intotdeauna bun. In scoala Lui - in scoala Lui de ascultare - invatam sa deosebim acest lucru.
- "Placuta" - Cuvantul grec, in Noul Testament, este folosit in special pentru actiuni care sunt facute avandu-L pe Dumnezeu inaintea noastra (conf. Rom. 12:1 ; 14:18). Aici, important este sa facem ce este placut Lui. Este cu mult mai mult decat o ascultare exterioara de o porunca. Putem vedea aceasta destul de clar in exemplul Domnului nostru.
- "Desavarsita" - Cuvantul exprima ideea ca nu lipseste nimic, sau ca este complet. Domnul Isus a spus ucenicilor Sai: "Voi deci fiti desavarsiti, dupa cum Tatal vostru cel ceresc este desavarsit" (Mt. 5:48). In lumina acestui pasaj, si altele asemanatoare, putem intelege, de asemenea, prin expresia "voia lui Dumnezeu... desavarsita" atat perfectiunea de neschimbat a voii lui Dumnezeu cat si dorinta noastra de a o implini in mod perfect. Efortul nostru de a implini in mod perfect voia lui Dumnezeu poate fi adesea realizat doar intr-o masura destul de slaba, dar Dumnezeu nu ne poate da o masura mai mica.
Cu toate acestea, chiar daca suntem adesea mai jos decat aceasta masura, nu trebuie sa ne descurajam. Vom gasi in Cuvantul lui Dumnezeu sursa de putere pentru ascultarea noastra. Aceasta (sursa) este Dumnezeu Insusi, dupa cum ne arata acest pasaj: "Iar Dumnezeul pacii, care L-a adus inapoi dintre morti prin sangele legamantului etern pe Domnul nostru Isus, Pastorul cel mare al oilor, sa va desavarseasca in orice lucrare buna, ca sa faceti voia Lui, lucrand in voi ceea ce este placut inaintea Lui, prin Isus Hristos, caruia fie gloria in vecii vecilor ! Amin" (Ev. 13:20-21).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu