Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi
Cartea Ezra
- III -
Arend Remmers
2.1.4 Cap.1:4
"Si pe oricine a ramas, in orice loc unde locuieste temporar, oamenii locului sa-l ajute cu argint si cu aur si cu bunuri si cu animale, pe langa darul de buna voie pentru casa lui Dumnezeu, care este in Ierusalim".
Toti cei deportati care ramasesera inca si aveau dorinta de a pleca la Ierusalim impreuna cu ceilalti, trebuiau sa fie ajutati de locuitorii locului unde ei locuiau. Este adevarat ca acesti "oamenii locului" erau mai degraba iudei decat cei din alte popoare.
Argintul este o imagine a pretului pe care Domnul Isus l-a platit pentru rascumparare (Fapte 20:28 ; comp. Ex. 30:11-16 ; 38:25-28). Aurul este un simbol al maretiei lui Dumnezeu (Apoc. 21:11, 18). Animalele erau necesare, de asemenea, pentru hrana celor care se intorceau cat si pentru jertfe. Toate aceste daruri corespund la ceea ce astazi ramasita crestina poate primi inca in mod spiritual din partea altor credinciosi. Sa ne gandim, pur si simplu, la toate cantarile bune din vechile carti de cantari si care sunt cantate cu un real folos spiritual.
In decretul sau, Cirus invita in cele din urma la "darul de buna voie pentru casa lui Dumnezeu care este la Ierusalim". Nu se spune la ceea ce se face referire aici. Dar comparand cu Exod 36:3 si cu alte pasaje, vedem ca este vorba de daruri pe care le aduceau, constienti ca ele trebuiau sa fie folosite pentru slujba divina in casa lui Dumnezeu.
2.2 Decizie si ajutor - 1:5-11
2.2.1 Cap. 1:5 si 6
"Atunci capii parintesti ai lui Iuda si ai lui Beniamin si preotii si levitii, toti aceia al caror duh il trezise Dumnezeu, s-au ridicat ca sa se suie si sa inalte casa Domnului, care este in Ierusalim. Si toti care erau imprejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, cu aur, cu bunuri si cu animale si cu lucruri de pret, pe langa tot ce aduceau de buna voie".
"Capii parintesti ai lui Iuda si Beniamin" erau reprezentantii iudeilor de la Babilon. Ei erau iesiti din cele doua semintii care au alcatuit imparatia din sud dupa schisma lui Roboam, si care au fost deportati la Babilon de catre Nebucadnetar. Printre ei erau "preoti si leviti", care apartineau de semintia lui Levi, pe care Dumnezeu i-a chemat in slujba casei Sale. Preotii erau cu totii iesiti din unele familii ale semintiei lui Levi. Ei erau descendenti din Aaron, fratele lui Moise, caruia i se incredintase slujba pentru cort si in cort (vezi Num. 3 si 4 ; 1 Cr. 23 si 24). Preotii erau singurii care aveau acces in cort (sau in templu) pentru a sluji acolo lui Dumnezeu (Ex. 28:1-4). Levitii au fost dati preotilor pentru a-i ajuta in slujba lor in legatura cu locuinta lui Dumnezeu si cu poporul (Num. 3:5-9). Spre deosebire de celelalte semintii, membrii semintiei lui Levi nu aveau mostenire in tara Canaan (Num. 18:20-24 ; Deut. 10:9). Mostenirea lor era Domnul Insusi.
Aici gasim a doua oara cuvantul "trezire". Dumnezeu trezise atat duhul lui Cirus (1:1) cat si al celor care erau gata sa construiasca casa Domnului (1:5). Conducatorii si slujitorii lui Dumnezeu au dat un exemplu bun. Cap. 2 relateaza cati din popor i-au urmat, si prin aceasta au urmat chemarea lui Dumnezeu. Din nefericire nu au fost multi.
La fel, in timpurile crestinismului, un apel al Duhului Sfant a fost lansat de mai multe ori pentru a-i face pe credinciosi sa iasa din incurcatura invataturilor gresite. Asa este inca si astazi: in principiu fiecare credincios este chemat "sa iasa afara din tabara, purtand ocara Lui" (Ev. 13:13). Dupa cum am vazut, in timpurile de la sfarsit credinciosii sunt indemnati inca odata sa iasa din Babilon. Din toate timpurile Dumnezeu cheama pe ai Sai sa paraseasca acest mediu pentru a trai langa El si pentru El.
La v. 6 vedem cum a fost indeplinita partea de misiune care ii revenea lui Cirus (1:4), si care nu-i privea pe iudeii care se intorceau, ci pe vecinii lor care au ramas. Au dat mai mult decat s-a cerut, caci aici "lucrurile de pret" nu sunt mentionate. Prima data cand se intalneste aceasta expresie (in ebraica migdana), este atunci cand Rebeca este ceruta de sotie pentru Isaac (Gen. 24:53 ; 2 Cr. 21:3 ; 32:23). Aceasta arata valoarea pentru Dumnezeu si pentru casa Lui a acestor obiecte care nu sunt specificate cu precizie. Aici, de asemenea, se vorbeste din nou de "darul de buna voie" (1:4 ; 2:68). Dumnezeu nu obliga pe nimeni - nici pe cei care sunt straini fata de Mantuitorul Isus Hristos, pentru ca ei sa vina la El, - nici pe ai Sai pentru a face ceva pentru El! El cauta inima omului, devotamentul si dragostea ca reactie la propriul Sau "dar de nespus" pe care El ni L-a facut in Hristos, care este dovada cea mai mareata a dragostei Sale pentru noi, cei pierduti.
2.2.2. Cap. 1:7
"Si imparatul Cirus a scos vasele casei Domnului, pe care le luase Nebucadnetar din Ierusalim si le pusese in casa dumnezeului sau".
In final au scos afara la porunca imparatului Cirus "vasele (in ebraica keli) casei Domnului". Nebucadnetar, imparatul Babilonului, le-a jefuit in timpul primei cuceriri a Ierusalimului in anul 605 inainte de I.C., si le-a pus "in casa dumnezeului sau" la Babilon (2 Cr. 36:7 ; Dan. 1:2). In timpul celui de-al doilea asediu al Ierusalimului in anul 597 inainte de I.C. obiectele jefuite au fost, dimpotriva distruse (2 Imp. 24:13), si la fel o parte din obiectele jefuite in anul 586 inainte de I.C. in timpul distrugerii Ierusalimului (2 Imp. 25:13 si urmat.). In timpul ultimului sau ospat, Belsatar a poruncit sa se scoata din casa visteriei de la Babilon vasele de la templu pentru a bea din ele intr-un mod batjocoritor, el si invitatii sai (Dan. 5:1-4). Astfel, aceste vase care trebuiau sa serveasca spre onoare lui Dumnezeu, devenise obiecte de batjocura si idolatrie!
Multe lucruri sfinte au fost la fel trase in mocirla in cursul crestinatatii. Dar Dumnezeu este gelos pentru onoarea si pentrui casa Sa. Multe lucruri de pret care au fost scoase din robie au fost readuse la lumina pentru a-si regasi locul lor in templul lui Dumnezeu.
Absenta articolului inaintea cuvantului "vase" sugereaza ca nu este vorba de toate vasele sfinte de la templu. Obiectele templului, chivotul legamantului, altarul de aur, masa pentru punerea inainte a painilor si sfesnicul, care toate vorbesc de Persoana si de lucrarea lui Hristos, nu sunt mentionate. Aceste obiecte au fost probabil distruse si nu mai sunt mentionate in continuare. Evident, ele au fost refacute partial mai tarziu (Luca 1:11). Nu s-a mai vorbit niciodata despre chivotul legamantului dupa exil (Ier. 3:16). Astfel, gloria Domnului care isi avea locuinta intre heruvimi (pe capacul ispasirii) nu a mai revenit niciodata in templul rezidit. - Vasele din v. 7 erau mai degraba cele destinate slujirii zilnice care avea loc in casa lui Dumnezeu.
Gasim in totul trei surse de daruri :
- Locuitorii locului (v. 4 "oamenii locului" ; v. 6 "toti care erau imprejurul lor") credem ca sunt cei credinciosi care au cunostinta si inteligenta spirituala. Ei nu fac parte din cei care s-au intors, dar putem sa ne folosim de slujirea lor. Ne gandim pur si simplu la cantarile spirituale vechi, la concordantele si dictionarele biblice, si, de asemenea, la unele explicatii speciale. De exemplu, jertfa (nefinalizata) a lui Isaac adusa de Avraam era o imagine a jertfei lui Hristos deja cunoscuta in Evul Mediu, dupa cum o dovedesc Bibliile vechi cu ilustratii.
- Cirus a dat inapoi "vasele casei Domnului" (v. 7-11) : Acest fapt ne arata cum au fost redescoperite adevarurile biblice care au fost pierdute sau care au fost folosite in mod gresit. In aceste "vase" se poate vedea persoane care au fost facute capabile sa slujeasca lui Dumnezeu si Domnului Isus (Fapte 9:15 ; 2 Tim. 2:21).
- "Darurile de buna voie" ale capilor parintesti nu sunt mentionate decat la cap. 2 v. 68-69. Ele fac sa ne gandim la darurile de har pe care Domnul le-a dat celor care au fost eliberati de sub tutela religiei si au revenit acum la libertatea Duhului.
2.2.3 Cap. 1:8-11
"Si Cirus, imparatul Persiei, le-a scos prin mana lui Mitread, administratorul, si le-a numarat lui Sesbatar (Numele caldeean al lui Zorobabel, inseamna nascut in Babilon), capetenia lui Iuda. Si acesta este numarul lor: treizeci de farfurii de aur, o mie de farfurii de argint, douazeci si noua de cutite, treizeci de lighenuse (vase cu capac) de aur, patru sute zece lighenuse de argint de al doilea fel si o mie de alte vase. Toate vasele de aur si de argint erau cinci mii patru sute. Sesbatar a suit toate acestea cand cei din deportare s-au suit din Babilon la Ierusalim".
Apoi se face enumerarea obiectelor templului, pe care Cirus le-a scos prin mana lui Mitread (in persana: "date de Mitra, dumnezeul soare"), administratorul. "Sesbatar, capetenia lui Iuda" (vezi 1:11 ; 5:14, 16) este numit in alta parte Zorobabel, fiul lui Sealtiel. Zorobabel este un nume evreiesc, in timp ce Sesbatar un nume caldean (*). Zorobabel inseamna "un lastar din Babilon", numele Sesbatar nu are o semnificatie anume. Atribuirea unui al doilea nume la Babilon se regaseste pentru Daniel / Beltsatar si prietenii sai (Dan. 1:7). Expresia "capetenia (sau, "printul") lui Iuda inseamna ca Sesbatar era din samanta imparateasca a lui David (1 Cr. 3:15-19). De aceea, Zorobabel este mentionat si in genealogia Domnului Isus din Matei 1:12).
(*) Multi comentatori de astazi vad in Sesbatar si Zorobabel doua persoane diferite. Cu toate acestea, este vorba de doua nume ale aceleasi persoane. Ceea ce este spus despre amandoi se refera la faptul ca ei erau din samanta imparateasca, ca au facut parte din primul grup care s-a intors, si ca erau guvernatori ai lui Iuda in timpul imparatului Darius, si ca ei au pus temeliile templului (1 Cr. 3:15-19 ; Ezra 1:8, 11 ; 3:8-10 ; 5:14-16 ; Hagai 1:1 ; Zah. 4:9 ; Mt. 1:12).
Desi imparatia lui Iuda nu a fost restabilita, imparatul Persiei randuieste pe Zorobabel / Sesbatar ca guvernator peste tara lui Iuda. Prin aceasta Duhul Sfant da o indicatie (chiar daca ea este slaba) despre caracterul imparatesc al ramasitei poporului Sau. Caracterul preotesc este reprezentat prin Iosua (2:2). De la inceput, Dumnezeu a dorit sa vada aceste doua trasaturi de caracter in poporul Sau pamantesc : "Imi veti fi o imparatie de preoti si natiune sfanta" (Ex. 19:6). - De asemenea, din acest unghi, Israel este o imagine a Adunarii lui Dumnezeu. Caci toti cei care au crezut in Domnul Isus, au cunoscut dragostea Lui, si stiu ca sunt spalati de pacatele lor in sangele Sau, si ca El a facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeu si Tatal Sau (Apoc. 1:5-6 ; 1 Pet. 2:5, 9).
Faptul ca numarul de 30 de farfurii de aur, 1000 de farfurii de argint, 29 de cutite, 30 de lighenuse de aur, 410 lighenuse de argint si 1000 de alte vase, nu se potrivesc cu suma de 5400 de vase de aur si de argint, nu este o greseala de calcul, ci mai degraba o indicatie ca o socoteala exacta a fiecarui obiect nu a fost facuta. De asemenea, exista posibilitatea ca suma totala sa includa si darurile iudeilor care au ramas la Babilon. Acestea ar fi undeva la 2901 obiecte de pret, asa cum ar trebui sa intelegem din v. 6 : "Si toti care erau imprejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, cu aur, cu bunuri si cu animale si cu lucruri de pret, pe langa tot ce aduceau de buna voie".
"Sesbatar a suit toate acestea cand cei din deportare s-au suit din Babilon la Ierusalim". Ca "print al lui Iuda", Sesbatar a avut de la inceput o mare responsabilitate. El a dus aceste lucruri de pret, si le-a suit impreuna cu cei din deportare care s-au suit la Ierusalim. Purtarea spirituala este dreapta si importanta. Drumul iudeilor care se intorceau la locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru El si pentru ei, era un drum care urca. Drumul dupa voia lui Dumnezeu si pentru onoarea Lui, este, de asemenea, un drum care urca, un drum de binecuvantare pentru noi.
3 Cap. 2 - Numararea celor care s-au intors
Acest capitol contine numarul tuturor celor care s-au intors de la Babilon la Ierusalim. Este cu totul alt numar decat cel din 2 Samuel 24 si din 1 Cronici 21. Atunci mandria omeneasca l-a condus pe David sa vrea sa stie cat de mare este poporul sau. Aici este vorba de stabilirea celor care voiau sa fie credinciosi lui Dumnezeu, la fel ca in lista de salutari din Romani 16. Dumnezeu ia aminte si astazi la toti ai Sai care doresc sa faca buna Lui placere.
Iudeii din acel timp, care s-au angajat la acest drum lung si dificil (aproximativ 1500 km), stiau ca tara lor era in ruina, ca cetatea Ierusalim era distrusa si ca templul fusese ras. Dar tara care le-a fost promisa si locul pe care Domnul l-a ales pentru a face sa locuiasca acolo Numele Sau, era acolo si nu in Caldeea. Acolo si nicidecum intr-o alta parte era locul lor, singurul loc pentru tot poporul lui Dumnezeu. Acest gand ii facea sa porneasca la drum. In aceeasi masura aceasta lista este o incurajare mare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, mic sau mare, slab sau puternic, chiar daca la prima vedere nu pare sa fie decat o lista uscata si seaca. Chiar si astazi, Domnul ia aminte in mod special de cei care vor sa stea in locul unde El a promis prezenta Lui in mijlocul a doi sau trei adunati in Numele Sau. - Marele numar care a ramas la Babilon ne este necunoscut.
In Neemia 7 dupa terminarea construirii zidului Ierusalimului, este redata o lista aproape identica a "registrului genealogic al celor care s-au suit la inceput". Diferenta dintre cele doua se datoreaza in special faptului ca in Ezra 2 este data in mod evident lista inainte calatoriei de intoarcere, in timp ce in Neemia 7 este prezentata lista dupa sosirea la Ierusalim.
Cei care s-au suit din robie au fost repartizati in sapte grupe. In plus, pe langa cei unsprezece conducatori, erau "barbatii poporulului lui Israel" (2:3-35), preoti (2:36-39), leviti (2:40), cantareti (2:41), fiii usierilor (2:42), netinimii (2:43-54), fiii slujitorilor lui Solomon (2:55-58).
3.1 Cap. 2:1-2
"Si acestia sunt fiii provinciei care s-au suit din captivitate, din aceia care fusesera deportati, pe care Nebucadnetar, imparatul Babilonului, i-a deportat la Babilon si care s-au intors la Ierusalim si in Iuda, fiecare in cetatea sa; ei au venit cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilsan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numarul barbatilor poporului lui Israel:".
Iudeii se aflau la Babilon in robie. Ei nu erau liberi. Gandul de intoarcere la Ierusalim, a se "sui" acolo, dadea aripi inimii lor (1:3, 5, 11). Acolo fiecare familie isi avea propriul ei loc in mostenirea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Dar nu toti cei care au fost deportati s-au intors la Ierusalim si in Iuda. Este ceea ce ne arata continutul acestui capitol.
Aici sunt numiti acum unsprezece conducatori ai ramasitei iudeilor; mare parte nu ne sunt cunoscuti. Zorobabel a fost mentionat deja ca "printul lui Iuda" in cap. 1:8. El era capetenia. Al doilea era Iesua (in rom. este Iosua, n.t.), fiul lui Iotadac marele preot (3:2). In cartile Hagai si Zaharia el este numit Iosua (Hagai 1:1 ; Zah. 3:1). Zorobabel si Iesua erau conducatorii principali, reprezentand caracterul imperial si preotesc in poporul lui Dumnezeu, cum s-a mentionat deja. Ceilalti barbati care sunt numiti aici nu ne sunt cunoscuti. Neemia numit al treilea nu este cel care a redactat cartea cu acelasi nume. Ne gasim aici in anul 536 inainte de I.C. ; Neemia, fiul lui Hacalia, nu a venit la Ierusalim decat in anul 445 inainte de I.C., adica aproximativ 90 de ani mai tarziu. La fel, Mardoheu nu este unchiul Esterei, caci aceasta a trait in timpul imparatului persan Assuerus, care a imparatit mai tarziu (485-464 inainte de I.C.).
Conducatorii aveau o responsabilitate mare (Jud. 5:2 ; Ev. 13:7, 17). Drept urmare, ei erau obiectele speciale ale atacurilor diavolului, dupa cum ne arata exemplul marelui preot Iesua / Iosua. In Zaharia 3 citim cum Satan s-a impotrivit lui, inaintea Ingerului Domnului, deoarece el avea haine murdare; dar, el a fost imbracat in haine curate, si a primit asigurarea ca Dumnezeu a marturisit despre el ca fiind al Sau daca umbla in caile Sale.
Numarul care urmeaza acum se imparte in 7 sectiuni. Fiecare contine descrierea unui anumit grup de iudei.
Numarul incepe prin cuvintele: "Numarul barbatilor poporului lui Israel". Desi nu s-a intors decat o ramasita relativ mica in raport cu sutele de mii din cele doua semintii, totusi nu se spune "Numarul barbatilor care s-au intors", ci "Numarul barbatilor poporului lui Israel". Cu toate ca nu este vorba decat de descendentii din cele doua semintii din Iuda si Beniamin, privirea scriitorului inspirat nu se limiteaza la aceasta parte a poporului lui Israel, scindat deja de mult timp. Privirea este indreptata spre intreg poporul lui Dumnezeu, desi el nu a fost inca niciodata in mod complet in tara Canaan. La intrarea in tara Canaan, cele doua semintii si jumatate au ramas de cealalta parte a Iordanului (la est). Cu toate acestea, Iosua ridica douasprezece pietre pe malul de vest al raului, in tara Canaan, deoarece el avea inaintea ochilor poporul in totalitatea sa.
La fel trebuie sa fie si astazi. Atunci cand rascumparatii Domnului frang painea la masa Sa, ei pot vedea intr-o singura paine unitatea trupului lui Hristos, la care toti cei mantuit apartin, indiferent de locul unde ei se afla. Nu trebuie sa avem inaintea ochilor doar pe cei cu care ne adunam, ci pe toate madularele trupului lui Hristos. "Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru ca noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor. 10:16, 17). A tine cu tarie la acest punct este una din caracteristicile credinciosilor care se aduna in Numele Domnului. Nu exista mai multe "trupuri" pe pamant, ci unul singur, trupul lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu