Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi
Cartea Ezra
- II -
Arend Remmers
2 Cap. 1 : Trezirea prin decretul imparatului Cirus
2.1 Misiunea lui Cirus - 1:1-4
Inceputul cartii Ezra prezinta un fapt unic in Biblie : el corespunde aproape cuvant cu cuvant cu ultimile versete din a doua carte Cronici (36:22, 23). Deci, Ezra se raporteaza in mod direct la 2 Cronici, atat istoric cat si in ce priveste continutul. Totusi, intre aceste doua carti au existat 70 de ani de robie la Babilon (Ieremia 25). Aceasta a inceput cu prima deportare a unei parti dintre iudei in timpul domniei lui Ioiachim in anul 605 inainte de I.C. (*) si a luat sfarsit prin edictul imparatului Persiei, Cirus, in anul 537/536 inainte de I.C. Despre perioada exilului, Cuvantul lui Dumnezeu pastreaza tacere. Nu se gasesc decat observatii izolate despre ceea ce s-a intamplat cu iudeii din Babilon si din Caldeea. Cuvintele de la inceputul Psalmului 37 sunt miscatoare : "Langa raurile Babilonului, acolo ne-am asezat si am plans, cand ne-am amintit de Sion". Cu toate acestea, acest timp ajunsese acum la sfarsit, cel putin pentru cei care au dat curs chemarii lui Dumnezeu prin imparatul Cirus. Cirus a permis iudeilor sa se intoarca in Palestina pentru reconstruirea templului distrus de la Ierusalim. Iata continutul primului capitol.
(*) Intr-un timp scurt au existat in totul trei deportari ale iudeilor la Babilon: cea deja mentionata in anul 605 inainte de I.C., o a doua in anul 597 inainte de I.C. (2 Imp. 24:10-16), si a treia in anul 586 inainte de I.C., care este in legatura cu daramarea templului (2 Imp. 25:1-21). - Datele cronologice "in anul al patrulea al lui Ioiachim" (Ier. 25:1) si "in al treilea an al imparatiei lui Ioiachim" (Dan. 1:1) se refera la primul atac din anul 605. Ieremia foloseste sistemul obisnuit de numarare, in timp ce Daniel foloseste sistemul babilonian porivit caruia nu se socotea anul accesului la tron.
2.1.1 Cap. 1:1
"Si in anul intai al lui Cirus, imparatul Persiei, ca sa se implineasca cuvantul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, imparatul Persiei, si el a dat purunca in toata imparatia sa, chiar in scris".
Cartea Ezra incepe prin conjuctia "si" (*). Prin aceasta Duhul Sfant, prin care toata Scriptura este inspirata (2 Tim. 3:16), vrea sa ne arate caile lui Dumnezeu cu ai Sai pe pamant, si anume ca ele nu au ajuns la capat. Oricat de mare ar fi falimentul poporului Sau pamantesc, pana in punctul de a fi alungat de Insusi Dumnezeu din tara promisa si data lui Israel, - in ciuda tuturor acestor lucruri, acesta nu era capatul, ci mai era o speranta! Dumnezeu a hotarat timpul de robie, si El a trezit duhul lui Cirus, puternicul imparat persan. Anii de disciplina au trecut, Dumnezeu S-a intors din nou acum spre poporul Sau.
(*) Unii gandesc ca numeroasele aparitii ale cuvantului "si" in textele biblice ar proveni dintr-un timp cand nu existau inca semne de punctuatie pentru separarea frazelor; "si-urile" nu ar fi deci nimic altceva decat semne de punctuatie. Dar noi avem Cuvantul lui Dumnezeu "nu in cuvinte invatate prin intelepciune omeneasca, ci in cele invatate de Duhul" (1 Cor. 2:13). Aceasta se aplica, de asemenea, la cuvantul "si" de la inceputul acestei carti (la fel ca in multe alte carti ca: Exod, Levitic, Numeri, Iosua la 2 Imparati, in timp ce acest "si" lipseste in Deutoronom si in 1 Cronici).
Primul verset din aceasta carte contine o alta invatatura. Datarea timpului, "in anul intai al lui Cirus, imparatul Persiei", este socotita dupa anii de guvernare ai autoritatii din aceasta lume. Sub conducerea lui Cirus, mezii si persii au invins imperiul babilonian al caldeenilor in anul 539 inainte de I.C. si au luat Babilonul. Astfel, Cirus a fost primul imparat al celei de-a doua imparatii din cele patru imparatii profetice. El a imparatit intre anii 559 si 529 inainte de I.C., dar el era deja la putere de 20 de ani cand a avut loc acest eveniment. "In anul intai al lui Cirus" nu era deci primul sau an de guvernare, ci primul an al domniei sale ca imparat peste Babilon si deci de la intemeierea celui de-al doilea imperiu (vezi Dan. 7:2-27).
Acum, Dumnezeu nu mai guverneaza in mod direct peste poporul Sau, ci prin intermediul unei imparatii randuita de El. El Si-a parasit locuinta din templu inaintea robiei babiloniene, si nu va mai reveni acolo decat la inceputul Imparatiei de o mie de ani (Ez. 9:3 ; 10:18 ; 11:23 ; 43:1-5). Acum a fost instaurat "timpul natiunilor" (Luca 21:24). A doua imparatie din profetiile lui Daniel era deja la putere. Daniel l-a anuntat pe ultimul imparat Belsatar (mai exact el nu era decat vice-rege), interpretand scrierea enimagmatica Mene, Mene, Techel, Ufarsim, inscrisa pe peretele palatului imperial: "Peres: imparatia ta a fost impartita si a fost data mezilor si persilor" (Dan. 5:28 ; Peres, singularul pentru Ufarsim, si aluzia la persi). Imparatul Cirus nu este vazut aici ca in Isaia, ca o umbra slaba a lui Mesia, ci ca reprezentantul celei de-a doua imparatii a natiunilor, al carei timp a fost instaurat odata cu daramarea templului Domnului.
Prima actiune a lui Cirus care ne este relatata aici are loc ca un fundal : "ca sa se implineasca cuvantul Domnului rostit prin gura lui Ieremia". Daca Dumnezeu nu mai dirija in mod direct soarta poporului Sau, El o facea acum in mod indirect prin puteri pamantesti. Cuvantul pe care Ieremia la rostit cu privire la durata de captivitate, era acesta : "Si toata tara aceasta va ajunge un pustiu, o pricina de uimire; si natiunile acestea vor sluji imparatului Babilonului saptezeci de ani. Si va fi asa: la implinirea celor saptezeci de ani voi pedepsi pe imparatul Babilonului, zice Domnul, si natiunea aceea, pentru nelegiuirea lor, si tara caldeenilor si o voi face pustietati pentru totdeauna" (Ier. 25:11, 12). Tara lui Israel devenise necurata datorita lui Israel si a lui Iuda, trebuia sa se "bucure de sabatele sale". Aceasta era o aluzie la "a lasa necultivate" campurile timp de sapte ani, care nu a fost respectata de catre iudei (2 Cr. 36:21 ; comp. Lev. 25 si 26:33-35). Profetia referitoare la saptezeci de ani de robie era acum implinita. Aproximativ in acelasi timp, profetul Daniel care era in Babilon, a citit cuvintele lui Ieremia si s-a smerit datorita lor inaintea lui Dumnezeu (Dan. 9).
Iudeii erau dependenti de puterile acestei lumi. Ei au fost dusi in robie de catre Babilon. Ei au obtinut acum permisiunea de la persi de a se intoarce inapoi. Dumnezeu era in spate si deasupra tuturor lucrurilor. El a ingaduit, de asemenea, ca guvernul Germaniei sa interzica in anul 1937 strangerile laolalta ale celor credinciosi care se adunau in Numele Domnului. Acest eveniment a fost, fara indoiala, un act de disciplina al lui Dumnezeu. Dar, dupa opt ani (1945) a fost din nou acordata libertate. Doua decizii au fost luate, prin mana lui Dumnezeu, de catre guvernele din acel timp. Prin aceasta recunoastem ca Dumnezeu actioneaza si astazi intr-un mod asemanator. Da, dupa cum la sfarsitul acestor saptezeci de ani, doar o mica parte dintre iudei s-au folostit de libertatea acordata pentru a sluji pe Dumnezeu, si a se lasa treziti de El, - la fel dupa al doilea razboi mondial, nu toti credinciosii, din nefericire, care au iesit din organizatiile care le-au fost impuse (*), nu au mai revenit la locul care corespunde cu gandurile lui Dumnezeu. Este o asemanare solemna intre aceste evenimente.
(*) Atunci cand Hitler a luat toata puterea in Germania, printre multele decizii dictatoriale a fost si o decizie care priveau denominatiile religioase si strangerile lor, si ca sa le poata controla mai bine a dispus infiintarea unei aliante evanghelice la nivel national la care trebuiau sa adere toti (bineinteles constransi). Multi frati, din adunarile fratilor care se strangeau pe terenul unitatii unui singur trup si potrivit cu ce spune Domnul in Matei 18:20, au aderat la aceasta alianta (poate de teama represaliilor), negand prin aceasta adevarurile pe care le marturiseau si apreciau pana atunci. Dupa sfarsitul razboiului unii dintrei ei s-au smerit si pocait de gestul lor si au revenit in mijlocul fratilor, altii au ramas imprastiati prin diferite denominatiuni. Aceasta vrea sa spuna fratele cu privire la situatia asemanatoare cu iudeii din Babilon. Multi dintre noi, care am experimentat ce inseamna sistemul opresiv din timpul comunismului stim ce a insemnat aceasta, n. t.
La timpul prezis, "Domnul a trezit duhul lui Cirus, imparatul Persiei". Deja cu 150 de ani mai inainte Dumnezeu a prezis prin profetul Isaia ca Cirus va implini buna Sa placere: "zic Ierusalimului: Vei fi zidit! si templului: Ti se va pune temelia!" (Is. 44:28). Acum, Dumnezeu a lucrat in acest monarh pentru a face ceea ce era dupa gandul Sau. Nu stim daca Cirus credea cu adevarat in Dumnezeu. Este adevarat ca el manifesta o anumita recunostere a maretiei Domnului, dar in cartea Isaia, Dumnezeu trebuie sa spuna de doua ori: "tu nu ma cunosteai" (Is. 45:4, 5). Cu toate acestea, Dumnezeu poate inca sa trezeasca un astfel de om pentru a implini voia si misiunea Lui, si chiar sa-L recunoasca pe El. Este suficient sa ne gandim la profetul Balaam si la marele preot Caiafa pentru a gasi o paralela in Scriptura (Num. 22:24 ; Ioan 11:49-52). Ce lucruri minunate au putut sa spuna acesti doi oameni despre poporul Israel si despre Hristos!
2.1.2 Cap. 1:2
"Asa spune Cirus, imparatul Persiei: Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate imparatiile pamantului si m-a randuit sa-i construiesc, o casa la Ierusalim, care este in Iuda".
Dumnezeu este aici "Dumnezeul cerurilor" (vezi Dan. 2:18 ; 19:37, 44). In relatia Lui cu poporul Israel, El este numit Domnul intregului pamant, deoarece caracterul lui Israel si promisiunile sale sunt in esesnta de natura pamanteasca (Ios. 3:11 ; Mica 4:13 ; Zah. 4:14). Titlul de "Dumnezeul cerurilor" atrage atentia asupra faptului ca, in perioada numita "timpul natiunilor", El este, intr-o animita masura, retras in cer, si a transmis puterea guvernelor omenesti. Acest lucru reiese din cuvantul lui Daniel catre Nebucadnetar, conducatorul primului imperiu: "Tu, imparate, esti imparatul imparatilor, caruia Dumnezeul cerurilor ti-a dat imparatia, puterea si taria si gloria. Si oriunde locuiesc fiii oamenilor, fiarele campului si pasarile cerurilor, El le-a dat in mana ta si te-a facut stapan peste toate. Tu esti capul de aur" (Dan. 2:37, 38). - Dar titlul de "Dumnezeul cerurilor" descopera in plus o trasatura a caracterului esential al lui Dumnezeu, independent de timp (Iona 1:9 ; 2 Cr. 20:6 ; Ecl. 5:1 ; Dan. 2:28). El este Dumnezeul cerurilor deoarece locuieste in afara creatiei vizibile, in cer, si cu aceasta El este singurul Dumnezeu adevarat care a creat cerul si pamantul, si care le tine.
Dumnezeu a conferit autoritate si putere acestui imparat pagan. Acesta este motivul pentru care Cirus a luat hotarari cu privire la poporul lui Dumnezeu. Dupa cum s-a mentionat deja, binele exterior al crestinilor depinde adesea, chiar si astazi, de guvernarile din acel moment. Sa fim multumitori pentru libertatea de a ne strange si a evangheliza. Aceasta nu vine de la sine.
Cu toate acestea, Dumnezeu nu i-a dat numai putere imparatului Persiei. Imparatul se vede insarcinat de Dumnezeu "sa-I construiesc o casa la Ierusalim, care este in Iuda". Despre acest loc, Dumnezeu dadu-Se deja indicatii in timpul lui Moise prin urmatoarele cuvinte: "atunci va fi un loc pe care il va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca sa faca sa locuiasca Numele Sau acolo; acolo sa aduceti tot ce va poruncesc: arderile voastre de tot si jertfele voastre, zeciuielele voastre si darul ridicat al mainii voastre si toate promisiunile voastre alese, pe care le veti promite Domnului" (Deut. 12:11). Cu siguranta, Dumnezeu nu a vorbit despre numele Ierusalim. Israelitii aveau raspunderea de a cauta acest loc. Este adevarat ca a durat secole pana cand ei l-au gasit. Prea mare interes nu au aratat. In mijlocul multor necazuri David a gasit acest loc la Ierusalim in aria lui Ornan (1 Cr. 21:18 la 22:1), si mai tarziu acolo a construit Solomon templul (2 Cr. 1-7).
De asemenea, "Ierusalim, care este in Iuda" era locul pe care l-a ales Dumnezeu pentru El si pentru locuinta Lui in mijlocul poporului Sau. Ierusalim inseamna "temelia pacii", si Iuda "obiectul laudelor". Acestea sunt numele minunate pentru mediul unde locuieste Dumnezeu si unde El vrea sa fie onorat! O pace solida si o lauda permanenta trebuie, de asemenea, sa caracterizeze pe toti cei in mijlocul carora Dumnezeu are locuinta Lui spirituala, si unde Domnul Isus este in mijlocul alor Sai.
Templul daramat de caldeeni trebuia sa fie acum reconstruit. Oamenii pot sa vorbeasca de primul si de al doilea templu, dar Cuvantul lui Dumnezeu nu o face. Nu era decat un templu, pe care chiar Domnul Isus il numea inca "casa Tatalui Meu", desi oamenii facuse din ea "o casa de negustorie" (Ioan 2:16). Profetul Hagai care a ajutat poporul in timpul contructiei templului, a zis: "Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai, zice Domnul ostirilor" (Hagai 2:9).
Templul lui Dumnezeu de la Ierusalim este o imagine a casei lui Dumnezeu din Noul Testament, adica Adunarea Lui, care, de asemenea, este numita "templu" (1 Cor. 3:16 ; Efes. 2:21). Vazut din partea lui Dumnezeu, totul este perfect si de neclintit. Atunci cand Domnul Isus a vorbit despre zidirea Adunarii Sale pe stanca, El adauga: "Si portile Locuintei mortilor (gr. "hades") nu o vor invinge" (Mt. 16:18). Ea este o zidire "bine alcatuita impreuna" si care este alcatuita doar din "pietre vii" (Efes. 2:21 ; 1 Pet. 2:5). Nu exista acolo nicio distrugere. Dar, din punctul de vedere al responsabilitatii omului, Adunarea ca templu poate fi corupta, asa cum stim din 1 Corinteni 3:17. De acest punct, al responsabilitatii, este vorba aici. Templul a fost daramat de vrajmasii poporului lui Dumnezeu. Dar nu se poate pune ceva complet nou in locul celui vechi. Cirus putea sa vorbeasca "... sa-I construiesc o casa la Ierusalim", si el putea face sa se scrie, totusi, iudeii carora el li se adresa au vazut destul de bine ca misiunea lor era "sa inalte casa Domnului, care este la Ierusalim" (v. 5).
Astazi, de asemenea, Dumnezeu nu vrea sa construiasca sau sa faca sa se construiasca ceva nou. Voia Lui este ca toti rascumparatii Sai sa revina la gandurile Sale de la inceput pe care El le-a inscris in Cuvantul Sau. Prin harul Sau toti cei rascumparati au dreptul sa faca parte din ea. Pentru a ne aduna astazi in Numele Domnului Isus, avem nevoie, la fel, sa parasim "Babilonul" si sa venim la "Ierusalim". Gandurile lui Dumnezeu cu privire la strangerea laolalta a celor ai Sai nu se gasesc in niciun sistem religios omenesc. Nu se pot practica dintr-o pozitie sectara sau independenta. Gandurile Sale sunt legate de "Ierusalim" si de "templul lui Dumnezeu" si ele nu pot fi intelese si practicate decat de cei care sunt eliberati din "robia babiloniana" a crestinatatii.
Cetatea Ierusalim, este, de asemenea, o imagine a Adunarii. Dar, spre deosebire de templu care prezinta gandul de locuinta a lui Dumnezeu, de inchinare si de sfintenia lui Dumnezeu, vedem in cetatea Ierusalim comuniunea credinciosilor in viata lor practica. In Efeseni 2:19 suntem vazuti ca "cetateni cu sfintii", si in Apocalipsa 21:2 "cetatea sfanta, noul Ierusalim, coborand din cer" este in acelasi timp "o mireasa impodobita pentru sotul ei"; sotul este Hristos, si mireasa este Adunarea.
Cetatea sfanta Ierusalim impreuna cu templul este situata in Canaan, imagine a locurilor ceresti (Efes. 1:3). Binecuvantarile si promisiunile pentru toti copiii lui Dumnezeu poarta caracterul ceresc (despre care se gaseste deja o referire in Deut. 11:11, 21 si 28:12). Toti cei care au primit viata eterna si Duhul Sfant prin credinta in Hristos apartin singurului trup al lui Hristos, si au cu totii, printr-un singur Duh, intrare la Tatal in cer (vezi Efes. 1 si 2). Acestea nu sunt binecuvantari pamantesti ci binecuvantari ceresi si spirituale.
Dimpotriva, Babilonul este o imagine a sistemului care a iesit din credinta crestina: o religie in care sunt amestecati credinciosi si necredinciosi, o religie care este atat sectara cat si independenta de Dumnezeu. Dar, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, oamenii din lume si copiii lui Dumnezeu nu pot sa mearga impreuna. Un crestin adevarat care cunoaste libertatea Duhului legata de pozitia sa de fiu si care face parte dintr-un cult unde Duhul Sfant nu are niciun loc, se gaseste ca intr-o inchisoare. In "Babilon" nu poate exista o adevarata inchinare divina. Aceasta nu se gaseste decat in casa lui Dumnezeu, si aceasta se afla la "Ierusalim", in tara "Canaan".
Un alt gand important apare in imagine in acest verset. Din punct de vedere omenesc, intelepciunea ar fi vrut ca iudeii, dupa intoarcerea lor, sa inceapa sa se ingrijeasca de propriile lor interese, pentru a construi apoi in liniste casa lui Dumnezeu. Dar nu, Dumnezeu si casa Lui trebuie sa aiba primul loc! Construirea cetatii Ierusalim, la fel de complet distrusa, si a zidurilor sale, poate avea loc decat dupa aceea, asa cum gasim in cartea Neemia, si nu invers! Mai tarziu, iudeii nu au mai tinut cont de aceasta succesiune (Hagai 1). Pe de alta parte, este foarte remarcabil ca inainte de toate, chiar inaintea templului, ei au rezidit altarul pe temeliile lui. Ne vom preocupa in continuare mai mult de invatatura care este legata de acest aspect.
2.1.3 Cap. 1:3
"Oricine dintre voi care este din poporul Sau, Dumnezeul sau sa fie cu el si sa se suie la Ierusalim, care este in Iuda, si sa construiasca acolo casa Domnului Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeu), care este in Ierusalim".
Iata acum apelul lui Cirus catre iudei; el ii numeste ca cei "din poporul Sau", adica cei din poporul lui Dumnezeu. In ciuda deceniilor de robie, constiinta apartenentei lor la poporul lui Dumnezeu nu s-a pierdut nici pentru ei, nici pentru asupritorii lor. Le-au lipsit multe lucruri, dar acest fapt a ramas!
In plus, apelul este adresat aici nu doar tuturor iudeilor, ci pentru toti israelitii, fara exceptie, si nu doar unora. Se regaseste acelasi lucru, cateva decenii mai tarziu, in scrisoarea de insotire a imparatului Artaxerxes data carturarului si mare preot Ezra: "S-au dat porunci de catre mine ca toti cei din imparatia mea care vor sa se duca de buna voie la Ierusalim, din poporul Israel si dintre preotii lor si dintre leviti sa mearga cu tine" (7:13). Ceea ce au facut iudeii care s-au intors nu era o idee fixa a unui grup iudaic puternic sau ultra-religios. Ei indeplineau o misiune care privea pe cele douasprezece semintii ale poporului care erau despartite deja de secole! Apelul de a iesi, adresat tuturor crestinilor din marea crestinatate, are astazi aceeasi valoare. Ori, in timpul lui Zorobabel era vorba de a gasi oameni "dispusi" si carora Dumnezeu le-a "trezit" inima. La fel este si astazi pentru timpul nostru!
Deja Ieremia in profetia sa despre Babilon si despre falimentul poporului lui Dumnezeu, a facut un apel profetic in acest sens. La cap. 51:50 el zice: "Voi, cei scapati de sabie, fugiti! Nu stati! Aduceti-va aminte de Domnul in tara indepartata si Ierusalimul sa fie in inima voastra". Aceasta s-a intamplat atunci la intoarcerea lui Zorobabel si, de asemenea, mai tarziu cu Ezra si Neemia. Oricine a cautat cu adevarat pe Domnul a trebuit sa plece spre Ierusalim.
In timpul Reformei din anul 1520, Martin Luther a redactat o brosura intitulata "Despre robia babiloniana a bisericii" in care el critica cu tarie biserica din acel timp. Apelul sau de a se desparti de erorile sale era valabil pentru toti crestinii care se gaseau in aceasta biserica (cel putin in Europa de vest) si nu doar pentru unii. Multi au dat curs acestui apel al reformatorului. Din nefericire, in acel timp, nu au fost atinse constiintele tuturor.
Acum 200 de ani, a avut loc intr-o mare parte a Europei o noua miscare de trezire, care a facut ca multi crestini adevarati sa paraseasca confuzia babiloniana a bisericilor (in primul rand, avand in vedere critica care a aparut cu privire la inspiratia Bibliei) si ei s-au adunat in mod absolut doar pe temelia Sfintei Scripturi si in recunoasterea tuturor credinciosilor ca madulare ale singurului trup al lui Hristos. In acel timp s-a auzit strigatul de la miezul noptii, adresat tuturor crestinilor : "Iata mirele, iesiti-i in intampinare!" (Mt. 25:6). Dar, din nefericire, nu toti l-au urmat. La sfarsit, dupa rapirea miresei lui Hristos, credinciosii care vor trai in acel timp vor auzi din nou un glas din cer: "Iesiti din ea, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi pacatelor ei si sa nu primiti din plagile ei" (Apoc. 18:4). Si de cine trebuie sa se separe cei carora le este adresat acest cuvant? De Babilon, curva cea mare! Nu este remarcabil ca ultima mare putere religioasa a acestei lumi va purta acelasi nume ca in timpul lui Israel in Vechiul Testament? Babilonul este imaginea puterii religioase fara teama de Dumnezeu si fara viata din Dumnezeu.
Din toate acestea se trage concluzia ca cei credinciosi care vor sa fie fideli Domnului lor, au datoria, in toate timpurile, de a se separa de orice organizatie religioasa omeneasca : ele limitand, sau chiar punand deoparte libertatea de calauzire a Duhului Sfant, si prin urmare autoritatea lui Hristos in mijlocul alor Sai care sunt adunati. Atunci cand Hristos nu mai este centru, cum putem sa fim adunati in Numele Lui? Dupa cum altadata Ierusalimul era locul pe care Domnul l-a ales pentru ca acolo sa locuiasca Numele Sau, la fel si astazi locul spiritual de strangere laolalta este acolo unde doi sau trei sunt adunati pentru (sau, intru, n.t.) Numele Domnului Isus. In mijlocul lor Domnul Isus vrea sa fie prezent potrivit promisiunii Sale (Mt. 18:20). Iata una din invataturile care rezulta din intoarcerea iudeilor din Babilon la Ierusalim care ne privesc si pe noi.
Cirus le doreste tot ajutorul lui Dumnezeu in timpul suirii lor la Ierusalim. Acest cuvant merita o atentie deosebita. A merge la Ierusalim, in Biblie este totdeauna denumit "a se sui"! (*). Chiar geografia tarii promise contine invataturi spirituale. Si invers, a pleca de la Ierusalim, este denumit totdeauna coborare ( vezi Luca 10:30). Este mai greu de urcat decat de coborat. Pentru suire, este nevoie de energie in sens fizic ca si in sens spiritual. A cobori merge aproape de la sine, In contrast cu declinul moral care se raspandeste, copiii lui Dumnezeu au nevoie de energie si devotament "pentru a se sui"!
(*) In totul, gasim de 12 ori acest verb "a sui" in cartea Ezra: 1:3, 5, 11 ; 2:1, 59 ; 4:2 (in rom. este scris "ne-a adus" dar in fr. este "ne-a suit", n.t.), 12 ; 7:6, 7, 9, 28 ; 8:1
In cuvintele "si sa construiasca acolo casa Domnului Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeu", trebuie sa vedem un progres la Cirus in cunoasterea lui Dumnezeu si a voii Sale? Nu stim, dar vedem ca alegerea cuvintelor corespunde mai bine aici cu gandul si natura lui Dumnezeu decat in v. 2. In orice caz nu este numit Dumnezeul iudeilor, ci Dumnezeul lui Israel. El nu este doar singurul Dumnezeu adevarat (Ioan 17:3), ci tot Israelul este poporul Sau! Importanta acestui fapt tocmai intr-un timp de declin este aratata prin frecventa cuvantului "Israel" in cartea Ezra. Se gaseste de 40 de ori - Si noi trebuie sa fim totdeauna constienti ca toti rascumparatii din crestinatatea atat de divizata astazi, alcatuiesc adevaratul popor al lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu