temelia si adevarul

                                               ISPITA SI AJUTORUL DIVIN
                                                     - I -


        "Credincios este Dumnezeu... impreuna cu ispita, va pregati si scaparea" (1 Cor. 10:13)


     Georges André


     1          Doua feluri de ispite

     Din context, acelasi cuvant grec are sensul de : punere la proba, ispita, incercare

     Iacov 1:2 si 3-12 ar parea sa fie in contradictie cu versetele 13 la 15. Intr-adevar, in primul rand, Iacov prezinta "felurite ispite" ca o mare bucurie, o incercare a credintei care lucreaza rabdare. El adauga chiar : "Ferice de omul care rabda ispita".
     Dimpotriva, mai departe, el subliniaza ca Dumnezeu nu poate fi ispitit de rau si ca El nu ispiteste pe nimeni, ci ca "fiecare este ispitit, fiind atras si ademenit de propria lui pofta".
     Primul caz are in vedere incercarile exterioare, ca persecutia, care cauta prin constrangere sa faca pe cineva sa pacatuiasca; in al doilea caz, ispita ofera un obiect poftei interioare care impinge pe cineva spre rau.
     Ce este ispita ? Este instigarea la a pacatui. Ori, a pacatui, inseamna practic "a face voia proprie, impotriva celei cunoscute a lui Dumnezeu". Aceasta "voie a lui Dumnezeu" este rezumata de Domnul Insusi : "Sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si cu tot cugetul tau si din toata puterea ta", si "Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Mc. 12:30-31).
     Cand voia lui Dumnezeu este mai mult sau mai putin cunoscuta, si nu se tine cont de ea, atunci se practica "nelegiuirea, faradelegea" : o "umblare fara lege, fara frana" (1 Ioan 3:4) : a da drumul impulsurilor, dorintelor si propriilor pofte, fara a tine seama de Dumnezeu.
     Pacatul imbraca doua aspecte esesntiale. Incalcarea : a trece peste o linie de aparare (de separare, de demarcatie, n.t.). "Sa nu furi" spune legea, si... se ia ceea ce apartine altuia! Se trece astfel granita stabilita de Dumnezeu. Aceasta este vina (sau, vinovatie), aspectul de "datorie" al pacatului, principiu pe care Domnul il introduce de exemplu in diferite parabole (Luca 7:41-42 ; Mt. 18:23-35).
     Celalalt aspect al pacatului este intinarea, care intrerupe comuniunea cu Dumnezeu care are ochii prea curati ca sa vada raul. Ca imagine, lepra reprezinta acest pacat-intinare : leprosul trebuia sa fie scos afara din tabara (Num. 5:7); nimeni nu trebuia sa-l atinga; el insusi, atunci cand cineva se apropia de el, trebuia sa strige : necurat, necurat. - In Zaharia 3, cand Iosua, marele preot, se prezinta in lumina divina, este vazut imbracat cu haine murdare. Lumina a scos in evidenta aceasta intinare. Dumnezeu a intervenit si a spus : "Iata, am facut ca nelegiuirea ta sa se duca de la tine si te imbrac cu haine de sarbatoare". Iosua poate apoi sa raspunda functiei sale de mare preot.
     Codul penal pedepseste greselile comise prin fapte, uneori prin cuvinte, si in al doilea rand prin omisiune, cand nu se indeplineste o obligatie. Numai Cuvantul lui Dumnezeu condamna gandurile, pofta (Ex. 20:17).


          1.1  Ispita exterioara

     Ea inseamna inainte de toate o constrangere care cauta sa forteze pe cineva sa actioneze contrar gandului lui Dumnezeu. Ea imbraca, de asemenea, caracterul unei puneri la proba, un test al credintei. Pavel se temea ca tesalonicenii, nou convertiti, sa nu fie tulburati de incercare, si dorea "sa afle despre credinta lor, ca nu cumva sa-i fi ispitit ispititorul". A facut persecutia sa se micsoreze ravna lor ? Ce usurare sa afle ca nu era nimic din acestea (1 Tes. 3:5).
     Impotrivirea fata de ispita exterioara implica suferinta. Despre Hristos ne este spus : "El Insusi a suferit, fiind ispitit" (Ev. 2:18). Si sub forma sa de punere la proba, sau de disciplina, "nu pare fi de bucurie, ci de intristare; dar dupa aceea le da celor deprinsi prin ea rodul datator de pace al dreptatii".
     Astfel, "ispita exterioara" imbraca diferite caractere.


     1.1.1     Persecutia

     Ea poate fi pe fata, asa cum a fost in primele secole ale crestinismului, sau in timpul Reformei in Europa; ea este din ce in ce mai mult in zilele noastre, in multe tari unde crestinii sunt maltratati, inchisi, deportati, si au de suferit in diferite moduri.
     In regiunile noastre, ea are o forma mai putin accentuata, batjocura, dezavantaje pe care le poate intampina un credincios in avansarea sa profesionala, sicanari, nedreptati. Eforturile lui Satan pentru a tulbura credinta, sa stinga ravna crestinului, sa ascunda marturia, daca este posibil pana la tagaduire. 


     1.1.2     Punerea la proba

     "Ferice de omul care rabda ispita, pentru ca, dupa ce va fi incercat, va primi cununa vietii" (Iac. 1:12). Aceasta "ispita" are ca scop, sa dezvaluie, printr-o incercare, calitatile sau defectele, realitatea credintei la cineva. Ea poate fi ingaduita de Dumnezeu "daca trebuie" (1 Pet. 1:6). Ea poate fi chiar dorita de Dumnezeu : "Dumnezeu l-a incercat pe Avraam" (Gen. 22:1). Dumnezeu actioneaza, de asemenea, in disciplina fata de ai Sai, pentru educarea lor, "ca sa luam parte la sfintenia Lui" intr-un mod practic (Ev. 12:7, 10).


     1.1.3     Agentii ispitei

     Inainte de toate sunt oamenii, care Il urasc foarte tare pe Dumnezeu si pe ai Sai: "Daca va uraste lumea, stiti ca pe Mine M-a urat inainte decat pe voi... dar, pentru ca nu sunteti din lume... de aceea va uraste lumea". Aceasta ura poate fi ascunsa sub forma bunelor maniere, ale politetei si educatiei; dar in mod categoric ea ramane. Ar trebui sa ne mire ?
     Imprejurarile pot deveni o ispita exterioara (din afara, n.t.), un test de credinta, precum viermele care a distrus chicaionul lui Iona, punand rabdarea lui la incercare (Iona 4).
     Cine era in spatele viermelui, daca nu Dumnezeu Insusi ? El poate ingadui, chiar "pregati" incercarea, daca considera ca este bine. Alte ori Satan este cel care ii provoaca pe oameni impotriva copiilor lui Dumnezeu, sau le influenteaza imprejurarile.


     1.1.4     Domnul Insusi a fost ispitit

     Dupa cum ne spune Evrei 4:15 : "ispitit in toate in acelasi fel (sau, "asemenea noua"), in afara de pacat". Sa ne gandim la eforturile ispititorului in pustie; impotrivirea permanenta a fariseilor si a mai marilor poporului; instigarea unuia dintre ucenici, Petru, care voia sa-L impiedice sa infrunte crucea. In toate "a suferit impotrivirea pacatosilor impotriva Lui Insusi".
     Dar in El nu era pofta carnala. Nimic din El nu-L atragea spre rau. Toate aceste ispitiri nu faceau nimic altceva decat sa puna in evidenta perfectiunea Sa : "El n-a facut pacat... El n-a cunoscut pacat... in El nu este pacat" (1 Pet. 2:22 ; 2 Cor. 5:21 ; 1 Ioan 3:5). De aceea Evrei 4:15 adauga in mod categoric : "... in afara de pacat".


          1.2  Ispita interioara

     Am pastrat - pentru a fi mai usor - expresia folosita de altii de "ispita interioara". "Strict vorbind, pofta vine inaintea dorintei de a pacatui; ispita ofera un obiect, spre care natura veche, stimulata, se indreapta, deoarece ea era gata pentru asa ceva. Pofta este astfel ca punctul de impact al ispitei; ea este generatoarea reala a pacatelor sub efectul ispitelor".

     Aceasta nu mai este o constrangere din exterior de a face rau, ci, dupa cum zice Iacov : "Dar fiecare este ispitit, fiind atras si ademenit de propria lui pofta" (1:14). Natura pacatoasa ramane neschimbata in credincios, chiar daca el a primit natura cea noua, viata divina. "Carnea" isi gaseste placerea sa in ispita ademenita prin pofta, in timp ce incercarea din exterior aduce suferinta celui caruia i se impotriveste.
     1 Ioan 2:15-17 pune accentul pe "a iubi" : "Nu iubiti lumea, nici cele din lume. Daca iubeste cineva lumea, deagostea Tatalui nu este in el". Aceasta iubire fata de lume se traduce prin "pofta carnii" (dorinta care indeamna la rau), "pofta ochilor" (inima este atrasa de obiectul dorit), "trufia vietii" (care vrea sa se inalte, in timp ce smerenia se coboara).
     Circumstantele exterioare pot ademeni pofta interioare. Satan a venit s-o ispiteasca pe Eva si a aruncat indoiala in inima ei; mai tarziu, el Il va ispiti pe Isus, incercand sa-L faca sa cada. Cu toate acestea, el intalneste pofta interioara doar la Eva : "Si femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si ca era placut pentru ochi si ca pomul era de dorit ca sa dea inteligenta" (Gen. 3). Vrajmasul foloseste lucrurile exterioare pentru a trezi pofta interioara. Dar Dumnezeu Insusi nu ispiteste, si nimeni nu poate sa zica "sunt ispitit de Dumnezeu" (Iac. 1:13) (El poate, totusi, sa Se foloseasca de Satan si de ispitirile sale pentru a pune la incercare pe ai Sai, ca in cazul lui Iov).


          1.3  Resurse divine

     Am afirmat deja : "Credincios este Dumnezeu... impreuna cu ispita, va pregati si scaparea" (1 Cor. 10:13)


     1.3.1     Pentru ispita exterioara

     Este vorba de a tine cu tarie, de a ne impotrivi diavolului care cauta pe cine ar putea inghiti (1 Pet. 5:8-9). Pentru aceasta, puterea lui Dumnezeu este la dispozitia credintei (1 Pet. 1:5); de asemenea, Domnul Isus "poate sa-i ajute pe cei ispititi" (Ev. 2:18).
     Psalmul 144:1-2 subliniaza acest lucru. De cate ori nu a facut David aceasta experienta, prin toate circumstantele potrivnice din viata sa : "Domnul, stanca mea... Bunatatea mea si cetatuia mea, turnul meu inalt si salvatorul meu, scutul meu si Cel in care ma adapostesc". Dar, atunci cand a urmat impulsul inimii sale, el s-a refugiat la Gat, la Achis (1 Sam. 27:1-2). Mai tarziu, in timp ce se plimba pe acoperisul case sale, o privire inspirata de pofta l-a tarat intr-un rau dureros (2 Sam. 11). Dimpotriva, cat timp a umblat cu Dumnezeu, in ciuda atacurilor vrajmasului, - in tineretea lui cand era urmarit de Saul, in timpul domniei sale, asaltat de multi adversari - el a experimentat aceasta putere divina care l-a eliberat.


     1.3.2     Pentru ispitele din interior

     Aici nu mai este vorba de impotrivire, ci de a "fugi" : "Fugi de poftele tineretii" (2 Tim. 2:22). Iosif este un exemplu frumos care a raspuns cu "nu" la avansurile sotiei lui Potifar. Ispita exterioara ar fi  putut starni pofta interioara, dar el a stiut sa refuze si "a fugit" (Gen. 39:12).
     Cuvantul ne spune sa "omoram" (mortificam, sa dam mortii, n.t.) necuratia, adica, in sens literal, a o lasa sa "zaca" (adica sa devina bolnava, sa sufere, n.t.), a nu o hrani (Col. 3:5). Este necesara puterea Duhului : "Dar, daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai (trad. Cornilescu)" (Rom. 8:13) (*).

     (*) Traducere care pare mai exacta decat cea din Biblia GBV : "dar, daca traiti prin Duh, omorati faptele trupului si veti trai". Accentul este pus pe puterea Duhului pentru a face sa moara faptele trupului, asa cum se spune si in lucrarea pe care o avem inainte. In acelasi fel este scris si in Biblia franceza (n.t.).

     De asemenea, important este, dupa cum a spus Domnul Isus in gradina Ghetsimani, de a nu "intra in ispita" (Mc. 14:38). A nu ne plasa in circumstante in care sa fim in mod periculos ispititi. "Duhul (duhul nostru, nu Duhul Sfant; n.t.) este plin de ravna (sau, "este gata, dispus")" : el se lauda cu usurinta ca nu se lasa ademenit de rau, uitand ca "carnea este slaba". Aceasta a fost experienta lui Petru atunci cand, impulsionat de ravna lui aparenta pentru Domnul, a intrat in curtea marelui preot unde L-a tagaduit.
     Sa luam seama la invitatiile lumii, la prietenii indoielnice, care incep prin politete, dar care pot degenera foarte usor. Atunci cand Dina, fiica lui Iacov, a mers sa vada pe "fiicele tarii", ea nu a prevazut consecintele nefaste; ea a intrat in ispita foarte repede si a adus nenorocire peste toti cei din jurul ei.
     O alta resursa eficace este de a ne plasa in lumina divina. Psalmul 27 este o frumoasa ilustratie : "Domnul este lumina si mantuirea mea: de cine sa ma tem?" (v. 1). A patrunde in prezenta lui Dumnezeu, a vedea toate lucrurile in lumina Sa, pentru ca inima sa fie miscata de frumusetea Domnului, dar si sa caute gandul Sau : "Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta il voi cauta: sa locuiesc in casa Domnului toate zilele mele, ca sa vad frumusetea Domnului si sa intreb despre El in templul Sau" (v. 4). Si David adauga: "Inima mea spune din partea Ta: cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta, Doamne!" (v. 8). A discerne lucrurile in lumina divina inainte de a le accepta; a cauta fata si frumusetea Domnului, ca El sa aiba primul loc in inima. A hrani natura cea noua cu lucruri care raman, ne va pazi de pofta.


          2     Pofta ochilor

     Dupa ce a spus, intr-un mod general, : "Nu iubiti lumea, nici cele din lume", apostolul Ioan continua : "Caci tot ce este din lume: pofta carnii, pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt din Tatal, ci sunt din lume".
     Este dificil de a distinge cu precizie intre aceste trei elemente care il atrag pe credincios in lumea stricata si intinata prin pacat. Cu toate acestea, se pare ca pofta ochilor este provocata in special de obiectele care atrag privirea si trezesc dorinta de a avea ceea ce Dumnezeu nu a dat; respectiv, ea se angajeaza, printr-o anumita ostentatie, sa indrepte privirile altora spre sine; pofta carnii atata (incita) spre obiectul exterior care alimenteaza aceasta pofta si care ofera placere carnala in sensul sau restrans; - trufia vietii se inalta mai presus de ceea ce este sau are cineva, pentru a-i domina pe ceilalti. Smerenia, dimpotriva, conduce la umilinta si la coborare.


          2.1     Atractia exterioara pentru ochi

     Eva este exemplul initial. La incitarea sarpelui, ea "a vazut ca pomul era bun de mancat si ca era placut pentru ochi". Aceasta pofta, odata stimulata, a condus-o pana la neascultarea flagranta a unei porunci cunoscute.
     Pofta ochilor produce dorinta de a avea lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a dat, respectiv interzise. In momentul cuceririi Ierihonului, Domnul a poruncit in mod expres sa nu se atinga de nimic, in timp ce jefuiau cetatea (Ios. 6:18-19). Acan a "vazut in prada o manta frumoasa de Sinear si doua sute de sicli de argint si un lingou de aur..."; el le-a poftit, le-a luat si le-a ascuns in mijlocul cortului sau. Pofta a fost stimulata in el prin privirea ochilor sai, care a provocat o dorinta vinovata de a-si insusi bogatiile pe care Dumnezeu nu i le-a dat.
     Noul Testament numeste aceasta dorinta de a avea cu orice pret, "lacomie" (Col. 3:5 ; Efes. 5:3), precizand chiar ca "lacomul" este un idolatru (Efes. 5:5). Aceasta dorinta arzatoare de a avea mereu mai mult, "pleonexia", este tradus, de asemenea, prin lacomie, in Luca 12:15 de exemplu.
     A privi cu invidie spre ceea ce au altii, trezeste gelozia si aceasta nevoie exagerata de a dispune la fel. 1 Timotei 6:9-10 ne atentioneaza impotriva "iubirii de bani". Vrem sa avem mijloace de a raspunde "dorintelor nechibzuite si daunatoare" trezite in suflet, care doreste in mod absolut sa aiba bogatiile pe care Dumnezeu nu i le-a dat. Ghehazi, slujitorul lui Elisei, gandea ca stapanul sau este naiv ca nu a primit cadourile oferite de Naaman (2 Imp. 5:20-27). Vazand argintul, hainele si aurul pe care capetenia ostirii siriene le-a adus, pofta a fost trezita in el. Alearga dupa leprosul vindecat si, printr-o relatare mincinoasa, obtine doi talanti si doua haine de schimb, pe care s-a grabit sa le ascunda in casa. "Este timpul de luat..." ii va reprosa profetul. - Balaam a "iubit rasplata nedreptatii" : pentru bani, el s-a dus sa blesteme pe poporul lui Dumnezeu (dar Domnul a schimbat blestemul in binecuvantare) (Num. 22 ; 2 Pet. 2:15). - Pentru treizeci de arginti, Iuda, cedand poftei, a vandut pe Invatatorul sau.
     Posedarea bunurilor materiale poate fi o piedica, chiar un obstacol pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. Isus a zis : "Mai usor este sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu". Ucenicii s-au mirat peste masura, intrebandu-se cine poate sa fie mantuit. "Dar Isus, privind la ei, a spus: La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu" (Mc. 10:20-27).
     Cu siguranta, "Dumnezeu ne da toate din belsug, ca sa ne bucuram de ele" (1 Tim. 6:17), dar ca sa ne bucuram "impreuna cu El" (Rom. 8:32). De asemenea, bunurile materiale incredintate de catre Domnul intr-o masura mai mare sau mai mica alor Sai, sunt o administratie pe care trebuie s-o gestionam pentru El : ceea ce este foarte putin, bogatii nedrepte, ceea ce apartin altuia (Luca 16:1-12). Bine gestionate, ele vor face ca ucenicul, credincios in ceea ce este foarte putin, sa fie credincios si in ceea ce este mare, bogatii spirituale, adevarate, care raman ale sale pentru totdeauna. Pavel ii spune lui Timotei ce trebuie sa faca cei bogati cu bunurile materiale pe care Dumnezeu le-a incredintat lor: "sa faca binele, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa dea" (1 Tim. 6:18). Este necesara toata puterea lui Dumnezeu pentru a fi paziti de aceasta pofta a ochilor care ar vrea "sa stranga comori pentru sine insusi si nu este bogat fata de Dumnezeu" (Luca 12:21).
     Pentru a birui lumea trebuie credinta, dar nu credinta initiala pentru mantuire, ci credinta vie de fiecare zi : "Tot ce este nascut din Dumnezeu invinge lumea; si aceasta este victoria care a invins lumea: credinta noastra" (1 Ioan 5:4). In viata practica, consacrand timpul necesar pentru a umbla in faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregatit mai dinainte, pentru a sluji Domnului in Evanghelie sau alor Sai, ne va pazi de numeroasele ocazii unde pofta ochilor ne-ar fi tarat departe de El.


          2.2     A atrage atentia asupra sinelui

     Pofta ochilor se mai poate traduce si prin aceasta nevoie de a straluci, de a arata mai mult decat esti, mandrie in imbracaminte, in toaleta, sau, dimpotriva, prin neglijenta care cauta sa se puna in evidenta. Vom afisa ceea ce avem, ca Ezechia cand l-au vizitat trimisii imparatului de la Babilon (Is. 39). Intr-un camin crestin, cei care "intra" vad ei "lumina" ? (Luca 8:16). Vor fi primiti intr-o casa unde Domnul Isi are locul Sau, unde sotii sunt uniti si copiii veseli, dar crescuti pentru El ? Sau vor constata un lux excesiv, o cautare a ceea ce este in exterior si de fatada, pentru a atrage privirea ?
     Aceasta nevoie de a straluci poate lua forma de cautare de onoruri. Pavel si Barnaba au refuzat categoric ofrandele locuitorilor din Listra (Fapte 14:11-18). Dar imparatul Irod s-a simtit foarte flatat de strigatele poporului care aplauda discursul sau: "Glas de dumnezeu, si nu de om!" (Fapte 12:22).
     Se poate urmari, de asemenea, punerea in evidenta prin fapte bune (Mt. 6:1-4) ! sau prin cunostinta, cunostinta intelectuala care "umfla" si nu zideste (1 Cor. 3:2). Este usor de a cita o multime de texte biblice bine aranjate intre ele, fara ca cei care asculta sa primeasca o binecuvantare - in special pentru a arata intreaga sa cunostinta si pentru a se afirma. Chiar daca a fost rapit in al treilea cer, si ca avea cu ce sa se laude, Pavel s-a ferit "ca sa nu ma socoteasca cineva  mai presus decat ceea ce ma vede a fi sau ceea ce aude de la mine" (2 Cor. 12:6).
     Fariseii isi largeau franjurii hainelor lor si se rugau la coltul strazilor, pentru ca sa se vada evlavia lor. In viata sociala, a cauta sa pari mai inteligent decat altii, si, in timp ce ii cobori pe ceilalti te inalti pe tine insuti. 
     "Dragostea nu invidiaza; dragostea nu se lauda" (1 Cor. 13:4). Iata antidotul la ostentatie. Daca cineva Il iubeste pe Domnul, daca cineva ii iubeste pe fratii sai, va avea grija la modestie, la a nu indrepta ochii spre sine insusi, ci spre Hristos.
     Fara nicio indoila, pofta carnii, si cu atat mai mult mandria vietii, sunt foarte aproape de pofta ochilor. Daca cineva incerca sa se afirme, este adesea pentru a se inalta. Daca cineva cauta sa satisfaca ceea ce atrage privirile, carnea - chiar in sensul ei restrans - se implica. Cu toate acestea, am incercat sa precizam caracterele fiecaruia dintre punctele  atinse de Ioan, pentru a le face mai sensibile in constiintele si in inimile noastre.