Grădina Eden
Christian Briem
1 Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre grădina Eden
Astăzi vrem să ne întoarcem privirile mult înapoi, foarte mult înapoi - la începutul istoriei umanități. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, din țărâna pământului, și a suflat în nările lui o suflare de viață. Omul a devenit astfel un suflet viu (Gen. 2:7). Apoi, Dumnezeu a făcut ceva deosebit de important. Versetele următoare din Geneza 2 ni-l relatează.
"Și Domnul Dumnzeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, și acolo a pus pe omul pe care-l întocmise. Și, din pământ, Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului" (Geneza 2:8-9).
"Eden" înseamnă "plăcere, desfătare". Era un loc de desfătare (șarm). Dumnezeu Însuși, în grija Sa iubitoare, a plantat grădina. Pe cât de plăcut era pământul - și tot ceea ce Dumnezeu a făcut erau "foarte bune" (Gen. 1:31) - grădina lui Dumnezeu le depășea pe toate. Chiar numele Eden vorbește despre o scenă de desfătare unde se găsea tot ceea ce putea servi fericirii naturale a omului care trăia în inocență. Tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat se găseau acolo. Ceea ce Dumnezeu încredințează omului, El îi dă să-l păzească. Și mai mult : înconjurat de ce este cel mai bun, omul trebuia, de asemenea, să fie pus la încercare (probă) din punct de vedere moral în această grădină. El nu ar fi avut nicio scuză în caz de eșec.
Numele a cel puțin două râuri care sunt cunoscute astăzi sub aceste nume, arată clar că această grădină a existat cu adevărat pe acest pământ : Tigru (Hidechel) și Eufrat (Gen. 2:14). Mențiunile ulterioare ale "grădinii lui Dumnezeu" ca referință la frumusețea perfectă sunt foarte revelatoare (Gen. 13:10 ; Isaia 51:3 ; Ez. 28:13 și 31:8,9). Indicațiile despre râuri fac să presupunem că Paradisul (cuvânt persan, pentru "grădina plăcerilor") s-ar fi situat în partea superioară a Armeniei de astăzi.
2 Ceea ce prefigurează grădina Eden
Două lucruri au dat grădinii lui Dumnezeu caracterul ei. Pe de-o parte, ea avea doi pomi deosebiți, pomul vieții și pomul cunoștinșei binelui și răului. Pe de altă parte, din Eden ieșea un râu pentru a uda grădina. Pe cât de real și adevărat că aceste lucruri au existat în acea vreme așa cum au fost create de Dumnezeu, la fel de adevărat este că ele au și o semnificație simbolică în ce privește prefigurarea lor. Pomul vieții, pentru început, este o imagine a lui Hristos ; iar râul vorbește despre duhul lui Dumnezeu, despre izvorul dătător de viață al harului lui Dumnezeu. Lucrul acesta este confirmat atunci când ajungem la ultima pagină a Bibliei și când găsim, în descrierea cetății cerești, un râu cu apă a vieții, și pomul vieții (Apoc. 22:1,2). Astfel, de la prima pagină a Cărții Sfinte, Dumnezeu a vorbit de-o manieră profetică. Și lucrul acesta arată într-un mod impresionant că, de la început, Dumnezeu L-a avut în vedere pe Hristos și a prevăzut în El ceva mai mare și mai bun pentru om decât s-ar putea găsi în sfera naturală.
3 Pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului
Noi nu știm nimic altceva despre acești doi pomi decât faptul că unul se afla în mijlocul grădinii, iar cu privire la celălalt, omul nu trebuia să mănânce din el (Gen. 2:17). Putem deci să ne îndreptăm direct spre semnificația spirituală a ceea ce este descris. Omul, Adam, avea deja viața, viața naturală. Atunci de ce se mai afla acolo pomul vieții din mijlocul grădinii ? Ei bine, lucrul acesta era un indiciu sau promisiunea a ceva mai bun și mai mai mare decât orice bine cu care Dumnezeu l-a înconjurat pe Adam. Nu corespunde aceasta cu ceea ce avem în Noul Testament referitor la speranța vieții eterne pe care a promis-o Dumnezeu înainte ca să intervină păcatul, "înainte de timpurile veacurilor (lit. "eterne") (Tit 1:2) ?
De asemenea, era acolo pomul cunoștinței binelui și răului. Faptul că omul nu trebuia să mănânce din rodul lui arată că doar Dumnezeu poate să rezolve chestiunea binelui și răului. Omul nu era competent să se ocupe cu așa ceva. Să-l atingă însemna ruină pentru el. Numai Dumnezeu cunoaște binele și răul, numai El îl poate lua pe deplin în considerare. Omul nu a putut dobândi această cunoștință decât devenind el însuși rău.
Acest pom a fost numit pe drept "pomul responsabilității". De fapt, în legătură cu acest pom și cu porunca de a nu mânca din el, omul a fost plasat sub o responsabilitate - responsabilitatea de a asculta de Dumnezeu, Creatorul. Omul a falimentat, a avut mai multă încredere în șarpe decât în Creatorul său. În consecință, i se interzice accesul la pomul vieții (Gen. 3:24). Putem să vedem până astăzi efectul devastator al păcatului primului om : Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor (Rom. 5:12).
4 Doi pomi - un Hristos
Prin urmare, cei doi pomi din grădina Eden fac referire la Domnul nostru Isus Hristos - la El care a fost altădată atârnat pe lemn. Acolo, pe cruce, El a luat locul păcătosului și a rezolvat în întregime chestiunea responsabilității omului înaintea lui Dumnezeu ; ca mort și înviat, El a devenit și pomul vieții pentru toți cei care cred în El. Acest mare adevăr este sugerat în imaginea faptului că pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului sunt menționați în mod direct unul cu celălalt, și că au fost întocmiți "împreună" ca să zicem așa.
De fapt, la crucea lui Hristos, cei doi pomi sunt uniți. Binele și răul sunt puși în lumină într-un mod perfect. Pe de-o parte, recunoaștem acolo cât de bun este Dumnezeu, recunoaștem bunătatea Lui infinită în darul Fiului Său. Dar pe de altă parte, răul este, de asemenea, revelat pe deplin în om și în Satan. Ce a făcut omul cu Fiul lui Dumnezeu ! Dar binele în Dumnezeu a triumfat asupra răului. Întreaga chestiune a binelui și a răului a fost rezolvată odată pentru totdeauna prin moartea și învierea lui Hristos, iar Cel care a rezolvat-o a devenit pomul vieții - pentru toți cei care cred în El.
Există ceva minunat în capitolele de început ale primei cărți a lui Moise ! Pomul și râul sunt acolo, și după cum am remarcat deja, îi vom întâlni la sfârșitul Apocalipsei. Cu ceea ce Dumnezeu începe, cu aceea El termină. El a început (în imagine) cu Hristos, și va sfârși cu Hristos. Este deosebit de plăcut să găsim deja înainte de cădere o aluzie la harul fără margini al lui Dumnezeu - gânduri care emană din inima Sa iubitoare și care își găsesc concretizarea în creștinismul autentic.
În paradisul ceresc, nu mai este decât un singur pom, pomul vieții. Aceasta este o imagine a lui Hristos în glorie ca viață a celor răscumpărați. Celălalt pom, care reprezintă responsabilitatea, este absent (Apoc. 22:2). Cerul nu mai este scena de punere la probă (încercare) a omului. Pământul a fost, după gândurile lui Dumnezeu ; dar în cer, nimeni și nimic nu mai este pus la probă. Nu este acesta un gând îmbucurător ? Tot ceea ce amintește de responsabilitate, de disciplină, de punere la încercare și orice altceva de felul acesta nu-și mai au locul în cer. - Poziția pomului vieții - "în mijloc" - dezvăluie însă altceva : Hristos va fi în cer obiectul central pentru toți cei care Îl urmează pe Miel ; accesul (sau intrarea) la El (sau înaintea Lui) va fi deschis pentru toți cei răscumpărați, fără restricții. El va fi accesibil în întregime pentru fiecare din ai Săi, nu doar ca principiu, dar și în practică. Niciun heruvim nu va putea vreodată să înterzică accesul la El. Îl vom vedea așa cum este și ne vom delecta de El fără nicio piedică. Lucrul acesta ne duce la un alt punct important.
5 Hristos - hrana poporului Său
În scrisoarea către Efes, este promis învingătorului că va putea, într-o zi, să mănânce din pomul vieții care se găsește în paradisul lui Dumnezeu (Apoc. 2:7). Iar la sfârșitul cărții Apocalipsa vedem împlinirea acestei promisiuni.
Pomul făcând douăsprezece roade, fiecare lună având rodul ei. Aceste roade ale pomului, mereu proaspăt crescute, sunt destinate, în diversitatea lor, pentru bucuria sfinților cerești. De fapt, bucuriile acestei cetăți vor fi totdeauna noi și perfecte ! Noi nu vom fi înviorați doar de râuri de desfătări și de har ("râul cu apa vieții"), ci ne vom bucura de Hristos Însuși în perfecțiunea Lui ("pomul vieții") - care este încă de acum "viața noastră" (Col. 3:4).
Cu greu ne putem imagina astăzi plăcerea (Eden = plăcere, desfătare, n.t.) de care vom avea parte atunci, în Persoana Domnului nostru, o plăcere și o bucurie nestingherită și de-o manieră perfectă și totdeauna nouă. Aceasta va fi fericirea absolută. Cu toate acestea, noi știm deja puțin despre ceea ce vorbim. Într-adevăr, nu am cunoscut noi deja, în timpul prezent al vieții noastre pe pământ, privilegiul de a ne bucura de El ca "mană" și ca "grâul prăjit al țării" ? (Iosua 5:11,12). Dar astăzi, totul este slab și fragmentat. În acel timp, fragmentele vor face loc perfecțiunii, și vom cunoaște după cum și noi am fost cunoscuți, adică vom cunoaște în detaliu și de-o manieră absolută (1 Cor. 13:10, 12). A-L cunoaște, da, este tocmai ceea ce constituie viața eternă : "Și aceasta este viața eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3). În El, Mielul, Îl vom cunoaște pe Dumnezeu, și aceasta va fi ca hrană pentru noi. Totuși, ca principiu, acest lucru este deja adevărat astăzi, după cum am remarcat. Dacă mireasa din Cântarea Cântărilor a zis deja : "... la umbra lui m-am desfătat și m-am așezat; și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele" (Cănt. 2:3), cu cât mai mult aceasta va fi experiența noastră în cer !
.................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu