temelia si adevarul

 

                             Cartea Profetului Țefania

                                                                          - II -

     Henri Rossier - 1916

     2.2      Capitolul 2 : Judecata Israelului apostat și a națiunilor. Alcatuirea unei Rămășițe.

     2.2.1    Israelul apostat. Este păstrată o Rămășiță credincioasă - versetul 1-3

     „Strângeţi-vă şi adunaţi-vă, naţiune fără ruşine, înainte de a se da hotărârea, înainte de a trece ziua ca pleava, înainte de a veni asupra voastră mânia aprinsă a Domnului, înainte de a veni asupra voastră ziua mâniei Domnului! Căutaţi-L pe Domnul, voi toţi cei blânzi ai ţării, voi care aţi împlinit judecata Sa! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei Domnului‟ (v. 1-3).

     Acesta este un apel general către națiunea necredincioasă și fără rușine, chiar în momentul în care ziua Domnului este pe cale să înceapă. Deja nori amenințători au umplut cerul, deja glasul tunetului  se face auzit. Poate mai este înca timp pentru a scăpa ; poate mai este o clipă, o ultimă clipă pentru a se pocăi și a se pune la adăpost! Ce răbdare ca cea a lui Dumnezeu, și cât de clar se vede că El nu vrea judecata,  ci vrea îndurare !

     „Strângeți-vă‟, este aceeași chemare ca „adunați poporul‟ din Ioel 2:16, numai că în Ioel, acest apel, care aici nu găsește decât răzvrătiți, este auzit de cei credincioși. Poporul, națiunea fără rușine, se strânge, dar cu scopul de a se împotrivi în ziua mâniei, la “urgia care copleșește”, cu gândul că nu va ajunge până la ei (Isaia 28:15,18). Ei se strâng pentru judecata lor, după cum Dumnezeu va strânge națiunile cu același scop (3:8). Grăbiți-vă, zice Domnul, înainte să se întâmple toate aceste lucruri. Dacă întârziați până mâine va fi prea târziu ; ziua va trece ca pleava spulberată de vânt.

     „Căutați-L pe Domnul …‟ (v. 3). Aici întâlnim pentru prima dată menționată o rămășiță. În mijlocul unei națiuni fără rușine s-a format o grupare de oameni blânzi, familia copiilor Împărăției, despre care Isus a spus : „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul‟ (Matei 5:5). Ei vor umbla pe urmele Stăpânului lor, care a zis : „Eu sunt blând și smerit cu inima‟ (Matei 11:29). Acești câțiva, mici (Zaharia 13:7), săraci, disprețuiți și persecutați, ocupă un loc în gandurile Domnului. Îi întâlnim peste tot, în Psalmi, în Profeți, chiar și în Evanghelii înainte ca, în urma morții și învieri lui Hristos, să fie alcatuit noul corp de credincioși, care este Biserica. Putem urmări istoria acestor oameni blânzi, de la momentul când, după răpirea Bisericii, Dumnezeu va reînnoi relațiile Sale cu vechiul Său popor Israel, până când îi va introduce, ca popor al Său, de acum înainte recunoscut, în gloria moștenirii lor pământești. Ei sunt acei înțelepți din Daniel, care vor învăța dreptatea pe mulți și care, după ce au fost persecutați, martirizați, alungați, urâți de toți, vor străluci ca strălucirea întinderii ceresti, ca stelele, pentru totdeauna și pentru eternitate (Daniel 12:3). Aceștia sunt cei care, în Ioel, plâng între pridvor și altar atunci când se ivește ziua Domnului (Ioel 2:17), și care privesc spre Acela pe care L-au străpuns (Zaharia 12:10). Rolul acestor câțiva este imens ; îi întâlnim la fiecare pas, dând mărturie în mijlocul poporului fără rușine. Domnul Se gândește la ei și îi socotește ca fiind comoara Lui deosebită (Mal. 3:17). Peste ei se odihnesc ochii Săi.

     Cu toate acestea, și ei vor trece prin ziua Domnului, caci vor purta povara mâniei guvernamentale a lui Dumnezeu, ca aparținând de această națiune care L-a respins și L-a răstignit pe Mesia al lor. Dar dacă națiunea necredincioasă nu se rușinează de fapta sa, ei vor suporta consecințele cu strigăte mari și cu lacrimi. Ei vor înțelege de ce au fost lepădați : „Scapă-ne", vor spune ei, "de vina sângelui !‟ (Ps. 51:14). Ei vor considera dreaptă judecata care i-a lovit, dar vor trece prin ea prin credință, după cum vedem în Habacuc. Ei vor spune : „Până când?‟ știind că Dumnezeu nu va uita să fixeze pentru ei ceasul eliberării. Ei vor conta pe îndurarea Sa, ca singura lor resursă. Vor înțelege că „poate‟ (acel „poate‟ al lui David când fugea dinaintea lui Absalom, ca urmare a vinei sale, din 2 Samuel 16:12), vor fi „ascunși în ziua mâniei Domnului‟ (v. 3). Acest „poate‟ va fi schimbat în certitudine în ceasul eliberării. Așteptând acel ceas, ei “vor căuta dreptatea și blândețea”. Singura lor grijă, în acele timpuri copleșitoare,  va fi să nu piardă din vedere și să realizeze în căile lor, cu toată atenția ferindu-se de păcat, caracterul lui Mesia, căruia Îi aparțin și față de care s-au făcut odinioară atât de vinovați. De asemenea, chiar în mijlocul necazului, ei vor experimenta ce înseamna să fii pus "la adăpost", precum Israel odinioară, în noaptea fatală când Îngerul nimicitor a trecut prin țara Egiptului. Ei vor asculta de acest cuvânt : „Vino, poporul Meu, intră în camerele tale şi închide-ţi uşile după tine. Ascunde-te pentru puţine clipe, până va trece mânia‟ (Isaia 26:20). În ziua marii persecuții, asaltați de toți, urmăriți de Satan, ei vor găsi un adăpost în pustiul popoarelor și, când mulți dintre ei, martori fideli, vor cădea ca martiri la Ierusalim sub loviturile adversarilor lor, ei vor fi ascunși în mijlocul națiunilor care, vrând-nevrând, îi vor adaposti sub autoritatea lor (Apocalipsa 12:6). Ce sursă de încredere pentru credința lor, ca acest „poate‟ auzit din gura Domnului! Îi vom urmări, din etapă în etapă, pe parcursul acestei profeții, până în ziua triumfului, a bucuriei și odihnei finale sub sceptrul lui Mesia!

     Dar mai întâi asistăm la grozăviile zilei Domnului asupra tuturor națiunilor care l-au înrobit pe Iuda.

     2.2.2 Judecata filistenilor – v. 4-6

     „Căci Gaza va fi părăsită şi Ascalonul va fi un pustiu. Asdodul va fi alungat ziua în amiaza mare şi Ecronul va fi dezrădăcinat. Vai de cei care locuiesc pe malul mării, naţiunea cheretiţilor! Cuvântul Domnului este împotriva voastră, Canaanule, ţară a filistenilor! Şi te voi nimici încât nu va mai fi nici un locuitor”. 

   Sunt menționate aici principalele cetăți ale confederației filistenilor, cu excepția Gatului, recucerite odinioara de catre Ozia (2 Cronici 26:6), făcând jocuri de cuvinte cu numele lor, oarecum asemănătoare cu cele din Mica 1:10-16. Națiunea filistenilor este numită : „Cei care locuiesc pe malul mării, naţiunea cheretiţilor‟. Ei sunt numiți la fel în Ezechiel 25:16. Filistenii erau, la origine, imigranți din Creta și sunt desemnați ca veniți din Caftor (Amos 9:7; Ier. 47:4). Ajunși în Canaan, ei au locuit pe malul mării, țărmul Mediteranei. Toate profețiile referitoare la distrugerea lor fac aluzie la înfrângerea lor, fie de catre Faraon (Ieremia 47:1), fie, în același capitol și în pasajul nostru, de către Nebucadnețar, fie de către Alexandru cel Mare în Zah. 9:5-8. Dar aceste evenimente istorice, ca toate celelalte din profeție, nu sunt decât vestitorii distrugerii finale din timpurile viitoare, caci „nici o profeție din Scriptură nu se interpretează singură‟ (2 Petru 1:20).

     Ca atâtea alte națiuni, filistenii vor reapărea pentru marea dramă a zilei Domnului. Ruina “țărmurilor mării” va avea ca rezultat punerea la adăpost a rămășiței din Iuda în ziua necazului ei. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în trecut. Țefania ne spune acest lucru în mod expres în acest pasaj: „Şi ţărmul mării va fi un loc de păşune, cu peşteri pentru păstori şi stâne pentru oi. Şi ţărmul va fi al rămăşiţei casei lui Iuda; ei îl vor paşte; seara se vor culca în casele Ascalonului; pentru că Domnul Dumnezeul lor îi va cerceta şi-i va întoarce  pe captivii lor‟ (v. 6-7). Acolo va găsi o parte a rămășiței adăpost pentru turmele lor și o odihna sigura în orașele devastate ale Filistiei. Cuvintele caracteristice : „Domnul îi va întoarce  pe captivii lor‟ au întotdeauna legătură cu zilele sfârșitului. Acesta este un termen foarte comun, o fraza specială, care literal se traduce „a întoarce captivitatea‟ (Shub Shebuth), pentru a desemna întoarcerea ansamblului captivilor în vederea restabilirii lor definitive. Ori, niciodată de la împraștierea poporului iudeu nu a avut loc ceva asemănător. 

     Întoarcerea lui Iuda în țara sa, sub domnia lui Cirus, nu a fost întoarcerea ansamblului poporului, ci o întoarcere parțială, care nu a pus capăt captivității, chiar parțiale, căci Iuda, revenit în țară, a rămas supus națiunilor și acestea continua până în zilele noastre să “calce în picioare Ierusalimul” ( vezi Neemia 9:36-37; Ps. 126:1, în contrast cu v. 4). Întoarcerea parțială a lui Iuda a fost rânduită de Dumnezeu pentru ca o parte a acestui popor să-L primească pe Mesia în Iudeea și la Ierusalim. Dacă L-ar fi primit, atunci “captivitatea ar fi fost întoarsă” și s-ar fi stabilit Împărăția lui Israel. Crima poporului prin răstignirea lui Isus a pus capăt, până la timpurile profetice, speranței de a vedea “întoarcerea captivitatii sale”.

     Acest mod de exprimare indică deci un eveniment în întregime viitor, și este de toată importanța de a-l remarca, deoarece istoria viitoare a lui Israel și domnia glorioasă a lui Mesia sunt inseparabile. Restabilirea finală nu va avea loc doar pentru Israel, ci și pentru Moab, Amon și alte națiuni în zilele din urmă, totuși,  ea are o trăsătură specială pentru poporul lui Dumnezeu, adevarata rămășița, după cum ne putem convinge din următoarele pasaje indicate în notă (*).

      (*)  Deut. 30:3 ; Ps. 14:7 ; 53:6 ; 85:1 ; 126:4 ; Ier. 29:14 ; 31:23 ; 32:44 ; 33:7, 11, 26 ; Osea 6:11 ; Ioel 3:1 ; Amos 9:1 ; Țef. 2:7 ; 3:20.

  

     Este deci sigur că această întoarcere a “rămășiței casei lui Iuda” se referă la timpul de la urma, deoarece citim : „pentru că Domnul Dumnezeul lor îi va cerceta şi-i va întoarce pe captivii lor‟ (2:7). Și chiar dacă câțiva dintre cei “scăpați” din Iuda au venit în Filistia după cucerirea lui Nebucadnețar sau Alexandru (ceea ce istoria nu ne face cunoscut), aceasta nu schimbă cu nimic faptul enunțat de profet. Singura întrebare care s-ar putea pune, ar fi la ce epocă a “restaurarii” face aluzie acest pasaj, căci restaurarea lui Israel nu se va face într-o singură zi. În altă parte am exprimat gândul că acest fapt ar putea avea loc cu ocazia revenirii rămășiței fugare din Iuda în țara lor, „înaintea gloriei‟, adică înaintea arătarii lui Hristos și nimicirea națiunilor adunate în jurul Ierusalimului, inclusiv Asirianul. Acest gând ar putea fi contestat fără a schimba nimic din ceea ce afirmăm. În capitolul 3 vom vedea ce motivație avem pentru această afirmație. Un lucru este sigur, și anume că, în timpul împărțirii milenare a țării lui Israel, Filistia va face parte din domeniul lui Iuda și Beniamin (Ezechiel 48).

     2.2.3     Moab, Amon și etiopienii – v. 8-12

     Ceea ce a caracterizat pe Moab și pe fiii lui Amon, a fost în primul rând batjocura și insultele cu care ei au batjocorit poporul lui Dumnezeu ; ei se războiau astfel împotriva lui Dumnezeu Însuși fără să-și dea seama de amlpoarea urii crude împotriva lui Israel. În al doilea rând, a fost mândria care i-a împins să atace hotarele moștenirii poporului. De asemenea, razbunarea zilei Domnului va fi executată asupra lor prin rămășița : „Rămăşiţa poporului Meu îi va prăda, şi cei rămaşi ai naţiunii Mele îi vor stăpâni‟ (v. 9). Niciodată în istorie nu a avut loc acest lucru și pedeapsa finală le așteaptă încă pe aceste doua națiuni. Chiar și Asirianul profetic, când va invada Palestina în zilele din urmă, nu-i va atinge și nu îi va subjuga (Daniel 11:41), caci lor le este rezervată altă soartă. Edomul va suferi aceeași judecată (v. Obadia), ba chiar mai grozavă, căci Edomul va fi nimicit în întregime și nu va mai avea nicio "rămășiță", fiind nimicit pe de-o parte de Domnul, pe de altă parte de Israel.

     „Domnul va fi înfricoșător pentru ei‟ (v. 11). Într-adevar, această răsturnare va fi grozavă ; dumnezeii lor, Chemoș și Malcam, de a căror protecție auzim că se lăudau deseori, vor fi nimiciți și nu vor împiedica ca pustiirea să-și întindă funiile asupra lor. Dar blestemul acestor națiuni vinovate nu este ultimul cuvânt al Domnului cu privire la ele. Ele vor fi forțate să recunoască supremația lui Hristos și să-si plece genunchiul înaintea Lui. Ce har că va fi așa, și că Dumnezeu nu se limitează numai la a-i judeca pe vrăjmașii Săi! Aflăm, fără-ndoială, că această supunere nu va fi la toți de bunăvoie. Mulți oameni dintre națiuni, dintre „fiii străinului‟, I se vor supune cu prefăcătorie, dându-I o ascultare prefacută (Psalm 18:44; 66:3), dar mulți alții, convertiți prin „Evanghelia Împărăției‟, vor recunoaște domnia lui Hristos. Astfel că, în majoritatea națiunilor, se va constitui o rămășiță care va avea parte de restaurarea universală. „Insulele națiunilor‟, ținuturile cele mai îndepărtate de cetatea Marelui Împărat, Îi vor recunoaște supremația, „fiecare din locul unde este‟ (v. 11). Aceasta nu va exclude nicidecum ca, an de an, rămășițele națiunilor să se suie la Ierusalim pentru a se închina înaintea Împăratului, a Domnului oștirilor, și pentru a celebra sărbătoarea corturilor (Zaharia 14:16).

     Sabia Domnului îi va lovi direct și pe etiopieni (v. 12), în care se încrezuse odinioară Israel și de la care ceruse ajutor împotriva împăratului Asiriei (Isaia 20:5-6).

     2.2.4     Ninive – v. 13-15

     Aceste judecăți conduc duhul profetic la a se ocupa de Ninive și de Asiria (v. 13-15). În timpul când profețea Țefania, Ninive nu fusese încă distrusă. Astfel, el anunță acest eveniment memorabil, căderea cetății Ninive, subiectul special al profeției lui Naum, ca un fapt viitor. Numai că Țefania ne îndreapta privirile, mult mai mult decât Naum, spre timpul de la sfârșit. În Naum, Domnul nimicește Ninive, și odată cu ea Asiria, prin instrumentele alese de El, prin „vitejii săi‟, caldeenii (Naum 2:3). Aici, judecata este executată de Domnul Însuși : El este Cel care Își întinde mâna spre nord, El, care „dezgolește lucrarea de cedru‟. Nu că Ninive ar trebui, mai mult decat Babilonul, să renască din cenușa lor în zilele din urmă. Pustiirea ei este definitivă, dar distrugerea Asirianului istoric, coborât în ruină datorită pierderii capitalei sale, nu este, iar Cuvântul ne prezinta aici nimicirea directă a acestei puteri, prin mâna Domnului, în zilele din urmă. Ninive se veselea, locuia în siguranță și zicea în inima ei : „Eu, și nici una în afară de mine!‟ Încrederea ei în forțele sale proprii, orgoliul ei egoist, care nu ținea cont decât de propriile ei interese, cultul său pentru sine, nu admitea că vreun rival ar avea vreun drept, toate acestea devenind cauza judecății zdrobitoare. Aceleași principii sunt proclamate cu glas tare în zilele noastre de anumite națiuni, și ele le vor conduce la aceleași dezastre.