temelia si adevarul

 

                                                       Drumul credinței

     Christian Briem

     Slujirea apostolului Petru este foarte diferită de cea a apostolului Pavel. Petru a fost martor al suferințelor lui Hristos și părtaș la glorie (1 Petru 5:1). Pavel a fost un martor al gloriei (Fapte 22:14-15) și părtaș la suferințele lui Hristos (Col. 1:24 ; 3:10). Marele subiect al apostolului Pavel este locurile cerești, tema dominantă a apostolului Petru este pustia. Credința este necesară pentru a locui în locurile cerești, la fel ca pentru a merge prin pustie. Cu acest al doilea punct am dori să ne preocupăm puțin. 

     1     Păziți prin puterea lui Dumnezeu (1 Petru 1:5)

     Este îmbucurător să constatăm că Dumnezeu, în Cuvântul Său, ne arată întotdeauna mai întâi scopul glorios, înainte de a ne preocupa cu drumul care duce spre el. O simplă privire la Psalmul 84 ne învață acest lucru. Primele patru versete ale sale ne arată locașurile Domnului, apoi de la versetul 5, este vorba despre drumurile care duc acolo. În discursul Său, înainte de plecarea Sa, Domnul Isus a vorbit mai întâi despre casa Tatălui Său (Ioan 14:2) și apoi despre drumul ucenicilor în lume. Atunci când Petru a scris prima sa epistolă, Duhul lui Dumnezeu l-a condus, de asemenea, să prezinte mai întâi moștenirea care ne este păstrată în ceruri (1:4), apoi de a ne preocupa cu drumul care duce la ea - un drum plin de pericole și de încercări.

     Nu este sufucient ca moștenirea să fie păstrată pentru noi acolo sus, la adăpost de orice atingere. Și noi, de asemenea, avem nevoie să fim păziți pe drumul nostru, iar apostolul spune că aceasta se face "prin puterea lui Dumnezeu, prin credință" (1:5). Nu putem să fim păziți decât prin (sau în) puterea lui Dumnezeu. Aceasta ne arată clar cât de puternici sunt vrăjmașii noștri și cât de periculoase sunt atacurile lor împotriva noastră. Nu putem să ne păzim noi înșine, la fel cum nu am putut să ne salvăm noi înșine de puterea întunericului (Col. 1:13).

     Cât de repede am  fi greșit drumul, cât de doborâți am fi fost, într-un mod cu totul neașteptat de către vrăjmaș, dacă puterea lui Dumnezeu nu era permanent la lucru pentru a ne apăra și a ne păstra. Trebuie să fim conștienți că este unul care nu vine decât "să fure și să înjunghie și să omoare" - un hoț, un lup, care "răpește și împrăștie" (Ioan 10:10, 12). În minunata rugăciune către Tatăl Său, Domnul Isus a spus cu privire la ucenicii Săi : "Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău" (Ioan 17:12), și a cerut : "Sfinte Tată, păzește-i în Numele Tău" (17:11). Răspunsul la această rugăciune este marea constatare că suntem "păziți prin puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru o mântuire gata să fie descoperită în timpul de la urmă" (1 Petru 1:5). 

     2     Păziți prin credință (1 Petru 1:5)

     Aceasta siguranță dată în 1 Petru 1 conține încă un element care ne arată maniera în care Dumnezeu ne păzește : "prin credință". El ne păzește din punct de vedere moral, nu prin schimbarea împrejurărilor, ci producând schimbări în noi. Întărește credința în împrejurările dificile din viața noastră, pentru ca noi să putem sta mai aproape de El și ca să putem trece prin încercări prin tăria Sa, și să stăruim în ea. Putem întotdeauna să ne bazăm pe toată puterea lui Dumnezeu care se manifestă în susținerea credinței noastre.

     În aceste versete se vorbește mult despre credință : la v. 5 găsim lucrarea credinței, la v. 7 păstrarea credinței, și la v. 9 sfărșitul credinței. Să ne oprim puțin la primul punct pentru a reflecta mai întâi la condițiile exercițiului credinței și apoi la concluziile care trebuie trase !

     Credința beneficiază de ceea ce Dumnezeu dă ; ea se hrănește cu ceea ce Dumnezeu revelează despre Sine Însuși. Odinioară, Dumnezeu dădea din cer, zi de zi, mana poporului Său pământesc, dar israeliții trebuiau s-o adune. La fel și astăzi, credinciosul adună ceea ce Dumnezeu îi dă zi de zi pentru a-l întări. Lucrul acesta este extrem de important, căci înainte ca credința să poată lucra, trebuie ca ea să fie hrănită în noi. Dacă neglijăm să adunăm mana în fiecare zi, tăria credinței slăbește rapid. Mana pe care am mâncat-o ieri nu este suficientă pentru astăzi. Ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu a revărsat cu tărie în inimile noastre în trecut, nu ne poate da tărie pentru problemele de astăzi. Desigur, aceasta este adesea ceea ce credem, dar nu este adevărat. Pasajele Scripturii pe care ne bazăm astăzi sunt poate aceleași ca ieri, dar trebuie să le lăsăm să ne vorbească din nou.

     Fără credință nu avem nimic. De asemenea, fără credință, nu este posibil să fim plăcuți lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Dacă credința nu este motorul vieții noastre, atunci acesta este lumea. Dar drumul lumii nu este drumul "pentru o mântuire gata să fie descoperită în timpul din urmă" (1 Petru 1:5). Dumnezeu ne păzește în vederea acestui moment minunat, dar El o face în puterea Sa "prin credință". Nu putem spune : "Voi fi mântuit, cu siguranță, voi atinge scopul. Prin urmare, modul de viață pe care îl duc aici jos nu are multă importanță". Un astfel de gând (necredincios, chiar oribil) nu se găsește nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu.

     Această atitudine abominabilă nu se răspândește ea în zilele noastre ? Un alt apostol, apostolul Pavel, a descris astfel principiul vieții creștine : "umblăm prin credință nu prin vedere" (2 Cor. 5:7).  Astăzi, aproape că pare uneori, că având în vedere comportamentul nostru practic, ar trebui să inversăm fraza : "umblăm prin vedere nu prin credință". Cu toate acestea, Dumnezeu nu va abandona niciodată intenția Sa de a ne conduce, din punct de vedere moral, pe drumul prin pustie, adică, ne conduce în așa fel încât să avem nevoie de credință pentru ca virtuțile interioare sa fie arătate prin ea. Și dacă credința noastră s-ar prăbuși, ne putem gândi la cazul autorului (Petru) epistolei noastre. Ce a spus într-o zi Mântuitorul având în vedere tăgăduirea imininentă a ucenicului Său ? "Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta" (Luca 22:32). Har minunat pe care, și noi, ne putem baza! Astăzi, Domnul nostru este în cer și acolo trăiește pururea pentru a interveni pentru noi (Evrei 7:25). Vom atinge scopul, Dumnezeu ne va păzi în puterea Sa, dar aceasta se va face prin credință.

     3     Încercarea credinței noastre

     În v. 6 din capitolul nostru, apare o combinație ciudată : "În ea vă bucurați mult, deși, pentru puțin, acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări (sau ispite)". Nu este aceasta o combinație ciudată și surprinzătoare ? "Vă bucurați" + "sunteți întristați" ! Dar Pavel descrie și el alergarea sa și cea a tovarășilor săi în același fel : "...ca întristați, dar întotdeauna bucurându-ne" (2 Cor. 6:10). Și ceea ce este uimitor, este că nu se vorbește de întristare într-un anumit moment și de bucurie în altul, ci de ambele în același timp. Da, trăim multe lucruri care ne întristează, și cu toate acestea, avem în adâncul inimii multe lucruri care ne bucură. În spatele lacrimilor noastre există adesea o bucurie profundă, și în spatele îngrijorărilor noastre, se află lauda lui Dumnezeu. Nu am experimentat noi acest lucru de multe ori ?

     Această epistolă descrie drumul credincioșilor prin pustie și arată  care sunt experiențele lor. Ei nu sunt văzuți ca niște ființe angelice care depășesc toate dificultățile, ci așa cum sunt ei efectiv : persoane slabe, care se înșală ușor și care sunt adesea o enigmă pentru ele însele.

     Dar când Dumnezeu ne pune la încercare, El pune limite în harul Său : "pentru puțin timp" și "dacă trebuie" (1:6). Ambele sunt în mâinile Sale. Este doar pentru un timp stabilit, pentru "zece zile" în Apoc. 2:10, și după cât consideră Dumnezeu că este necesar pentru noi. Să nu le uităm pe amândouă, preaiubiților, mai degrabă să ne încurajăm prin acest gând : bucuria va crește până când va avea ca rezultat  bucuria eternă ; întristarea, în ce o privește, nu este decât pentru puțin timp, și în cele din urma va sfârși pentru totdeauna.

     Dacă acestea sunt "feluritele ispite (sau încercări)" pe care Dumnezeu ni le impune - de ordin fizic, întelectual și spiritual - să ne amintim, de asemenea, că El este "Dumnezeul oricârui har" (1 Petru 5:10).  El nu va înlătura totdeauna poverile și dificultățile, dar are totdeauna har de care avem nevoie pentru a le face față. În zilele noastre, o încercare deosebită a credinței noastre constă în faptul că mulți dintre tovarășii noștri de călătorie abandonează drumul Scripturii de care dorim să ne ținem. Dumnezeu îngăduie acest lucru. El a îngăduit acest lucru și pentru Pavel. Dar suntem noi dintre cei care au dovedit acest lucru prin umblarea lor ?

     4     Caracterul prețios al credinței

     Atunci când aurarul pune metalul prețios în creuzet, el nu o face pentru că crede că acesta nu este aur. Nu, ci pentru că este convins că are aur înaintea lui pe care îl aruncă în creuzet, ca să fie curățit de zgura încă prezentă. Ce a ars în cuptorul lui Nebucadnețar pentru cei trei prieteni ai lui Daniel ? Funiile cu care aceștia au fost legați, astfel că ei au putut apoi să umble liberi în foc în tovărășia Unuia "ca un fiu de Dumnezeu (sau dumnezei)" (Dan. 3:25). 

     Petru vorbește apoi de aceasta în cap. 1 al epistolei sale : "pentru ca încercarea credinței voastre, mult mai prețioasă decât aurul care piere, deși încercat prin foc, să fie găsită spre laudă și glorie și onoare, la descoperirea lui Isus Hristos" (1:7). 

     În total, în epistolele sale, Petru vorbește despre șapte lucruri cărora le adaugă calificativul de "prețios (sau prețioase)". Toate cuvintele folosite în greacă pentru "prețios" sunt apropiate unele de altele și provin din aceeași familie de cuvinte. Credința este prețioasă, încercarea credinței este foarte prețioasă, sângele lui Hristos se spune că este, la fel ca și promisiunile. De două ori se vorbește despre piatră, că este prețioasă. Și, în final, se vorbește despre ceea ce, pentru noi, credincioșii, această piatră are preț, un caracter prețios (2:7), adică putem recunoaște încă de astăzi și beneficia de caracterul prețios al lui Hristos înainte ca El să vină într-un mod vizibil. Dar primul loc în seria mențiunilor este ocupat de punerea la încercare (sau probă) a credinței noastre.

     Dumnezeu, în desăvârșita Sa înțelepciune, știe totdeauna să combine cele două obiective atunci când ne pune la încercare. Pe de-o parte, El vrea să ne elibereze de obstacolele care ne împiedică să avem o cunoștință mai profundă despre Sine. Pe de altă parte, El ar vrea să întărească credința noastră și să Se glorifice în ea. O credință încercată prin foc este o credință mai puternică, căci încercările ne conduc la o apropiere mai mare de Dumnezeu, Tatăl nostru. De aceea îngăduie ca poporul Său să treacă prin diferite dificultăți. El îl folosește chiar pe diavol, ca în cazul lui Iov, sau un înger al lui Satan, ca în cazul lui Pavel, sau chiar un oarecare "Nebucadnețar", pentru a-Și atinge scopul cu noi ; acest scop, este ca noi să putem umbla mai liberi, ca aurul credinței autentice să radieze de-o manieră mai strălucitoare. 

     Din experiența noastră, nimic nu ne face mai familiarizați cu Dumnezeu decât încercările. Prin Cuvântul lui Dumnezeu învățăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu potrivit inteligenței noastre - un har de o valoare inestimabilă. Dar intimitatea profundă cu El este mai mult o chestiune de experiență practică. Ea se obține prin punerea la încercare a credinței noastre. Când a avut nevoie Domnul de formula familiară "Ava, Tată" ? Doar în grădina Ghetsimani, atunci când, în sfânta Sa anticipare, a suferit nespus de mult de ceea ce avea să I se întâmple pe cruce.

     Pe lângă faptul că drumul încercării este întotdeauna și cel al siguranței și al păzirii, Dumnezeu găsește în el ceva foarte prețios pentru Sine, după aprecierea Sa. Autorul acestor rânduri a fost adesea mângâiat de acest gând : Dacă te încrezi în Dumnezeu în această suferință, lucrul acesta este foarte prețios pentru El. "Cât de bun ești, o Dumnezeule, că ne faci să auzim astfel de cuvinte în harul și în condescendența Ta, și să vorbești astfel inimilor noastre!".

     5     Răsplata credinței

     Dar aceasta nu este totul! Când Domnul Isus Se va arăta în glorie, Dumnezeu va face astfel ca credința pe care am arătat-o aici jos să se întoarcă spre "laudă și glorie și onoare la descoperirea lui Isus Hristos" (1 Petru 1:7). În ziua aceea, Domnul nostru "va fi glorificat în sfinții Săi și va fi privit cu uimire de toți cei care au crezut" (2 Tes. 1:10).

     Să reflectăm puțin la modul în care Domnul Isus, în ziua glorie Sale, va acționa cu unul sau cu altul din slujitorii Săi disprețuiți și subestimați aici jos, pentru a Se glorifica în ei ! Îi va arată slujitorul Său credincioșie în acest timp ? A suferit el datorită Numelui Său și a îndurat multe insulte pentru că a rămas credincios adevărului lui Dumnezeu ? El îl va prezenta și lăuda înaintea tuturor : "Bine, rob bun și credincios" ! Ce n-am da noi ca într-o zi să auzim acest "Bine!" din gura Sa ! Remarcăm că nu se va zice "care ai reușit", ci "rob credincios". Oamenii îi laudă pe cei care pot etala ceea ce ei numesc succes. Dar Hristos va răsplăti credincioșia arătată față Sine aici jos. Și dacă am "suferit cu" aici jos, vom fi, de asemenea, "glorificați cu", conform Romani 8. Cununile pe care El le va da vor fi eterne - potrivite pentru Împărăția eternă a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1:11). 

     Cât de mult conferă toate acestea vieții noastre actuale o profunzime și o importanță pe care nici nu le putem evalua ! Nu există zi din viața noastră care nu-și va găsi răspunsul acolo sus. Într-un anumit sens, scriem astăzi viața noastră într-o carte. Vom auzi într-o zi cum vor fi citite părți din ea. Și totul va fi spre gloria Aceluia care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi.

                                      ....................................................................