A doua epistolă către Tesaloniceni

                                                                     - IV -

     Hamilton Smith

     5     2 Tesaloniceni 3 - Umblarea practică a poporului lui Dumnezeu

     În partea de încheiere a epistolei, apostolul ne învață cu privire la umblarea practică care ar trebui să marcheze adunarea creștină în prezența opoziției din afară (3:1-5), și în fața dificultăților care pot să apară din interiorul cercului de comuniune (3:6-18).

     5.1     2 Tes. 3:1-5 - Instrucțiuni cu privire la opoziția din afară

     5.1.1     2 Tes. 3:1-2 - Rugăciune ca să fie glorificat Cuvântul Domnului 

     Pentru a putea face față opoziției oamenilor răi și pentru a ne împotrivi răului din lumea pe care o traversăm, apostolul prezintă calitățile creștine practice care, dacă ele se găsesc la cei credincioși, îi face capabili să "stea tari" în fața opoziției.

     Pavel vorbește în primul rând de rugăciune. Dacă trebuie să "stăm tari" în fața opoziției, și să "ținem" instrucțiunile pe care el le-a dat (2:15), lucrul acesta va fi posibil doar prin harul oferit de Însuși Domnul Isus Hristos și de Dumnezeu, Tatăl nostru. De partea noastră, primim acest har prin rugăciune prin care ne apropiem de tronul harului ca să primim har la timpul potrivit (Evrei 4:16). Prin rugăciune ne exprimăm slăbiciunea și dependența noastră de Dumnezeu și ne recunoaștem încrederea în puterea și în harul Său. 

     Apostolul a vorbit deja de două ori de rugăciunile sale pentru acești sfinți (1:11,12 ; 2:16,17) : acum el dorește rugăciunile lor pentru el. Deși ca apostol, și un apostol care a primit revelații, și putea să vorbească într-un mod inspirat, el simțea nevoia de rugăciune, și cunoștea valoarea rugăciunilor poporului lui Dumnezeu. Deci, el consideră poporul lui Dumnezeu ca o companie (grupare) care se roagă și la care el poate face apel.

     Cererea specială pe care el o dorește, scoate la iveală o altă trăsătură care trebuie să caracterizeze compania creștină. Ei ar trebui să fie o companie de credincioși în care Cuvântul Domnului este glorificat (3:1). Apostolul admite cu bucurie că Evanghelia a fost glorificată în acești sfinți, dar realizând împotrivirea din partea lumii, și faptul că el însuși era obiectul cu totul special al atacurilor oamenilor răi și perverși, el dorește rugăciunile lor ca să fie eliberat de astfel de oameni (3:2). El personifică Evanghelia și o vede ca urmându-și activ cursul ei. Acolo unde Evanghelia este primită, unde sunt produse roade și unde viețile sunt schimbate, ca în cazul tesalonicenilor, Evanghelia este într-adevăr glorificată. O Evanghelie astfel glorificată va stârni totuși împotrivirea oamenilor răi, căci văd în aceste vieți schimbate o condamnare a propriilor lor vieți.

     5.1.2     2 Tes. 3:3 - Întăriți în adevăr

     În plus, pentru ca Cuvântul Domnului să fie glorificat, avem nevoie să fim întăriți în adevăr, și Pavel este încrezător că Domnul, în credincioșia Sa, îi va întări pe sfinți. Oamenii răi pot să se împotrivească, dar Domnul este credincios față de ai Săi. Garanția noastră împotriva erorii, și împotriva oricărei forme de rău, se află în faptul de a fi întemeiați în adevăr. Dacă Domnul ne întărește în adevăr, vom fi păziți de rău. Atunci vom avea grijă să urmărim adevărul. "Doresc", spune apostolul într-un alt pasaj, "să fiți înțelepți față de bine și simpli în ce privește răul" (Rom. 16:19).

     5.1.3     2 Tes. 3:4 - Ascultare

     Mai mult, compania creștină trebuie să fie caracterizată de ascultare față de Scriptură. Este adevărat că numai Domnul ne poate întări în adevăr și ne poate păzi de rău ; trebuie să existe totuși din partea noastră voința de a asculta ; așa cum spune apostolul : "ne încredem în Domnul cu privire la voi, că faceți și veți face cele ce poruncim". Putem să-I mulțumim Domnului când ai Săi Îl ascultă, dar este o încredere profundă în Domnul care ne va permite să spunem că ei "vor", și că ei vor continua deci să asculte. Nu trebuie să ascultăm numai acum, la momentul actual, ci să continuăm să ascultăm orice s-ar întâmpla. Este bine pentru noi să ne găsim printre cei care "fac și vor face".

     5.1.4     2 Tes. 3:5 - Inimile îndreptate spre dragoste și răbdare

     Apostolul mai spune : "Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu". Cel prin care a fost revelată pe deplin dragostea lui Dumnezeu, este și Cel care singur  poate să ne îndrepte inimile spre această dragoste. Cu femeia la fântână (Ioan 4), nu vedem  doar modul în care Domnul declară dragostea lui Dumnezeu unui păcătos, dar și tandrețea cu care El îndreaptă inima sa spre această dragoste.

     În final, apostolul dorește ca să fim îndreptați "spre răbdarea lui Hristos". Hristos așteaptă să-Și primească sfinții la răpire, și să domnească cu sfinții Săi la arătarea Sa. El ar vrea ca inimile noastre să fie marcate de aceeași răbdare.

     Apostolul pune astfel înaintea noastră câteva caractere pe care Dumnezeu ar vrea să le vadă în fiecare companie creștină. Ar trebui să fie un popor care se roagă, în care Cuvântul Domnului este glorificat ; un popor întărit în adevăr și despărțit de rău ; o companie care ascultă de Cuvânt, umblând în dragostea lui Dumnezeu, și așteptând cu răbdare venirea lui Hristos. O astfel de companie va fi în măsură să reziste atacurilor vrăjmașului și la ispitirile lumii.

     5.2     2 Tes. 3:6-18 - Instrucțiuni referitoare la dezordinea din interiorul cercului creștin

     După ce ne-a învățat cu privire la calitățile creștine care vor permite celor credincioși să stea împotriva celor răi, și împotriva răului din lumea ostilă, apostolul începe să ne învețe acum asupra modului de a ne preocupa cu o dezordine care poate să apară în interiorul cercului creștin.

     5.2.1     2 Tes. 3:6 

     Exista atunci în compania creștină, ca de altfel atât de des de atunci, anumite persoane care umblau într-un fel marcat de dezordine, "nu după învățătura" primită de la apostol.

     O poruncă solemnă ne este dată în Numele Domnului Isus asupra modului de a acționa față de astfel de persoane. În prima epistolă el a învățat adunarea că, dacă există oameni care umblă în neorânduială în mijlocul lor, trebuie să-i atenționeze (1 Tes. 5:14). Aici el duce indicațiile sale cu un pas mai departe. Dacă atenționarea nu a avut niciun efect, cei care alcătuiesc adunarea trebuiau să se "depărteze" de fratele în dezordine. Dezordinea care îl caracteriza trebuia să fie judecată după indicațiile apostolului.

     5.2.2     2 Tes. 3:7-9

     Pavel amintește acestor sfinți felul său de purtare în mijlocul lor ca un exemplu al unuia care umblă în mod ordonat. Modul său de a trăi era expresia practică a propriilor sale indicații. Pentru a fi un model pentru cel mai simplu creștin, el a refuzat orice ajutor material din partea acestor credincioși. Ca slujitor al Domnului, avea "dreptul" să primească ajutor material (1 Cor. 9:7-14). Dar, pentru binele lor, el a renunțat la acest drept, și a lucrat "în trudă și osteneală" noapte și zi pentru nevoile sale proprii. Astfel, viața sa devenise un model pentru toți, și o mustrare pentru cei care nu voiau să lucreze. Se pare că, dacă vrăjmașul nu a putut să-i deposedeze pe acești sfinți de adevărul cu privire la venirea Domnului, el a căutat să-i înșele abuzând de acest adevăr, făcându-i pe unii dintre ei să abandoneze munca lor zilnică sub pretextul venirii iminente a Domnului.

     5.2.3     2 Tes. 3:10-11

     Când era prezent printre ei, apostolul îi avertizase cu privire la o umblare practică în dezordine, și că, dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. În ciuda exemplului vieții sale și a avertismentului din cuvintele sale, erau unii care refuzau să lucreze și care se amestecau în treburile altora. Aceștia erau caracterizați de o umblare în dezordine, refuzul de a lucra și vorbe fără folos. 

     Trebuie să ne îndepărtăm de astfel de persoane. Cineva a zis : "Vorbăreții nebuni supraviețuiesc datorită nebuniei celor care îi ascultă ; iar pâinea mâncată gratis trebuie să găsească oameni dispuși să plătească costul". Limbile nebune se liniștesc repede dacă nu există urechi nebune care să le asculte.

     5.2.4     2 Tes. 3:12

     După ce i-a învățat pe frați cu privire la modul de a acționa față de cei care trăiesc în dezordine, apostolul adresează acum un apel direct acestora, poruncindu-le, în Numele Domnului Isus, să lucreze pașnic și să-și mănânce propria lor pâine.

     5.2.5     2 Tes. 3:13

     În prezența persoanelor care trăiesc în dezordine, trebuie să veghem ca nu cumva să ne pierdem răbdarea sau de-a obosi să facem binele. Există pericolul ca, prin oboseala exercițiului constant, să devenim fie indiferenți față de persoanele care trăiesc în dezordine, fie prea aspri față de ei.

     5.2.6     2 Tes. 3:14-15

     Dacă un om care trăiește în dezordine persistă în a nesocoti instrucțiunile apostolului, trebuie să-l însemnăm, și nu mai avem legături cu el, ca să-i fie rușine. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, suntem avertizați să nu-l tratăm ca pe un dușman ; trebuie mustrat ca pe un frate. Trebuie să ne ferim de duhul fariseic ; chiar dacă, pentru un timp, nu putem avea o relație cu el, trebuie să acționăm întotdeauna  cu dragostea frățească.

     5.2.7     2 Tes. 3:16

     În final, apostolul îi încredințează Domnului păcii. El poate, sub călăuzirea Domnului, să ne dea instrucțiuni, dar numai Domnul poate să dea sfinților pace în orice timp și în orice fel. Dezordinea dă naștere la rupturi și conflicte în cadrul cercului creștin. Dar Domnul vrea să aducă pace pe care o va introduce în curând în Împărăție ; și acolo unde este pacea Domnului, Domnul Însuși poate fi găsit acolo. Apostolul încheie deci cu dorința ca Domnul Însuși să fie cu ei toți.

     5.2.8     2 Tes. 3:17

     Se pare că adunarea din Tesalonic a fost tulburată de o scrisoare care se pretindea ca venind de la apostol. Astfel, în salutul său final, el le spune că pot fi siguri de autoritatea scrisorilor sale găsind în ele salutul scris cu propria sa mână. 

     5.2.9     2 Tes. 3:18

     El dorește și pentru noi pace din partea Domnului păcii ; acum el încheie cu dorința ca harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu toți. Dacă instrucțiunile din epistolă trebuie să fie puse în practică, lucrul aceasta nu poate fi posibil decât printr-o companie care se află în pacea Domnului, cu Domnul Însuși în mijlocul ei, și susținută în mod constant de harul Său.

     O Mântuitorule ! De sus

     Așteptăm momentul când Tu vei veni,

     Să iei la Tine în locașul Tău ceresc

     Pe cei pe care i-ai condus cu ochiul Tău.    

                 

 

                                 A doua epistolă către Tesaloniceni

                                                                    - III -

     Hamilton Smith

     4     2 Tesaloniceni 2:13-17 ; Partea actuală și viitoare a credinciosului

     După ce s-a ocupat de eroarea care a fost o sursă de tulburare pentru credincioșii din Tesalonic, și după ce a prezis judecata (sau : ruina) viitoare a creștinătății, apostolul, prin contrast, vorbește de partea actuală și viitoare a credincioșilor. În prima parte a epistolei, el a mulțumit lui Dumnezeu pentru acești sfinți, i-a instruit, și s-a rugat pentru ei ; din nou, el recurge la mulțumiri, la îndemnuri, și la rugăciune.

     4.1     2 Tes.2:13-14 - Mulțumiri

     În primele versete ale epistolei, apostolul mulțumește lui Dumnezeu pentru sfinți datorită harurilor găsite în mijlocul lor pentru Dumnezeu. Aici el mulțumește pentru tot ceea ce este Dumnezeu pentru ei. Într-un mod foarte fericit, el vorbește despre credincioși ca de "frați preaiubiți de Domnul". În ciuda tuturor eșecurilor și slăbiciunilor din mijlocul poporului lui Dumnezeu, și oricare ar fi diferențele de nivel spiritual, îi face plăcere să-i vadă legați împreună ca "frați". De șapte ori, pe parcursul acestei scurte epistole, apostolul se adresează acestor sfinți ca "frați" (1:3 ; 2:1, 13,15 ; 3:1,6,13). În plus, deși persecutați și puși la încercare de către lume, ei sunt "iubiți de Domnul". Dacă ne-am aminti că suntem "iubiți de Domnul", nu ar trebui să fim mai atenți la modul în care gândim, vorbim și acționăm unul față de celălalt ? Ar putea Domnul să fie indiferent la persecuția sau la insultele pe care le îndură cei care sunt iubiți de El, indiferent de unde vin ?

     Apostolul mulțumește apoi lui Dumnezeu pentru tot ce este Dumnezeu pentru ai Săi, fie că este vorba în trecut, în prezent sau în viitor. În primul rând, privind în urmă, în eternitate, el spune "de la început" Dumnezeu ne-a ales pentru mântuire. Lăsați la dispoziția noastră, ar fi trebuit să fim uniți cu lumea în judecata despre care a vorbit apostolul ; dar harul suveran al lui Dumnezeu ne-a ales pentru mântuire. Această mântuire nu a fost adusă de vreo lucrare pe care am fi făcut-o noi, ci prin lucrarea Duhului în noi, ne-a separat de lume, și ne-a condus să credem adevărul. Acest adevăr, îl știm, este Evanghelia care Îl privește pe Domnul Isus Hristos care a murit pentru noi, pentru ca noi să putem dobândi mântuirea (1 Tes. 5:9-10). 

     Apostolul pune astfel în contrast necredincioșii și credincioșii cu privire la judecata despre care a vorbit deja. Necredincioșii, asupra cărora Satan a lucrat, nu au primit dragostea adevărului și sunt sub condamnare. Credincioșii, la care Duhul Sfânt a lucrat, au crezut adevărul și au dobândit mântuirea.

     În al doilea rând, dacă credincioșii au fost aleși în eternitatea trecută, ei sunt chemați în timp, iar chemarea i-a atins prin Evanghelia pe care Pavel o numește "Evanghelia noastră". Noi limităm adesea Evanghelia la predicarea iertării păcatelor ; dar Evanghelia lui Pavel nu proclamă doar mântuirea care răspunde nevoilor noastre, ci ea proclamă și chemarea care răspunde nevoii care se află în inima lui Dumnezeu ; căci dacă Dumnezeu ne-a chemat , aceasta este pentru a satisface scopurile Sale de dragoste care sunt în propria Sa inimă.

     Chemarea lui Dumnezeu are un caracter dublu. El ne-a chemat afară din această lume, și El ne-a chemat la o altă lume. Atunci când Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam, i-a zis : "Ieși din țara ta și din rudenia ta și intră în țara pe care ți-o voi arăta" (Fapte 7:3). Și noi la fel, suntem chemați să ieșim din această lume în vederea unei locuințe cerești. Pentru noi, lumea este lumea creștină coruptă - un amestec de iudaism și creștinism - chemarea pentru noi este deci  "să ieșim la El afară din tabără". Odată ieșiți, aflăm imediat că "nu avem aici o cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare" (Evrei 13:14).

     Dacă am fost aleși în eternitate, și chemați în timp, este pentru "a dobândi gloria Domnului nostru Isus Hristos" în toate veacurile viitoare. Minunat har ! Dacă Dumnezeu ne-a chemat, scopul nu este altceva decât să dobândim gloria Domnului nostru Isus Hristos ca Om. Vom fi ca El și cu El. Spunem din nou acest lucru : cât de diferit am vorbi și am acționa unii față de alții, dacă am privi poporul lui Dumnezeu, ca pe cei care sunt "aleși", "chemați", și care sunt în drum spre glorie.

     4.2     2 Tes. 2:15 - Îndemnul

     Fiindcă suntem frați, preaiubiți de Domnul, aleși, și chemați ca să dobândim gloria Domnului nostru Isus Hristos, apostolul ne îndeamnă să "stăm tari" și să "ținem cu tărie". Încă odată, să remarcăm că, prin acest cuvânt, "fraților", aceste îndemnuri ni se adresează și nouă. Numai în măsura în care mergem împreună, uniți ca frați, vom fi capabili să "stăm tari" și să "ținem cu tărie" într-un sens colectiv. Dacă, la fel ca în adunările Galatiei, ne "mușcăm și ne mâncăm unii pe alții" vom sfârși prin a fi "mistuiți unii de alții". Dar, spune apostolul galatenilor, "dacă", spre deosebire de a ne mușca unii pe alții, "trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul". Atunci, într-adevăr, nu vom "căuta glorie deșartă, provocându-ne unii pe alții, invidiindu-ne unii pe alții", ci vom umbla ca frați, "purtând poverile unii altora".

     Umblând ca frați, vom putea să "stăm tari" în prezența atacurilor vrăjmașului, fie prin persecuție, fie prin necaz. În plus, vom fi în măsură să "ținem" instrucțiunile apostolului. Pentru tesaloniceni, aceste instrucțiuni au venit fie prin cuvânt, fie prin literă ; pentru noi ele sunt păstrate în epistole. Astăzi, întregul efort al vrăjmașului este să-i facă pe sfinți să "cedeze" în prezența încercării și să "abandoneze" adevărurile pe care le-am învățat.

     4.3     2 Tes. 2:16-17 - Rugăciunea

     Apostolul a pus înaintea noastră mântuirea și chemarea lui Dumnezeu, îndemnându-ne să "stăm tari" și să "ținem" (învățăturile, n.t.) ; dar el realizează că, dacă trebuie să răspundem îndemnului și să "stăm tari" în prezența oricărei puteri a vrăjmașului, lucrul acesta nu va fi posibil prin propriile noastre forțe. Astfel, el recurge deci la rugăciune. El se îndreaptă spre Domnul nostru Isus Hristos (2:16a), spre El Însuși, Cel care se va ocupa de orice rău și care va nimici orice putere împotrivitoare prin arătarea venirii Sale. Ce bine este să avem acces la "El Însuși" prin rugăciune ! În plus, el se îndreaptă spre "Dumnezeul și Tatăl nostru" (2:16b) - Cel care ne-a iubit, ne-a ales, ne-a chemat și ne-a dat o mângâiere eternă și o bună speranță prin har.

     Pot fi multe necazuri pe cale, dar există o "mângâiere eternă" la sfârșitul călătoriei (2:17). Putem să trecem prin momente dificile, dar înaintăm spre împlinirea "bunei speranțe". Învățătorii mincinoși pot căuta să-i tulbure și să-i deturneze pe sfinți, dar Domnul Isus Însuși, și Dumnezeu Tatăl nostru, ne aduc mângâiere. Vrăjmașul poate căuta să-i deturneze pe sfinți de la slujirea lor "în orice faptă și cuvânt bun", dar, în ciuda tuturor atacurilor vrăjmașului, fie că acestea vin de la falșii învățători din sânul mărturiei creștine, sau de persecuția din exterior, Dumnezeu poate să-i facă pe sfinți să "stea tari", să "țină (învățăturile)" și să urmărească orice faptă și cuvânt bun.