temelia si adevarul

 

                                         Prima epistolă către Corinteni

                                                                           - III -

     Henri Rossier

     3     Capitolul 3

     În contrast cu descrierea minunată cu privire la ceea ce este un creștin, apostolul evaluează acum în detaliu starea celor cărora el le scrie. Două lucruri îi caracterizau pe corinteni : în primul rând, ei erau carnali. Aceasta nu înseamnă că nu erau copii ai lui Dumnezeu. Omul străin de gândurile lui Dumnezeu nu este numit un om carnal (firesc, n.t.), ci un om natural (2:14), un om care acționează doar prin sufletul său creat și condus de propria sa voință naturală, dar care îi lipsește viața divină și Duhul lui Dumnezeu. Un om carnal poate fi un credincios, dar cu trăsăturile cărnii (Rom. 7:14), care caracterizează pe omul cel vechi. Nu se poate spune despre un copil al lui Dumnezeu că este un om în carne ; dar, deși născut din nou, el poate purta caracterele omului vechi, în loc să fie un om spiritual. Gândurile sale sunt la lucrurile de pe pământ ; el judecă, apreciază, înțelege, practică lucrurile, așa cum fac oamenii. Pentru aceasta Pavel spune : "Nu umblați voi în felul oamenilor?" Și din nou : "Nu sunteți voi oameni?" Nu aveți voi aceleași principii ca oamenii ? Niciodată creștinii, cu excepția când sunt mustrați, nu sunt numiți cu acest nume care caracterizează lumea : Ceea ce le este rânduit oamenilor, este să moară o singură dată (Ev. 9:27). Această lume este alcătuită din două familii : familia diavolului, oamenii ; și familia lui Dumnezeu, sfinții. Un sfânt a fost despărțit, prin har, dintre oameni pentru a aparține lui Dumnezeu, și astfel, toată familia lui Dumnezeu este alcătuită din sfinți. Este numele cu care credincioșii sunt numiți în mod constant în Noul Testament. Dar acești sfinți pot umbla într-un fel carnal, iar corintenii ar fi trebuit să fie umiliți profund, gândind că, în calitate de răscumpărați, au primit fără nicio rezervă toate binecuvântările spirituale, și că ei se comportau, nu ca sfinți, ci ca oameni. În umblarea lor erau "prunci în Hristos". 

     Un păcătos, în momentul când ajunge la cunoașterea lui  Dumnezeu Tatăl, prin convertire, este un prunc : aceasta este starea lui normală. Îl cunoaște pe Tatăl, de acum înainte este în legătură cu El ; dar acest prunc trebuie să crească și să se dezvolte ; corintenii, dimpotrivă, au rămas la o cunoaștere elementară a lui Hristos. Ei gândeau, acționau, vorbeau precum copiii. Era aceasta o stare de dorit ? Putem aprecia aceasta potrivit ordinii naturale. O persoană, ajunsă la o vârstă respectabilă, ale cărei gusturi, ocupații, limbaj și modul de a acționa, ar fi cele ale unui prunc, și care ar face la cincizeci de ani ceea ce făcea la trei ani, ar fi considerată pe bună dreptate ca suferind de debilitate mintală. La fel este și pentru copiii lui Dumnezeu care nu fac progrese spirituale și se mulțumesc toată viața lor cu un creștinism elementar, caracterizat prin iertarea păcatelor lor.

     Veți găsi o stare diferită în epistola către Evrei. Aceștia, după ce au progresat în cunoașterea lui Hristos, au revenit la starea de prunci, și astfel au pierdut capacitatea de a înțelege cele mai înalte adevăruri (Ev. 5:12), asemenea bătrânilor, care au ajuns cândva la deplina dezvoltare a inteligenței lor și care au căzut în copilărie. Care din aceste două capcane este mai gravă decât cealaltă ? Eu le consider, în ce mă privește, la fel de condamnabile.

     Prin urmare, a trebuit ca apostolul să dea o hrană foarte simplă acestor corinteni, să le vorbească numai despre Isus Hristos răstignit. Nu a putut să le vorbească despre tot ceea ce urmează după cruce, despre gloria cerească în care Se află Domnul, și ei în El. S-a văzut obligat să le prezinte noțiuni elementare, fără de care starea lor de pruncie nu ar fi putut să se sfârșească.

     Starea lor carnală s-a arătat în diviziunile lor, sectele lor, partidele și certurile lor. Unul zicea : Eu sunt al lui Pavel ; altul, al lui Apolo, lucruri care se întâlnesc destul de des printre noi, creștinii de astăzi. Ce semnifică preferințele pentru un predicator mai instruit, mai elocvent, mai literat, dacă nu faptul că suntem "oameni" ? Judecăm în astfel de circumstanțe ca oamenii, ca lumea străină de Duhul lui Dumnezeu. Se uită că Dumnezeu Își alege instrumentele și că trebuie să le primim ca venind de la El. Apostolul citează ca exemplu caracterul pe care el și Apolo l-au avut printre corinteni (v. 5-8). Ei erau slujitori. În ogorul Său, Dumnezeu a încredințat unuia lucrarea de plantare, altuia cea de a uda ; ambele lucrări contribuie pentru același scop. Unul singur putea să facă să prospere lucrarea lor ; atât Apolo, cât și Pavel, nu erau nimic ; Dumnezeu era cel care făcea să crească. Dacă slujitorii Domnului gândesc a fi ceva, ei pierd toată valoarea a ceea ce le-a dat Dumnezeu să realizeze. Apostolul arată apoi că fiecare își va primi răsplata după propria sa lucrare. Un astfel de creștin poate să fi primit un dar deosebit ; el este răsplătit, nu pentru acest dar, ci de modul în care s-a achitat de sarcina sa ; nu pentru calitățile sale, ci pentru propria sa lucrare. Numai Dumnezeu poate judeca, nimeni altcineva.

     După ce a prezentat caracterele slujitorilor lui Dumnezeu, Pavel spune : "Căci noi suntem împreună-lucrători ai lui Dumnezeu; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu" (v. 9). El pune accent pe cuvântul Dumnezeu, căci totul depinde de El. Apostolul trece imediat de la imaginea unui ogor la cea a unei construcții, la casa lui Dumnezeu. Aici, intrăm în ceea ce face marele subiect al acestor capitole : ordinea și organizarea casei lui Dumnezeu. Ea ne este prezentată aici ca o construcție care crește până ce ultima piatră este adăugată și când va fi completă în glorie - dar ca și casă a lui Dumnezeu, a cărei zidire a fost încredințată răspunderii noastre. Într-adevăr, avem o responsabilitate cu privire la modul în care lucrăm la această construcție, și în special cei cărora Dumnezeu le-a încredințat o slujire specială în această lucrare. Este doar o singură temelie ; aceasta este Hristos. Pavel a pus-o ca un arhitect înțelept ; dar apoi, Dumnezeu a chemat pe lucrătorii Săi să continue pe această temelie zidirea casei Sale. Veți găsi aici două clase de lucrători. Prima zidește pe această temelie aur, argint, pietre prețioase. Acestea sunt atât învățăturile aduse pentru zidirea casei lui Dumnezeu, dar, în același timp, și persoane formate prin aceste învățături și adăugate prin slujirea lucrătorilor Domnului.

     Unii aduc aur. Aurul, în Cuvântul lui Dumnezeu, este întotdeauna pecetea dreptății divine. Acesta este un subiect de o importanță  imensă de prezentat sufletelor, căci nu este nicio dreptate în omul păcătos, și că numai Dumnezeu îndreptățește prin propria Sa dreptate. - Alții aduc argint. Argintul reprezintă întotdeauna, pe de-o parte Cuvântul, iar pe de alta înțelepciunea lui Dumnezeu, două lucruri de nedespărțit. Dacă veți zidi oamenii prin Cuvântul lui Dumnezeu, ce lucrare bună faceți ! Nemaiavând gândul să se bazeze pe înțelepciunea omenească, se vor îndrepta spre Cuvânt, și vor primi din el doar adevărurile de care au nevoie. - Pietrele prețioase sunt imagini ale gloriilor viitoare. Preocupați cu gloriile care le sunt destinate, se vor îndepărta de țărâna pământului pentru a gândi la lucrurile de sus, unde Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu, și astfel sufletele vor fi întemeiate prin lucrătorii Domnului, într-un mod care le plasează dincolo de atingerea răului.

     Din nefericire, există și alte materiale, lemn, fân, paie. Toate acestea pot fi distruse de foc, unele mai încet altele mai repede, dar, în final, totul devine pradă incendiului. Când un slujitor al lui Dumnezeu, în loc să pună sufletele în legătură cu Dumnezeu, le înrobește autorității sale, sau le pune sub jugul legii, ca mijloc de reconciliere a favorii divine ; când le promite perfecțiunea în carne, sau face apel la voința lor pentru a dobândi mântuirea și sfințenia - învățături larg răspândite astăzi - acestea sunt atât de mult lemn, fân, paie, pe care le adaugă la construcție. Cât de multe suflete introduse în casa (*) lui Dumnezeu prin aceste învățături, nu au nici măcar o scânteie de viață de divină ! În ziua când judecata va cădea peste această casă, tot ceea ce este prețios va rezista focului, iar orice altceva va fi ars fără ca să mai rămână nimic.

     (*) Este vorba despre casa lui Dumnezeu în manifestarea ei vizibilă, "casa mare" din 2 Timotei 2:20, creștinătatea, iar cei care se numesc cu Numele lui Hristos (creștini), dar nu au și realitatea, viața divină, își au locul în această casă, n.t.

     Găsim aici lucrători buni care fac o lucrare bună ; lucrători adevărați - și întâlnim peste tot un număr mare - care fac o lucrare rea, gândind să obțină rezultate bune cu materiale rele. Ei nu sunt pierduți, pentru această lucrare ; dar din moment ce casa lor va arde, nu le va mai rămâne altceva decât fuga. Asemenea dreptului Lot, ei vor fi mântuiți ca prin foc.

     Scumpi prieteni, noi toți care suntem chemați să lucrăm pentru Domnul, să ne ferim să introducem în casa lui Dumnezeu altceva decât suflete întemeiate pe principii divine, nu pe principiile oamenilor. Să imităm pe căpeteniile semințiilor lui Israel care, pentru a reconstrui templul, au oferit de bunăvoie cinci mii de talanți de aur, zece mii de talanți de argint și atât de multe pietre prețioase cât au putut ei aduce (1 Cr. 29:6-9). 

     La sfârșitul acestui pasaj, găsim o a treia categorie de lucrători care îi așteaptă o soartă îngrozitoare. Există în această construcție, devenită creștinătatea, oameni care introduc învățături dăunătoare, atacând inspirația Sfintelor Scripturi, sfințenia și divinitatea Persoanei lui Hristos, negând existența lui Satan, predicând universalismul care răstoarnă crucea Mântuitorului.  Nu voi încerca să întocmesc un catalog al acestor erori abominabile, dar mă întreb care va fi soarta oamenilor care le răspândesc în Biserică. "Nu știți", spune apostolul, "că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, pe acela îl va distruge Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți voi". Aceste doctrine, răspândite larg în zilele noastre, sunt semne ale sfârșitului, dovadă că înaintăm rapid spre apostazia finală. Când ziua judecății va veni, ea va distruge tot acest rău și, în același timp, pe cei care au lucrat, prin învățătura lor, la distrugerea templului lui Dumnezeu.

     Apostolul revine apoi (v. 18-22) la pericolul în care erau prinși corintenii de a aprecia înțelepciunea oamenilor. El citează Iov 5:13 pentru a arăta că toată această înțelepciune nu poate să ducă la vreun rezultat. Dumnezeu "prinde pe cei înțelepți în viclenia lor". Înțelepciunea lor este o cursă în care s-au prins și unde Dumnezeu i-a cufundat. Ei pretind că au lumină, dar această lumină nu este decât întuneric ; de a fi oameni înțelepți, dar înțelepciunea lor nu este decât nebunie, în timp ce cei săraci, cei nebăgați în seamă, cei smeriți sunt mântuiți, înălțați și așezați pentru totdeauna (pe tron) (Iov 36:7). Apostolul citează și Psalmul 94:11, pentru a arăta că Dumnezeu "cunoaște gândurile celor înțelepți, că sunt deșarte". Vom contrazice ceea ce știe și ne spune Dumnezeu ? Să ne punem deci de partea lui Dumnezeu și să nu ne lăudăm cu oamenii, chiar cu un Pavel, sau un Apolo, sau un Chifa. Dumnezeu ni i-a dat pentru a menține împreună înțelepciunea și adevărul lui Dumnezeu. Ei nu sunt decât un mijloc de a ne face dependenți doar de Hristos, iar Hristos ne conduce la Dumnezeu. Orice altceva, lume, viață, moarte, lucrurile prezente, sau cele viitoare, ne aparțin, deoarece noi suntem ai lui Hristos, căruia Îi sunt supuse toate lucrurile.